Nu Renunta

“Cand si unde renunti?” La ceva - un vis, o iluzie, o prejudecata, o relatie, un job, o parte din tine. Viata este un puzzle alcatuit din renuntari si noi cuceriri. Paradoxal, cele mai grele intrebari au cele mai simple raspunsuri. Si tot paradoxal, nu vrem sa le acceptam. Nu am niciun raspuns-reteta la aceasta intrebare: eu renunt cand simt ca ma indepartez violent de mine si nu imi place prea tare directia in care ma indrept. A nu se interpreta ca opun rezistenta la schimbare, schimbarea face parte din existenta mea, eu insami provoc tot felul de iesiri din zona de confort ca sa ma dezvolt si sa invat, insa nu suport ca asta sa se intample sub presiune, dirijat de vointa si incapatanarea altcuiva. Mai renunt atunci cand simt ca am facut tot ce se putea face, cu cele mai bune intentii si in cele mai bune moduri de care am dispus la momentul acela si nimic nu s-a schimbat. E un semn ca trebuie sa renunt, chiar cu constiinta impacata. Uneori apar regrete ca am consumat energie in zadar… dar aleg sa nu insist prea mult acestui gand. De obicei, pe aici apare predarea. Surrender. Nu mai stiu ce sa fac, am facut tot ce stiam sa fac si atunci aleg sa ma predau. Cei care practica predarea, stiu ca de regula lucrurile iau o intorsatura cel putin interesanta. Ca sa nu zic fascinanta. Tu de unde stii cand sa renunti la ceva? Multi dintre prietenii mei nu stiu sa spuna NU. Si sufera din cauza asta. Sufera in multe feluri, unii au insomnii, altii sunt frustrati pana la lacrimi, altii se imbolnavesc de te miri ce. Ieri, intrebam o prietena: ”Nu te-a invatat nimeni sa fii egoista? Sa te iubesti pe tine? Sa te pretuiesti si sa asculti mesajele pe care ti le da disperat corpul? ”Din pacate, nu!” imi spune. Ii mai spun, pentru ca parea foarte bolnava, atat de bolnava si slabita incat am avut impresia ca se va frange la fiecare cuvant rostit in receptorul telefonului: “Corpul tau agonizeaza incercand sa comunice cu tine!” “Stiu”, imi raspunde, “imi da o groaza de semnale pe care ma incapatanez sa le ignor!” Mintea mea nu poate pricepe asta. Poate unora le place sa sufere, poate gasesc o placere necunoscuta de mine in suferinta, in autoflagelare… O mai intreb: “Bine, daca tu nu ai grija de tine, cine crezi ca ar putea? Cine mai are putere asupra ta? Ia-ti un concediu, esti cobza, abia te mai tii pe picioare… dormi, roaga-te, mananca bine, asculta muzica si stai tu cu tine”. Nu e usor sa te imprietenesti cu tine. Nu e usor sa te bazezi numai pe tine. Nu e usor sa ai curaj sa faci schimbari. Nu e usor sa spui NU. Ieri, prietena mea a cedat un pic: „Ok, hai sa spunem ca pe mine ma pot schimba. Dar pot schimba oamenii cu care interactionez? Nu!”, raspunde tot ea. Toti cei care va regasiti in prietena mea, intelegeti un lucru: de indata ce va veti schimba voi, tot restul se va reconfigura, la unii treptat si subtil, la altii violent si direct. Pana cand nu faceti schimbari, veti fi ca intr-un carusel: nu va veti putea da jos si o sa mai si ametiti.

Nu degeaba Mahatma Gandhi spunea: “Fii tu schimbarea pe care o vrei in lume!” Schimba-te tu, vibreaza la alt nivel si apoi in jurul tau vor fi oameni care vor vibra la un nivel similar tie. Nu e atat de greu de inteles. Incepe cu schimbari mici, oricum, orice drum, cat de lung ar fi el, incepe cu un pas. Fa pasul ala spre tine.