Patrimoniu Curs

1

CURS 1:

APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE MONUMENT ISTORIC (I)

PROTO-ISTORIA MONUMENTULUI ISTORIC ŞI A PROTECŢIEI SALE (Istoria atitudinii societăţii faţă de monumente din antichitate până în sec. XIX) Antichitatea romana: ♦ Împăraţii Augustus şi Hadrian erau preocupaţi de păstrarea monumentelor antichităţii greceşti (“exemplaria Graeca” Horaţiu) ♦ Edict al împăratului Maioranus (458 AD): protejarea edificiilor din respect faţă de "structura magnifică a vechilor edificii"

Ovidiu: "Natura se reînnoieşte în mod constant - a crea noul din vechi este, de aceea, propriu omului"1

Evul mediu timpuriu: ♦ Teodoric (455-526), împărat între 471-526 Preocupat de păstrarea măreţiei Romei şi de apărarea operelor de artă clasice greceşti şi romane Numeşte pe Cassiodorus - Custode al Monumentelor Romane (curator statuarum - însărcinat cu protejarea statuilor Romei) ♦ Papa Gregoriu cel Mare (590-604), preocupare de întreţinere a vestigiilor ♦ Transformarea Panteonului în biserică (608) "Sf Maria Martira" ♦ Carol cel Mare Numeşte pe Eginhard - superintendent al construcţiilor publice Transferă statuia lui Teodoric precum şi alte piese de mozaic, marmură şi coloane de la Ravenna la Aachen.

“este important să păstrezi cât şi să creezi. Suntem într-adevăr interesaţi a păstra zidurile Romei în bună stare, şi de aceea am ordonat portului Lucrino să furnizeze 25.000 ţigle anual pentru acest scop. Vezi ca acest lucru să se împlinească, găurile care au apărut prin căderea pietrelor să fie acoperite de ţigle pentru a fi astfel protejate, încât să merităm mulţumirile trecuţilor regi, a căror operă noi le-am dat nemuritoare tinereţe.” Teodoric câtre Sabinus2 “(…) toate construcţiile ruinate din Roma să fie reparate. În Roma, binecuvantată între oraşele lumii nu trebuie să se găsească nimic sordid sau mediocru.” Teodoric câtre Argolius3

Evul mediu: ♦ 1162- Senatul Romei declară Columna lui Traian “obiect protejat”. “astfel încât să nu fie nicicând distrusă sau mutilată, ci păstrată pentru onoarea poporului Roman, atât timp cât lumea va exista.”4 1

1119, Columna lui Marc Aureliu (ca şi cea a lui Traian) erau concesionate pentru a fi folosite ca puncte de belvedere de câtre pelerini

Argument al lui Piranesi din Parer su l'Archittetura, 1765 Cevat Erder, Our Architectural Heritage: From Consciousness to Conservation, UNESCO, Museums and Monuments XX, 1986, p.57. 3 Cevat Erder, op.cit., p.58 2

2

♦ Frederic Barbarossa (Sec XIII) decide “restaurarea” palatului carolingian de la Aachen (Gesta Friderici).

Primele descrieri "Mirabilia Urbis Romae" şi "Graphia" despre Roma Antică (Sec. XII) Colosseum: fortificaţie a fam. Frangipani (mijl. sec. XIII) Mausoleul lui Hadrian Castelul San Angelo

-

Colecţia de sculpturi ale papilor din Lateran (Lupa Capitolina, statuia lui Marc Aureliu5)

Renaşterea: ♦ priveşte MONUMENTUL CA MODEL = recunoaştere a valorii creaţiei. ♦ Monumentul este cercetat, descris, relevat, interpretat teoretic şi artistic ♦ dar nu este protejat Colosseum-ul devine cariera de piatra pentru palatele Romei6 Teatrul lui Marcellus transformat în palat Forul Nerva - bolţile Teatrului lui Marcellus - măcelarii sticlarii ocupă Termele lui Agrippa vânzătorii de peşte ocupă porticul Octaviei tăbăcarii ocupă Statium Domitian producătorii de var şi de funii ocupă Circus Flaminius lumânărarii ocupă Porticul lui Balbo Bazilica paleocrestina a Sf. Petru - demolata 1506, Papa Iulius II

♦ Monumentul trebuie cunoscut nu atât pentru a fi protejat cât pentru a fi întrecut.7 ♦ Antichitatea clasică greco-romană este singura perioada considerată a fi produs valori (Antichităţi). ♦ Rafael: plan al monumentelor antice din Roma în vederea cercetării lor arheologice. Leon X îl numeşte pe Rafael inspector al monumentelor antice (“Commissario delle Antichita”) şi scrie despre activitatea sa : “a studiat ruinele minuţios şi le-a măsurat cu competenţă. A citit despre ele din autorii antici şi a comparat ce a citit cu ce a putut vedea rămas. Mare i-a fost durerea când a văzut cadavrul acestui nobil oraş [Roma], care fusese cândva regina lumii, astăzi atât de desfigurat.”

1337, Petrarca este primul care condamnă distrugerile mărturiilor trecutului în Roma Prima cercetare, Giovanni Dondi

-1375,

“Roma Instaurata”- descriere a Romei, Flavio Biondo-1466 Leon Battista Alberti, în De Re Aedificatoria, vol. 10: "corectarea greşelilor": greşeli mentale şi greşeli manuale îndreptăţesc a fi corectate, în scopul creării unui lucru nou şi perfect San Francesco-Rimini, “perfecţionat”.(L.B.Alberti.) Bazilica-Vicenza, “una suave armonia” (A.Palladio.) Michelangelo, Sta. Maria degli Angeli, Roma (termele lui Diocleţian): păstrarea spaţiului interior şi a orientării necanonice

♦ Papa Nicolae V(1447-55): proiecte ambiţioase de asanare şi Alberti propune o spină între Castel S. Angelo şi Vatican, cu reconstruire a Romei ♦ Sixtus al IV lea (1471-1484): fondatorul primului muzeu public, M. Capitolin, şi al bibliotecii Vaticanului. 4

arcade, în stilul forurilor romane, despărţind Vaticanul de Cetatea Romei

Decretul stabilea pedeapsa cu moartea pentru cei ce-l incalcau, precum si confiscarea de catre trezorierie a averilor lor - F.A.Gregorovius, History of the City of Rome in the Middle Ages, AMS Press, New York, 1967, vol IV, pp 685-6 5 Confundat cu Constantin cel Mare 6 Palazzo Barberini (Bernini) este ridicat cu piatră din Colosseum ("Quodnon fecerunt Barbari fecerunt Barberini"). 7 Exceptie constituie restaurarea bisericilor din Ravenna, inlaturand efectul apelor freatice prin suprainaltare. 8 Proiect de refolosire a Colosseumului în manufactură de lână (parterul utilizat pentru prelucrarea lânii iar etajele superioare folosite pentru cazarea muncitorilor.

3

♦ Francisc I întâlneşte pe Clement VII la Marsilia (1533) şi Plantarea de obeliscuri, statui şi vizitează Nîmes, dând ordine ca Maison Carrée să fie degajată de fântâni la intersecţii şi în pieţe, lărgirea traseeor de pelerinaj construcţii şi pusă mai bine în valoare ♦ Domenico Fontana şi Sixtus al V lea (1585-90): reorganizarea Romei8, (cca 20 puncte de veneraţie). Primele iniţiative de protecţie:

Ordonanţa 'de conservare' a antichităţilor romane din Nîmes, data de câtre Anne de Montmorency (15489)

♦ 1452: Edict privitor la amendarea (10 galbeni) celor care aruncă Consilium Tridentum (1545-63) gunoi peste edificiile antice din Piaţa Navona stabileşte

măsuri

împotriva

♦ 1462: Edictul lui Pius al II lea prin care se interzice demolarea folosirii improprii a pieselor sacre din biserici odată cu construcţiilor antice din Roma şi împrejurimi refacerea sau renovarea lor şi

♦ Între 1624 şi 1685, decrete interzicând exportul de obiecte de artă completarea lor "în stil". şi săpăturile neautorizate. ♦ Inscrierea antichităţilor şi a mărturiilor arheologice într-o formulă legală de protecţie - Suedia

1630 - Director General al Antichităţilor - numit de Gustav al II-lea al Suediei 1666 - Legea de protecţie a antichităţilor - Suedia

Secolul XVII - Apariţia categoriei “monument istoric”: ♦ Moda colecţiilor : îmbogăţirea repertoriului artistic antic cu piese exotice spargerea monopolului antic asupra valorilor culturale ♦ Descoperirea oraşului Herculanum - 1738 ♦ Descoperirea oraşului Pompei - 1748 ♦ Interesul pentru ruine:

Giovanni Paolo Panini (cca 1730), veduta ideata (ansamblu imaginar de ruine monumentale reale) Piranesi (Della Magnificenza ed Archittetura de Romani-176110), Sir William Chambers (1751), desen pentru mauzoleul prinţului moştenitor Carlo Marchioni, Tempieto Diruto, Vila Albani, Roma - 1751-67

♦ Opera lui Johann Joachim Winkelmann11 (1717-1768)

-”Asupra imitarii operelor grecesti in pictura si sculptura” - 1755 -”Observatii asupra Arhitecturii Antice” - 1762 -”Istoria Artei Antice” - 1764 -”Monumente Antice Inedite” - 1767

Apariţia tururilor ghidate prin Roma, a ghidurilor editate în limbi străine. Piazza di Spagna devine un loc al străinilor (hoteluri). 1799, Schlozer se plânge de numărul exagerat de turişti. Creşterea vânzărilor de bunuri artistice. Preţul era superior dacă obiectele erau reparate. Primul sculptor care s-a dedicat integral restaurărilor de bunuri de artă (Cavaceppi, prieten al lui Winkelmann) “Monumentum” < monere (lat.) = a aminti, a avertiza. Folosit pentru prima data in

9

"Trecând prin numitul oraş, am văzut mari edificii antice, faţă de care cunoscătorii resimt delectare şi profit pentru arta arhitecturii, ornamente ale tărâmului Languedocului şi străluciri ale acestui regat, şi pentru ca nimeni din sus-numitul oraş să nu ascundă, să ruineze şi să demoleze acele antichităţi, cerem ...tuturor posesorilor sus menţionatelor case antice de a nu demola cele antichităţi şi nici o cladire nouă să nu poată să le acopere sau ascundă... fără ca în prealabil să vă cheme ca, împreună cu oamenii regelui din zisul oraş, să faceţi vizita...", apud Jean-Pierre Babelon, Andre Chastel, op.cit. p.135 10 Trecutul ca argument polemic împotriva partidei elenistice 11 Winkelman i-a fost consilier lui Carlo Marchioni pentru proiectul Villa Albani a cardinalului Alessandro Albani, apoi Clement al XIII (1758-69) îl numeşte pe Winkelmann curator al antichităţilor Romei.

4

♦ Enciclopedismul : cuprinderea în dicţionarele epocii a termenului dictionarele vremii, asociat cu “vechime”, “prestigiu” “Monument” ♦ Rolul social al patrimoniului arhitectural, după ideea că arhitecţii pot, prin aprofundarea desenului antic să construiască "(…) pentru mai bine şi prosperitate"

Thomas Langley "Gothic Architecture, Improved by Rules and Proportions".

Rev. Franceză 1789 - 2 procese: 1/ distrugerile constructiilor nobilimii si bisericii

1792- toate statuile, inscripţiile, basoreliefurile de bronz sunt topite pentru a face tunuri. Decret al Revoluţiei -1792

“distrugerea tuturor monumentelor de orice fel care amintesc de existenţa feudalismului şi interzicerea oricărui lucru capabil să evoce memoria despotismului”

2/ naţionalizarea / utilizarea proprietăţilor nobiliare, regale, clericale 2 Nov.1789, bunurile clericale sunt naţionalizate

♦ Primele departajări între patrimoniul mobil şi imobiliar. ♦ Primele inventare ale patrimoniului

Aubin-Louis Millin, “Antiquitees Nationales ou Recueil des Monuments pour servir a l'histoire générale et particulière de l'empire français, 6 vol. 1790-9612

♦ Infiinţarea primului organism de gestiune a patrimoniului 1790 - Comisia Monumentelor

♦ La propunerea lui Ch. M. de Talleyrand, pe 13.X.1790 Adunarea Constituanta decide crearea unui Comitet special însărcinat să studieze soarta “monumentelor ştiinţei şi artei” provenind din bisericile şi abaţiile puse la dispoziţia Naţiunii.” ♦ Edificiilor vechi (cu excepţia celor medievale, în general) le sunt recunoscute: valoarea cognitivă valoarea educativă în mod explicit valoarea estetică valoarea economică în mod implicit Declaraţia Adunării Constituante din 14.VIII.1792 condamnând “monumentele ridicate orgoliului, prejudecatilor şi tiraniei”, exceptează “obiectele ce pot interesa arta”.

12

“(...) o pradă bogată oferită învingătorilor, cele 40.000 de palate, hoteluri şi castele ale Franţei.” Camille Desmoulins Musée des Monuments Français, Alexandre Lenoir, 1795, Couvent des Petits Augustins Musee National du Louvre, 1793 (Musee Republicain) “Comisia Monumentelor” este condamnată şi dizolvată pentru”incivism” în 1793, urmaşa ei, COMISIA TEMPORARĂ A ARTELOR reuşeşte să salveze - Abaţia Saint-Denis, - Porte Saint-Denis, - Catedrala din Chartres, - Catedrala din Amiens, etc., nu fără a pierde totuşi elemente sau părţi ale construcţiei.13 “(..) condamnând la distrugere monumentele ce amintesc despotismul, este important a păstra şi conserva onorabil capodoperele artei, atât de demne de a recrea un popor liber” Declaraţia Adunării Constituante 16.IX.179214

În lucrările Adunării Generale din 18.IX.1793, Jean Baptiste Matthieu defineşte patrimoniul drept “tout ce qui donne une sorte d’existence au passe” (“tot ceea ce dă o anume existenţă trecutului”), Le Patrimoine, op.cit, p.17 13 Catedrala din Chartres stă fără acoperiş câţiva ani iar Notre Dame de Paris îşi pierde fleşa, precum Sainte Chappelle, datorită prezenţei unei coroane pe acest element. 14 xxx, Le Patrimoine, op.cit. p.15. În aceeaşi lucrare este evocată intervenţia unui deputat care declară despre Porte Saint-Denis următoarele : “Ea merită toată ura oamenilor liberi, dar această poartă este o capodoperă.” (idem, p.15)

5

CURS 2:

APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE MONUMENT ISTORIC (II)

SEC. XIX: PERIOADA FORMULĂRII DOCTRINELOR PRIVITOARE LA PROTECŢIA PATRIMONIULUI CONSTRUIT Reflexe ale Revoluţiei Franceze ♦ 1818 - Decret promulgat de Ducele de Hessa - Darmstadt pentru realizarea inventarului construcţiilor istorice din Ducatul Hessa Înfiinţarea unui Înalt Colegiu al Construcţiilor, responsabil cu avizarea modificărilor la imobilele istorice

♦ 1820 - Primele servicii descentralizate în oraşele Statului Papal:

Decretul Cardinalului Pacca, prevăzând inventariere, conservare şi administrare unitară

♦ 1826 - Decret al Ludovic I al Bavariei referitor la interzicerea distrugerii fortificaţiilor medievale ♦ Prusia. Friedrich monumentelor

Schinkel:

program

de

conservare

a

1. Succesul unui program de conservare stă în existenţa unei instituţii specializate încadrate cu conservatori profesionişti, 2. Nevoia unui inventar al monumentelor, 3. Conservarea părţilor vechi, păstrarea materialului original şi menţinerea la un minim necesar a intervenţilor. Fr. Schinkel (1781-1841) Oberbaudirector Preusen

bazat pe un număr de idei ce plecau de la principiul "Monumentele aparţin publicului, prin urmare întreţinerea acestora este de interes public"

Primele restaurări metodice Roma: ♦ Raffael Stern (1803), Arcul lui Constantin (315), Asanare a vecinătăţii cu expunerea pavimentului antic.

♦ Raffael Stern (1806), Giuseppe Valadier (1820): Partea estică a Colosseum-ului15 Contrafort de sprijin din cărămidă (R. Stern) Completare de arcade în retrageri pe înalţime (G. Valadier) ♦

Giuseppe Valadier, restaurarea Arcului lui Titus (1819-21)

Viena: Franzensburg, Laxenburg (1799, sub comanda lui Franz I). Capella Speziosa (1222) de la Klosterneuburg a fost demolată şi transportată în piese separate pentru a fi reconstruită atât ca sufragerie cât şi capelă.

Reconstituirea stilizată simplificat a părţilor lipsă (coloane, arhitravă)

♦ Poletti, S. Paolo Fuori le Mura 16(1823), Teatru - Ostia Atena: ♦ Leo van Klenze 1834, Acropola Athenei,:

Utilizarea în exclusivitate a materialului original, vechi Intervenţiile reduse la minimum şi realizate din marmură Păstrarea impresiei generale de ruină.

♦ 1835-36 anastiloza templului Athenei Nike Franţa: ♦ E.E.Viollet le Duc, 1840, St. Madelaine - Vezelay

Inlăturarea efectelor deficienţelor de construcţie şi a reparaţiilor ulterioare

15

"În restaurare există o condiţie esenţială care trebuie întotdeauna să fie ţinută minte.

În 1675, Colosseumul este transformat în spaţiu religios utilizat pentru transpunerea calvarului iar arcadele exterioare sunt zidite. Un cutremur din 1703 pune capăt acrestui proiect (Papa Clement V). Benedict al XIV transformă Colosseumul într-un memorial al martiriului lui Hristos (1749), cu care prilej repară arcadele de vest. 16 Reconstrucţie ordonată de Pius IX 17 Folosită la acel moment ca arhivă şi într-o stare deplorabilă

6 Consolidare Eliminarea părţilor gotice şi înlocuirea acestora cu propuneri romanice Perfecţionarea părţilor de construcţie care nu necesitau reparaţii (faţada V)

♦ Paul Abadie - 1842, Catedrala Angouleme ♦ Constant Dufeux, Bis. Sf. Laurenţiu - Paris

Demolarea faţadei renascentiste şi înlocuirea ei cu una gotică

♦ E.E.Viollet le Duc, Lassus, 1843, Notre Dame de Paris

Înlocuirea ferestrelor de sec.XIII cu unele de tip sec.XII Amplasarea de statui luate de la Bordeaux pe faţada de S a transeptului Îndepărtarea decoraţiei clasiciste, Fleşa

Anglia: ♦ Sir George Gilbert Scott (1811-78), Chichester Cathedral Cercetare amănunţită şi reconstruire a turnului central

♦ Sir George Gilbert Scott, Ripon Cathedral (1862)

Eliminarea mărturiilor de sec. XIV de pe faţada de V şi turnuri şi înlocuirea cu elemente de sec. XIII

♦ Sir George Gilbert Scott, Westminster Abbey, 1849-6117

Este cea conform căreia orice porţiune îndepărtată trebuie înlocuită cu materiale mai bune, mai puternice şi într-o manieră fără greşeală. Ca rezultat al operaţiunii căreia i-a fost subiect, clădirea restaurată trebuie să capete o nouă speranţă de viaţă, mai mare decât cea care tocmai s-a scurs. E.E. Viollet-le-Duc, Restaurarea, Dictionnaire raisonné de l'architecture française du XIe au XVIe siécle “Cunoştinţele noastre asupra stilurilor trecute face ca perioada în care trăim să ne apară - prin excelenţă- cea mai potrivită pentru lucrările de restaurare.”18

Folosirea de centuri metalice şi de contravântuiri în arce Reconstruire a transeptului de N în stil.

Primele doctrine de restaurare Franţa: Doctrina unităţii de stil ♦ 1830 : Min. Francois Guizot, în raportul câtre Rege propune înfiinţarea unui post de Inspector General al Monumentelor. Funcţie deţinută de mari oameni de cultură precum L. Vitet (1830-1834), P. Merimee (1834-1854), E.E.Viollet-le-Duc (1854-1879).

♦ 1837 - Înfiinţarea Comisiei Monumentelor ♦ 1887 -Legea Monumentelor ♦ Rolul lui Ludovic Vitet insistă asupra necesităţii unui inventar cuprinzător, accentul trebuie pus pe întreţinerea monumentelor, întreţinerea substanţei originale, restaurarea trebuie să fie invizibilă, trebuie realizate de arhitecţi specializaţi. ♦ Rolul lui P. Merimée19 descoperă valorile artistice ale romanicului, îl descoperă şi promovează pe E.E.Viollet le Duc, promovează principiul "primo non nocere"20 18

Situaţia sociala şi implicaţiile asupra culturii Restaurarea monarhiei (1815) duce la manifestarea interesului pentru averile naţionalizate în timpul Revoluţiei Franceze. Pentru prima dată în 1819, restaurarea unor monumente istorice face obiectul unui buget (al Ministerului de Interne). Ministrul de Interne F. Guizot (istoric de profesie) este însărcinat de câtre Rege cu întocmirea unui raport referitor la starea proprietăţilor Statului.23 "(…) în materie de restaurare primul şi cel mai ferm principiu constă în a nu inova, chiar când

apud Machatschek Alois, History of the Restoration and Preservation of the Architectural Heritage, Curs la R. Lemaire Centre for Conservation, K.U.L. 19 Vorbind despre dificultăţile începutului, P. Merimée spune “Le rôle d’un Inspecteur général des Monuments Historiques, c’est d’etre VOX CLAMANS IN DESERTO.” (“Rolul Inspectorului General al Monumentelor Istorice este de a fi un Vox Clamans in Deserto.”.Cu toate acestea, în 1836, P. Merimée, folosind argumente economice şi de utilitate socială a Monumentelor Istorice (eliminarea somajului, ocuparea forţei de muncă în zone izolate), obţine buget anual pentru acestea în cadrul bugetului Ministerului de Interne. Op.cit. pag 37.

7

♦ Rolul lui Eugene Emmannuel Viollet-le-Duc (1814-1879) fundamenteaza şi aplică ceea ce va purta numele de doctrina INTERVENTIONISTĂ A UNITĂŢII DE STIL. introduce în practica restaurărilor spiritul modern, ştiinţific, în analiza construcţiei şi folosirea materialelor “Artistul trebuie să se şteargă în întregime, să-şi uite gusturile, instinctele pentru a studia subiectul [restaurării], pentru a găsi şi urmări gândirea ce a prezidat execuţia operei pe care vrea să o restaureze; căci nu este vorba de a face artă, ci doar de a se supune artei unei epoci dispărute.”21 despre restaurarea Catedralei Notre Dame - Paris

Exemple: restaurările de la Bis. Saint Sernin- Toulouse Castelul Pierrefonds. Bis. St.Madeleine-Vezelay

am fi împinşi câtre aceasta de lăudabila intenţie de a completa şi înfrumuseţa. E mai bine să lăsăm necompletat şi imperfect ceea ce se găseşte incomplet sau imperfect. Nu trebuie să ne permitem de a corija neregularităţile, nici de a îndrepte deviaţiile, fiindcă deviaţile, neregularităţile, defectele de simetrie sunt fapte istorice pline de înteres, care adesea ne furnizează criteriile arheologice după care putem determina o epocă, o şcoală, o idee simbolică. Nici o adăugire, nici o înlăturare." Circulară 1837

Defineşte restaurarea ca un termen modern: E.E.Viollet-le-Duc: Dictionnaire Raisonné de l’Architecture, Doctrina unităţii de stil “A restaura un edificiu Paris 1868-74 ♦ Victor HUGO Insistă asupra necesităţii unei legi de protecţie a monumentelor “Sunt două lucruri într-un edificiu : folosinţa şi frumuseţea. Folosinţa aparţine proprietarului, frumuseţea - tuturor. A o distruge înseamnă deci o depăşire a drepturilor.” Guerre au Demolisseurs, 1832 - V. Hugo Legea Monumentelor din 1887 :“Imobilele care aparţin unor persoane publice sau private a căror conservare reprezintă din punctul de vedere al istoriei şi artei un interes naţional pot fi clasate [ca monumente storice].”22

înseamnă a-l restabili într-o stare ce poate să nu fi existat niciodată.” Montalambert critica în 1845, într-un discurs în camera Pairilor noile maniere de amenajare a spaţiului urban în jurul monumentelor : "Nu trebuie făcut loc gol în jurul catedralelor noastre, de maniera a îneca magnificile dimensiuni cu care le-au înzestrat autorii lor. Ele nu au fost făcute pentru deşert precum piramidele Egiptului, ci pentru a plana deasupra locuinţelor îndesate şi a străzilor înguste ale oraşelor noastre."24

Anglia: Doctrina antiintervenţionistă - J. Ruskin Situatia socială a Angliei după ♦ Rolul lui J. Ruskin (1819-1900) razboaiele Napoleoniene si 25 “The Seven Lamps of Architecture” - 1848 implicatiile sale asupra culturii Cap. VI : Lampa Memoriei. aprox. o generaţie, spaţiul “Putem trăi fără arhitectură, să adorăm pe Dumnezeu fără Dupa European este din nou accesibil. ea, dar fără ea nu ne putem aduce aminte”. 20

"Întâi să nu strici", conform căruia restauratorul trebuie să se oprească la limitele capacităţii profesionale sau informaţiei pe care o deţine. "Prin restaurare înţelegem conservarea a ceea ce există, reproducerea a ceea ce a existat." 21 xxx, Le Patrimoine, op.cit., pag.44 22 Cu toate acestea, clasarea bunurilor private nu se putea face decat cu acordul proprietarului. Abia legea din 1913 a monumentelor istorice permite clasarea din oficiu a bunurilor imobile private. 23 “Accesul la putere al lui Ludovic Filip îşi căuta o legitimitate pe care restauraţia o reclama de la perioada anterevoluţionara. Regimul monarhiei constituţionale îşi constituie această legitimitate pornind de la o istorie nouă, distinctă de cea a dinastiilor, şi care ţine cont de [rolul] burgheziei, clasa dominantă.” Op. cit. pag 32. 24 apud A. Chastel, op. cit. pag. 82 25 Printre cele 7 lămpi (principii) sunt: Sacrificiul, respectiv implicarea efortului artistic, Adevărul, respectiv expresia sinceră a materialelor, sistemului tehnologic şi constructiv, Puterea, respectiv controlul raportului dintre masă şi lumină, Memoria şi Obedienţa, respectiv respectul pentru formele trecutului.

8

Primul, împreună cu W. Morris care include în patrimoniul istoric construcţiile modeste ce alcătuiesc aşa-definitul “ansamblu urban”. Defineşte “Universalitatea valorii monumentului istoric” din care deduce “Universalitatea protecţiei” sale. Militează pentru constituirea unui organism european de protecţie a patrimoniului. ♦ Doctrina ANTIINTERVENŢIONISTĂ “Monumentul Istoric nu ne aparţine. El aparţine în parte celor care l-au edificat şi în parte generaţiilor care ne vor urma.” “[Restaurarea] este distrugerea totală pe care o construcţie o poate suporta; o distrugere urmare căreia nu pot fi regăsite nici un fel de urme, o distrugere acompaniată de o falsă descriere a obiectului distrus.(...) [Restaurarea este] o minciună absolută.” “The Stones of Venice”, 1851-1853 Monumentul poate fi:consolidat, întreţinut, dar de o manieră “invizibilă” ♦ Rolul lui William Morris Împreună cu John Ruskin pune bazele Societăţii pentru Protecţia Construcţiilor Istorice- S.P.A.B. (The Society for the Protection of Ancient Building), 1877 “Pledăm deci pentru toate construcţiile, apaţinând tuturor perioadelor şi stilurilor, şi chemăm pe cei implicaţi în existenţa lor să pună Protecţia lor în locul Restaurării; să curme ruinarea prin îngrijire zilnică, să propteasca zidul ce se înclină şi să repare acoperişul care curge cu mijloacele cele mai potrivite acestor scopuri; să refuze modificarea structurii sau a ornamenticii existente; dacă [construcţia] a devenit nepotrivită folosirii prezente să ridice o alta mai degrabă decât să o modifice sau mărească pe cea veche; în sfârşit, să trateze construcţiile istorice drept monumente ale unei arte trecute, create de meşteri dispăruţi, pe care arta modernă nu poate interveni fără a distruge. Atunci, şi doar atunci vom scăpa reproşurilor că învăţătura noastră se întoarce asupră-ne într-o batjocură; aşa şi doar aşa ne vom putea proteja construcţiile vechi pentru a le înmâna venerabile şi instructive celor ce ne vor urma.” W. Morris, “Manifesto” - S.P.A.B., 1877

26

Spectrul extinderii ideologiei Rev. Franceze determină guvernanţii să propună un vast program de lucrări publice având drept temă construirea de biserici26 şi drept scop ocuparea într-o activitate nerevoluţionar27ă a celor demobilizaţi urmare a încheierii razboaielor. Victoria asupra Franţei pune problema expresiei stilistice în plan constructiv a noului statut al Angliei. Urmarea unor aprinse dezbateri se convine asupra Stilului Gotic ca expresie naţională.

“Aveţi grijă de monumentele voastre şi nu veţi avea nevoie să le restauraţi. Doar câteva table de plumb aşezate la timp pe acoperiş, câteva frunze şi crengi moarte îndepărtate la timp din calea unei scurgeri de apă vor salva atât acoperişul cât şi pereţii de la ruinare. Urmariţi construcţiile vechi cu grijă, păstraţi-le cât puteţi mai bine, cu orice preţ feriţi-le de orice modificare sau distrugere.” J. Ruskin, referitor la “restaurarea” St. Alban’s Cathedral „Ruskin militează pentru o etică şi caută să impună concepţia sa morală asupra monumentului unei societăţi pe care propriile tendinţe o antrenează în sens invers(...)” Fr.Choay, Alegoria patrimoniului

Între 1818 şi 1835 sunt construite 214 biserici din care 174 în stil neogotic "Clasele de jos din oraşe au devenit periculos de nemulţumite, şi este în principiu datoria bisericii naţionale de a-i întoarce spre stări de spirit mai convenabile. Pentru succesul acestei operaţii, săracii oraşelor trebuie să meargă la biserică.", apud Martin Shaw Briggs, Goths and Vandals, A Study of the Destruction, Neglect and Preservation of Historical Buildings in England, London, Constable, pp.149-50

27

9

CURS 3:

TEORIA CONTEMPORANĂ A RESTAURĂRII SEC. XX: RESTAURAREA ŞTIINŢIFICĂ “Conservare o Restaurare28” 1893

Definirea restaurării ca disciplină istorică: Camillo BOITO ♦ Camillo Boito (1835-1914) Fundamentează restaurarea monumentelor istorice disciplină ştiinţifică, bazată pe noţiunea de autenticitate.

ca “este mai bine să consolidezi

Principii ale restaurării : păstrarea patinei (mărturiei) istorice păstrarea intervenţiilor realizate asupra monumentului în decursul timpului. refuzul tipologiei stilistice în formula propusă de Viollet-le-Duc. supremaţia prezentului asupra trecutului înţeleasă ca sursă a legitimităţii restaurării monumentelor (în contradicţie cu teoria antiintervenţionistă a lui Ruskin şi Morris). complementaritatea dintre operaţiile de conservare şi cele de restaurare. marcarea ostentativă a intervenţiilor.(chiar prin inscripţionare). descrierea operaţiilor de restaurare, inscripţionarea pe construcţie sau publicarea. ierarhizarea profunzimii şi complexităţii intervenţiilor în funcţie de perioada istorică asupra căreia se intervine (3 tipuri de intervenţii de restaurare).

Norme propuse: 1/ Maxima importanta intretinerii, ingrijirii si consolidarii monumentelor. 2/ Reconstituirea (ripristino), motivata de ratiunea unitatii artistice sau arhitecturale, acceptata decat daca se bazeaza pe documentare irefutabila prevalenta existentei majoritatii elementelor constitutive originale. 3/ Orice tentatie spre completare a monumentelor foarte vechi (cazul antichitatilor) trebuie refuzata, cea mai indicata este anastiloza. 4/ Monumentelor “vii” - utilizari prezente cu conditia ca ele sa nu presupuna alterari majore , sa nu fie radical diferite de cele originale. 5/ Pastrarea tuturor elementelor valoroase din punct de vedere istoric sau artistic, indiferent din ce perioada a existentei monumentului ar data; - fara a cauta unitatea de stil sau intoarcerea la formula initiala - si fara a exclude unele elemente in favoarea altora, - exceptie facand elemente minore ce desfigureaza aspectul - si numai dupa o atenta si obiectiva judecata. 6/ Respectul pentru monument trebuie insotit de acela pentru ambientul sau prin refuzul alterarii acestuia ce ar putea conduce la subordonarea monumentului cadrului nou construit prin efecte de masa, culoare sau stil. 7/ Adaugirile necesare consolidarii sau reutilizarii monumentului 28

decât să repari, este preferabil să repari decât să restaurezi.” Camillo BOITO Restauro archeologico: pentru monumentele antice, realizată prin anastiloză şi clară distincţie între nou şi vechi

Restauro pittorico: pentru construcţiile evului mediu, realizată printr-o restaurare discretă, cu un minim necesar de completări Restauro architettonico: pentru construcţiile renascentiste şi ulterioare, realizată prin înlocuirea părţilor lipsă prin completări marcate distinctiv.

Camillo Boito, cele trei tipuri de restaurare (1883): Restauro archeologico, potrivită monumentelor antice şi realizată în principal prin anastiloză şi cu marcarea distinctivă a noului de vechi, Restauro pittorico, potrivită monumentelor evului mediu şi caracterizată prin conservare, intervenţii minime şi invizibile, Restauro archittetonico, potrivită perioadei Renaşterii şi celor ce i-au succedat şi caracterizată prin posibilitatea reântregirii (marcate) a pieselor lipsă. Exemple

de

ignorare

Titlul complet este: "I nostri vecchi monumenti: conservare o restaurare?", Nuova Antologia, Nr. 87, 1886, pp.480506

a

10 trebuiesc limitate la minimum, si prezentand o simplitate ce poate principiilor lui C. Boito: continua doar expresia geometrica a compozitiei originale si nu • Restaurarea Castelului plastica sa decorativa. Sforzesco făcută parţial prin 8/ Adaugirile trebuiesc marcate prin diferenta de material, modenatura demolare şi reconstruire mai simpla sau inscriptii. (Turnul lui Filarete, de ex.), 9/ Folosirea tuturor tehnicilor moderne pentru consolidare. • Completarea la Palazzo di 10/ In cercetarile arheologice excavarile - imediat urmate de relevare si Re Enzo, Bologna, protectie a descoperirilor. • Reconstruirea faţadei 11/ Documentarea şi descrierea amănunţită a operaţiunilor de Palazzo Salimbeni – Siena – restaurare este obligatorie. în stil gotic

Monumentul istoric - identitate şi percepere socială: Alois RIEGL Definirea monumentului şi a monumentului istoric - Monument - obiect apriori incarcat cu semnificatie - Monument Istoric- obiect incarcat cu semnificatie a posteriori “Prin opoziţie faţă de de “monumentele intenţionale” monumentele istorice sunt “neintenţionale”.

Valorile monumentului istoric I.- Valori de rememorare (esenţiale pentru a putea vorbi despre un monument istoric) • valoarea de vechime:

“Valoarea de vechime a unui monument se manifestă la prima vedere prin aspectul său ne-modern. (…) Maniera în care valoarea de vechime se opune valorilor de contemporaneitate rezidă mai degrabă în imperfecţiunea operelor, în lipsa lor de integritate, în tendinţa de disoluţie a formelor şi culorilor lor, adică în trăsăturile în mod riguros opuse caracteristicilor operelor moderne, strălucitor de noi.”

•

valoarea istorică

“Valoarea istorică a unui monument rezidă în faptul ca el reprezintă pentru noi stadiul particular, într-un anumit fel unic, în care s-a dezvoltat într-un anumit domeniu creaţia umana. Din acest punct de vedere, ceea ce ne interesează la un monument nu este marca forţelor distructive ale naturii, aşa cum se vor fi exercitat ele din momentul naşterii sale, ci stadiul său iniţial avut ca operă a omului” • valoarea de rememorare intenţională “Funcţia valorii de rememorare intenţională ţine de edificarea însăşi a monumentului: ea împiedică cvasi definitiv ca acel moment să se scufunde în trecut, şi îl păstrează pentru totdeauna viu în conştiinţa generaţiilor viitoare. Această a treia clasă de valori de rememorare constituie astfel tranziţia spre valorile actuale.”

II.- valori de contemporaneitate: “În loc a considera monumentul ca atare, valoarea de contemporaneitate va tinde să-l echivaleze cu o creaţie similiară modernă, recentă şi a aşteaptă ca de asemenea monumentul (vechi) să prezinte acele aspecte caracteristice oricărei opere umane odată cu apariţia sa: altfel spus, să dea impresia unei perfecte integrităţi, neantamate de câtre acţiunea distructivă a naturii.”

•

Valoarea de utilizare

Alois RIEGL, “Der Moderne Denkmalkultus, sein Wessen und seine Entstehung” – 1903 “Prin monument, (…), întelegem o operă creată de mâna omului şi edificată în scopul precis de a conserva pentru totdeauna prezent şi viu în conştiinţa generaţiilor viitoare memoria unei anume acţiuni sau a unui anume destin (sau o combinaţie între cele două).(…) Edificarea şi întreţinerea unor astfel de monumente, "intenţionale", a căror urmă se regăseşte până în epocile cele mai depărtate ale culturii umane, nu a încetat nici în zilele noastre.” „Dat fiind faptul cá producátorii operelor care ne apar astăzi ca monumente istorice căutau în mod esenţial să-şi satisfacă propriile lor nevoi practice şi exigenţele lor spre un ideal, cel al contemporanilor lor sau chiar al moştenitorilor lor direcţi; şi cum, în general, nu s-au gândit nici pe departe să transmită generaţiilor viitoare mărturia activităţii lor artistice şi culturale, denumirea de "monument" nu poate fi acoperitá de un sens obiectiv, ci numai subiectiv.(…) Fie că sunt intenţionale sau nu, monumentele prezintă o valoare de rememorare, şi de aceea, în ambele cazuri, vorbim de "monumente".” “Majoritatea monumentelor răspund, printre altele, la aşteptările simţurilor şi spiritului pe care creaţiile noi şi moderne le-ar putea satisface la

11 fel de bine”.

•

Valoarea artistică: - valoarea [artistică] de noutate: - valoarea de artă relativă

Receptarea monumentului istoric Monumentul istoric are o dimensiune istorică, artistică şi tehnică dar totodată şi un obiect al receptării sociale şi filozofice. “Nu destinarea lor iniţialá conferă acestor opere semnificaţia de monument; noi, subiecţi contemporani le-o atribuim. “

Relaţia dintre consistenţa valorică a monumentelor istorice şi strategiile de conservare Conflict relativ şi complementaritate dintre cerinţele diferitelor tipuri de valori monumentale: “În timp ce valoarea de vechime este fondatá eclusiv pe degradare, în timp ce valoarea istorică doreşte stoparea oricărei degradări din clipa intervenţiei sale, dar pierde raţiunea sa de a fi în raport cu degradări anterioare, valoarea de rememorare intenţională nu revendică nimic mai puţin de la monument decât imortalitatea, prezentul etern, perenitatea în starea originară”

“(…)un monument nu prezintă privirii noastre o valoare artistică decât în măsura în care satisface aşteptarea voinţei artistice moderne.” “(…) ruptura operată de câtre voinţa artistică modernă în raport cu expresiile [artistice] anterioare, se referă la specificitatea monumentului în raport cu concepţia, forma şi culoare sa.” “(…) orice operá de artă modernă trebuie, prin însăşi modernitatea sa, să se prezinte sub un aspect desăvârşit, cu forme şi culori care să nu prezinte nici un fel de urme ale vreunei degradări”

• Val. de vechime şi val. istorică • Val. de vechime şi val de utilizare • Val de vechime şi val. rememorare Relaţia dintre materializarea valorilor de rememorare şi de contemporaneitate şi soluţiile de conservare “(…) în toate cazurile în care valoarea istoricá ("documentará") a monumentului este minimá, valoarea de vechime se va afirma cu atât mai mult şi exclusiv, iar tratamentul monumentului va trebui să raspundă şi el exigenţelor valorii de vechime.”

Ariile existenţei monumentului istoric la începutul secolului XX

“Katechismus der Denkmalpflege”, 1916 : “Conservarea [monumentelor istorice] nu este o problema de gust.” Max Dworak Conservator General al Imperiului Austro-Ungar

Françoise CHOAY: Alegoria patrimoniului, Seuil, Paris 1992

Aria tipologică: de la arhitectura “majoră” la cea “minoră” (G.Giovannonni, 1913) şi “Opera lui Boito, şi, mai amplu, cea a lui Riegl, arată că la ţesutul urban cumpăna secolelor XIX şi XX conservarea

monumentelor

Aria cronologică: istorice dobândise statutul de de la monumentele antichităţii la cele dinaintea revoluţiei industriale disciplină pe care numai Aria de difuzare: de la spaţiul european la cel mondial, prin intermediul coloniilor şi a cercetărilor arheologice din noile teritorii Aria de interes şi competenţă: istorici, istorici de artă, la filozofi, arhitecţi, ingineri, urbanişti, arheologi, oameni politici şi scriitori

punerea în discuţie a conceptelor şi procedeelor sale putea să i-l confere. Această abordare critică încheia o delimitare a câmpului spaţio-temporal al monumentelor istorice care, începând cu sfârşitul anilor 1860, prezenta, cel puţin în teorie şi virtual, aproape aceleaşi contururi ca şi astăzi”

12

Sec. XX: Perspectivele metodologice ale restaurării Congresul Internaţional al Arhitecţilor, Madrid, 1904 -definirea monumentelor : 1. vii - ce continuă să servească scopurilor pentru care au fost construite. 2. moarte - nu mai servesc unui scop sau destinaţia iniţială a devenit inutilă. -în funcţie de această clasificare, monumentele trebuie fie consolidate (cele moarte), fie restaurate (cele vii). -Restaurarea trebuie realizată astfel încât să păstreze unitatea de stil, porţiunile de edificiu construite în alt stil decât cel originar urmând a fi păstrate doar dacă nu afectează echilibrul estetic general.

Paul Clemen29,: autorul conservare conceptului de creativă: "Ideea, valoarea spirituală, semnificaţia unui monument sunt importante, şi abia după aceea urmează forma tradiţională, îmbrăcămintea. Îmbrăcămintea poate să fie schimbată, poate ornamentată din nou, atâta timp căt ideea este păstrată."30

-Conservarea şi Restaurarea sunt operaţiuni ce trebuiesc executate exclusiv de câtre arhitecţi diplomaţi ai Statului sau autorizati şi acţionând sub controlul tehnic, estetic şi arheologic al statului. -Recomandă constituirea de asociaţii de prezervare a monumentelor istorice şi artistice în fiecare ţară.

Conferinţa de la Atena (1931) - Organizaţia de Cooperare Intelectuală a Societăţii Naţiunilor (prilejuita de încheierea lucrărilor de anastiloză la Acropola Atenei - ing. Nicolaos Balanos)31 -recomandă o acţiune continuă de îngrijire a monumentelor pentru evitarea restaurărilor. -atunci când restaurarea in totto este de neevitat, este recomandată păstrarea influenţelor tuturor perioadelor istorice şi stilistice. -recomandă utilizarea monumentelor în conformitate cu specificul lor pentru o continuă întreţinere a acestora. -recunoaşte proeminenţa dreptului comunităţii în faţa celui privat asupra conservării monumentelor istorice. -relevă rolul compensării restrângerii dreptului de proprietate atunci când acesta se referă la un monument istoric. -respectarea caracterului ambientului monumentelor istorice în lucrările din apropierea acestora (construcţii noi, reclame, structuri edilitare sau plantaţii). -recomandă folosirea tehnicii moderne de consolidare (betonul armat, în special32) având grijă de păstrarea elementelor originale decorative şi dătătoare de caracter. -recomandă cooperarea între restauratori şi cercetătorii ştiinţifici implicaţi în metode fizice, chimice sau biologice de conservare, urmare a creşterii gradului de deteriorare a monumentelor datorate factorilor de microclimat ostili. -folosirea anastilozei cu marcarea evidentă a completărilor.

29

Carta de la Atena C.I.A.M. 1933,- Congresul Internaţional de Arhitectură Modernă. Promovează o concepţie “statistică” asupra conservarii patrimoniului: -”trecutul nu poate supravieţui în totalitate, trebuie ales deci cu grijă ceea ce trebuie păstrat”. -”dacă avem de-a face cu o serie mare de obiecte similare, unele pot fi păstrate, altele - demolate.” - Pune pentru prima dată, deşi doar implicit, problema concilierii dintre dezvoltare şi conservare: -”dacă existenţa în continuare a unor obiecte semnificative ale unei epoci trecute se dovedeşte împotriva intereselor oraşului trebuie căutată o soluţie de reconciliere.” -”in unele cazuri poate fi păstrată partea memorială [

conservator al Landului Renania P. Clemen îl citează pe Rodin: "O artă care are vitalitate nu restaurează operele trecutului ci le continuă." 31 Ca punct final al unei preocupări pentru restaurarea Acropolei Atenei ce are ca momente definitorii următoarele: 1896 aprobarea măsurilor de conservare a Parthenonului, 1902-9 Erechteionul, 1905-17 Propylee, 1921 propunerea anastilozei colonadei de N. a Parthenonului (continuarea programului din 1834 a lui Leo von Klenze), lucrare începută în 1922 32 Introducerea de elemente de fier (crampoane, centuri şi pene) precum şi completări masive cu cărămidă şi beton armat la restaurarea Parthenonului au avut însă efecte grave asupra materialului istoric. 30

13

-întărirea cooperării internaţionale în domeniul protecţiei monumentelor ca bunuri ale întregii omeniri. -creşterea rolului educaţiei publicului în domeniul protecţiei monumentelor. -recomandă întocmirea în fiecare ţară a unor inventare complete ale patrimoniului.

Carta del Restauro Italiana (1931) elaborată de Consiliul Superior pentru Antichităţi şi Arte. -Priveşte activitatea tehnică a conservării monumentelor istorice ca proces de reinstituire a valorii lor artistice. -Restaurarea - o operaţiune complexă ce nu trebuie să excludă nici unul din multiplele criterii sau perioade ale existenţei monumentului. -Scopul restaurării poate să fie atingerea unităţii formale a monumentului istoric şi nicidecum a unităţii sale stilistice. -Criteriile restaurării trebuiesc completate cu cele derivând din :sentimentele populaţiei, spiritul oraşului, memoria şi nostalgia sa şi nu în ultimă instanţă, criteriul capacitatii de realizare a restaurării şi refolosire a monumentului istoric.

Înfiinţarea Institutului Central de Restaurare (1939) sub conducerea lui Cesare Brandi Definirea restaurării ca act metodologic (C. Brandi): Restaurarea ca intervenţie umană “În mod obişnuit se înţelege prin restaurare orice intervenţie menită să repună în eficienţa sa un produs al activităţii umane.(…)”33 Opera de artă “(…) acel produs special al activităţii umane denumit operă de artă se afirmă ca atare prin actul unei singulare recunoşteri care are loc în conştiinţă (…) Produsul uman care este astfel recunoscut se găseşte acolo, în faţa ochilor noştri, şi poate fi clasificat generic printre produsele obişnuite ale activităţii umane, până când recunoaşterea sa ca operă de artă, recunoştere pe care o operează conştiinţa, îl exceptează în mod definitiv din comunitatea celorlalte produse.”34 Relaţia restaurare - operă de artă “(…) orice comportament faţă de opera de artă, implicit şi intervenţia de restaurare, depinde de o efectuată sau neefectuată recunoştere a operei de artă ca operă de artă. (…) Este necesară, astfel, definirea restaurării pe baza conceptului 33

suportul material al valorii memoriale sau istorice ], în timp ce restul poate fi alterat.” - Sub influenţa ideologiei urbanismului corbusian, proclamă -”cultul valorilor trecutului nu trece peste criteriile justiţiei sociale”. - asanarea construcţiilor dărăpănate din jurul monumentelor istorice şi folosirea zonei drept spaţiu verde. - Este împotriva pastişei stilistice. Norme propuse: 1/ Acordarea de maximă importanţă întreţinerii, îngrijirii şi consolidării monumentelor. 2/ Reconstituirea (ripristino), motivată de raţiunea unităţii artistice sau arhitecturale, nu poate fi acceptata decât dacă se bazează pe o documentare irefutabilă şi pe existenţa majorităţii elementelor constitutive originale. 3/ Orice completare a monumentelor foarte vechi (cazul antichităţilor) trebuie refuzată. In cazul acestora cea mai indicată este anastiloza. 4/ Monumentelor “vii” le vor fi găsite utilizări prezente cu condiţia ca ele să nu presupună alterări majore ale construcţiei şi să nu fie radical diferite de cele originale. 5/ Păstrarea tuturor elementelor valoroase din punct de vedere istoric sau artistic, indiferent din ce perioadă a existenţei monumentului ar data fără a căuta unitatea de stil sau întoarcerea la formula iniţială şi fără a exclude unele elemente în favoarea punerii în evidenţă a altora, excepţie făcând elemente minore ce desfigurează aspectul monumentului şi numai după o atentă şi obiectivă judecată. 6/ Respectul pentru monument

C. Brandi, Conceptul de restaurare, în Cesare Brandi, Teoria del restauro, Giulio Einaudi Editore s.p.a. Torino 1977, traducedre de Ruxandra Balaci, Teoria restaurării, Editura Meridiane, Bucureşti 1996, pag. 33 34 C. Brandi, op. cit. pag. 34

14 operei de artă de la care îşi dobândeşte calificarea şi nu a procedeelor practice ce caracterizează restaurarea propriu-zisă.”35 Definirea metodologică a restaurării după C. Brandi “Considerarea restaurării în raport direct cu recunoşterea operei de artă ca atare ne permite acum să o definim: restaurarea constituie momentul metodologic al recunoşterii operei de artă, în consistenţa sa fizică şi în dubla sa polaritate estetică şi istorică, în vederea transmiterii ei câtre viitor.36”

Definirea principiilor restaurării (C. Brandi): “(…) prima axiomă: se restaurează numai material operei de artă37” “(…) al doilea principiu al restaurării: restaurarea trebuie să vizeze restabilirea unităţii potenţiale a operei de artă, în măsura în care acest lucru este posibil, fără a comite un fals artistic sau un fals istoric şi fără a înlătura urmele trecerii operei de artă print timp.38”

35

C. Brandi, op. cit. pag. 35-36 C. Brandi, op. cit. pag. 36-37 37 C. Brandi, op. cit. pag. 38 38 C. Brandi, op. cit. pag. 39 36

trebuie însoţit de acela pentru ambientul său prin refuzul alterării acestuia prin efecte de masa, culoare sau stil ce ar putea conduce la subordonarea monumentului cadrului nou construit. 7/ Adăugirile necesare consolidării sau reutilizării monumentului trebuiesc limitate la minimum şi prezentând o simplitate ce poate continua doar expresia geometrică a compozitiei originale şi nu plastica sa decorativă. 8/ Adăugirile trebuiesc marcate prin diferenţă de material, modenatură mai simplă sau inscripţii. 9/ Folosirea tuturor tehnicilor moderne pentru consolidare. 10/ În cercetările arheologice excavările trebuiesc imediat urmate de relevare şi protecţie a descoperirilor. 11/ Documentarea şi descrierea amănunţită a operaţiunilor de restaurare este obligatorie.

15

CURS 4+5: PRINCIPIILE CONTEMPORANE ALE CONSERVĂRII ŞI RESTAURĂRII MONUMENTELOR ISTORICE (I) CARTA DE LA VENEŢIA A CONSERVĂRII ŞI RESTAURĂRII MONUMENTELOR ISTORICE (1964) Preambul “(...) Popoarele devin din ce in ce mai conştiente asupra unităţii valorilor umane şi privesc monumentele istoriei ca pe un patrimoniu comun. Este recunoscută responsabilitatea comună în păstrarea lor pentru generaţiile viitoare.(...) Este esenţial ca principiile ce ghidează protejarea şi restaurarea clădirilor istorice să fie stabilite şi agreate pe plan internaţional, fiecare ţară fiind responsabilă de aplicarea acestora în contextul propriei culturi şi tradiţii.”

Adoptată la cel de-al II-lea Congres internaţional al arhitecţilor şi tehnicienilor monumentelor istorice, Veneţia, 25-31 Mai 196439

Definiţii Articolul 1. Conceptul de monument istoric acoperă nu numai opera arhitecturală izolată dar şi ansamblul rural sau urban în care se găseşte mărturia unei civilizaţii particulare, a unei dezvoltări semnificative sau a unui eveniment istoric. Aceasta este valabilă nu numai operelor majore de artă dar şi lucrărilor mai modeste ale trecutului ce au acumulat semnificaţie culturală odată cu trecerea timpului.

Monument istoric: Mărturie, operă de artă şi obiect cu semnificaţii culturale

Articolul 2. Conservarea şi restaurarea monumentelor trebuie să facă recurs la toată ştiinţa şi tehnica ce poate contribui la studiul şi protejarea patrimoniului architectural.

Aportul ştiinţei şi tehnicii contemporane la protejarea monumentelor.

Scopuri Articolul 3 Scopul conservării şi restaurării monumentelor este de a le proteja atât ca opere de artă cât şi ca mărturii istorice.

Dualitatea monumentelor istoric: dimensiunea simultan artistică şi istorică

Conservarea Articolul 4. Pentru conservarea monumentelor este esenţial ca ele să fie întreţinute permanent. Articolul 5. Conservarea monumentelor este întotdeauna facilitată de câtre alocarea lor unor utilizări sociale. O astfel de utilizare este de aceea de dorit dar ea nu trebuie să modifice dispunerea şi decoraţia clădirii. Doar în aceste limite modificările cerute de schimbarea de funcţiune trebuie considerate şi permise. 39

'Stăviliţi ruinarea prin întreţinere zilnică.' Orice program de conservare trebuie sa aibă înscris un program de întreţinere care să asigure că nevoia de conservare la scara în care există ea astăzi nu se va mai repeta." Şerban Cantacuzino

Primul Congres Internaţional având loc în 1957 la Paris ( a se vedea şi H. Teodoru, Congresul Internaţional al arhitecţilor şi tehnicienilor de la Paris, Arhitectura R.P.R. nr. 8, 1957, pag. 46)

16

Articolul 6. Conservarea unui monument presupune conservarea scării cadrului [său]. Când cadrul tradiţional există el trebuie păstrat. Nici o construcţie nouă, demolare sau modificare care ar altera relaţiile de masă şi culoare nu trebuie permisă.

Principiu ce conduce la instituirea „zonelor de protecţie” şi la obligativitatea obţinerii unui aviz pentru orice intervenţie în cadrul acestora.

Articolul 7 Monumentul este inseparabil de istoria căreia îi este mărturie şi de amplasamentul în care se află. Strămutarea în întregime sau în parte a unui monument nu poate fi acceptată decât în cazul în care salvgardarea monumentului o cere sau când este justificată de un interes naţional sau internaţional de importanţă covârşitoare.

Exemple de strămutări legitime: • Templul de la Abu-Simbel

Articolul 8. Obiectele sculpturale, picturile sau decoraţia care formeaza parte integrantă din monument pot fi extrase din acesta doar dacă aceasta este singura modalitate de a le asigura protecţia.

Exemple de extrageri de piese decorative în scopul protejării: • Caii de la San Marco, Veneţia • Cariatidele Erechteionului, Acropola Atena • Biserica şi Sinagoga, Catedrala din Strasbourg

Exemple de strămutări abuzive: • Bis. Mihai-Vodă, Bucureşti • Schitul Maicilor, Bucureşti

Restaurarea Articolul 9. Procesul restaurării este o operaţie extrem de specializată. Scopul ei este de a păstra şi revela valoarea estetică şi istorică a monumentului şi se bazează pe respectul materialului original şi a documentelor autentice. Ea trebuie să se oprească acolo unde începe ipoteza, iar în acest caz orice lucrare suplimentară ce este indispensabilă trebuie să se distingă de compoziţia arhitecturală şi trebuie să poarte amprenta contemporaneităţii. Restaurarea trebuie precedată şi urmată în toate cazurile de câtre studii arheologice şi istorice ale monumentului. Articolul 10. Acolo unde tehnicile tradiţionale se dovedesc inadecvate, consolidarea unui monument poate fi realizată prin folosirea oricărei tehnici moderne de conservare şi construcţie a cărei eficacitate a fost demonstrată ştiinţific şi probată de experienţă. Articolul 11. Trebuie respectată contribuţia valoroasă a tuturor perioadelor ce au contribuit la edificarea monumentului, unitatea de stil nefiind un scop al restaurării. Atunci când o construcţie include opera suprapusă a diferite perioade, revelarea unei stări ascunse poate fi justificată în circumstanţe excepţionale şi atunci când ceea ce este îndepărtat este de mic interes iar materialul adus la lumină este de mare interes din punct de vedere istoric, arheologic sau estetic, iar starea sa de conservare este suficient de bună pentru a justifica o astfel de acţiune. Evaluarea importanţei elementelor implicate precum şi decizia asupra a ceea ce trebuie îndepărtat nu poate sta exclusiv în sarcina individului însărcinat cu lucrarea [în cauză]. Articolul 12. Înlocuirea [re-întregirea] părţilor lipsă trebuie să se integreze armonios cu întregul, dar în acelaşi timp trebuie să fie deosebită de original, astfel încât restaurarea să nu falsifice mărturia istorică. Articolul 13. Completările nu pot fi admise decât în măsura în care ele nu împietează asupra părţilor de interes ale clădirii, asupra cadrului său tradiţional, echilibrului

“În timp ce conservarea materiei unui monument încearcă, atât cât este necesar să stabilizeze tehnic zone din acesta şi să elimine cauzele care-l ameninţă direct, restaurarea este preocupată de mărturia istorică şi artistică a monumentului în întregime. (…) o restaurare adaugă elemente noi fără a-i diminua materia originală.” Michael Petzet, preşedintele ICOMOS

Art. 11 stă la baza procedurilor de consultare şi avizare a lucrărilor de restaurare, îndeplinite în România în cadrul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, cf. L.422-2001, Art. 35 alin.(1) lit.h. “Înlocuirea nu trebuire să creeze un contrast puternic, care nu ar face decât să impieteze asupra aspectului general al operei.(…) Dacă este întregit un element puternic deteriorat ce nu mai poate fi reparat, sau un profil întrerupt (…) ori o piesă lipsă a unui

17 compoziţiei sale şi a relaţiei cu vecinătăţile. Articolul 14. Ambientul monumentelor trebuie să facă obiectul unei griji speciale pentru salvgardarea integrităţii şi purităţii sale şi asigurarea unei prezentări potrivite. Lucrările de conservare şi restaurare realizate în astfel de locuri trebuie să se inspire din principiile cuprinse în articolele precedente.

tavan simetric, atunci o copiere a originalului este necesară. (…)40” Michael Petzet

Săpături arheologice Articolul 15. Săpăturile [arheologice] trebuie realizate în conformitate cu standardele ştiinţifice şi recomandările definind principiile internaţionale de aplicat în aceste cazuri şi adoptate de câtre UNESCO în 1956. Ruinele trebuiesc păstrate şi trebuiesc adoptate măsuri pentru conservarea şi protecţia permanentă a caracteristicilor lor arhitecturale precum şi a obiectelor [ce au fost descoperite]. În plus, trebuiesc luate toate măsurile pentru a facilita întelegerea monumentului şi pentru prezentarea sa fără însă a-i distorsiona semnificaţia. Orice lucrare de reconstituire trebuie respinsă a priori. Este permisă doar anastiloza, adică reasamblarea părţilor existente dar dezmembrate. Materialul utilizat pentru integrare [în anastiloză] trebuie sa fie întotdeauna recognoscibil iar folosirea sa trebuie să se reducă la minimul necesar conservării monumentului şi reconstituirii formei sale.

„(...) 9. Fiecare Stat trebuie să ia în considerare păstrarea neatinsă, parţială sau totală, a unui număr de situri arheologice din diferite perioade pentru ca cercetarea acestora să poată beneficia de viitoare tehnici îmbunătăţite. În cadrul fiecărui sit arheologic excavat, acolo unde natura terenului o permite, se vor lăsa zone martor bine determinate în scopul permiterii unor verificări ulterioare asupra stratigrafiei şi compoziţiei arheologice a sitului.” Recomandările UNESCO asupra principiilor internaţionale aplicabile săpăturilor arheologice

Publicare Articolul 16. În orice lucrare de protecţie, restaurare sau cercetare arheologică trebuie să se realizeze o documentaţie precisă sub forma unei cercetări analitice şi critice, ilustrată cu desene şi fotografii. Fiecare etapă a lucrărilor de eliberare, consolidare, reconstituire şi integrare, precum şi caracteristicile tehnice şi formale identificate pe parcursul lucrărilor trebuiesc incluse [în documentaţie]. Aceasta documentaţie trebuie depusă în arhivele instituţiilor publice şi trebuie pusă la dispoziţia cercetătorilor. Este recomandată publicarea cercetărilor.

40

“Cu toate acestea, dacă însă nu se ştie precis cum arăta piesa - ce poate să fi lipsit de foarte mult timp - fie reîntregirea nu trebuie realizată, fie trebuie făcută într-o manieră neutră (…)”. Michael Petzet, Principles of Restoration, în http://www.icomos.org/germany/uk_main.html sau Revista Monumentelor Istorice nr. 1-2/2000, paq.79-139

18

CURS 6: PRINCIPIILE CONTEMPORANE ALE CONSERVĂRII ŞI RESTAURĂRII PATRIMONIULUI (II) CARTA DE LA VENEŢIA DUPĂ 40 DE ANI COMPLETĂRI DOCTRINARE: •

Carta oraşelor istorice

Carta oraşelor istorice (Toledo 1986, Washington 1987) “Principii şi obiective 1.

Pentru a fi eficace, conservarea oraşelor istorice şi a zonelor istorice urbane trebuie să fie parte integrantă şi coerentă a politicilor de dezvoltare economică şi socială şi a celor de urbanism şi amenajarea teritoriului la toate nivelurile.

2.

Calităţile care sunt de conservat includ caracterul istoric al oraşului sau zonei urbane împreună cu toate caracteristicile materiale care exprimă acest caracter, şi în mod special: a)

textura urbană definită prin parcele şi străzi

“Preambul şi definiţii (…) 2: Această cartă se referă la areale urbane, fie ele mari sau restrânse, inclusiv oraşe sau centre ori cartiere istorice, împreună cu ambientul lor natural şi artificial. Dincolo de valoarea lor documentară, aceste areale sunt materializarea valorilor tradiţionale ale culturii urbane. (…)”

b) relaţia dintre construcţii şi saţiul liber şi plantat c)

aspectul construcţiilor, interior şi exterior, definit prin scară, stil, tip structural, materiale, culoare şi decoraţie

d) relaţia dintre oraşul sau zona istorică şi ambientul său, fie el natural sau artificial, şi e)

diferitele tipuri de funcţiuni pe care le-a avut oraşul în decursul istoriei sale.

Oricare dintre aceste calităţi, ameninţate fiind, ar compromite autenticitatea oraşului sau zonei istorice.”

•

Carta grădinilor istorice (Florenţa, 1982) „(...)

„Definiţii şi obiective

Art.3. Drept monument, grădinile istorice trebuie conservate în spiritul Cartei de la Veneţia. Cu toate acestea, de vreme ce este un monument viu, conservarea sa trebuie guvernată de reguli specifice ce fac subiectul prezentei carte. Art.4. Compoziţua arhitecturală a grădinii istorice include:

•

a.

Planul şi topografia sa

b.

Vegetaţia, incluzând în aceasta coloristice, spaţierea şi înălţimea

c.

Trăsăturile structurale şi decorative

d.

Apa, fie ea stătătoare sau curgătoare, cu reflectarea cerului”

speciile,

proporţiile,

schemele

Art..1 O grădină istorică este o compoziţie arhitecturală şi horticolă de interes public din punctul de vedere al artei sau istoriei, şi ca atere trebuie să fie considerată drept un monument.”

Carta protecţiei şi gestiunii patrimoniului arheologic (1990)

„Art. 1. Definiţii şi introducere

“(…)

Patrimoniul arheologic este parte a patrimoniului material pentru care cercetarea arheologică produce informaţia

Art.5. Investigaţie (…) Trebuie să constituie un principiu general acela că strângerea de

19 informaţii despre patrimonial arheologic nu trebuie să distrugă mai multe mărturii decât este necesar pentru scopurile ştiinţifice sau de protejare ale cercetării. Tehnicile nedistructive, cercetările aeriene şi terestre, prelevarea de probetrebuie încurajate în detrimental excavărilor la scară mare. Întrucât excavarea implică întotdeauna necesitatea alegerii mărturiilor de documentat şi păstrat, cu costul pierderii altor informaţii şi chiar al distrugerii totale a monumentului, decizia de excavare trebuie luată după o analiză detaliată. Excavările trebuie realizate în situri sau monumente ameninţate de proiecte de dezvoltare, schimbări de utilizare a terenurilor, vandalism sau deteriorare naturală.

de bază. El cuprinde toate vestigiile existenţei umane şi constă în locuri referitoare la toate manifestările umane, în structuri abandonate, în mărturii de toate naturile (inclusiv situri subterane şi subacvatice) împreună cu toate mărturiile materiale mobile asociate cu acestea.

În cazuri excepţionale, situri neameninţate pot fi excavate pentru elucidarea unor probleme ştinţifice. (..) În astfel de cazuri săpăturile trebuie precedate de o evaluare complexă a semnificaţiilor ştiinţifice ale sitului.

Art. 2. Politici integrate de protecţie

Acelaşi principiu cere ca patrimonial arheologic să nu fie expus prin excavare sau lăsat expus după excavare dacă nu au fost luate şi garantate măsurile necesare pentru întreţinerea şi gestiunea sa.

Politicile de protecţie a patrimoniului arheologic trebuie să constituie o componentă integrală a politicilor relative la amenajarea teritoriului, dezvoltare şi planning, precum şi a celor culturale, educaţionale şi de protecţie a mediului. (…)”

Patrimoniul arheologic este o resursă fragilă şi neregenerabilă. De aceea (…) folosinţa terenurilor trebuie Art.6. Întreţinere şi conservare controlată şi dezvoltată astfel (…) Orice transfer a unor elemente patrimoniale spre noi amplasări reprezintă încât să minimizeze distrugerea patrimoniului arheologic. o violare a principiului păstrării patrimoniului în contextual său original. (…)

(…) Art.7 Prezentare, informare şi reconstituiri (…) reconstrucţiile nu trebuiesc realizate direct deasupra mărturiilor arheologice şi trebuiesc a fi marcate ca atare.”

•

Carta protecţiei şi gestiunii patrimoniului subacvatic (1996)

„Prin însăşi natura sa, patrimoniul arheologic subacvatic este o resursă internaţională.” Preambul

•

Carta patrimoniului vernacular (1999)

“Principii de conservare (…) 3.Vernacularul este rareori reprezentat de structuri individuale, şi este „1. Exemple ale vernacularului conservat cel mai bine prin întreţinerea şi conservarea ansamblurilor şi aşezărilor se găsesc prin: de character reprezentativ, regiune cu regiune. • maniera de construcţie împărtaşită de comunitate, 4. Vernacularul construit este parte integrantă a peisajului cultural (…) 5. Vernacularul ia nu numai forma fizică a construcţiilor, structurilor şi spaţiilor, • dar şi a felului în care acestea sunt folosite şi înţelese, precum şi a tradiţiilor şi semnificaţiilor ce le sunt associate. Recomandări de lucru

•

(…) 3. Tehnici tradiţionale de construcţie Continuitatea tehnicilor tradiţionale de construcţie şi a meseriilor associate cu vernacularul este fundamentală pentru expresia acestuia, şi fundamentală pentru repararea şi restaurarea acestor structuri. Astfel de meşteşuguri trebuiesc păstrate, • inventariate şi trecute noilor generaţii de meşteşugari şi constructori prin formare şi perfecţionare (…) 6. Modificări şi perioade în restaurare Modificările întreprinse de-a lungul timpului trebuie înţelese şi appreciate ca aspecte importante ale vernacularului. Aducerea tuturor părţilor edificiului la

•

un caracter regional ambientului

local sau adecvat

coerenţă a stilului, a formei şi imaginii, sau prin utilizarea tipurilor constructive stabilite prin tradiţie transmiterea informală a competenţei de concepere şi construire un răspuns eficient dat constrângerilor funcţionale, sociale şi ambientale

20 expresia unei singure perioade nu trebuie să fie obiectiviul intervenţiei asupra • structurilor vernaculare”

•

Carta internaţională a turismului cultural (1999)

•

Principiile conservării structurilor istorice de lemn (1999)

o aplicare eficientă a metodelor şi meseriilor tradiţionale de construcţie.”

(...) Intervenţii 5. Orice intervenţie propusă trebuie a. să folosească mijloace tradiţionale; b. să fie reversibilă, dacă acest lucru este tehnic posibil; sau c. să nu aducă prejudicii sau să nu impiedice viitoare operaţiuni de conservare atunci când ele vor fi necesare, şi d. să nu impiedice accesul ulterior la mărturii incorporate în structură. 6. Minimul de intervenţie în materialul structurii de lemn este ideal În anumite circumstanţe, minima intervenţie în vederea conservării şi protejării poate să însemne şi demontarea şi remontarea parţială sau totală în scopul reparării structurii de lemn. 7. (...) Dacă este necesar de a se renova sau reface finisajele, atunci atât materialele cât şi tehnicile sau texturile tradiţionale trebuiesc folosite cu precădere. (...) Reparare şi înlocuire 9.(...) Piesele noi sau părţile ce înlocuiesc trebuie realizate din aceleaşi esenţe, şi Materiale şi tehnici dacă este posibil în aceeaşi fibră ca cele înlocuite. (...) contemporane Prelucrarea şi tehnologia de punere în operă, inclusiv sculele utilizate trebuie, pe 13. Materialele contemporane, cât posibil să corespundă cu cele originale. Cuiele şi materalele ajutătoare trebuie, precum răşinile epoxidice, sau atunci când este cazul, să reproducă originalele. tehnicile moderne, precum Dacă o parte a unei piese este înlocuită, atunci trebuie utilizate îmbinările armarea cu bare de oţel, trebuie alese şi folosite cu mare tadiţionale între partea nouă şi cea veche. precauţie, şi numai în cazurile în 10. Este de preferat ca părţile noi să se distingă de cele vechi. A copia deformaţiile care durabilitatea şi sau degradările pieselor originale nu este de dorit. (...) comportamentul structural al 11. Noile piese sau părţi trebuie în mod discret marcate prin scrijelituri sau acestora a fost demonstrat pe o perioadă suficient de mare de pirogravare astfel încât să poate fi identificate mai târziu. timp. (...) (...)

MONUMENTE ISTORICE: VALORI CONSTITUTIVE Consistenţa valorică

Se materializează prin: • conceptul funcţional, modul A. Valoarea de mărturie istorică de utilizare al terenului, Constă în informaţia istorică ce este transmisă prin existenţa construcţiei • evoluţia în timp, în legătură marcând: cu evenimente sau procese istorice, 1. un eveniment precis • elementele de echipare şi 2. evoluţie istorică semnificativă mobilare • inscripţii, documente şi 3. prezenţa unui personaj istoric iconografie (construire, 4. civilizaţia din zona respectivă utilizare, schimbare de proprietate, accidente şi modificări, etc.)

21

B. Valoarea de arta

Se materializează prin:

Constă în :

•

Partiul arhitectural ilustrând compoziţia arhitecturală generală

•

Compoziţia plasticii arhitecturale (decoraţii, profilatură, piese de artă ataşate imobilului)

1. Unitatea compoziţională 2. Integritatea compoziţională 3. Coerenţa şi lizibilitatea mesajului artistic

C. Valoarea ştiinţifică, tehnică, etnologică Constă în: 1.

Informaţia ştiinţifică sau tehnică exprimată de edificiu

2.

Epresia construită a valorilor şi ierarhiilor unei colectivităţi particulare

D. Valoarea memorial-afectivă Constă în:

Se materializează prin: •

Caracteristicile modului de construire (parcelare, ocupare a lotului, etc.)

•

Trăsăturile constructiv tehnici de adaptări)

•

Caracteristicile tehnice ale proceselor de producţie desfăşurate în clădire

•

Trăsăturile tehnologiilor de punere în operă (tehnici tradiţionale)

sistemului (materiale, construcţie,

Se materializează prin: •

Cadrul material de desfăşurare în interiorul sau vecinătatea edificiului a unor manifestări tradiţionale (târguri, festivaluri, şcoli sau ateliere populare de meşteri, etc.)

•

Cadrul material (încăperi sau edificiul în întregime) asociat vieţii şi operei unei personalităţi

•

Cadrul fizic în care sau în vecinătatea căruia a avut loc un eveniment deosebit de important

•

Poziţia edificiului în locul celui original

1. Semnificaţii ale edificiului asociate cu evenimente, tradiţii, sau activităţi importante 2. Semnificaţii asociate edificiului prin legătura sa cu viaţa unor personalităţi

E. Valoarea de identitate şi reper social

Se materializează prin:

Constă în:

•

Destinrea edificiului unor activităţi umane de puternică coeziune socială (cult, adunări publice, sprijin social, etc.)

3. Capacitatea edificiului de a polariza viaţa socială în interiorul sau în preajma • acestuia

Relaţia edificiului cu textura

1. Capacitatea edificiului şi a poziţiei sale urbane de a marca (simboliza, reprezenta) locul 2. Capacitatea edificiului de a fi un simbol al colectivităţii umane

22 urbană înconjurătoare permiţând şi facilitând perceperea acestuia •

Relaţia edificiului cu textura urbană înconjurătoare facilitând folosirea sa publică extinsă

23

CURS 7: PRINCIPIILE CONTEMPORANE ALE CONSERVĂRII ŞI RESTAURĂRII PATRIMONIULUI (III) PRINCIPIILE RESTAURĂRII MONUMENTELOR ISTORICE A. Principiul prudenţei :"primo non nocere" Prin care se cere: •

O cercetare prealabilă pentru identificarea problemelor

•

Recursul la specialişti

•

Recursul la tehnici verificate prin experienţă

•

Limitarea intervenţiei la cele care nu pun în pericol edificiul istoric

B. Principiul acţiunii minime necesare Exemple: • zone de conservare • zone de asanare Limitarea intervenţiei la locurile a căror stare impune o acţiune • zone de reabilitare contemporană (modificare) Limitarea intervenţiilor la tipurile de acţiuni care conservă materialul şi • zone de reconstrucţie structura istorică în defavoarea celor care presupun înlocuirea acestora Exemple: Limitarea intervenţiei la tehnicile de intervenţie care afectează în cel • Rostuirea zidăriei mai mic grad materialul istoric • Reîntregirea şarpantelor • Taselarea pietrei • Completarea tencuielilor

Prin care se cere: • • •

C. Principiul tradiţionale

utilizării

materialelor

şi

tehnicilor

Prin care se cere: •

Respectarea şi conservarea prioritară a pieselor şi elementelor de construcţie realizate cu materiale în tehnici tradiţionale

•

Utilizarea materialelor în tehnici tradiţionale ori de câte ori este vorba de reîntregirea elementelor constructive ale monumentului istoric

D. Principiul reversibilităţii intervenţiei Prin care se cere ca: •

Intervenţiile contemporane de consolidare, reparare, reîntregire, completare să fie executate cu astfel de materiale şi în tehnici care să permită eventuale reveniri.

24

E. Principiul marcării intervenţiei Prin care se cere ca: •

Intervenţiile contemporane să fie marcate ori de câte ori ele înlocuiesc, întregesc sau completează materialul istoric cu unul nou.

•

Marcarea intervenţiei trebuie să nu împieteze totuşi asupra unităţii edificiului ca operă de artă.

F. Principiul conservării Prin care se cere ca: •

Orice intervenţie contemporană asupra unei structuri istorice are drept prioritate asigurare conservării materialului original.

•

Nici o intervenţie asupra unui monument istoric nu trebuie să pună conservarea pe un loc subordonat reabilitării sale funcţionale sau eventualelor completări aduse în vederea folosirii contemporane a acestuia.

G. Criteriul autenticităţii Se materializează prin: • păstrarea materialelor istorice găsite în operă sau, după caz, înlocuirea lor fie Constă în persistenţa materialelor originale de construcţie sau, în cazurile în care cu materiale identice acestea au fost înlocuite în decursul timpului, de menţinerea tipului original recuperate din alte părţi ale tradiţional de material. clădirii sau din altele asemănătoare, ori • folosirea unor materiale nou prelucrate dar obţinute din locurile sau prin tehnologiile tradiţionale. A. Autenticitatea materialului

B. Autenticitatea concepţiei

Se materializează prin: • decelarea diferitelor etape de construire, şi prin Constă în păstrarea în timp a concepţiei originale şi a celor care au marcat conservarea lor existenţa istorică a edificiului. scrupuloasă prin respectarea principiilor ştiinţifice de intervenţie.

C. Autenticitatea execuţiei

Se materializează prin: • folosirea doar a tehnicilor tradiţionale şi, în cazuri Constă în conservarea materială a edificiului sau a părţilor sale în tehnica excepţionale, a unor tehnici originală de execuţie a construcţiei sau prin tehnicile tradiţionale folosite în contemporane probate prin decursul timpului pentru diversele adaptări sau modificări ale construcţiei. experienţă.

25

D. Autenticitatea amplasamentului, (cadrului, ambientului)

Se materializează prin: cadrului Constă în păstrarea locului pentru care a fost creat edificiul şi a cadrului • păstrarea tradiţional şi a raportului tradiţional în care această creaţie s-a desăvârşit. de volum, culoare şi masă dintre construcţia istorică şi noile construcţii.

26

CURS 8: RESTAURĂRILE DIN ROMÂNIA SEC. XIX: ÎNCEPUTURILE Intervenţii de factură romantică Schlatter: • Tismana • Bistriţa • Arnota • Antim • Radu Vodă • Curtea Veche

(adăugiri de factură neogotică în incintă), (reconstruită total după 1840) (idem, +1856) (rozasă neogotică) (parament, supraînălţare cornişă şi fronton neo-gotic) (turlă, ferestre şi anexe neogotice)

Xavier Villacros:Turnul Bis. Sf. Gheorghe Steindl:

Galerie şi scară neogotică la Castelul Hunedoara

Kagerbauer:

Goticizarea bastionului renascentist de NV la Castelul Bonţida Turn neogotic la biserica Sf. Mihail din Cluj-Napoca

Racordarea la curentele doctrinare europene: A. Lecomte du Nouy şi K.A. Romstorfer A. Lecomte du Nouy (primele lucrări în 1875-1914) • Sf. Dumitru (Craiova): demolare +reconstruire arbitrară • Vechea Mitropolie (Târgovişte): demolare +reconstruire arbitrară • Sf. Trei Ierarhi (Iaşi): modificări la turle (supraînălţare), modificare a contraforturilor, reconstruire a bolţilor pridvorului la o cotă inferioară, demolare (clopotniţa) şi reconstruire arbitrară a casei egumeneşti (sala gotică) • Sf. Nicolae-Domnesc (Iaşi): demolare +reconstruire arbitrară • Mân. Argeşului: demolarea clădirilor de incintă şi edificarea palatului Episcopal, înlocuirea ancadramentelor originale şi a pietrei de parament, extragerea frescei şi modificarea părţii superioare a turlelor prin adăugarea unui coronament metalic K.A. Romstorfer • Putna: introducerea suplimentară a unui tambur de turlă • Bis. Mân. Sf. Ioan – Suceava: reconstituire a acoperişului şi acoperire cu ţigle smălţuite, introducere de antepridvor pe N., noi profile decorative în interior (de tipul celor de la Dragomirna) • Mirăuţi – Suceava: refacere integrală cu reluarea formelor de sec. XVII

“Păstrând într-o oarecare măsură proporţiile, Lecomte du Nouy a făcut la Târgovişte şi Craiova ceea ce a făcut Bramante la Roma cu patru sute de ani în urmă (…)” Gr. Ionescu “Multe zidiri mari au fost făcute în deosebite timpuri şi nu este nici o raţiune ca restaurându-se să se suprime părţile mai nouă.” Mihail Kogălniceanu despre restaurarea Bis. Sf. NicolaeIaşi “A restaura un monument degradat este a păstra din acest monument tot ce se poate păstra, fără a ne atinge de părţi (…)restaurarea nu este permisă decât în cazul când avem documente sigure…” G. Sterian, Bucureşti, 1890, Comitetul de rezistenţă pentru apărarea de la distrugere a monumentelor istorice,

27

De la întemeierea Comisiunii Monumentelor Istorice la Stavropoleos (1904), prima restaurarea istorică: primii restauratori români restaurare realizată de un Comisiunea Onorifică a Monumentelor Publice (1890), devenită Comisiunea Monumentelor Istorice (1900) Legea pentru conservarea şi restaurarea monumentelor publice (1892) Alexandru Băicoianu Adept al restaurării stilistice şi al inovaţiei de tip A. Lecomte du Nouy: Sf. Gheorghe - Hârlău – înlăturarea tencuielii zugrăvite, înlocuirea paramentului original cu materiale noi (piatra de râu înlocuită cu piatră făţuită) Sf. Nicolae - Popăuţi

arhitect român: Ion Mincu “Să conservăm şi noi unicele manifestaţiuni ale culturii noastre artistice din trecut şi care ne dovedesc că nu suntem născuţi de ieri şi că suntem datori a continua tradiţia şi a augmenta patrimonial pe care ni l-au lăsat strămoşii noştri.” Expunerea de motive pentru adoptarea Legii pentru conservarea şi restaurarea monumentelor publice

Grigore Cerkez Sf. Nicolae Domnesc, Curtea de Argeş (1919-20): Domenico Rupollo Palatul Mogoşoaia: ridicarea înălţimii etajului, crearea unei cornişe lombarde, coşuri veneţiene (înlocuind formele neogotice), modificarea formei golurilor de la arc în mâner de paner la trilobat, introduce 2 balcoane stânga-dreapta loggiei de vest, completare cu un corp pe latura de nord. Gheorghe Lupu Mîn. Cetăţuia – Iaşi: modificări de caracter muntenesc la arhondaric şi chilii Bis. Sf. Anton – Curtea Veche: reconstituire prin analogie Nicolae Ghika-Budeşti Mân. Cozia: eliberarea paramentului iniţial de tencuiala clasicizantă, exprimarea biolţii pronaosului prin coborârea înălţimii pridvorului şi păstrarea ancadramentelor brâncoveneşti (1715). Biserica Domnească, Târgovişte

MIJLOCUL SEC. XX: CONTRIBUŢII LA DEZVOLTAREA TEORIEI ŞI PRACTICII Problematica reîntregirilor în restaurările din România: acoperişuri şi turle Horia Teodoru Probota (deschiderea exonartexului, păstrarea formei acoperişului, consolidarea stratului suport al picturii exterioare) Sf. Ioan Botezătorul – Suceava (acoperiş şi turnul cloptniţă) Ştefan Balş Sf. Ioan din Piatra (îndepărtarea vestibulului şi refacerea acoperişului înalt, conservarea şi prezentarea in situ a portalului dintre naos şi pronaos) Bis. Mân. Snagov : reconstituirea prin analogie istorică a turlelor Bis. Kreţulescu : reconstituirea prin analogie istorică a turlei de peste pronaos

28

Paraclisul şi tunul clopotniţă al Patriarhiei din Bucureşti Rodica Mănciulescu Turla Bis. Mărcuţa, Bucureşti Mihai Opreanu Turla Bis. Mân. Plătăreşti

Problematica consolidărilor în restaurările din România: tehnicile contemporane şi păstrarea materialului istoric Bis. Sf. Mihail, Cluj-Napoca (arh. R. Mănciulescu) Cadru triangulat orizontal din B.A. de suspendare a bolţilor şi centurare a pereţilor corului. Bis. fortificată din Prejmer (arh. M. Angelescu) Ancoraj din B.A. pentru zidul exterior de incintă; Suspendarea bolţarilor de o structură în arc de B.A. Consolidarea pilaştrilor de susţinere a turnului lanternou prin folosirea armăturilor de Ol. Cetatea Câlnic, Alba (arh. Şt. Balş) Consolidarea exprimată vizibil prin structura aparentă de B.A. la exteriorul curtinei şi în interiorul donjonului Siegfried Bis. Mirăuţi, Suceava (arh. V. Polizu, ing. A. Cişmigiu) Model spaţial de consolidare ce răspunde caracterului spaţial de avariere, conducând la un sistem structural compozit. Bis. Mân. Berca (ing. M. Crişan) Carcasa spaţială Bis. Mân. Snagov (ing. C. Pavelescu) Carcasa spaţială şi consolidare cu B.A. a stâlpilor pridvorului Bis. Mân. Sinaia (arh. C. Hoinărescu) Carcasă spaţială. Turnul şi casa egumenească Apostolache (arh. C. Hoinărescu, B. Mouton, ing. Zoltan) Consolidare cu tiranţi de OL în canale forate şi umplute cu grout.

Problematica eliberărilor şi a restaurării paramentului Horia Teodoru Sf. Treime – Siret : eliberarea de tencuială a paramentului aparent Sf. Ilie – Sântilie: restaurarea paramentului cu prezentarea celor 3 straturi

Carcasa spaţială este compusă din: • cadru-diafragmă de pod, • un complex structural de fundare, • elemente verticale lamelare, • centură deasupra ferestrelor

29 (aparent, zugrăvit cu cărămizi, frescă) Sf. Nicolae – Bălineşti : restaurarea paramentului Bis. Sf. Anton – Curtea Veche, Bucurteşti : eliberarea exteriorului de adaosurile neogotice şi reîntregirea paramentului Grigore Cerkez Bis. Sf. Nicolae Domnesc: degajarea de tencuială, păstrarea ancadramentelor brâncoveneşti Ştefan Balş Bis. Înălţării a Mân. Neamţ: degajarea de stratul de tencuială (I), demontarea frontonului neogotic (II) Bis. Mân. Radu Vodă – Buc.: demontarea şi expunerea frontonului neogotic Bis. Războieni: degajarea de stratul de tencuială P.E. Miclescu Catedrala Mitropolitană: degajarea extradosului bolţilor pridvorului şi a bazelor turlelor de pe pronaos, reîntregirea decorului prin discuri smălţuite H. Fabini Casa Altenberger, Sibiu: restaurarea decorului pictat pe tencuială (asize de piatră) Biserica Sf. Margareta, Mediaş: restaurarea decorului pictat pe tencuială (asize de piatră) şi a coloritului bolţarilor.

30

CURS 9-10: TIPOLOGIA INTERVENŢIILOR ASUPRA MONUMENTELOR ISTORICE (I) CERCETAREA MONUMENTELOR ISTORICE: STUDIUL ISTORIC Scopul studiului istoric: Fundamentarea deciziilor

•

Studiul istoric este parte a documentaţiei tehnice referitoare la o clădire monument istoric (la nivel de studiu de fezabilitate)

Obiectivele studiului istoric •

Evaluarea situaţiei existente – stabilirea valorilor istorice

•

Evidenţierea obligaţiilor, restricţiilor şi permisivităţilor de intervenţie

Fazele studiului istoric •

Investigaţii de specialitate

•

Sinteza cercetărilor – stabilirea etapelor de construcţie

Circumstantele in care cercetarea şi înregistrarea (relevarea stării) devine obligatorie : 1. lucrări implicând demolarea totală sau parţială a unor construcţii de interes istoric, arhitectural sau ingineresc; 2. lucrări implicând distrugerea sau ascunderea mărturiilor despre starea originală sau evoluţia edificiului; 3. lucrări presupunând distrugerea/ alterarea/ modificarea decoraţiei istorice; 4. reparaţii majore de orice fel; 5. lucrări implicând dezvăluirea temporară a unor mărturii istorice, în mod normal ascunse; 6. lucrări ce presupun intervenţii în timp; 7. lucrări ce implică noi echipamente/ instalaţii şi a căror amplasare trebuie hotărâtă şi înregistrată; 8. incendii sau alte distrugeri accidentale; 9. abandonarea construcţiei şi ca urmare posibilele ei degradări; 10. lucrări de curăţire şi de prelucrare a detaliilor în care există riscul deteriorării; 11. dispersarea părţilor componente ale unei construcţii; 12. cazuri în care îngrijirea construcţiei se bazează pe înţelegerea (cunoaşterea istorică) a acesteia.

Tipuri de investigaţii: Cercetări documentare, bibliografice şi de arhivă •

Studiul bibliografiei existente:

În cazul altor documente istorice decât cele primare evaluarea informaţiilor din

31

•

Descrieri ale clădirii sau zonei

•

Lucrări de referinţă (tratate de istoria arhitecturii, etc.)

•

Studii publicate în reviste de specialitate,

•

Documente istorice publicate sau existente în arhive

•

Literature de epocă sau memorialistică.

lucrări trebuie făcută cu prudenţă şi coroborată cu alte repere. Cuvintelor din documente trebuie sa li se atribuie sensul si semnificatiile pe care le aveau la momentul redactării. Erori existente într-un document pot fi preluate de câtre altele.

Cercetări cartografice •

Studiul hărţilor vechi ale oraşului sau a unor planuri Cadastrul documentul (ridicări) parţiale

de

localităţii: maximă

credibilitate.

•

Prin compararea planurilor la diverse momente se poate Ghidul urban: valoare identifica evoluţia clădirii, a parcelei sau a strâzilor. informativă asupra denumirilor

•

Planurile cadastrale

•

Ghidurile localităţilor

străzilor şi a numerotărilor poştale în anumite perioade.

Cercetări juridice şi de evoluţia proprietăţii •

Au ca support documentele de Carte Funciară sau Registrul de transmisiuni imobiliare

Cercetări iconografice •

Stampele şi gravurile Cabinetele de stampe ale muzeelor şi Academiei Române

•

Fotografiile şi ilustratele de epocă Colecţii, biblioteci, anticariate

•

Surse de mare interes pentru obiectivitatea lor.De obicei nu prezintă detalii ci doar iamgini de ansamblu.

Relevee arhitecturale Arhivele DMI, UAUIM, instituţiilor de administrare a fondului imobiliar, administraţii financiare

•

Redau imaginile edificiilor dintr-o anumită epocă, aşa cum au fost ele observate de autor.

Autorizaţiile de construire Arhivate la primării

Grad maxim de obiectivitate, grad mare de credibilitate

Sursă excelentă de datare Trebuie verificate asupra gradului de respectare în execuţie

32

Cercetări arheologice Urmăresc stabilirea:

În majoritatea cazurilor pot fi întreprinse doar după aprobarea proiectului şi deschiderea şantierului.

•

Etapelor de construcţie anterioare fazei vizibile

•

Existenţei mărturiilor amplasament

•

Datarea arheologică a perioadelor constructive

•

Nivelului original de călcare la data construcţiei primare

altor

construcţii

pe

acelaşi

Cercetări de arhitectură Cercetarea de arhitectură este una din sursele esenţiale de informaţii Cercetarea arhitecturală realizează prin: despre: • Observare interpretare directă

şi

• Realizarea interpretarea releveului

şi

•

Etapele de realizare a clădirii

•

Valorile istorice materializate în construcţie

•

Starea de conservare a valorilor istorce şi artistice • identificate

•

Stabilirea tipurilor de intervenţii

Cercetarea de arhitectură verifică datele obţinute din cercetarea documentară sau arheologică: •

Inscripţiile pot să se refere la o fază de renovare a construcţiei;

•

Decoraţia poate să fie o reproducere târzie a stilului altei epoci;

•

Documentele pot să vorbească despre: o anul dobândirii titlului de proprietate şi nu despre anul construirii, o despre alte construcţii de pe terenul cu pricina, o despre proprietari sau rezidenţi fictivi sau legendari, o despre doar o parte a construcţiei sau ansamblului, o sau chiar să fie fabulaţii sau falsuri.

se

Metode de analiză distructivă (cu ajutorul specialiştilor în domeniul fizicii şi chimiei materialelor de construcţii)

• Metode de analiză nedistructivă (cu ajutorul specialiştilor în domeniul fizicii şi chimiei materialelor de construcţii)

33

Obiective ale cercetarii arhitecturale: 1. Stabilirea ordinii relative a construirii. Identificarea etapelor constructive prin interpretarea în spiritul logicii constructive a părţilor clădirii. 2. Explicarea particularităţilor structurale (deschideri blocate, schimbări de zidării, goluri în zidărie). 3. Distincţia dintre ceea ce este tipic şi atipic structurii clădirii (monumentului) istoric, dintre caracteristicile redundante şi cele semnificative. 4. Caracterizarea materialelor folosite precum şi a motivului utilizării lor. 5. Descoperirea acelor marturii care dovedesc existenta unor constructii sau parti de construcţie disparute. 6. Descoperirea şi marcarea acelor caracteristici structurale care nu pot fi explicate altfel decât ca aparţinând unei faze anterioare de construcţie, ulterior demolată. 7. Distinctia dintre decoratia initiala si cele ulterioare. 8. Descoperirea materialelor refolosite şi a locurilor din care ele provin.

Este de remarcat că una şi aceeaşi caracteristică poate avea mai multe explicaţii iar pe de altă parte, o anumită explicare a unei trăsături întrun caz anume poate să nu fie aplicabilă în alt caz similar ca manifestare. Un perete mai gros sau o rupere de ritm a structurii sarpantei poate reprezenta o marturie a unei perioade timpurii a edificiului sau doar o greseala de executie In acest caz trebuiesc gasite marturii care sa confirme ipoteza Important mai ales când locul de provenienţă este aceeaşi construcţie sau o alta demolată ce a existat pe acelaşi loc

9. Descoperirea logicii funcţionale la momentul iniţial, pentru proprietarii iniţiali, precum şi în etapele ulterioare ale existenţei clădirii. 10. Descoperirea ierarhiei spaţiale a clădirii (prin intermediul interpretării decoraţiei, mărimii, scării sau dispunerii încăperilor sau circulaţiilor). 11. Identificarea spaţiilor prin raportare la tipologia programului arhitectural. 12. Identificarea mărturiilor ce pot conduce la datarea precisă. 13. Identificarea elementelor ce trebuiesc cercetate cu mijloace speciale.

Observarea şi interpretarea directă Dovezi ale diverselor perioade de construcţie: • Diferenţe de material

• Intreruperi ale zidăriei

pot indica totuşi doar o reparaţie curentă sau folosirea ulterioară a unui material de construcţie superior;

trebuie notată forma acesteia : continuă sau intreruptă, dreaptă sau în trepte; alinierea cu partiţionări interioare ale clădirii;

34 profunzimea rostului (pe întreaga grosime sau parţial)

• Alăturarea a două părţi de clădire independente structural una de alta; • Diferenţe în alinierea zidurilor; • Diferenţe de grosime a zidurilor:

• Diferenţe stilistice în arhitectura şi decoraţia clădirii:

• Diferenţe de tehnici de construcţie;

nu intotdeauna sunt datorate etapelor diferite de construcţie, asemenea diferenţe se pot datora cerinţelor funcţionale (o structura mai grea ce trebuie susţinută, o deschidere superioară sau încorporarea hornului în cadrul zidariei); pentru ca decoraţia poate fi inşelatoare, aceasta interpretare trebuie combinată cu cea referitoare la alterările structurale ale clădirii;

Sunt de obicei evidenţiate de câtre :

Dovezi ale demolărilor parţiale ale clădirii (fără a fi însă înlocuite • neregularităţile zidăriei; de alte construcţii);

colţurilor

• neregularităţile rosturilor; • sprijiniri neobişnuite grinzilor;

ale

• goluri de încastrare vide; • rezolvări structurale atipice la colţuri; • anomalii de plan; • deschideri blocate ce nu pot fi explicate;

Dovezi ale prezenţei unor deschideri (uşi, ferestre, arcade, etc.), esenţiale pentru descifrarea imaginii originale a clădirii • Modificări indicate de analiza zidăriei : o schimbari de material; Atentie! In construcţia de o discontinuitati in rosturi; zidărie se pot întâlni “arce de descarcare” deasupra golurilor o prezenta rosturilor verticale; fără ca prezenţa lor să ateste o ruperi in continuitatea plintelor; înălţimea şi lăţimea o prezenta in situ a urmelor supraluminii sau a arcelor neaparat reala a acestuia de deasupra deschiderilor

35

• Modificari indicate de structuri de lemn : o prin prezenta unor goluri ce încastrau cadrul ferestrelor sau al uşilor; discontinuitatea traseului grinzilor sau a montanţilor o şi a poziţiilor de sprijinirea lor în dreptul fostelor deschideri; o prezenţa uzurii grinzilor ce au servit drept prag; o îmbinarea imperfectă a montanţilor cu pragurile superior şi inferior în dreptul fostelor deschideri Dovezi ale apariţiei ulterioare a unor deschideri în construcţiile de zidărie. •

•

•

Indicii în structurile din zidarie : o lipsa de finisare a montanţilor; o absenţa legăturii dintre zidarie şi montanţi; o lipsa de legatură a rostului zidăriei cu montantul deschiderii. Indicii în structurile de lemn : o îmbinarea imperfectă a montanţilor cu pragurile superior şi inferior în dreptul deschiderilor; o lipsa coincidenţei între poziţia montanţilor şi contravântuirile de deasupra acestora. Indicii în decoraţie : Atentie ! o ferestrele şi uşile nou introduse sunt decorate de ancadramentele obicei în stilul perioadei în care s-a petrecut reamplasate modificarea;

Deseori pot fi

Dovezi ale modificarii planimetrice: • Modificarea compartimentării : o întreruperea decoraţiei pereţilor sau plafoanelor; o urme în textura pereţilor portanţi în dreptul foştilor pereţi de compartimentare; o urme de încastrare a montanţilor pereţilor de compartimentare în grinzile principale; o prezenţa deschiderilor recente sugerând apariţia unor compartimentări. • Mărturia unor foste sau adăugate deschideri: o dispunerea golurilor este in directa legatura cu conformarea planimetrica. Orice nepotrivire poate indica o modificare a planului. • Mărturii de foste hornuri, sobe sau şeminee: o prezenţa într-o încăpere a mai mult decât 1 coş (horn, loc de sobă, şemineu) nu înseamnă neaparat ca ea a fost obţinută prin desfiinţarea unui zid de compartimentare dintre două încăperi; această concluzie este mai probabilă dacă cele 2 sau o

Atenţie ! Stilurile diferite decorând şemineele nu conduc automat la concluzii privitoare la datare deorece aceste obiecte sunt adesea supuse schimbării gusturilor.

36

mai multe coşuri (horn, loc de sobă, şeminee) sunt de tehnici, decoraţie, scară diferite o execuţii de date diferite semnifică deseori o încăpere întâi compartimentată şi mai apoi readusă la dimensiunea ei iniţială). • Mărturia prezenţei scărilor ; o prezenţa jugurilor golului scărilor de lemn o amprenta încastrării treptelor de piatră sau lemn în pereţii casei scării. o prezenţa unor ferestre în şir ascendent sugerează existenţa unei scări ; o scara pivniţei este de obicei cel mai puţin sau cel mai târziu modificată; poate da indicaţii preţioase asupra dispoziţiei planimetrice iniţiale. • Modificări ale decoraţiei : o Decoraţia este însă un indiciu preţios pentru stabilirea statutului, utilizării unei încăperi, clădiri. o Mărturia unor lucrări ample de redecorare semnalează probabilitatea unor modificări planimetrice datând din aceeaşi perioadă. • Modificări ale funcţiunii încăperilor : o poziţia unor funcţiuni se modifică mai greu decât poziţia altora.

Absenţa unei astfel de dispoziţii a ferestrelor nu infirmă prezenţa unei scări, deorece de multe ori aceasta traversa aleatoriu nivelul golurilor de fereastră

Decoraţia nu constituie un reper unic pentru judecarea modificărilor suferite de clădire.

Exemplu: bucătaria, scara, etc

Realizarea şi interpretarea releveului de arhitectură Schiţa de teren. Insoţită de notări referitoare la : o detalii de constructii şi finisaj o starea elementelor constructive o materiale, texturi, dimensiuni. Avantaje • Este de neînlocuit în înregistrarea structurilor de lemn, acolo unde este mai important decât imaginea ortogonală a elementelor felul în care ele sunt îmbinate. • Metoda ieftină şi rapidă pentru suprafeţe relativ mici de cercetat şi aflate la îndemână

Dezavantaje : • nu poate produce mai multă informaţie decât cea înregistrată la faţa locului. • reclamă o bună experienţă din partea elaboratorului. • trebuie o bună şi prealabilă înţelegere a felului în care funcţionează structura sau detaliile schiţate.

37

Releveul manual Principala metodă de investigare şi înregistrare grafică începând din Renaştere şi până la mijlocul Sec. XX. Se bazează pe măsurarea directa şi in situ a structurii cercetate, urmată de punerea la scară a dimensiunilor şi obţinerea unei reprezentări grafice precise a clădirii. Necesita un minim de trei persoane pentru o realizare eficientă. Grade de precizie ale releveelor manuale: • Releveul de bază (cote generale asupra geometriei spaţiilor, de obicei la scara 1-100, folosit mai ales pentru identificarea problemelor de conservare şi întocmirea studiului de fezabilitate) • Releveul ştiinţific (prezintă geometria spaţiilor cu deformările şi neliniarităţile identificate, de obicei la scara 1-50 sau mai mare, cu marcarea materialelor de construcţie şi a dimensiunilor detaliilor, impreună cu precizarea problemelor pentru care este redactat)

Dezavantaje : • nepotrivit pentru structuri cu deformări sau trasee complexe; • imprecis pe distanţe mari; • greoi pentru înregistrarea structurilor de mari dimensiuni; • riscant prin faptul că nişte tehnicieni inexperimentaţi pot pierde câteva măsuratori esenţiale pentru inchiderea releveului şi pot constata acest lucru atunci când este prea tarziu. o

Ex.:Releveul de degradări (prezintă atât geometria detaliată a spaţiilor cu deformările respective, cât şi degradările cu trăsăturile şi, parţial, cauzele lor)

Avantaje : ! poate fi realizată fără a face recurs la un echipament sofisticat şi scump; ! cel interesat (arhitectul, conservatorul, inginerul, antreprenorul) poate controla direct şi precis focalizarea cercetării spre informaţiile pe care le consideră relevante; ! tehnici relativ simple; ! versatilitatea - completează eficient (timp, bani, rezultate) alte metode, mai sofisticate dar mai puţin potrivite pentru detalii (de ex. fotogrametria).

Releveul automatizat Se bazează pe folosirea unui echipament care transpune digital măsurătorile realizate pe teren în conţinut grafic. Fotografia Avantaje: ! rapiditate, versatilitate şi simplitate; ! nu necesită multe persoane (1 este de ajuns); ! nu necesită apropiere directă spre zonele care interesează; ! ideală pentru înregistrarea evoluţiei lucrărilor (timp minim, nu necesită întreruperea lucrărilor); ! ideală pentru ilustrarea imaginii clădirii şi a relaţiei dintre elementele sale, a decoraţiei şi a detaliilor.

Dezavantaje: Costul echipamentului

Dezavantaje: • subiectivitatea obiectivului de fotografiat (distorsiuni, în special la superangulare); • lipsa posibilităţii de a măsura cu precizie de pe o fotografie, chiar dacă este de dorit ca oricând posibil să fie prezentă o scală în imagine; • nu se poate dispensa de adnotări; un detaliu clar la fata locului poate fi de neînţeles doar dintr-o fotografie; • nevoia de lumină; • capacitate limitata de mărire a fotografiei (un film

38 normal de 35 mm. “duce” pana la 16/24 fără apariţia unor efecte de granulaţie supărătoare).

Fotografia rectificată Reprezintă tehnica de a produce o fotografie ”la scara” a unui obiect (de obicei o faţadă) pentru ca să poată fi deduse şi măsurate dimensiuni. Presupune una sau mai multe luări de imagine la distanţe egale faţă de obiect şi pe un ax optic perfect perpendicular pe acesta. Avantaje: ! poate fi realizată relativ uşor, fără aparatură fotografică sofisticată, de câtre personal nespecializat; ! prezintă în timp scurt o cantitate mare de informaţie; ! în general se produce pe film transparent pentru a putea fi uşor copiată.

Fotogrametria Tehnică de producere de reprezentări grafice ale obiectelor • prin măsurari ale fotografiilor lor. Se bazează pe producerea de imagini stereoscopice cu • aparate ale căror proprietăţi optice sunt cunoscute şi controlate (aparate metrice) şi pe prelucrarea automatizată (plotare) a produsului fotografic. • 1:50

Precizie uzuală de 10 mm pentru relevee de clădiri la Sc.

Avantaje : ! Investigaţie neintruzivă; ! Ideala pentru constructii ample sau complicate; ! Permite o masurare precisa chiar in cazul unor obiecte cu diferente de planuri importante; ! Permite o detaliere variabila in functie de scopurile masurarii; ! Produce o informatie bogata (pot fi obtinute sectiuni ale elementelor relevate), utilizabilă uşor de către sistemele CAD si simplu de stocat in vederea prelucrarii; ! Metoda eficienta economic atunci cand este aplicata in cazuri in care celelalte metode ar fi prea lente, imprecise sau scumpe (nu necesita esafodaje, contact direct cu materialul relevat si nu presupune intreruperea lucrarilor );

Dezavantaje: • lipsa de posibilitate de verificare a unor dimensiuni prin aceeasi metoda (de obicei se recurge la tehnica releveului manual clasic); • lipsa de precizie in cazul fatadelor cu retrageri sau iesinduri puternice (>0,5 m);

Dezavantaje : • Nu poate inregistra decat ceea ce vede aparatul de fotografiat (detalii obturate vizual au nevoie de alte tehnica de relevare); • Necesita personal si echipament specializat si scump; • Ineficienta pentru realizarea de planuri atunci cand acestea sunt singurul obiectiv al masurarii; Nu inlocuieste observarea directa pentru interpretarea imaginilor (nu are capacitatea de interpretare a texturii, detaliului de imbinare, etc.)

39

Metode de analiză distructivă Scopul investigaţiilor: stabilirea stării de stabilitate a construcţiilor (constrângeri, toleranţe, insuficienţe şi dezechilibre) Tipuri: •

Sondajul

•

Carotajul

•

Prelevarea

Sondajul, carotajul şi prelevarea folosesc practic aceeaşi metodă dar variază scara de acţiune Limitele analizei destructive sunt date în principal de trăsăturile obiectului.

• Problema calitativă Statuie vs. faţadă cu elemente repetitive (distructivitatea metodei este şi funcţie de obiectul investigat) • Problema cantitativă Relaţia dintre cantitatea investigată şi necesară de înlocuit şi criteriul autenticităţii • Circumstanţelor Gravitatea sondajului distructiv în raport cu posibilitatea salvării edificiului • Securitate şi accesibilitate In funcţie de înălţimea sau precaritatea echilibrului construcţiei

Investigaţii fizice nedistructive 1.

Metode externe A.

Constatarea dezordinilor structurale

•

Analize vizuale

•

Fotografia rectificată

•

Stereofotogrametria B. Metode de apreciere a dezordinilor structurale: starea activă sau pasivă Se face prin investigarea fisurilor produse de:

•

Punerea în operă a construcţiei (iniţiale, de regulă pasive, stabilizate)

•

Urmare a defectelor sau accidentelor de stabilitate (active) C.

Decelarea existenţei unei mişcări active

•

Martor de ipsos

•

Martor de sticlă sau riglă de plastic D.

•

Sensibilitate şi măsurare Extensiometrie

a) Extensiometrie acustică (coardă vibratoare) Bazată pe variaţia frecvenţei vibraţiei în funcţie de tensiunea din coardă (0,4 mm la 0,2 m distanţă), sensibilitate 1μ b) Extensiometrie cu bilă Deformarea măsurată cu ajutorul unui micrometru (2 bile 6mm la 0,2m distanţă), sensibilitate 1μ c) Extensiometrie digitală Captatori electronici d) Convergenţă Fir INVAR + extensiometru digital. Măsoară deplasările relative ale unor elemente depărtate (pereţi, arce, bolţi)

CONCLUZIE: Astăzi se pot constata nu numai deformările dar şi variaţia lor în timp. Sensibilitatea măsurătorilor depinde de punerea în operă a instrumentelor şi de condiţiile externe în care se fac măsurătorile (temperatură, umiditate, vânt, ciclu diurn, circulaţie automobilă, variaţia apei freatice, etc.). Observaţiile globalizante pot conduce la concluzia unor deplasări care converg spre o stare de echilibru (Sf. Paul din Londra) sau dimpotrivă spre agravarea dezordinilor structurale.

40

Inclinometerie (măsurarea verticalităţii unor elemente structurale) e) Tub de 2m. dotat cu un pendul a cărui apropiere de pereţii tubului este măsurată capacitiv, sensibilitate de 1U/m 2.

Investigaţii asupra machetelor sau modelelor •

3.

Preţioase pentru reconstituirea efectelor externe construcţiilor (ex.: vânt, Cat. Beauvais)

Investigaţii interne A. Cercetarea omogenităţii-eterogenităţii •

Frecvenţa sunetului (ultrasunete): utilă în decelarea prealabilă a diferenţelor de omogenitate ale structurilor compacte, bazată pe principiul perturbării propagării sunetului la întâlnirea unor zone mai puţin dense.

•

Termografie: determinarea eterogenităţii prin variaţia termică detectată de camere infraroşu. Trebuie eliminate orice elemente perturbatoare (efectul iluminării solare sau încălzirii artificiale a pereţilor)

•

Permeabilitatea externă: determinarea porozităţii unui perete prin cantitatea de apă absorbită într-un interval de timp

•

Permeabilitatea internă: determinarea porozităţii unei zidării prin timpul scurs pentru absorbirea unei colane de apă de 1,00m într-un foraj vertical de 10 cm diametru. Permite măsurarea eficacităţii injecţiilor în zidării.

•

Endoscopie: endoscop (7mm diam.) + cameră foto sau observator, introdus în orificii forate de min. 10 mm (preferabil 14 mm. min.). Reclamă o bună capacitate de interpretare a imaginilor.

•

Tensiunea internă: măsurarea tensiunilor interne prin practicarea unei tăieturi şi introducerea unor prese plate (200 x 5 mm), măsurarea presiunii la care distanţa dintre feţele tăieturii revin în poziţia iniţială.

B. Prezenţa umidităţii •

Umidimetrie MX.HU: măsurarea umidităţii prin măsurarea constantei dielectrice a materialului (citire digitală). Nu este valabilă decât pentru măsurarea directă a umidităţii suprafeţelor.

•

Pirometrie: apropiată de termografie

•

Umidimetrie AH:

41

CURS 11: TIPOLOGIA INTERVENŢIILOR ASUPRA MONUMENTELOR ISTORICE (II) TIPOLOGIA LUCRĂRILOR DE CONSERVARE Prevenirea deteriorării •

Sân Nicoara- Curtea de Argeş - îngradire, întreţinere

•

Ansamblul Bis. Evanghelice Biertan - control acces, întreţinere

Conservare Stoparea acţiunilor destructive •

Edificiul roman cu Mozaic- C-ţa - Arh. Rux. Twardowschi (închidere, acoperire, microclimat)

•

Bis. Vodiţa (conservare în stare de ruină)

Reparatii de prevenire a degradarilor •

Bis. Surdeşti

•

Bis. Ieud

Consolidare Utilizarea tehnicilor traditionale •

Cetatea Sucevei - Arh. N. Diaconu, Arh. V.Antonescu

•

Cetatea Neamţ

•

Abaţia Cârţa

Folosirea tehnicilor moderne •

Sf.Niculae Domnesc - Curtea de Argeş – Arh. Grigore Cerkez

•

Bis. Man. Snagov - Arh. St. Bals, s.a.

•

Bis. Sf. Mihail- Cluj Napoca - Arh.R. Manciulescu

•

Cetatea Prejmer - Arh. M. Angelescu

Masuri temporare de consolidare •

Casa Herengracht- Amsterdam

Restaurare Anastiloza •

Templul Atenei Nike – Parthenon - Arh. N. Balanos

Restaurare de eliberare •

Sf. Niculae Domnesc- C. de Arges – Arh. Gr. Cerkez eliminarea pridvorului de sec XIX

42

•

Bis. Mân. Neamţ - Arh. Şt. Balş eliberarea de tencuială a paramentului

•

Bis. Curtea Veche - Arh. H. Teodoru eliberare de anexe

•

Bis. Mân. Mihai Vodă - Arh. E. Costescu eliminarea pridvorului de sec. XVIII

•

Bis. Evanghelică Sebeş - Arh. M. Angelescu eliberarea colateralelor de anexe

Restaurarea de reîntregire •

Loggia Cariatidelor- Erechteion

•

Bis.Mân. Mihai-Vodă - Arh. E. Costescu turla Pantocratorului, parament

•

Palatul Potlogi - Arh. C. Dan, Arh. Şt. Balş pivniţele şi încăperile parterului

Restaurarea de reconstituire •

Bis. Densuş - Arh. E. Chefneux învelitoarea din şist de piatră

•

Bolniţa Mân. Cozia - Arh. R. Manciulescu cornişa şi învelitoarea pe extrados

•

Bis. Mân. Humor - Arh. I. Grigorescu forma şi gabaritul învelitorii

•

Loggia Piaţa San Marco, proiectata de J. Sansovino, restaurată de L. Beltrami ş.a.

Reîntregire stilistică •

Palatul Potlogi - Arh. C. Dan, Arh. Şt. Balş faţadele, foişorul, acoperişul

•

Bis. Mân. Mihai Vodă - Arh. E. Costescu turlele diaconiconului şi proscomidiei

•

Bis. Mân. Snagov - Arh. Şt. Balş turlele proscomidiei şi diaconiconului

Reabilitare Cu alterare volumetrică •

Edificiul cu Mozaic - C-ţa - Arh. Rux. Twardowschi

Fără alterare volumetrica •

Hanul lui Manuc

43

Reconstrucţie Reconstruire în material contemporan, păstrarea amplasamentului şi a trăsăturilor arhitecturale •

Brugge, Piaţa

Strămutări: Reconstruirea în cadrul ansamblului •

Bis.Sf.Gheorghe, Mân. Neamţ

Reconstruirea pe alt amplasament •

Templu Philae, Egipt

Translatarea construcţiei •

Bis. Mân. Mihai-Vodă

44

CURS 12: REGLEMENTAREA PROTECŢIEI PATRIMONIULUI ARHITECTURAL CONVENŢII INTERNAŢIONALE LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE Documente internaţionale: convenţii, recomandări, rezoluţii şi carte Convenţii O.N.U.-U.N.E.S.C.O. •

Convenţia referitoare la protecţia patrimoniului cultural eventualitatea unui conflict armat (Convenţia de la Haga) – 1954

in

Exprimă pentru prima dată în cadrul unui document oficial teza contribuţiei fiecărui popor şi a civilizaţiei sale la patrimoniul cultural internaţional: “(...)[inaltele părţi contractante] fiind convinse că distrugerea bunurilor culturale aparţinând oricărui popor înseamnă o distrugere a patrimoniului cultural al umanităţii, de vreme ce fiecare popor îşi aduce Preambul, par 2 contribuţia la cultura umanităţii;” În consecinţă formulează teza protecţiei internaţionale a patrimoniului cultural: “(...) considerând protecţia patrimoniului cultural deosebit de importantă pentru toate popoarele lumii şi că este important ca acest patrimoniu să primească o protecţie internaţională;”Preambul, par.3 Subiectul Convenţiei îl constituie (Art. 1): (a) “bunurile mobile sau imobile de mare importanţă pentru patrimoniul cultural al fiecarui popor precum: monumentele de arhitectură, arta şi istorie, fie ele religioase o sau laice ; o

siturile arheologice;

ansamblurile de clădiri ce sunt împreună importante din punct o de vedere istoric sau artistic; (…); (b)- “construcţii ale caror scopuri sunt acelea de a adăposti sau expune bunurile culturale mobile definite în par.(a) precum muzee, mari biblioteci şi arhive precum şi adăposturile acestora amenajate pentru cazurile de conflict armat.” (c) “centre conţinând un mare numar de bunuri culturale de felul celor definite în par.(a) şi (b), definite drept “centre conţinând monumente”. Scopul convenţiei este acela de a proteja bunurile culturale - subiecte ale 41

Convenţiile (O.N.U sau ale Consiliului Europei.) sunt documente juridice ale acestor organizaţii internaţionale în care sunt reprezentate statele membre, prin delegaţi ai puterii legislative şi executive. Adunarea Generală ONU sau Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei adoptă Convenţiile cu majoritate de voturi (2/3 în cazul Adunării Generale ONU).Convenţiile sunt supuse ratificării statelor membre. Convenţiile , odată ratificate, obligă statele membre să ia toate măsurile legislative şi administrative astfel încât ,în conformitate cu practica constituţională din fiecare stat, obiectivele convenţiei să fie puse în practică. Recomandările O.N.U. (sau ale Consiliului Europei) sunt documente ale Adunării Generale (sau ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei), adoptate de câtre acestea cu majoritate simplă şi nu sunt supuse regimului ratificării. Recomandările nu crează obligaţii directe ci sunt menite să ghideze activitatea legislativă şi administrativă a statelor în vederea realizării obiectivelor acestora.41 Rezoluţiile reprezintă “moţiuni adoptate de câtre o adunare deliberantă, ce constituie fie un simplu deziderat, fie o dispoziţie, o reglementare

Art. IV, par.4 al Constituţiei O.N.U.: “fiece stat membru trebuie să supună autorităţilor sale competente recomandările şi convenţiile [chiar dacă statul în cauză a votat sau nu, a ratificat sau nu documentele] în termen de un an de la adoptarea acestora de câtre Adunarea Generală.” Cap. VI, art.16, par.1 (Norme de procedură).: “Statele membre transmit Adunării Generale rapoarte speciale asupra felului în care actionează pentru a da viaţă conţinutului convenţiilor şi recomandărilor.”

45 convenţiei de distrugere, jaf sau vandalism în cazul unui conflict armat prin intermediul înscrierii lor în “Registrul Internaţional al Bunurilor Culturale supuse unei Protecţii Speciale” şi al următoarelor măsuri (Capitolul II, Articolul 8, par.6):

internă.”42 Rezoluţiile sunt adoptate prin procedura şi cu majoritatea stabilită de forul care le emite.

abţinerea de la folosirea bunurilor culturale sau a vecinătăţilor o acestora în aşa fel încât să le expună riscului de distrugere în cazul unui conflict armat.

Cartele sunt rezoluţii adoptate prin consens de câtre forul care le emite. De aceea o cartă cuprinde numărul maxim de prevederi asupra cărora pot conveni fără rezerve mai mulţi reprezentanţi, specialişti, experţi, etc.

abţinerea de a achiziţiona asemenea bunuri din teritoriile o ocupate şi luarea măsurilor necesare pentru interzicerea, prevenirea sau stoparea furtului, însuşirii sau vandalizării patrimoniului cultural situat pe teritoriul uneia dintre părţile contractante. abţinerea de o patrimoniului cultural.

la

acte

de

represalii

săvârşite

asupra

marcarea distinctivă a bunurilor culturale - subiecte ale o convenţiei. neamplasarea în imediata apropiere a bunurilor de patrimoniu o a unor obiective militarea sau civile de interes strategic sau viceversa. abţinerea de la acte de ostilitate directe asupra bunurilor o culturale protejate. numirea de câtre orice înaltă parte contractantă (în caz de o conflict armat) a unui Comisar General însărcinat cu supravegherea respectării Convenţiei

•

Convenţia referitoare la mijloacele de prevenire şi interzicere a transferului, importului şi exportului ilicit de bunuri culturale - 1970; Convenţia defineşte în sensul jurisdicţiei sale categoriile de bunuri ce sunt parte a patrimoniului naţional al statelor (Art. 4): (a) Bunurile culturale create de câtre geniul individual sau colectiv al cetăţenilor statului respectiv, cât şi bunurile culturale importante pentru statul respectiv şi care au fost create pe teritoriul acestuia de câtre cetăţeni străini; (b) bunurile culturale descoperite pe teritoriul naţional; (c) bunuri culturale obţinute prin intermediul misiunilor de cercetare arheologică, etnografică sau biologică organizate cu consimţământul organismelor competente ale statului de origină a unor asemenea bunuri; (d) bunuri culturale ce au făcut subiectul unui schimb liber consimţit; (e) bunuri obţinute drept cadou sau cumpărate legal cu acceptul organismelor competente din ţările de achiziţie.”

• 42

Convenţia referitoare la protecţia patrimoniului cultural şi natural Petit Larousse Illustre, pag. 889, Librairie Larousse, Paris 1975

Art. 1: “(...) termenul de bun cultural defineşte bunul fie laic fie religios care este în mod expres considerat de câtre fiecare Stat drept important din punct de vedere arheologic, al preistoriei, istoriei, literaturii, artei şi ştiinţei şi care aparţin uneia dintre următoarele categorii :(...) (c) produse ale săpăturilor arheologice (atât legale cât şi clandestine) sau ale oricăror alte descoperiri arheologice; (d) elemente ale monumentelor istorice sau artistice precum şi ale siturilor arheologice ce au fost dezmembrate din acestea; (e) antichităţi mai vechi de 100 de ani precum inscripţii, monede sau sigilii; “Fiecare Stat parte a acestei

46 mondial.- 1972. Formuleaza 2 principii : 1. Datoria fiecărui stat de a proteja bunurile aparţinând Patrimoniului Mondial aflate pe teritoriul naţional (Art. 4): 2. Datoria comunităţii internaţionale de a coopera în asigurarea conservării patrimoniului mondial (Preambul, par.7): “Considerand că (...) incumbă asupra comunităţii internaţionale ca întreg să participe la protecţia patrimoniului cultural şi natural de deosebită valoare universală prin oferirea de asistenţă colectivă ce, fără a înlocui acţiunea statului direct interesat, contribuie în mod efectiv la completarea eforturilor acestuia(...)” Defineşte subiectul Convenţiei, categoria de bun al patrimoniului cultural mondial (Art. 1) “Pentru scopurile acestei Convenţii, următoarele vor fi considerate ‘patrimoniu cultural’ :

Convenţii recunoaste că datoria de a asigura identificarea, protecţia, conservarea, prezentarea şi transmiterea câtre generaţiile viitoare a bunurilor naturale şi culturale definite prin art.1 al Convenţiei care se află pe teritoriul naţional îi revine (...)” Art.6, par.1 “(...) respectând suveranitatea statelor (...); fără a aduce prejudicii dreptului de proprietate consacrat de legislaţiile naţionale, Statele părţi ale Convenţiei recunosc că este de datoria comunităţii internaţionale de a coopera în protectia patrimoniului considerat drept patrimoniu mondial.”

Convenţia instituie: Monumente: opere de arhitectură, de sculptură sau pictură Patrimoniului monumentală, elemente sau structuri cu caracter arheologic, inscripţii, o Comitetul Mondial, peşteri şi grupe de elemente ce au valoare universală din punct de vedere al istoriei, artei şi ştiinţei; o Lista patrimoniului mondial cultural şi natural Ansambluri: grupuri de construcţii izolate sau grupate care datorită arhitecturii lor, unităţii şi integrării lor în peisaj au o valoare universală o Lista patrimoniului mondial în pericol de excepţie din punct de vedere al istoriei, artei sau ştiinţei; Situri: zone topografice, opere comune om-natură care au o valoare universală din punct de vedere al istoriei, esteticii, etnografiei sau antropologiei.”

Convenţii ale Consiliului Europei •

Convenţia referitoare la protecţia patrimoniului arhitectural european (Convenţia de la Granada - 1985) Axioma conservării integrate potrivit căreia: “este important de a transmite un sistem de referinţe culturale generaţiilor viitoare, de a ameliora cadrul urban sau rural de viaţă şi de a favoriza simultan dezvoltarea economică, socială şi culturală a Statelor regiunii(...)” Stipulează responsabilităţile în plan legislativ şi instituţional pe care statele semnatare şi le asumă în vederea protejării şi punerii în valoare a patrimoniului arhitectural european definit in conformitate cu Art. 1 al Convenţiei. Principalele obligaţii pe care le au statele semnatare ale Convenţiei: •

Să ia toate măsurile necesare inventarierii şi protecţiei patrimoniului arhitectural.

o

Fondul mondial

patrimoniului

Teza (Preambul, par.2.) “patrimoniului arhitectural ca o expresie de neînlocuit a bogăţiei şi diversităţii patrimoniului cultural al Europei, o mărturie inestimabilă a trecutului şi un bun comun pentru toţi europenii”. Art. 1: “Monumente: clădiri şi structuri remarcabile prin trasaturi istorice, arheologice, artistice, ştiinţifice, sociale şi tehnice; Ansambluri: grupuri omogene de construcţii urbane sau rurale cu trăsături remarcabile din punct de vedere istoric, arheologic, artistic, ştiinţific, social şi tehnic, suficient de coerente pentru a forma o unitate definibilă topografic;

47

•

Să implementeze un sistem de autorizare care să protejeze patrimoniul prin: (Art. 4, par. 2)

a. obligativitatea autorizării de câtre autorităţi competente a oricarei lucrări de demolare sau alterare a monumentelor sau a ambientului acestora. b. obligativitatea autorizării oricărei propuneri afectând un ansamblu sau un sit şi care implică : - demolarea unor cladiri - construirea de noi cladiri - modificări substanţiale care ar impieta asupra caracterului sitului c. capacitatea organismelor abilitate de a obliga proprietarul unui bun de patrimoniu de a realiza lucrări de conservare sau de a fi abilitate să realizeze astfel de lucrări în cazul în care proprietarul este în imposibilitate de a le realiza.” d.

•

posibilitatea exproprierii bunurilor de patrimoniu.”

•

Să găsească facilităţile fiscale care să încurajeze conservarea patrimoniului şi să încurajeze iniţiativele private în această direcţie.

•

“Să adopte o politică de conservare integrată care (Art. 10):

a.

să includă protecţia patrimoniului arhitectural ca un obiectiv major al dezvoltării urbane şi amenajării teritoriului; (...)

b.

să promoveze programe de întreţinere şi restaurare;

c.

să facă din conservarea, promovarea şi punerea în valoare a patrimoniului arhitectural un obiectiv major al politicilor din domeniul culturii, ambientului, amenajării teritoriului şi urbanismului. (...)”

Convenţia referitoare la protecţia patrimoniului arheologic -revizuită, (Convenţia de la La Valetta - 1992) o

Punerea accentului pe investigaţiile nedistructive premergătoare oricărui alt procedeu,

o

Săpătura rămâne un principal instrument de cercetare dar nu singurul: o completează prospecţiunea geofizică, satelitară, etc.

o

Obligativitatea existenţei prealabile săpăturilor a unui plan de protecţie şi gestiune a eventualelor descoperiri.

o

Asigurarea integrării cercetării şi descoperirilor ştinţifice în viaţa comunităţii umane prin conservarea ‘in situ’ şi difuziunea informaţiilor referitoare la cercetările arheologice.

Situri: opera combinată a omului şi a naturii în areale parţial construite, cu trăsături remarcabile din punct de vedere istoric, arheologic, artistic, ştiinţific, social şi tehnic, suficient de coerente pentru a forma o unitate definibilă topografic.” “Să prevadă mijloacele financiare necesare autorităţilor publice pentru întreţinerea şi restaurarea patrimoniului, ţinând cont de competenţele naţionale, regionale şi locale ale acestora şi de posibilităţile bugetare.” (Art. 6, par. 1) Art. 13 “În vederea implementării acestor politici, părţile se angajează să promoveze asemenea structuri administrative care să înlesnească colaborarea la toate nivelurile între activităţile culturale, ambientale, de planificare teritorială şi conservare.”

48

•

Convenţia europeană a peisajului (Florenţa - 2000) Defineşte termenii de peisaj, politică a peisajului, “exprimarea de principii, strategii şi orientări de câtre autorităţile publice în vederea protecţiei, gestiunii şi amenajării teritoriului peisager” obiective ale calităţii peisajului, “exprimarea de câtre autoritatea publică a aspiraţiilor publicului faţă de un peisaj anume” protecţia peisajului, “acţiuni spre conservarea şi menţinerea caracteristicilor importante ale peisajului ce motivată de valoarea sa patrimonială” gestiunea peisajului, “întreţinerea peisajului din perspective dezvoltării durabile, dirijarea şi armonizarea schimbărilor cerute de procesele sociale, economice şi de mediu” planificarea peisajului, “previzionarea acţiunilor de punere în valoare, restaurare şi creare de peisaj”

Peisaj înseamnă un areal al cărui character, aşa cum este el perceput de câtre oameni, este rezultatul acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi / sau umani; Art.5. Părţile se angajează să: a. recunoască prin lege peisajul ca o componentă esenţială a ambientului uman, om expresie a diversităţii patrimoniului lor cultural şi natural comun, şi ca pe un fundament al identităţii, b. stabilească şi să pună în practică politici ale peisajului care să conducă la protecţia, gestiunea şi planificarea acestuia(…)

Recomandări UNESCO pentru protecţia patrimoniului arhitectural 1.

Recomandări privitoare la principiile internaţionale aplicabile cercetărilor arheologice-1956.

2.

Recomandări referitoare la salvgardarea frumuseţii şi caracterului peisajelor şi siturilor - 1962.

3.

Recomandări referitoare la protejarea bunurilor culturale periclitate de lucrări publice sau private - 1968.

4.

Recomandări referitoare la protecţia la nivel naţional a patrimoniului cultural şi natural - 1972.

5.

Recomandări privind protejarea şi rolul contemporan al zonelor istorice 1976.

LEGISLAŢIE ROMÂNEASCĂ Baza constituţională şi organică Constituţia Art. 41 (1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. (2) (...). (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. (4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. (5) (...) (6) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia

Proprietatea Exproprierea Interesul general

49 mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

Exercitarea dreptului de proprietate

Codul Penal Art. 21743. - Distrugerea Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 ani sau cu amendă.

Distrugerea

Distrugerea culturale

de

bunuri

În cazul în care bunul are deosebită valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau o altă asemenea valoare, pedeapsa este închisoarea de la unu la 10 ani. (…) Dispoziţiile prevăzute în alin. 2, 3 şi 4 se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului. Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Art. 2801. - Nerespectarea regimului de ocrotirea unor bunuri44 Înstrăinarea, ascunderea sau orice altă faptă prin care se pricinuieşte pierderea pentru patrimoniul cultural naţional sau pentru fondul arhivistic naţional a unui bun care, potrivit legii, face parte din acel patrimoniu sau fond, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Acte ce aduc pierderi pentru patrimoniul cultural naţional

Dacă pierderea bunului pentru patrimoniul sau pentru fondul prevăzut în alineatul precedent a fost pricinuită prin săvârşirea unei fapte care constituie prin ea însăşi o altă infracţiune, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se majorează cu 3 ani. Fapta prevăzută în alin. 1 nu se pedepseşte, iar în cazul faptelor prevăzute în alin. 2 pedeapsa nu se majorează, dacă înainte ca hotărârea să fi rămas definitivă, făptuitorul înlătură rezultatul infracţiunii făcând ca bunul să reintre în acel patrimoniu sau fond45. Art. 360. - Distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale Distrugerea sub orice formă, fără necesitate militară, de monumente sau construcţii care au o valoare artistică, istorică ori arheologică, de muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorică sau ştiinţifică, opere de artă, manuscrise, cărţi de valoare, colecţii ştiinţifice sau colecţii importante de cărţi, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor de mai sus şi în general a oricăror valori culturale ale popoarelor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Distrugerea de monumente şi alte bunuri de valoare culturală în timp de conflict armat

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează jefuirea sau însuşirea sub orice formă a vreuneia dintre valorile culturale arătate în prezentul articol, de pe teritoriile aflate sub ocupaţie militară. 43

Art. 217 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996. Art. 280 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996. 45 Art. 2801 a fost introdus prin art. III din Decretul nr. 365/1976, publicat în B.Of., Partea I, nr. 92 din 3 noiembrie 1976. 44

50

Legislaţia specială Legea privind protejarea monumentelor istorice (Legea 422-200146) Art. 3. - Conform prezentei legi se stabilesc următoarele categorii de monumente istorice, bunuri imobile situate suprateran, subteran sau subacvatic: a) monument - construcţie sau parte de construcţie, împreună cu instalaţiile, componentele artistice, elementele de mobilare interioară sau exterioară care fac parte integrantă din acestea, precum şi lucrări artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic; b) ansamblu - grup coerent din punct de vedere cultural, istoric, arhitectural, urbanistic ori muzeistic de construcţii urbane sau rurale care împreună cu terenul aferent formează o unitate delimitată topografic ce constituie o mărturie cultural-istorică semnificativă din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic; c) sit - teren delimitat topografic cuprinzând acele creaţii umane în cadru natural care sunt mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, urbanistic, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific, tehnic sau al peisajului cultural. (...) Art. 10. - (1) Orice intervenţie asupra monumentelor istorice şi asupra imobilelor din zona lor de protecţie, precum şi orice modificare a situaţiei juridice a monumentelor istorice se fac numai în condiţiile stabilite prin prezenta lege. (2) Desfiinţarea, distrugerea parţială sau totală, profanarea, precum şi degradarea monumentelor istorice sunt interzise şi se sancţionează conform legii. Art. 11. - (1) Evidenţa monumentelor istorice rezultă din procedura de alcătuire a fişei fiecărui monument, în care sunt consemnate informaţiile tehnice şi ştiinţifice, toate intervenţiile umane, precum şi modificările naturale survenite în decursul timpului. (2) Clasarea este procedura prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil conform art. 7.

Art. 7. - (1) Monumentele istorice se clasează astfel: a) în grupa A - monumentele istorice de valoare naţională şi universală; b) în grupa B - monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local. (2) Clasarea monumentelor istorice în grupe se face prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, la propunerea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, conform procedurii de clasare prevăzute de prezenta lege. Art. 8. - (1) Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecţie, prin care se asigură conservarea integrată a monumentului istoric şi a cadrului său construit sau natural. (2) Delimitarea şi instituirea zonei de protecţie se realizează simultan cu clasarea bunului imobil ca monument istoric, în condiţiile legii. (3) În zona de protecţie pot fi instituite servituţi de utilitate publică şi reglementări speciale de construire prin planurile şi regulamentele de urbanism aprobate şi avizate conform legii. (...)

(...) Art. 22. - (1) Intervenţiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza şi cu respectarea avizului emis de Ministerul Culturii şi Cultelor; fac excepţie intervenţiile determinate de forţă majoră, cu condiţia ca modificările să fie reversibile. (2) În sensul prezentei legi, intervenţiile ce se efectuează asupra monumentelor istorice sunt:

46

Art. 17. - (1) Monumentele istorice şi zonele lor de protecţie sunt evidenţiate în planurile urbanistice generale şi în toate celelalte documentaţii de urbanism şi, respectiv, de amenajare a teritoriului.

L. nr. 422 din 18 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.407 din 24 iulie 2001

51

a) toate lucrările de cercetare, construire, extindere, reparare, consolidare, conservare, restaurare, amenajări peisagistice, precum şi orice alte lucrări care modifică substanţa sau aspectul monumentelor istorice, inclusiv reparaţiile curente, lucrările de întreţinere şi iluminarea interioară şi exterioară de siguranţă şi decorativă; b) executarea de mulaje de pe componente ale monumentelor istorice; c) amplasarea definitivă sau temporară de împrejmuiri, construcţii de protecţie, piese de mobilier fix, de panouri publicitare, firme, sigle sau orice fel de însemne pe şi în monumente istorice; d) schimbări ale destinaţiei monumentelor istorice, inclusiv schimbările temporare; e) strămutarea monumentelor istorice; f) amenajări de căi de acces, pietonale şi carosabile, utilităţi anexe, indicatoare, inclusiv în zonele de protecţie a monumentelor istorice.

(…) Art. 24. - (1) Toate intervenţiile care se efectuează asupra monumentelor istorice, altele decât cele de schimbare a destinaţiei, de întreţinere sau de reparaţii curente, indiferent de sursa lor de finanţare şi de regimul de proprietate al imobilului, se fac sub inspecţia şi controlul propriu ale Ministerului Culturii şi Cultelor, respectiv ale direcţiilor pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu personal atestat şi agreat, în condiţiile legii

(3) Autorizaţia de construire, autorizaţia de desfiinţare, precum şi autorizaţiile referitoare la intervenţiile prevăzute la alin. (2) sunt eliberate numai pe baza şi în conformitate cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor şi cu celelalte avize, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. (...) Ordonanţa guvernului privitoare la protejarea patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional (OG 43-2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 378 din 2001) Ordonanţa guvernului privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din lista patrimoniul mondial (OG 472000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 564 din 2001)

Legislaţia specifică construcţiilor, urbanismului şi amenajării teritoriului Lege privind exproprierea pe cauză de utilitate publică (Legea nr. 33-1994) Art.6 - Sunt de utilitate publică lucrările privind: (…) salvarea, protejarea şi punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, precum şi a parcurilor naţionale, rezervaţiilor naturale şi monumentelor naturii (…)

Art. 1 - Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.

Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional Secţiunea a III-a - zone protejate (Legea nr. 5-2000) Art. 5. - (1) Valorile de patrimoniu cultural de interes naţional sunt prevăzute în anexa nr. III la prezenta lege. (2) Autorităţile administraţiei publice locale, cu sprijinul autorităţilor publice centrale cu atribuţii în domeniu, vor delimita, în baza unor studii de specialitate, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, zonele de protecţie a valorilor de patrimoniu cultural, prevăzute în anexa nr. III. (3) În vederea instituirii zonelor protejate autorităţile administraţiei

Art. 2. - Legea evidenţiază zonele naturale protejate de interes naţional şi identifică valorile de patrimoniu cultural naţional, care necesită instituirea de zone protejate pentru asigurarea protecţiei acestor valori.

52 publice locale vor întocmi documentaţiile de urbanism şi regulamentele aferente, elaborate şi aprobate potrivit legii, care vor cuprinde măsurile necesare de protecţie şi conservare a valorilor de patrimoniu cultural naţional din zonă. Lege privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (Legea nr. 350-2001) Art. 46. - (…) (2) Planul urbanistic general cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale de bază, cu privire la: (…) f) stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice;

Art. 46. - (1) Planul urbanistic general are caracter director şi de reglementare operaţională. Fiecare localitate trebuie să întocmească Planul urbanistic general, să îl actualizeze la 510 ani şi să îl aprobe, acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare.

(…) Art. 47. - (…) (2) Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la: (…) f) protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie ale acestora.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor (Legea nr. 453-2001) Art. 3. - Autorizaţia de construire se eliberează pentru: a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor aferente acestora, cu excepţia celor prevăzute la art. 8 lit. f); b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protecţie, stabilite potrivit legii; (…) Art. 7. - (1) Pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie, prevăzut în documentaţiile de urbanism, în planurile urbanistice şi în planurile de amenajare a teritoriului aprobate, se va proceda după cum urmează: a) în ansamblurile de arhitectură, în rezervaţiile de arhitectură şi de urbanism, în cazul siturilor arheologice, al parcurilor şi grădinilor monument istoric, cuprinse în listele aprobate potrivit legii, precum şi în cazul lucrărilor de orice natură în zonele de protecţie a monumentelor, solicitantul va obţine avizul comun al Ministerului Culturii şi Cultelor şi

Art. 47. - (…) (3) Elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul: a) zonelor localităţilor;

centrale

ale

b) zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor, a complexelor de odihnă şi agrement, a parcurilor industriale, a parcelărilor;

53 al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, potrivit competenţelor specifice; b) în cazul lucrărilor de intervenţii asupra construcţiilor monumente istorice, pe lângă avizul Ministerului Culturii şi Cultelor se vor obţine avizele specifice cerinţelor de calitate a construcţiilor, potrivit prevederilor legale; (…) Art. 12. - Prin excepţie de la prevederile art. 10 alin. (1), terenurile destinate construirii se pot concesiona fără licitaţie publică, cu plata taxei de redevenţă stabilite potrivit legii, ori pot fi date în folosinţă pe termen limitat, după caz, în următoarele situaţii: (…) f) pentru lucrări de protejare ori de punere în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, cu avizul comun al Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, atunci când terenul se află în zona de protecţie a acestora. (…) Art. 21. - (1) Constituie infracţiuni următoarele fapte: a) executarea, fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. b); (…) (2) Infracţiunile prevăzute la alin. (1) se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 1.000.000 lei la 50.000.000 lei.

Legislaţia conexă Ordinul Ministrului Culturii pentru înfiinţarea Comisiei de Atestare în Domeniul Monumentelor Istorice şi aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a experţilor în domeniul protejării monumentelor istorice şi a specialiştilor în domeniul conservării şi restaurării monumentelor istorice (OMC 2032-1999, modificat prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2081/2001)

54

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. xxx, Alexandru Cişmigiu – Monografie, Bucureşti 2002, ISBN 973-0-02760-9 2. xxx, Le Patrimoine, La Documentation Francaise, Paris 1992 3. BABELON, Jean – Pierre, CHASTEL, Andre La notion de patrimoine, Liana Levi, Paris, 1994, ISBN 2-86746-119-7 4. CANTACUZINO, Sherban, Using and re-using buildings, Concerning Buildings, Studies in honour of Sir Bernard Feilden,Stephen Marks ed., Bath,The Architectural Press, 1996, pp. 158-190, ISBN 0-7506-2350-0 (Butterworth-Heinemann) 5. CHOAY, Francoise, L’Invention du patrimoine Urbain. Quel Patrimoine aujourd’hui ?, Revista Cientifica ICOMOS, : CNS/ICOMOS, 1993, pp266-277 6. CHOAY, Francoise, L’allegorie du patrimoine, Paris : Seuil 1996, ISBN 2-02-030023-0 7. CUNNINGTON, Pamela, Care for Old Houses, Londra: A&C Black, 1991, ISBN 0-71363318-2 8. CURINSCHI-VORONA, Gheorghe, Centrele istorice ale oraşelor, Bucuresti : Ed. Tehnica, 1967 9. CURINSCHI-VORONA, Gheorghe, Restaurarea monumentelor istorice, Bucuresti : Ed. Tehnica 1968 10. CURINSCHI-VORONA, Gheorghe, Arhitectura. Urbanism. Restaurare. Bucuresti : Ed. Tehnica 1996 11. BRANDI, Cesare, Teoria restaurării, Bucureşti, Ed. Meridiane 1995, ISBN 973-33-0330-5 12. ERDER, Cevat, Our Architectural Heritage: From Consciousness to Conservation, UNESCO, Museums and Monuments XX, 1986 13. IONESCU, Grigore, Carta internaţională de la Veneţia privind conservarea şi restaurarea monumentelor istorice, BCMI Nr.3-4/1990, Bucuresti 1991 14. LEMAIRE, Raymond, Theorie actuelle de la conservation du patrimoine architectural.Curs, KUL, LCCHTB 1994 15. MACHATSCHEK, Alois, Conservation of Architectural Heritage : Theory and History. History of the Restoration and Preservation of the Architectural Heritage.Curs, KUL, LCCHTB,1994 16. MĂRGINEANU-CÂRSTOIU, Monica, Romantismul în arhitectură, Editura Meridiane, Bucureşti 1990, ISBN 973-33-0080-2 17. MOUTON, Benjamin, Methodes d’analyse destructives et non-destructives pour les structures historiques. Avantages et limites. Paris, Ecole de Chaillot, note de curs 18. NISTOR, Sergiu, Protecţia patrimoniului cultural în România, Culegere de acte normative, Bucureşti, Ed. Universitară Ion Mincu, 2002 19. OPRIS, Ioan, Comisiunea Monumentelor Istorice, Bucureşti : Ed. Enciclopedică 1994, ISBN 973-45-0077-5 20. PEARCE, David, Conservation Today, Routledge London 1989 21. RIEGL, Alois, Cultul modern al monumentelor, esenţa şi geneza sa, Bucureşti, Ed. IMPRESS, 1999 22. ROMAN, Andras, The International Charter of Historic Towns, Revista Cientifica ICOMOS, : CNS/ICOMOS, 1993, pp.179-183 23. Selected resolutions and recommendations of ICOMOS, broşură, Warszawa 1980