_normativitatea.docx

NORMATIVITATEA ACTIVITĂȚII DIDACTICE

Principiile didactice reprezintă normele generale care fundamentează teoria și practica educativă, și, în acest context, care orientează conceperea, organizarea și desfășurarea procesului de învățământ (predare-învățăre).Oserie de legități, norme și reguli care alcătuiesc normativitatea specifică procesului de învățătmânt. Normele didactice sunt corelate cu cele pedagogice şi pot fi: organizaţionale (reglementări de funcţionare a instituţiei şcolare), procedurale (utilizarea metodologiilor didactice), comunicative (relaţia educator –elev), obligatorii sau permisive, generale sau particulare, orientative pentru acţiunea viitoare. Constantin Cucoş (1996, p.54) realizează distincţia între: a) normativitatea instituţională, asigurată prin cadrul legislativ existent la un moment dat şi care ţine mai mult de factorul politic; b) normativitatea funcţională, de ordin didactic, deontologic, praxiologic care ţine de competenţa cu care cadrele didactice proiectează şi realizează activitatea în conformitate cu aceste norme, reguli. Principiile didactice sunt rezultatul generalizării experienței pozitive a practicii educaționale, al creativității marilor gânditori ai omenirii ce au abordat problemele educaței și a cercetărilor pedagogice. În raport cu alte categorii pedagogice, principiile sunt mai aproape de legi deoarece exprimă relaţii esenţiale, generale, necesare existente în cadrul procesului de învăţământ. Ele au fost elaborate pe baza unei practici îndelungate şi se aplică pe o arie extinsă de acţiuni. „Principiile nu se identifică cu legile, dar ele exprimă existenţa acestora, având rolul de a orienta şi regla activitatea de organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ…” (V. Bunescu, M. Giurgea, 1982, p.89). Printre marii gânditori și pedagogi care și-au adus contribuția în descoperirea și formularea principiilor pedagogice, menționăm la loc de cinste pe J. A. Comenius-Komcnsky, principii ce au fost consemnate în lucrarea sa fundamentală Didactica magna (Marca didactica), secolul al XVII-lea. În literatura pedagogică românească autori precum: Cucoş, C., 1996; V.Preda, 1995; V. Bunescu, M. Giurgea 1982; I. Nicola, 1996; Cerghit,I., Vlăsceanu, L., 1988; N. Oprescu, 1984 ş.a.vorbesc despre trasaturile ,caracteristicile principiilor didactice si au fost identificate mai multe functii pe care acestea le indeplinesc.

Principiile didactice au urmatoarele caractere: 







Caracterul general este dat de faptul că principiile vizează întregul proces de învăţământ (toate componentele sale funcţionale), toate disciplinele şcolare, indiferent de nivelul de şcolarizare Caracterul sistemic ,rezultă din „întrepătrunderea” şicondiţionarea lor reciprocă, din necesitatea respectării lor înansamblu şi în interdependenţă unele cu altele. Totodată, principiiledidactice „se conexează” cu toate componentele demersului didactic – cu obiectivele, conţinuturile, cu strategiile de predare – învăţare – evaluare, cu formele de organizare a activităţii. Ele trebuieconsiderate ca un tot unitar, încălcarea uneia dintre ele putândconduce la anularea efectului pozitiv al celorlalte. Caracterul dinamic este dat de evoluţia pe care au înregistrat-o aceste principii ca urmare a progreselor obţinute în domeniul psihologiei, pedagogiei, al redefinirii finalităţilor şi restructurării conţinuturilor educaţionale, a promovării noilor paradigme ale predării – învăţării ş.a. Caracterul „deschis” se concretizează în multiplicarea sau restructurarea lor, principiile cunoscând variaţii de la un autor la altul. Astfel, de-a lungul vremii, unele principii s-au dezvoltat, s-au diferenţiat în noi cerinţe, altele şi-au schimbat modul de interpretare, au apărut noi principii. Caracterul normativ / procedural. Normativitatea didactică îndeplineşte o funcţie imperativă („trebuie” / „nu trebuie”), prescriind reguli care orientează, stimulează, reglează acţiunea, indicând „cum să acţionăm” pentru a imprima eficienţă pedagogică fiecărei acţiuni realizate. Prin urmare, normativitatea are o valoare procedurală, deoarece „ghidează” atât comportamentul educatorului cât şi pe cel al elevului, condiţionând eficienţa şi nivelul performanţelor şcolare.

Functiile principiilor didactice sunt urmatoarele: • orientează parcursul educativ către obiectivele stabilite de cadrele didactice; • normează practica educativă prin „obligaţia” de a fi respectate nişte reguli psihologice, pedagogice, ştiinţifice; • prescrie moduri de relaţionare specifice în raport cu situaţia de învăţare; • reglează activitatea educativă atunci când rezultatele obţinute se situează sub nivelul expectaţiilor.

Caracterizarea principiilor didactice: 1. Principiul participării active şi conştiente a elevului în activitatea de predare, învăţare, evaluare. Cerinte: -participarea conştientă a elevului la actul învătării, respectiv ÎNłELEGEREA cât mai clară şi profundă a materialului de învătat; -participarea activă presupune EFORT PERSONAL (VOLUNTAR), implicarea elevilor într-o multitudine de activităti: ascultare, scriere, dezbatere, experimentare, rezolvare de probleme, creatie etc. Participarea conştientă la actul învăţării presupune, cu necesitate, înţelegerea clară, profundă a conţinuturilor de învăţat, evitându-se memorarea mecanică, formală a acestora. Ca latură funcţională a gândirii, înţelegerea favorizează asociaţia de date, idei, articularea între datele noi şi cele vechi, integrarea cunoştinţelor noi în structurile anterioare şi restructurarea acestora potrivit noilor asimilări; înţelegerea stimulează interpretarea critică, capacitatea de argumentare, capacitatea de prelucrare şi organizare în manieră proprie a informaţiilor, capacitatea de a opera cu datele, de a le aplica în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice ş.a. Participarea conştientă presupune prezenţa intenţionalităţii şi a efortului voluntar, implicate din momentul perceperii obiectelor, fenomenelor exterioare până la nivelul realizării operativităţii generale intelectuale (vezi operaţiile gândirii: analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea etc.) şi a operativităţii specifice. Activizarea elevului formulează cerinţa ca asimilarea informaţiilor, formarea capacităţilor, a atitudinilor, competenţelor să se bazeze pe activitatea proprie a elevilor, pe angajarea optimă a gândirii, a inteligenţei şi a celorlalte procese intelectuale, motivaţionalafective şi volitive. 2.Principiul intuiței Cerinta fundamentală:-abordarea învătării ca proces de cunoaştere, realizat în manieră senzorială, intuitivă. Respectarea principiului intuitiei presupune valorizarea pedagogică a experientei directe în cunoaştere. Aplicarea acestui principiu în practica şcolară previne formalismul şi verbalismul. In procesul învăţării cognitive, elevul porneşte de la un material faptic, iar prin intermediul operaţiilor de abstractizare şi generalizare desprinde însuşirile generale şi esenţiale ale anumitor clase de obiecte, fenomene, relaţii, însuşiri condensate şi integrate în noţiuni / concepte. Fiind integratori categoriali, noţiunile se situează la diverse niveluri de abstractizare şi

generalitate şi fac posibile clasificările, sistematizările, înţelegerea, explicaţia. Trecerea de la senzorial la logic nu se produce doar prin selecţiile operate asupra materialului furnizat de experienţa senzorială, ci şi prin formarea progresivă a unor operaţii şi sisteme operaţionale ca rezultat al interiorizării acţiunilor practice, obiectuale şi verbale. Prin urmare, principiul intuiţiei se aplică pentru a ajuta elevii să treacă de la cunoaşterea concretului imediat la formarea gândirii lor abstracte. Intuiţia îndeplineşte mai multe funcţii didactice (I. Nicola, 1996, p.354): este izvor de informaţii, sub forma reprezentărilor, în vederea prelucrării, elaborării generalizărilor şi formării capacităţilor de a opera cu aceste concepte; funcţia de concretizare a intuiţiei, în sensul că „un concept odată elaborat pe calea abstractizării sau pe cale pur logică, urmează să fie aplicat din nou obiectelor şi fenomenelor reale, cazurilor particulare” Eficienţa respectării acestui principiu creşte dacă profesorul va acţiona în concordanţă cu o serie de cerinţe, norme (Bunescu, Giurgea, 1982, p.104): folosirea raţională a materialului didactic, selectarea materialului potrivit funcţiei pe care o îndeplineşte intuiţia, dozarea raportului dintre cuvânt şi intuiţie, solicitarea intensă a elevului în efectuarea unor activităţi variate de observaţie, de selectare, analiză, sinteză, comparaţie, verbalizare, dirijarea atentă a observaţiei elevilor spre identificarea a ceea ce este constant în cunoaştere ş.a. 3.Principiul accesibilitătii şi individualizării învătării Cerinte: Accesibilitatea continutului, a metodelor şi tehnicilor instruirii,a limbajului şi formelor de activitate etc. pentru a realiza concordanta dintre posibilitătile elevilor şi dificultătile învătării. Se realizează prin selectionarea şi gradarea informatiilor ştiintifice şi a exercitiilor care conduc la însuşirea cunoştintelor şi la formarea unor deprinderi. Individualizareaelevilor potrivit particularitătilor lor fizice şi psihice, prin diferentierea sarcinilor didactice şi a căilor de îndeplinire a lor. Presupune crearea conditiile ca fiecare copil să se dezvolte în ritmul său propriu, prin activizarea potentialului real şi valorificarea acestuia. Acest principiu exprimă, în esenţă, necesitatea ca desfăşurarea procesului de învăţământ să se realizeze în concordanţă cu posibilităţile reale ale elevilor (potenţialul intelectual, fizic, nivelul pregătirii anterioare) şi să stimuleze dezvoltarea lor ontogenetică. „Este vorba, în fond, de asigurarea unor relaţii între cerinţe, structura personalităţii, efortul individului şi rezultate”, conchide I. Nicola (1996, p.357). Preocuparea pentru realizarea educaţiei în conformitate cu natura psihică a copilului este veche, dar formularea ei explicită într-un „principiu” o regăsim mai întâi la Comenius şi

Rousseau, fiind dezvoltată şi precizată apoi prin contribuţiile lui Pestalozzi, Usinski, J. Dewey, Ed. Claparéde, M. Montessori ş.a. Principiul legării teoriei de practică Cerinte: Lectiile să ofere suficiente ocazii de valorificare, în practică, a cunoştintelor teoretice şi a capacitătilor învătate; Lectiile să asigure putere operatorie cunoştintelor teoretice, adică transferul învătării în circumstante noi; Lectiile să aducă elemente de viată cotidiană în şcoală. Teoria şi practica educaţională evidenţiază două „direcţii principale”, relativ distincte dar complementare prin care se integrează teoria cu practica în procesul de învăţământ: • utilizarea informaţiilor, a datelor asimilate în rezolvarea unor sarcini teoretice ulterioare, precum aplicarea regulilor, definiţiilor, formulelor, algoritmilor în rezolvarea problemelor; valorificarea acestor date pentru înţelegerea unor noi aspecte, aplicarea unor reguli în contexte noi prin conexiuni intra- şi interdisciplinare; • prelungirea procesului de însuşire a unor cunoştinţe, deprinderi cu realizarea unor activităţi concrete, materiale, motrice precum: lucrările de laborator, activitatea în ateliere, construirea unor aparate, instrumente, rezolvarea unor probleme sociale etc. Se realizează astfel articularea dintre a şti cu a şti să faci şi a ştii să fii. Teoria (ca ansamblul cunoştinţelor, noţiunilor, legilor etc.) orientează activitatea practică prin principiile generale pe care le cuprinde. Totodată, practica poate constitui punct de plecare în asimilarea cunoştinţelor, facilitând formularea unor întrebări şi dezvoltarea unei motivaţii adecvate pentru găsirea răspunsurilor, soluţiilor. 1

Principiul insusirii temeinice a cunostintelor si deprinderilor

Cerinte: Însuşirea durabilă a cunoştintelor şi abilitătilor astfel încât să poată fi actualizate şi utilizate atunci când se reclamă prezenta lor. Persistenta în timp şi fidelitatea celor însuşite de elevi, precum şi profunzimea (implementarea lor în sistemul de personalitate) şi mobilitatea lor în reproducerea datelor acumulate.Temeinicia este generată de:  baza intuitivă, concret-senzorială;  aplicatii practice;

   

sistematizari logice; insusire constienta si prin efort propriu; complementari si aprofundari continue; integrarea in sisteme tot mai cuprinzatoare.

Aprofundarea cunoştinţelor asimilate, trăinicia lor în timp, rapiditatea şi fidelitatea cu care acestea sunt reactualizate, precum şi folosirea eficientă, operativă a capacităţilor, priceperilor, deprinderilor în activităţile de învăţare şi în cele practice reprezintă condiţii importante pentru realizarea obiectivelor educaţionale contemporane. Temeinicia este dată de modalităţile de însuşire, fixare şi prelucrare / interpretare a celor achiziţionate. Memorarea, păstrarea şi reactualizarea materialului studiat reprezintă condiţii indispensabile în realizarea unei învăţări optime, între „acţiunile cognitive” şi „acţiunile mnezice” stabilindu-se o strânsă interdependenţă. 2

Principiul sistematizarii si continuitatii in invatare

Cerinte: Desfăşurarea ordonată, logică şi pedagogică a continuturilor predării şi învătării.Sistematizarea tematică a programelor şcolare, a planificărilor calendaristice, a unitătilor de învătare şi a lectiilor. Continuitatea presupune cerinte unitare, constante, controlate sistematic şi succesiv de către toti factorii educativi, pe măsura dezvoltării copilului. Din perspectivă psihologică, sistematizarea şi continuitatea se bazează pe principiul transferului (specific şi nespecific), pe realizarea unor conexiuni intra- şi interdisciplinare (I. Nicola, 1996, pp. 355-356). Cerinţele acestui principiu vizează deopotrivă, activitatea cadrului didactic precum şi pe cea a elevilor. Sistematizarea exprimă cerinţa ca întreg conţinutul proiectat şi transmis elevilor să fie organizat într-un sistem şi să asigure condiţiile adecvate pentru integrarea acestuia în sistemul achiziţiilor anterioare ale elevilor. Continuitatea constituie o consecinţă firească a condiţiilor sistematizării evidenţiind articularea logică a conţinuturilor asimilate în diferite momente temporale.

Intrebari: 1 Indicati doua modalitati concrete prin care ati putea spori durabilitatea si profunzimea cunostintelor si abilitatilor? 2.Care sunt consecintele negative generate de nerespectarea principiului a integrarii teoriei cu practica?

3.Care sunt efectele respectarii principiului participarii constiente si active ? Aplicatie pentru invatatmantul primar: Clasa: I Obiectul: Stiinte ale naturii Tema:Ocrotirea naturii Pe langa partea teoretica despre cum se poate ocroti natura, copii ar putea iesi in curtea scolii sa planteze pomi sau sa reciclezele gunoaiele.Astfel ei ar integra teoria cu practica

Bibliografie selectiva: 1.Cretu, D., (1999), Psihopedagogie – elemente de formare a profesorilor, Editura Imago, Sibiu 2.Grigoraş, I., (1995), Normativitatea activitătii şcolare, în Neculau, A. şi Cozma T., (coord.), Psihopedagogie pentru examenul de definitivat şi gradul didactic II, Editura „Spiru Haret”, Iaşi 3.Nicola, I., (1996),Tratat de pedagogie şcolară, EDP, Bucureşti 4.Bunescu, V., Giurgea, M., 1982, Principii de organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ, în Didactica (coord. D. Salade), EDP, Bucureşti 5.Cerghit, I., Vlăsceanu, L., 1988, Curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti 6.Cerghit, I., Radu, I. T., Popescu, E., Vlăsceanu, L., 1999, Didactica, EDP, Bucureşti 7.Cucoş, C., 1996, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi 8.Oprescu, N., 1984, Principiile procesului de învăţământ, în Curs de pedagogie (coord. I. Cerghit, L. Vlăsceanu), Universitatea Bucureşti 9.Preda, V., 1995, Principiile didacticii în viziunea psihologiei educaţiei şi dezvoltării, în Didactica modernă (coord. M. Ionescu, I. Radu), Editura Dacia, Cluj-Napoca 10.Ţîrcovnicu, V., 1975, Pedagogie generală, Editura Facla, Timişoara