Politici Bugetare Cu Efecte Structurale.docx

Politici bugetare cu efecte structurale Acestea urmăresc obiective pe termen mediu şi lung, al căror scop este modificarea structurală a ofertei. Politicile structurale pot lua forma politicilor sectoriale (agricolă, industrială, serviciilor turistice), a celor pentru îmbunătăţirea cadrului concurenţial (privatizări), politicilor pentru creşterea ocupării (stimulente pentru întreprinderile care angajează tineri, reducerea timpului de lucru pentru a evita şomajul, cursuri și stagii de formare, creșterea duratei școlarizării, crearea de slujbe publice, măsuri împotriva muncii la negru), politicilor de reglementare privind mediul (creşterea subvenţiilor pentru producătorii de energie verde, penalizarea poluatorilor). În afara acestora, autorităţile publice utilizează politici de liberalizare a preţurilor (i.e. diminuarea subvenționării prețului gazelor naturale sau al energiei electrice la agenții economici pentru a îmbunătăţi alocarea resurselor în economie), reforme pentru promovarea civismului fiscal

(diminuarea

exonerărilor,

îmbunătăţirea

şi

simplificarea

procedurilor pentru plata şi calcularea impozitelor, încurajarea conformării voluntare la plata impozitelor prin prime fiscale pentru plata impozitelor înainte de termen, loterii fiscale), politici pentru alocare mai eficientă a resurselor pe piaţa muncii (diminuări ale venitului minim dacă acesta încurajează inactivitatea, diminuarea cotizaţiilor sociale dacă

acestea sunt prea mari pentru angajatori, dezvoltarea de programe de recalificare), reforme asupra piețelor financiare (dezvoltarea piețelor secundare a titlurilor publice). Câteva din aceste instrumente sunt folosite recurent de către diverse autorităţi guvernamentale astfel: 1. utilizarea subvenţiilor şi ajutoarelor guvernamentale; 2. degrevări fiscale (scutirea de plată a impozitului pentru profitul reinvestit, scutire de plată a impozitului pe profit pentru angajarea tinerilor, reducerea de impozit pentru veniturile din zonele libere etc.); 3. politici de favorizare a acţiunilor de creştere a competitivităţii unor firme (în România, putem identifica: amortizarea accelerată a brevetelor și a unor echipamente tehnologice precum maşini, unelte, instalaţii, computere şi echipamente periferice aferente, stimularea activităților de cercetare-dezvoltare, prin acordarea către societățile care efectuează astfel de activități a unor deduceri suplimentare la calculul profitului impozabil în proporție de 20% a cheltuielilor eligibile, schemele de minimis etc). Pentru încurajarea înfiinţării şi dezvoltării de parcuri industriale, ştiintifice şi tehnologice sunt prevăzute scutiri de taxe locale pentru activități situate în incinta acestora, impozite reduse asupra activelor corporale şi necorporale, scutiri ale impozitului pe terenuri, programe de dezvoltare pentru infrastructură etc.);

4. crearea unui cadru fizic mai favorabil desfăşurării de activităţi lucrative (infrastructură rutieră, conectarea centrelor de transport terestru, maritim, fluvial şi aerian). Politicile structurale pot fi folosite alături de politici conjuncturale de stabilizare, împreună având efecte pozitive (implementarea măsurilor privind dezvoltarea mediului concurențial poate conduce la diminuarea prețurilor și la diminuarea ratei inflației).