Poveste Cu Un Cal

POVESTE CU UN CAL Să mă mai distrez, adesea, Fără nici un interes, Merg la judecătorie, Să asist la vreun proces. Mai ascult o pledoarie, Vreo sentinţă cu efect, Şi de multe ori se-ntîmplă Să m-aleg şi c-un subiect. Domnul Busuioc Bibiţă, Gospodar de pe Mecet, L-a chemat în judecată Pe vecinul său, Mehmet. Pricina: Domnul Bibiţă – Scrie în proces-verbal – Pe domnul Mehmet l-acuză, Că i-ar fi furat un cal. Amîndoi împricinaţii: Turcul, în salvari şi fes, Şi Bibiţă, reclamantul, Se-nfiinţară la proces. După ce-a citit dosarul, De acord cu suspleantul, Judele a spus: -Acuma Să vorbească reclamantul. - Să trăiţi! Acum o lună, Cînd eram plecat pe deal, Dumnealui, Mehmet, de-alături, Mi-a furat din grajd un cal. - Ce-ai de spus, în apărare, Dumneata, Mehmet Selim?

- Să trahim, asta Tom Jude, Noi turc estem, turc vorbim. - Turc? Să vie-atunci tîlmaciul, Să traducă aici, pe loc, Ce-i c-un cal furat din grajdul Lui Bibiţă Busuioc? -Sabalairusum Efendi ! Giur Coran şi Mahomet, Că voi spune adevărul, Tot ce va dori Mehmet ! - Ghelburda! – tîlmaciu-ntreabă Pe Mehmet – Sacîz catîr? Ducipal peskeş grajd furam, Dandana aman ţîr-ţîr? - Halima! – Mehmet răspunse – Geanabet, bre Busuioc, Banabac rahat, dar calul Suliman, la mine, ioc! - Ce-a spus? – judele întreabă, Cu un aer magistral – - Zice că nimic nu ştie, Despre nici un fel de cal. - Spune-i să mărturisească, Că altă scăpare nu-i, Cum se face că ş-acuma-i Calu-ascuns în grajdul lui? - Mascara! Tipă tîlmaciul – Caldarîm ţîr-ţîr băzdîc, Ori catîr, ori buscariam, Haimana caraghioslîc! - Pasalîc bucluc salvarăm, Meremet coltuc fistic.

- Ce-a zis – judele întreabă – - Nu ştie nimic, nimic! - Dacă nu ştie nimica – Zice judele-n impas – Pentru ce vorbiţi întruna Şi vă tot certaţi de-un ceas? - A! Nimic, Efendi jude, Tîlmăcit proces verbal. Turcul cumsecade estem: Mi-a vîndut mie un cal! (Ion Pribeagu)