Pagini De Jurnal

1

Amintirile unor iubiri nenăscute încă

1. E timpul....... E timpul să merg mai departe. Adun toate cioburile vieţii mele trecute, ce încă mai plâng sub bocanci nemiloşi, strâng în căuşul palmei cenuşa zilei de ieri şi cu degetele răsfirate o împrăştii în cele patru zări, să nu mai rămână nici măcar o fărâmă. Merg mai departe nu mă mai uit înapoi. Tot ce este mort, trebuie îngropat, aşa se şi cuvine, altfel ar ieşi de acolo un abur otrăvitor ce duce şi pe alţii la pierzare.... Există o vreme pentru lacrimi dar apoi, e timpul să merg mai departe. ...............................2003................................... ...................... 2. Atunci când ne vom întâlni Atunci când ne vom întâlni, Te voi recunoaşte... Voi închide ochii şi voi simţi Mireasma florilor Din gradina sufletului tău. O cunosc atât de bine... Sunt florile pe care eu ţi le-am dăruit

2

Înainte de început... Pe când erau doar seminţe în găoacea lor. Atunci când ne vom întâlni, Te voi recunoaşte... Voi închide ochii şi voi tresări La auzul paşilor tăi. Îmi recunosc bătăile inimii În cadenţa lor, Simt cum te apropii... Atunci când ne vom întâlni, Te voi recunoaşte... Sufletul tău va cânta o melodie Uitată de mult... Era cântecul inimii mele... Pe care l-am pierdut Atunci când am murit Puţin câte puţin... Pâna s-a lăsat o linişte de gheaţă... Atunci când ne vom întâlni, Te voi recunoaşte... Voi închide ochii şi voi simţi Căldura sufletului tău Care va topi depărtarea Şi va alunga întunericul... Mă voi simţi din nou vie! Vor cădea lanţurile Şi-mi voi întinde aripile ca să zbor... Iar tu vei fi lângă mine, Prietenul meu dintotdeauna... Şi mă vei ajuta să recuceresc înălţimile!!!

3

Decembrie 2006 ........................................................................... .................... 2007 Cuvintele-au fost inventate, Ca sa ascunda gindurile. De vrei sa-ntelegi, e musai, Sa elimini rindurile. Da, e-o vreme pentru jale Si o vreme de bocit, Insa dup-un timp, e vremea Sa-nteleg ca s-a sfirsit. Viata-a fost? Sau moarte lenta? Nici eu nu prea stiu ce-a fost, Insa fu un sfert de secol Risipit fara de rost. Si-apoi ani si ani de zile, Bocind... nici eu nu stiu ce: Tot ce-ar fi putut sa fie Si de fapt.... nimic nu e. Insa turnul meu de fildes, Intr-o zi, ca un facut, De pe polita inalta, Nu stiu cum dar... a cazut. Eu am tras o spaima buna, Insa cind mi-am revenit, Mare imi era uimirea Pentru ce-am descoperit.

4

Afara era o lume de mister, de flori, de soare... nici nu stiam ca exista... toata plina de culoare. Parca intreg universul Inaintea-mi s-a deschis! Nu mai vreau sa stau in fildes Si nici sa traiesc in vis. 20.01.2007 ........................................................................... . 3. Te-am pierdut… Te-am pierdut pe vremea când încă nici nu mă gândeam la tine… Te-am pierdut… atunci când mi-am pierdut toate visele, pe care le adunasem în bolul meu de cristal… S-a spart… S-a spart atunci… în înghesuiala sufletului meu, Când toate dorinţele-mi s-au repezitit să iasă la lumină. S-a spart, iar visele s-au rostogolit şi-au pierit prin grilajul unei rigole… Cine ştie până unde s-au dus??? Cine ştie dacă le-a găsit cineva??? Şi dacă le-a găsit, ce-ar putea face cu ele? Sunt doar visele mele… care nu se vor mai împlini niciodată… Cine ar sta să le culeagă, unul câte unul, să le şteargă de atâtea dezamăgiri şi să le pună înapoi aripile? Iar apoi ar trebui să deschidă larg ferestrele,

5

să aibă curajul a se avânta spre înalturi, pentru a le învăţa din nou, să zboare… Te-am pierdut… şi mi-a ramas în căuşul palmei, un singur fulg, să-mi amintească de ceea ce ar fi putut să fie dacă…. 23.01.2007 ...................................... 4. Retorica... Mi-am privit braţul şi-am observat o urmă violetă, asemeni sclipirilor din ochii mei atunci când tu stârneşti în ei furtuna. Mi-am amintit: ne-am supărat aseară... Am vrut să plec iar tu m-ai prins de braţ, să mai rămân... De ce să mai rămân? Te-ntreb: de ce? Poţi tu să-mi vindeci ochii, de lacrimile plânse? Poţi risipi tu norii ce pleoapele-mi umbresc? Poţi şterge gândurile ce-mi brăzdează fruntea? Poţi lua-napoi ceva, din ce-a fost spus? Am obosit, cu braţele întinse tot aşteptând să te primească înapoi... Urechea-mi nu mai poate să asculte, rivnitele şoapte, ce nici măcar n-au fost rostite. Am obosit să tot privesc nisipul din clepsidră cum se scurge... 30 01 2007 ................................................................. 5. Veşmânt de gânduri... Din faldurile grele de catifea barocă, se desprind încet, gândurile mele...

6

Unul câte unul, alunecă tăcut, cuprins de visări de mătase foşnitoare, dantele lasciv atârnîate de câte un sâmbure de adevăr. Broderii încărcate de mister îl învăluie, acoperindu-l cu perle din lacrima mării şi valuri argintii. Visele o iau înainte, printre mistice pandantive, dansând un ritual păgân, al timpului încremenit de şoapte! Să prindă din urmă clipa... e momentul! Luna îşi scaldă chipul în miile de feţe ale gândurilor mele neşlefuite. Dar în fiecare dintre ele, se reflectă aceeaşi imagine... Cine??? Cine??? Nu ştiu! Şi ies, scoţându-mi la plimbare Veşmântul atât de-mpodobit al viselor mele. 30.01 2007-01-31 ........................................................................ 2007-02-04 6. Fâlfâit de aripi (dialog) Alungă-ţi somnul dintre gene şi te strecoară-ncet, tiptil, în visele mele. Şopteşte-mi... ce nu îndraznesc să ascult atunci când eşti lângă mine. Sfărâmă lanţurile ce le port în timpul zilei şi eliberează-mi sufletul.

7

Dă viaţă îngerului înlănţuit în piatra dăltuită a unei aripi frânte. Sau lasă-mă... Lasă-mă să rămân pe vecie Doar un mesaj... de dincolo... Un... fâlfâit de aripi... 3.02. 2007 ............................................ Şi catifeaua nopţii se lăsase, veşmânt greoi pe gene obosite; „Cobori cu mine, înger de mătase în lumea de cuvinte nerostite. Unde atomi se-nlănţuie genetic Reverberând impulsuri geniale, Ce le refuzi, - când trează eşti – patetic, De la-nălţimea purităţii tale! Am să te fac să uiţi de tot şi toate, să te cobor în danteesc infern, s-atingi tot ce credeai că nu se poate, să mori şi să învii în dans etern!” 3.02 2007 ................................................. 7. Extaz şi agonie... Tu crezi că e iubire... e destin... Eu cred că-i doar o cupă de pelin Şi de-i bătută cupa-n pietre scumpe, Tot de otravă inima mi-o umple! Când se trezesc din vremile păgâne

8

Oculte ritmuri, tobele bătând, Din mistic jar se-nalţă rugăciune, Aceleaşi vechi cabale repetand! Dar focul cere sânge pe altare, Vestale-nalţă braţe către zeu, Iar jertfa-nfăşurată-n sacre falduri, Tăcută-i ca un miel... căci sunt... chiar eu! Da, ştiu... e cupa plină de otravă... Dulce nectar, din fructul interzis... Dar cu nesaţ îmi voi sorbi sentinţa: Înger cu aripi frânte, un proscris! E-n mâna ta licoarea si stiletul, Extaz şi agonie-n braţul tău... Talazuri năvălind s-atingă cerul Sau tragic năpustindu-se în hău! 4-27.02 2007 ..................................................................... 8. Sfârşit de drum... De sub clopote de sticlă, razele dintâi născute, mă străpung dezmorţind picuri de rouă, lacrimile-ncremenite-n cerul ciung. Fruntea ta, mister de vise, gândurile îşi ascunde dup’un nor... sfâşiind abrupt tăcerea, amintiri se-nfig în carne... şi mă dor. Îţi mai simt pe buze gustul, val de mare în talazuri sigilat... te respir, pulsăm alături,

9

contopiţi într-un trecut de mult uitat. Braţele-mi te mai păstrează... rapsodie-a unei ierni de mosc şi fum, mimetism tăcut, empatic, rătăcit într-un banal sfârşit de drum... 24.02.2

007 ........................................................................... .................... 9. Eterna ecuaţie (unu plus unu egal unu) Pădure... Îmi răsfir degetele prin frunzele tale care foşnesc a suspine... Buze... Ce gem a dorinţe spasmodic acute, şoptind a chemare... Adâncuri... Etern deghizate-n rotunduri concentric pierdute... Chemare... Atracţii fatale ce umplu de sensuri şi forme, neantul... Contopire... Doi... unul... nimic... totul... în afara oricăror limite... Extaz... Balans pe muchia universului... a fi sau a nu fi... Nu mai contează! Eterna ecuaţie rezolvată aritmetic. 25.02.07 ...........................................................................

10

.............. 10.Inerţie... Aştept un tren ce nu mai vine... O gară ce-a murit de mult... O umbră, pleoapa nopţii o mai ţine, Ascunsă-adânc, în timp ce mai ascult... Un pas, un foşnet, o visare, Un sâmbur cu amprente memorate... Ţâşnesc săgeţi, privirile-mi involte Înfipte-n golul firelor tăiate. O odisee încă nenăscută, Sucombă în tenebre de tăcere... Ca pasărea de foc, rămasă mută, Ce-aşteaptă o a doua înviere! 25.02.07 ........................................................................... ................... 11.Un înger.... Un prinţ al nopţii-nvăluit în tainice mistere, cu ochi de onix şlefuit pe lamă de hangere, domn al deşertului pierdut, uitat de toţi şi toate, lângă-o fântână coborâse, calul să-şi adape.... Pe fruntea lui tălăzuiau atâtea gânduri frânte, iar ochii-i aruncau scântei sortite sănspăimânte! Şi printre falduri de veşmânt ţesut din vânt şi şoapte, pe chipul lui citeai genuni născute într-o noapte.

11

Privind spre vălu-ntunecat al apei din fântână, şoptea cu sufletul pierit: „Credeam că-i o cadână! O cupă proaspătă de-azur, ce-o bei dintr-o suflare, Un abur frământat de vânt, ce-l ai şi-apoi dispare... Am vrut s-o am... mă fascina, acel calm *nu se poate*, Stilete-mi răscoleau adânc, dorinţe-ntunecate! Credeam că-i doar un vas de lut, ce-mi ispitea privirea, s-o am, ziceam, să fie-a mea, să-mi potolesc pornirea! Avut-am sute de femei, mândre mărgăritare, podoaba-ntregului harem, îmi zace la picioare. Şi-am strâns în braţu-mi, sfărâmând, fragilul vas de lut. Dar nu ştiam: la pieptul meu... un înger am avut! Un înger... sacru legământ, făcut din foc şi ape... Cupă de jad din care zeii vin să se adape... Voit-am totul şi-am băut şi-ultima picătură... Păstrez şi-acum sărutul cald, ce mi-a rămas pe gură. Un vis, o boare, un balsam... îi simt şi-acum parfumul... patima mea l-a risipit, în patru zări, ca fumul! Şi am rămas cu ochi pierduţi şi-un dor ce arde-

12

n mine.. Oricât aş bea, mai sete-mi e! Şi-o mare de suspine! 27.02.07 ........................................................................... ............ 12.Agonie si extaz Dragostea si suferinta pasesc pe-aceasi cale si nu de putine ori, mana-n mana Ştiam că-i calea suferinţei... Şi totuşi... am vrut... Urcam încet, cu picioarele desculţe şi fiecare piatră cerea un strop de sânge... Cu veşmântele sfâşiate de lacrimi, urcam mai departe... Un pas... şi încă unul... Ştiam... ştiam că fiecare pas, mă va duce mai aproape de durere... şi totuşi... înaintam... cu fiecare lovitură fruntea mea muşca ţărâna iar trupu-mi nu voia să se ridice... Şi totuşi... urcam mai departe... Cupa trebuia băută până la ultima picătură... Priveam înainte şi nu vedeam decât ochii tăi... Noaptea inimii mele... începuse... Blestem şi extaz, sfâşiind infinitul, Viaţa şi moartea-ncleştate-ntr-un sărut... M-ai răstignit pe crucea trupului tău... Priveam cum piroanele îmi străpung braţele şi picioarele, înlănţuindu-le de tine... Aş fi vrut să ridic ochii către cer şi să strig:

13

„Tată, mă iartă, căci nu am ştiut!!!” Dar nu puteam... Ştiusem... Şi îţi simţeam inima, cum bate împreună cu a mea... răstigniţi amândoi, ca un singur trup... jertfă păgână pe-altare de piatră... „Şi totuşi... Tată...” Focul din cer căzut-a ca un fulger... Şi-altar şi jertfă... totu-i spulberat! Aripi de îngeri, două trupuri poartă... „Copila Mea, de mult, Eu te-am iertat!” 28.02.2007 ........................................................................... ................... 13.Degustare.... Aş vrea ca să te torn, mirifică licoare, în cupa vieţii mele, deplin să te cuprind. Să-ţi sorb în nări parfumul de cireşi în floare, să-ţi descifrez aroma de patimi clocotind. Şi într-o simfonie de tonuri papilare, să îmi inunzi fiinţa, să-ţi gust din plin savoarea... Miros de mosc şi ambră, ascetică chemare, din ancestrale timpuri perpetuând culoarea. Extaz şi agonie, Valhalla şi infern... Un foc pe rugul sacru ce mistuie tăciuni... Piroane-adânci înfipte în braţele pe lemn, Şi aripi prăbuşite în tainice genuni. Iar mistice reflexe de rubiniu şi sânge Trezesc în mine ritmuri de stranie cadenţă... Te sorb dintr-o suflare, iar sufletul îmi plânge...

14

Ce altceva rămâne după chintesenţă??? 01.03.2007 ........................................................................... .................... 14.Simbioză... Aş vrea să te învăţ să priveşti prin ochii mei... Apusuri sângerii inundând zenitul.... Picurii de ploaie atârnând indecent pe un ram... Cupe de cale-nsinuându-se provocator... Trunchiuri de copaci înlănţuiţi într-o eternă sărutare... Valuri unduindu-se asemeni unei claviaturi abea atinse de degete fremătânde... Adâncul unor ochi care şoptesc de patimi nerostite... Colţul unor buze arcuind a invitaţie... Să auzi... cu urechile mele... Foşnetul frunzelor... geamătul vântului printre grinzi de lăcaş părăsit... Ţipătul pescăruşului ce sfâşie văzduhul... O vioară... sub razele de lună.. pe nisipul plajei... Talazuri ce se izbesc de stânci... Bătăi de inimă... în acelaşi ritm cu a ta. sângele pulsând în acorduri finale... Aş vrea să te învăţ să adulmeci cu nările mele... Parfumul teilor ce-mbată-ntreaga stradă... Tuberozele cu sfârcuri neruşinate Scăldate-n razele de soare... Mirosul reavăn de fân proaspăt cosit păstrând încă amprenta unor trupuri...

15

Semantice uleiuri de mosc, santal şi ambră alunecând pe curbe concentrice, vibrând... şi pilea ta.. rostind chemări genetic încrustate... Să simţi prin toţi porii mei... Mătasea mângâind asemeni unei brize... Adâncul catifelei căzută-n falduri grele... Satenuri unduind în valuri răcoroase, Răceala unei marmore ascunzând în ea un chip... Atingerea unui fulg în a cărui siaj văluresc simfonii... Buzele tale... amprente de rubin pe gâtul meu... 01.03.2007 ........................................................ 15.Rapsodie... Ploaia îşi plânge lacrimi pe obrazul meu Şi-i simt în piept suspinele tăcute... Pe luciul apei se ridic-un abur... Tainice emanaţii a vieţilor trecute... Degete lungi şi ude şoptit şi le strecoară Prin plete de copaci de vânturi răscolite... Pe trunchiuri se prelinge-n litania tăcută A tot ce-a fost odată... a clipelor pierdute... Pe-alei se-aud doar paşii ce-mi însoţesc periplul, Cadenţă în acorduri de umede rafale... Pe-asfalt oglinzi de apă îmi caută parcă chipul, Reflexii unduite în rapsodii finale. 03.03.2007

16

............................................................ 16.Reverberaţii E lună plină... Rondă, voluptoasă Îşi etalează chipul în zenit, Trezind adânci ecouri de maree, Ce-mbrăţişează ţărmul adormit. Prin vârfuri de pădure seculară, Copacii-mplântă suliţi către cer. Tăcerea-i sfâşiată de urletul sinistru Al unui lup stârnit de-al ei mister. Pulsează-n vene ritmul de ţimbale, Adânc întipărite pe retină, Dansează iele-n iarbă ritualuri, Desculţe, despletite...-i lună plină... 03.03.2007 ........................................................................... .......... 17.Romance... Doi porumbei în cuiburi de dantelă, zbătându-se să iasă la lumină, m-au întrebat, de pamele-ţi flămânde, n-ar vrea-n căuşul lor ca să îi ţină... Căci temători, pulsau adânc, semantic, prin curbe cu miros de etamină, şi mă-ntrebau, de palmele-ţi flămânde, n-ar vrea-n căuşul lor ca să îi ţină. Palpită de sub falduri de matase trezind acorduri de adrenalină... Iar eu mă-ntreb, de palmele-ţi flămânde n-ar vrea-n căuşul lor ca să îi ţină...

17

03.03.2007 ........................................................................... ............ 18.Amprentă Da, ştiu că-ţi voi rămâne-n amintire Un mistic cerc de foc pe-a ta retină. Un monolit de jad tânjind năvalnic să îşi găsească calea spre lumină. Un pumn de lut în mâna ta fierbinte, dornic să nască forme şi culoare. Întinse corzi de harfă, neatinse, vibrând într-o tăcută aşteptare. Un ţipăt ascuţit de violină tânjind după acorduri de iubire... Un fâlfâit de aripi, ca de înger... Da, ştiu c-am să-ţi rămân în amintire. 03.03.2007 ........................................................................... ................... 19.Ochii tăi Sclipiri de jad, tăcută simfonie, Adâncuri de coral izbit de valuri... Unduitoare alge clorofile Ţîşnind acut, sălbatic, peste maluri... Şerpuitoare piei de salamandre, Dansând în jurul focului, sclipiri, Smaralde şlefuite-n joc de flăcări Ce mistuie trecutele iubiri. Acorduri de esenţe-ntunecate Brăzdând sclipiri de-oţel încremenit,

18

Sunt ochii tăi, ce mă străpung empatic Spărgând structura mea de monolit. 03.03.2007 ........................................................................... .......... Vulnerable Eyes of jade, eternal jaded, Stone and fire in defeat... Sounds of unexpected music Coming forth, a royal treat. Hidden treasures, highly guarded, Brocken heart, wondering soul, Don’t you see what are you missing To be again complete and whole? Open the gates, flooded emotions, Let them out and than be free, Dare to love, enjoy and suffer, Doesn’t matter if... with me! 03.03.2007 .................................................................... So easy and... so hard If you want to know a women, You got to know her deep inside, To know her dreams and her emotions, The mystery that each one hides. To give her wings, to help her flying, To let her see’n your eyes, desire, To touch her tender and to kiss her Until her breath is full of fire. You got to taste her, to understand her,

19

You got to let her to be’n your blood. Is in your power to build a diamond Or to transform her in simply mudd. To let her know that all of your passion Will last for ever deep in your heart, So, if you realy want to love a women, It is so easy and.. is so hard. 03.03.2007 ......................................................................... A women’s heart A women’s heart is yours for ever If you believe that this can be true, If you want to listen and pay attention, You’ll find the way to know what to do. If you want to see what she’s beeing missing And give her the place, in your heart, most high, She’s gonna got you in all her senses And gonna teach you, how is to fly. 03.03.2007 ........................................................................... ........ Sholder to cry on In brocken dreams that keep me from sleeping, My heart is beatting wispering you name. Unhidden tears spring out in rivers Washing the moments, never be the same. I’m only a sholder for you to cry on But you’r a traveller just stopping by. Beeing down and lonely, I am only comfort, Shelter till you’ll be just able to fly.

20

But there’s no sorrow, I will be drinking The magic potion until it last. Moments of passion, deepest desire, I’m gonna treasure allthough they go fast. 03.03.2007 ........................................................................... ........... 20.Topaze Privesc la bluza fină de mătase ce zace atârnată în cuier... Cu nasturi de topaze languroase şoptind catrene pline de mister. E noapte... Peste umbre-mbrăţişate, cad razele de lună, potpuriu... Sunt taine necuprinse, etalate în pasiuni exalte-n ceas târziu. Iar mâini frenetic tremurând a patimi, ca nişte ramuri zvelte de copac, alunecă-n mătasea parfumată, topaze, câte unul, se desfac. Şi degete de mosc şi pin fierbinte strecoară tremolouri pe ascuns. E noapte... peste umbre-mbrăţişate e lava care curge-n nepătruns. 03.03.2007 ........................................................................... .......... I know... Touch me… touch me… touch me… touch me… touch me…

21

I want to fell your breath in all my skin… I want to feel you lips reach for adventure, And all your kisses, touches, to treasure, to lay in. I want to hold me tight into your arms, To last in there for ever, to never let me go, But you are just a wonderer, in travel, A dream, a breeze, appearance… and I know…. 03.03.2007 …………………………………………………………… ……… L’amour.. Je sais, l-amour e folle, est unne folie, Qui se dechire dans l’ambre transparente, Unne maladie d’abysse et renaissance, D’un monde perdue, d’un coeur vivente. Un jeux de deux, un dance qui se trenne Dans la musique des astres efemeres, Des larmes, du joix, beatitude, Comme c’est la pluie on embrassante la terre. 03.03.2007 ........................................................................... ..................... No more tomorrows… Have you ever thought about What if there’s no tomorrow? What if the world will crush tonight? You wouldn’t feel the sorrow? You wouldn’t feel the pain inside For every unspoken word, for fight, For every moment without love?

22

What if the world will end tonight? 03.03.2007 …………………………………………………………… ……… Memoriam... O lacrima si eu iti daruiesc s-o pui in salba celor adunate, dar pune-alaturi tot ce-a fost frumos, nu si durerea vietii destramate. Memorii curg in valuri, un tezaur, nimenea nu te poate jefui. De dincolo va fi mereu cu tine si-ar vrea ca tu din nou sa poti iubi. 04.03.2007 ....................................................................... The name of the game… The name of the game is “pain”. Is easy to gain or to loose, But no matter what, if you want to play, It will be pain, whatever you choose. The name of the game is “today”. Whatever you got, tomorrow you can loose, But only today, you can be enriched, It is up to you, whatever you choose. The name of the game is “dance”. Orchestra is ready to play. It takes two for this kind of game, Wherever is love or just lay. 04.03.2007 …………………………………………………………… ……………

23

21.Replică Nu pot fi aşa subtilă, Mă strecor ca o camilă Prin gaura acului. Însă ca o făcătură, După vre-o doi pumni în gură, Mă făcui a dreacului. Numai pene, albe toate, Cine stă şi le socoate... Uite pana, iote... nu-i! Dar mi-e drag să mi spui de bine... Şi de rău acuma...-n fine.... Că doar nu-mi pun pana-n cui. 04.03.2007 ....................................................... 22.Rugă... Domnul meu, sunt stânci sub ape, n-am cum corabia să-mi trec! Privesc spre ţărm... Tu eşti cu mine, căci altfel, ceasul ultim mi-l petrec. Iar tot ce am, îţi aparţie! Şi-acum… şi el este al meu! Deci Domnul meu, te rog pe tine, Să-i fii şi lui, un Dumnezeu! 05.03.2007 ............................................................. 23.Astenie... Primăvara asta toantă, Cu parfum de prospătură, Dă năvală peste mine,

24

Răscolind păr, ochi şi gură. Se însinue şăgalnic, Mi se vâră în sistem, Mă cuprinde-o astenie De îmi vine s-o blestem. Râd şi plâng ca o năucă, Ba mă doare, ba mi-e dor... Fraţilor, e primăvară! Să vă fie tuturor! 06.03.2007 .......................................................................... 24.Captiv intre doua lumi Suflet încremenit în alabastru, Surprins în zbor eteric, diafan, În ghiare de-antracit, fină montură, De mistic malachit şi de profan. Pe canavaua albă, doar o pată, Pierdută-n simfonia de culori, Un înger alb, acorduri rătăcite Şi ploaie... ploaie rece de fiori. Aragonit din pântecul durerii, Ce rotunjimi de perlă dă să nască, Fir de nisip înconjurat de văluri. Cădere... Nu e nimeni să m-oprească! 8 martie 2007-03-08 .......................................................................... 25.Perpetuum efemer Dragostea noastră, meteor, iubire de o noapte, cântec de lebădă ţîşnind din murmurul de şoapte,

25

s-a consumat ca un torent născut dintr-o furtună, totul în cale măturând, pierind într-o genună. O flacără-aprinzând un rug ce mistuie şingheaţă, iubirea mea... pe-altarul tău... ofrandă, jertfă, viaţă. Băut-am cupa amândoi, şi-ultima picătură, am sigilat-o-ntr-un sărut pe ochi, pe mâini, pe gură... Te-am mai privit încă odat’ ca să te am în minte... Făr-un „adio” am plecat, să nu-mi aduc aminte decât de ochii tăi... poem, pe paginile-mi albe, de gura ta... mărgăritar ce am să-l port în salbe. Să te păstrez şi să te uit, să mi te smulg din fire... Dar e-n zadar, căci am avut... o noapte de iubire! 16.03.07 ........................................................................... 26.Noapte... E noapte... Beznă, monotonă, Aripi de îngeri, Ferestre închise, Aşteptare... Probleme... Un câine urlă bezmetic.

26

Fără lună... Paşi pe alee. Tomberoane răsturnate... Patetic... Probleme... Mi-e somn.... Aştept ceasul să bată. Plumb curge prin vine, O stafie rătăcită Întreabă drumul... Probleme... Da’ ce faci dom’le cu atâtea probleme? Păi... e noapte... Le pun la culcare! 19.03.2007 ........................................................................... ........... 27.Toamna sufletului... E toamnă... iar vântul îmi bate prin sufletul plin de regrete... Tiptil, cenuşiul îmi scoate gustul migdal, în sonete şi printre vântoase răzbate... Treptat gândurile plouate se-apropie de şemineu şi stau zgribulite, mai toate. Grilajul de fier cade greu... E toamnă... iar vântul tot bate....

27

Afară-nfundat este drumul Pierdut în perdeaua de ploaie... Din coş se întoarce iar fumul şi bântuie grav prin odaie... Din vise rămâne doar scrumul... E toamnă... iar vântul tot bate.... 20.03,2007 ........................................................................... ... 28. Captiv între două lumi II Timpul a devenit fluid şi mi se pare că-mi lunecă prin vene, plumburiu. Hotarnic peste vreme mi-e tributul ce îl plătesc în cerul cenuşiu. Mi-e frig. Fiori de ghiaţă-mi poartă pasul pe vechi alei, demult, sau parcă-acum... şi mă preling prin timp, dar şi prin spaţiu de parcă n-aş fi eu... ci doar un fum... Pe-un colţ de gard, un corb mă urmăreşte şi-l simt pulsând în mine, prin tenebre. Terestru sol al morţilor în viaţă, al celor făr-odihnă din criptele funebre. Şi-un gând, ca o durere, îmi spintecă fiinţa. Şi-mi amintesc de-o piatră şi-un mormânt... Şi bântui mai departe... mă caut... sau te caut... Nu pot s-ating nimica, nu scot nici un cuvânt... 20.03.2007 ...........................................................................

28

................... 29.Iubito... Timpul, mână criminală în mănuşi de catifea ca o umbră pe perete, lunecând insinuat, strecurându-se flegmatic, a bătut la uşa mea, să-i deschid, să stăm de vorbă, despre ce s-a întâmplat. „Ce mai vrei – i-am spus, sardonic, fără nici un pic de milă.n-ai făcut destul –se pare- vrei mai mult, nu ţi-e de-ajuns? Floarea vieţii mi-ai răpit-o, tot ce-a fost să fieodată, ai prădat, ai luat cu tine şi-n tenebre te-ai ascuns. Hai, priveşte-mă! Te uită! Ai venit să-ţi ceri iertare? Nu te iert! Ce stai acolo proţăpit şi fără glas? Poţi să-mi dai napoi ce-odată am avut şi tu miai luat?” „N-am venit să-ţi dau, iubito, ci... să iau şi ce-a rămas!” 20.03.2007 ........................................................................... ............. 30.Blestem... Sunt atâţia oameni în jurul meu şi eu totuşi sufăr... sufăr de o singurătate teribilă care îmi contorsionează fiinţa neântregită.

29

Toţi îmi vorbesc, mă ascultă, râd dar singurătatea mea sfâşie pe dinăuntru. Sar aşchii din trunchiul durerii mele care vrea să iasă şi să-şi strige la răspântii rugăciunea! Cortegii trec prin mine spre departe şi-mi aruncă flori la picioare. Din adâncul pământului, ţâşneşte singurătatea mea spre nicăieri, spre neant şi continuă în litanii legănate. 25.03.2007 ....................................................................... 31.La orizont... Câte-odată încetez să mai visez... Îmi simt aripile frânte şi pământul venind în picaj către mine... sau invers... şi îmi amintesc de spusele cuiva: „Dacă vrei să nu ţi se facă rău, priveşte orizontul!” 25.03.2007 ..................................................................... 32.Sevraj... Ploaia mea cu stropi număraţi... Te-am cules picătură cu picătură, atentă să nu pierd niciuna... Mi te-ai prelins pe faţă şi te-ai amestecat cu lacrimile mele... Te simt pe buze... Gust de ocean strecurat pe o plajă...

30

Te-ai presărat în căuşul sufletului meu, arzând mocnit a ambră şi santal, ofrandă pe altarul fiinţei mele. Mi te-ai insinuat în fiecare atom, refăcându-i structura... Şoaptele tale... mistice tălmăciri ale unor rugăciuni demult rostite, lavă şerpuitoare, mistuind arzătoare dorinţi... Au rămas doar vaduri secate de lacrimi... Pustiu tabernacol jefuit de prinos... Tăcere.... Şi-un tremolo ca un ecou fără sfârşit al unei rupte corzi de violină. 26.03.2007 ..................................................................... 33.Exist... Dacă nu este în limbajul vostru, nu este comunicare... Dacă nu este în ritmul vostru. nu este muzică... Dacă nu-i pe lungimea voastră de undă, nu-i simţire... Dacă n-are amprenta voastră, îi negaţi dreptul de a exista şi de a se defini în propriile tipare. Nimic nou sub soare... Ce este a mai fost şi ce-a fost va mai fi!

31

Dar eu EXIST ACUM şi nimeni nu-mi poate lua acest drept! 26.03.2006 ............................................................ 34.Şi totuşi... Pentru a exista, nu trebuie să cer voie nimănui. Pentru a mă exprima în propria-mi culoare, doar Lumina trebuie să o întreb, dacă mă lasă. Sunetele mele prind glas, să-i plătească tribut doar tăcerii. Iar simfonia sufletului meu nu-i destinată urechilor omeneşti, ca să întrebe de-i plăcută! Ea se armonizează cu cerul, cu florile, cu iarba... cu surâsul tău... Dar nici pe tine nu te întreb... Căci mi-e teamă... s-ar putea să nu-ţi plac... şi atunci mai bine, îmi îngân propriul cântec, pictându-mi tablourile doar pentru ochii sufletului meu, mai presus de orice culoare şi orice sunet cunoscut. Şi totuşi... 26.03.2007 ................................................................. 35.Certitudine Nu, nu vreau să-ţi plac! Cu siguranţă, nu-mi pasă de tine! Tremurul fiinţei mele atunci când mă uit în

32

oglindă e doar o adiere a brizei... Doar e seară... ce-mi pasă de ochii tăi mă vor vedea... sau nu! Nu, nu vreau să-ţi plac! Cu siguranţă, nu-mi pasă de tine! Cântecul inimii mele îţi intreabă urechea pentru că ştii mai bine.. Nu! Nu am alt motiv... Doar e cântecul meu... Nu, nu vreau să-ţi plac! Cu siguranţă, nu-mi pasă de tine! Inima mea bate alte ritmuri, dar precis, nu e ritmul inimii tale... e vre-un ecou... de undeva.. din univers... Eu nu cunosc bătăile inimii tale! Mi-e cald... dar căldura asta vine de la soare... chiar dacă este ascuns după nori... Iar de tânjesc... precis e de vină primăvara asta ce ţâşneşte în muguri neştiuţi. 26.03.2007 ...................................................................... 36.Filozofia existenţei... (sau invers) „N-a fost nimic din ce-a putut sa fie si tot ce-a fost să fie, s-a sfârşit. Şi nici nu va mai fi vre-o armonie, Ca-n vremea când ajunsem la zenit. Nimic din ce a fost, azi nu mai este, iar ce va fi cândva, nu s-a-arătat. Iar azi... e doar o umbră, o poveste,

33

din tot ce-a fost cândva... dar s-a schimbat. Şi tot ce va fi mâine-a fost odată, nimic nu va apare nou sub soare, căci veşnic se învârte-a vieţii roată, deşertăciune-i tot, de-i viu, sau moare!” Şi totuşi... ce-a fost ieri, te urmăreşte, o umbră a pierdutului trecut. Iar azi, sub ochii tăi se veştejeşte de eşti nebun să pierzi şi ce-ai avut! Iar de trăieşti în veşnică-aşteptare, tânjind după ceva ce nu mai vine, priveşti cum ziua trece şi dispare şi-n inimă-ţi rămân numai suspine. Deci, sfatul meu prietene, de-l vrei, e : „ziua s-o trăieşti cu bucurie, de parcă n-a fost ieri, nu va fi mâine, ci doar un veşnic azi, dăruit ţie!” ........................................................................... 37.Când plâng... Sunt stropi ce-alunecă tiptil pe-obrazul supt al străzii... Lacrimi mari, tristeţi adânci ale norilor de ploaie, uitate în noroaie... Izbesc pe-acoperişuri stropii grei şi pe alei, pleznesc în muguri uzi şi frunze moarte

34

ce nu mai pot să poarte povara-nlăcrimată. Ce ciudată e tânguirea stropilor pierduţi din ochi neştiuţi... 05.04.77 ................................................................... 38.Blestem O lampă s-a îndrăgostit de-un fluture ce-i tot dădea ocol. Văzuse-atâtea zeci, căzând în gol cu aripile arse... Şi Doamne, cât ar mai fi vrut cu braţele-i arzânde să-l dezmierde, însă ştia că îl va pierde ca-n alte-atâtea dăţi. Dar fluturele ameţit şi de lumină fermecat, se pare că prea mult s-apropiat, căci s-a pârlit. Şi fără aripi, fumegând, se prăbuşea trasând spirale, acorduri finale, ale unei iubiri stigmate. Sărmana lampă... A rămas să-şi tânguie iubirea... şi blestemul... Dăruirea... va fi mereu fatală!

35

Şi-atunci strigă în disperare: „nu voi mai iubi! nu voi mai străluci! am să mă sting în suferinţă!” Dar două aripi colorate, au început să dea târcoale, insinuând în rotocoale un dans ispititor. Şi lampa, roşind de plăcere, uită de durere, de jale şi de blestem făcând sacrificiul suprem, de-a străluci mai tare. Iar restu-i uitare! 21.04.2007 ................................................... 39.Petec de iubire Îţi aminteşti de nopţile în care tu-mi povesteai de toate, bune, rele... Eu ascultam... tăcuta ta chemare, mă-nvăluia în pulbere de stele. Iar când te-am întrebat „ce e iubirea?” prieten drag, mai şti ce mi-ai răspuns? „Iubirea e un vis ce-i prea ciudat, ca să te laşi de vraja lui pătruns!” Visul acesta, tainică şoptire, a dispărut în vânt, ca o solie, dar a rămas un petec de iubire: „prieteni, vom rămâne-o veşnicie!”

36

22.04.2007 ....................................................................... Te-am căutat în chipul oamenilor de pe stradă Încercând să te recunosc.... Dar niciunul nu mi-a zâmbit, cu zâmbetul tău... ........................................................................... .................. 40.Galantar... „Da, ştiu că mă iubeşti, pentru că merit!”Aşa mi-ai spus chiar ieri, prea plin de tine. Şi mă întreb de ştii ce e iubirea, De ştii care e taina ce o ţine??? Iubirea, dragul meu, nu se merită, E ca un abur, ca un vânt ce-adie... Nu ştii de unde vine, când se duce... Nu ştii cum s-o păstrezi... s-o faci să fie... De-ar fi pe merit, ai avea iubire La kilogram, sau poate la metraj... Azi două porţii, că ai fost cuminte... Iar mâine...mai vedem... e la gramaj. Dar dragul meu, iubirea este oarbă, Dă-n gropi, apare unde nu te-aştepţi... Cei proşti se-ndrăgostesc la fel de tare Cum sunt păliţi şi... cei mai mari deştepţi. Vezi o prinţesă, neam de sânge-albastru, Îndrăgostită de un trubadur... Când stau la coadă prinţi care „merită”, Dar ea nu are ochi spre cei din jur. De crezi c-o meriţi... nu-i cunoşti valoarea.

37

Ea nu-i ceva din piaţă cumpărat!!! Iubirea e sublimul ce se-oferă... I-un dar sperat şi totuşi... neaşteptat!!! E-un tot ce îl primeşti în palma-ţi goală, Nemeritând, vei ştii să-l preţuieşti. Nu te-ntreba de ce... sau cum se-ntâmplă... E-o boare ce te-atinge şi... iubeşti! 05.05.2007 ...................................................................... 41.Cumplită irosire... Este o cumplită irosire, să oferi o sticlă de vin de colecţie, cuiva care nu se pricepe la vinuri. Oricâte talente ar avea acea persoană,oricâte calitati, oricât ar fi de bun si de merituos, dacă nu ştie să aprecieze savoarea acelei licori speciale, este o regretabilă pierdere. Un astfel de vin, trebuie simţit... trebuie să-l trăieşti, cu fiecare picătură. Să-l priveşti, să-l admiri, să-l respiri... să-l laşi să-ţi pătrundă în fiecare celulă... să-ţi vorbească... despre gustul ţărânei, dogoarea soarelui şi mângâierea stropilor de ploaie... despre dansul fecioarelor, sfărâmându-i boabele cu tălpile goale... despre somnul adânc, în butoaie de stejar... ce multe-ţi poate spune... trebuie doar să ştii să asculţi, să simţi, să apreciezi... şi pe măsură ce îi vei descoperi savoarea, îţi va dezvălui mai mult din tainele neştiute de nimeni,

38

căci atingerea ta îl va face să renască şi să se etaleze în toată splendoarea. Dragul meu, femeia este asemeni unui vin de colecţie, dacă nu vei şti să o descoperi, să o savurezi, va fi o cumplită irosire, căci tainele ei vor rămâne încuiate pe veci sub lespedea banalului. ............................................... 06.05.2007............................. 42.ÎNCHINARE... Motto: „Orice lucru pe care il lasi sa domine in viata ta, iti devine idol. Cu cât îţi aţinteşti mai mult ochii asupra lui şi cu cât îi declari mai mult puterea asupra ta, fenomenul se întâmplă şi el preia controlul. Dacă spui mereu, sunt un ratat, un terminat, viaţa mea nu mai are sens, aceste lucruri ajung sa te domine si sa devina o realitate permanentă prin simplul fapt ca tu te închini lor” R.T. Ai intrat in templul durerii ca să te închini la icoanele propriilor tale suferinţi. Le-ai aşezat pe altare şi ţi-ai turnat sufletul în cădelniţa suspinelor, să fie ars, ca tristeţea ta să se înalţe în rotocoale plăcut mirositoare, către muze. Apoi, ai urcat treptele, una cate una, în genunchi, şi te-ai asezat pe stâlpul durerii, devenindu-i tovarăş şi zeu. Şi încă mai aduci ofrande,

39

propriei tale dureri, lăsând-o să domnească în viaţa ta. Crudă zeiţă. Cred că este timpul să cobori printre muritori, să-ţi laşi sufletul să curgă în râuri, iubindu-i şi atunci, lanţurile care te-au îngheţat în nemişcare, se vor sfărâma şi inima ta va începe să bată. Vei învăţa ce înseamnă să fii om, să plângi, să râzi, să suferi dar să şi iubeşti, să admiţi că poţi fi asemeni oricărui muritor, să priveşti la nevoile celorlalţi şi să accepţi o mână întinsă care îţi oferă sprijin. Să ai curajul să devii vulnerabil, să rişti să fii din nou rănit... sau poate iubit. Dacă vrei să umbli pe ape, trebuie să cobori din barcă! ......................................... 11.05.2007........................... 43.Mister... Mi-e niciodată timpul mai aproape Decât în aventura unui gând... O clipă... fâlfâitul unei pleoape... O coardă de vioară tremurând... Fiorul unei adieri grăbite, Promisiunea unui vis pierdut, Momente niciodată împlinite, Destin tangent... sfârşit făr’ de-nceput. Final cu nici o şansă de-a se naşte,

40

Un foc arzându-şi jarul efemer.... Şi totuşi...totuşi nimeni nu cunoaşte Şi nu va descifra acest mister... .......................................... 12.05.2007................................. 44.Preţul... Sunt un pribeag în lumea asta plină De-atâtea amăgiri şi de ispite... Născut am fost, un înger de lumină, Un păzitor al celor nerostite. Dar mi-am lăsat tiara şi veşmântul Pe malul apei şi-am trecut înot, Caci am dorit să cercetez pământul, Să beau din cupa lui, nectarul tot. Şi-umblând pe drum, cu traista în spinare, Am învăţat ce-nseamnă să fii om, Copil al suferinţei, ca oricare, Născut din cel ce s-a-nfruptat din pom. Şi mă-ntrebam de merită efortul, Să lupţi din greu, să strângi amar din dinţi, Şi să tot speri până-ţi dai popii ortul, C-ai să ajungi la clipele fierbinţi, Pe care le descântă-atât poeţii. Şi-am întrebat pe una dintre muze Ce cunoştea adâncul sens al vieţii: Ce taină-i izvorăşte de pe buze. „Drag peregrin, atâtea suferinţe, Dureri şi doruri ce-s crestate-n fire, O viaţă de amar şi de căinţe,

41

Nu fac cât o clipită de iubire!” 14.05.2007............................................ 45.Mi-e dor... Mi-e dor de tot ce nu a fost deşi... ar fi putut să fie, mi-e dor de timpul risipit fără de rost, de-aripile-mi lasate-n colivie... Mi-e dor de clipele pierdute, şi mărturie stă clepsidra frântă... atâtea patimi nerostite, ne’ncepute... atâtea vorbe ce în mine...necuvântă... Mi-e dor de-atâtea valuri care-au şters şi urmele-mi de paşi de pe nisip... oglinda apei m-a trădat şi ea, căci nu îmi mai reflectă vechiul chip. Şi-a obosit ecoul să tot cheme, cu vorbe mute ce izbesc în stâncă. Mi-e dor de-un zbor întins... spre infinituri... Şi tot şoptesc, din noaptea mea adâncă... ............................................... 21.05.2007......................... 46.Un înger călător... Nici dacă... ai întoarce timpul înapoi... curgându-l spre izvoare să cauţi ce n-a fost... sau de-am rămâne-n lume doar noi doi... şi-atâtea vorbe spuse fără rost... Nici dac-ai prinde aripi să mă urmezi în zbor, şi ţi-ai lăsa în urmă pământul şi menirea... şi mi-ai şopti într-una c-atât îţi e de dor...

42

şi-atât îţi e de-adâncă... nemăsurat... iubirea... Atunci când în clepsidră a obosit nisipul, iar pe cadran tic-tacul în ţipăt a-nlemnit... e timpul... ceas de taină... mi-am isprăvit periplul... mă-ntorc... mă-ntorc acasă... de unde am venit... ............................... 24.05.2007.............................. 47.Proverb... Mi-e timpul tot mai greu pe pleoape şi-mi amintesc tot mai puţin, de ochii tăi... adâncuri verzi de ape ce oglindesc a cerului senin. Şi parcă-ntreg pământul ne desparte, căscând in mine cratere... prăpăd... încerc să-mi amintesc... vai cum se uită, ochii... ochii care nu se văd! -----------------------------------24.05.2007-----------------48.Are rost? Din tulburi ape timpul se-ncovoaie... concentrice-amintiri se risipesc... pământu-şi răscoleşte măruntaie şi gânduri, râuri, râuri, se pornesc. E prea târziu... pendula de hârtie îşi scormoneşte clipele-n cenuşă... e noapte-adânc în mine... cine ştie... s-arunc sau nu, destinului, mănuşă? ...........................................................25.05.07.. ...................

43

49.Rătăcire... Nimic nu se poate compara cu sunetul sec al unei silabe nerostite care sparge tăcerea! Taie fără anestezie şi fără să curgă o picătură de sânge. Scurt şi curat. Şi totuşi, vecinilor nu le place să audă cum urlă în noapte câinii, la lună plină... Sau poate că nu sunt câinii... ci sufletele noastre rănite de atâta neputinţă... Refren somnambul pe margini de acoperiş, tânjind a cădere... Ciudată durere, să calci pe cioburile sparte ale viselor tale, pentru a ajunge la ... renunţare. Feţe de muşama se aştern peste mesele întinse la care ciocnesc pahare morţii ce încă nu ştiu... vor afla mai târziu... prea târziu... Împreună cu colonia ieftină şi fumul de ţigară, se înalţă spre tavanul cu tapet scorojit, gemetele celor ce se mai amăgesc, crezând că se mai poate, că mai există... E tristă...

44

şi se prelinge ca o lacrimă stingheră, pe asfaltul udat cu cisterna... La colţul străzii, un felinar pâlpâie numărând secundele dintre azi şi mâine... trei, două, una... poc. E totuşi tubulară... cea fixă nu se potriveşte... E-n coadă de peşte... ...................................................26.05.07.......... ...................... 50.Zbor frânt... N-ai îndrăznit să mă iubeşti... ţi-ai ascuns aripile in crisalida efemeră, de teama de-a zbura... Ai lăsat să cadă petalele fără să le săruţi... din pricina spinilor... urma paşilor nu mi-ai căutat-o printre dunele de nisip... iar timpul s-a sfărâmat în cioburi... Eu măcar am visat... şi-a rămas nepătat căuşul palmei, sărutat de-o aripă călătoare gata să zboare spre mai departe. ...........................................................26.05.07.. .................. 51.Prevedere... Ce ciudat

45

s-a-mbrăcat in negru mireasa timpului... Se pare ca stie ceva doar ea si s-a-mbracat de azi pentru mâine caci nu va mai avea timp sa se schimbe... ..........................................................27.05.07... ....... 52.Te voi iubi... (I) Te voi iubi mereu... aşa cum marea-mbrăţişează ţărmul cu fiecare val... şi se retrage pentru ca apoi să năvălească înapoi... căci i-era dor... de mal. Te voi iubi cu fiecare vers, sărut de jad, fierbinte, efemer... mereu aceleaşi scuze... Nimic nu vreau să-ţi cer... Cu gust de mare, lacrimi şi iluzii... te voi rosti păstrându-te pe buze... Te voi iubi cu locul gol din suflet ce are chipul tău în el săpat... eşti un ecou venit din nepătrunsuri... spunând un „te iubesc” de mult uitat. Şi valul meu s-a revărsat din nou spre-acele ţărmuri de-altădat’. ......................................................31.05.07.......

46

.............. 53.Când mă vei iubi cu adevărat... Atunci când mă vei iubi cu adevărat, voi şti... voi simţi cu fiecare fibră a fiinţei mele... cerul va deveni mai albastru iar stelele vor străluci cu licăriri de taine... buzele tale vor şopti... cuvinte demult aşteptate şi-atât de nerostite... vor fi lavă din adâncuri, topind mirarea şi culegând sarea din lacrimile mele... vei picta cu sufletul tău tapetul vechilor iubiri ce vor rămâne amintiri... iar inima ta va incepe sa bată... ...................................................31.05.07.......... ................. 54.Te voi iubi... (II) te voi iubi cu roua fiecărei dimineţi, ca atunci când deschizi ochii să ştii că eu sunt lângă tine... te voi iubi cu fiecare rază de soare să-mi simţi căldura trupului cum te învăluie...

47

te voi iubi cu fiecare adiere de vânt... răsfirându-mi degetele prin părul tău... şoptindu-ţi la ureche... te voi iubi cu chipul lunii arătându-se şăgalnic printre nori... de câte ori o vei vedea... te vei gândi la mine... te voi iubi... cu tot ce pulsează-n jurul tău... să ştii că SUNT... şi voi rămâne veşnic, încă de pe atunci... când nu eram decât o-nchipuire-a ceea ce ar fi putut să fie... ................................................31.05.07............. ..................... 55.Teatru de vară... Cred că voi pleca... şi nu vei şti în nopţi târzii unde voi fi. Mă voi întoarce înapoi şi pe scara de mătase, nu-ncap doi, deci doar eu, subtil Prometeu, furând focul-zeu, -o scânteie de iubire-, veşnic voi purta în sân o rană a temerarei căi, ce zorii îi destramă.

48

Mereu călători, norii mă poartă spre... mai târziu... sau poate către ... niciodată. Uitată, Lumina m-aduce pe braţe... Mă simt legată cu aţe... marionetă vivace, printre atâtea paiaţe... la dreapta... la stânga... iar inima... nătânga... nu le prea deosebeşte... ..........................................01.06.07................... ................ 56.Cenzură... S-a adunat sinedriul plin de ură să-mi pună cenzură pe inima-mi profană. Pe foi de caiete, secrete, se-ascund discrete, de cei ce le vor arse pe rug. Aceleaşi verbe conjug, dar ei le pun la pasiv, intuitiv, iar eu, banal, la conditional...

49

optativ... Sărmana hârtie... curată erezie să mai poţi scrie... devine teroare, un vers ce te-ndeamnă la visare... .................................................01.06.07............ .............. 57.Iubire de plastic... Mi-ai spus că mă iubeşti... iubire de plastic cu bandă magnetică pe stânga... introduci codul şi... ies cuvintele teanc, gata numărate, aranjate... Cu ele poţi cumpăra orice... sau poate că nu... Spune-mi tu... ai mai mult decât cuvinte? Exchange-office-ul este încă deschis... ...................................................01.06.07.......... ................ 58.As vrea... Aş vrea să plâng... să mă culegi, petală... în palma ta întinsă să mă frâng.

50

Pe trupu-ţi de nisip să fiu eu talpa goală, lăsând fierbinţi amprente ce le spală doar lacrimile mele, ocean de vise nescrise... ne’ntâmplate... destramate... uitate... ...................................................... 59.Ploaia... Te-am căutat alergând cu pletele-n vânt şi tălpile goale... mi-am sfâşiat norii şi-am curs pe pământ în rafale... În geamuri ovale cu lacrimi izbesc, să te cheme... şi şoaptele mele brăzdează pe cer... diademe... Dar tu nu mai vii... mă strecor prin rigole, şiroaie... Două trupuri fierbinţi, fremătând de dorinţi... stau în ploaie... ......................................... 60. Stropi de vară... Te-mbracă doar clopul de paie şi umbra-ţi lipită de zid...

51

Curge apa pe tine iubito, sub soarele ăsta torid... şi cu braţele lungi, voluptoase, razele lui te încing, oglindindu-se-n pielea-ţi de-aramă... Cu greu gelozia-mi înving... Picuri grei şi săraţi se destramă, prin curburi încă nesărutate... Ce n-aş da să fiu ploaie... iubito... să te spăl de rotunde păcate... ....................................................o7.06.07......... .... 61. Dansând cu lupii... Am ieşit în noaptea plinei luni şi-am dansat cu lupii... m-am prins în hora lor nebună, unduitor, fantastic şi rebel, urlând la lună... am descifrat misterul ropotelor de ploaie sfâşiată prin ramuri de copaci... lacrimi ce vor să spele lumea de ea însăşi... cabale îngânate de vraci... am găsit nedorite răspunsuri la întrebări pe care nu le-am pus... şi privesc cornul lunii-n apus... mai ascunde în ea nepătrunsuri... dar ceasul s-a dus... mi-e sufletul gol, zdrenţuit,

52

mă paşte-un cumplit dor de ducă... luna păleşte năucă iar lupii privesc liniştit o nălucă... ................................................11.06.07............. ...................... 62.Neputinta Poate pamantul sa mai dea inapoi mortii prefacuti in tarana? Poate marea sa planga cu lacrimile celor pe care i-a luat? Sarea lor s-a amestecat cu cea a valurilor. Nici eu nu te mai pot scoate din sufletul meu. Trebuie doar sa inteleg si sa-ti fac loc atat cat sa nu ma ranesti! Sau sa ma bucur in durere, ca de un dar.... Si sa o numesc... dragoste! Sarutul tau ma arde... ca un stigmat.... Mainile tale ma dor... Totul striga in mine... nu te opri... caci de te opresti am sa fug... am sa fug plangandu-mi foamea... foamea de tine... Te vreau... acum... sau poate niciodata.... dar inima parca uita sa mai bata si rasuflarea mi se pierde printre suspine. Si lacrimile mele-ti uda pieptul... De ce??? De bucurie... sau de tristetea ultimei dureri...

53

Ce nu putea fi biruita.... ....................................................................28.0 7.07 63. Ireversibil Demult, candva, m-am asezat pe genunchii timpului si privindu-l in ochi, am observat lacrimi, de tristete. L-am intrebat de ce plange si mi-a pus usor, un deget, pe obraz desenandu-mi primul rid. .............................................................................. 28.07.07 64.Dragostea adevărată Dragostea adevărată, dragostea care rezistă timpului şi intemperiilor, este cea care se hrăneşte cu ea însăşi şi există prin ea insăşi. Ea nu are nevoie de a fi impărtăşită, pentru a supravieţui. Se naste dintr-o inimă plină care are puterea de a dărui, de a se dărui pe sine. Şi cu cât daruieşte mai mult, cu atât devine mai plină revărsând peste margini. Dragostea adevărată nu se hrăneşte cu sentimentele altora

54

şi nu poate fi niciodată dezamăgită căci nu se asteaptă la nimic în schimb. Dragostea adevărată nu poate fi rănită căci trupul ei divin nu poate fi străpuns de pumnalele sentimentelor mărunte. Dragostea adevărată, este asemeni unui râu de apă vie care nu seacă niciodată şi nici nu se va întoarce, curgând către izvoare. Acel care-şi are rădăcinile sădite pe malurile ei, nu se va usca niciodată, şi va aduce roadă la vremea potrivită. Dragostea adevărată nu va pieri niciodată! ............................05.08.07....................... 65.E clipa... Iti amintesti? Atunci cand noi ne-am intalnit, ti-am spus ca intr-o zi ma voi intoarce de unde am venit.... ca sunt strain si calator pe-acest meleag al patimilor frante... si au venit troiene sa ma-ncante, petale albe de cires... din palma ta...

55

si ploi spalandu-mi trupul de osanda, din lacrimile tale au curs suvoi, fiindca stiai ca va veni si clipa ce se-ntrepune intre noi... E clipa... Te simt tot mai departe desi stai pe-acelasi loc, la fel ca ieri... petalele isi ning acum dureri iar eu... nu mai exist decat in vis... un paradis pierdut... sau regasit... in sfarsit. ........................................06.08.07........................ ...... 66.Durere nerostită Am privit fara macar sa tresar, la inima ce mi-o intindeai in causul palmei... si am lasat-o sa cada pe placa de granit a unui altar pagan... s-a sfaramat in mii de cioburi iar eu m-am intors si-am plecat fara sa privesc inapoi pasind cu talpile goale peste bataile frante

56

ale sufletului tau sangerand, le-am lasat sa patrunda tot mai adanc in pasii mei ce se-ndepartau de tine... sa te pastrez... rug de durere nerostita si neplansa... caci lacrimile mele, curgeau ca un torent pe dinauntru... am plecat mai departe, un pas... o durere... un suspin... luand cu mine, in rana talpilor goale, o parte din tine... ..................................07.08.07........................... ................. 67.Pe tarm Pe tarm... doar eu si mangaierea brizei ce-mi rasfira parul... valuri inspumate imi saruta gleznele pentru ca apoi sa se retraga timide speriate de propria-ndrazneala... nisipul imi vrea urma pasilor ca amintire, dar valurile cuprinse de gelozie

57

se reped sa le stearga... scoici mi se-agata siraguri, de gat si de brate rugandu-ma sa mai raman... iar algele mi se incolacesc pe trup imbracandu-ma... sau poate... imbratisandu-ma... stropi sarati, mi se preling pe buze... nu stiu... sunt lacrimile marii sau ale mele... si brusc... mi se face dor de tine... de tine... de tine... ma intreb... oare cand vei lua fiinta... oceanul meu de vise.... ................................................08.08.07............. .......... 68.Pastreaza clipa... Azi, este singura realitate pe care daca nu o culegi cand inca mai este, subit, va deveni un ieri... o amintire, ce n-o mai poti schimba... nu poti trai cu-adevarat din amintiri... pe maine nu te poti baza, caci s-ar putea sa nu mai vina niciodata... iar de-l astepti, ca poate maine in sfarsit, vei fi liber sa traiesti, s-ar putea sa nu mai apuci, fiindca singura viata reala, este azi.

58

Azi ploaia mi-a plans pe umar, in timp ce ma plimbam prin parc. Maine, lacrimile ei vor fi sirag pe gatul unei fete... ieri, inima mi-era suspin si toata o durere, dar azi iar sufletul mi-e plin de mangaiere.... ce-a fost s-a dus iar ce va fi nu s-a aratat inca... dar azi e-al meu, acum, aici, si-am sa profit de fiecare clipa, sa o transform in vesnicie pe hartie... caci clipa... este tot ce avem... ..................................................10.08.07........... ..................... Orgoliu ranit Bate orologiul, noaptea jumatate. La castel in poarta, oare cine bate? Eu sunt, scumpa printesa, piticul tau iubit, Eu si din Angliterra, ma intorc ranit! Ranit nu in coapsa, nici ranit in piept, mai mult in orgoliu, ca am stat s-astept. M-ai trimis printesa la-al tau Sarazin, sa vad de e vesel sau se zbate-n chin, si statui de geaba, intreaga dupamasa, fiindca Sarazinul, nu era acasa.

59

Intr-un tarziu se-arata, noptii sa-i dea vama si lung ma priveste, fara nici o teama, i-am luat si din paine, nici ca i-a pasat, m-am strambat dar dansul, nu sa-ntimidat. Pai pe vremuri dom’le, cand ieseam pe vatra, fugea buluc lumea, afar’ speriata. Mi-a ranit orgoliul si-am venit nauc sa-ti spun ca la dansul, eu nu ma mai duc! Iar de-ti mai zboara gandul la el, stand in balcon, ti-am scris pe hartie, al lui telefon! ......................................................10.08.07....... ................. 69.Bartolomeu Bartolomeu e-un taur de cireadă negru şi mare cât o zi de post, însă blajin şi bâlnd ca o mieluţă, ba unii chiar spuneau că e cam...prost, căci ziulica cât era de-ntreagă, el se-aşeza-ntre flori, adulmecând mirosul parfumat şi de îndată, îl auzeai din toţi rărunchii-oftând. Visa ca un viţel blajin şi tandru şi nu-l mişcai din loc cu nici un preţ; toţi îi ştiau meteahna şi-i ziceau „Bartolomeu, boul cel nătăfleţ!” Dar în oraş e mare sărbătoare, corida a-nceput şi toţi petrec, e mare-nvălmăşeală la arena,

60

unde toreadori şi tauri se întrec. Hormoni şi-adrenalină explodează, în urletele celor din tribune, căci în arenă astăzi toreadorul e-ngenunchiat, iar taurul face spume. În razele de soare străluceşte tăişul lamei care brusc se-mplântă în gâtul furiei dezlănţuite, a taurului ce lumea înspăimântă. Si toţi sunt în delir, ca să aclame viteazul toreador, cel neânvins, femei i-aruncă flori, se-aud suspine, iar matadoru-n braţe e cuprins. Bartolomeu, pe deal, găsind o floare, pe iarbă, tacticos s-a aşezat, dar Doamne, bat-o vina, întâmplare, o viespe, dintre flori, l-a înţepat! Bartolomeu, turbănd de-aşa durere, se repezi în vale de nebun, luând cu el tufişuri şi vâlcele mugind ca o vâltoare, spre cătun. În coarne luă hambar şi gard, căpiţa, distruse a găinilor poiată, cu-o furie ce-nspăimăntă mulţimea şi ridică-n picioare, lumea toată. Stăpânul, când văzu aşa simţire, dădu ultimii bani la un ghişeu,

61

şi se trezi-n arena-nsângerată, furios şi turbat, Bartolomeu. Lumea în delir aclamă taurul, matadorul este-mpins în ţarc, flori duium se-aruncă-n prafu-arenei, toţi sunt ca săgeata-ntinsă-n arc. Însă Bartolomeu, (mai ştiţi? – blajinul) zărind o floare-n colbul răsfirat, se aseză pe coadă cu tandreţe cu nasul în petale îngropat. Mulţimea din tribune e şocată, toreadorul capa îşi agită, se dă de ceasul morţii să-l provoace, însa Bartolomeu... cum ştiţi... e vită! Zadarnic îl împunge şi îl trage şi turbă matadorul agitat, căi blâd, Bartolomeu, cu nasu-n floare, rar, îşi slobozeşte un oftat. Şi-astfel Bartolomeu, blajin şi tandru, căci nu mai era viespea să-l împungă, este din nou pe deal, printre petale, stăpânul fiind ceva mai gol la pungă. ................11.08.07.......................................... 70.Sal de ganduri Intr-o zi m-a trimis cineva sa-mi tricotez gandurile... Hm... oare cum ar fi?

62

Unul pe fata, doua pe dos... randuri intregi de ganduri rasucite cand pe fata... cand pe dos... am crezut ca va iesi o-nvalmaseala fara sens, dar spre marea mea mirare din toate-aceste ganduri, am tricotat un sal. Si tesatura a iesit usoara, vaporoasa... Nici gand de-nvalmaseala... Mi-am pus pe umeri salul fara sa simt povara atator multe ganduri, caci ele se insiruiau cuminti: unul pe fata... doua pe dos... Sa stiti ca tricotatul de ganduri este o idee buna! ..............................late’80............................. 71.Apus de soare-n Delta Se-aude-un clipocit de ape si-apoi o liniste adanca... parca si vantul a plecat cu pasi de vata, cartre somn. Soarele, obosit,

63

vatra de jar la portile noptii, mai staruie cat o bataie de pleoape, luandu-si ramas bun... intreaga fire, pregatita de culcare rosteste-o rugaciune muta. Mai roseste putin orizontul, Amintindu-si de faptele zilei, iar stuful isi clatina varfurile ca o usoara fluturare de batista... E adormita Delta... iar noaptea vegheaza meditand pe tacute la scurgerea vremii. ................................late’80...................... 72.Vant de primavara... Vantul ast de primavara, e un hot fara rusine. A intrat in calimara si mi-a sterpelit din rime. Si-nceputa poezie, nu stiu cum s-o scot la capat. El precis c-o sa mai vie... dar i-am pus cernelii, lacat. Si vazand asa masura, hotul asta de idei, prin perdea il vad ca-mi fura din cui, una dintre chei. Dau fuga la calimara

64

s-o ascund dupa un vas, dar el iute se strecoara si mi-o fura de sub nas. Si-am ramas, buze umflate, nu mai scriu nici un cuvant, nu e rost de poezie cand s-au dus rimele-n vant... ................................late’80........................ 73.Soapte pentru mai tarziu... As vrea sa fiu o scoica... sa ma pui din cand in cand la ureche si sa auzi fosnetul din mine si zbaterea de valuri din inima mea... sa le auzi ca pe o chemare... sa simti adierea din tot ce-a fost soapta si mangaierea din tot ce-a fost vis si clipe frumoase... as vrea sa fiu o scoica, sa ma pui din cand in cand la ureche si sa auzi din mine, tumultul a tot ce-ar fi putut sa fie... si sa pastrez, in mine, intacte, soapte

65

pentru mai tarziu... .......................................late’80......................... 74.Nu mă-ntreba A scrie mult nu-nseamna neaparat valoare ci mai degraba o proliferare a unui morb incrucisat genetic ce-a dezvoltat rezistenta la competenta si imunitate la proasta publicitate. Deci nu ma-ntreba cat am scris.... .........................................11.08.07.................. 75. Îngeri căzuţi... Mă întreb... oare există vre-o răscumpărare pentru îngerii căzuţi? Sau fiinţa lor este atât de coruptă încât nici un preţ nu mai poate fi plătit? Pe ţărmul mării zac răpuşi de valuri doi îngeri, printre scoici şi alge... cu aripile frânte şi trupul fără vlagă, doar ochii le şoptesc a lacrimi ce se strecoară fără voie pe obraji... Cel alb încet întinse mana şi mângâind nisipu-n neputinţă privea cu suflet sfâşiat spre cealaltă fiinţă... Privise-n jos, spre-abisu-ntunecat

66

şi doi ochi de tăciune l-au străpuns prin genune făcându-l să coboare pe pământ... dar coborând, lăsase tot ce-i sfânt şi dezbrăcat şi gol, purtat de vânt, ca de o vrajă fără leac, se-apropia de ochii ce ardeau ca flăcările de pe-altar. Şi nu vedea cum penele-i în scrum se prefăceau, înaintând pe drum... tălpile-i sângerau prin pietre ascuţite şi cuţite crestau adânc în carne... doar ochii... ochii aceia... îi mai purtau paşii... ........ Cel negru, într-o zi, din întâmplare ridicase ochii către soare şi astrul fără milă i-ar fi ars privirea dar o uşoară’naripare se înrepuse între el şi soare... şi de atuncea ochii lui nu mai puteau privi în altă parte cu toate ca genunea îi desparte... şi flăcările din priviri s-au transformat într-o scară

67

chemându-l să iasă afară... urcă o treaptă... şi-ncă una... nu mai putea privi-napoi... dar pasu-i era tot mai greoi... iar aripile-i, corb, curgeau cenuşă... înainta simţind jăratec sub tălpile goale, plângănd... pene-i cădeau rând pe rând dar acea adiere-naripată îl chema cu o voce ciudată ca sunetul de flaut fermecat... şi de’odată s-au trezit faţă în faţă... amestec de foc şi de ghiaţă... şi-ntr-o clipă, din neant, un nou univers se-nfiripă... doar pentru o clipă... umbrele lor s-au atins dar din necuprins un fulger căzu cu putere. ...atâta durere... ...cădere... ...tăcere... Aripi frânte şi sânge şi scrum, un capăt de drum... ................

68

Pe ţărmul mării zac răpuşi de valuri doi îngeri, printre scoici şi alge... Mă întreb... oare există vre-o răscumpărare pentru îngerii căzuţi? Din înalt, o şoaptă, ca o boare îmi răspunde: „Nu am răscumpărare, decât pentru copiii Mei pierduţi! Plătit-am preţul cel mai mare! şi nu mai am nimic de dat...” dar Doamne.. totuşi... din înalţimi, o lacrimă căzu peste înaripaţii blestemaţi, ce fură spulberaţi... cu sufletul spăşit, frânt de durere, păşeam prin nisipul răvăşit de suspine... printre alge şi scoici privesc către mine doi oameni îngenunchiaţi în lacrimi scăldaţi... ridic ochii spre cer şi-un zâmbet îmi înfloreşte-n colţul gurii...

69

ştiam eu, Tată, că Tu, niciodată nu rupi o trestie frăntă şi nici nu stingi o lumânare fumegândă... ci-n marele Tău har i-ai zidit acolo unde preţul s-a plătit... ..........................14.08.07......................... ///////////////////////////////////////////////////////// 76.As vrea... Aş vrea să te citesc, ca pe o carte, Însă ce teamă-mi e de ochii tăi... Căci, de mă vei privi, numai odată, Am să mă pierd... am să mă pierd în ei... Aş coborî din turnul meu de fildeş Să mă apropii de fiinţa ta, Însă ce teama-mi e de braţul tău... De mă cuprinzi... n-aş mai pleca.... Aş vrea să-mi pun tumultul în cuvinte, Să ţi-l şoptesc în nopţile târzii... Dar teamă-mi e de buzele-ţi fierbinţi... De-am să le gust... mai foame îmi va fi .......................................18.08.07................. 77.La plimbare Ma plimbam prin gradina si-un spin trandafir mi-a agatat surasul de varful unei iedere fantasma ce s-a incolacit pe trupul tau asemeni unui sarpe...

70

.......................................... 78. Mi-e dor... sa te ating usor, pe frunte... sa te desprind din lumea de fantasme ce-ti umbresc privirea... sa-ti dau la o parte parul din ochi si sa te sarut incet, pe pleoape... sa-ti ghicesc visele... sa te iau de mana si sa te conduc spre taramul unde totul se poate... iar tu sa-ti asezi un zambet in coltul gurii asteptand ca eu sa-l culeg... strop de apa vie pe buzele mele.... ...............................20.08.07.................... 79.Ganduri... In linistea noptii doar sufletul meu da gandurilor vama... trec clipe, trec ceasuri se sfarma cadente in cioburi de teama... o umbra pe frunte imi trece grabit imi negura chipul... eu dau s-o alung cu-n gest obosit si numai nisipul

71

se scurge-n clepsidra si-i tot mai putin iar clipa-i de piatra cu mana intinsa raman neclintita... o lacrima uscata... ...............................23.08..... 80. Pe-o singura coarda... Pe genele timpului se aseaza praful clipei, a uitat zbaterea de pleoape ce ma trecea de la o zi la alta arcusul sufletului meu canta pe-o singura coarda celelalte s-au rupt una dupa alta intre capete de drum... doar un maestru ar mai putea interpreta simfonia vietii pe o singura coarda... cu pasiunea de-a trai! .....................................23.08........ 81.Fulg incremenit... Sunt doar un fulg incremenit in zborul frant al unei aripi... vin vulturi plesuvi la ospat

72

si nu e nimeni sa-i alunge... iar sufletul plange cu ultimele lacrimi pastrate in causul inimii pentru clipa despartirii... doar cerul... doar cerul mai poate auzi bataia muta... bataia muta a ultimei dorinti iar restu-i tacere... ....................................23.08....... 82.Incremenire... Pendulul a uitat ca sa mai bata iar acele ceasului au incremenit intre dorinta de-a fi si trecerea spre neant doar clipa le desparte... cortegii de ganduri fantasme ale durerii purtand lumanari fumegande trec prin mine lasand miros de tamaie si cioburi de vise sparte sub pasii tacuti...

73

pierduti... .............................23.08...... 83. Transcendenta Am ratacit pe vechile alei ce inca-mi mai pastreaza pasii... sub fosnetul frunzelor suspine soptesc si ma cheama... din criptele durerii sunt maini ce se ridica sa ma ceara... lespezi de piatra se dau la o parte sa-mi spuna ce mult le-am lipsit... si zambetele triste ale nefiintei de dincolo de mine imi canta un cantec.. ca o amintire... un vechi refren, uitat intre paginile vietii... .........................................23.08... 84.Masa tacerii... Pe arcadele viselor mele paianjenii au tesut panze uriase pandesc clipa... nimic nu va trece... totul ramane incremenit

74

sub razele reci ale lunii lacrimile mele sclipesc aninate in panzele goale semnale pentru cei rataciti sa nu se apropie... de masa tacerii... .....................................23.08.........------------85.Un Stradivarius... Ce corzi mai pot să rup ca să nu doară când vreau să cânt pe-a inimii vioară? De ce nu poate- arcuşul să mă poarte către liman de viaţă, ci spre moarte? De ce mi-e simfonia tânguire când partitura freamătă iubire? Mi-e sufletul o frântă violină, ce nu poate cânta ci... doar suspină... „Te rog să nu mai plângi, iubirea mea... un Stradivarius eşti, în catifea! Atâta freamăt şi tumult strabate din strunele-ţi, cascade-nvolburate!” ......................................28,08,07....................... 86.Trup de fată... Hai toarnă-n ulcioare, dă-mi vinul să-l beau, căci vreau să uit de toate, hai stai lângă mine, priveşte-mă-n ochi şi spune-mi... că se poate... să beau azi rubinul din viţă rodit, şi-ultima picătură...

75

aş vrea s-o culeg, ca un rob răzvrătit să ţi-o sorb... de pe gură... în cioburi să frâng pe podea un ulcior şi din el să apară o fată frumoasă ce-i fuse sortit de tânără să moară, căci lutul din ol, era lut frământat pe strune de vioară, din trupul de fată ce fu îngropat pe un deal, într-o seară... Hai toarnă-n ulcioare, dă-mi vinul să-l beau, căci vreau să uit de toate, hai stai lângă mine, priveşte-mă-n ochi şi spune-mi... că se poate... ............................................29.08................... 87.Eternitatea clipei... Sunt clipe înfipte în tălpile paşilor mei... semn că am trecut pe acolo... voiam să fi rămas... să mă prinzi de mână şi să-mi spui „...pentru totdeauna...” Dar clipele au trecut asemeni lacrimilor ploii strecurate printre rigole... Totdeauna... e prea mult... sufocă sub imensitatea veşniciei...

76

Dar clipa? Nu ştiai că şi ea e o veşnicie băută dintr-o singură sorbitură? Pentrucă va rămâne pentru totdeauna! ................................29.08.................. 88.Balada sufletului meu... Aş vrea să te uimesc... cu zâmbetul atârnat ca o petală în colţul gurii... atunci când lacrimi se desprind din oceanul sufletului meu să-ţi mângâie nisipul... Să te surprind... cu tăcerea paşilor încremeniţi în muguri de ambră pe ramuri de vise... pentru mai târziu... sau poate... niciodată... Să te înfior... cu acordurile ce se revarsă, de pe strunele sufletului meu, vibrând coardă cu coardă... plângând... şoptind... întinzând braţe din spumă de mare... să te cuprindă... ................................29.08.....................

77

89.Simfonie... Pe-aripile de catifea ale nopţii timpul brodează clipe încremenite în arcuiri, din argintul razelor de lună. Pe boltă doar visele mele, constelaţii nedescifrate, îşi murmură şaradele... sonete încă nescrise... O vioară se tânguie undeva... pe o plajă... încercând să cânte simfonia sufletului meu de mult uitată... dar notele se pierd în tremoloul lui „a fost odată...” ....................................29.08......... 90.Taine... m-am aşezat pe malul sufletului meu, cu capul sprijinit în palme torente, spulberă petalele lumii de vise, smulg rădăcinile speranţei lasând în urmă un haos de clişee sfărâmate... oglinda apei, liniştită, reflectă în ea

78

ochii tăi... dar în adâncuri tumultul încă nerostit îşi ţese drum... apele repezi, cer rădăcini puternice... dar apele adânci... ..................................29.08.................. 91.Sol al vremelniciei... De pe înălţimea unor stânci, mi-au luat trupul şi l-au aruncat în abis... am simţit cum suliţe ascuţite m-au străpuns, dar nici o durere nu ajungea până la mine.... am rămas cu ochii aţintiţi spre cerul albastru... sufletul meu... îşi începuse călătoria... sol al durerii... plecat să întâlnească zeii... să-i intrebe... să afle răspunsul la eterna întrebare „de ce?”... Zamolxe.... nu-ţi e de-ajuns??? Ia-mi totul... căci nu mai am nimic

79

ce să mă lege de vremelnicie.... accept să-ţi fiu sol... un suflet rătăcit între două tărâmuri... ...........................................30.08.......... 92.Cumplită eroare... Atunci când inima se frânge... din ea nu iese sânge... căci a încremenit într-o bătaie întreruptă... deşertăciune... este tot ce inima îmi spune... n-am s-o mai cred niciodată. Există iubire, există iertare? sau e doar o cumplită eroare de conjugare a verbului „a fi”? ..........................................30.08............... 93.vrednică plată.... La stâlpul infamiei i-e trupul legat, în carne frânghia pătrunde... veşmântul îi cade pe jos, sfâşiat, iar spatele-i gol, de durere-i brazdat, doar geamătul surd îi răspunde.... iar bicele muşcă din ea cu nesaţ, lăsând dâre roşii de sânge, genunchii se-nmoaie, atârnă de braţ,

80

iar gâtul mai tare se strânge în laţ, doar inima-n piept îi mai plânge... din cărbunii încinşi fierul iese-nroşit, şi braţe o strâng cu putere, pe umărul stâng carnea arde mocnit, şi crinul i-au pus ca stigmat potrivit, s-o frângă-n atâta durere. Râd ochii privind şi cu toţii gândesc, că pedeapsa pe merit e luată... e corect să primească, atunci când greşesc, o vrednică plată, căci nu-i omenesc, să iubeşti şi să ierţi... câteodată... .........................................30.08................ 94.Poveşti... Nu toate poveştile se termină cu „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi!” unele... nu apucă decât câteva dimineţi... nu tot ce e dragoste, durează... în curând eşti acel care oftează... şi-ţi garantez că nu oftezi de dor... buzele care-ţi şopteau veşnicia şi-ţi picurau în suflet numai miere, sunt pumnale înfipte în tine-a durere... ochii ce te-nvăluiau în splendidă candoare, străpung îneguraţi lipsiţi de strălucire şi culoare...

81

te întrebi „de ce mă doare?” ...................................03.09.......... 95.Noapte... Privesc la buzele tale, izvor de viaţă şi de moarte şi încerc să stau departe de ele mi-au deschis lumi de vis, pierdut paradis, vestale ale iubirii în templul nemuririi ca apoi dintr-odată să mă străpungă cu mii de suspine, furci caudine ale disperarii ............................04.09................ 96.Amprenta Timpul a încremenit, vămuind clipa suspendată între două zbateri de pleoape, de puterea de-a trece pragul dintre „a fost” şi „este” şi astfel, momentul devine amintire... o ciudată răscolire a dunelor de nisip ce nu au vrut ca să-ţi păstreze urma

82

trecerii tale doar inima mea mai pulsează ritmul bătăilor inimii tale pe care l-a învăţat pe vremea când încă mai eram... ..........................04.09.................... 97.Două furtuni Ne-am întâlnit... Două furtuni călătorind prin vise tânjind după al dragostei liman cuib al iubirii interzise pe ţărmul nostru ne plimbam ne răscoleam nisipul şi timpul se oprise-n loc să ne privească chipul ne-nlănţuiam în curcubee semn al iubirii noastre dar fu de-ajuns doar o scânteie numai una... şi în noi doi amarnic se dezlănţui furtuna... cer şi pământ s-au spulberat şi-un nor întreg de stele, pământul s-a cutremurat

83

şi ţărmul nostru... ţărmul nostru s-a-necat sub negrul cerului brăzdat de furioase iele mai tot alerg prin vis sperând să te-ntâlnesc pe-o plajă... deşi te vă plutind pe ţărm furat de-o altă vrajă nisipul meu cel răscolit mi-adună scoici în salbă iar valul îşi întinde braţul de spumă, să mă aibă ..................05.09.................... 98.A venit toamna A venit toamna şi parcă răcoarea nopţii m-a luat pe nepregătite încă mai simt în piele fierbinţeala soarelui şi-a sărutului tău... nu vreau să mă despart de ele... ştii? soarele este în acelaşi loc chiar dacă afară este frig sau cerul îşi numără norii dar razele lui nu mai ajung până la mine...

84

însă tu... oriunde ai fi, dogoarea buzelor tale va rămâne ca o amprentă pe umărul meu... a venit toamna dar in sufletul meu e primavară ....................................10.09.................. 99.Balada lui Ciprian În liniştea nopţii ascult Balada lui Ciprian... să fie o vioară? imposibil! această tânguire înălţându-se în spirale fum de tămâie în candelă de-argint legănată de aripi ascultând, iadul plânge fiecare notă e o picătură de sânge pe-obrazul durerii e-atâta tristeţe e-atâta iubire e-atâte iertare ciudat... parcă nu mai doare te ia şi te poartă către-a cerului poartă

85

dăruind ...................................10.09............... 100.O clipă, o eternitate Ochi de-abanos deschide noaptea printre pleoape esenţe de santal si pin se-nalţă unduind şoptind cabale... e intâmplare... e destin... m-ai înălţat s-ating cu-aripa-mi, cerul, m-ai prăbuşit în aprige genuni, mi-ai desluşit prin şoapte-adânci, misterul nectar şi ambră frunză de pelin iar ţărmul încă mai păstrează amprenta unei clipe de sublim o clipă o eternitate ...............................13.09.................. 101.Din adâncuri Motto: „în fiecare bucată de marmoră există o operă de artă ce aşteaptă să fie trezită la viaţă”

86

„în fiecare femeie există o partitură a unei simfonii ce nu a fost cântată încă acorduri celeste ce nu au fost descifrate iar corzile sufletului ei aşteaptă să fi atinse de pasiunea unui maestru care să o transforme în valuri” ...............................13.09.............. 102.Iubeşte-mă...

închide ochii ia-ţi paleta sufletului tău şi aşterne-i culorile pe pânza proaspăt întinsă a viselor mele iubeşte-mă... aşează-mă în dreptul inimii ascultă-mi acordurile şi trezeşte în mine simfonia încă necântată pe care doar atingerea ta o poate interpreta ......................13.09.................... 103.Roata Nu te-aştepta să regăseşti clipa pierdută prin praful de stele

87

în palmele mele a căzut în deşertul de unde nici un vis nu se mai întoarce timpul îşi toarce cu-aceleaşi mişcări, implacabil, fuiorul roata se-nvârte spre nicăieri sau poate... prea departe... spre ieri sau... spre moarte ......................17.09................ 104.Sunt aici Îţi şoptesc numele printre frunzele copacilor te chem, sufletul meu te cheamă îmi revărs apele printre stânci căutând sub fiecare piatră să te găsesc, sufletul meu te cauta alerg printre văi şi cuvintele nerostite se întorc înapoi obosite de cale întreb nisipul iar paşii tăi

88

se pierd spălaţi de valuri şi-atunci plâng... iar lacrimile mele îţi umezesc obrajii iar tu mă cuprinzi în braţe şi îmi spui „sunt aici, iubito!” pentru totdeauna ..............................18.09........................... 105.Atinge-mă iubitule... Atinge-mă iubitule...atinge-mă aşa cum n-ai mai atins niciodată o femeie... atinge-mă cu tot sufletul tău, cu jarul ochilor tăi, cu răsuflarea-ţi fierbinte... lasă-ţi degetele să alunece pe claviatura trupului meu stârnind simfonii necântate încă... amprenta buzelor tale, pecete de rubin sigilându-mi iubirea pe vecie... doar a ta... trezeşte-mă iubitule... trezeşte-mă la viaţă, sfarâmă lanţurile morţii

89

ce îmi prinsese sufletul în ghiare... eliberează-mă şi-nvaţă-mă să zbor spre înaltul dragostei tale... doar tu şi eu... o constelaţie pe bolta iubirii ...........18.09....................... 106.Flacăra iubirii Iubeşte-mă în noaptea asta de parcă mâine n-ar mai fi, fă-mă s-ating cu mâna cerul, să mă transform în veşnicii. În ochi să-ţi văd sclipiri de stele, jar de pe buze să-ţi desprind, să mor şi să renasc prin ele, să simt genuni ce mă cuprind. Şi sufletu-ţi încins de flăcări să se reverse peste mine... cu aripi arse-n loc stă clipa pierdută-n şoapte şi suspine... ....................18.09................. 107.Cuvinte nerostite şi valuri de suspine... Mi-eşti drag, iubitul meu! Ţi-am spus? Ştiai? Din suflet îmi curg râuri către tine cuvinte nerostite şi valuri de suspine... Mi-e dor! Mă doare dorul nemplinit ce s-a înfipt adânc curgând în mine cuvinte nerostite şi valuri de suspine...

90

Eşti rugul meu pe care astăzi ard dorinţi şi patimi, vâlvătăi sublime, cuvinte nerostite şi valuri de suspine... .......................19.09..................... 108.Ce cauţi? M-ai întrebat „ce cauţi?” Caut clipa. Vreau să trăiesc ca şi cum fiecare clipă ar fi ultima. Mi-e foame de viaţă. Soarele-şi culcă blând razele peste palmele mele şi eu îl rog să mai rămână măcar o clipă iar vântul işi plimbă degetele jucăuş prin părul meu răsfirându-l şi apoi aleargă culcând firul ierbii s-audă şoaptele sălciilor. Privesc oglinda apei şi frunzele copacilor cerul albastru brodat cu puful alb ar câtorva nori răzleţi. Îmi deschid ferestrele sufletului şi las ca totul să pătrundă să-mi umple fiinţa să mă inunde aşa cum numai tu şti să o faci atunci când mă priveşti în ochi şi-mi spui că ţi-s dragă.

91

................................20.09......... 109.De va mai fi... De ce mă laşi să plec când inima mi-e tristă Şi-aripile-mi atârnă pe umeri, ca povară? Fantasmele tăcerii îmi tulbură privirea Şi umbre-ntunecate vin de mă-nconjoară. De ce mă laşi, în suflet cu spini, să plec în noapte Să rătăcesc pe cale, cu paşii tot mai grei? Credeam că-mi simţi durerea şi zbuciumul din suflet Şi vei lua povara umerilor mei. Şi dacă-n noaptea asta, îngerul durerii, Ar fi venit la mine, să-mi ia sufletul vamă, Plecam învăluită-n tristeţea despărţirii Cu ochi umbriţi de neguri şi gust amar de teamă. Iubirea mea, ştiu bine că-ţi sunt atât de dragă Şi totuşi, vadul nopţii l-am trecut în suspine. Nu mă lăsa iubite nicicând să mai plec tristă, Căci nu ştiu niciodată, de va mai fi un mâine! ..................23.09.............................. 110.Lacrimi Cand lacrimile ploii mi-au plâns pe obraji am ştiut că ţi-e dor şi că doare această depărtare când ţi-am văzut ochii am ştiut că erau lacrimile tale pe care le plângeam de dor .........................28.09..................

92

111.Şarade... Cum poţi opri în drumul ei săgeata când slobozit-a fost din coarda-ntinsă? Cum poţi să prinzi în bolduri roşii norii, s-aduni în palme marea necuprinsă? Cum poţi culege razele de lună, sau să surprinzi pe pânză adierea? Ecoul să-l păstrezi, e cu putinţă? ori zbaterea de aripi, mângâierea... Cum poţi să desluşeşti din vise-o taină? Şaradele îşi au misterul lor. E ca şi cum ai vrea să nu mai fie un lacăt fără cheie, de nepătruns... un zbor... ..................................30.09............. 112.Chipul tău Şi-n lumea asta sufocată De-atâtea suflete ingrate, În care aeru-i mai scump Decât o sută de păcate, Mi-e umbra singurul prieten Ce încă nu m-a părăsit Şi cutele adânci pe frunte Vădind că timpul n-a murit. Doar chipul tău se odihneşte Surprins pe-a ochiului retină. În lumea asta-ntunecată El îmi e singura lumină. ...........................30.09..................... 113.Două clipe... mi-ai înghesuit sufletul

93

intre doua clipe de mânie frângându-i visul rănite, plâng lacrimi pe-obrazul tristeţii, vamă a faptului că sunt timpul înţepenit între stele începe să curgă udându-mi rădăcinile ........................30.09............... 114.Cuvantul Gem copacii peste sufletele pădurii căci vântul vrea să-i frângă dar nu ştie gemetele lor sunt cuvintele vindecării înălţate puterii ce veşnic naşte scrâşneşte sec vântul blesteme din nord păgâne altare aprinde chemând securea să taie pădurea chemând pârjolul să-i dea ocolul însă Cuvântul

94

ce naşte pămâtul potoleşte vântul! ...............................13.10................ 115.Anotimpuri Cade bruma şi pădurea din vis se despoaie pe-alei, printre paşi plâng frunze de dor pastel ruginiu pe covor şi-n toamna sufletului meu aştept să răsară zâmbetul tău, o primăvară ........................13.10....................... 116.Un gând Din dragostea ce-mi dăruiai am pus de-o parte în cămară câteva nopţi cu iz fierbinte şi-un 'te iubesc' din miez de vară. Acum, când toamna-şi cade frunza şi paşii nu ţi-i mai aud, deschid capacul amintirii cu un parfum de verde

95

crud şi te visez şoptindu-mi dulce, miros de dragoste purtând, buze fierbinţi, flămânde patimi... deşi eşti umbra unui gând. ..........................14.10............... 117.Amintire... Timpul, magmă revărsată peste marginile uitării, cuprinde-n braţele-i fierbinţi, clipa o sărută cu buze de foc să-i dea viaţă, dar ea rămâne-ncremenită în lacrima de chihlimbar a amintirii. .........................14.10..................... 118.Petale M-am strecurat pe tarmul gandurilor tale Si printre scoici ti-am presarat petale De galbeni trandafiri ce mi i-ai dat Sa-mi lumineze chipu-nlacrimat. Cu colti flamanzi se-nfig in talpa-mi, cioburi, Paharul gol de pietre-i sfaramat, Iar chipul meu, prelins printre nisipuri De lacrima din valuri e spalat.

96

Intind o mana sa-ti ating visarea Dar ma izbesc de zidul ridicat De rani nascute parca din adancuri... Ma-ntreb dac-am murit... si m-ai uitat... ...........................14.10............................ 119.Aşteptare E noapte... am nevoie de ochii tăi să-mi lumineze sufletul paşii mei sunt rătăciţi fără tine pietrele din drum îmi zdrelesc piciorul mi-e frig somnul a fugit speriat să caute adăpost în altă parte mă aşez pe o margine de gând, îmi cuprind în braţe genunchii, tremurând, aştept să treacă ...........................14.10............. 120.Inocenţă la modul naiv Eu încă mai cred că binele există... încă mai cred în suflete curate... încă mai cred în adevăr... încă mai cred în iertare... încă mai cred în cuvânt şi în oameni care sânt aşa precum spun...

97

sărman nebun... eu încă mai cred în candoare... în zâmbetul cald către o rază de soare... încă mai cred în speranţa ce naşte un pas mai departe... eu încă mai cred în viaţă nu în moarte... eu încă mai văd firul ierbii, petalele de trandafir, pe frunze stropul de rouă, norii pe cer pătaţi de aripi... eu încă mai aud cum vântul şopteşte prin frunze, râul rostogolit printre pietre de munte are atâtea să-mi spună... sărmană nebună... eu încă mai cred că există iubire fără... STAI! OPREŞTE-TE! ai mers prea departe! iubire fără suferinţă nu găseşti nici în carte! dar totuşi... IUBITO! În lume există de toate:

98

bine şi rău de-o potrivă, sclavie dar şi libertate, perverşi, dar şi-o parte naivă, durere... şi-n ea, bucurie, minciună şi blână candoare, furtuni care nasc tragedii, romantice-apusuri de soare... îngeri şi demoni. Dar eu... eu cum... cum să ştiu? Am să stau lângă tine alături să-ţi fiu! Ia-mă de mână şi vom păşi împreună prin lumea asta nebună! ...................................................... 121.Şi totuşi Pe alea amintirilor se scutură frunzele sufletului tău stai gol în faţa mea fără cuvinte, privind în jos la rădăcinile uscate au rămas neudate de ploile mele ascunse în nori lacrimi neplânse ne’ndrăznite timide’ncercări

99

ale unor dorinţe nerostite ........................18.10.............. 122.A câta oară... Pe luciul apei sufletul meu pluteşte ca un abur strivit între ieri şi primele raze de soare ridic ochii şi mă înalţ pe fire de lumină către casă ...........................23.10................ 123.Nu-i de-ajuns Te privesc de dincolo de marginile începutului o lacrimă cade pe oglinda timpului care reflectă chipul tău mi-ai cerut ce-a fost mai greu să uit c-ai existat am plecat fără să privesc înapoi am păşit în tărâmul lui „fără de tine” acolo unde tu eşti doar un dor ce doare şi-am ştiut că aveai dreptate

100

nu se poate iubirea nu-i de-ajuns să susţină prea mult o floare fără rădăcină ...................................23.10.............. 124.Un semn de carte Într-o zi, m-am furişat tiptil în podul gândurilor mele. La lumina firavă a unor raze strecurate printre olane, priveam în jur la atâtea amintiri, prăfuite, uitate... Pe o scară, o lumânare aproape consumată, îmi arată, că a mai fost cineva pe aici din curiozitate sau poate pentru a face curat. Un album pătat zace printre scânduri mâncate de cari cu o pagină pe jumătate ruptă. O privesc şi... îmi amintesc cât de mult am vrut să te uit. Dar a trebuit ca întâi să uit de mine şi... în fine să neg c-am existat. Ce păcat... Acum, mă privesc doar de departe, un simplu semn de carte între filele vieţii tale

101

dezgolită de petale. .........24.10.................................... 125.Din dragoste Apusuri sângerii îşi varsă lacrimile peste sufletul meu îl privesc şi nu-mi dau seama... mă doare apusul sau neputinţa unui surâs schiţat în colţul gurii stingher ce rece e gândul care ucide din dragoste .................................13.11................. 126.Duet Am închis pleoapele, te simt, îmi umplu sufletul de tine, suntem doar noi, pierduţi în timp, nici sa respir nu mai îmi vine deci vezi ca nu-s departe, de vrei, poţi să-nţelegi, nimic nu ne desparte atunci când nu sunt legi nici gravitaţionale nici spaţiu şi nici timp plutim pe-aceeaşi mare, ne dam pe noi în schimb. .............................................................

102

127.Cum te iubesc? Mi-e dragostea pesemne, alăută cu strunele tăceri şi vorba mută şi-oricât aş vrea să spun cât de fierbinte în inimă te-adun nu am cuvinte să te rostesc iubire... doar ochi-mi te cuprind şi-i peste fire cum îţi şoptesc şăgalnici în sclipire te iubesc! ..................................20.11.07................... 128.Matematică Păşesc pe muchia timpului şi-mi pare ciudat, asemeni unui semn de întrebare tăişul ca o lamă de cuţit tăind felii de ieri şi azi, din infinit. La ce bun oare, când oricât ai tăia se pare că nimic nu s-a schimbat, timpul e la fel de patrat cu laturi la fel de egale iar clipele, goale

103

curg în aceeaşi măsură, iubire şi ură, venin şi candoare viaţă şi moarte ’ntuneric sau soare. Însă, mai multe pătrate, alăturate formează un cub, o nouă dimensiune, insinuantă ca o promisiune ascunsă în interior. Acum, am mai multe pătrate să măsor iar clipele parcă nu mai dor tăiate felii din infinit, îmi spun că există-nceput şi sfârşit. ..............................01.12.07...................... 129.Când te privesc îmi eşti roua dimineţii înlăcrimând petale de catifea barocă, mi-eşti zorii ne’ncepuţi, deschizând pleoape somnosoase peste-orizontul sufletul meu, eşti curcubeul ce-mi luminează zarea arcuindu-şi zâmbetul, eşti boarea strecurată în acorduri necântate încă pe strunele inimii mele,

104

eşti dragostea demult aşteptată ce-mi umple fiinţa, împlinind-o. ............................30.12.07...................... 130.Tristeţe M-a pătruns tristeţea lacrimilor ploii strecurate printre gene adormite, timid, un fior îşi plimbă arcuşul pe corzi obosite de-aşteptare răcoarea tiptil mă cuprinde, mă strânge la piept, pustiită, mi-e frig... şi printre stele, e târziu, ca în visele mele în care-alerg pe loc şi vreau să zbor deşi n-am aripi urc pe scări ce nu duc nicăieri căutând un loc pe care l-am pierdut şi revenind mereu la aceeaşi durere cădere liberă cu-n stigăt mut ..........................21.01.08.................... 131.Crengi despuiate Ce e cu tine iubito? Mă doare... Mă dor norii sfâşiaţi de aripile obosite ale păsărilor călătoare. Mă dor valurile izbite de stânci când tălpile de vise

105

au sângerat prin apele adânci păşind pe tărâmuri interzise. Mă dor crengi despuiate de copaci în care-atârnă cuiburi goale când scorburi gem în găunos veşmânt pe poale. Şi mă mai dor... nici eu nu ştiu... dar doare... mă doare-un dor adânc, tăcut, al sufletului care moare din lipsă de soare! ............................21.01.08................ 132.Letargie mi-am aplecat fruntea grea de-atâtea gânduri trudite, spre centrul pământului iar norii-n cămăşi vătuite purtaţi de braţul vântului mi-au fost şal pe umerii dezgoliţi de povara-atâtor vise sfărâmate veşmintele mele de tristeţe curg in clepsidră sufletul gol, vămuit de simţire pluteşte letargic intre două clipe

106

timpul, încremenit, fără suflare, varsă o lacrimă pentru ce-ar fi putut să fie şi trece mai departe peste frunzele moarte covor putrezit, cu iz de sare-amară pe care bocanci păşesc chinuit a povară... ......................24.01.08.................... 133.Ramas bun De la crematoriu mi-au dat o mica urnă de-alabastru cu-o pulbere fină, strălucitoare, făcută parcă din raze de soare. E tot ce-a mai rămas din visele mele sfărâmate, incinerate într-un moment de luciditate. Păşesc parcă spre nicăieri, neştiind încotro să o iau într-o catatonie cu iz de veşnicie. Praful de stele din visele mele l-am risipit printre suspine spre cele patru zări ale sufletului tău.

107

.........................24.01.08................. 134.Din dragoste m-ai făcut să privesc dimineţile peste umărul timpului curgându-mi zorii agale printre gene adormite m-ai desfăcut, petală cu petală, cu fiecare zâmbet înflorit pe crengi de cireş din muguri de suflet pe-aripile tale de vânt jucăuş mi-ai risipit cenuşa ca să mă nasc din nou de fiecare dată din dragostea ta .......................30.01.08................... 135.Nu se poate Nu, nu se poate să am o astfel de problemă... Să-mi ascund norii de câte ori vântul îşi umflă penele de păsări călătoare stârnind in van nisipul gata să zboare Nu, nu se poate să am o astfel de problemă... Să-mi uit îndată chipul şi simţirea când tulburat, oglinda-şi vălureşte lacul şi nu mai vrea să mă cuprindă făcându-mi placul Nu, nu se poate să am o astfel de problemă... Când sufletul îmi geme a furtună eu să mă simt o frunză desprinsă de pe ram

108

şi rătăcită-n voia vantului sălbatic de dincolo de geam ..................30.01.08................................ 136.La plimbare... e seara, e răcoare... m-ai scos la plimbare nu departe de casă, cu o lesă frumoasă... păşesc în cadenţa paşilor tăi, nici la stânga, nici la dreapta, cărarea e strâmtă lanţul scurt o smucitură, imi muşc limba-n gură inima-n mine tresare: „m-ai scos la plimbare!” ...........................30.01.08............... 137.Iubind te-ai apropiat de mine şi mi-ai atins sufletul cu şoaptele inimii tale l-ai făcut să înflorească asemeni unui boboc de floare ce tânjea după razele soarelui mi-ai mângâiat petalele şi mi-ai sorbit parfumul abia născut sub atingerea privirilor tale şi-o lacrimă un bob de chihlimbar a înflorit timid

109

cerându-se culeasă... un dar, pentru sufletul tău... ..............03.02.08............ 138.chemare nu am sa vin... glasul tău mă va chema ca tânguirea unei corzi de violină ce suspină de dorul mut al unui răsărit neâmplinit nu am să vin... trupul meu va exploda în muguri de dorinţă, luând fiinţă ca un stigmat, arsura primului sărut încă nenăscut stiu ca pasii tai te vor calauzi spre mine, inima mea te cheama... şi-atunci... te voi iubi cu apusuri de soare prăvălite peste oceanul sufletului tău în cascade de lavă fierbinte fără cuvinte cu inocenţa stropilor de rouă ce dimineaţa mea

110

ţi-i scutură pe pleoape vrând să-ţi adape cerul necuprins în care chipul meu răsare cu adierea de zefir presărându-mi frunzele peste trupul tău săruturi virgine şi şoapte... şi suspine... chemare... ........................04.02.08................ 139.Când te privesc peste suspinele frânte ale sufletului tău inima mea păşeşte pe vârful degetelor să nu mai doară iar ochii mei ferestre ale timpului făclii de ceară cu lacrimi încremenite pe obrazul tristeţii devin clepsidre cristaline în care tu te strecori în pulbere de sori sprijinindu-ţi bărbia în căuşul dragostei mele .................04.02.08................

111

140.Fără cuvinte m-am apropiat de marginea sufletului meu şi am privit in abis la tumultul din adancuri s-au rupt zăgazurile şi ploi de primăvară şi-au revărsat malurile peste muguri proaspăt pocnind a culoare cărând noroaie torente de ploaie se reped în pântecul adâncului mistuite de vinovaţie au măturat în cale şoapte şi suspine ca apoi să ţâşnească în ochiuri de apă sărată lacrimi limpezi parcă cerşind iertare fără cuvinte .........................05.02.08............... 141.La plimbare cu mine Sunt în parc, pe malul apei. E linişte şi se aude doar ecoul paşilor peste zgomotul surd provocat de tumultul din inima mea. Pe aleile pustii,

112

lampioanele alungesc umbrele răstignite ale copacilor, peste luciul tainic al apei. Îmi privesc sufletul şi-l întreb „de ce?” iar bătăile inimii îmi răspund „pentru că iubeşti!”. O lacrimă se strecoară timid peste urmele tristeţii, încercând să le şteargă. Din păpuriş, se aude strigătul ascuţit al unei păsări de noapte. În faţa mea, doi îndragostiţi păşesc pierduţi într-o lungă îmbrăţişare. Mi-e dor de viaţa mea, nenăscută încă. ........................05.02.08.................... 142.Mi-e gandul... mi-e gândul lava ce curge lăsând urme-adânci în sufletul meu mă arde părerea de rău a cuvintelor rostite ce nu mai pot fi luate înapoi ieri, încă eram doi dar azi...mi-e sufletul pustiu e târziu... prea târziu

113

cărarea din lumea de vis s-a pierdut în abis lăsând în urmă durere şi numai pustiu privesc cum piere întreaga mea galaxie de sori şi stele planete purtând verighete o umbră curgând pe perete făr’ a lăsa nici o urmă ci doar o cumplită răceală o tăcere de smoală şi-un gând, de spini chinuit: deşi n-am vrut, te-am rănit ţi-am bântuit ca o furtună, grădina sufletului, plină de flori, pentru mine născute şi lacrimi târzii bat la porţi încuiate după ziduri se-ascund răni despuiate de puterea de-a fi şi totul se conjugă la trecut păşind în vers mut căci pentr-un dans e nevoie de doi iar noi...

114

............................19.03.08................. 143.Urme as vrea sa pot, sa-ti vindec tristetea cu-n sarut, dar glasul mi-e mut si suspin a neputinta as vrea sa fiu balsam, sa-ti fiu leac, dar se pare, ca nu pot sa aduc vindecare, sunt doar un izvor de durere si privesc in causul palmelor cum piere planeta mea de vis topita de propriile-mi lacrimi fictiv paradis cladit pe nisipul incins al tarmului meu de suflet doar urmele talpilor goale calcand pe cochiliile parasite pier maturate de valuri iluzii de pene vopsite ce se credeau aripi si incercau sa zboare spre inaltimile ravnite regretabila eroare .....................19.03.08.............

115

144.A fost odată Am avut în căuşul palmelor întreg universul căci tu îmi dăruiseşi inima ta mă credeam mai presus de astre mai presus de viaţă dincolo de tot ce avea limite existând dragostea ta mă făcea să ating cu mâna cumpăna norilor rostind a ploaie lacrimi de cuvinte ai dăltuit în mine femeia ce încă nu se născuse i-ai dat un chip şi-o simţire m-ai scos din blocul de piatră în care dormeam m-ai luat de mână şi mi-ai dăruit o lume lumea ta păşeam prin ea plină de uimire cu ochii mari şi sufletul plin de tine

116

dar într-o zi am privit în oglindă în valurile ei tu te zbăteai de moarte iar eu... priveam... de departe am vrut să-ntind mâna să te scot din ape să te aduc aproape dar nu eram decât o stâncă spălată de ape iar valurile îmi înlănţuiau gleznele izbind sălbatec bătându-şi parcă joc de neputinţa mea am avut în căuşul palmelor întreg universul căci tu îmi dăruiseşi inima ta dar acum... e târziu... printre degete răsfirate se preling fire de nisip şoptind „a fost odată...” ....................23.03.08.............. 145.Suflete pereche Se pare că suntem

117

suflete pereche tu şi cu mine numele tău e tristeţe şi mă însoţeşti ca o umbră fidelă în toate dimineţile mele paralele doar noaptea, câteodată se pare că ieşi niţel la plimbare şi mă laşi să respir ciudat trandafir e sufletul ăsta al meu de un sângeriu catifelat dar cu spinii pe dinăuntru acum ştiu de ce e sângeriu... .......................25.03.08.......... 146.Ştiu Am vrut să-ţi spun „bună dimineaţa” dar se pare că ai ieşit la plimbare mai devreme am găsit gol căuşul palmelor din care îmi sorbeam cu nesaţ

118

până la zaţ cafeaua ştiu că e târziu nu mai vii mai stau cât să inspir încă odată amintirea parfumului tău de dragoste curată ........................25.03.08............. 147.Banalitate Sufletul meu e nefericit dar nu are timp de chestiuni minore e ocupat să se spele de toate visele mele ce l-au invadat sufocat speriat lucruri banale cum ar fi să alerg cu picioarele goale prin roua dimineţii le au doar poeţii în lumea lor de fantasme cladită

119

pe aburi de ceaţă o dimineaţă în care chipul tău să-mi surâdă cănd ferestele ochilor mei se deschid e doar un dor lichid risipit printre degetele răsfirate ale timpului tâlhar la drumul mare ce cumplită eroare! ......................25.03.08.............. 148.Marea moartă Azi mi-au adus sufletul de la reşapat... l-am privit îndelung şi încercam să recunosc măcar o frântură din ceea ce ştiam că sunt dar... se pare c-a fost dungat din cap până-n picioare şi-n loc de gură era un ţugui ostenit de uimit în locul ochilor erau izvoare fără culoare sărate dureri lichefiate

120

plângând spre picioare filoane de sare şi-am ştiut... e marea moartă... ............................28.03.08........... 149.Cine iubeşte şi lasă Cine iubeşte şi lasă nu-i mai trebuie pedeapsă căci nu e blestem mai mare decât dragostea ce doare decât dorul ne-mplinit şi cuvântul nerostit decât clipa mult visata ce nu va fi niciodată c-au rămas lacrimi uscate şi buze nesărutate suflet gol şi aripi frânte glas ce nu poate să cânte şi sufletul blestemat să nu uite niciodat’ ci să-l ardă-un dor nestins şi-un sfârşit de necuprins... .............................28.03.08................... 150.Tăcere s-a lăsat dintr-o dată o tăcere adâncă nu ştiu... sufletul meu a amuţit sau inima, inima mea a încetat să mai bată

121

sau poate... am surzit şi nu mai pot auzi liniştea ta ce mă umplea de sunete necântate încă de nici o vioară dar strunele mele s-au rupt întinse între două capete de vreme născute prea devreme atinse prea târziu e pustiu şi cumplită tăcere ce naşte durere ......................29.03.08..................... 151.Se spune Se spune ca dragostea rămâne în picioare şi după ce torente s-au năpustit tălăzuind peste sufletele noastre inlantuite ca două stânci izbite de valuri furioase... dar se pare ca fiecare val smulge un coral şi după un timp şi cea mai tare stâncă e înghiţită de apa adâncă şi rămân

122

doar colţi ascuţiţi şi răniţi ce nu-şi mai amintesc cum a început odiseea rămân doar două suflete sleite de vise zdrobite ce nu mai au puterea de-a merge mai departe cuprinse de-o răceală de moarte ce nu mai ştiu conjuga verbul „a fi” decât la trecut şi totul e mut călătorind inert în deşert. ....................................30.03.08............... 152.Spune-mi Spune-mi ceva... ceva ce-ar trebui să ştiu... spune-mi că nu e prea târziu spune-mi că marea nu-i atât de-adâncă şi că picioarele-mi de stâncă înlănţuite-n alge şi corali mai pot lăsa urme de sare pe dunga ţărmului de mare şi mai spune-mi... sau poate-i prea devreme... căci pentru fiecare lucru este-o vreme... .............................31.03.08.....................

123

153.E mută pădurea E mută pădurea adormită împietrită i-a secat izvorul călătorul păsări încremenite cu aripile întinse vătuite între cer şi pământ cu trilul mut abea-nceput stau să cadă căci au uitat zborul iar la rădăcina copacilor a fost înfiptă securea e mută pădurea ............................01.04.08................. 154.Sala paşilor pierduţi Pe coridoare, tăcut în veşminte lungi cu aripile atârnate alunecă păsări negre ciudate urmate de stoluri de prometei înlănţuiţi de propriile stânci

124

cu răni adânci sângerânde un oftat, un suspin, o ocară cine spunea că viaţa e uşoară? Cei mai mulţi cu ochii goi, tăcuţi se târăsc muţi prin sala paşilor pierduţi .....................01.04.08................. 155.Basic instinct Îmi observ într-o plăcută contemplare pisica care pare încremenită în visare atât de blândă de suavă ca o floare pătrunsă de o linişte adâncă ochii ficşi înremeniţi a stâncă lăbuţe moi de catifea în care ascuţite ghiare c-o singură mişcare transformă peisajul

125

în mâncare ce schimbare... ............................01.04.08.............. 156.„ups... I did it again!” mi-am dat întâlnire cu mine la cafeneaua din colţ ora opt îţi convine? Merci, deci rămâne stabilit mi-am învelit în hârtie de ziar sentimentele aşezate între două felii de frustrare şi-am ieşit mi-am scos la plimbare la aerisit sufletul vătuit... măsură de precauţie căci inima mea s-a apucat de percuţie e ora opt printre aburi de cafea şi fum de ţigară ar trebui să apară eul meu aştept, academicul sfert a trecut după încă o cafea eul meu îmi apare şoptindu-mi la ureche-un vechi refren:

126

„ups... I did it again!” ........................05.04.08....................... 157.Lipseşte Ştii... chestia aia care atât de mult ne lipseşte şi fără de care nu există o bună relaţionare se numeşte... comunicare. ........................05.04.08.......... 158.În oglindă Ce chestie inutilă, infantilă să cred că se mai poate, mai există, o pată de iubire pe luciul oglinzii în care sufletul meu deformat uscat drenat de lacrimi îşi priveşte tristeţea era doar o pată de cocleală un fel de abureală amprentă a timpului pierdut cu chestii banale stereotipii dezvoltate intempestiv fără motiv

127

iubirea... e pentru cei ce nu privesc în oglindă ..............................05.04.08................ 159.Stânca Pe coama unui val călătoresc spre ţărmul ce mă cheamă, e poate-acel liman ce mi-l doresc sau un alt vis ce-l dau tristeţii vamă. Privesc spre orizont...e-aşa departe iar apa a atâta de adancă. Parcă mă cuprinde-un somn de moarte, de ţărm un drum lung mă desparte şi mă transform încet... în stâncă. ..............................09.04.08............. 160.Ca Phoenix Am deschis brusc ochii un val fierbinte mă împinge ţâşnesc înainte cu braţele-ntinse a aripi un ţipăt îmi sfâşie cerul din pene îmi scutur cenuşa spre înălţimi îmi iau zborul un zbor flămând îmi amintesc de un cândva de un sfârşit cuprins de flăcări de-un somn adânc de o pecete apoi

128

o rază jucăuşă ce mi-a şoptit cuvântul renaşterii din propria cenuşă ................................09.04.08.......... 161.Şoaptele tale şoaptele tale... ce dor mi-a fost să le aud susurul blând curgând agale printre malurile sufletului meu ştiu... se reped la vale şi nu le pot opri zăgazurile mele din firave petale pulbere de stele şoaptele tale... ce dor mi-a fost... ..........................10.04.08............. 162.Tentativă Ţi-am schimbat numele crezând că de-ţi voi spune întuneric nu-mi vei mai fi lumină dar razele tale, adânc în inimă-mi pătrund stalactite-ncremenite la cumpăna dintre vise ........................13.04.08................... 163.Intervenţie nereuşită mi-ai rămas amprentă pe pleoape

129

săruturile tale încă mai aleargă atingeri fierbinţi pe-ale trupului clape şi corzi vibrând a simfonii neterminate desprind petale, una câte una de amintiri ce nu se vor uitate iar într-un colţ ascet de penitenţă îmi zace sufletul străpuns pe-altar drenat meticulos de propria-i esenţă ce coincidenţă... mă privesc din partea cealaltă a oglinzii căutând răspunsuri la întrebarea pe care nu am îndrăznit ca să o pun nu fii tristă... un om bun se va găsi să verse-o lacrimă fierbinte pentru cea care-ai fost înainte ...........................13.04.08.................. 164.Tărâmul iluziilor Te privesc în oglinda de ape de departe deşi-mi eşti aproape te prelingi sărat printre pleoape bătăi de-aripi ce vor să scape ne-am creat constelaţii hibride clădind pe nisipuri, castele şi o clipă-am păşit printre ele magie-n cristale lichide .......................13.04.08............. 165.De dincolo de...

130

Te priveam cum dormi si o lacrima agale s-a strecurat printre pleoape inflorind petale pe perina ta. Am incercat sa te trezesc sa iti soptesc dar cantecul meu ramanea fara raspuns. Poate nu era de-ajuns... Ma aflu in fata ta, ma privesti si-ti aud suspinul soptindu-mi numele a dor si nu-nteleg de ce... Printre soaptele tale murmurate imi spui ca sunt departe... am plecat te-am lasat cu sufletul frant la pamant, desi eu sunt langa tine. Intind mana sa-ti ridic suvita din ochii-ntunecati, sa o dau la o parte si ma cuprinde o raceala de moarte caci bratele mele sunt de fum... si incep sa inteleg de ce ma simt ca dincolo de poarta:

131

desi ma aflu-n fata ta, pentru tine sunt moarta .......................14.04.08................ 166.Amprentă pe retină Mi te-ai cuibărit sub pleoape în cercul de ape al sufletului meu ca să te am mereu aproape. .............................22.04.08................. 167.Tristeţe mi-e toamnă-n primăvara asta pe alei îmi curg frunzele rănite de verdele crud mugurii îmi pleznesc pe dinăuntru zadarnic izbind în coja crăpată mi-au plecat păsările, călătoarele cuiburile goale, atârnă ca nişte aripi frânte e cenuşiu apusul peste care îşi pleacă geana obosită ziua de mâine ...........................23.04.08........... 168.Şi mai spune-mi, mai şopteşte-mi Mai sărută-mi gându-n noapte cu buze fierbinţi şi mai spune-mi, mai şopteşte-mi tainice dorinţi mă poartă peste vise cu aripi de foc fă-mă scrum şi-apoi... adie ca să-ţi port noroc şi mai spune-mi, mai şopteşte-mi...

132

.............................25.04.08.............. 169.Introspectivă Am privit în oală... mintea-mi era goală nu găseam nici măcar o idee am căutat o cheie să descui cămara sufletului dar uşa era descuiată ce nevoie ciudată să intru şi să scotocesc printre file nescrise pătate de vise şi sertare le deschid... şi doare atâtea sentimente adunate nesortate cad toate peste mine, grămadă adevărată şaradă cu iz de tristeţe şi fiori de primăvară aşa că ies afară şi răsucesc în broască, cheia doar asta era ideea .......................30.04.08.....................

133

170.Un simplu om Nu sunt decât un simplu om iar de-am crezut vre-odată că pot mai mult decât umila-mi carne poate, n-a fost decât stupidă vanitate. Nu pot nimic mai mult şi nici mai bine ci poate mai puţin mult mai puţin decât credeam că se cuvine. Şi dintr-un univers ajung să fiu doar un atom pierdut într-un imens ocean descoperind într-un final că sunt doar om ...........................02,05.08........... 171.Tăcerea? Tăcerea e cea ce macină durerea şi sapă tot mai adânc la rădăcina sufletului E lama ce taie curat nu lasă nici o picătură să se risipească totul moare tăcut în urma unui sărut al îngerului umbrelor Tăcerea e finalul cel mai nefericit al celor care s-au iubit măcar o clipă

134

în imensul infinit. .............................02.05.08.............. 172.Tăcerea II Tăcerea? Am învăţat s-o preţuiesc E momentul în care tot ce era în jurul meu s-a prăbuşit în neant m-am trezit suspendată la graniţa dintre spaţiu şi timp iar clipa a rămas încremenită în cădere Atunci, am putut percepe tumultul din inima mea ce bătea nebuneşte certându-mă pentru tot ce n-am auzit când ea îmi tot şoptea... îmi şoptea... Apoi, în tăcerea dintre clipe am început să iubesc şoapta inimii mele ce se auzea tot mai tare în timp ce totul în jurul meu era doar un zgomot fără valoare Tăcerea? se învaţă! ............................03.05.08................. 173.Te-am pierdut... sufletul meu tânjeşte după căldura razelor cu care mă mângâiai

135

cu buzele tale fierbinţi îmi încălzeai petalele ce se defăceau una câte una căzându-mi la picioare iar ochii... ochii tăi îmi înfloreau grădina în culorile curcubeului ce-ţi însoţea surâsul mi-e dor... mi-e dor de şoaptele tale de iubire fluviu ce-mi inunda fiinţa şi-mi dădea viaţă ştiu... te-am pierdut înainte de-a mă topi în strânsoarea braţelor tale... mult prea înainte... ................................................... 174.Pe-o sigură strună Sunt o vioară-a cărei corzi s-au rupt pe rând una câte una totuşi sufletul meu prăbuşit în deşert sub o dună continuă să cânte pe-o singură strună probabil la fel urlă lupii la lună în nopţile târzii pustii

136

îngheţate iar luna impasibil străluceşte stârnind stranii vibraţii printre constelaţii rascolind adâncurile mării şi intrând în graţii celor ce nu au decât o strună ca să se tânguie la lună... .........................16.05.08.............. 175.Fără oprire Cine-ar putea să-mi asculte tumultul sufletului asemeni vuietului mării izbindu-se de stânci când răni adânci spălate de lacrima sărată îşi strigă durerea răspunde ecoul întors înapoi cu pumnii goi şi merg mai departe... păşesc înainte cu tălpile goale călcând peste vise păşesc...păşesc n-am să mă opresc nici atunci când drumul se va sfârşi

137

căci mi-e teamă de-am să mă opresc... va trebui să gândesc să-mi amintesc... ...........................16.05.08............ 176.Cuib de cuc Mă iartă floare de cireş mă iartă că am dat iar greş te-am înflorit, dar prea târziu mi-e sufletul din nou pustiu căci florile-ţi s-au risipit în arşiţa de la zenit la rădăcini nu te-am udat izvorul îmi era secat îţi privesc trupul despuiat de visele ce le-ai visat e toamna, frunzele se duc iar eu... sunt tot un cuib de cuc. ..................................16.05.08........... 177.Descântec n-am să mai plec iubito, deşi cărări în noapte şi-acum îmi sunt croite n-am să mai plec, doar lacrima din şoapte îmi umezeşte clipele pierite când te-am rănit cu dorul meu de ducă şi cu-n surâs spuneam

138

c-am să revin mi-a rămas în suflet ca un spin al tău suspin, ascuns între petale de mângâieri nerostite dureri adunate-n pupila-ţi de tăciune plângând a rugăciune un fir de rozmarin unul de pelin împlinit în chin .....................26.05.08.............. 178.Zbor de fluturi m-am plecat pe genunchi pentru-a culege cioburile viselor mele le adunam, unul câte unul căuş cât mai aproape de inimă nădăjduind ca bătăile ei să le readucă culoarea în obraji şi zâmbetul, acel zâmbet ca zbaterea de aripi a fluturilor răsfăţaţi o lacrimă târzie sărută tot ce-a vrut să fie şi încă doare...

139

..................30.05.08............. 179.La capătul tăcerii Aici, la capătul tăcerii unde cuvintele se sparg dincolo de ferestrele închise, se pare că timpul e mut şi fără culoare zbaterea de aripi gest inutil prin noaptea de catran ai spune că totul e în van aici, la capătul tăcerii e viu apusul sângeriu dăm vamă durerii ce naşte şi pleacă mai departe invariabil rămânem cu braţele pline îmbogăţiţi de ce-a fost ieri, mai înţelepţi şi mai tăcuţi pe mâine ...........................11.06.08................ 180.Oglinzi paralele m-am aplecat asupra mea m-am privit în oglinda tremurătoare a sufletului ape-ntunecate

140

şoptesc concentrice dureri cioburi de ieri ce le culeg zadarnic din adâncuri am încercat să fiu crezând că încă nu-i târziu izvorul tău de apă vie ţâşnind din cremenea albastră dar valurile m-au adus la ţărm cu scoici în plete şi braţe de alge pustii a pierit... a secat fântâna în care mă scăldai şi-a rămas doar gustul amintirii cu iz uşor de mucegai şi-am înţeles... nu poţi trăi ce nu mai ai .................14.06.08............ 181.Amurgul Amurgul este sărutul soarelui cu marea clipa ce primeşte-mbrăţişarea... buze fierbinţi ating răcoarea valurilor ce îşi schimbă-ncet culoarea amurgul este ziua care moare e noaptea ce se naşte în splendoare în dansul de lumini şi de culoare

141

amurgul este timpul ce se naşte din pârga unor clipe ce-au trecut e floarea care trebuie să moară e rana care trebuie să doară este al anilor tribut e un sfârşit şi-un început e-nţelepciunea zilei, adunată e înc-o lecţie-nvăţată este magia lui „a fost odată” ............16.06.08..................... 182.Plouă-ntruna Pe vremea cand eram numai noi doi în universul pustiit de clipe si ne iubeam nebuni printre aripe de ingeri uzi ce se-ascundeau de ploi timpul încremenise peste pleoape ce nu mai indrăzneau ca să clipească din noapte zorii nu voiau să nască ştiindu-ne atâta de aproape cu razele-i de-argint, geloasă, luna ne-nveşmânta-n mătase de cocon şi se-auzea doar plânsul monoton al ploii ce ne urmărea întruna ....................................18.06.08............ 183.Raze de soare Ai trezit atâtea anotimpuri în sufletul meu mi-ai rupt zăgazul ploilor

142

ce le credeam secate de-atâtea lacrimi neudate mi-ai răscolit ninsorile troienindu-mi cărările ce duceau înapoi departe de noi mi-ai scuturat frunzele, dezgolindu-mă de trecerea vremii cenuşă nerisipită încă a nemplinitelor visări mi-ai presărat pe pleoape răsărituri deschizându-mi zorii în zâmbete largi de lumină născute la orizontul nemărginirii mi-ai aşezat pe sâni apusuri sângerii clocotitoare scăldate în primele nuanţe ale nopţii mi-ai înflorit în gradina sufletului toate sentimentele pe care le credeam pierdute le-ai dat lumină şi culoare, viaţă şi le-ai făcut să se reverse

143

peste tine soarele inimii mele ..........................20.06.08........... 184.Eu sunt Eu sunt izvorul care curge peste suflet rascolindu-i nisipul privirea ce cu drag mangaie chipul fiorul de racoare ce strabate trupul incins sunt culoare atunci cand totu-i cenusiu sunt vis cand e tarziu si pleoapa nu vrea s-odihneasca sunt stanca-n care valul repede furios sa te izbeasca sunt cantecul pe-o struna de vioara cand afara e totul tacere si-n suflet numai durere sunt zambetul pe-un colt de buza inflorit in timp ce lacrimi inca mai pang a tristete un ciob de diamant uitat intr-o montura de faianta mai sunt... atatea rasarituri...

144

numele meu este speranta ...........................01.07.08.................... 185.buna seara iubite Alo! buna seara iubite! Te-asteptam... stiu e tarziu priveam pe geam cu capul rezimat in palma, felinarul din strada tacuta ascultam bataia muta a razelor de luna in fereastra si aripile mele calatoarele erau in drum spre tine purtand cu ele sarutul meu de noapte buna le asteptam sa-mi spuna... sa-mi spuna chipul tau mi-e dor si doare adancul cand nu esti langa mine sa-mi impletesti surasul cu suspine sa ma-nvelesti cu privirile tale de povesti

145

si petale Ma iubesti? E cantecul meu favorit de somn usor stiai ca nu pot adormi ca mi-e dor si te-astept sa nu uiti niciodata sa mi-o spui ...................................03.07.08.......................... 186.Final M-ai sunat? Intr-adevar, eram plecata m-ai cautat? pe ce motiv, nu ti-am mai spus de-atatea ori, nu doar odata? s-a terminat! ce ar mai fi de adaugat? regrete? niciodata! a fost frumos, chiar distractiv, pe undeva si instructiv, a fost cochetarie de salon dadea bon ton si-n plus a fost interesant erai galant stiai cum se trateaza o femeie... ma-ntrebi de cheie?

146

am lasat-o pe hol sub ghiveci impreuna cu cateva petale m-am gandit c-ai sa treci sa-ti iei visele reci sperantele goale si iubirea aceea naiva plutind in deriva cele cateva carti cu file inca albe pe care sperai sa le scriem impreuna mai ia-ti si motanul tau artagos ce miauna nebun de cand nu mai vii n-am sa-i duc lipsa nici lui nici umbrelei din cui. s-o duci acasa e prea sfioasa pentru decorul meu oricum fac doi pasi pan' la masina erau prostesti plimbarile prin ploaie apa curgea siroaie peste zambetele noastre doi nebuni intr-o zi de luni pasind prin baltoace incercand sa mai joace jocul acela prostesc infantil numit iubire

147

inutil e prea tarziu cenusa acopere totul doar talpile mele mai lasa urme pe jarul inca mocnit n-a fost nimic, asa sa stii!!!! nu vei afla nicicand cat te-am iubit ................................03.07.08.................... 187.Pasii mei Mai stii? Atunci cand ai plecat mi-ai spus ca aerul e mai curat fara mine cerul mai senin, apoi putin cate putin te-ai departat de cupa-mi de pelin petalele care-mi ningeau prin par au ramas doar frunze uscate purtate de vant, pe trotoare, spulberate printre degete rasfirate s-au pierdut atatea clipe,

148

mai sti clipele acelea ce opreau timpu-n loc inima-nceta sa mai bata universul se topea de-odata nu este dor atat de mare incat, golit de sine sa daruiasca fara suspine lipsit de frustrare astfel sa iubeasca am sa culeg doar clipele sirag de perle sa le port aproape de inima mea cu degetul la gura soptesc pasilor sa mearga mai departe fara zgomot sa nu trezeasca monstrul adormit in leaganul suspinelor nu-l vreau tovaras de drum .........................................04.07.08........ 188.Parfum de tei Mai stii... mai stii parfumul teilor din noptile tarzii petrecute sus la mansarda?

149

prin geamul oval cerul clipea complice scuturandu-si genele în florile de tei care ningeau peste sufletele noastre inlantuite pe strada se stingeau felinare se facea dimineata iar noi ne depanam amorul printre ploi de meteori uneori tresaream ma durea iubirea ce-o simteam ca pe-o teama plangeam despartirea zorilor de noaptea fierbinte taceam... taceam atatea cuvinte ce voiau sa alinte nu sa doara... eram

150

o biata vioara a carei strune isi pierdusera arcusul cântau mute iar florile de tei ningeau tacute peste umerii mei imbracandu-ma in privirile tale... Mai stii... mai stii parfumul teilor din noptile tarzii petrecute sus la mansarda? .........08.07.08................................ 189.Sufletu-mi floare Deschide-mi petală cu petală sufletul floare sărută-mi umerii goi şi nu lăsa aripile-mi de smoală, blestem de ursitoare, să fie între noi, zbor sângerezi? spinii durerii mele crescuţi pe dinăuntru, ţi-au străpuns trupul de gânduri

151

cerându-i vamă de ţi-e teamă ia-mă de mână priveşte-mă-n ochii de vise portale deschise spre noi ....................08.07.08............. 190.Pe lamă de cuţit Voiam sa stiu... de-am sa revin Iti vei mai aminti de mine? De noptile prin tintirim Cand ne iubeam infrigurati Sorbind dintr-un pahar de vin In cripta rece-mbratisati Uitand de morti, dar si de vii Mai stii de noptile tarzii? Mai stii de lama de cutit Ce-am pus-o langa noptiera Spunandu-ti ca de ma iubesti Doar cu iubirea-ti efemera Si-apoi sa pleci in drumul tau Lasandu-ma in foc si para Nu am sa mai glumesc defel Ci am sa-ti sar la jugulara? Ai ras atunci de felul meu De a-ti arata simtirea Acum... acum iti amintesti, Sau mi-ai uitat iubirea? .............................................. 191.Rănit din dragoste m-ai rănit... m-ai rănit cu visele tale ce mă stângeau în braţe posesiv

152

mă dor şi gândurile care nu mai puteau să zboare ci naiv ca fluturi cu aripi frânte se zbăteau în palma ta căutând adăpost dar erau fără rost dezbrăcate de praful de stele mi-ai făcut din dragostea ta turn de fildes, fără ferestre şi m-ai iubit, da... m-ai iubit c-o dragoste cum nu mai este alta pe pământ mă desfătai în mângâieri şoaptele tale... hrană pentru zei le picurai pe ochii mei când mă iubeai mă înălţai de atingeam cu mâna cerul aveam brăţări de aur la picioare pe umerii goi m-ai prins toate visele tale văl de noapte brodat cu sărutări din depărtări zorii-şi scutură pleoapele chemându-mă pe nume eram luceafărul dimineţii mă cântau poeţii

153

iar ziua nu voia sa se nască fără mine printre suspine m-am dezbrăcat de tine ţi-am pus pe frunte-o sărutare şi mi-am lăsat aripile să zboare de câte ori voi răsări să ştii ca strălucesc pentru tine... ...................................... 192.teatru de vară II Ştiu... ştiu că mă urăşti acum Dar, opreşte-te o clipă Din drum Din alergare Şi fă-mi hatârul: Iubeşte-mă un ceas, Ca şi cum am fi rămas Ultimii pe Titanic Iubeşte-mă vulcanic Cu toată furia sfârşitului de timp Ciudat anotimp Pentru moarte De departe Se-aud clopotele Ce ne-ngână Prohodul Miroase-a ţărână Lut şi iubire

154

Veşnică pomenire Iubeşte-mă o secundă, ştii Clipa aceea suspendată-n veşnicii În care parfumul exotic Şi gustul de sare Prind contur Şi culoare Acea primă clipă ce n-a avut nici o şansă Să se nască Şi-a murit Ne-mplinită Purtând pe buze Veşnicul regret Neşoptit Iubeşte-mă cu ură Cu pumnul încleştat În cearceful udat De lacrimi Şi sânge Iubeşte-mă complice Căci împreună am ucis Acel novice Paradis Născut cândva Pe-o margine de vis Acum stăm la zid amândoi Cu mâinile legate O panglică neagră pe ochi Genuni condamnate La veşnic-amintire

155

Mă urăşti? Mă iubeşti? Mai contează? Prin aer valsează Râsetele celor ce asistă Hilar La parodie Pe scenă Doar tu şi eu Şi felinarul care Clipeşte complice E tot mai răcoare Se pare Intrăm în era glaciară Iar noi Suntem doar biete Marionete Legate cu sfoară Mă mai iubeşti? Fii serios! Suntem doar cârpe Îndesate cu vată Ce zac pe caldarâm Nu putem Nici măcar să urâm! .......................17.07.08................ 193.Oglinzi distorsionate Ştii ce-am înţeles din toate vorbele de-ocară ce mi le-ai aruncat aseară în obraz,

156

Când răsuceai atât de mânios cuvintele pumnale în sufletu-mi căzut pe jos spunându-i să se scoale? Ştiu, nu ai terminat, mai sunt de cosmeticizat câteva răni ce încă sângerează, ţie-ţi mai e sete iar ce-i mai bun abea acum urmează? Ştii ce-am înţeles din furia cu care îmi vorbeşti printre blestemele lumeşti şi vorbele duhovniceşti spunându-mi ce crezi tu că sunt şi arătându-mi cine eşti? Am înţeles că ...încă mă iubeşti! ...................................... 194.Repetabila greşeală Ai vrea să mă iubeşti – îmi spui – cu toată patima din tine aşa cum m-ai iubit mereu că alta n-a mai fost ca mine! M-ai născocit cu fiece secundă ca pe-o zeiţă fără de egal nici Venus nu era ca mine elixir universal....

157

eram lumină-n întuneric şi-ţi străluceam adânc în vis iar lumea ta cu mine era cântec şi te credeai în paradis.... Te-auzi ce spui? Ai luat o clipă seama că m-ai creat din nou, în mintea ta când eu eram o simplă Evă nu visul tău pe canava? m-ai ridicat la rangul de zeiţă când eram doar un simplu om, m-ai născocit în vise şi poeme mi-ai ridicat în tine-un dom... şi-acum... îmi spui că sunt o amăgire... iar tu marionetă-n mâna mea... că te-am minţit, iar scena de iubire era doar broderie-n catifea totul a fost numai butaforie ce focul tău a transformat-o-n scrum, priveşte! Oare eu am scris scenariul? Sunt eu cea care trag cortina-acum? Ai îngheţat văzându-mă femeie, cu slăbiciuni şi patimi şi dureri, credeai că sunt un înger, o lumină, dar astăzi nu mai sunt ce am fost ieri. De te-am dezamăgit, a cui e vina? m-ai aşezat mai sus decât eram. Acum, priveşti în bezna ce se lasă, cu capul rezemat în cot, pe geam...

158

..................................... 195.Clipa - săgeată Cine poate opri clipa, sol al vremelniciei slobozit din arcul timpului spre veşnicii? Odată pornită nu se va opri decât la ţintă. Ce contează că trece prin inima mea? .................22.07.08............. 196.Poate ca ar trebui... m-asculţi? sau e doar vântul ce şopteşte printre frunzele copacilor mai ştii? poemele târzii ce nu voiai să le mai scrii pagini albe din aripi de fluturi rătăciţi prea aproape de marginile tăcerii mi-e pana uscată-n călimară uimiţi de pe tărâmul durerii se strecoară... stai... poate că ar trebui să închid uşa şi să merg mai departe

159

fără să privesc înapoi să scriu o nouă carte ridicând din colb mănuşa aruncată pentru noi nu te amăgi... verbul a fi se conjugă şi la persoana întâia prezent

197.Adevărată belea mi-am spoit cu catran sorii ce-mi deranjau somul aşezat între perne de vată doar o ciocolată fierbinte îmi mai putea trezi interesul dezbrăcat deja pregătit de culcare ciudata licoare îmi vorbeşte despre tine dulcegărie închisă la culoare ameţitoare în aromă şi gust de... buzele tale... adevărată belea mai bine trec pe cafea! .......................22.07.08.............. 198.Repetabilă tentaţie (divorţ de catifea)

160

Parfumul ce mi l-ai pus aseară pe tâmple trebuia să se întâmple în altă generaţie repetabilă tentaţie să culegi cu braţe de vis castanele din paradis miros de ambră şi santal pus sub radical şi-mpărţit la doi un trifoi cu patru foi să poarte noroc altcuiva citaţie lipită pe canava în culori de toamnă ultimul termen o simplă afirmaţie căzută brusc la căderea cortinei aplauze ulterioare nu se primesc .................22.07.08................. 199.Aburi de absint Ai spus ceva? se pare că am plecat la culcare ceva mai devreme

161

probleme? Profa de mate e-n vacanţă eu am o restanţă la această materie doar o perie ar mai putea să-mi cureţe creierii de... ce-a rămas un popas la clinica de reşapat ar fi indicat măcar pe termen scurt bifat până la următoarea aplicaţie prea mare tentaţie să verifici lista cu cei admişi peste program le pui un ham şi învaţă urgent stânga, dreapta, pe loc, cu puţin noroc mai rămân nişte spaţii la fără frecvenţă absenţă obligatorie! ..................22.07.08................

162

200.visare Iubitul meu cu ochi de beznă încinşi de jarul unei şoapte te-aştept cu sufletul scânteie ca să te naşti în miez de noapte din scrumul celei ce-a trecut şi-a ars ultima picătură. Sărutul tău, peceţi de foc care mă sigilau pe gură şi degetele-ţi de satin ce mă visau claviatură recompuneau un vals divin cleştar în sunet şi structură, ameţitor pocal de vise ce până-n zori se risipesc. Dar nu apari, în bezna nopţii doar doi luceferi strălucesc. ..............................30.07.07............. 201.Oare... Timpul, cu degete de clipe a bătut la ferestrele pleoapelor scuturând delicat picăturile aninate pe gene plouase? sau... gustul sărat luneca alene către buzele arse de sete de ce ţi-e dor? de mare... de valuri surori ce-mi prind în plete ghirlande cochete

163

brăţări de coral sângeriu iar noaptea, târziu din spumă-mi fac veşmânt ce-l las să cadă la pământ sub clar de lună cu tălpile goale-mi rostesc venirea înapoi dar valurile, geloase sărută-n urma mea nisipul ciudat... mă privesc în oglinda de ape dar... nu-mi văd chipul oare... ..................02.08.08................. 202.O clipă doar... Aripile mele, păsări cântătoare le târăsc pe pământ nu mai pot sa zboare au sufletul frânt plumb turnat în forme străine nu pot să fac decât ce se cuvine e pustiu în mine şi e frig dar ştiu e târziu să ne naştem pentru-un nou început

164

mi-e cântecul mut eşti tot mai departe cad frunze moarte pe alei pustii n-ai să mai vii ai pus pecete pădurii nici vântul... nici murmurul ierbii ce răscolea pământul sub frământări de foc nici gândul... nu mai e loc sub luna-nmărmurită şi lupii tac cu gâturile-ntinse sunt stinse orbitele ochilor magi cupa de jad e golită de ultimul descântec îmi înmoi trei degete şi stropesc ultima şoaptă m-aşteaptă atâta tăcere n-am să-ţi mai pot spune ce ştii doar nopţile târzii le rog să mai amâne o clipă doar cât să...

165

..................06.08.08.............. 203.Moment funebru Ştiu pentru astfel de momente nu există cuvinte nu-mi vine în minte nici un slogan înţelept simt doar în piept acea durere care amorţeşte şi mă face să tac prăbuşită în mine cu margini zdrenţuite aşa cum se cuvine tăcerilor decente încremenite într-un zâmbet desuet superb buchet, era pentru mine? Imi presari pe faţă petale pe braţele goale iar pe buze un... pardon, a trecut! Se aruncă doar un pumn de ţărână în hăul de lut şi poate-o lacrimă fugară ştearsă pe furiş „Odihnească-se-n pace” e cel mai bun afiş pentru tot ce nu mai poate fi lumină „Sub lespedea de piatră zace ce-a fost odată!” e bine să fie uitată

166

...............06.08.08................... Adio, dar raman cu tine (nepublicabilă) Azi noapte cerul şi-a rupt zăgazul de ape curgându-mi pe pleoape şiroaie voind să-mi adape durerea şi-am plâns... te-am rugat să mă laşi să nu mă opreşti să mă laşi să plâng jelindu-mi tot sufletul nătâng tu doar să mă priveşti priveghi în noapte târzie pentru tot ce-a pierit şi n-a putut să fie prăbuşită în mine cu mâini ridicate spre cer îmi jeleam pruncul nenăscut prea-devreme pierdut linţoliu de stele căzut peste bătăile inimii mele plângeam... printre gene licurici în jocul lor şăgalnic îmi spuneau că tu vei rămâne aici în inima mea pentru veşnicie

167

plângi iubito lacrimile mele sunt linţoliul de stele veşmânt pentru sufletul tău oriunde vei fi noi nu ne vom despărţi niciodată mereu ne-om întâlni în nopţile târzii pe planeta noastră de vise ............................07.08.08........................ 204.Ceas mistic Te-am scos pe câmpul meu de alizee Ca să culegem boabele de rouă Din ochii tăi ce m-au făcut femeie Din ochii mei şi braţele-amândouă Liane ce voiau să te-nfăşoare Să-ţi spună că blestemul s-a-mplinit. Sub mângâierea razelor de lună m-am preschimbat în înger împietrit doar lacrimi mari, fierbinţi, brăzdau granitul mărturisind că încă mai exist tu în genunchi, strângeai în braţe stânca şoptind încet poemul nostru trist lasă-mă să plâng în astă noapte şi mângâie-mi a inimii suspine ia-mi capu-n mâini, sărută-mă pe buze şi plângi şi tu alăturea de mine când primii zori şi-or arăta destinul

168

eu voi fi doar o stâncă de granit două izvoare veşnic nesecate vor şoşpoti ce mult eu te-am iubit iubito, mi-e durerea rădăcină înfiptă-adânc în stânca ta de jale simt crengile-mi cum te îmbrăţişează iar frunzele-mi foşnesc uşor pe poale trecut-au vieţi şi atâtea anotimpuri în nopţi târzii se-aude o chemare când frunzele arţarului sălbatec palmele-şi scaldă-n apa din izvoare ............................. 08.08.08…………… 205.În noaptea asta Iubitul meu în noaptea asta Cad toate stelele din cer mi-e-n beznă sufletul, iubite şi simt cum mă topesc şi pier Iubitul meu în noaptea asta Îţi număr clipele pe rând Tu vei iubi acum pe alta Iar ochii mei privesc plângând Iubitul meu în noaptea asta Iubeşte-mă în trupul ei Iubeşte-mă ca niciodată Sărută-mi lacrimile.... vrei? Iubitul meu, în noaptea asta Parfumul meu să te-nfioare Să te mângâi cu-a mele vise Deşi mă pierd în depărtare

169

Iubitul meu... în noaptea asta... ............08.08.08................................... 206.Pasărea spin mi-e sufletul un fulg lăsat să zboare plutind în universul infinit nici nu trăieşte, nici nu moare e un perpetuum asfinţit cuvintele-mi se sting încet pe buze acorduri triste ale unei simfonii născută din catrenele optuze ce-mi lăcrimau în nopţile târzii aducerile-aminte-mi sunt petale strivite între file de caiet deşi le-am scris, rămas-au doar foi goale dintr-un roman cu aer desuet cântecul meu e zbatere de pleoape e tril ce-l cântă doar pasărea spin de am să-l cânt, sfârşitul mi-e aproape mi-am împlinit al zilelor destin ........................08.08.08........................ 207.Când sufletul tace Când sufletul tace Bat clopotele inimii a jale Litanii se-nalţă încet Murmurând a suspine Iar dintre ruine Cu-n voal desuet Şi-un aer cochet Mă ridic eu din mine

170

Bântuind pe alei Mă ning flori de tei Cu tălpile goale Păşesc peste cuvinte Deşi sângerez Adun cioburi de silabe Ca să pun o întrebare Mă doare Dar vreau să ştiu Deşi e târziu Suflete, poţi să-mi spui Ce n-ai spus nimănui De unde atâta durere? Am auzit un suspin Iar restul... e tăcere ....................08.08.08........... 208.sa stii sa plangi.... am plans de-atatea ori incat mi-e plin de nori sub pleoape mai tarziu sau mai aproape ratacind printre straini filoni de sare prins-au radacini in adancul sufletului lacrimi uscate in desertul arid stalactite infipte perfid in bolta de ganduri

171

privind printre randuri m-am cautat pe harta eram... marea moarta ..................11.08.08.............. 209.Vorbe... Prieten drag, în viaţa asta toate au preţul lor şi timpului dau vamă ce scoţi pe gură, iute se socoate şi pentru fiece ai să dai samă iar de îţi faci din teamă sfetnic doar haosul te mai cuprinde pentru nimic nu mai eşti vrednic oricin' te cumpără sau vinde să nu-ţi fie tovarăş pripa, fiece zi are-un hotar nu poţi opri în zboru-i clipa iar s-o grăbeşti, e în zadar zăbavnic fii să judeci omul adâncu-i nu-l poţi cerceta îl cântăreşti doar ca pe pomul ce-l chibzui după roada sa nu-ţi părăsi în grabă locul ci mai adânc dă rădăcini acceptă că aşa e jocul astăzi surâzi, mâine suspini ca sa te-apropii de Lumină un Altul plăti pentru tine în El înfige-ţi rădăcină ca să n-ai parte de suspine

172

iar timpul îşi va lua mereu obolul de zâmbet, lacrimi sau sudoare mi-am învăţat atât de bine rolul: de câte-ori cad, din nou sunt în picioare ....................11.08.08................. 210.Fantasmele nopţii Sunt doar un abur pe întinderea de ape iar luna-mi ţese chipul din razele-argintii am fost un vis, o şoaptă, o clipă prea aproape de soarele fierbinte din verile târzii mi-e cântul doar o coardă de vioară întinsă peste capeţi de clipe ce-au trecut cu aripile frânte doar sufletu-mi mai zboară străjer peste rotunduri de patimă şi lut şi în lumina blândă a nopţilor senine prind formă străvezie pe-ntinderea de prund cu braţele întinse aş vrea să vin spre tine dar mersul mi-e zăbavnic şi-ncet iar mă scufund ............................11.08.08............... 211.Acalmie Furtuna mea ascunsă în adâncuri, mi-ai răscolit din nou nisipul, ţi-ai repezit spre ţărmuri valul, lăsându-mi scoicile pustii algele-ncâlcite-n plete, spuma nopţilor târzii iar acoperindu-ţi chipul ţărmul meu mai poartă urma viselor ce şi-au luat zborul

173

stol de păsări călătoare pescăruşi ce vor să zboare peste zări, în depărtare sărutându-mi doar piciorul la plecare şchiopătând, căci dorul doare mă îndepărtez de ape, valul tău îmi şterge pasul, tresărind, ţi-aud iar glasul ce mă cheamă în vâltoare mai aproape... mai aproape.... urma mea-i o adiere ce-mi împrăştie parfumul, nimeni nu-mi mai ştie drumul doar petale mai şoptesc vechi poveşti cu-„a fost odată...” o furtună alizee şi-n nisip, chip de femeie val cu gust amar de sare îmbrăţişând ţărm şi mare izbind stânci în depărtare... ............................13.08.08................... 212.Ritual păgân Azi, mi-am luat inima-n palme am aşternut-o pe-o hârtie parfumată cu penelul sufletului meu înmuiat în pulbere de stele visele mele înghesuite-n vârful de argint se-mbulzeau toate-odată

174

să-şi tânguie jalea lacrimi, dureri, suferinţi, patimi fierbinţi, au potopit hârtia până când, sărmana, au năpădit-o picuri de sânge plânge... strigându-mi: opreşte! Priveşte! Erai atât de viu, încât într-un târziu cu mâini tremurânde ştiind că doare am luat o lumânare printre şoapte mărunte te-am sărutat pe frunte am lăsat flacăra flămândă să se înfrupte din hârtia ce-ţi păstra, vie mărturia mi-a rămas în palmă doar scrum... acum... pot să-mi văd de drum .....................13.08.08.................. 213.Roata m-au călcat în picioare turmele de gânduri călătoare cu coamele-n vânt frământând pământ

175

sub copite, pământul meu iubite, tărână din ţărână o ploaie păgână îmi înmoiaie lutul mâini, mâini străine plămădesc argila fierbinte amintindu-i de tine roata... roata ast-ameţitoare nu mă lasă să rămân în picioare o voce se aude-n depărtare: „les jeux sont faites, rien ne vas plus!” ..........................13.08.08.............................. 214.Atlantida (undeva în adâncuri) Am cerut uitării să-şi înfigă pumnalele-n sufletul meu să mi-l lase sângerând până se va goli de tine printre suspine credeam că mă voi ridica şi voi merge mai departe sau poate mai aproape de-o moarte lentă... tcută... durere mută asemeni unei scufundări în abis destinul promis ca soarta unei Atlantide ghiare perfide

176

înfipte în sine să uit de mine sau de tine... e acelaşi lucru am privit în sufletu-mi oglindă mi-am văzut chipul împietrit căuş de-aragonit golit de rodul durerii a fost de-ajuns o adiere o şoaptă doar şi am văzut că e-n zadar să-i dau uitării vamă nu se poate ca să mă smulg din mine şi-atunci frumos, aşa cum se cuvine te-aşez în inima-mi culcuş şi te adorm cu şoapte de alint nu mă mai mint ci ştiu vei fi acolo şi devreme şi târziu mereu viu ...................................... 215.Mai lasă-mă Mai lasa-mă să te iubesc numai puţin, cât o durere nerostită, să beau din cupa de pelin dulce amărui destin lacrimă nerisipită

177

mai lasă-mă acum să-ţi fiu o adiere pe la tâmple să te ating, să fii iar viu şi-n jocul lor să se întâmple atâtea aripi care-n zbor poartă al dragostei fior mai lasă-mă să îţi zâmbesc să-mi săruţi pleoapa-nlăcrimată să-mi sorbi suspinul de pe buze când îţi şoptesc că te iubesc şi nu e nimeni să ne scuze când conjugăm „a fost odată” ..........................16.08.08.......... 216.Atâta-ţi cer mi-e abur sufletul brăzdat de-atâtea ploi din norii deşi ce se revarsă peste noi când tu păşeşti nainte eu păşesc napoi dansăm acelaşi dans dar împărţit la doi pustiu îmi e de întrebări fără răspuns tu marea mea, eu valul tău de stânci ascuns nici şapte vieţi de le-aş trăi nu-mi e de-ajuns să regăsesc pierdute punţi ce ne-au străpuns de-atâtea vise ce le-am răstignit în noi suntem copaci bătuţi de vânt, spălaţi de ploi, cu plete-n cer şi rădăcina în noroi, atâta-ţi cer „nu-mi da iubirea înapoi” se scutur clipele pălind în infinit iar visul nostru ce-l credeam făr’ de sfârşit îşi pleacă fruntea-n sângeriul asfinţit atâta-ţi cer „ca să nu uiţi că m-ai iubit”

178

............................................................. 217.În alte vieţi m-am risipit în roua primei dimineţi raze fierbinţi topeau în mine ani de ploi pierdusem una doar din cele nouă vieţi iar celelalte au rămas pentru noi doi vor trece ani şi poate lumi s-or prăpădi şi se vor naşte din genuni noi galaxii în mii de vieţi ne-om căuta şi ne-om găsi să ne iubim la fel de mult ca-n prima zi .............................16.08.08.................. 218.Aniversare La poalele timpului e haos s-au întâlnit în oglinzi paralele ziua mea de ieri cu cea de mâine două păreri de rău şi de bine la poalele timpului m-au strivit atâtea vise prăbuşite un an le-am fost culcuş mi-au fost zenit spre stele m-au purtat dar a venit al zilei asfinţit privesc apusul sângeriu soarele-şi scaldă obrazul în mare braţe de valuri îl cuprind spunând că încă nu-i târziu de va pleca va fi pustiu

179

va fi o noapte-ntunecată nu va mai fi ca altă dată la orizont răsună ultimele acorduri ale dansului nostru în doi ia-mă în braţe şi legănă-mi amintirea mă sărută cu buze fierbinţi ultime dorinţi presărate petale de galbeni trandafiri cioburi de vise furate otrava dulcei amăgiri la poalele timpului, cu trupul frânt aştept răsăritul privind cu ochi de sare infinitul ......................17.08.08........................ 219.Reverie Ploaia se sparge-n muguri pe ramuri de copac minuscule clepsidre de lumină ce se răsfrâng în cerul alb-opac lacrimi fără vină mă pasc pe frunte cerbii ce-n ochi mi se adapă pe umeri goi de frunze îşi fac păsări culcuş în braţe îmi aleargă a ielelor copile ducându-mi stropi de rouă’n al palmelor căuş ................................................. 220.Blestem de lună plină

180

m-ai chemat în noaptea plinei luni de departe de dincolo de cerul ce desparte sufletul de trup şi de moarte mi-am înfipt adânc tăcerile în sufletul tău sângerând cuvinte păgâne de rău şi de bine lăsându-mi lupii paznici la hotarul dintre dureri mă apropii să-ţi vindec buzele de rănile şoaptelor mele pulbere de stele stigmat al lunii ce mă face fiară iubirea noastră, meteor sortită din pântec să piară e doar blestem de speţă rară al durerilor izvor stai departe de mine iubite în nopţi cu lună plină nu vreau să-mi fie risipite visele-lumină ci mă aşteaptă dincolo de poartă în cealaltă viaţă a mea unde patima ta

181

mă prăbuşeşte în visare ....................................... 221.Aproape De-atâtea ori am tot plecat când eu plângând când tu cu un oftat, iar paşii noştri lasă urme adânci săpate-n stânci de suflete rănite niciodată nu vom putea lua-napoi vorbele rostite clipele trăite în doi chipul meu îl vei avea mereu gravat înlăuntrul pleoapei printre lacrimi ca să mă ţii aproape ........................................................ Astăzi, mi-aţi arătat că cerul se poate atinge cu mâna, mi-aţi făcut din sufletele voastre aripi de vise învăţându-mă zborul credeam că totul se sfârşeşte la linia orizontului dar voi mi-aţi arătat că există un dincolo de toate,

182

că se poate... mai multe inimi, aceeaşi tuşă delicată aplicată pe pânza uscată a timpului meu mi-aţi dăruit cu atâta candoare pete de culoare petale de suflet adunate-ntr-o floare pentru căuşul palmelor, plin nu pot decât să vin timid să vă şoptesc: „MULŢUMESC!” .......................................... 222.Cantec Mai moare câte puţin pământul sub picioare plesnind în muguri crescuţi pe dinăuntru rădăcini se înalţă către cer căutându-şi ţărâna, doar spini rodul stingher al pribegiei îmi sângeră fruntea

183

m-atingi cu mâna se poate, nu se poate e doar un contur în oglinzi distorsionate se repetă mahmur netrezit din beţie dublă simfonie cântată pe-o singură strună nebună ...............29.08.08............ m-ai dăltuit o piatră tare semn de aducere aminte la hotare mi-ai zidit mâinile-amândouă în rugăciune stropi de rouă ............................................ 223. „Al dragostei rug” rămânem aceiaşi pe-al dragostei rug printre cuvinte speriate de ploi ispite albastre trăite în doi ne pun laolaltă-n al dragostei jug pe drumul uitat bântuim amândoi uităm c-am rămas doar o dâră de fum ne sunt paşii un ţipăt pe-aleea de scrum corolă de vise spălată de ploi pe cărări de abis te caut iară să-mi fii domn în amurgul ce coace pe vatră se scutur cireşii de flori peste piatră

184

e noapte...te-aştept... te aştept ca să vii... ..........................02.09.08............ 224. „La masa nopţii” pe umeri de toamnă tăceri se-nfiripă mirese vândute prin gând rătăcesc cu ochi de-ntuneric spre lume privesc flămând de-nceputuri cu iz de ispită rănite cad octave de ţipete pustii când se închină cerul, pământul sărutând cu mâinile mai pipăi conturul unui gând doar umbra-mi se închină la masa celor vii te-ai dezgolit de frunze şi nu mai poţi să minţi ţi-s crengile plecate sub lună, la pământ acum mă vezi aevea, deşi o umbră sânt şi te cuprinde dorul... de nopţile fierbinţi ...........................02.09.08................ 225. „Ciorchini de întuneric” acelasi alb hotar ce si-a pierdut perechea un trunchi pictat de var ce-si tremura urechea pagan, culori sfarmate ma bantuie sub tample astept sa se intample cutremur de palate parfum de orihidee adulmeca decarii pluseaza doar avarii cu clesti de crustacee

185

termite trupu-mi ferec ma dor oglinzi de ape nu-i nimeni sa ma scape din noaptea de-ntunerec ................02.09.08................ 226. „Lacrimi de ceară” ne e un mit umblarea pe-ntinderea de ape găsim mereu tentaţii ce ne întorc pe cale curând se-opreşte ceasul iar mâinile ni-s goale doar umbrele-nsetate genunchie să se-adape din colţii cei de şarpe voiam s-adun doar mierea să nu sorb picătura letală de venin dar nu se poate Doamne şi azi la Tine vin sub fruntea-ţi de odihnă ca să-mi alini durerea zidită-n trup de Ană la marginea uitării pe umeri port povara tăcerilor din gând pocnesc în mine muguri ce se deschid pe rând în nerostite-acorduri dând glas de flaut chemării mi te-am gravat sub pleoape şi-n fiecare seară botezul gurii tale aştept să îl primesc în flacăra-ţi fierbinte aş vrea să mă topesc să mă preling pe-obrazu-ţi, în lacrimi mari de ceară .............................02.09.08........................ 227. „Ape-albastre” cu braţe de liane mă strecor peste oglinda apei, despicată de verde crud cu chip de fată în cercuri vii păşind uşor

186

prin geamul alb de lună plină te ning cu-atâtea-mbrăţişări sortite veşnicei uitări un dor ce nu se mai alină în colb cad şoaptele nespuse baladă tânguită în pridvor doar apele albaste-n suflet dor de unduirea vremilor apuse din cupa nopţii-mi beau amarul pleoape de tristeţi îmi plâng pelin în teasc, din mine curge vin, vin sângeriu iubito, ca şi jarul ........................02.09.08........................ 228.De dincolo... De-o parte şi de alta a timpului mâinile noastre se întind voind să se atingă oglinda clipelor încremenite ne separă e seară... mi-e seară în suflet apusul sângeriu ne desparte e târziu frunzele moarte miros a pădure esenţe pure se strecoară tulburându-mi vederea

187

spini îmi sfâşie veşmântul de vise cu aripi deschise încerc să prind clipa... dar mă prăbuşesc în gol... ...............05.09.08................ 229.Eu încă... Eu încă te iubesc, iubito, rotund, profetic, interzis, şi rătăcesc ca un proscris în spaţiul meu, produs mimetic când mă prefac că mai exist mi te-ai insinuat iubito, ca o otravă în sistem un dulce amărui blestem rostit cu lacrimi şi suspine: „adio, dar rămân cu tine” eu încă te iubesc, iubito, la modul trist şi indecent cu care gându-mi insolent te mai mângâie peste noapte rostindu-ţi interzise şoapte deşi eşti val pe alte ţărmuri eu încă te păstrez empiric în teritoriul meu oniric introvert şi ilegal cu dulce-aromă de migdal ................05.09.08..................... 230.Replica la „Asteptare” mi-e mută astăzi aşteptarea

188

toarsă-n al clipelor fuior din praful orelor ce dor doar chipul tău izbeşte zarea zbătând a timpului aripă printre culori de-apus şi miere ţi-e umbra palidă tăcere înghesuită într-o clipă mi-e trupul ceară netopită în candela de la intrare mi-e dor iar aşteptarea doare sublimă jertfă şi ispită ..........07.09.08.......................... 231.Replica la „Flaute de ceara” din dansul ielelor, nocturn doar vântul mai adie spuzind pe cer, din stele o mie cuvântul gol şi taciturn culori de flăcări ce şopteau descântec peste umbră îmi picurau pe pleoape, sumbră o lacrimă pe când plângeau din flautele vechi de ceară topite pe când eram doi tristeţi mai fumegau în noi în risipite veşti de seară săpat-am numele din noi în palmele iubirii păşind pe ţărmul nemuririi bătuţi de vânt, udaţi de ploi

189

................07.09.08...................... 232.A venit toamna a venit... a venit toamna... plouă afară şi-n suflet mi-e iar teamă de vântul ce îmi răscoleşte pustiul din mine, cenuşa din jar mi-au roşit pe obraji codrii noştri sălbatici şi pe tălpi mi-au rămas buzele-ţi ruginii îmi cad frunze pe piept mă îmbracă iubite în pasteluri de-oranj şi de vise târzii tomneşte-mi amurgul mi-l trece prin plete şi pune-mi castane şirag fă-mi iubite din frunze culcuş mă iubeşte foşneşte-mi pădurea mă trece de prag a venit... a venit toamna... ................08.09.08.................... 233.Nici toamna asta... mă cheamă peste pragul serii rupând amurgul în fâşii să-mi faci veşmânt din florile târzii

190

cu gust de vânt şi de culoarea mierii pe frunte pune-mi spice aurii şi-n păr sclipiri din nopţile de-argint şoptesc tăcute vorbe de alint şi ştiu...nici toamna asta n-ai să vii... ...........................09.09.08........... 234.Şi voi rămâne... blestemul meu e-n şoapte de iubire, pe-al frunţii ochi eu ţi le-am pus pecete, şi-oricât ai bea, mereu îţi va fi sete de-al meu sărut, o dulce amăgire căci mi-am făcut iubirea o licoare, ţi-am strecurat-o-n suflet ca venin amestecat cu lacrimi şi suspin, o flacără arzând mistuitoare şi voi rămâne-n nopţile-ţi de vis stigmat pe mâna-ţi dreaptă şi pe piept de fiecare dată-am să te-aştept pe ţărmul unde tu mi-ai fost promis .........................09.09.08................. Nu-i nimic întâmplător trebuiau să fie toate file binecuvântate din trecut spre viitor... prea sunt singură iubite când în noapte somnu-mi vine e pustiu fără de tine visele-mi sunt văduvite de răspunsul la-ntrebarea ce revine mult prea des

191

adevăr de timp cules ce îşi dăltuie chemarea în al inimii şablon trist, dar adevărul doare şi rămâne în picioare chiar de plouă monoton să-l rostesc aş vrea, îndată cât eşti încă viu, real, lumea mea cu cer de-opal, Atlantidă scufundată... Gândul meu pierdut în tine îţi dă clocotul din şoaptă gura mea de mură coaptă îţi tot murmură suspine n-am să-mi las somnul pe tâmple azi şi-n nopţile ce vin, te aştept ca pe-un destin ce urmează să se-ntâmple... dac-a fost realitate sau a fost un simplu vis, adevăru-i compromis fiindcă astăzi ştiu: se poate! Mai sunt singură iubite şi te chem să vii la mine ştiu că doar aşa e bine şi cu doruri infinite orizonturi vreau s-atingem din trecuturi interzise şi spre zările promise jarul inimii să-l stingem ............09.09.08.....................

192

235.Astept... clopotul nemuririi sa bata dincolo de ultimul gest s-au păstrat cuvintele efemeride desbrăcate de fierbintele protest preotese duc pe umeri ulcioare ofranda primului rod călcat în picioare de fecioare în sinod se dezbate o problemă eterna dilemă noi sunem chipul sau asemanarea? din vechile mări pământul îşi adună sarea pentru următoarele lacrimi ce vor curge potop schimbând culoarea de amurg violet mă-mbrac cochet în neştiute ere glaciare doar stalagmitele din piept mă ţin in picioare aştept

193

clopotul nemuririi să bată ................................................... 236.Ultima mana pe umeri de stepe tăcerile curg le şuieră vântul prin plete purtând amintiri desuete ţesute-n lumină de sori în amurg pe urmele noastre cuvintele mor pustiu e-napoi şi-nainte doar fluviul mai curge fierbinte prin cei care încă mai simt şi mai dor trecut este timpul şi nu mai e loc decât răscolind în cenuşă deschisă-i o ultimă uşă când zarul se-nvârte la masa de joc .............................................................. 237.Asteptare mi-e noapte în visele ce nu vor să se mai nască îmi dorm pescăruşii deşi e toamnă e târziu pustiu colţul meu de cer încă mai aşteaptă primăvara ........................................... 238.Mascarada

194

E frig afară şi e frig în mine, mi-ai tomnit sufletul lăsându-l fără frunze cu crengile înfipte în cerul vâscos, s-a contopit lumea de sus cu cea de jos într-o conspiraţie perfidă lăsându-mi aridă simţirea, perdeaua dinăuntru s-a sfâşiat putând să se vadă o întregă mascaradă. Între sărăcie şi fudulie vântul încă mai şuieră prin acea cavitate în formă de inimă. ........................................ moartea este o calatorie asumata .................................................. Mă dor capetele ploii duhnind a ceaţă .......................................

239.Viata ca o gara tristetea garilor ce plang e o obsesie ciudata tot pleaca trenuri rand pe rand trenuri care niciodata nu au promis ca nu se vor intoarce

195

in gara tristei asteptari eu sunt peron uneori aglomerat asaltat de atatea intrebari ce-si asteapta raspunsul dar vocea de la microfon tace azi peronul e gol trenul meu va face ocol spre o alta halta singura constanta sunt sinele de-otel gandind paralel ....................15.09.08.................. 240.Cioburi de gand Pe linisti de para se-ndura trecutul din nou sa mai moara jelind inceputul ramane durerea nevindecata in zari caut puterea aceea ciudata sa uit c-ai fost drumul ce niciunde duce al gurii nerost rastignit pe o cruce

196

aripile-mi vise panze-n catarg acum zac desprinse si valuri le sparg doar cioburi mi-e gandul golit-am paharul baut-am cu randul dulcele-amarul ................16.09.08......... 241.Altar de cetini mi-e toamnă-n munţii ce pe umeri îmi cuprind atâtea văi pierdute-n ceţuri ce desprind uitatele cărări pe care-am hoinărit prin zorii tăi spre sângeriu-mi asfinţit mai depănă-mi iubito dorul în fuior şi dă-mi să beau pelin din apa-ţi de izvor adastă lângă stânca ce va fi mereu al nostru dom, de-o parte tu, de alta eu şi lasă-ţi frunzele să cadă rând pe rând să-ţi sărut glezna cu al patimilor gând să te cuprind cu braţ de ramuri de mijloc pe-altar de cetini să te ard cu–al gurii foc .....................18.09.08.................................... . 242.Vremea din urma apocaliptic este timpul vremea din urma ne ajunge la roata vietii inca-i

197

cearta se-nvarte greu si nimeni nu o unge tot ce a fost vestit odata e vremea care se intampla din ochi curg lacrimi stropi de sange pe la tampla doar clopotul mai bate-n dunga rastalmacind chemarea de apoi zadarnic fug cei multi spre ape crezand ca astfel au sa scape de razboi se face cerul sul de stele cazute-n terta pe pamant ne rastignim in noi pe lemnul care ne-a lasat consemnul in Cuvant mai suntem azi, de volburi pline

198

pierdute ploi in ceas tarziu ce sting jaratecul in vatra de ramane numai piatra si cocliu mai suntem...cat mai este vreme cat mai e licar de lumina s-a rostit deja sentinta si securea s-a infipt la radacina ............19.09.08............. . 243.De n-am fi fost De n-ai fi fost pribeagul veşnic făr’ de noi Când tu plecând, când eu venind iar înapoi Te-aş fi chemat pe ţărmul nostru plin de ploi Întregul univers să-l împărţim la doi Tu doar tăcând Iar eu rugând Amurgul viu Nu prea târziu Ca să ne fie Nopţii făclie De n-ai fi fost un suflet veşnic călător Spre ţări de vis cu-aripi albastre de cocor De-am fi putut să ne-ntâlnim măcar în zbor Să-ţi fi şoptit tumultul meu de foc şi dor Tu doar plutind

199

Iar eu şoptind Braţe întind Să te cuprind Dar e doar vis, Vis interzis De-ai fi rămas măcar o clipă-n preajma mea Sa-ţi fi făcut sărutul meu pe frunte-o stea Să te fi scris pe bolţile de catifea Ca-n nopţi târzii, să întârzii a te vedea Tu strălucind Iar eu privind Albastre zări Şi depărtări Ce ne împart Şi ne despart ............13.10.08.................... 244.Pulbere de stele Pe buzele mele Doar pulberea de stele Clipeşte-n noapte Uscate şoapte Aşteaptă aride Ploi insipide Ca să le nască Eu fir de iască Iar tu amnar Rodul de jar Pe-altar de cremene Să se îngemene Flăcări din cuvinte Lavă fierbinte

200

Pulbere de stele Pe buzele mele... ...............13.10.08.......... 245.Pentru-a câta oară... Mă lasă-mă iubite să-ţi duc în toamna asta din pletele-mi de-aramă, miresme de gutui şi-n mângâierea caldă a sorilor căprui cu degete de ploaie să-ţi lăcrimez fereastra. Şi mă mai lasă-n noaptea de vise să îţi fiu din iedera-mi sălbatică trecător veşmânt doar frunzele să-mi scutur pe gleznele pământ ca să te simt aproape, ameţitor de viu, iar printre cetini albe când luna se presară în pulbere-argintie pe fruntea-ţi de granit mai lasă-mi doar o şoaptă să-ţi spună „te-am iubit” în fiecare toamnă şi... pentru-a câta oară... ...................14.10.08.......................... 246.Poeme albastre În valea mea de umbre am cărări ce duc spre nicăieri printre tăceri şi gânduri sumbre plutind răzleţe suspinele îmi udă rădăcinile izvor adânc de tristeţe mă priveşti din poienile tale

201

şoaptele dor te doare-ntunericul din petale vrei lumină în faţa mea se-nchină doar himere văd cum piere singurul răsărit mugur pleznit înainte de vreme sau prea târziu sângeriu printre atâtea poeme albastre .....16.10.08............................... 247.Maine se poate E noapte afar’ şi in suflet mai port un apus sângeriu... Ce-a murit încă pâplpâie viu în jarul mocnind violet. E beznă cumplită afară dar zorii la drum au pornit nimic nu este sfârşit cât mai poate încă să doară. În palme port vise strivite ce încă mai cer îndurare vor aripi să poată să zboare mai vor să se simtă-mplinite. Deşi amorţite sunt toate eu ştiu că mâine se poate ...................21.10.08.....

202

248.Umbră fără stăpân Lasă-mi frunzele să cadă şi nu mă întreba de rost, au fost frumoase cât au fost dar azi se-aştern tăcut pe-alei dezbrăcând copacii mei de tot ce nu mai pot să vadă. Lasă-mi doar foi albe-n gând, pe cele scrise le desprinde, le dă acelui care vinde inimi frânte-n iarmaroc. Şi mai lasă-mă să joc desculţă şi cu plete-n vânt bătând cu talpa în pământ zornăind din cingătoare ultima roat-ameţitoare a celor ce nu stau în rând. Lasă iarna să-mi cuprindă gleznele ce dănţuiau şi mai lasă-mă să beau fiertură de mătrăgună noaptea, pe un clar de lună nici să plec, nici să rămân, umbră fără de stăpân agăţată-n cui, în grindă. .............21.10.08....................... 249.Un simplu gest Ţi-a rămas pe retină un rest din sufletul meu... ciudat... a rămas agăţat de ultima lacrimă

203

ce-mi spăla amintirea Nu, nu se cuvine să-l păstrezi. De ce să bântui ca o umbră fără stăpân prin cercul tău de lumină când eu nu pot să mântui nici măcar mâna mea dreaptă, sau ochiul din frunte. Clipeşte! Ai văzut? Cu un simplu gest, am dispărut. ................22.10.08..................... 250.Incompatibilitate Sufletul meu a cerut o amânare nu vrea să se nască în acest anotimp in această culoare îi par zilele prea scurte venite parcă fără timp iar cenuşiul nu-l pune-n valoare e tern şi nu cunoaşte zâmbetul se pare că nu se poate asorta cu tristeţea ......................23.10.08.......... 251.Înainte de ultimele cuvinte Înainte de ultimele cuvinte mai sunt atâtea lucruri de făcut concediază călăul mut ce ucide clipele scoate gândul din laţ dă-i aripi de vise lasă-n urmă camera goală

204

te scoală şi păşeşte dincolo de ochii închişi. Inorogii promişi vor veni să se-adape din palmele tale cu roua dimineţii fără hotare Mai e mult până la ultimul cuvânt La fel ca şi primul va crea un nou univers într-un vers. ...............25.10.08........................... 252.Anotimpurile sufletului nu au o ordine anume mi-e frig.... mi-e sufletu-ngheţat de crivăţul din mine muşcând cum se cuvine în carnea-mi de păcat mi-e pustiu păsări migratoare trec prin trupul meu dincolo... pe tărâmul cu soare lăsându-mi suspine caverne în piept e drept... e bine... aşa se cuvine... anotimpurile sufletului nu au o ordine anume

205

nici păsările nu mai ştiu încotro... .........................25.10.08.................. 253.Muguri târzii Culoarea-ţi ce-o port pe degetul stâng E cântul din mine atunci când nu plâng Te caut pe maluri de timp călător Dor tainic îmi mistuie aripa-n zbor Mereu mă întorc spre cuibul-pământ Suntem două umbre, durere-cuvânt Cu numele tău botez paradisul Deşi dintre noi, eu sunt proscrisul Mă duc spre alt drum de cântec apus Eu nota de jos, tu nota de sus Mi-e toamnă în suflet şi muguri târzii Mă-ntreabă de sunt şi de vrei să mai fii ..............29.10.08..................... 254.Pas de deux Aş vrea să-ţi vindec fructele durerii lacrimi de cihlimbar pe-obrazul pal păstrând în pântec mugurul banal al dragostei, al morţii şi-nvierii e totul simplu, ca un dans în doi, trupuri ce se-nlănţuie fierbinte, când unul face pasul înainte celălalt îl face înapoi .................30.10.08.................................... 255.De n-aş mai crede-n primăvară De n-aş mai crede-n primăvară,

206

muguri plezniţi din ciot uscat, ar însemna că am uitat că pentru-a nu ştiu câta oară ce a fost mort, a înviat albastrul cerului iar plânge cu stropi de ploaie violet încremenit într-un portret de-apus, cu-obrazul plin de sânge, un tomnatic desuet pleşuv de păsări călătoare şi de frunze văduvit îşi vede trupul răstignit în ochiul adormit de soare, orizont încremenit mai mor pe drum din cei ce pleacă mulţi ştiu că nu se mai întorc lunile caierul îşi torc şi într-o zi, din piatră seacă toporaşii lacrimi storc de n-aş mai crede-n primăvară, muguri plezniţi din ciot uscat, ar însemna că am uitat că pentru-a nu ştiu câta oară ce a fost mort, a înviat ..................29.10.08.............. 256.Când sufletul moare Când sufletul moare, din cer se despică lacrimi de gheaţă înfipte-n tăceri, jelind fără cântec acute dureri îşi pleacă genunchii şi-apoi se ridică

207

bântuie marea-n corăbii pustii catarge de umbre plutind blestemat, să caute cuvântul ce piere uitat de cei ce rămân şi se cred încă vii în mine mai curge cărarea săpată de paşii vremelnici ai ochilor-ploi, cutreier nelinişti pierdute în noi şi veşnic mă-ntorc spre o poartă-ncuiată. ........................30.10.08...................... 257.Ultimul ceas Dac-aş putea să-mi şterg culoarea din priviri şi să rămână griul doar, din amintiri,. să-ţi şterg amprenta ce-n retină mi-a rămas să scrijelească în simţiri ultimul ceas... mi-ar fi târziu un prea-devreme împlinit pe rugul care-mi arde jaru-ncet, mocnit, nu vreau să-l sting dar nici să ardă n-am să-l las, am înţeles dar... e prea viu, ultimul ceas... mi-e timpul zbatere de pleoapă printre ploi, un algoritm, mereu acelaşi, fără noi, între ce-a fost şi ce va fi e doar un pas, în palmă, fulg de nea topit... ultimul ceas... .......................02.11.08............................ 258.„Noapte bună iubite”... „Noapte bună iubite” – îţi spun deşi ştiu că prin stepe-adormite de vântul pustiu numai umbra îmi bântuie ca un ecou al ultimei note din vechiul tangou

208

„Noapte bună iubite” – îţi spun fără rost adunând numai cioburi din tot ce a fost sângerând printre-aceleaşi bătute cărări căutând noi răspunsuri la vechi întrebări „Noapte bună iubite” – te-aud ca prin vis sunt tot mai departe de ţărmul promis mi-e frig şi târziu şi mi-e inima stâncă izbită de valuri în noaptea adâncă „Noapte bună iubite”... ........................................................... Iubita mea de-un an şi înc-o noapte mi-ai fost pe rând şi înger şi blestem te cert, te-alung şi mai apoi te chem prin ziduri de tăceri şi punţi de şoapte ....................................................................... 259.îmi înfloreşti în gânduri îmi înfloreşti în gânduri roze de pripas petale vii de sânge pe-oglinzile de ape concentrice iluzii ce vin să se adape din sufletu-mi în care doar spinii au rămas mai strâng în palme visul adânc înfipt în mine şi doare... doare locul în care s-a născut acum e doar un scâncet... e doar un scâncet mut clepsidră-n care curge o mare de suspine îmi înfloreşti în gânduri grădina mea de vise parfumul tău mă poartă pe vechile cărări vântul îmi şopteşte tăcutele-ţi chemări

209

şi iar mă porţi spre stele în braţele promise ..........................08.11.08..................... 260.Foc fără jar Printre alei m-am risipit în frunze ce s-au veştejit tot aşteptând fără vre-un rost ce a mai fost mi-e toamnă-n suflet şi pe mâini port urma viselor cu spini petale strânse prea târziu pe drum pustiu n-au mai rămas decât cărări corăbii rătăcind pe mări fantasme bântuind tăcut dinspre trecut şi am păstrat doar un ecou dintr-un neterminat tablou ofrandă fără de altar foc fără jar ...................15.11.08............. 261.poeţi născuţi... copaci fără pădure cu rădăcini spre soare goi, rătăcind pe drumuri către un nicăieri căci şi-au pierdut sorgintea de neamuri muritoare pribegi în lumea asta de lacrimi şi dureri poeţi născuţi pe vatra ce încă mocnea jarul, ţinând în pumni cenuşa atâtor epopei, e cremene penelul, cuvântul e amnarul iar geniul lor cometa cu coada de scântei

210

...................................................................... 262.Doină vis de dor călător ia-mă şi pe mine-n zbor şi mă du unde n-am fost să-mi gasesc al vieţii rost şi mă du de unde vii către nopţile târzii peste ramuri aurii peste stelele făclii du-mă-n car cu patru roate unde încă se mai poate să-mi doinesc iubirile să-mi încânt privirile să-mi mângâi cărările şi să-mi umplu zările doar de mângâierea ta, dorul meu... iubirea mea.... .......16.11.08................... 263.În teasc Mi-e înmuiat penelul în toamnele târzii, îmi curg din ochi tablouri cu frunze ruginii, mi-e teascul plin de vise şi storsul lor mă doare tălpi goale mă frământă. Clipele fecioare ce dănţuie sălbatec sub razele de lună îmi storc de suflet lutul, rămâne numai humă. Ia cupa şi mă soarbe, rubin cu iz de soare, mi-e teascul plin de vise şi storsul lor mă doare ..............16.11.08..............................

211

264.Din dragoste.... Dragostea ta m-a pus la zid, cu-acelaşi tehnic ritual, lovit cu pietre-n mod banal de verbul tern şi insipid, rostind aceleaşi vechi acuze ce imi spuneai că le-ai uitat, lovind tăcut şi apăsat cu un sărut pe vârf de buze, ciudat e-amorul infantil care mă calcă în picioare deşi pe amândoi ne doare, e inuman şi inutil. ..........22.11.08.................................. 265.Iubirea? Iubirea? E doar o vânare de vânt, un zbor în picaj cu aripa frântă, iele nebune ce lutu-mi frământă prin foc dănţuind între cer şi pământ iubirea-i o umbră... perfid se strecoară, m-aruncă în beznă, totală eclipsă, pe braţe o port dar o simt ca pe-o lipsă, îmi muşcă din suflet şi ştie să doară iubirea? Te strânge de gât, te sugrumă te pune la zid, prima, piatra ridică, te calcă-n picioare şi la o adică te face ulcele că doar... eşti o humă... .....................23.11.08.......................... 266.Piatră de hotar Să nu m-aştepţi în seara asta

212

şi nici în cele care vin, băut-am cupa de pelin, amar mi-am învăţat năpasta, m-ai viscolit de-atâtea ori, m-ai îngropat sub reci troiene, doar sufletul în mine geme sub potopirea de ninsori, e fără jar în mine vatra şi focul stins de buze reci, pustii sunt vechile poteci, pe-al nostru-amor azi punem piatra: „odihnească-se pe veci!” ..........................25.11.08............. m-a apucat un dor cumplit dar am intrat pe paginile tale si imediat m-am potolit vazand un „m-ai innebunit” implantat ca un cutit printre mesaje autumnale .............................................. 267.Urme de sarut „pe talpi port urme de sarut taiate-n cioburi de iubire pe aleile tacute te strig pe nume desi stiu ca suntem intr-un "prea tarziu" unde chemarile sunt mute mi-e iarna-n suflet si mi-e frig

213

iar timpul trece fara noi pierdut e drumul inapoi in miez de noapte te mai strig pe talpi port urme de sarut taiate-n cioburi de iubire” ......26.11.08.................... 268.Candela fumegândă. Azi a plouat între noi cu tăceri, stropi mari de necuvinte prelinse pe obraz izbindu-se de porţile închise pe dinăuntru sub ochii muţi petalele cad una după alta neputincioase, transformate în cenuşă, căci palmele nu s-au întins să le prindă în căuşul lor ştiu, sufletul tău a făcut legământul tăcerii, nu mai vrea să fie rănit de cuvinte, tace cuminte privind candela fumegândă. ................28.11.08.................. Cand singur stau cu gandurile mele, turme de bizoni insetati navalind catre ape framantandu-mi sufletul sub copite... doar colbul lor

214

..................................................................... 269.Umbre pe perete ne construim imagini pale de poveste, cu feti-frumosi si happy-end-uri desuete cat timp in candela mai arde undelemnul, prezent fragil, banale umbre pe perete din urma vin blesteme si lumanari aprinse, cuvinte-avand pecete de lacrimi si de sange, trecutu-n grele lanturi atarna de picioare si tot mai scurt e latul care grumazu-l strange dar ignorand cu buna stiinta-avertismentul, continuam sa ne jucam iar, de-a prezentul.... ...........................09.11.08................ ma arde-un dor chinuitor ca de naluca stand sa se duca un dor fierbinte numai cuvinte ce sa te-alinte dar nu te stiu si e tarziu tarziu in noapte si numai soapte se mai aud de verde crud mi-e toamna iar, in calendar...

215

............12.12.08............ mi-e noaptea foi albe nescrise de-o vreme, uscat mi-e penelul ....................

Toate trec, trecem şi noi, timpul nu vine înapoi, singuri, deşi am fost în doi, pustii în serile târzii, foi albe fără de cuvinte, doi paşi 'napoi unul 'nainte, şi... ochii goi şi stinsi de-atâtea ploi ............................................ Ti-am vazut tipatul scris pe retina ...................... 270.De-a nins cu fluturi de iubire... a venit gerul peste sufletu-mi tacut, tot universul mi se pare ca e mut, s-a impartit la doi tot clocotul avut si ce-a fost "noi", azi printre cioburi s-a pierdut trecut-au vremi ce nu mai spera in desert sa prinda aripi peste trupul nost' inert, tu nu mai vrei, eu nu mai pot ca sa tot cert ne-am scufundat de-atatea ploi cu rost incert de-a nins cu fluturi de iubire peste noi, azi zac topiti cu aripi frante la gunoi, si numai ger e peste sufletu-mi tacut, tot universul mi se pare ca e mut. .....................15.12.08....................

216

271.Marea moartă De-atâta tăcere, rugul nostru şi-a stins cuvintele, mai pâlpâie slab câteva şoapte nenăscute încă, cu degete tremurânde caut în cenuşa rostirii,, frânturi de silabe care să-ţi spună... privesc la mâinile goale jefuite de mângâieri, obrazul îmi poartă vaduri uscate de lacrimi brăzdând filoane de sare în trupul de lut, aşa am ajuns ca să fiu marea moartă. ....................16.12.08.................. 272.Eu cine sunt, tu cine eşti? Iubirea săpat-a în inimi fiorduri, fiorduri în care plutim, în fiece clipă murim câte puţin din tot ce-am fost şi ni se pare fără rost, mor amintirile în noi bătute-n vânt, spălate-n ploi, eu cine sunt, tu cine eşti? nu ştiu... iar tu... nu-ţi aminteşti... ............16.................... 273.Ecou... Tăcerea e răspunsul liniştii plecate să mă caute

217

pe câmpiile Elizee, ecou al propriilor gânduri transformate în cai, herghelii frământând în copite apusul ...........16..................... 274.Posibilitate Ce păcat că ziua de mâine nu vine niciodată... E doar o utopie ceva ce va să vie un prea devreme sau poate prea târziu niciodată prezent ci un mereu posibil indecent în aspiraţii pervers în tentaţii dureros în amăgire mâine... e doar o posibilitate care poate se va întâmpla sau.... ...........17...................... 275.Introspectiva Aş vrea să ajung la kilometrul zero să-i caut potcoavele... ....................................... 276.Curatenie E joi,

218

zi de gunoi, mă trezesc zgomotele de tomberoane târşâite în stradă, mai târziu vor trece pe aici aurolacii să le răscolească în căutarea zilei de azi, îmi adun toate cioburile de ieri şi le pun într-o cutie la marginea drumului, poate le ia cineva... ............................................