Povestea Luceafarului

Povestea Luceafarului article [ Culture ]

Eminescu, poetul-om, torturat de iubire, fascinat de frumusetea feminina ce purta un nume: Veronica ------------------------by Florina Petre [DarkAngel1] 2003-11-02 | [This text should be read in romana]

|

Povestea Luceafarului Eminescu, poetul-om, torturat de iubire, fascinat de frumusetea feminina ce purta un nume: Veronica Micle. Despre Luceafarul poeziei romanesti, cat si despre operele sale, s-a scris si s-a vorbit foarte mult. Prin acest fapt se demonstreaza ca Mihai Eminescu nu a murit si nu va muri niciodata. Acest Luceafar „Nemuritor ºi rece" va strãluci mereu pe cerul nostru si noptile din suflet, ne vor fi luminate de poeziile sale. Raza sa a patruns in inimile tuturor, luminandu-ne viata. In timpul vietii sale, Mihai Eminescu a fost iubit si contestat in acelasi timp. Numarul celor care l-au contestat a fost foarte mic in comparatie cu numarul celor ce l-au iubit. Cu toate acestea iubirea tuturor fata de poetul Mihai Eminescu a fost eclipsata de o mare iubire, iubirea unui „chip de înger drãgãlaº.” Acest "inger blond", avea un nume: Veronica Micle. Iubirea dintre marele poet Mihai Eminescu si muza sa, Veronica Micle, a fost mare si adânca, a invins totul si a reusit sa existe dincolo de rautatile unor semeni care i-au dorit despartiti. Veronica Micle s-a nascut in Nãsãud la data de 22 aprilie 1850 în, acelasi an in care, la Ipotesti, avea sa prinda viata astrul poeziei romanesti, Mihai Eminescu. Tatãl ei, Ilie Câmpianu, a fost un adevarat erou, a luptat în 1848 sub comanda lui Avram Iancu si a murit datorita rãnilor de rãzboi. A fost impuscat in piept. Veronica era o fiinta veselã, deschisã, frumoasa, plina de poezie si mister, cu o minte pãtrunzãtoare. Minunata copila termina, in iunie 1863 gimnaziul cu brio. La examenul de absolvire, a asistat rectorul Universitatii din Iasi, Stefan Micle. Vrajit de frumusetea si inteligenta domnitei Veronica, rectorul Stefan Micle o cere in casatorie. La insistentele mamei sale, tanara Veronica, in varsta de doar 16 ani, accepta casatoria cu Stefan Micle. Tanara doamna nu si-a iubit niciodata sotul, dar nici nu l-a dispretuit. In 1872, Eminescu o intalneste pentru prima oara pe frumoasa doamna Veronica Micle, la Viena. Veronica il admira pe marele poet Eminescu, de când acesta publicase în “Convorbiri Literare” poezia “Venere ºi Madonã”. De cum o vede, romantica si provocatoare, “dulcea dragoste bãlaie” ii patrunde in inima

poetului. “Te-a vãzut plutind reginã pintre îngerii din cer. Faþa palã-n raze blonde, chip de înger, dar femeie, Cãci femeia-i prototipul îngerilor din senin.” În oraºul lui Johann Strauss cei doi fãceau lungi plimbãri pe malul Rinului. Desi se iubeau, viata nu le ingaduia sa fie impreuna. Veronica era casatorita, iar Mihai trebuia sã isi ia doctoratul în filosofie. „Despãrþiþi de-a vieþii valuri, între el ºi între dânsa Veacuri sunt de cugetare, o istorie,-un popor, Câteodat' - deºi arare - se-ntâlnesc, ºi ochii lor Se privesc, par a se soarbe în dorinþa lor aprinsã. Ochii ei cei mari, albaºtri, de blândeþe dulci ºi moi, Ce adânc pãtrund în ochii lui cei negri furtunoºi! ªi pe faþa lui cea slabã trece-uºor un nour roº Se iubesc... ªi ce departe sunt deolaltã amândoi!” Dupa ce Eminescu s-a îndrãgostit de Veronica, cu greu s-a hotarat sã plece la Berlin pentru a-ºi lua doctoratul în filosofie. „Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieþi de poezie, Te-am vãzut, femeie stearpã, fãrã suflet, fãrã foc, ªi-am fãcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie”. Pajul Cupidon nu ii da pace lui Eminescu si acesta lasa Berlinul si vine la Iasi, dorind isi revada dulcea minune. Patrunde in salonul ei literar, citind poezii de amor scrise peste zi la Biblioteca Centrala. Dragostea Veronicãi pentru Eminescu-poetul era mult mai mare decât pentru Eminescu-omul. Povestea lor de iubire a continuat, cei doi s-au întalnit sub teiul de la Copou, unde, sub mirosul imbatator al florilor de tei si sub freamãtul frunzelor, cei doi îºi gaseau liniºtea. Cand nu erau impreuna comunicau prin intermediul scrisorilor. Iata ce ii scria Mihai Eminescu in una dintre cele 93 de scrisori adresate distinsei doamne Micle: “Adormind seara cu gândul la tine ºi deºteptându-mã dimineaþa tot cu el, aº putea sã-þi scriu toatã ziua fãrã ca sã obosesc, dacã cititul nu te-ar obosi pe tine. Nu ºtiu de ce, orice lucru, chiar acelea care n-au a face deloc cu tine, îmi aduc aminte de tine. Ce ai tu de împãrþit cu teii, cu florile ºi frunzele de tei? Poate unde eºti aºa de dulce ca mirosul frunzelor acestora: ªi dacã se întâmplã pe tine sã te vãz, Desigur cã la noapte un tei am sã visez. Iar dacã se întâmplã sã întâlnesc un tei Desigur, toatã noaptea visez la ochii tãi.” Veronica îi rãspunde: “Îmbãtatã de florile teiului de vorbele ademenitoare ºi dulci, de tot ce ne înconjoarã, acolo pe bancã, la Copou, mã credeam lângã tine cea mai fericitã femeie.” Eminescu iubea cu patos, cu putere si cu sinceritate. Pentru el Veronica reprezenta idealul feminin.“Mi-e dor de tine, motule ce esti, femeie gentila si dulce, inteligenta si radioasa, frumusetea frumusetilor si floarea florilor”. In 1879, sotul Veronicai, Stefan Micle, se stinge la Iasi, lasând-o fara sprijin material. Dupa aceasta tragedie, Veronica ii scrie lui Eminescu: “Toþi duºmanii or sã se bucure de moartea lui Micle, crezând cã aceastã bucurie se va reflecta ºi în sufletul meu. Dar nu. Sentimentul care mã cãlãuzeºte în acest moment este cu totul altul.”

Iubirea dintre Eminescu si Veronica a fost intens discutatã, dispretuita ºi condamnatã de catre contemporani. Eminescu constientiza acest lucru dar nu putea renunta la iubirea Veronicai Micle si astfel ramane inrobit de nobilul sentiment pe vecie. Trecut sub furcile caudine ale dragostei, Mihai Eminescu ii scrie la 4 Februarie 1880, iubitei sale: "Neavand curajul vietii, neavand o raza de senin in suflet, am indraznit cu toate astea a te iubi, am avut lipsa de cuget de-a te compromite in ochii oamenilor, am pus dorinta de-a fi a mea peste orice consideratii si peste orice cuvinte de crutare as fi avut". Prima persoana care a aflat despre marea dragoste dintre cei doi, a fost confidentul lui Mihai Eminescu, Titu Maiorescu. Considerând cã fiecare poet trebuie sã-ºi aibã muza lui, nu intervine, pe moment. Mai târziu insa, s-a folosit de autoritatea de care dispunea, oprind cãsãtoria lui Eminescu cu Veronica. Se temea ca aceasta implinire sentimentala a poetului ii va aduce fericirea suprema si atunci nu ar mai fi avut motiv „sa planga asa frumos.” Din dragostea lui Eminescu pentru Veronica, se “nasteau” poezii eminente pe care poetul i le dedica muzei sale. In anul 1887, poeta Veronica imitându-l pe Eminescu, ii dedica volumul "Poesii". Eminescu i se adresa iubitei sale cu apelative ca "Scumpa mea amica", "Dulcea mea amica", "Dulcea mea Veronica", "Dulcea mea doamna", trecand prin altele de felul "Mai Pototoni", "Mai ingerasule", "Dulce si draga Cuta", "Draga, dulcea si ingereasca mea Cuta", "Draga mea copila", la mai distantele, dar respectuoasele "Doamna", "Stimabila Doamna si respectata mea amica", "Doamna mea", pentru a reveni la "Dulcea mea Veronica", "Momoti draga", "Draga mea Veronicuta", "Draga mea Nicuta", "Mai Momotelule", "Draga si mititica mea Moti", "Fetitule draga", "Dragul meu bobocel motat", "Mai ramura de liliac". Iubia s-a ii raspundea:"Mitule iubit si al meu scump si dragalas", "Miticule iubit", "Eminul meu", "Mitule Baet iubit si dragalas", "Eminescul meu iubit", "Scumpul meu Eminescu". "Tot singurul bine din lumea aceasta e dragostea cea adevarata, care nu cunoaste nici racire, nici scadere". 15 iunie 1889. Dupa o lunga si apriga suferinta, Luceafarul paraseste aceasta lume. Pãrând pe veci a rãsãri, Din urmã moartea-l paºte, Cãci toþi se nasc spre a muri ªi mor spre a se naºte. Viata cruda, nemiloasa, nu i-a mai lasat timp marelui poet Mihai Eminescu pentru as strange la piept dulcea minune. La smuls intr-un mod brutal din bratele ingerului de paza daruindu-i nemurirea. Cu ochii serei cei de-ntâi Eu n-o voi mai privi-o... De-aceea-n urma mea rãmâi Adio! Veronica Micle pleaca la Manastirea Varatec neimpacandu-se niciodata cu moartea poetului; ochii ei parca il vedeau pe Emin in oglinda pârâului de munte. Durerea cumplita ce i-a sfasiat inima a rapus-o in cele din urma. Seara de 3 august 1889 a fost ultima seara a Veronicai; Veronica si-a petrecut aceasta ultima seara alaturi de toti cunosctii din Varatic, recitandu-le din poeziile ei ºi ale lui Eminescu. La ora 4 dimineaþa, s-a stins din viaþã, în urma unei congestii cerebrale.

Povestea celor doua stele se sfarseste aici, dar continua intr-o alta dimensiune, acolo unde cei doi indragostiti se vor iubi vesnic, departe de rautatile oamenilor, departe de lumea dezlantuita.