Natura Agresivitatii

Natura agresivităţii. Comportamente antisociale. Agresivitatea Violenţa în mass-media Un subiect controversat se referă la impactul mijloacelor de comunicare în masă, în special televiziunea şi cinematograful, care produc sau sporesc violenţa. Rezultatele confirmă faptul că există o legătură clară şi evidentă între expunerea la violenţa mass-mediei şi violenţa la privitori. Există o serie de variabile moderatoare: care sunt mecanismele prin care violenţa în mass-media şi în principal televiziunea şi cinematograful duc la creşterea comportamentului agresiv? Liebert (1989) spune că violenţa mass-media are un efect mare asupra unui procentaj mic de tineri şi un efect mic asupra unui număr mare de tineri. Mecanismele de dezinhibiţie, deşi alte acte agresive sunt prezentate ca reprobabile, ele pot fi percepute ca mijloace de satisfacere a anumitor interese. De multe ori comportamentele agresive sunt văzute ca mijloace de corectare a unor injustiţii sociale. De multe ori agresivitatea este văzută ca un scop nobil acceptat de societate (jocurile pe calculator). De multe ori agresivitatea este prezentată aparent neutru. Prezenţa unor factori dezinhibitorii (mecanisme) - dezinhibiţia; - de multe ori scenele agresive prezintă tehnici şi instrumente de acţiune; - desensibilizarea faţă de victimă - expunerea la programe saturate de agresivitate afectează procesele cognitive; - desensibilizarea emoţională (reducerea acţiunii empatice). Un aspect s-a referit la efectul de catharsis (în sensul că vizionarea programelor de televiziune agresive ar reduce tensiunea). Însă concluzia a fost că vizionarea programelor nu reduce catharsisul. Dar se poate prin acţiuni substitutive – mişcarea fizică, sport, nu prin expunerea la ecran. Însă intervin o serie de factori moderatori: capacitate empatică, sensiblitate emoţională, vârstă, profesie, (în situaţiile reale componentele antisociale sau agresive pot fi moderate), statutul victimei, reacţia acesteia.

1

Ce facem pentru reducerea agresivităţii? Din acest punct de vedere, o măsură este rolul pedepselor în inhibare. Prin învăţare socială copiii învaţă care sunt comportamentele dezirabile şi îndezirabile social şi care sunt consecinţele acestora. Trebuie să existe o sancţiune consecventă, să urmeze imediat astfel o serie de autori recomandă că închisoarea trebuie să fie: promptă, suficient de intensă, foarte probabilă. Puşcăria trebuie să stârnească aversitate. Influenţa socială Concepte şi procese implicate Interacţiunea umană presupune influenţă socială implicită sau explicită. Influenţa socială reprezintă procesele prin care convingerile, opiniile, atitudinile, valorile şi comportamentul unei persoane sunt schimbate prin intermediul comunicării sociale şi al interacţiunii funcţie de relaţiile sociale existente între sursele de influenţă şi receptor. Ca efecte ale influenţei sociale se obţin: -

uniformitatea comportamentală – egalizare, respectiv acel tip de egalitate fondat pe

convingerea nedeclarată a persoanelor ca ar fi egal cu ceilalţi, este dezirabil; - conformitatea – acel tip de egalitate care se realizează când individul cedează unor presiuni de conformare şi conformism: Conformarea = individul aderă la o situaţie colectivă, individul se pune de acord cu ceilalţi, mai ales când nu avem repere pentru evaluarea situaţiei. Conformism = adoptarea necritică a ideilor celorlalţi. Între complianţă (adoptă comportamentul dar nu are încredere în el) şi internalizare (acceptarea intimă a poziţiei adoptate). Un alt fenomen este obedienţa – supunerea la autoritate. Formele normelor sociale - conformitate socială; - obedienţa; - schimbul atitudinilor prin persuasiune; - putere, obedienţă, complianţă; - influenţa minorităţilor; - polarizarea grupului. 2

Conformitatea Există mai multe explicaţii pentru aceasta: - ne conformăm din necesitatea de a satisface nişte trebuinţe psihologice (acceptarea de către grupul la care vrea să adere). Experimentul Solomon al lui Asch Grup de subiecţi – 7 ai lui (complici); un subiect naiv. Stimul pe un ecran În prima fază cei 7 răspund cu voce tare; în a doua fază răspunde subiectul naiv. De primele 2 ori s-a răspuns corect, apoi incorect. Subiectul naiv, în proporţie de 30%, s-a declarat de acord cu majoritatea; 20% şi-au menţinut punctul de vedere, restul au zis că nu ştiu. Detaliat: Experiment din 7 complici şi unul naiv care trebuie să compare 3 stimuli cu unul de referinţă, anivul răspunde ultimul. În primele 2 etape s-a mers pe răspunsuri corecte, de la a treia etapă au fost incorecte. Subiectul naiv în peste 30% din situaţii s-a declarat de acord cu majoritatea, alţii au preferat să nu răspundă, 20%...În discuţiile ulterioare cu subiecţii au clarificat nonconformismul lor. Frica de dezaprobare derivă din dezacordul cu grupul. Într-un experiment de 7 naivi şi un complice, când complicele a dat răspuns incorect a fost blamat. Sa constatat că dacă complicele răspunde greşit este ironizat. Ne confruntăm cu ceilalţi pentru a obţine informaţii despre corectitudinea propriilor judecăţi sau atunci când ne sunt promovate dubii asupra propriilor capacităţi cognitive. Ne conformăm pentru satisfacerea trebuinţelor psihologice (integrarea în grup). Conformitate şi ambiguitate De multe ori confruntăm atitudinile noastre cu cele ale altora, să ne verificăm chiar şi atunci când avem puncte de repere în ambianţă. Cu atât mai mult tindem să ne conformăm când nu avem repere şi atunci adoptarea punctelor de vedere al altora.

3

Experimentul lui Sherif În conformitate – avem repere; în conf ormism– nu. Prin efectul autocinetic – într-o încăpere complet întunecată, un punct fix de lumină, el pare să oscileze. El întreabă câţi cm oscilează punctul? Neavând reper nu putem măsura, de aceea trebuie să se recurgă la compararea între subiecţi. Experimentul lui Asch A testat subiecţi. Evaluările erau diferite. Apoi subiecţii în grupuri mici puteau să comunice între ei. Evaluările erau cam aceleaşi. După un timp a trebuit să fie singuri dar aceştia şi-au păstrat aprecierile grupului. După un an, plasaţi în alte grupuri şi-au menţinut aprecierea şi încercau să îi convingă şi pe cei din grup că percepţia lor este corectă. Comparaţie dintre Sherif şi Asch Sherif (influenţă normativă – ne supunem influenţei celorlalţi)– stimuli maximali, subiecţi calmi, internalizare. Asch (influenţă informaţională) – stimuli clari, fără ambiguităţi; subiecţi tensionaţi; nu se ajunge la internalizare (n-au crezut, dar să nu se facă de râs). Apar probleme: cu cine ne confruntăm? Pe cine alegem ca reper? Acceptăm sau nu condiţii de a fi diferiţi de alţii? Duvall şi Wicklund Au introdus termenul autoconştiinţă obiectivă (a fi diferiţi de alţii într-un anume context, ne obligă să fim mai conştienţi faţă de noi, ceea ce uneori este o acţiune anxiogenă). Experienţă negativă, anxiogenă, suntem în centrul atenţiei – norme comune de comportament, atunci adoptăm noi comportamente. Există 2 tipuri de influenţă: informaţională (pentru că suntem într-o certitudine); normativă.

4

Obedienţa sau supunerea la autoritate Acceptarea este şi învăţată. Există norme sociale în acest sens. Cât de mult se întinde supunerea la autoritate? Experimentul lui Miligram Subiecţi naivi, complici într-o primă fază la universitatea X. Peste 60% dintre naivi au aplicat 450 volţi complicelui care îşi manifestă durerile. Cum este posibil? Ce explicaţii sunt? Transferul de responsabilitate către o autoritate legitimă. Distanţa faţă de victimă – când era victima mai departe, obedienţa era mai mare, când victima mai aproape, obedienţa era mai mică. Distanţa faţă de autoritate – când experimentatorul dădea indicaţii prin telefon, obedienţa era mai mică. Implicarea eului – dacă subiectul naiv ezita, experimentatorul insistă să termine. Anumite caracteristici de personalitate – dintre cei mai obedienţi mulţi erau persoane mai autoritare, aveau un raţionament moral mai scăzut, cei obedienţi considerau că victima este de vină. Alte modalităţi de influenţă socială Normele sociale – prin învăţare socială, interiorizăm normel şi ne conformăm. Contagiunea socială – G. LeBon – „Psihologia mulţimilor”. Influenţa minorităţilor – Moscovici spune că adevărata influenţă se produce atunci când minoritatea influenţează majoritatea (majoritatea produce complianţă, minoritatea produce conversie), schimbare de atitudini. Relaţia dintre influenţă şi persuasiune – se face distincţie în sensul că influenţa = schimbare autentică şi persuasiune = poate să nu producă acea schimbare profundă, este mai superficială.

5

În acest context se pune problema puterii pe care o exercită asupra noastră anumite persoane. French consideră că există 5 baze ale puterii psihosociale: - puterea informaţională – informaţiile care ne trebuie şi care au putere; - puterea de referinţă - persoana căreia îi semănăm are o putere asupra mea; - puterea legitimă - autoritatea; - puterea de expert; - puterea de recompensă; - puterea coercitivă. Aceste faze ale puterii modelează relaţiile de influenţă socială. În deciziile de grup când există tendinţa ca în grup oamenii să propună - idei riscante.

6