Partial 2.docx

Faimoasa sa lucrare "Principele" este concentrata asupra problemelor practice ale monarhilor aflati la putere. Orientata complex spre eficacitatea politica, refuzand orice compromis cu morala, ea expune, la rece, principiile care ar trebui sa inspire exercitarea puterii.

Machiavelli extrage urmatorul argument major al demonstrattiei sale: singura prioritate a conducatorului este pastrarea puterii. Principele trebuie sa gaseasca reguli care sa-i permita sa se protejeze si sa-si mentina auoritatea. El nu trebuie sa porneasca in cautarea unei conceptii a binelui, incat aceasta ar insemna pierzania sa. Trebuie sa incerce sa supravietuiasca si sa ignore, in mod voit morala. Intr-un cuvant, in politica numai scopurile conteaza. Ele scuza mijloacele. Principele trebuie asadar sa caute modalitatea cea mai eficienta de a exercita puterea si sa utilizeze toate mijloacele pentru a-si atinge scopurile, inclusiv pe cele ce par condamnabile din punct de vedere moral. Gandirea machiavelica respinge, in primul rand, dimensiunea metafizica a reflectiei politice. Principiul sau ''realist'' il face pe filosof sa nu studieze puterea decat ceea ce este nu ceea ce ar trebui sa fie. Abordarea este in mod limpede, ''moderna'', intrucat nu are alt obiect decat statul independent de orice reflectie asupra ordinii lumii si a valorilor care ii stabilesc legitimitatea. Este vorba despre a porni de la ''fapte'', a le studia cu scrupulozitate si a le face o descriere obiectiva, cvasistiintifica. In aceasta privinta, Machiavelli da mai multa crezare ''lectiilor de isorie'' decat certitudinilor modelate de spirit. Numai studiind motivele esecurilor si scucceselor politice din trecut este posibil sa aruncam lumina prezentului si sa transformam viitorul..Principele retraseaza astfel faptele ''oamenilor ilustri'' precum Tezeu, Cirus, Romulus si Moise, care au intemeiat Grecia, Persia, Roma. Face o analiza obiectiva si critica a feomenelor de dominare, pornind de la studierea trasaturilor caracteristice ale vietii politice. Oarecum inainte de vreme, pune bazele stiintei politice moderne. Machiavelli este in cautarea ''omanilor ilustri care stiu, gratie virtù (virtutii), sa-si guverneze supusii si sa se impotriveasca puterii straine. Notiunea de virtù estecentrala in reflectia machiavelica[4]. Ea desemneaza ansamblul calitatilor pe care principele trebuie sa le aiba pentru a cuceri puterea, a o consolida si, mai apoi, a-i asigura stabilitatea si mentinerea. Ea nu necesita detinerea anumior valori morale. Este impartasita de toti cei care au curaj, hotararea si abilitatea calculate de a se mentine la putere. Necesita, in primul rand, indrazneala, temperament si energia de a lua o decizie. Politica buna presupune, efectiv, determinare, nu un''suflet frumos''. Omul cu adevarat mare este cel care stie sa ramana stapan pe sine, sa identifice pericolele care il ameninta si sa ia hotararile ce i se impun. Slabiciunea si lasitatea duc cetatea la pierzanie, fiindca, in politica, nehotararea este fatala: ''Omul circumspect, atunci cand trebuie sa actioneze rapid, nu stie sa o faca; de unde i se trage si caderea'' (XXV). In al doilea rand, virtù necesita suplete si abilitate . Principele trebuie sa stie sa analizeze contingenta evenimentelor si sa-si adapteze actiunea la circumstantele de moment. Istoria este, intr-adevar, imprevizibila, este un suflu tumultos si devastator. Marele om stie asadar sa se orienteze dupa cum bate vantul capricios al "norocului". El manevreaza in permanenta, face fata situatiilor schimbatoare, anticipeaza amenintarile si isi ataca adversarii inainte de a deveni victima. Principele machiavelic stie ca oamenii sunt perfizi si cruzi. Asadar, nu are alta solutie, atunci cand legile nu sunt capabile sa-i apere puterea, decat folosirea constrangerii. ''Exista doua feluri de lupta '', scrie Machiavelli: ''cu legile sau cu forta. Primul ii este specific omului, al doilea apartine animalelor. Dar, cum, foarte adesea, cel dintai nu estesuficient, se cuvine s se recuga la al doilea. De aceea, un principe trebuie sa stie sa se foloseasca si de animal, si de om'' [5]. Aceasta justificare a recurgerii la violenta se sprijina, la Machiavelli, pe ideea de necessitas (''necesitate''): acesta presupune ca exigenta prezervarii puterii se afla inaintea tuturor celorlalte, in special a exigentei "moraliatii". Principele, pentru a guverna bine, trebuie sa poata evalua echilibrul fortelor politice prezente si sa le foloseasca in mod eficient. Secretarul florentin indeamna, in mod transant sa se tina seama de opozitiile de clasa dintre aristocratie si popor, "granzii" si "multimea", fara a neglija vreodata una din parti. Pe cand teoriile medievale considerau poporul o cantitate neglijabila, Machiavelli da asigurari ca este nevoie sa se gverneze impreuna cu el. Asa cum

a dovedit-o lovitura organizata la Florenta de Savonarola (1497), forta populara este prea puternica pentru a putea fi ignorata: "Un principe cu un popor ostil nu poate fi niciodata in siguranta fiindca sunt prea multi ( . ) Unul dintre cele mai puternice remedii pe care il poate avea principele impotriva conspirantiilor de a nu fi deloc urat de multime"[6] Aceasta consideratie fata de popor il face pe Machiavelli sa defineasca o dublaa atitudine a principelui: el trebuie sa poata recurge la forta, dar si sa stie sa foloseasca viclenia pentru a mentine aparentele. Aceast idee este rezumata din celebra alegorie a leului si a vulpii. "Dat fiind ca un principe este obligat sa stie sa se se foloseasca de animal, el trebuie sa aleaga dintre ele si pe vulpe si pe leu. Fiindca leul nu se teme de lat, iar vulpea de lupi. Cei care nu-i vad decat pe lei nu inteleg nimic."[7] Prin urmare, un suveran prudent stie sa alterneze forta bruta si inteligenta vicleana. Pentru Machiavelli, puterea statului si stabilitatea legii sunt asadar in mare parte, fructul utilizarii eficiente a fortei armate: "stiinta guvernaarii" presupune a sti sa te razboiesti, inclusiv pe timp de pace. Mai concret, principiile trebuie sa stie sa-si arate puterea, sa inspire teama, iar cand este necesar, sa ucida. El trebuie sa-si tina poporul la respect, sa-i pedepseasca pe tradatori si sa fie neinduplecat in fata dusmanului. Caci si cel mai mic rau poate sta la baza celui mai mare bine: cruzimea, minciuna, nelegiuirea nu sunt deloc instrumente puse in slujba stabilitatii si apararii cetatii. In politica, scopul scuza mijloacele. Este o regula a prudentei. Insa, daca pricipele trebuie sa stie sa fie crud, trebuie sa fie si atent sa nu o arate prea mult. Intradevar "nu este nevoie ca un principe sa aiba toate calitatile morale,dar este indispensabil sa para ca le are". Intr-un cuvant, este important pentru el sa nu ajunga prea dusmanit de popor fiindca aceasta "judeca doar dupa cele ce vede si cele ce se intampla". Principele trebuie sa-si ascunda actiunile, si sa-si "coloreze" adevarata natura. In aceasta privinta, este recomandat intotdeauna ca lucrurile cele urate sa le execute altcineva, indiferent daca, mai apoi, il va renega si il va pedepsi public pentru a potoli multimea maselor. Acest apel la mistificare si la manipularea opiniei generale pare, evident, socanta, dar din nou, pentru Machiavelli, el constituie instrumental necesitas : aparenta virtuii, la principe, are drept unic scop sa evite oprobiul popular sa se abata asupra puterii si sa destabilizeze statul.

În lucrarea sa, Niccolo Machiavelli, vorbește despre cum un principe poate dobândi și menține puterea politică. Contemporani ai lui Machiavelli, dar și oameni din zilele noastre, consideră că lucrarea a avut ca scop principal sprijinirea tiraniei unor conducători precum Cesare Borgia. Totuși, în lucrarea sa Machiavelli ilustrează în mod clar că un conducător nu este constrâns de normele morale, după care își ghidează acțiunile oamenii de rând. Când pune în balanță situația de a fi iubit sau de a fi temut de către supuşi, autorul florentin precizează că “este mult mai sigur pentru tine să fii temut decât iubit”.