My Translation On A Piece Of Nietzsche

“Ajuns la acest punct,este necesar sa vin cu propria mea ipoteza despre originea constiintei incarcate;sa o aduc la o prima si provizorie formulare:nu este deloc usor sa ma fac inteles,trebuie sa meditez,sa fiu foarte atent,sa o rumeg mult timp. Consider constiinta incarcata ca fiind acea boala grava careia omul a trebuit in cele din urma sa-i cedeze;transformarea cea mai profunda pe care a traito vreodata ,transformarea care a actionat pana cand [omul] s-a gasit prizonier pentru totdeauna sub jugul societatii si al pacii. La fel ca in cazul animalelor marine,care s-au vazut constranse fie sa devina animale terestre,fie sa dispara-si oamenilor,acestor fiinte pe jumatate animale,care s-au adaptatcu succes salbaticiei ,razboiului si aventuriideodata,toate instinctele le-au fost devalorizate si „suspendate”.Trebuia ca de atunci inainte sa stea pe propriile lor picioare si sa se sprijine ele insele,desi pana atunci apa le purta,o incetineala teribila le-a coplesit,se simteau stangace in miscarile cele mai simple;ei [oamenii] nu-si mai aveau propriile lor repere in aceasta lume noua si necunoscuta,pulsiunile reglatoare care ii conduceau in deplina siguranta si inconstienta ;au fost redusi la gandire,rationamente,,calcule si combinatii de cauze si efecte;acesti nefericiti au fost redusi la constiinta lor,cel mai mizerabil si mai supus greselii organ al lor. Cred ca niciodata nu a mai fost pe pamant un asemenea sentiment de nenorocire,o stramtorare atat de apasatoare si totusi,vechile instincte nu incetasera nicio clipa sa se manifeste.Dar era atat de greu de acum inainte,atat de rar era posibil sa le urmeze;in cea mai mare parte a timpului trebuia ca ei sa-si caute placeri noi si,oarecum,ascunse.Toate instinctele care nu s-au varsat in afara s-au intors inauntrul omului-aceasta este ceea ce eu numesc interiorizarea omuli;este ceea ce face loc in om pentru ceea ce va fi numit mai tarziu sufletul sau.Toata lumea sa interioara,atat de firava la inceput,ca si cum ar fi fost intinsa intre doua pielite,s-a marit si s-a amplificat,a primit adancime, larghete si inaltime pe masura ce manifestarile exterioare ale instinctelor umane au fost inhibate.Aceste mecanisme inspaimantatoare,prin intermediul carora organizarea statala se apara de vechile chemari ale libertatii-si primele bastioane de acest fel sunt pedepsele-au facut ca toate instinctele omului salbatic,liber,nomad sa se intoarca impotriva lui insusi.Ostilitatea,cruzimea,placerea de a haitui,de a ataca,de a contracara,de a distruge-toate s-au intors impotriva celor care detineau aceste instincte :iata care este originea constiintei incarcate.

Omul care,lipsit de dusmani si de rezistentele exterioare,deformat de ingustimea apasatoare si de regularitatea legilor,se sfasie cu nerabdare,se ataca pe el insusi,se roade,se haituieste,se maltrateaza,acest animal care se raneste neincetat de gratiile custii sale,care il vrea domesticit,acest nenorocit care savureaza amintirea singuratatii sale,constrans sa faca din sine o aventura,un loc de supliciu,o jungla nelinistitoare si periculoasa-acest nebun,acest prizonier,acest nostalgic deznadajduit este inventatorul constiintei incarcate. Dar,o data cu ea, a adus boala cea mai grava si cea mai redutabila,pe care nu o putea inca recunoaste in acele zile:aceea a omului asuprit de om,omul care sufera din cauza lui insusi,consecinta a unei despartiri violente de trecutul sau animalic,urmare a unui salt,aproape a unei caderi,a unor situatii si unor conditii de existenta noi,a unei declaratii de razboi impotriva vechilor sale instincte,impotriva a ceea ce,pana atunci,constituia taria sa,placerea si furia sa.Adaugam ca,pe de alata parte,aparitia pe pamant a unui animal al carui suflet s-a intors contra lui insusi si lupta impotriva sa a reprezentat un lucru atat de profund,de nou,o ironie,o enigma,ceva atat de contradictoriu si de plin de viitor,incat fata pamantului a fost definitiv schimbata. Ar fi fost nevoie de niste spectatori divini ca sa aprecieze just drama care incepea atunci, al carei sfarsit este cu totul imprevizibil inca,o scena atat de subtila,atat de minunata,atat de paradoxala incat nu s-ar fi putut juca intr-o indiferenta absurda,pe vreo stea ridicola! Si apoi,omul intr-adevar numara printre loviturile sale de departe pe cea mai neasteptata si cea mai emotionanta pe care „marele copil” al lui Heraclit,pe care il putem numi Zeus sau,la fel de bine,hazardul,i-a dat-o cand a aruncat zarurile:a trezit in om un interes,o tensiune,o speranta,o certitudine,ca si cum ceva s-ar anunta,s-ar pregati pentru el,ca si cum omul nu ar fi un scop,ci doar o cale,o schimbare,o trecere,o mare promisiune...” Fr.Nietzsche Genealogia moralei

A DOUA DISERTAŢIE „Vină", „conştiinţă încărcată" şi cele înrudite