Mom

STRATEGII DE SECURITATE ECONOMICĂ AGRESIUNI ASUPRA SECURITĂŢII ECONOMICO-FINANCIARE ŞI MODALITĂŢI DE CONTRACARARE ALE ACESTORA

CUPRINS: •

Strategia. Decizia strategică, rolul individului în macroorganizările sociale.

• Securitatea – lipsa ameninţărilor? • Gestionarea situaţiilor de criză. •

Demersuri ale socialului pentru cotracararea efectelor nocive ale gestionării patologice ale crizei economice.

• Strategii de combatere a insecurităţii economice •

Concluzii şi recomandări.

2

Strategia. Decizia strategică, rolul individului în macro-organizările sociale. Când vorbim despre strategie ne referim, mai ales, la un ansamblu de operaţii şi demersuri efectuate cu scopul de a obţine victoria indiferent de domeniul la care facem referire. Astfel, strategia în domeniul financiar se referă la un set de activităţi întreprinse în sensul asigurării unui climat economico-financiar stabil şi în conformitate cu interpretările sociale pe care oamenii le au în această direcţie. Totuşi pentru conceperea şi implementarea unei astfel de strategii suntem nevoiţi, ca şi procesualităţi, să apelăm la un concept de mare importanţă, şi anume, decizia strategică. Model dinamic conceput pentru procesul decizional strategic cuprinde o serie de paşi, un algoritm care practic nu este foarte rigid dar constituie totuşi o modalitate de orientare a decidentului. 1. Identificarea si definirea problemei constituie primul pas in elaborarea deciziilor strategice. In aceasta etapa este necesara recunoasterea situatiei care impune decizia strategica (facuta in timp si spatiu), prin precizarea elementelor componente si a persoanelor sau compartimentelor din componenta carora face parte, determinarea gradului de noutate al problemei, operatie care poate sa indice in ce masura experienta si procedeele anterioare sunt folosibile si directiile in care trebuie depuse eforturi de completare a cunostintelor si metodelor de lucru. 2. Definirea corecta a problemei creeaza premisele precizarii corespunzatoare a obiectivului. Tehnicile cantitative pot fi folosite pentru masurarea realizarilor trecute si prevederea evolutiei unor factori si conditii viitoare. 3. Stabilirea alternativelor sau variantelor decizionale, a modalitatilor de realizare a obiectivului. In acest scop se utilizeaza diverse tehnici de recoltare a ideilor, cum ar fi, sinectica, brainstormingul, tehnica Delphi, etc. In aceasta etapa 3

este esentiala adunarea principalelor informatii caracterizand fiecare curs probabil de actiune si ordonarea lor logica. In acest scop se intocmesc liste cuprinzand elementele indispensabile evaluarii alternativelor identificate, care sa evidentieze avantajele si dezavantajele potentiale ale fiecareia. 4. Stabilirea obiectivului si cunoasterea cursurilor posibile de realizare creeaza conditiile alegerii celui mai convenabil si realist dintre ele, adica a deciziei. Selectarea cursurilor de realizare a obiectivului se face pe baza criteriilor de evaluare. 5. Procesul decizional continua cu terecerea la aplicarea deciziei. Aceasta etapa trebuie pregatita cu foarte multa atentie, in special in cazul deciziilor care antreneaza schimbari radicale . 6. Procesul decizional nu se termina odata cu aplicarea deciziei, ci continua cu evaluarea rezultatelor obtinute. In aceasta etapa se determina masura in care obiectivele fixate au fost indeplinite, cauzele care au generat eventualele abateri, factorii imprevizibili care si-au pus amprenta asupra lor. Se reexamineaza modul de desfasuare a etapelor precedente. Dacă analizăm cu atenţie demersul decizional propus este lesne de sesizat faptul că pentru asigurarea succesului acestuia individul are nevoie de un suport informaţional vast şi în aceeaşi măsură în concordanţă cu starea de fapt pentru a împiedica formarea unor reprezentări neconforme cu realul. De cele mai multe ori, rolul individului, văzut ca singularitate este minimalizat, acest lucru are vădite efecte nocive asupra funcţionării organizaţiei. Interpretările organizaţiei asupra stării de fapt a acesteia se bazează, deseori, pe date statistice, ori sunt oamenii reductibili la obiecte statistice? Astfel de analize nu sunt satisfăcătoare şi conduc la formarea unor reprezentări anormale care afectează implicit modalitatea în carea situaţia de criză este gestionată, indiferent de domeniul la care facem referire. 4

În paradigma procesual-organică, oamenii sunt rezultante şi expresii ale conexiunilor posibile între bio-procesorii şi interpretorii lor, între bioprocesorii înglobaţi funcţional în procesualitatea socială pe care oamenii o întreţin prin acţiunile lor.

Securitatea – lipsa ameninţărilor? Ce este în realitate securitatea? Putem vorbi de securitatea în lipsa ameninţărilor? Este oare reală imagine care se prezintă socialului, sau e doar un scenariu creat pentru a fi afişat societăţii, pentru a ascunde neajunsurile şi handicapurile unei organizaţii? Într-o abordare simplistă, securitatea se referă la faptul de a fi la adăpost de orice pericol la sentimentul de încredere şi de linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol. Starea de securitate nu este posibilă atâta vreme cât omenirea foloseşte modalităţi de procesare socială a informaţiilor neadecvate, care nu aduc omul în stadiul în care interpretează corect şi cuprinzător existenţa socială a fiinţei umane. Deseori, ceea ce de mulţi este numită securitate se dovedeşte a fi, în fapt insecuritate, astfel de multe ori, “strategiile de securitate” propuse de decidenţii politici nu sunt eficiente şi devin factori de risc. Situarea decidenţilor publici pe poziţii ideologice împidică abordarea corectă a problematicii securităţii sociale şi implicit a celei financiare, fiind partizane, poziţiile ideologice tind să polarizeze oamenii, împiedică identificarea oamenilor cu organizările sociale în care funcţionează şi explorarea sistematică a necesităţilor sociale pentru satisfacerea lor, îi fac pe decidenţi să fie reticenţi la cerinţele care decurg din problemele sociale.

5

Pentru a se contura modalitatea de abordare realmente funcţională, este imperios necesar să se sesizeze că la starea de securitate financiară a naţiunii nu se poate ajunge dacă centrele de decizie se pronunţă în continuare asupra situaţiei economice folosind doar criterii empirice sau determinist cauzale.

Gestionarea situaţiilor de criză. Ce presupune gestionarea situaţiilor de criză? Ce sunt aceste “situaţii de criză”? Situaţiile de criză apar, de regulă, atunci când interpretările socialului nu mai corespund cu situaţia de fapt sau atunci când acestea sunt neadecvate. În cazul acestor situaţii recurgem la o sintagmă cu variate valenţe, şi anume “gestionarea situaţiilor de criză”. Aceasta, presupune, de fapt, chiar aplicarea acelor strategii cât mai favorabile asigurării succesului în domeniul economic, financiar şi nu numai. Indicatorul gestionării eficiente a organizaţiei este “securitatea socială. Aceasta exprimă solidaritatea socială oamenilor conştienţi “de sine” în faţa riscurilor ameninţărilor şi agresiunilor şi impune justiţia socială – bazată pe drepturi şi obligaţii egale pentru oameni în procesul conlucrării întru satisfacerea necesităţilor sociale. Securitatea socială este un proces social care necesită gestionarea eficientă a oricărui tip de violenţă socio-politică şi corectarea periodică, prin instituţiile cu funcţii de cunoaştere şi contracarare a agresiunilor socioeconomice, a efectelor perverse şi a discrepanţelor exagerate privind repartiţia bunurilor rezultate din activităţile sociale fundamentate pe libertatea socială şi pe libera iniţiativă a oamenilor. Principala modalitate prin care se apără naţiunile în faţa ameninţărilor de orice natură este informaţia. Naţiunile aflate în atenţia “centrelor de putere”

6

sunt obligate să dezvolte o “geopolitică a informaţiei” şi să facă faţă presiunilor de ordin informaţional dezvoltate de acestea. Practica politico-economică evidenţiază faptul că o naţiune informată, cu o mare capacitate de cunoaştere a amenintărilor generatoare de procese sociale dezorganizante, este mai puţin predispusă agresiunilor economice.

Demersuri ale socialului pentru combaterea efectelor nocive ale gestionării patologice a crizei economice. Având în vedere tot ceea ce s-a vizat în această lucrare, problema care se pune, de fapt este: “Cum rezolvăm situaţia în care ne aflăm? Ce strategii să concepem şi aplicăm? Interpretările pe care le avem asupra socialului sunt suficient de performante pentru a gestiona situaţia? Strategia este ştiinţa şi arta utilizării forţelor politice, economice, psihologice şi militare ale unui stat pentru a oferi suportul maxim şi a asigura reuşita politicilor adoptate în timp de pace sau război. Conceptul de “politică de securitate naţională” este clădit, în principal, pe trei sintagme ideologice, neclar definite: securitate economică, securitate socială şi securitate militară, care pot primi diferite înţelesuri, în funcţie de modalităţile de procesare a informaţiilor sociale. Fiecare formă de securitate este rezultatul unor strategii de administrare a “socialului” prin acţiuni politice, deci prin guvernare în limitele unor raporturi de putere, în cadrul unei competiţii care se transformă în confruntare între corpurile profesionale-producătoare de resurse şi grupurile socio-politice deţinătoare ale acestora, întrucât: •

Securitatea economică presupune utilizarea raţională şi eficientă a resurselor materiale şi financiare de care dispune naţiunea şi participarea oamenilor la viaţa economică internă, potrivit propriilor nevoi şi interese; 7

•

Securitatea socială trebuie să asigure protecţia celor care produc resurse dar şi a celor care nu pot produce din diferite motive sau sunt marginalizaţi social;

•

Securitatea militară, confundată de ideologii care deţin care deţin puterea politică cu “securitatea naţională”, care este menită să asigure minimalizarea sau neutralizarea eforturilor de a slăbi sau distruge naţiunea prin atac armat din afara graniţelor instituţionale sau teritoriale. Deşi toate aceste tipuri de securitate se întrepătrund, în momentul de

faţă ne interesează cu precădere securitatea economică. Aplicarea strategiei în cazul naţiunilor impune alt mod de abordare, întrucât naţiunile sunt organizări sociale, comunităţi organice spiritualizate, care construiesc alt tip de relaţii, relaţiile sociale. Acestea nu se structurează, din interes de grup socio-politic, prin raporturi de putere, prin competiţie sau confruntare. Relaţiile dintre naţiuni sunt relaţii de conlucrare, fundamentate pe necesităţi sociale. Ele sunt menţinute şi dezvoltate numai dacă fiecare naţiune este capabilă să elaboreze, prin procesorii de informaţie de care dispune strategii de gestionare a propriilor necesităţi. De aceea, poporul şi organizaţiile cu funcţii gestionare, utilizează doctrinele strategice elaborate pe fundamentul necesităţilor sociale şi obligă statul naţional să susţină procesele sociale organizante în cadrul unei strategii de securitate a naţiunii. Securitatea naţiunii nu poate fi construită şi întreţinută prin abordări de tip sistemic, doctrinar, ca securitatea statelor, ci prin abordări de tip strategic întrucât exprimă o “stare de fapt” rezultată din capacitatea de menţinere a proceselor sociale organizante. Ea este fundamentată pe conexiunile organice dintre ordinea socială, echilibrul socio-politice, ordinea de drept şi apărarea naţiunii în afara ameninţărilor şi agresiunilor de orice natură. Aceasta se exprimă atât prin sentimentul siguranţei în

8

afară oricărei ameninţări sau agresiuni, cât şi prin certitudinea că valorile şi interesele naţiunii nu sunt ameninţate sau agresate. O strategie de securitate a naţiunii implică fundamentarea, prin acţiuni sociale, a uui plan strategic, care cuprinde scopurile ţi obiectivele ce trebuie realizate, principalele direcţii de acţiune pe plan productiv, integrator şi gestionar, modalităţile de acţiune, mijloacele şi resursele care vor fi utilizate şi termenele de execuţie a activităţilor sociale în vederea atingerii scopurilor şi obiectivelor fixate. În realizarea acestor deziderate sunt folosite oportunităţile oferite şi constrângerile produse de mediul socio-economic intern şi internaţional, resursele informaţionale, energetice şi umane disponibile şi reacţiile posibile ale mediului geopolitic intern şi internaţional, iar responsabilităţile pentru starea naţiunii sunt responsabilităţi sociale, nu politice.

Strategii de combatere a insecurităţii economice. Starategiile procesual-organice sunt componente acţionale ale strategiei de securitate a naţiunii, care identifică şi previn procesele sociale dezorganizante în interiorul celor trei funcţii ale naţiunii. Eaborarea unor astfel de strategii este apanajul poporului, ca expresie a democraţiei, prin organizaţiile cu funcţii gestionare explicite, deci a “societăţii civile”. Orice strategie procesual-organică cuprinde acţiuni sociale conjugate, exprimate prin demersuri informaţional operative cu relevanţă pe planul celor trei funcţii ale naţiunii. Acestea au scopul de a descoperi disfunciile, de a elimina vulnerabilităţile, de a preveni şi contracara “crizele sistemice” generatoare de ameninţări şi agresiuni.  Pe planul funcţiei productive - să descopere disfuncţiile (“situaţiile sociale patologice”); 9

- să elimine vulnerabilităţile exprimate în declinul producţiei, incapacitatea de a face faţă concurenţei, nesiguranţa celor lipsiţi de putere, obedienţa deţinătorilor de resurse faţă de “centrele de putere”, orientarea exclusivă a economiei naţionale către economiile “centrelor de putere”; - să prevină şi să contracareaze crizele economice, deci procesele sociale dezorganizante rezultate din însuşirea privilegiată a avuţiei produse social sau din lipsa de capital, exprimate prin: • accenturea dezechilibrelor dintre nivelurile de dezvoltare a naţiunilor vecine ca urmare a crării unor spaţii preferenţiale de influenţă comercială şi financiară. • Crize ale organizaţiilor productive – care susţin funcţia productivă a naţiunii, necesară fiinţării şi afirmării ca organizare socială. •

Crize ale pieţelor – expresia capacităţii spaţiului naţional de a genera resursele primare şi trebuinţele de satisfacţie ale oamenilor.

• Dereglarea în forme violente a capacităţilor productive. • Destabilizarea din exterior a economiei naţionale • Exproprierea unor deţinători de capital sau privarea producătorilor de bunuri. • Interzicerea accesului naţiunii la surse de materii prime şi pieţe de desfacere. • Stoparea procesului de acumulare a capitalului naţional sau distrugerea acestuia. • Sufocarea economiei naţionale de către companiile transnaţionale.  Pe planul funcţiei integratoare

10

- să descopere disfuncţiile generate, în special, de confruntarea ideologiilor din interiorul naţiunii; - să elimine vulnerabilităţile cauzate de apariţia “grupurilor de presiune”; - să prevină şi să contracareze crizele socio-politice;  Pe planul funcţiei gestionare Acţiunile strategice trebuie să protejeze funcţia gestionară a naţiunii – statul naţional, întrucât aceasta asigură organizarea şi funcţionalitatea naţiunii, legitimarea ei în raport cu alte naţiuni şi cu organizaţiile internaţionale, apărarea naţiunii împotriva agresiunilor sociale.

Concluzii şi recomandări. Paradigma procesual – organică oferă repere care justifică ipoteza: naţiunile sunt procesualităţi, adică organizări sociale aflate în “stări departe de echibru”, în raport de care se diferenţiază toate celelalte tipuri de organizări sociale. Naţiunile sunt definite ca “organizări sociale cu funcţii integratoare”. Situaţia neechivalentă a naţiunilor decurge din modalităţile diferite în care procesează informaţiile, din consecinţele sociale ale competenţelor informaţionale implicate în procesele care întreţin organizaţiile sociale, satisfac necesităţile de resurse dar şi necesităţile de gestionare publică. Gestionarea naţiunii în “stare de securitate” este expresia capacităţii organizaţiei de a obiectiva şi socializa puterea politică şi economică şi de a crea şi aplica normele juridice, precum şi formele şi limitele de exprimare politică, ce sunt predeterminate prin norme juridice. Aceasta se realizează cu ajutorul instituţiilor naţionale, al căror fundament de putere este cunoaşterea sau informaţia şi capacitatea de procesare socială a informaţiilor.

11

<>1

BIBLIOGRAFIE: 1

Fritjof Capra, The Turning Point, 1982, apud Lucian culda Promovarea securităţii globale, Centrul de Studii Procesual-organice, 2006;

12

 Culda Lucian, Promovarea securităţii globale, Centrul de Studii Procesual-

organice,Bucureşti 2006;  Culda Lucian, Existenţa socială a oamenilor. Cum o interpretăm?, Centrul de

Studii Procesual-organice, Bucureşti;  Culda Lucian, Potenţele organizaţiei, Centrul de Studii Procesual-organice,

Bucureşti, 2007;  David V. Aurel, Sociologia naţiunilor,Editura Dacoromână, Bucureşti 2005.

13