Poezie Plafonarea

PLAFONAREA Păcatul cel mai răspândit e plafonarea Şi lucrul doar la jumătate dus. Atunci când ţi se pune întrebarea Şi când te mulţumeşte căutarea Cuvântului prea ieftin ca răspuns. Păcatul nu-i atunci când faţa-i tristă Şi nici atunci când visele te dor, Ci numai dac-o faptă altruistă O faci de mântuială Sau pentru nu ştiu care spectator. Cumplit nu e când pierzi în mod total, Ci numai să te joci că ai învins. Şi nu-i ruşine să te zbaţi sub val Şi nici să cazi în drumul tău spre mal, Ci e păcat să fii un luptător pretins. Un lucru nu-i destul să fie început Şi nici sfârşit aşa-ntr-o doară... Un zâmbet dacă-i numai de-mprumut, Iar „Bună ziua” sec şi abătut, Sunt ca un mucegai căzut peste cămară. Eroul doar pe jumătate nu-i erou, E doar un trădător de veşnicie, Şi vechiul lustruit nu este nou, Iar binele neterminat e rău, Ca şi atunci când eşti bogat...pe datorie. La Dumnezeu nu merge cu trişare Şi nici cu sfinţi pe jumătate decăzuţi. Ori aşteptarea este aşteptare Ori alergăm în alergareÎn cerul Lui nu-i loc de prefăcuţi. E timpul să ne plângă inima de dor. E vremea să cântăm cu toată gura Şi să trăim ca orice bun aşteptător, Cu ochii pironiţi la răsărit de nor, Iar El venind, ne va plăti toată măsura.