Povestea Puiului De Dinozaur.docx

Povestea puiului de dinozaur În Pădurea Păpuşilor, locuia Dinozel, un pui de dinozaur din pluş. Spre deosebire de alţi pui de dinozauri , micuţul acesta era foarte dezordonat. Atât de dezordonat, încăt niciodată nu ştia unde îi sunt lucrurile, fiindcă, nu le aşeza la locul lor. De acelaşi tratament, aveau parte şi bietele jucării, pentru că ori de câte ori micul dinozaur se juca cu vreuna, îndată se plictisea, şi o uita fără să îi pese că se murdăreşte, sau călca peste ea fără milă. Degeaba îi spunea mămica lui să le strangă, el nici nu o lua în seamă. Într-una din zile cănd s-a întors de la grădiniţă, fiindcă şi dinozaurii merg la grădiniţă, a început să înşire jucării peste tot, cum îi era obiceiul, şi era o imagine tristă să vezi grămezi de jucării aruncate una peste alta prin toată camera. Seara a venit iute, iar micuţul le-a lăsat de izbelişte după ce le chinuise ca un copil rău: ursului Tic îi smulsese un braţ; iar căşeluşul de jucărie, pe care îl primise în dar de la bunicul Dino, zăcea cu ochii în lacrimi fără coadă. Nici vorbă să le străngă, era prea obosit pentru asta, nici măcar nu s-a mai spălat pe dinţi, înainte de culcare, sper că voi nu faceţi la fel ca el, şi astfel a adormit fără să se gândească la felul cum le lăsase aruncate pe covor. S-a trezit în miez de noapte, speriat de nişte zgomote ciudate. Prima dată a crezut că visează, dar după ce s-a şters la ochi, a încremenit. Pe covoraş în mijlocul camerei, jucăriile făcuseră un cerc mare, şi păreau foarte supărate. - Aşa nu se mai poate, spuse ursul Tic, care era un fel de căpitan, şi agită unicul braţ rămas după lupta cu micul ştrengar. - Da, dădu din cap şi căţelul de pâslă, fără coadă, puiul ăsta de dinozaur ne-a făcut să suferim foarte tare, vreau să iasă în faţă, unul dintre voi, căruia Dinozel nu i-a făcut nimic, vreau să văd, o jucărie pe care a luat-o de jos, a îngrijit-o, sau a tratat-o cu un pic de respect. Nu, nu e nimeni, spuse trist, căci nu se mai auzea nici un zgomot de nicăieri.

O maşină, frumoasă căndva, dar acum şchioapă fiindcă nu mai avea decăt o roată, tuşi scurt: - Trebuie să i se dea o lecţie, trebuie pedepsit cumva, să priceapă, că nu are dreptul să îşi bată joc de noi… - Celelalte jucării, rupte ca vai de ele şi bolnave, fură de accord; un soldăţel ruginit căruia micul răufăcător îi făcuse o baie grozavă, ieşi în faţă, agitănd sabia nervos. - Era să mă înece, apoi, cănd a văzut că am ruginit, nici nu s-a mai uitat la mine, în ce hal am ajuns… şi aşa era, starea lui jalnică, căci vopseaua frumos colorată căndva, abia se mai vedea. - Şi pe noi ne-a chinuit, se plânseră doi roboţi cu un singur picioruş. - Dar noi?, se auziră alte voci foarte supărate. Deodată, toate jucăriile începură să se agite ameninţător, iar ursul Tic ridică lăbuţa cerând linişte. - Eu propun un singur lucru, cel mai bine ar fi să plecăm de aici, ştiu eu un pui de dinozaur la câteva case mai încolo, care are mare grijă de jucării, nu le strică niciodată, şi ştie să se poarte. Sunteţi de acord? Dacă, sunteţi, hai să pornim chiar acum pe fereastră, căci geamul este deschis! Cât ai zice peşte, jucăriile erau aliniate în spatele ursului gata să îşi ia zborul pe fereastră, când spre disperarea micuţului de sub pat îşi făcu apariţia, un papucel plin de praf, ce chiţăi, asemeni unui şoricel: - Vin şi eu, aşteptaţi-mă şi pe mine, iar de sub şifonier, răsări, perechea lui la fel de prăfuită. - Hei, nu mă uitaţi aici, spuse şi se alătură grupului ce se îndreptă, în şir indian spre geam. Micul dinozaur, nu mai stătu pe gânduri şi sări din pat cât colo: - Unde plecaţi?, strigă el, încercând să le oprească, dar ele, nici nu îl priviră. - Nu, vă las, spuse cu lacrimi în ochi…voi sunteţi ale mele, trebuie să staţi aici cu mine…

Ursul îi vorbi cu glas ascuţit: - Tu , chiar crezi, că o să stăm aici, să ne distrugi, rând pe rând - află, că jucăriile au suflet - nu suntem făcute doar din plastic sau cârpe… - Da, ne-am săturat să ne chinui!, prin urmare plecăm, se aprinseră celelalte jucării. - Nu mai vrem să fii prietenul nostru, pentru că tu nu ştii să te joci!, jucăriile vorbeau acum în cor, fără să se oprească din mers. - O să am grijă de voi, vă promit! şi băiatul simţi lacrimi, dar nu plecaţi! - Promiţi … spuse ursul în bataie de joc, parcă altădată, nu ai promis… degeaba, nu ne convingi! - La o parte din calea noastră, spuseră jucăriile, dându-şi seama de intenţia lui de a închide fereastra, iar micul răutăcios se văzu, înconjurat din toate părţile şi descurajat se lăsă jos, doborăt de asaltul jucăriilor. Astfel îl găsi mama lui dimnineaţă, după ce strigase la el de nenumărate ori să se trezească, pe covor, înconjurat de jucării. - Ce s-a întamplat? mama îl privi mirată, ai căzut din pat? Şi uimită peste măsură privi spre jucăriile care îl înconjurau. - Mamă, spuse iute micul dinozaur, trebuie să fac neaparat, curat aici! A, şi, să îi cos braţul ursului, dar coada căţelului, unde am pus-o oare?, şi grabit, culese papucii şi îi şterse de praf. - Azi, am o grămadă de treabă, spuse voios, şi deschise larg geamul, pentru că ştia că de acum înainte, jucăriile lui dragi, nu vor mai pleca niciodată!.