Misiologie 2

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ “PATRIARHUL JUSTINIAN”

MISIOLOGIE Anul II Pastorală, Semestrul II Mari teme doctrinare: învăţături eretice şi adevărul revelat de Ortodoxie

Suport de curs

Pr. lector dr. David Pestroiu

BUCUREŞTI 2006

1

Învãţãtura despre Dumnezeu Dumnezeu: Fiinţa supra-existentã, vie, personalã, spirituală, una dar în trei Persoane: Tatãl, Fiul şi Sfântul Duh, care, dupã învãţãtura ortodoxã, a creat lumea şi pe om în şase zile, din nimic. (vezi IIMac. 7,28). Existenţa lui Dumnezeu n-a fost contestatã la modul absolut de cãtre grupãrile eterodoxe, poate doar de ateii solitari. Formulări în privinţa relaţiei lui Dumnezeu cu lumea: 1. Lumea=Dumnezeu ( panteism ). 2. Lumea este un amestec de principii: BINELE Şi MATERIA

(Dualism). 3. Dumnezeu

- Creatorul şi Proniatorul lumii (învãţãtura

ortodoxã). Învãţãturi ortodoxe : I. descoperirea lui Dumnezeu pe cale naturalã şi supranaturalã ; II. cunoaşterea lui Dumnezeu: 1. catafaticã ; 2. apofaticã ; 3.în împrejurãrile concrete ale vieţii

Formulări eterodoxe privind cunoaşterea lui Dumnezeu 1. Afirmaţie eretică : Dumnezeu este idee, concept, creaţie a omului din fricã: “ Nimeni nu-L poate vedea pe Dumnezeu şi sã trãiascã” ( vezi Ieş. 33, 20); “ Nimeni nu l-a vãzut pe Dumnezeu” ( In. 1,18; 1 In. 4,12).

2

1. Învăţătura ortodoxă: Dumnezeu nu este concept, e existenţã personalã: Ieş. 3,14; Is. 11,28; Ier. 10,10. Nu este creat de raţiunea omului ( In. 1,1). Dacã ar fi fost idee, nu s-ar fi întrupat (In. 1,14), n-ar fi fãcut minuni (In. 15,24), n-ar fi înviat ( In. 20, 19-23). 2. Afirmaţie eretică : Prin credinţã îl gãsim pe Dumnezeu şi nu prin revelaţie. “Cine nu crede va fi osândit” ( Mc. 16,6). 2. Învăţătura ortodoxă: Credinţa este un sentiment uman ( Mt. 8,10), un dar divin ( I Cor. 12,9), o virtute teologicã ( I Cor. 13,13). Nu se confundã cu încrederea, nici cu credulitatea. Credinţa vine din auzirea Evangheliei lui Hristos ( Rm. 10, 14-17). Este vie şi lucrãtoare prin fapte ( Iacob 2,17). 3. Afirmaţie eretică : Omul se poate salva numai prin credinţã (Rm. 3,16). Expresia “numai” nu se gãseşte în textul original, este o interpolare pe care sectele o includ în Bibliile confesionale. 3. Învăţătura ortodoxă: Aplicând regula contextului, vedem cã versetul se referã la credinţa, care trebuie sã covârşeascã “faptele legii”, ceremoniile Vechiului Testament. Credinţa fără fapte bune este moartă (Iac. 2,17). “Nu cel ce zice Doamne, Doamne va intra în împãrãţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatãlui Meu, Cel din ceruri” ( Mt. 7, 21). Formulări eretice privind Fiinţa şi Persoanele lui Dumnezeu (Sfânta Treime) 1.Afirmaţie eretică : Nu existã Sfânta Treime. Cuvântul « Treime » nici nu se găseşte în Biblie. 1.Învăţătura ortodoxă: Textul Ieş. 3, 14 aratã cã fiinţa lui Dumnezeu nu este cunoscutã oamenilor, dar manifestãrile, însuşirile, atributele personale sunt necesare mântuirii. Ps. 2,7 : “Fiul Meu eşti Tu…”; In. 10, 30 : “Eu şi Tatãl Una suntem”; In. 15, 26 : “Duhul Sfânt 3

va mãrturisi despre Mine”; Mt. 3, 16-17 : Teofania de la Botez : Tatãl mãrturiseşte, Fiul primeşte misiunea, iar Duhul Sfânt desãvârşeşte ; Mt. 28, 19-20 : botezul în numele Prea Sfintei Treimi ; I In. 5,7 : Trei sunt Care mărturisesc despre Acelaşi Dumnezeu : Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Cuvântul « trei » indică în mod clar, în acest verset, Treimea. 2. Afirmaţie eretică : Numele lui Dumnezeu este Yehova ( Iş. 3,14), şi se traduce prin: “El face sã devinã”. 2. Învăţătura ortodoxă: Traducerea (N.W.T. – Martorii lui Iehova) este greşitã ; corect este: “ Eu sunt cel ce sunt”. Traducerea originalã aratã aseitatea, veşnicia şi ubicvitatea lui Dumnezeu. Dacă « numele » acesta s-ar respecta cu stricteţe, atunci n-ar trebui admise variaţii precum Geova (it.) sau Ehoba (jap.). În realitate, iehoviştii promovează cu asiduitate folosirea acestui nume, pentru care au rescris Biblia, introducându-l de 7210 ori, inclusiv în N.T. După Joel Elliott, « acest nume capătă la Martorii lui Iehova o calitate aproape mantrică ». Expresia Yahve arată, de fapt, maiestatea inefabilã a lui Dumnezeu, aşa cum rezultã din Apocalipsã: “Cel ce e, cel ce era şi Cel ce vine” ( Ap. 1, 4-8). Mântuitorul Hristos n-a folosit expresia Iehova sau Iahve, El spunând: “Tatãl nostru”, nu “Iehova al nostru”; pe cruce : “ Eli, Eli…. ” (Dumnezeul meu, Dumnezeul Meu - este o prescurtare de la «Elohim », nu de la Iahve). Textul Sfinţească-se numele Tău (Mt. 6,9) se referă la revelaţia unui nou nume şi a unui nou concept despre Dumnezeu: Sfânta Treime, care se descoperă plenar în N.T. 3. Afirmaţie eretică : Hristos este subordonat Tatãlui (Ev. 2,9) “ A fost micşorat cu puţin faţã de îngeri”. 3. Învăţătura ortodoxă : Acest text se referã la omenitatea lui Hristos, care a suferit moarte pentru fiecare om. 4. Justificare eretică : Tatãl e mai mare decât Mine ( In 14, 28). – susţine subordinaţionismul. 4

4. Învăţătura ortodoxă: Din context vedem cã firea umanã a Fiului este implicit inferioarã firii divine, primitã de la Tatãl. Persoana divinã a Fiului n-a fost, nu este şi nu va fi niciodatã inferioarã persoanei Tatãlui. 5. Afirmaţie eretică : Trimiterea Fiului de la Tatãl susţine subordinaţianismul ( In.5,30 ; 7,29). 5. Învăţătura ortodoxă: Falsitatea acestei argumentãri rezidã în faptul cã utilizeazã o lucrare ad extra pentru a justifica o teorie privind relaţiile treimice ad intra. În nici un caz lumea nu poate fi determinantã pentru Divinitate, ci ea este determinatã (creatã, susţinutã, mântuitã, sfinţitã, proniatã), de Cauza care a generat-o ( Dumnezeu ). 6. Afirmaţie eretică: Hristos este Arhanghelul Mihail (după Iuda v. 9) 6. Învăţătura ortodoxă: “Nu a luat firea îngerilor, ci sãmânţa lui Avraam a luat” (Evr. 2, 16); “Pipãiţi-Mã şi vedeţi cã Duhul n-are carne şi oase” ( Lc. 24, 39); În faţa Celui vechi de zile vine Fiul Omului, nu un înger ( Daniel 7, 13). 7. Afirmaţie eretică : Duhul Sfânt nu este persoanã, ci forţã activã a lui Dumnezeu ( Jud. 14, 6; 15, 14). Este vorba de puterea datã lui Samson de Duhul Domnului. Similar, din texte precum Zah. 4,6; Is. 44,3 s-ar pãrea cã Duhul Sfânt este ceva impersonal. 7. Învăţătura ortodoxă : Din textele de mai sus nu reiese cã Duhul Sfânt nu ar fi Persoanã, ci sunt descrise doar acţiunile Sale concrete. Faptul cã existã pãcate împotriva Sfântului Duh care nu pot fi iertate ( Mc. 3, 29) e o dovadã limpede cã acesta e o persoanã. Funcţiile limbajului ca forme de comunicare imprimate de raţionalitate sunt dovezi ale caracterului personal. În privinţa Duhului Sfânt asemenea acte sunt edificatoare, iar textele scripturistice sunt clare : “ Duhul grãieşte lãmurit” ( I Tim. 4,1); “ 5

Precum zice Duhul Sfânt” (Ev. 3, 7); “Duhul zice Bisericilor” ( Ap. 2, 11). Duhul Sfânt are rol didactic, fiind lăsat de Hristos “spre a-i învãţa pe ucenici toate” şi spre a le aminti cele predate de el (In. 14, 26). Este numit Duhul Adevãrului şi Cel ce-i cãlãuzeşte pe ucenici la adevãr, prin vestirea celor viitoare (In. 16, 13). 8. Afirmaţie eretică: Dacã Apostolii au fost umpluţi de Duh Sfânt la Cinzecime (F.A. 2,4) cum au fost ei umpluţi cu o persoanã? 8. Învăţătura ortodoxă: Cãutând sã explice acest text protestanţii au ajuns la o echivalare eronată: Sfântul Duh = Har. Potrivit învãţãturii ortodoxe, harul nu se poate identifica în nici un caz cu Dumnezeu, El este o lucrare asupra lumii, având natură energeticã şi provenind prin emanaţie, nu prin creaţie. În acest sens, « umplerea cu Duhul », nu mai este o enigmã, ci o realitate palpabilã: Dumnezeu coboarã în imanenţa lumii pe firul energiilor sale necreate. 9. Afirmaţie eretică : Botezul cerut în numele Duhului Sfânt este similar cu cel “în numele legii” ( Mt. 28, 19-20). 9. Învăţătura ortodoxă : În acelaşi verset, Botezul se cere a fi fãcut şi în numele Tatãlui şi al Fiului, care sunt Persoane, indubitabil. Ar fi inadmisibil ca în cadrul aceleiaşi enumerãri sã întâlnim mai multe sensuri ale exprimării (literalã şi simbolicã), mai ales cã repetiţia conjuncţiei “şi” indicã în mod clar aspectul de egalitate. Apostolii cunoşteau foarte bine că Duhul Sfânt este Dumnezeu : F.A. 5, 3-4 : mustrarea lui Anania de cãtre Petru: “Anania, de ce a umplut Satana inima ta, ca sã minţi tu Duhului Sfânt? N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu”. 10. Afirmaţie eretică : Sunt trei Dumnezei: Iahve-Tatãl în Vechiul Testament; Iisus Hristos- Dumnezeul Noului Testament şi Duhul SfântDumnezeul timpurilor noastre.

6

10. Învăţătura ortodoxă: Tatãl este Creator (Fc. 1,1); Fiul Rãscumpãrãtor (Ev. 1, 2-4, I Tim. 2,16); Duhul Sfânt Sfinţitor ( In. 7, 39; 20, 22) dar toţi sunt una ( I In. 5, 7). I Tim. 3,16: “Cu adevãrat mare este taina creştinãtãţii, Dumnezeu s-a arãtat în trup, s-a îndreptat în Duhul, a fost vãzut de îngeri, s-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume şi s-a înălţat întru slavă”. 11. Afirmaţie eretică: Odatã cu credinţa nouã şi botezul la sectã, noul convertit primeşte “darurile Duhului” (I Cor. 12, 8). 11. Învăţătura ortodoxă: Acestea sunt harismele. Unii considerã cã le pot avea şi fãrã Hristos sau înlocuindu-L pe Hristos. Harismele sau manifestat plenar în Bisericã în continuarea slujirii lui Hristos, însã efectul lor a fost limitat în timp în perioada apostolicã în scopul propovãduirii primare a Evangheliei Mântuitorului Hristos : Darul limbilor va înceta... (I Cor. 13,8). « Harismele » actuale sunt simple daruri, puteri, talente omeneşti, îndeletniciri sau formule ştiinţifice (exemple: autosugestia, hipnoza, practici de tip yoga, radiestezia, regimuri medicale, bio-energo-terapia). În mare parte, sunt şarlatanii. 12. Afirmaţie eretică : Odatã cu Botezul Cinzecimii, cu Sfântul Duh şi cu foc ( F.A. 1, 2-3) se conferã şi darul vorbirii în limbi ( I Cor. 14, 2) pentru a deveni « vase alese » ( F.A. 9, 15). 12. Învăţătura ortodoxă : Numai Apostolii au primit botezul Duhului Sfânt la Cincizecime ( FA. 2, 3-4). Cei de faţã au fost botezaţi de ucenicii lui Hristos şi apoi Apostolii - nu mulţimea - au transmis aceastã “confirmare de sus” ( F.A. 2, 4-8) urmaşilor lor - ierarhia bisericeascã, fiindcã la Pogorâre s-a organizat Biserica lui Hristos în istorie. Darul vorbirii în limbi l-au avut Apostolii şi unii din urmaşii lor, acest dar fiind primit prin Tainele Bisericii. Însuşi Pavel, deşi avea un dar special (F.A. 20, 24) şi era “vas ales” ( F.A. 9, 15) a primit celelalte daruri 7

de sus prin botez, prin mâna preotului Anania (F.A. 9, 17 ) şi a Apostolilor ( F.A. 13, 2). Cei care au refuzat Tainele Bisericii, socotindu-le simple simboluri, nu mai fac parte din Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Biserica Ortodoxã a pãstrat Tainele în formula şi practica apostolicã, precum şi ierurgiile. Halucinaţia, delirul, transa, însuşirea inconştientã a unor limbi, bolboroselile, râsul haotic, nu pot fi considerate glosolalie, ci, cel mult o rãbufnire a subconştientului, manifestată adesea prin boli psihice (schizofrenie, paranoia). Sfânta Scripturã ne avertizeazã sã cercetãm duhurile ( I In. 4, 1), pentru cã duhul Satanei insuflã rãutate ( I Cor. 12, 2). Însuşi diavolul se poate preface în înger de luminã ( II Cor 11, 14-15). Halucinaţiile pot fi atât simulate, cât şi induse prin consumul de stupefiante. Taumaturgia sectarã este adesea o înşelãtorie.

8

Curs nr. 2 : Formulări eretice cu privire la Revelaţie şi cãile de transmitere ale Descoperirii dumnezeieşti suprafireşti (Sfânta Scripturã şi Sfânta Tradiţie ) Revelaţia

deschisã

este

concepţia

sectarã,

potrivit

cãreia

descoperirea dumnezeiascã nu culmineazã cu Hristos (Ev. 1,1), ci se continuã pânã în zilele noastre, conţinând aşa zise profeţii şi învãţãturi “revelate”, pe care liderii sectari pretind cã le primesc sub “inspiraţie divinã”. Criteriile Revelaţiei: minuni şi profeţii 1. Pretenţie exagerată : “Noi suntem adevãraţii taumaturgi ai zilelor noastre” – afirmă sectanţii. 1. Învăţătura ortodoxă: În mare parte, avem de-a face ori cu şarlatanii, bazate pe sugestie sau hipnozã, ori cu lucrãri ale Satanei, “care înfãptuieşte semne mari spre a-i înşela pe mulţi” (Ap. 13, 13). 2. Afirmaţie eretică : Nu existã minuni, doar fapte care-şi aşteaptã explicaţia ( Mt. 17, 19 : Doamne, noi de ce n-am putut scoate demonul ?). 2. Învăţătura ortodoxă : Hristos rãspunde: “Pentru puţina voastrã credinţã” ( Mt. 17, 20 ); “Veţi face semne şi minuni” ( Mc. 16, 17 ). Prin minuni se desãvârşesc legile firii, nu se desfiinţeazã. 3. Afirmaţie eretică : Numai cei “aleşi“ şi “sfinţi“ profeţesc (I Cor. 12, 10). 3. Învăţătura ortodoxă: Harisma profeţiei a acţionat doar în perioada apostolicã (I Cor. 13, 8). Profeţia este un dar special, inspirat de Sfântul Duh ( II Tim. 3, 16). Nu pot fi profeţi dezechilibraţii de orice fel; nu pot fi admise alte surse de profetizare decât inspiraţia Sfântului Duh (spiritism, oracole, ghicit). Profeţiile nu pot avea scopuri terifiante.

9

Formulări eretice cu privire la Sfânta Scripturã 1. Afirmaţie eretică : Oricine poate tâlcui Biblia : “Scriptura Scripturae Interpres”. “Iar voi ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi de toate” ( I In. 2, 20 ). 1. Învăţătura ortodoxă : Ungerea este aici prefigurarea Tainei Mirungerii, spre cunoaşterea Darurilor Sfântului Duh şi împlinirea celor cerute spre mântuire; ea se face numai în Bisericã, singura pãstrãtoare a tezaurului doctrinar nealterat (I Tim. 3, 15 – stâlp şi temelie a adevărului). La secte vedem propria înşelare, întrucât conceptual de preoţie universalã genereazã mari fluctuaţii doctrinare (I In. 4, 1: proorocii mincinoşi). Avem pildã pe famenul etiopian: “ Cum de voi înţelege ceva, de nu mã va cãlãuzi cineva ?” ( F.A. 8, 31 ). Trebuie sã avem girul autoritãţii bisericeşti competente, singura în mãsurã sã tâlcuiascã Biblia. II Ptr. 3, 16: În scrierile Sfântului Pavel sunt unele lucruri anevoie de înţeles, care trebuie explicate de autoritatea bisericeascã. 2. Afirmaţie eretică : Tâlcuirea Bibliei este o obigaţie pentru toţi oamenii. “Cercetaţi Scripturile, ele mãrturisesc despre Mine” ( In. 5, 39 ). 2. Învăţătura ortodoxă : Versetul se adreseazã celor iniţiaţi (farisei şi saduchei) ; aceştia îşi acomodaseră învãţãturile dupã propriile lor precepte, însã « se rãtãceau » ( Mc. 12, 24 ). 3. Afirmaţie eretică : Cei mari şi puternici au schimbat credinţa. E nevoie de “ prunci” sã o înţeleagã ( Mt. 11, 25 ). 3. Învăţătura ortodoxă : Şi acest verset se referã la partidele religioase din vremea Mântuitorului Iisus Hristos. Oricum, nu putem sã 10

nu observãm falsitatea sectarã : pastorii au studii, şi încã foarte temeinice. Una este smerenia şi alta este ignoranţa. 4. Afirmaţie eretică : Trebuie sã fim aculturali şi simpli în exprimare, sã nu dogmatizãm, sã nu filosofãm ( Is. 29, 14: “Voi pierde înţelepciunea acestei lumi”, similar la I Cor. 1, 19 ). 4. Învăţătura ortodoxă : Se referã la lumea pãgânã, idolatrã caracterizatã prin practici satanice: de ex., jertfirea copiilor cãtre Moloh. În nici un caz nu se referã la înţelepciune - “sofia” ( I. Sirah 6, 18 ). 5. Afirmaţie eretică : Unii sectanţi exagereazã importanţa Vechiului Testament. (Mt. 5, 17 – “N-am venit sã stric Legea…”). 5. Învăţătura ortodoxă : Este cazul clasic de rupere a versetului din context. Argumentăm chiar prin continuarea frazei: “...ci s-o împlinesc”. Vechiul Testament este doar pregãtitor (Ga. 3, 24). S-au împlinit urmãtoarele: a) ceremoniile; b) circumcizia; c) restricţiile alimentare; d) sãrbãtorile Vechiului Testament; e) cãsãtoria de levirat; f) preoţia ereditarã. Vechiul Testament este umbra bunurilor viitoare ( Evr. 10, 1 ). 6. Afirmaţie eretică : Vechiul Testament trebuie înlãturat, spun, de pildă, adepţii Mişcãrii Fundamentaliste. 6. Învăţătura ortodoxă : Fãrã Vechiul Testament n-am înţelege învãţãtura Evangheliei, pentru cã el aratã clar cã va veni Legea cea Nouã (Ier. 31, 31 ). Amândouã au valoare realã. 7. Practică eretică : Sectanţii folosesc şi răspândesc Biblia Confesionalã ( Britanicã ) sau Traducerea din lumea nouã (N.W.T.). 7. Învăţătura ortodoxă : Aceste traduceri sunt grav mistificate: (ex. : Mt. 1, 20 : Maria – nevastă-ta ; unele semne de punctuaţie schimbate : Luca 23,43 : Adevăr îţi zic astăzi : vei fi cu mine în paradis ; versete întregi omise cu desăvârşire : textul trinitar de la I In. 5,7). Întâi apar convingerile greşite şi abia apoi încearã sã schimbe textul sacru, pentru a fi în concordanţã cu acestea. 11

8. Afirmaţie eretică : Şi alte texte “sacre” şi “inspirate” se adaugã Scripturii. (Exemplu: Cartea lui Mormon, considerată Al 3-lea Testament; reviste iehoviste: Turnul de veghe, Treziţi-vã !, care « adaugă la Scripturi 32 de pagini pe săptămână »). 8. Învăţătura ortodoxă : “De va scoate cineva ceva sau de va adãuga ceva…” ( Ap. 22, 18-19 ). 9. Practică exagerată : Citirea Bibliei în neo-protestantism este o normã, care are drept consecinţã cunoaşterea foarte bine a multor versete, personaje, fapte (alocarea unui timp sãptãmânal de 1-5 ore pentru studierea Bibliei). 9. Învăţătura ortodoxă : Nu ne obligã nimeni sã citim dupã normã. Citirea e liberă, interpretarea, nu. 10. Practică eretică : Sectanţii nu acceptã denumiri ca: Sfânta Scripturã, Vechiul Testament, Noul Testament, înlocuindu-le cu : Biblia, Scripturile Ebraice şi Scripturile Greceşti. 10. Învăţătura ortodoxă : Ei neagã conceptul de sfinţenie; le convine expresia: Biblia (« Cãrţile ») pentru cã, pentru ei, unele cãrţi sunt lipsite de importanţã (Epistola lui Iacov – « de paie »). Denumiri precum : Scripturile Ebraice şi Greceşti vin în sprijinul demersului iehovist de desconsiderare a Septuagintei şi înlocuire a ei cu textul masoretic, precum şi de promovare a unei noi traduceri, tendenţioasă, bazată pe texte din codici vechi pentru Noul Testament. Nu le convine absenţa numelui Iehova din traducerile clasice şi suprimă anumite versete şi chiar pasaje. (I In. 5, 7). 11. Afirmaţie şi practică eretice: De la Sola Scriptura s-a ajuns rapid la Nulla Scriptura; numeroase cãrţi ale Bibliei sunt desconsiderate; se vorbeşte de demitizarea şi desacralizarea Bibliei, despre deplina umanitate a lui Hristos (iehoviştii – cerintienii de astãzi). Se accentueazã Apocalipsa şi cartea profeţiei lui Daniel. 12

11. Învăţătura ortodoxă : Canonul cărţilor Sfintei Scripturi a fost stabilit de Biserică la încep. sec. IV, după multe controverse, dintre care unele aveau ca obiect însăşi Apocalipsa. Cărţile formează un tot unitar. Valoarea lor, în ansamblu, este egală, întrucât toate urmâresc un scop comun : mântuirea oamenilor. Obiecţii cu privire la Sfânta Tradiţie 1. Afirmaţie eretică : Tradiţia nu poate fi o dovadã a credinţei, ci o datinã omeneascã ( Mt. 15, 3, 6-9; Mc. 7, 13 ). 1. Învăţătura ortodoxă : Este adevãrat cã noţiunea de « tradiţie » este mult mai largã. Sfânta Tradiţie este diferitã de « tradiţiile » omeneşti, pentru cã Sfânta Scripturã nu conţine singurã descoperirea dumnezeiascã. Din pãcate vehemenţa anti-tradiţie sectarã porneşte de la anumite exagerãri romano- catolice: inchiziţia, declaraţia Papei Pius al IX-lea: Eu sunt Tradiţia. Justificarea importanţei Sf. Tradiţii se realizează şi prin valorificarea textelor : Mt. 28, 19-20 : Mergând, învăţaţi... II Tes. 2, 15: Ţineţi predaniile... II In. versetul 12 : Multe aş fi dorit sã scriu, dar voi veni la voi ca să vă vorbesc gură către gură... In. 20, 31 : Sunt şi alte multe semne şi minuni pe care le-a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi care nu sunt scrise în cartea aceasta... Sectarii înşişi au, deşi nu recunosc, o formã de tradiţie confesionalã: toate textele de organizare, cult ş.a.m.d. 2. Afirmaţie eretică : În Biblie s-au scris: “toate câte a fãcut şi a învãţat Iisus” ( Lc. 1, 3-4; F.A. 1,1 ).

13

2. Învăţătura ortodoxă : Din context, vedem cã Apostolul Luca i se adreseazã lui Teofil, care auzise multe prin viu grai, dar acum doreşte un document scris. Atât Luca, cât şi Teofil îl cunosc pe Hristos din Tradiţie, pentru cã Luca scrie în anul 62, când încă nu se alcătuise canonul Noului Testament. 3. Afirmaţie eretică : Tradiţia este negatã de Hristos, atunci când zice: “ Vã rãtãciţi, neştiind Scripturile” ( In. 5, 39 ); “ Nu pricepeţi” ( Mc. 12, 24 ). 3. Învăţătura ortodoxă : Hristos se referã la aceia care nãscoceau învãţãturi noi sau le falsificau pe cele vechi, fariseii şi saducheii. Dacă am interpreta versetul ad-literam, ar însemna să negăm şi Noul Testament, pentru că nu apăruse. 4. Afirmaţie eretică : Apostolul Pavel a înlãturat Tradiţia. “ Sã nu treceţi peste ceea ce este scris “ ( I Cor. 4, 6 ). 4. Învăţătura ortodoxă : Se referã aici la diferenţa dintre el şi Apolo, combãtând învãţãturile false care nu proveneau de la Hristos prin ceea ce s-a consemnat în Evanghelie. Toate influenţele ereticilor iudaizanţi, cele gnostice sau de altã naturã nu sunt Tradiţie, ci au fost condamnate de Sinoadele Ecumenice sau locale. Tradiţia nu trece peste ceea ce este scris, ea este completivă şi explicativă. 5. Justificări eronate ale negării Tradiţiei : “Înger din cer de ar veni sã înveţe altceva sã nu-l credeţi” ( Gal. 1, 8-9 ); Sã nu scoateţi nimic din Biblie ( cf. Ap. 22, 18-19). 5. Învăţătura ortodoxă : Primul verset se referã la învãţãturile noi, promovate de culte, secte, curente, religii pãgâne orientale. Al-II-lea verset: sectanţii sunt cei care scot, desconsiderã pãrţi ale Bibliei, exemplu: Epistola lui Iacob- consideratã de paie ( Luther ). 6. Afirmaţie eretică : Sf. Pavel îi recomandă lui Timotei valoarea exclusivă a Scripturii : “De mic cunoşti Scripturile” ( II Tim. 3, 15- 16 ). 14

6. Învăţătura ortodoxă : Din context vedem cã acest text nu are nici o legãturã cu Sfânta Tradiţie, se referã la vremurile grele evocate în II Tim. 3,1. Şi aici este vorba de Vechiul Testament, căci nu apãruserã scrierile Noului Testament încã. Nu suntem orbiţi de litera Scripturii (II Cor. 3,6), ci înţelegem Sfânta Scripturã prin Duhul Tradiţiei, al celor vãzute şi auzite. ( Fil. 4, 9 ). Însuşi Vechiul Testament este completat de Sfânta Tradiţie: Iuda versetul 9- Arhanghelul Mihail s-a certat cu diavolul pe mormântul lui Moise. “ Privegheaţi, aduceţi-vã aminte (nu « citiţi ») cã timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi” ( F.A. 20, 31 ). 7. Afirmaţie eretică :

La începutul secolului II, dupã moartea

ultimului apostol, a început în mod serios sã se afirme abaterea de la credinţa creştinã. 7. Învăţătura ortodoxă : Istoria consemneazã principii dupã care creştinismul se dezvoltã în continuare sub asistenţa Sfântului Duh. Sinodalitatea: “ Pãrutu-s-a nouã şi Sfântului Duh”; martirii, pãrinţii şi scriitorii bisericeşti, monahii - sunt exemple vii. 8. Afirmaţie eretică : Sinodul I de la Niceea a fost marea victorie a creştinismului apostat (pentru formularea consubstanţialităţii ca temei al teologiei trinitare) . Constantin nu e nicidecum sfânt, ci un eretic, pagân şi monstru. 8. Învăţătura ortodoxă : Faptele Sf. Constantin de sprijinire a creştinismului sunt mãreţe: opreşte persecuţiile şi promoveazã conceptul de sinod ecumenic. În comparaţie cu celelalte întrigi puse pe seama lui, aceste fapte sunt copleşitoare. Creştinismul apostat dureazã de la 325 şi pânã în secolul XIX, când apar noile învãţãturi ? Niciodatã în istorie Dumnezeu n-a 15

abandonat omenirea o perioadă aşa de mare. Negarea Sfintei Tradiţii este necesarã pentru secte, altminteri demersul propus de apariţia lor târzie ar fi fãrã sens. Sfânta Scripturã şi Sfânta Tradiţie aparţin Bisericii şi împreunã sunt temeiurile învãţãturii creştin-ortodoxe, pentru cã ele conţin,

pãstreazã

şi

transmit

aceeaşi

revelaţie

dumnezeiascã

supranaturalã, fiecare în mod specific. Între Sfânta Scripturã, Sfânta Tradiţie şi Bisericã este o legãturã indisolubilã, ele formând un tot ale cãrui pãrţi se intercondiţioneazã. Pãrintele Stãniloaie spune: « Biserica se mişcã în interiorul Revelaţiei sau al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii, Sfânta Scripturã îşi descoperã conţinutul în interiorul Bisericii şi Tradiţiei. Tradiţia este vie în interiorul Bisericii ». Curs III Dumnezeu Creatorul şi proniatorul. Cosmologia şi antropologia În linii mari, grupările creştine, derivate din protestantism, susţin creaţionismul, uneori acesta cãpãtând nuanţe radicale. Gãsim exagerãri la noile secte: implicarea extratereştrilor în creaţia lumii, exemplu: ufolatrii, fiii fericiţi ai păcii cereşti, îngerii Cyclamen etc. În Occident foarte multe secte promoveazã concepţia deistã. Spiritismul, teosofia, antroposofia, curentul New Age şi toate sectele de provenienţă orientală susţin panteismul. 1. Afirmaţie eretică Harul acţioneazã prin credinţã, fãrã faptele noastre: “ Sileşte-i sã intre” ( Lc. 14, 23, In. 6, 44 ); “ Ei sunt atraşi de Tatãl” ( Fil. 2, 13 ). 1. Învăţătura ortodoxă : Dumnezeu nu îngrãdeşte pe nimeni, oamenii au libertatea de a alege binecuvântarea sau blestemul, moartea sau viaţa. (Deut. 11, 26 ; 30, 15-19). 16

Mântuitorul a şters pedeapsa şi urmãrile pãcatului prin jertfa Sa, dar predispoziţia a rãmas în firea omului; Harul este doar începutul mântuirii noastre ( Gal. 2, 20 ). 2. Afirmaţie eretică : Dumnezeu a hotãrât din eternitate « soarta » fiecãruia. “ Vas de cinste sau necinste”, “ sfânt sau rob” ( Rm. 9, 11-21; Ef. 1, 3-4 ). 2. Învăţătura ortodoxă : Frica de destin sau soartã este expresia credulitãţii şi superstiţiei; noi credem din iubire, nu din teamã ( II Tim. 1, 7 ). Dumnezeu îi cheamă pe toţi la cunoştinţa adevărului (I Tim. 2, 3-6). Textul Rm. 8, 29 vorbeşte despre preştiinţa lui Dumnezeu. 3. Afirmaţie eretică : Dacã ar exista providenţa, nu ar fi atâta rãu în lume. Rãspuns: Rãul este consecinţa existenţei libertãţii de voinţã. Sectele considerã materia rea în fire. Dupã Sfânta Scripturã, Tatãl minciunii este Diavolul ( In. 8, 44 ), el este ispititorul ( I Ptr. 5, 8 ). 4. Afirmaţie eretică: Judecata divinã aratã cã nu existã pronie. 4. Învăţătura ortodoxă : Judecata lui Dumnezeu nu trebuie confundatã cu cea a oamenilor şi nu poate exista nici o legãturã între ele. Între providenţã şi predestinaţie nu putem face confuzie. 5. Afirmaţie eretică : Diavolii au apãrut, potrivit textului de la Facere 6,2 în urma unor relaţii carnale între îngeri şi pãmântence, în urma cãrora au rezultat uriaşii distruşi prin potop, iar diavolii au fost aruncaţi în Tartar. Dupã potop, Dumnezeu le-a interzis demonilor sã mai îmbrace vreun corp, astfel cã nu şi-au mai putut satisface dorinţele lor sexuale nenaturale. 5. Învăţătura ortodoxă : Sexualitatea nu poate fi o dorinţã sau necesitate a fiinţelor spirituale: Mt. 22, 30. “La Înviere, oamenii nu se însoară, nici mãrită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în ceruri”. Fãrã acordul lui Dumnezeu, îngerii oricum nu se pot materializa. 17

În privinţa textului de la Facere 6, 2, Sfântul Ioan Gurã de Aur aratã cã este vorba de fiii lui Set, care au fost atraşi de fiicele lui Cain şi s-au îndepãrtãt de sensul duhovnicesc al vieţii. 6. Afirmaţie eretică : Satana este « dumnezeul » acestui sistem de lucruri, conform textului de la II Cor. 4, 4. I-ar fi putut oferi Satana lui Iisus Hristos toate guvernele lumii, dacã ele nu i-ar fi apaţinut? 6. Învăţătura ortodoxă : Sigur cã da, pentru cã el este tatãl minciunii. ( In. 8, 44 ). Din context vedem cã la II Cor. 4,3 Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor pentru a nu le lumina Evanghelia, care era încã acoperitã pentru ei, în sensul de tainã pentru cei care erau nepregãtiţi sã o primeascã. 7. Afirmaţie eretică : Lumina din ziua întâi a creaţiei a provenit tot de la soare, dar era acoperitã de un strat gros de nori. 7. Învăţătura ortodoxă : Atmosfera a fost creatã în ziua a doua. Unii teologi vorbesc despre intervenţia personalã a lui Moise, care a descris creaţia luminătorilor în ziua a patra a creaţiei, din dorinţa de a-i îndepãrta pe evrei de cultul Soarelui (însuşit în robia egipteanã- Zeul Ra), pe care îl adorau toate popoarele, apre a se arãta prin aceasta cã astrele sunt lucruri create şi cã nu trebuie sã le consideram divinitãţi. 8. Afirmaţie eretică : Omul nu are un suflet nemuritor, ca sã îndulceascã inevitabila loviturã datã de moarte... 8. Învăţătura ortodoxă : Ecc. 12, 7: “trupul se întoarce în pământ, iar sufletul la Dumnezeu, care l-a dat...” 9. Afirmaţie eretică : Orice speranţã ca omul sã revinã la viaţã în viitor depinde în totalitate de Dumnezeu. Memoria Lui lucreazã sub forma unei cãrţi de pomenire ( Maleahi 3, 16 ) ; El Îşi va aminti numai de cei fideli. 9. Învăţătura ortodoxă : “ Toţi vor învia “ ( In. 5, 28-29 )

18

10. Afirmaţie eretică : Moartea este o stare de inexistenţã. În Şeol nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţã, nici înţelepciune” ( Ecc. 9, 5-10 ) 10. Învăţătura ortodoxă : Din context, vedem cã aceste cuvinte se referã la trup. 11. Valorificare eretică a textului Iezechiel 18, 4 : “ Sufletul care pãcãtuieşte acela va muri”. Nu existã om fãrã pãcat, deci toţi vom muri. 11. Învăţătura ortodoxă : Acest text se referă la moartea spiritualã. Mântuitorul Iisus Hristos explicã foarte bine aceastã moarte spiritualã la Mt. 10, 28: “ Nu vã temeţi de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot sã-l ucidă, ci, mai degrabă temeţi-vă de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în Gheenă...”. Alte texte favorabile : II Cor. 5,1 “ Cãci ştim dacã acest cort, locuinţã noastrã pãmânteascã se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri”. II Cor. 5,8 “ Voim mai bine sã plecãm din trup, şi sã petrecem la Domnul…” I Ptr. 3, 18-20; 4,6: Coborât cu sufletul la iad, Hristos le vesteşte morţilor… 12. Afirmaţie eretică: Dacã prin moarte omul ajunge în cer, ar însemna cã moartea nu mai este pedeapsa păcatului, ci o binecuvântare ( Rm. 5, 12 ). 12. Învăţătura ortodoxă : Moartea este o realitate dureroasã de care nu este scutit numeni, iar dupã moarte oamenii cunosc destinaţii precise dupã faptele fiecãruia. 13. Concepţie eretică : trihotomismul ( Apolinarie, secte de nuanţã orientalã, teosofi, antroposofi, new-ageri etc. ) I Tes. 5, 23.

19

13. Învăţătura ortodoxă : « Spirit » sau « duh » este acea arvunã a veşniciei, acea comoarã din ceruri, adicã înduhovnicirea, creşterea sufleteascã în Duhul, dobândirea asemãnãrii cu Dumnezeu.

Curs IV. Preacinstirea Maicii Domnului, cinstirea Îngerilor şi a Sfinţilor Învăţătura ortodoxă conferă Maicii Domnului patru atribute esenţiale: 1.Născătoare de Dumnezeu, 2.Pururea Fecioară, 3.Rugătoare neîncetată 4.Mijlocitoare permanentă (şi făcătoare de minuni). Pentru aceasta, cultul acordat ei este de supravenerare ; este Maică a Bisericii (Maica lui Hristos – Capul ei nevăzut). I s-au închinat praznice şi sărbători. Primul imn acatist a fost închinat Maicii Domnului, fiind alcătuit de Serghie al Constantinopolului. Încă din vechime, cu privire la Maica Domnului, au existat erezii: Nestorie o considera „născătoare de om” sau, cel mult, „de Hristos”. A fost combătut de Sf. Chiril al Alexandriei (Sin. III ec., Efes, 431). În Biserica Apuseană există exagerări în privinţa Maicii Domnului: 1. Imaculata Concepţie – care provine din teoria lor, cum că Fiul nu şi-a însuşit toată firea omenească, pe care nu o restaurează ontologic, ci oferă, prin jertfa Sa, simplă satisfacţie Tatălui. Maica Domnului devine un fel de zeitate feminină : este reprezentată singură, fără Fiu 2. Înălţarea Maicii Domnului cu trupul la cer: promovează o egalitate cu Fiul. Cultul Maicii Domnului este mult amplificat în Biserica Apuseană. 3. Dreptul Iosif este reprezentat ca un tânăr afectiv. 4. Există şi conceptul de Sfântă Familie. Toate acestea au dus la dezvoltarea unei aversiuni declarate în lumea neoprotestantă şi sectară, contra Maicii Domnului.

20

1. Afirmaţie eretică: Iisus nu i-a dat importanţă Maicii Sale, ci chiar a nesocotit-o: “Mama mea şi fraţii mei sunt cei ce ascultă cuvântul Meu” ( Mt. 12, 47-50 ). 1. Învăţătura ortodoxă: Textul se referă la predica Mântuitorului, nicidecum la cinstirea Maicii Domnului. Hristos arată importanţa predicii sale şi împlinirea ei faptică. Vedem legătura fiinţială între Hristos – Fiul lui Dumnezeu Întrupat şi acei oameni care-şi doresc să-I împlinească voia şi să intre în comuniune cu El. 2. Afirmaţie eretică: Iisus se adresează Maicii Sale cu expresia « femeie », de unde rezultă faptul că a fost căsătorită, deci nu e « pururea fecioară ». 2. Învăţătura ortodoxă:

În limba ebraică, expresia “işah -

femeie” poate denumi ambele sensuri, de femeie şi fecioară, exemplu: “Dumnezeu a zidit bărbat şi femeie” ( Fc. 2, 22-23 ); “Duşmănie voi pune între tine şi femeie” ( Fc. 3, 15 ); îngerii îi zic Maicii Domnului, femeie ( In. 20, 13 ). Gavriil o numeşte : “Binecuvântată între femei” (Lc. 1, 28 ). Nu poate rezulta de aici decât că această expresie era un mod demn de adresare. Textele biblice sunt clare: “Ea nu a ştiut de bărbat” ( Lc. 1, 3135 ), Duhul Sfânt a „umbrit-o”. Confuzia o creează catolicii, întrucât îl reprezintă pe Iosif tânăr. Din textele Is. 7,14 şi Iez. 44, 1-2, reiese pururea fecioria Maicii Domnului. 3. Afirmaţie eretică: Maica Domnului nu mijloceşte. “Nu există alt mijlocitor între om şi Dumnezeu , decât omul Iisus Hristos” ( 1 Tim. 2, 5) 3. Învăţătura ortodoxă: Aşa este. Hristos este Mijlocitorul în sens de Izbăvitor, Răscumpărător. Nimeni altcineva nu ar fi putut ridica neamul omenesc căzut. Maica Domnului nu-L înlocuieşte pe Dumnezeu. Ea poate însă să mijlocească anumite cereri ale noastre către Fiul ei şi Dumnezeu, prin rugăciune. Exemplu de rugăciune este femeia 21

cananeiancă ( Mt. 15, 28 ), în urma rugăciunii ei stăruitoare, Hristos îi împlineşte cererea. Maica Domnului este, la rândul ei, rugătoare. Trebuie, însă, respinse exagerările legate de Maica Domnului; statui, apariţii, icoane reprezentând pe Maica Domnului singură. 4. Concepţie eretică: « Fraţii Domnului ». Iisus a mai avut fraţi : I. Fraţii ar fi putut rezulta din relaţia lui Iosif cu Maria. Hristos este întâiul născut ( Mt. 1, 25; Lc. 2, 7 ) – citatele sunt din Bibliile sectare, pentru că normal este „Unul Născut”. Oricum, şi sintagma întâiul născut nu înseamnă că ar mai fi fost şi alţii după el, ci arată starea lui Hristos de moştenitor al firii umane în mod plenar. II. În urma relaţiei Fecioarei Maria cu alt sau alţi bărbaţi după moartea lui Iosif sau a lui Iosif cu altă femeie înainte de logodna cu Fecioara Maria. Învăţătura ortodoxă: Textele invocate sunt : Mt. 12, 46-48 şi 13, 55-56 şi Mc. 6, 3. Aceste texte vorbesc de fraţii şi surorile Domnului, numiţi fiind aceşti fraţi: Iosif, Iacov, Simeon şi Iuda. Textul de la Marcu chiar îl numeşte pe Hristos Fiul Mariei fără a-l aminti pe dreptul Iosif. Cuvântul frate ( ah- în ebr.; adelfos – în gr. ) este o expresie generală şi înseamnă rudă, nepot, văr, neam sau, prin extensie, frate de rugăciune, de suferinţă, de muncă. Sectanţii înşişi îşi zic « fraţi » şi « surori ». Un alt exemplu : Avraam îl numeşte pe Lot, frate ( Fc. 13, 8 ), ca mai apoi să arate că era nepotul său ( fiul fratelui său ) ( Fc. 14, 12). „Fraţii” pomeniţi se socotesc faţă de Hristos, slujitori şi robi ( Iacov 1, 1 şi Iuda 1 ). Iuda chiar îşi zice: “Rob al lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacov”, nicidecum frate al Domnului. Se cunosc mai multe Marii între mironosiţe, exemplu: Mt. 27, 5556; Mc. 15, 40; Lc. 24, 10. Una dintre ele, mama lui Iacov şi a lui IosifIosie, este confundată de secte cu Maica Domnului, însă misterul se dezleagă în Evanghelia după Ioan ( 19, 25 ). Aici sunt prezentate, în mod 22

explicit, cele 3 Marii: Maica Domnului; Maria lui Cleopa ( sora sa şi mamă a lui Iacov şi Iosif-Iosie ) şi Maria Magdalena. Dar nici Maica Domnului şi Maria lui Cleopa nu erau surori, ci, cel mai probabil, verişoare, de unde reiese că « fraţii » pomeniţi sunt verişori de gradul II cu Hristos. 5. Traducere eretică: Mt. 1, 20 – din bibliile sectare şi Biblia Cornilescu: “Nu te teme Iosife a o lua pe Maria, nevasta ta”, “ Iosif bărbatul ei era un om neprihănit”. Sectanţii nu vor să folosească termenul de “logodnic” şi “logodnică”, acreditând ideea unei căsătorii între ei, cel puţin ulterioară naşterii lui Hristos. 5. Învăţătura ortodoxă: Naşterea lui Hristos n-a fost urmarea unui act biologic, ci unul supranatural (o minune). Iosif voia să o repudieze pe Maica Domnului, dar este sfătuit de înger să o ocrotească. Aşa -zisa nuntă dintre Iosif şi Maria nu figurează în Biblie. Acest eveniment, dacă ar fi avut loc, nu ar fi putut scăpa vigilenţei evangheliştilor. Iosif, după ce îşi îndeplineşte rolul său de ocrotitor discret, nu mai apare în relatările biblice (probabil murise – ceea ce confirmă faptul că între el şi Fecioara Maria era o mare diferenţă de vârstă). Interesant este de analizat şi episodul venirii lui Hristos la Templu la 12 ani: “Iată tatăl tău şi eu te-am căutat îngrijoraţi” – a spus Fecioara Maria. El a zis către ei: “De ce să mă căutaţi: oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” ( Lc. 2, 48-49 ). Copil fiind, Hristos arată că nu Iosif este tatăl Lui, ci este conştient că este Fiul lui Dumnezeu. În plus, cu acest prilej nu apar deloc aici celebrii „fraţi” ai lui Hristos : L-au căutat printre rude şi cunoscuţi ( Lc. 2, 44 ). Nimic despre fraţi şi surori. 6. Acuzaţie: Ne acuză ( sectanţii ) că avem o mariologie exagerată şi noi ortodocşii, în sensul că sărbătorile Maicii Domnului se bazează pe texte apocrife şi nu pe Biblie.

23

6. Învăţătura ortodoxă: “la Intrarea în Biserică” – se sărbătoreşte confirmarea sfinţeniei ei; “Naşterea” – reprezintă apariţia ei ca persoană sfântă, potrivită Întrupării Fiului; “Adormirea” - reprezintă naşterea ei ca mamă sfântă a tuturor în ceruri; “Acoperământul” – aminteşte de minunile săvârşite de Maica Domnului. 7. Afirmaţie eretică: Iosif n-a cunoscut-o pe Maria „până ce” l-a născut pe Fiul său, unul născut ( Mt. 1, 25 ). După aceea însă « a cunoscut-o », zic sectele. 7. Învăţătura ortodoxă: A cunoscut faptul că era aleasă pentru a-L naşte în chip supranatural pe Fiul lui Dumnezeu. Din context, vedem că Iosif abia se trezise din vis şi a hotărât să împlinească porunca îngerului, dar era neîncrezător în faptul că Maria ar fi aleasă. În nici un caz nu putem accepta o « cunoaştere » în sens fizic, iar dacă totuşi privim lucrurile din această perspectivă, nu putem demonstra nicicum faptul că Iosif ar fi cunoscut-o pe Maria după naşterea lui Hristos în acest mod. Există mai multe temeiuri biblice, de unde se deduce că expresia “până ce” îşi extinde efectul practic şi după momentul respectiv, chiar se permanentizează ( Şezi de-a dreapta Mea până ce-i voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale – Psalmul 109,1, Matei 22,44 ). În concluzie, când femeia din popor exclamă: « Fericit este pântecele care te-a purtat… », Hristos o aprobă : “Aşa este”, iar apoi continuă ideea, fericindu-i pe toţi care împlinesc cuvântul lui Dumnezeu, după cum făcuse şi Maica sa. Sectele elimină aprobarea Mântuitorului “Aşa este” din Bibliile lor, lăsând doar partea finală în textul lor.

Cinstirea Sfinţilor şi îngerilor

24

Temeiuri ale învăţăturii ortodoxe: Sfinţii vor judeca lumea şi chiar pe îngeri ( I Cor. 6, 2 ). Ei sunt prietenii lui Dumnezeu ( In., 15, 14) casnicii săi ( Ef. 2, 19 ), judecătorii lumii ( Mt. 19, 28 ). 1. Afirmaţie eretică: Minunile au existat doar în epoca apostolică. Acestea, după textul « profetic » 1 Cor 13, 8 –13 au încetat de mult. Nu există sfinţi şi îngeri făcători de minuni. Acestea sunt invenţii, exagerări, preluări de texte apocrife etc. 1. Învăţătura ortodoxă: Nu avem nici o bază logică spre a limita în timp facerea de minuni, atâta vreme cât acestea s-au petrecut în toată istoria Vechiului Testament şi Noului Testament ( Moise, Ilie, Petru, Pavel etc. ). Textul invocat se lămureşte analizând versetul 10 : “Dar când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte se va desfiinţa”. Minunile restaurează “ceea ce este în parte”, în sensul desăvârşirii, deci ele vor înceta numai în împărăţia cerurilor, unde totul va fi minunat, desăvârşit. 2. Afirmaţie eretică: Sfinţii sunt morţi, fără cunoştinţă, întrucât sufletul omului moare. 2. Învăţătura ortodoxă: “Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii” ( Mc. 12, 27 ). Avem şi pilda bogatului şi săracului Lazăr ( Lc. 16 ). Sectanţii au decretat moartea sfinţilor pentru a se auto-proclama ei înşişi « sfinţi » şi « aleşi ». 3. Afirmaţie eretică: Sfinţii nu mijlocesc. Numai Hristos este mijlocitor între Dumnezeu şi om ( 1 Tim. 2, 5 ). 3. Învăţătura ortodoxă: Aşa este. Hristos este mijlocitor în sens de Izbăvitor, Răscumpărător. Nimeni altcineva nu ar fi putut ridica neamul omenesc căzut. Hristos nu poate fi înlocuit cu îngerii şi sfinţii, însă aceştia pot mijloci anumite cereri ale noastre către Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Se cuvine a se arăta şi exagerarea papală, a interpunerii ca

25

mijlocitor a Vicarului, (papa, considerat sfânt încă din viaţă), care poate atribui indulgenţe. 4. Afirmaţie eretică: Sfinţii refuză să fie mijlocitori (Avraam şi bogatul din iad : Luca 16, 24-31). 4. Învăţătura ortodoxă : Sfinţii nu pot schimba pedeapsa sau răsplata cuvenite pentru faptele săvârşite în viaţă. Oamenii trebuie să se ghideze după lege şi profeţi (Luca 16,31). Biserica ne cere să ne rugăm unii pentru alţii (I Ioan 5,14), atâta timp cât trăim ; după moarte, pocăinţa nu mai este posibilă, întrucât alegerea răului a fost o acţiune deliberată pentru cei păcătoşi. Lor li se respectă libertatea. 5. Interpretare eretică: Cel ce nădăjduieşte salvarea de la oameni cade sub blestem şi se îndepărtează de Domnul (cf. Ieremia 17,5). 5. Învăţătura ortodoxă : Sfinţii şi îngerii nu sunt nişte stăpâni, ci slugi credincioase în mâna lui Dumnezeu (Ps. 90,11). Ei pun în practică poruncile lui Dumnezeu, nu sunt creatori de noi învăţături sau noi religii, aşa cum fac sectele. După trăirea în Hristos, există mai multe trepte ale sfinţeniei (Efeseni 4,7, I Cor.12,4, Rom. 12,6). 6. Afirmaţie eretică: Îngerii şi sfinţii resping închinarea : lui Hristos să te închini (Apocalipsa 19,10 ; 22,8-9). Petru a zis : « şi eu sunt om » (Fapte 10, 26), Pavel şi Barnaba au refuzat închinarea (Fapte 14,15). 6. Învăţătura ortodoxă : Este confuzia clasică între adorare şi cinstire-venerare. Nici îngerii, nici sfinţii nu-L înlocuiesc pe Dumnezeu. Lumea antică păgână îi considera zei (Zeus şi Hermes) şi dorea să le aducă jertfe, în urma copleşitoarelor minuni săvârşite. 7. Afirmaţie eretică : Închinarea la sfinţi şi îngeri Îl înjoseşte pe Dumnezeu, este o jignire adusă Domnului, este idolatrie : Isaia 42,8 : Eu sunt Domnul şi Acesta este numele Meu. Nu voi da nimănui slava Mea… (confuzie : slavă=adorare, #cinstire). Ieşire 20,5 : Eu, Domnul Dumnezeu tău, sunt un Dumnezeu zelos (în traducerea proastă a sectelor : gelos – 26

nici vorbă de aşa ceva !). Matei 4, 10 : Scris este : Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi Lui să-I slujeşti. 7. Învăţătura ortodoxă : Închinarea şi slujirea se cuvin lui Dumnezeu ca forme ale cultului de adorare. Cinstirea sfinţilor, chiar dacă presupune un cult aparte, nu impietează cu nimic adorarea lui Dumnezeu, pentru că, prin mijlocirea sfinţilor, este slăvit Dumnezeu. Texte favorabile: Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui (Ps. 150,1) Cel ce primeşte pe cel drept, răsplată de drept va lua (Matei 10,41) Cel ce vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte (Matei 10, 40) Dumnezeu îi face pe sfinţi pară de foc şi pe îngeri duhuri lucrătoare (Ps. 103,5) Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu (Luca 12, 8-9). Rugăciunile sfinţilor şi îngerilor sunt ca tămâia înaintea tronului ceresc (Apoc. 5,8). Mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iacov 5, 16). Iată noi fericim pe cei ce au răbdat: aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi văzut sfârşitul hărăzit lui de Domnul (Iacov 5,11). Fraţilor, faceţi-vă următorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum ne aveţi pildă pe noi (Filipeni 3,17) În plus: înjosirea lui Dumnezeu se face când Îl consideră cineva idee, Îl confundă cu idolii sau cu natura. Dumnezeu nu se confundă cu zidirea. Adorarea Lui este permanentă, în timp ce venerarea este limitată în timp; prin venerare se aduce tot adorare lui Dumnezeu.

27

Curs V Cinstirea Sfintelor Icoane Temeiuri : - întruparea Fiului lui Dumnezeu – icoana Tatălui (Col. 1, 15) - existenţa icoanelor-eveniment (prăznicarele) - icoanelor li se acordă cinstire, nu adorare - cinstirea are caracter personal, nu material. 1. Practică eretică : Sectanţii au tradus (ex. trad. Cornilescu) în loc de « chipuri cioplite », icoane (Ps. 97,7, Ieşire 20,4, Levitic 26,1, Deut. 5,8, Fapte 17, 29). Se face referire directă la porunca a doua din Decalog. 1. Învăţătura ortodoxă : Sfânta Scriptură ne descoperă icoana lui Dumnezeu, Care şade pe heruvimi (Ps. 80,1) şi e înconjurat de heruvimi şi serafimi (Apoc.1,4). Aşadar, încă din timpul Vechiului Testament se cere realizarea unor imagini sfinte : heruvimii de aur, pe Chivotul Legii şi în Templu. Textul de la Ieşire 20,4 se referă la idoli făcuţi de mâini omeneşti, care să înlocuiască închinarea destinată adevăratului Dumnezeu. În Templu, unde se găseau « heruvimii măririi », se aduceau jertfe, se cântau imne de laudă şi se executau tămâieri, aprinderi de candele, plecăciuni etc. 28

În profeţii, imaginile (icoanele) converg spre viziunea mesianică : Mielul (Isaia 53,7), Semnul crucii – semnul Fiului Omului (Matei 24,30). Mântuitorul respectă Templul şi, implicit, podoabele lui (Matei 21,13 – alungarea vânzătorilor). La rândul lor, apostolii îl respectă : Sf. Pavel : M-am dus să mă închin la Templu... (F.A. 24,11). 2. Afirmaţie eretică : Icoanele realizate artistic, din metale preţioase, contrazic spusele Bibliei : « Nu trebuie să credem că Dumnezeu este asemenea aurului sau argintului » (F.A. 17, 29). 2. Învăţătura ortodoxă : Aici nu e vorba de icoane, ci de cei ce realizau idoli – zei din metale preţioase, adevărate minciuni, iluzii deşarte. Icoana ortodoxă înfăţişează chipuri reale, nu creaţii noi sau persoane fanteziste. 3. Afirmaţie eretică : Noul Testament l-a desfiinţat pe cel vechi, deci şi « chipurile de heruvimi » nu mai corespund noii credinţe. 3. Învăţătura ortodoxă : Sf. Ap. Pavel le arată evreilor că au părăsit rostul cel dintâi, adică icoana, şi respectă heruvimii ca pe o simplă operă de artă. În plus, Hristos a desfiinţat legea ceremonială iudaică întrucât a împlinit-o prin jertfa Sa : Evr. 9, 12- El a intrat o singură dată în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi Sângele Său şi a dobândit o veşnică răscumpărare... Mt. 5, 17: “N-am venit sã stric Legea, ci s-o împlinesc”. 4. Afirmaţie eretică: Idolii şi icoanele sunt simple obiecte materiale fãrã putere, iar Dumnezeu îi osândeşte pe cei ce nãdãjduiesc în ele - Ps. 134, 15-18. 4. Învăţătura ortodoxă: Textul vorbeşte de “idolii oamenilor”, care sunt “argint şi aur, lucrare făcută de mâini omeneşti – au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd”. Aceşti idoli nu au nimic în comun cu icoanele. Idolul nu era reprezentat, ci reprezenta el însuşi o zeitate fantezistã – devenit obiect cultic în religiile naturiste. Din pãcate 29

constatãm cã punctul de plecare al opoziţiei sectare faţã de icoane îl constituie şi unele exagerãri practicate de Biserica Catolicã (statuile) dar şi de Biserica Ortodoxã (tendinţe de adorare a icoanelor “făcătoare de minuni”, a “buştenilor” miraculoşi cu cruci etc.). 5. Afirmaţie eretică : Nu se poate zugrãvi chipul lui Dumnezeu, pentru cã acesta nu a fost vãzut niciodatã (« Nu poate vedea omul Faţa Mea şi să trăiască »-Ieşire 33,20). De aici rezultã cã icoana este un fals. Sectarii aduc ca argumente urmãtoarele texte: In. 1, 18; I In. 4, 12; I Tim. 6, 16; Ieş. 33, 20. Din aceste texte reiese cã omul nu poate vedea chipul lui Dumnezeu. 5. Învăţătura ortodoxă : Rãspuns: Nu se poate vedea niciodatã fiinţa lui Dumnezeu (ousia), ci doar faptele revelate. La fel, se pot zugrãvi minunile sfinţilor. Din primul text amintit (In 1, 18 : “Pe Dumnezeu nimeni nu l-a vãzut niciodatã ; Fiul Cel Unul Născut, care este în sânul Tatălui, acela L-a făcut cunoscut”) vedem referirea la ousia divinã. Existã exagerãri în reprezentarea grafică a Sfintei Treimi, mai ales în pictarea lui Dumnezeu Tatãl (ca bătrân). Se acceptă doar pictarea teofaniei de la Mamvri. 6. Afirmaţie eretică : Pãgânii au schimbat mãrirea lui Dumnezeu celui nestricãcios cu asemãnarea chipului omului celui stricãcios ( Rm. 1, 23 ). 6. Învăţătura ortodoxă : Citatul este trunchiat, în acest verset se spune, în continuare: “ în chipul pãsãrilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor” , iar contextul de la versetul 25 aratã cã au “slujit fãpturii în locul Fãcãtorului” . 7. Afirmaţie eretică : Închinãtorii la icoane vor fi aruncaţi în iezerul cel de foc care arde cu pucioasã ( Ap. 13, 14; 19, 20 ). 7. Învăţătura ortodoxă : Adventiştii folosesc cu precãdere texte din Apocalipsã şi profeţia lui Daniel. Citatele redate se referã la “chipul 30

fiarei” şi la închinătorii lui. Iar dacã în icoane apar şi reprezentãri ale unor persoane negative (exemplu: diavolul), acestora nu li se acordã închinare. 8. Afirmaţie eretică : Dacã icoana l-ar reprezenta pe Dumnezeu, ar fi pedepsiţi cei ce distrug icoane şi le urãsc. 8. Învăţătura ortodoxă : Icoana nu este întruparea celui reprezentat şi nu-L înlocuieşte pe Dumnezeu. Icoanele pot fi distruse de vrãjmaşii ispitiţi de diavol. ( Mt. 4, 9-11 ). 9. Afirmaţie eretică : Icoana nu poate fi mijlocitoare între om şi Dumnezeu. I Tim. 2, 5-6: “ Este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni” – Hristos. F.A. 4, 10-12: “Nu e alt nume sub cer dat oamenilor în care trebuie sã fim mântuiţi”. 9. Învăţătura ortodoxă : Icoana nu substituie pe Dumnezeu sau pe sfinţi. Hristos este Rãscumpãrãtorul, iar sfinţii se smeresc şi recunosc cã, prin Harul lui Dumnezeu, sunt ceea ce sunt ( Gal. 2, 21 ). Icoana care este sfinţitã primeşte acest har şi devine purtãtoare de har. Cinstirea Sfinţitelor Moaşte 1. Afirmaţie eretică : Cinstirea moaştelor reprezintã idolatrie (Ieşire 20, 2-5). Cei morţi nu pot lãuda pe Domnul ( Ps. 87, 11 ). Numai cei vii vor lãuda pe Domnul ( Is. Sir. 17, 23 ). 1. Învăţătura ortodoxă : Nu facem confuzie între moaşte şi Dumnezeu. Moaştele sunt o dovadã a lucrãrii Harului lui Dumnezeu şi a faptelor bune în trupul Sfântului. În Vechiul Testament, Moise ia cu sine oasele lui Iosif din Egipt (Ieş. 13, 19). Oasele lui Elisei înviazã un mort ( IV Reg. 13, 20-21 ).

31

În Noul Testament întâlnim multe texte care vorbesc de învieri din morţi fãcute de Mântuitorul Hristos, dar şi de Sfinţii Apostoli. Trupurile sunt socotite “ temple ale Sfântului Duh” ( I Cor. 3, 16-17 ). Simpla atingere de haine sau obiecte şi chiar umbra apostolilor – tămăduiau (Fapte 5, 15-16 ; 19, 11-12). Textele invocate de sectari mai suferã de un viciu: prezintã o situaţie din Vechiul Testament, când Mântuitorul Hristos nu se întrupase şi nu eram răscumpãraţi. 2. Afirmaţie eretică : Rãmãşiţele trebuie puse în mormânt ( Ecc. 12, 7 ). Dacã nu putrezeşte, trupul nu mai poate învia ( In. 12, 24; I Cor. 15, 35-42 ).

Trebuie sã semene în stricãciune pentru a învia în

nestricãciune (I Cor. 15, 50). 2. Învăţătura ortodoxă : Sfintele moaşte vor fi transformate, ca toate celelalte, la Înviere. Mântuitorul a înviat şi la fel au fost înviaţi alţi oameni, inclusiv dreptul Lazãr. “În casa Tatãlui Meu multe locaşuri sunt” (In. 14, 2 ). “Una este strãlucirea soarelui, alta a lunii şi alta a stelelor” (I Cor. 15, 41 ). 3. Justificare eretică : Cei ce se atingeau de cadavre deveneau necuraţi şi necesitau o curãţire specialã (Num. 19, 11-13; Lev. 21, 10-11). 3. Învăţătura ortodoxă : Moaştele sunt obiecte de tãmãduire, aşa cum mãrturiseşte istoria creştinã, nicidecum de necurãţie. În Vechiul Testament cadavrele erau necurate, deoarece se foloseau la vrãjitorie. 4. Afirmaţie eretică : Tãmãduirile se fac datoritã credinţei, nu moaştelor. Dacã acestea fac minuni, de ce nu primesc toţi, dupã ce se ating de ele, iertarea şi recãpãtarea sãnãtãţii? 4. Învăţătura ortodoxă : Este adevãrat, vindecãrile minunate se fac celor cu credinţã curatã, al cãror cuget este nepãtat (II Tim. 1, 3). Cei sãnãtoşi au nevoie de ajutor şi de iertare de pãcate. Mult poate rugãciunea sfântului trãitor (Iac. 5, 20 ). 32

5. Afirmaţie eretică: Moaştele sunt şarlatanii, bucãţi de oase de animale; obiectul de comerţ între Rãsãrit şi Apus, figurine de cearã sau mumii rezultate fie prin tehnici de îmbãlsãmare, fie provenind din locurile de conservare unde trupurile nu putrezesc, fie ca o consecinţã a hranei speciale a pustnicilor. 5. Învăţătura ortodoxă : Moaştele au fost verificate cu multã atenţie de cãtre Bisericã. În orice caz, lauda este a lui Dumnezeu, cinstirea se cuvine sfinţilor şi moaştelor. Nu cinstim mumificarea indiferent de cauzã, ci viaţa în trup, credinţa curatã, faptele bune, minunile, semnele, martirajul. Unele trupuri de sfinţi chiar au putrezit şi se cinstesc doar osemintele lor. Existã o dispoziţie a catolicilor de a reda înapoi anumite relicve furate în timp din Rãsãritul creştin ortodox. Cinstirea de viaţă făcătoarei Cruci 1. Afirmaţie eretică : Cinstirea crucii e idolatrie (Ieşire 20, 2-5). 1. Învăţătura ortodoxă : Se confundã obiectul cãruia i se cuvine cinstire cu Cel Adorat. Lui Dumnezeu I se cuvine adorare. 2. Justificare eretică : Dacã se considerã şarpele de aramã o prefigurare a Crucii, Dumnezeu a oprit închinarea adusã acestuia (IV Reg. 18, 4 ). 2. Învăţătura ortodoxă : Şarpele de aramã a fãcut minuni prin puterea şi din porunca lui Dumnezeu, dar evreii au vrut sã-l divinizeze, sã–l idolatrizeze şi regele Iezechia a poruncit sã fie distrus. Şarpele a fost cinstit de oameni la necazurile unui singur popor, însã Sfânta Cruce a salvat întreaga omenire de pãcatul strãmoşesc. Şarpele de aramã a dispãrut, iar Crucea Domnului va rãmâne pânã la sfârşitul veacurilor, ca semn al Judecãţii de Apoi. 33

3. Afirmaţie eretică : Crucea este semnul blestemului, spânzurarea sau rãstignirea ( Deut. 21, 22; Gal. 3, 13 ). Învăţătura ortodoxă : Mântuitorul Iisus Hristos a suferit pentru pãcatul întregii omeniri, deşi era Fiul lui Dumnezeu (In. 19, 7), deci Sfânta Cruce este cinstitã pentru nevinovãţia Mântuitorului. Ea a fost sfinţitã de sânge nevinovat. 4. Afirmaţie eretică : Dacã ne închinãm lui Hristos, nu mai este cazul sã fie cinstitã Crucea. 4. Învăţătura ortodoxă : Mâtuitorul Hristos este adorat, cinstirea este altceva; şi în Vechiul Testament se cinsteau : şarpele de aramã, toiagul lui Aaron, sceptrul lui Moise, Tablele Legii, sabia şi praştia lui David, stejarul din Mamvri. 5. Interogaţie eretică : Dacã vã închinaţi Crucii, de ce nu vã închinaţi şi la celelalte obiecte de torturã sau chiar la cei care l-au rãstignit pe Hristos? 5. Învăţătura ortodoxă : Condamnarea a fost decisã de o hotãrâre judecãtoreascã pripitã, cu care Pilat nu a fost de accord ( Mt. 27, 24 ), cei vinovaţi de uciderea lui Hristos sunt cei care l-au condamnat, ei nu voiau mântuirea poporului, ci urmãreau interese de castã. Celelalte obiecte sunt de mai micã importanţã. Numai Sfânta Cruce a fãcut minuni. 6. Afirmaţie eretică : Dacã existã o închinare, sã fie doar pentru Crucea Domnului, nu pentru alte cruci. 6. Învăţătura ortodoxă : Crucile sunt confecţionate dupã modelul prim, sunt obiecte de cinstire, ne amintesc de evenimentul rãscumpãrãrii aduse de Hristos, ne atenţioneazã privind sfârşitul vieţii noastre şi Judecata de Apoi. Este adevãrat, de-a lungul timpului au existat şi unele exagerãri, de pildã: cruciadele, comerţul cu lemnul Crucii şi folosirea Crucii în semne heraldice, svastici, simboluri sataniste şi ale unor organizaţii teroriste de facturã religioasã (Ku Klux Klan). 34

Nota Bene: Existã şi alte cruci care nu se confundã cu Sfânta Cruce (ex. : crucea Sf. Andrei). 7. Afirmaţie eretică : Sfânta Cruce trebuie cinstitã în inimã, nu în exterior. 7.

Învăţătura

ortodoxă :

Istoria

consemneazã

descoperirea

minunatã a Sfintei Cruci şi înãlţãrea ei de cãtre Sfânta Elena şi Sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului la 14 septembrie 327. Cultul Sfintei Cruci presupune trei aspecte: a) unul spiritual ( Mc. 8, 34: Ia-ţi crucea şi urmeazã-mi...); b) unul material ( Mt. 27, 24 “ pe ea s-a vãrsat sânge nevinovat” ) c) semn distinctiv al creştinilor (Gal. 6, 24). 8. Afirmaţie eretică : Semnul Crucii nu trebuie fãcut, ne închinãm în duh şi în adevãr ( In. 4, 23-24 ). N-avem nevoie de slujirea mâinilor omeneşti ( F.A. 17, 25 ). E un blestem şi un obiect de necinste. 8. Învăţătura ortodoxă : Natura a fost fãcutã pentru om. Semnul Crucii exprimã dorinţa apartenenţei naturii noastre la opera de mântuire, destinatã tuturor ca rãscumpãrare, şi lãsatã în potenţã ca desãvârşire: “Facerea mâinilor lui o vesteşte tãria” – Ps. 18,1, deci gesturile dovedesc evlavie, bunã cuviinţã, lucrare spre slava Ziditorului. Mâinile sunt instrumentele Proniei, mişcãrile amintesc calea Crucii, urmarea Domnului împreunã cu metanii şi închinãciuni, iar prin numãr şi poziţia degetelor se asociazã cu învãţãtura despre Sfânta Treime. 9. Justificare eretică : Crucea a fost folositã pe scarã largã de religiile necreştine. 9. Învăţătura ortodoxă : Aceasta a fost o prefigurare legatã strict de semnul grafic în sine. Şi în Vechiul Testament apare prefigurarea crucii sub forma literei τ ( Iez. 9,4 ). Mântuitorul Hristos a indicat lucrarea crucii ( Mc. 8, 34 ) ca asumare personalã a jertfelniciei.

35

10. Afirmaţie eretică : În greaca clasicã cuvântul “stavros” putea însemna şi par, stâlp, de aceea noii cercetãtori şi arheologi ai Bibliei (iehoviştii) susţin cã Hristos a murit pe un par. 10. Învăţătura ortodoxă : Temeiul istoric: istoricii din toate timpurile au consemnat cã rãstignirea Domnului s-a fãcut pe o cruce şi nu pe un par. În epoca Mântuitorului avem de-a face cu greaca elenisticã, deci interpretarea în sensul limbii greceşti clasice este forţatã ; în epocã, rãstignirea se fãcea pe cruce. In. 20, 25: “ Dacã nu voi vedea în mâinile Lui semnele cuielor...”. Exprimarea la plural arată că răstignirea s-a făcut pe o cruce, cu braţele întinse, străpunse de cuie separat. Dacă răstignirea s-ar fi făcut pe un par, cu mâinile deasupra capului, s-ar fi utilizat un singur piron pentru imobilizarea acestora.

Curs VI BISERICA-ÎMPÃRÃŢIA LUI DUMNEZEU PE PÃMÂNT Biserica este, în accepţiunea noastrã, definitã fie ca o comunitate a credincioşilor, fie ca locaş de cult. Calitatea Bisericii de comunitate: cler şi credincioşi 1. Afirmaţie eretică: Biserica este strict nevãzutã, e comunitatea sfinţilor, fãrã ierarhie, care e considerată un element de opresiune impus. ( Ev. 10, 25; Rm. 8,29 ). 1. Învăţătura ortodoxă : Este o reacţie a sectelor faţã de erorile Bisericii: în perioada medievalã, când în catolicism ierarhia era integratã

36

claselor asupritoare, credincioşii fiind consideraţi simple elemente ascultãtoare şi donatoare. Hristos a fost înlocuit de papã. În primele veacuri toţi se numeau « sfinţi » şi alcãtuiau comunitatea sfinţilor pentru cã proveneau de la botezul Cinzecimii sau de la Sfinţii Apostoli; cu timpul au trecut şi neamurile la Evanghelie ( F.A. 9 şi 10 ); unii credincioşi mai pãstrau obiceiurile pãgâne sau mozaice ( F.A. 15, 2022 ). Comunitatea creştinã se numea încã de atunci Bisericã; Sfântul Pavel mãrturiseşte cã înainte de convertire o prigonea ( I Cor. 15, 9 ). Titulatura

de « sfinţi » se referã la caracteristica vieţii primilor

creştini. 2. Afirmaţie eretică : Biserica lui Hristos este sfântã ( Ef. 5, 26-27 ) şi este compusã din sfinţi ( Rm. 1,7; Col. 1,12 ). Sfinţii trebuie sã se separe de pãcãtoşi ( Is. 52,11 ), să fugã din mijlocul lor ( II Cor. 6,17 ). 2. Învăţătura ortodoxă : Pãcãtoşii rãmân aproapele nostru; fuga din mijlocul lor este înţeleasã ca ferirea de pãcat şi în acelaşi timp ea nu ne absolvã de necesitatea de a ne strãdui de a-i aducem la adevãr (cf. Iac. 5,20: multe pãcate ni se iartã dacã aducem pe un pãcãtos la pocãinţã). Biserica este organizatã cu ierarhie încã din perioada apostolicã, treptele ei sunt bine menţionate încã din Noul Testament: episcopatul ( I Tim. 3, 2-7 ), prezbiteriatul ( F.A. 20, 28-30 ), diaconia ( F.A. 6,6 ). Pe temelia Apostolilor s-a zidit Biserica (Mt. 16,18). Biserica este numitã stâlpul şi temelia adevãrului ( I Tim. 3, 15 ). 3. Afirmaţie eretică: Toate bisericile şi religiile sunt laolaltã “Babilonul cel mare” sau “prostituata” despre care vorbeşte capitolul 17 din Apocalipsã. Adevãrata comunitate este “Regatul lui Dumnezeu” sau “turma cea mica”. 3. Învăţătura ortodoxă : Aceastã viziune pleacã de la pretenţiile Bisericii Romano-Cotolice de a fi o instituţie supra-statalã; este uşor de 37

blamat ansamblul tuturor Bisericilor şi religiilor, fãrã dovezi însã, întrucât Apocalipsa este o carte simbolicã şi foarte bine titulaturile respective i s-ar putea atribui grupării în cauzã ( Martorii Lui Iehova ). Dumnezeu nu a abandonat Biserica Sa vreme de 18 secole (argument istoric). Biserica - locaş de închinare şi de cult 1. Afirmaţie eretică : N-avem nevoie de un locaş de cult, rugãciunea trebuie fãcutã pe ascuns: “Când te rogi, închide-te în cãmarã” (Mt. 6, 5-6 ). 1. Învăţătura ortodoxă : Citatul respectiv condamnã rugãciunea fariseicã: Hristos ne dă Rugãciunea Domneascã şi îndemnul de a o rosti public; de asemenea, tot El ne aratã sã ne adunãm şi sã ne rugãm în numele Lui ( Mt. 18, 20 ). 2. Afirmaţie eretică : Biserica nu poate fi casa lui Dumnezeu ; Cel PreaÎnalt nu locuieşte în casã fãcutã de mâinile oamenilor ( Is.66,1-2 ) şi nici în temple ( F.A. 7, 48-49 ), trebuie sã ne închinãm în duh şi în adevãr ( In. 4, 24 ). 2. Învăţătura ortodoxă : Aceste texte combat credinţele primitive cã idolul sau zeul se gãsea în mod efectiv în templul cau în capiştea care îi era destinatã. Noi spunem cã Dumnezeu este pretutindeni, cu specificul cã Hristos se aflã în Bisericã sub forma Sfintei Împãrtãşanii, dar aceasta nu înseamnã o limitare a Lui. Sfânta Împãrtãşanie poate fi dusã de preot şi credincioşilor acasã. 3. Afirmaţie eretică : Nu este nevoie de un locaş special, fiindcã Dumnezeu zice: “Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor” ( Mt. 18,20 ). 3. Învăţătura ortodoxă : Citatul respectiv se referã la unitatea de gândire şi acţiune a ucenicilor. Din context (v. 18) vedem lucrul acesta. 38

Se referã la responsabilitatea lor în Bisericã. Oricum acest citat nu exclude necesitatea existenţei locaşului de cult. 4. Afirmaţie eretică : Locaşul este un instrument de reprimare, de judecatã, ameninţare, considerat chiar o temniţã - a se vedea inchiziţia din Apusul creştin. 4. Învăţătura ortodoxă : În Biserica Ortodoxã nu s-a petrecut acest fenomen. Este adevãrat cã termenul de “basilica” înseamnã la origine salã de judecatã, dar odatã devenitã locaş de cult, aceasta îşi pierde orice utilitate în plan juridic, iar alegerea creştinilor de la începutului veacului IV a fost una inspiratã de Sfântul Duh, întrucât alternativa ar fi fost primirea capiştilor sau a templelor pãgâneşti. Relaţia dintre Bisericã şi Stat 1. Afirmaţie eretică : Statul este o creaţie omeneascã sub influenţa Satanei, unealta lui Antihrist. Ps. 26,1 -“Domnul este ajutorul meu, de cine mã voi înfricoşa...”; F.A. 4,15 -“ Nu e bine sã ascultãm de oameni”. 1. Învăţătura ortodoxă : Aceste afirmaţii sunt rupte din context, fãrã a avea legãturã cu Statul. Ps. 26,1 se referã la tulburãrile sufleteşti şi la ispitele diavolului, nicidecum la Stat care era înfloritor în epoca scrierii psalmilor. Mântuitorul ne îndeamnã sã respectãm adevãrata stãpânire (Mt. 22,21 “ Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului”; “Supuneţi-vã stãpânirilor” ( Rm. 13,1 ) 2. Practică greşită : Sectele refuzã înrolarea în armatã şi serviciul militar. 2. Învăţătura ortodoxă : Avem temeiul biblic Lc 3,14 unde se aratã ce trebuie sã facã soldaţii: sã nu asupreascã pe nimeni şi sã fie mulţumiţi cu plata lor. Nu este tolerată iniţierea unui rãzboi de cucerire, ci numai de apãrare. Mai avem şi alte tipuri de ostaşi în Sfânta Scripturã: sutaşul din 39

Capernaum ( Mt. 8,5-13), Corneliu care s-a botezat împreunã cu casa sa (F.A.10). 3. Practică greşită : Unele secte şi grupãri religioase refuzã plata impozitelor, dar au zeciuiala. 3. Învăţătura ortodoxă : Rãspunsul este dat de textul de la Mt. 22,21. 4. Afirmaţie eretică : Salutul steagului şi intonarea imnului sunt acte de închinare care trebuie refuzate. 4. Învăţătura ortodoxă : Simpla manifestare a respectului faţã de însemnele statale nu înseamnã nici închinare, nici adorare, care se cuvin numai

lui

Dumnezeu.

Aceste

acte

de

nesupunere

urmãresc

deznaţionalizarea sub paravan religios, un fel de globalizare prin intermediul organizaţiilor sectare planetare. 5. Exagerare : Sectele refuzã jurãmântul: “Sã nu juraţi pe nimic” (Mt. 5, 34-36; Mt.5,37 – « Cuvântul să fie da, da şi nu,nu » ). Unele secte practicã jurãmântul de loialitate sau la intrarea în comunitate. 5. Învăţătura ortodoxă : Jurãmântul are ca scop încredinţarea loialitãţii şi stabilirea adevãrului. În Vechiul Testament însuşi Dumnezeu îl foloseşte: cu Avraam ( Fc. 22,16 ), jurãmânt reprodus de Mântuitorul Hristos ( Lc.1,72-73). Mântuitorul a refuzat sã jure pentru cã El însuşi este Adevãrul, iar acuzaţiile aduse erau mincinoase şi oricum n-ar fi fost crezut, ci acuzat de sperjur ( Mt. 26,63-65 ). Textul invocat de sectari ( Mt. 5,37 ) aratã cerinţa de a nu fi fals. Sfântul Pavel acceptã forme de jurãmânt ( Rm. 1,9; Filip. 1,8; II Cor. 1,23). Îngerul din Apocalipsã 10, 6 se jurã pe Dumnezeu « Cel Ce există ». Existã jurãminte care sunt acceptate de noi: jurãmântul militar, cel din instanţe, al lui Hipocrat, la hirotonie.

40

6. Interpretare eretică : Numai lui Dumnezeu sã I te supui (Ieş. 20,5 ). 6. Învăţătura ortodoxă : Acest text e interpretat forţat ca loialitate cerutã faţã de statul Israel; dar Apostolul Pavel întãreşte dreptul fiecãrui neam la mãrire şi cinste, dacã lucreazã binele ( Rm. 2,10 ). Iar dacă « nu mai este nici iudeu, nici elin, nici barbar sau scit, nici rob, nici slobod, ci toţi una sunt în Hristos » - Gal. 3, 28, însemnă că orice creştin trebuie să-şi extindă iubirea asupra aproapelui, indiferent de ţară sau neam. Tot Sfântul Pavel era preocupat de mântuirea şi fericirea poporului sãu (Evr. 5,9 ). 7. Exagerare : Trebuie sã ascutãm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni ( F.A. 5,29 ), deci zic sectele: nu putem accepta supunerea faţã de autoritãţi, dacã legile date sunt contra celor divine ( ex: cele referitoare la armatã ). 7. Învăţătura ortodoxă : Interpretarea citatului respectiv se referã la propovãduirea Evangheliei. Evident, nu putem accepta legi contrare credinţei noastre, dar nu în maniera propusă de secte. Mântuitorul Hristos acceptã apãrarea ( Lc.22,36 ). Raportul dintre Bisericã şi Societate 1. Exagerare : Aleşii sectari se socotesc fraţi şi sfinţi, aparte, ai Domnului (după textul Rm. 1,7). Rezultă autoizolarea. 1. Învăţătura ortodoxă : Se încalcã porunca iubirii aproapelui ( Mt. 22,39 ); Hristos nu acceptã izolarea, ci cãutarea celor pierduţi (In.10,16 – « Mai am şi alte oi »). « Nu mai există nici rob, nici slobod » (Gal. 3, 28). 2. Deviaţie eretică : Sectele sunt favorabile obscuratismului. Ştiinţa nu este admisã de Dumnezeu, ci este de la Satana: Dumnezeu va face sã

41

disparã înţelepciunea lumii acesteia ( I Cor. 1,19-20 ); “ Înţelepciunea o voi nimici şi ştiinţa oamenilor o voi pierde” ( Is.29, 14 ). 2. Învăţătura ortodoxă : Se referã la « înţelepciunea » acelei lumi idolatre, îndepãrtatã de Dumnezeu şi supusã unor sisteme filosofice. Noi trebuie sã respectãm cultura, progresul ştiinţific şi munca: “Sã lucrãm cât este ziuã” ( In. 9,4 ); “Cine nu vrea sã lucreze nici sã nu mãnânce” ( II Tes. 3,10 ); Sf. Pavel şi-a câştigat pâinea cu propriile mâini ( I Tes. 2,9). Organizarea bisericeascã 1. Exagerare : Parohia, episcopia, mãnãstirea robesc pe oameni. Episcopii, preoţii şi cãlugãrii sunt profitori, înşelãtori, speculanţi. “Mai bine o zi în curtea Domnului, decât mii printre strãini” ( Ps. 83,11 ). 1. Învăţătura ortodoxă : Psalmistul nu se referã la pãrãsirea parohiei pentru adunarea sectarã, ci la idealul credincioşilor: Împãrãţia lui Dumnezeu. În România nu a existat nici o asuprire de origine bisericeascã. Cei care au adus o umbrire acestei situaţii au fost fanarioţii şi mãnãstirile închinate. În trecut, mânăstirile erau singurele centre de cultură naţională. 2. Afirmaţie eretică : Adunarea în casã este biblicã, nu parohia. Hristos a mers în casã (Mt. 26,18 ); Apostolii erau în casã ( Mc. 14,14; F.A. 2,1 ). Adunãrile primilor creştini erau în case, unde frângeau pâinea ( F.A. 2,46 ). 2. Învăţătura ortodoxă : Şi biserica este o casã, un locaş închinat Domnului, iar parohia îi organizeazã pe credincioşi, - toţi fac parte din trupul lui Hristos. Parohia este guvernatã de un statut şi legi proprii bisericeşti; veniturile se administreazã pentru întreaga obşte. În general sectanţii care lanseazã astfel de acuzaţii sunt foşti creştini ortodocşi: a) fie nu s-au integrat parohiilor şi nu le-au sprijinit; b) sau au 42

fost prea zeloşi şi gâlcevitori, intrând în conflict cu preotul sau cu ceilalţi parohieni. Este necesară creşterea rolului misionar a parohiilor.

Curs 7 Mântuirea şi condiţiile ei. Mijloacele de desăvârşire : postul şi rugăciunea. Sărbătorile Cultele neoprotestante şi sectele merg pe filiera protestantă în soteriologie. Astfel, Răscumpărarea adusă de Hristos este un simplu act formal, juridic, ce trebuie asumat de fiecare om « numai prin credinţă » (sola fide), fără valoarea faptelor bune şi a harului – rezervat doar celor predestinaţi. În general, în lumea neoprotestantă, simpla credinţă în Hristos, în maniera promovată de fiecare cult în parte, este mântuitoare şi, astfel, suficientă. De aici derivă principala concepţie a lor : 1. Concepţie neoprotestantă: Trebuie ca fiecare om să-L primească pe Hristos (să creadă în El) ca Mântuitor al Său personal. 1. Învăţătura ortodoxă : Hristos este Mântuitorul tuturor. El s-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru mulţi (I Tim. 2, 5-6). Toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire, iar cosmosul, în întregime, spre transfigurare (cer nou şi pământ nou – Apoc. 21,1). Concepţia amintită derivă din negarea Bisericii ca instituţie vie, divino-umană, compusă din cler şi credincioşi, cu cele două aspecte : luptătoare şi triumfătoare. Pentru promotorii ei, adevărata Biserică este compusă numai din aleşii existenţi în cer, care au cultivat o relaţie personală cu Iisus Hristos, dar lipsită de comuniunea cu semenii.

43

În ceea ce priveşte mântuirea subiectivă sau desăvârşirea, cultele neoprotestante şi sectele de toate categoriile sunt tributare solafideismului protestant. Neagă necesitatea harului (confundat adesea cu Duhul Sfânt) şi a faptelor bune pentru mântuire. Biserica Ortodoxă include între mijloacele de desăvârşire postul şi rugăciunea. Multe din grupările pretins creştine de astăzi dau interpretări diferite acestor noţiuni. 2. Afirmaţie eretică : Nu trebuie să postim. Postul este de prisos ucenicilor, atunci când se află Mirele (Hristos – « Mântuitorul personal ») cu ei (cf. textelor Mat. 9, 15, Mc. 2, 19-20, Luca 5, 34-35). 2. Învăţătura ortodoxă : Postul a fost rânduit încă din Vechiul Testament : porunca primilor oameni şi pedeapsa lor pentru neascultare (Facere 3,3), postul prezis lui Moise (Lev. 16, 29, Ieşire 34, 28), postul lui David (Ps. 108, 23), ajunarea ninivitenilor (Iona 3,5), postul iudeilor (I Regi 7,6), postul lui Isaia unit cu fapte bune (Isaia 58, 6-7). Daniel prin postire face minuni (Dan. 10, 2-3) ; Ilie, prin post şi rugăciune, coboară foc din cer şi aduce ploaie (III Regi cap. 18), Ioil recomandă postul (Ioil 2, 12). În Noul Testament postesc : Zaharia şi Elisabeta, Sf. Ioan Botezătorul (Marcu 1,6), Mântuitorul (Mt. 4,2, Lc. 4,2), care arată şi modalitatea de postire (Mt. 6, 16-18). Postul e armă de luptă pentru alungarea vrăjmaşului diavol : atât întrita ispitire, cât şi vindecarea copilului lunatic atestă acest lucru : acest soi de demoni nu iese decât cu rugăciune şi cu post (Mt. 17, 21, Mc. 9,29). Iehoviştii au scos fragmentul « şi cu post » din N.W.T. (« biblia » lor). Sf. Apostoli posteau înainte de alegere şi misiune (Fapte 13,3 ; 14, 23). Recomandă ca o formă de post şi fuga de idolotite (Fapte 15, 29). Postul trebuie însoţit de paza buzelor, a limbii şi cu înfrânarea (I Cor. 7,5). Postul e armă împotriva răutăţii şi nedreptăţii (Romani 6, 12-13), 44

trebuie practicat înaintea înfăptuirii oricărui lucru bun, mai ales înaintea luptelor cu ispitele Satanei (I Cor. 9, 25). Actuala practică a posturilor în Biserică s-a stabilit de către Sinoade şi se află pe ordinea de zi la viitorul Sinod Panortodox. 3. Practici exagerate : Unele secte practică forme extreme de post : în fapt, un regim alimentar epuizant, genarator al unor stări de transă, halucinaţii etc., adeseori combinat cu consumul de droguri sau practici yoga. 3. Învăţătura ortodoxă : Viaţa e bunul cel mai de preţ primit de la Dumnezeu. Trebuie păstrat aşa cum se cuvine. Nici o exagerare nu este bună : Toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate-mi sunt de folos (I Cor. 10, 23). Toate-mi sunt îngăduite, dar nimic să nu pună stăpânire pe mine (I Cor. 6, 12). 4. Afirmaţie eretică : Omul se poate hrăni cu ce-i place ; nu mâncarea spurcă pe om, ci cuvântul rău (Mt. 15,11). Cei ce postesc se opun Bibliei, fiindcă bucatele sunt de Domnul făcute (I Tim. 4,3). Postul nu ajută la nimic (I Cor. 8,8). A posti nu este o virtute, a nu posti nu-i păcat. 4. Învăţătura ortodoxă : Postul este o abţinere, nicidecum o condamnare a alimentelor. Există post trupesc şi post sufletesc (ultimul nu este, precum se vede, remarcat). În textele menţionate, Sf. Pavel vorbeşte de post în comparaţie cu idolotitele şi cu practica păgână a ajunărilor. Postul e poruncit ca necesitate vitală în Vechiul Testament (Facere 2, 17), pentru ca omul să înţeleagă descoperirea lui Dumnezeu (Lev. 16,29), ca mijloc de curăţire (Ieşire 34,28), ca exerciţiu periodic spre sfinţenie (Dan. 1, 11-12 ; 10, 2-3, Ps. 34,12), în vederea pocăinţei (Ioil 2, 12-15, Iona 3,5). În Noul Testament, postul e rânduit prin exemplul

45

Mântuitorului (Matei 4,2), este poruncit nouă (I Cor. 7,5), ca armă împotriva diavolului (Mt. 17, 21). 5. Interpretare eretică : Dumnezeu este spirit şi închinarea trebuie făcută în duh (Ioan 4, 23-24). 5. Învăţătura ortodoxă : Acest text se referă la formalismul cultului păgân al idolilor şi la practicile evreilor din vremea Mântuitorului, discriminatorii pentru ei. Templul Sf. Duh este trupul nostru (I Cor. 6, 19). Idealul nostru este de a ajunge oameni duhovniceşti (I Cor. 15, 46). 6. Afirmaţie eretică : Trupul n-are valoare, deci nici gesturile liturgice nu au rost (Ioan 6, 63 : « Trupul nu foloseşte la nimic ; duhul este cel ce dă viaţă »). 6. Învăţătura ortodoxă : Mântuitorul se referă aici la prefacerea euharistică a Sfintei Împărtăşanii (v. 48-59). Dacă trupul n-ar avea valoare, nu s-ar fi întrupat Hristos, nu ar fi locuit între noi (Ioan 1, 14), n-ar fi înviat. 7. Afirmaţie eretică : Trebuie să ascultăm numai de Domnul şi de poruncile Sale din Biblie, nicidecum de atâtea ceremonii. 7. Învăţătura ortodoxă : În Evul Mediu, catolicii au exagerat anumite aspecte ceremoniale, mai cu seamă datorită influenţei papalităţii. Protestanţii şi neoprotestanţii au simplificat cultul la maximum, dar, mai nou, ei sunt cei ce inventează noi ceremonii. 8. Afirmaţie eretică: Dumnezeu a oprit consumul de carne de animale necurate ( Dt. 14, 3-19 ). 8. Învăţătura ortodoxă: Acele restricţii ţin seama de considerente igienico-sanitare. Unele sunt otrăvitoare, altele conţin toxine care se potenţează în condiţiile climaterice din Ţara Sfântă. Nu pot fi reguli universal valabile, exemplu: laponii nu le pot aplica. Regulile acestea sau adresat unui anumit popor, cel ales, şi numai pe un anumit teritoriu 46

Palestina. Hristos a binecuvântat toate bucatele ( Mt. 15, 11: Nu ce intră în gură spurcă pe om… ). Sfântul Petru a primit în vedenia de la Iope porunca să junghie şi să mănânce ( F.A. 10, 9-28 ). 9. Afirmaţie eretică: Sfântul Petru a refuzat animalele spurcate de trei ori ( F.A. 10, 9 -16 ). La Sinodul Apostolic de la Ierusalim s-a stabilit ca aceleaşi legi care sunt pentru iudei să fie aplicate şi creştinilor care proveneau dintre păgâni. ( F.A. 15, 20-29 ). 9. Învăţătura ortodoxă: Vedenia Sfântului Petru are ca scop misionar tocmai primirea păgânilor la Evanghelie fără restricţii mozaice. Acelaşi lucru reiese şi din prevederile Sinodului Apostolic de la Ierusalim. Idolotitele, la care se face referire, nu sunt condamnate ca alimente spurcate în sinea lor, ci pentru că fuseseră aduse ca ofrande idolilor. Sărbătorile 1. Afirmaţie eretică: Hristos n-a desfiinţat Legea, ci a împlinit-o (Mt. 5, 17), de aceea Sabatul trebuie respectat. 1. Învăţătura ortodoxă: Plinirea Legii Vechi se face în cea Nouă. Hristos, Învăţătorul Suprem, Cuvântul Întrupat (Ioan 1,14), este şi un Legiuitor suprem. El arată că omul a fost mai important decât Sâmbăta şi că Sâmbăta a fost aşezată pentru El (Mc. 2, 27). El face minuni, vindecări şi dezlegări înfruntându-i pe farisei, arătând că este Domn al sâmbetei (Mt. 12, 8). Serbarea duminicii a fost profeţită încă din Vechiul Testament. Profetul Iezechiel se bucură de jertfa preoţilor în ziua a opta, a Domnului (Iz. 43, 27), Solomon intuieşte acelaşi lucru ( Pilde 9, 1-9 ); Ieremia profeţeşte Noul Legământ ( Ieremia 31, 31 ).

47

2. Afirmaţie eretică: Însuşi Domnul a binecuvântat şi a sfinţit ziua a şaptea încă de la facerea lumii ( Fc. 2, 2 ). Acesta a fost primul Sabat şi el trebuie respectat. 2. Învăţătura ortodoxă: Dumnezeu a sfinţit şi a binecuvântat toate zilele creaţiei. Sabatul a fost fixat de Moise în Decalog pe înţelesul oamenilor de acum 4000 de ani ( Iş. 20, 9: Şase zile să lucrezi, iar a şaptea să te odihneşti… ). Teoretic ziua odihnei poate fi oricare din zilele săptămânii. A fost aleasă Sâmbăta la evrei pentru a marca eliberarea din robia egipteană. Duminica este pentru creştini ziua eliberării, prin jertfa lui Hristos, din robia păcatului şi a morţii. 3. Afirmaţie eretică: Moise a dat porunca Sabatului. Textul din Bibliile sectare sună astfel: “Adu-ţi aminte de ziua Sâmbetei ca s-o sfinţeşti.” (Ieşire 20,8). Sabatul este un legământ veşnic ( Iş. 31, 16-17 ). 3. Învăţătura ortodoxă: Patriarhii biblici nu au ţinut Sabatul. Legământul vechi a fost pedagog către Hristos (Gal. 3,24). Şi despre mielul pascal s-a spus că e lege veşnică, de-a pururi (Ieşire 12,14), dar ea s-a sfârşit prin jertfa Mielului lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (In. 1, 29). 4. Justificare exagerată: Hristos, Apostolii şi mironosiţele au respectat Sabatul. 4. Învăţătura ortodoxă: L-au respectat pentru că era ziua de odihnă legiuită atunci, când Hristos nu se preaslăvise. Mântuitorul combate exagerările legate de odihnă ( Lc. 14, 5: boul sau copilul căzuţi în fântână ). Hristos, Apostolii şi mironosiţele au profitat de adunarea de sâmbăta din sinagogă, pentru a propovădui. 5. Afirmaţie eretică: Textul de la Evrei 4, 9 este mutilat de adventişti: “Dumnezeu a dat poporului său odihnă”; deci Sf. Pavel ne îndeamnă să respectăm Sabatul.

48

5. Învăţătura ortodoxă: În primul rând să notăm adevăratul text: “S-a lăsat altă sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu” ( Evr. 4, 9 ). Acest lucru se întăreşte şi prin context: “Dumnezeu hotărăşte o nouă zi” (Evr. 4, 7 ). Aceasta arată că evreii sunt învăţaţi de Sfântul Pavel să renunţe la practicile vechi, inclusiv la Sabat. 6. Afirmaţie eretică: Sabatul va rămâne până la sfârşitul lumii: “să nu fie fuga voastră iarna sau în zi de sâmbătă” ( Mt. 24, 20 ). 6. Învăţătura ortodoxă: Din context vedem că aceste cuvinte se referă la profeţia privind căderea Ierusalimului. Titus, în anul 70, a profitat de fanatismul cu care evreii au ţinut sabatul. 7. Afirmaţie eretică: Cel care a impus serbarea Duminicii este Constantin cel Mare, înlocuind Sabatul cu Ziua soarelui, o sărbătoare păgână ( Sunday ). 7. Învăţătura ortodoxă: Afirmaţia este falsă. În anul 323, el a legiferat ceea ce în practică exista deja. Pliniu cel Tânăr îi scria din Asia Mică Împăratului Traian ( la aproximativ anul 100 ): “Creştinii se adună în prima zi a săptămânii”. Constantin cel Mare şi-a păstrat titlul de Pontifex Maximus, fiind tolerant cu toate religiile, inclusiv cu evreii (după Milano, 313). Sfânta Duminică este ziua în care jertfele din Sabatul iudaic sunt înlocuite cu Sfânta Euharistie, Cina Domnului ( F.A. 20, 7; 1Cor. 11, 2326). Duminica este ziua ajutoarelor, a colectelor pentru cei nevoiaşi ( 1 Cor 16, 1-2 ). Ziua Domnului este ziua descoperirii revelaţiei ( Apoc. 1, 10 ). Ucenicii Sfântului Pavel sunt îndemnaţi de acesta „să se lase de sâmbete” ( Col. 2, 16-17 ; Gal. 3, 10-31; 4, 8-11 ). 8. Martorii lui Iehova spun: Hristos s-a născut în jurul datei de 1 octombrie, după următorul calcul: la botez avea 30 de ani; activitatea pământească a durat 3 ani şi jumătate; a murit pe cruce primăvara în jurul datei de 1 aprilie, deci rezultă că ar fi trăit 33 de ani şi jumătate şi că s-a 49

născut în jur de 1 octombrie. Un alt argument ar fi că păstorii erau pe câmp cu turmele; iarna nu există iarbă pentru păşunat. 8. Învăţătura ortodoxă: În Israel sunt două anotimpuri ( secetos şi ploios ). Aici este foarte rar frig, ninge rar. Hristos la botez avea “ca la 30 de ani” nu fix treizeci de ani, nu împlinise în acea zi 30 de ani. Curs 8 Sfintele Taine 1. Afirmaţie eretică: Tainele sunt, de fapt, simple simboluri, acte externe de iniţiere sau de comemorare, care ajută credinţa, dar nu transmit harul lui Dumnezeu. 1. Învăţătura ortodoxă: Pentru sectanţi, Tainele nu transmit harul, întrucât ei cred în predestinaţie: harul se dă numai celor aleşi, şi numai prin credinţă ( Sola fide ). În plus ei se apropie de practicile, ceremoniile şi simbolurile Vechiului Testament. Hristos este începutul mântuirii noastre ( Rom. 6, 2-16 ), El a instituit Tainele în vederea sfinţirii oamenilor prin harul Sfântului Duh. 2. Afirmaţie eretică:

În Biblie nu sunt stabilite decât două

simboluri: Botezul şi Cina Domnului. Celelalte sunt invenţii ale preoţilor pentru a câştiga bani. 2. Învăţătura ortodoxă: Numărul tainelor nu a fost fixat în timpul activităţii pământeşti a lui Hristos ( nici 2, nici 7 ), ci a fost stabilit de Biserică, singura capabilă să transmită harul Duhului Sfânt. Nici canonul Noului Testament nu se alcătuise încă. Însă instituirea lor de către Mântuitorul şi practicarea lor de către Sfinţii Apostoli sunt certitudini: “Luaţi Duh Sfânt” (In. 20, 22-23 ). Acest Duh Sfânt lucrează; partea văzută, ceremonialul Tainelor, au fost stabilite de către Biserică ulterior, dar nu cu scopul colectării de fonduri, ci pentru a exprima liturgic bogăţia de simboluri şi semnificaţii consemnate la aceste prilejuri. 50

3. Afirmaţie eretică: Biserica voastră creează nu numai cele Şapte Taine, ci şi altele, introduse de ierarhie. 3. Învăţătura ortodoxă: Se face o confuzie între Taine şi ierurgii. Tainele sunt exclusiv pentru mântuirea oamenilor aflaţi în viaţa pământească; ierurgiile sunt lucrări sfinţitoare destinate atât celor vii cât şi celor morţi şi întregii naturi. Atât unele cât şi celelalte au fost practicate şi transmise de către Sfinţii Apostoli, chiar dacă nu în forma pe care o cunoaştem astăzi (Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor - Mt. 13, 11 ). Ierarhia nu a introdus, deci tainele, ci doar a stabilit numărul lor şi a precizat rânduielile ce trebuie săvârşite. Taina Botezului 1. Afirmaţie eretică: Botezul nu este o Taină, ci un simbol, o practică, o dovedire a pocăinţei şi a credinţei ( F.A. 11, 14 ); “crede numai şi te vei mântui tu şi toată casa ta“ ( F.A. 16, 31 ). 1. Învăţătura ortodoxă: Textele de mai sus se referă la credinţa în Hristos arătată de persoane păgâne ( Corneliu şi temnicerul ). Credinţa lor a adeverit “cele nădăjduite şi văzute” ( Ev. 11, 1 ), iar botezul a fost urmarea firească a acestui act. Prin botez ei l-au primit pe Hristos, prin moartea şi Învierea Lui ( Rom. 6, 3 ), realizând ceea ce El numeşte “naşterea din nou” ( In. 3, 5 ). În ceea ce priveşte botezul pocăinţei făcut de Sf. Ioan, deşi este pretins ca normativ ( Hristos Însuşi l-ar fi practicat ) acesta s-a adresat unui anumit timp şi spaţiu, pregătind venirea lui Mesia: “Eu nu-s în stare nici să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El este Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii” ( In. 1,29 ). Hristos însuşi declară: “să împlinim dreptatea”, ( Mt. 3, 15 ) adică să împlinim (desăvârşim) Legea cea Veche a dreptăţii din Vechiul Testament prin porunca cea nouă a iubirii. Ioan este conştient de universalitatea botezului lui Hristos: “vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”. 51

2. Afirmaţie eretică: Numai adulţii pot primi botezul, pentru a-şi putea mărturisi în prealabil credinţa şi pocăinţa. Domnul spune: “mergeţi, botezaţi, faceţi ucenici” ( Mt. 28, 19 ), “Cine va crede şi se va boteza se va mântui, iar cine nu va crede va fi osândit” ( Mc. 16, 16 ). “Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat ( F.A. 2, 38 ). Hristos s-a botezat “ca la 30 de ani”. 2. Învăţătura ortodoxă: Am văzut mai devreme că nu botezul lui Hristos de către Ioan este temeiul Tainei Botezului în creştinism. Toate textele invocate nu restrâng practica botezului, ci arată mărturisirea concomitentă a credinţei. Aceasta poate fi făcută la o anumită vârstă şi de familie şi naşi, care nu doresc să lase pruncii nebotezaţi şi consideră că Botezul este cea mai mare faptă bună pe care le-o pot face. Mandatul propovăduirii şi botezul sunt adresate la “toată făptura”. La Cincizecime s-au botezat 3000 de suflete, printre care erau firesc şi copii. Corneliu s-a botezat cu toată casa sa. Alte case: a lui Zaheu ( Lc.19 ); Lidia ( FA. 16, 15 ); Ştefana (1Cor. 1, 16). Pentru textul de la F.A. 2, 38, aplicăm regula contextului - versetul următor: “căci făgăduinţa aceasta este pentru voi şi pentru copiii voştri” („făgăduinţa” însemnând pogorârea Duhului Sfânt şi, implicit, botezul). Sectanţii au mistificat acest text, în loc de “copiii”, traducând “fraţii” sau “rudele voastre”. Familia creştină, Biserica Mântuitorului Hristos, este formată din bătrâni, tineri, fete, fii şi fiice şi chiar robii şi roabele - cum era în vechime. Peste toţi aceştia “voi turna din Duhul Sfânt” – zice Domnul ( F.A.2, 16-18 şi Ioil 3, 1-2). Temeiuri în Vechiul Testament: – prefigurarea tainei Botezului consemnează implicit şi necesitatea botezului pruncilor: Noe salvat de potop cu toţi ai săi ( Fc. 9, 17; 1Ptr. 3, 20 ) - fii şi nepoţi. Tăierea împrejur s-a dat ca legământ lui Avraam şi tuturor urmaşilor săi – prunci de parte bărbătească ( Lev. 12, 3 ). Au trecut prin Marea Roşie toţi evreii ( şi copiii ) - Ieşire 14, 22. Hristos a fost tăiat împrejur în a 8-a zi ( Lc. 2, 21 ), a fost 52

îmbisericit (– întâmpinarea Domnului), era prezent în Templu la 12 ani ( copil – membru activ al Bisericii ). De altfel, copiii sunt prezentaţi ca exemple de desăvârşire pentru împărăţia cerurilor ( Mt. 18, 3 ). „Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă” ( Ps. 8, 2; Mt. 21, 16 ). Copiii sunt binecuvântaţi de Hristos ( Mt. 19, 14; Mc. 10, 14 ). Ei aduc pâinile şi peştii pentru a fi înmulţite (Ioan 6,9). Mulţi copii sunt tămăduiţi sau înviaţi de Hristos (tânărul din Nain; fiica lui Iair, fiica canaaneencei, fiul lunatic etc. ) 3. Afirmaţie eretică: Naşii sunt o invenţie târzie a Bisericii, care nu are temei scripturistic. 3. Învăţătura ortodoxă: Încă de la începuturile Bisericii, între cei 3000 de oameni care s-au botezat la Cincizecime se găseau atât iudei, cât şi prozeliţi dintre neamuri ( F.A. 2, 5 ), între aceştia existând o relaţie asemănătoare celei între naşi şi fini. Sfântul Pavel este năşit de Anania, el însuşi se numeşte părinte sufletesc ( naş ) pentru cei născuţi în Evanghelie ( 1Cor. 4, 15; Gal. 4, 19 ) 4. Afirmaţie eretică: Copiii se pot mântui şi fără botez, ei n-au păcat, sunt sfinţi: “De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii…” ( Mt. 18, 3 ). 4. Învăţătura ortodoxă: Acest text se referă la nevinovăţia pruncilor; aceştia nu au păcate grele săvârşite în mod conştient, dar moştenesc păcatul originar şi urmările lui. Copiii au înclinaţie spre păcat, spre patimi, pe care Dumnezeu le pedepseşte până la al 3-lea, al-4-lea sau al 7-lea neam ( Ieş. 20, 5 ). „Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii” ( Ier. 31, 29 ). Botezul şterge păcatul strămoşesc şi atenuează urmările lui. 5. Afirmaţie eretică: Botezul se face printr-o singură afundare, nu prin trei afundări. Hristos a intrat în apă şi s-a botezat ( Mt. 3, 16 ).

53

5. Învăţătura ortodoxă: Botezul este cerut a se săvârşi în numele Sfintei Treimi ( Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh ) - Mt. 28, 19 . Botezul – simbol, după doctrina sectară şi unitariană, atestă incapacitatea de a înţelege descoperirea Sfintei Treimi şi mărturia ei ( 1 In. 5, 7 ). Hristos a intrat o singură dată în apă, dar El era Fiul lui Dumnezeu Întrupat, de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Mai mult, cu prilejul actului botezului său, Sfânta Treime se descoperă plenar ( Epifania ). 6. Afirmaţie eretică: Botezul se face numai în ape curgătoare. Apa nu poate fi sfinţită, cristelniţa transmite boli etc...: S-au pogorât amândoi în apă şi Filip l-a botezat pe famen ( F.A. 8, 38 ). 6. Învăţătura ortodoxă: Botezul s-a săvârşit, din cele mai vechi timpuri, în spaţii special consacrate: baptisterii. Mai nou, apar cristelniţele. Ambele se situează în biserică, pentru că slujba botezului aparţine spaţiului şi timpului liturgic ale Bisericii. Apa sfinţită şi-a demonstrat calităţile, iar cristelniţa şi celelalte materii folosite trebuie să respecte normele de igienă. Dimpotrivă, apele curgătoare actuale sunt, în mare parte poluate, de aceea şi sectele s-au reprofilat (botează în piscine). Taina Mirungerii 1. Afirmaţie eretică: În Biblie nu scrie despre Mirungere , punerea mâinilor nu este Taină şi nici ungerea cu mir. Sunt învăţături apărute pe parcursul istoriei Bisericii. 1. Învăţătura ortodoxă: Obiecţia se explică parţial datorită practicii catolice care a separat Botezul de Mirungere (Confirmare). La ei împărtăşirea Sfântului Duh se face la adolescenţă. Mântuitorul vorbeşte de această taină: “râuri de apă vie” (In. 7, 3839). Sfinţii Apostoli o săvârşeau după Botez ( F.A. 8, 14-16 ), prin punerea mâinilor ( F.A. 19, 1-6 ), este pecetluirea cu Duhul Sfânt ( Ef. 4, 54

30 ); ucenicii n-aveau nevoie de mirungere, pentru că primiseră direct harul Duhului Sfânt. 2. Afirmaţie eretică: Nu-i nevoie de Mirungere şi punerea mâinilor: “Cel născut din duh, duh este” ( In. 3, 6 ) deoarece „v-aţi spălat, v-aţi sfinţit, v-aţi îndreptat în Iisus Hristos” ( 1 Cor. 6, 11 ). 2. Învăţătura ortodoxă: Din context: Hristos îi explică lui Nicodim sensul cuvintelor “naştere din nou”. El o înţelegea în chip natural. Sfântul Pavel se adresează corintenilor botezaţi şi miruiţi de el. Prin Răscumpărarea adusă de Mântuitorul, Botezul şterge păcatul strămoşesc şi păcatele personale. Mirungerea garantează autenticitatea Botezului şi conferă darurile Duhului Sfânt celui îndreptat în Hristos ( 1 Cor. cap. 12; 1 Cor. 6, 11 ). Taina Mirungerii este promisă de Mântuitorul Hristos ( In. 14, 16 – 26 ), confirmată după Înviere ( In. 20, 21 ), desăvârşită după Cincizecime prin „vărsare” şi „pecetluire” (F.A. 2, 38; II Cor. 12, 9; Ef. 4, 30 ). 3. Afirmaţie eretică: Duhul se împărtăşeşte şi fără ungerea preotului: “Duhul a căzut peste toţi cei adunaţi în casă” ( Fapte 10, 44 ), “Duhul suflă unde vrea” ( In. 3, 8 ). 3. Învăţătura ortodoxă: Din context, rezultă că este vorba despre casa sutaşului Corneliu. Sf. Petru era de faţă, el a adus darul Duhului Sfânt. Venirea Duhului nu trebuie confundată cu bolile psihice. Duhurile trebuie cercetate ( I In. 4, 1 ). Al doilea text arată că harul nu anulează libertatea individuală. Mirul sfinţit de ierarhie şi dat de preot concomitent cu botezul este folosit din primele veacuri. Este amintit de Teofil, Tertulian, Ciprian. La catolici a rămas confirmarea în formula apostolică, prin punerea mâinilor de către episcop. Nu se confundă Sfântul şi Marele Mir cu mirul de la Maslu sau de la sfârşitul Sfintei Liturghii. 55

Sfânta Taină a Spovedaniei 1. Exagerare: Mărturisirea trebuie făcută public ( după textul Iacov 5, 16 ). 1.

Învăţătura

ortodoxă:

În

primele

comunităţi

creştine

mărturisirea era publică pentru a constitui un exemplu pentru cei ce erau catehizaţi, în vederea botezului. Cu timpul, s-a rânduit spovedania ca Taină, după mandatul dat de Mântuitorul Hristos ( Luaţi Duh Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate...In. 20, 22-23 ). Apostolii au puterea de a lega şi dezlega ( Mt. 18, 18 ). Această putere s-a transmis urmaşilor lor prin succesiune apostolică. 2. Afirmaţie eretică: Biblia porunceşte ca pocăinţa să fie făcută numai în faţa Domnului ( Ps. 50, 1: „Miluieşte-mă, Dumnezeule…”; 1 Tim. 2, 5: Hristos este singurul Mijlocitor; Ps. 31,6: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului” ). 2. Învăţătura ortodoxă: Într-adevăr, pocăinţa se face în faţa lui Hristos, de aceea ea se săvârşeşte înaintea icoanei Mântuitorului. Duhovnicul este doar martor, iertarea o dă Hristos. În privinţa textelor invocate, pentru cele din psalmi: David însuşi se mărturiseşte în faţa profetului Natan ( 2 Reg. 12, 13 ), Aaron şi Moise mijlocesc la Dumnezeu iertarea pentru sora lor Mariam ( Num. 12, 11-13 ). Referitor la textul paulin, Hristos este mijlocitor în sens de Răscumpărător. Puterea dezlegării păcatelor a dat-o, însă, apostolilor şi urmaşilor lor care au fost „aleşi din lume” ( In. 15, 19 ). Sfântul Pavel, deşi nu se afla între cei 12, a împlinit mandatul de a lega şi dezlega păcatele ( 1 Cor. 5, 5 ). 3. Afirmaţie eretică: Salvarea, mântuirea, deci şi iertarea păcatelor prin dezlegare le dă numai Dumnezeu: “şi ne iartă nouă greşelile noastre” ( Mt. 6, 12 ), “eşti iertat” ( Mc. 2, 5 ), s-au îndreptat: vameşul ( Lc. 18, 56

14), tâlharul de pe cruce ( Lc. 23, 43 ). Aceştia nu au avut nevoie de preoţi şi episcopi. 4. Învăţătura ortodoxă: Am arătat că iertarea o dă Hristos. În rânduiala Tainei găsim: „Iată, fiule, Hristos stă nevăzut primind mărturisirea ta...”. Membrii ierarhiei nu se substituie lui Hristos, ei sunt iconomii tainelor ( 1 Cor. 4, 1 ). Cei care au generat confuzii pe această temă au fost catolicii prin dogma infailibilităţii papale şi prin practica indulgenţelor. 4. Afirmaţie eretică: Preotul nu poate ierta pentru că este păcătos. O dovadă în plus este că dă canoane. Nu poate oferi iertarea pe loc ( Mt. 17, 16 : „Ucenicii Tăi n-au putut să-l vindece”). 4. Învăţătura ortodoxă: Am arătat că nu preotul iartă, ci Hristos. Tot de la o eroare catolică pleacă şi această greşeală, şi anume spovedania făcută în „confesional” – un element de mobilier specific bisericilor catolice, care separă pe preot de penitent. Preoţilor vădiţi cu păcate grele li se aplică prevederi canonice clare. Canonul este un mijloc de îndreptare, nu de pedeapsă, nu o plată pentru păcat, cum spun sectanţii. Pocăinţa nu se poate realiza fără îndreptare. 5. Exagerare: Preoţii iau bani pentru spovedanie, deşi Biblia porunceşte: “În dar aţi luat, în dar să daţi” ( Mt. 10, 8 ). 5. Învăţătura ortodoxă: Biserica a condamnat taxele la spovedanie. Eventualele daruri sunt benevole şi se adresează Bisericii, nu preoţilor în sine şi nu sunt condiţii pentru iertarea păcatelor. Practica greşită a indulgenţelor îi influenţează, din păcate, şi pe unii „duhovnici” actuali care cer bani sau, mai rău, fixează prin epitimii modalităţi de îndreptare a păcatelor de genul acesta. Taina Sfintei Euharistii.

57

1. Afirmaţie eretică: Euharistia nu este taină, ci un simbol, o comemorare a jertfei pe cruce („moartea Domnului vestim” - 1. Cor. 11, 26 ). 1. Învăţătura ortodoxă: Ar fi rămas un simbol, dacă n-ar fi înviat Hristos ( 1 Cor. 15, 17 ), dacă nu l-ar fi transmis pe Duhul Sfânt apostolilor Săi, prin care are loc prefacerea darurilor euharistice la epicleză. 2. Afirmaţie eretică: Cuvintele Domnului trebuie înţelese simbolic pentru că „Duhul dă viaţă” ( In. 6, 63 ). Cina este un banchet comemorativ făcut în amintirea Domnului ( „întru pomenirea Mea” - Lc. 22, 19 ). 2. Învăţătura ortodoxă: Jertfa lui Hristos este începutul jertfei fără de sânge. Cea care potenţează acest act este Învierea, prin care materia însăşi se transfigurează. Mântuitorul cu trupul înviat a vorbit, a mâncat şi chiar a săvârşit euharistia, deschizând ochii celor ce trebuiau să-l cunoască ( Lc. 24, 30-31 ). 3. Afirmaţie eretică: Iisus s-a jertfit odată pentru totdeauna pe Golgota şi nu poate repeta sacrificiul ( Ev. 9, 28; 10, 14 ). De aceea, Cina este un simbol. 3. Învăţătura ortodoxă: Nu se repetă jertfa sângeroasă, ci se face cea nesângeroasă poruncită de El ( Lc. 22, 19 ), săvârşită de Apostoli (F.A. 2, 42; 1 Cor. 11, 24 ) şi transmisă urmaşilor lor, adică ierarhiei. 4. Justificare şi practică greşite: Iisus a oferit pâinea separat şi vinul la fel. 4. Învăţătura ortodoxă: Aceasta s-a întâmplat numai pentru ucenici, la instituire. Catolicii au păstrat separaţia, dar nu-i împărtăşesc pe credincioşi şi cu Sfântul Sânge, din potir. În ortodoxie s-a păstrat împărtăşania sub ambele forme ( Există rânduială specială de păstrare a Sfintei Euharistii pentru nevoile speciale din anul respectiv). 58

5. Afirmaţie eretică: Cina este numai pentru cei vârstnici, nu pentru copii. Se invocă textul de la 1 Cor. 11, 27- 29. 5. Învăţătura ortodoxă: Copiii sunt cei mai în măsură să o primească, pentru nevinovăţia lor. Un copil a adus pâinile ce s-au înmulţit ( In. 6, 9 ). 6. Afirmaţie eretică: La Cină se gustă dintr-o singură pâine, nu din mai multe ( 1 Cor. 10, 17 ). 6. Învăţătura ortodoxă: Este o confuzie aici, pentru că trupul Domnului se sfinţeşte dintr-o singură prescură. Celelalte sunt pentru completarea actului liturgic, amintind de pâinile înmulţite de Mântuitorul ( Mt. 15, 36 ) şi de agape ( F.A. 2, 46 ). Miridele simbolizează întreaga Biserică, luptătoare şi triumfătoare, care participă la Taină. 7. Afirmaţie eretică: Oricine poate săvârşi ritualul Cinei. Preoţii nu au nici un rol ( merit ) în acest sens, pentru că şi ei sunt păcătoşi. 7. Învăţătura ortodoxă: Euharistia este Taina săvârşită de Sfântul Duh prin mâinile celor aleşi, cărora le este dat să cunoască “tainele împărăţiei cerurilor” ( Mt. 13, 11 ). Preoţii dau seama în faţa lui Dumnezeu pentru faptele lor ( Evr. 5, 1-5 ). Unii sunt caterisiţi. Şi Iuda a participat la Cină ( Mt. 26, 23 ) spre nevrednicia lui. Hristos numai Apostolilor le-a dat poruncă să săvârşească Taina: “Daţi-le lor să mănânce” ( Lc. 9, 13); şi textul clasic Luca 22, 19: „Aceasta s-o faceţi…” 8. Practică greşită: Cina se face cu azimă şi must. 8. Învăţătura ortodoxă: Azima derivă din practica apuseană, care consideră că Hristos a servit la Cina cea de Taină Paştele cu Ucenicii săi. De fapt, atunci Paştele a căzut sâmbăta, când trupul lui Hristos era deja răstignit pe cruce („Şi era mare ziua acelei sâmbete” – Ioan 19,31). La Cină nu se aminteşte nici de consumarea celorlalte alimente care compuneau masa de Paşte. În textele în care este redată Cina, găsim

59

termenul „artos” ( - pâine dospită - Mc. 14, 22; similar: In. 6, 35: Eu sunt Pâinea vieţii). În privinţa mustului, acesta derivă din mistica exagerată a sectelor iudaice encratite. În textul F.A. 2, 13: Apostolii erau plini de must – sensul este clar: se încerca acreditarea ideii că aceştia sunt beţi. În faţa lui Luca şi Cleopa, Hristos a frânt pâinea, nu azima ( Lc. 24, 30 ). Apostolii şi urmaşii lor foloseau pâinea dospită la Sfânta Euharistie (F.A. 2, 46; 1 Cor. 10, 16; 1 Cor. 11, 23-26 ). 9. Afirmaţie eretică: Cina Domnului este o simplă amintire. Liturghia constituie o ceremonie care îi ţine pe oameni în Biserici, spunând rugăciuni lungi, asemeni fariseilor, cărora Mântuitorul le rosteşte acele celebre vai-uri ( Mt. 23, 14 ). 9. Învăţătura ortodoxă: Solemnitatea slujbei îi ajută pe credincioşi să înţeleagă cât mai bine jertfa şi preaslăvirea Domnului. Încă din perioada apostolică, Sfânta Euharistie se săvârşea în cadrul unor ritualuri speciale, cu prilejul agapelor. 10. Afirmaţie eretică: Trupul perfect al Domnului trebuie să conţină o cantitate normală de carne şi sânge, nu înmulţite, pentru că el este preţul Răscumpărării. La atâtea liturghii, făcute în atâtea Biserici, ar rezulta un corp hristic gigantic. 10. Învăţătura ortodoxă: Hristos a abolit legea talionului ( Mt. 5, 38-44). El a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor materiale ca o prefigurare a înmulţirii pâinii spirituale ( Trupul său ). “Sfânta Euharistie este ca o oglindă a lui Hristos: chiar dacă o spargi, în fiecare bucată se vede chipul întreg” ( Mitropolitul Dosoftei ). Taina Cununiei

60

1. Afirmaţie eretică: În Biblie nu se vorbeşte de Taina Cununiei sau căsătoriei. 2. Învăţătura ortodoxă: Până la Învierea Mântuitorului, nu găsim precizate nici tainele, nici numărul lor, pentru că “Mirele era de faţă” (Mt. 5, 19 ). Tainele continuă activitatea începută de Mântuitorul Hristos, pentru desăvârşirea oamenilor. Dumnezeu i-a făcut pe oameni bărbat şi femeie şi le-a dat poruncă să se înmulţească ( Fc. 1, 27 ). Această poruncă implică noţiunea de familie. Hristos recunoaşte familia prin participarea la nunta din Cana Galileii ( In. 2, 1-11 ), săvârşind prima minune şi dovedind că este Mesia ( In. 2, 11 ). “Taina aceasta mare este...” ( Ef. 5, 32 ). 2. Interpretare greşită: Ef. 5, 32: “Taina aceasta mare este”. Expresia „Taina aceasta” se referă la unirea dintre Hristos şi Biserică, nu la unirea de cuplu. 2. Învăţătura ortodoxă: Din context, vedem că Apostolul face o comparaţie a relaţiei dintre bărbat şi femeie cu relaţia dintre Hristos şi Biserică. Biserica, întemeiată pe jertfa de pe Cruce ( F.A. 20, 28 ), n-a rămas numai în ceruri, nevăzută, ci s-a constituit organic în istorie la Cincizecime ( F.A. 2, 41 ). Ea este „mireasa veşnică” (Apoc. 21, 2 ). 3. Practici eretice: Unele secte promovează căsătoriile între homosexuali, altele căsătoria albă ( traiul de „soră şi frate” ). Altele încurajează divorţul, legat de interesele prozelitiste. 3. Învăţătura ortodoxă: I. În legătură cu homosexualii: păcatul săvârşit este dovedit cu temeiuri clare ca strigător la cer. II. Cei care se consideră frate şi soră în timp ce sunt căsătoriţi fac confuzie între poruncă şi sfatul evanghelic. Fecioria este un sfat evanghelic, nu o poruncă. III. Este regretabilă utilizarea influenţei familiei pentru prozelitism. 61

4. Alte acuzaţii: Exagerarea unor datini şi obiceiuri sau plata taxelor. 4. Învăţătura ortodoxă: Obiceiurile nu se confundă cu ritualul Tainei, iar sumele sunt benevole.

Taina Preoţiei 1. Afirmaţie eretică: Preoţia nu este o taină, ci o calitate recunoscută de Sfântul Apostol Petru tuturor credincioşilor ( 2 Ptr. 2, 59); cei aleşi sunt „împărăţie preoţească” (Ieşire 19,6); „preoţii lui Dumnezeu Tatăl” ( Apoc. 5, 10 ). 1. Învăţătura ortodoxă: Preoţia este taină instituită de Hristos (Luaţi Duh Sfânt... - In. 20, 22 ). Ea se dă celor aleşi: “Nu voi m-aţi ales pe Mine, ci eu v-am ales pe voi” ( In. 15, 16 ). Profetul Isaia exclamă: “Doamne, iată-mă, trimite-mă” (Is. 6, 8 ). Sfântul Pavel face distincţie între treapta preoţiei şi slujirea obştească: “Fiecare în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână” ( 1 Cor. 7, 20 ). Însuşi Sfântul Petru precizează: “Pe preoţii cei dintre voi îi rog, ca unul ce sunt împreună preot...” ( 2 Ptr. 5, 1 ). 2. Afirmaţie eretică: Pastorii nu trebuie să aibă multă învăţătură, căci Apostolii au fost simpli pescari. Dumnezeu dă credinţă celor neştiutori ( Mt. 11, 25 ), celor fără şcoală ( Mt. 10, 20 ). 2. Învăţătura ortodoxă: Pentru pastorii sectanţi pregătirea intelectuală nu îşi are locul; nu putem spune acelaşi lucru despre preoţii lui Hristos. Ucenicii au provenit dintre oameni simpli, dar au fost „şcoliţi” de Sfântul Ioan Botezătorul, apoi de Hristos, ajungând să cunoască „tainele Împărăţiei cerurilor” ( Mt. 13, 11 ). Însuşi Domnul le tâlcuia Scriptura ( Lc. 24, 27 ). În urma unei chemări speciale ( F.A. 1, 8 ) 62

au trecut la propovăduire. Chiar Sfântul Petru recunoaşte că Scriptura cuprinde şi lucruri anevoie de înţeles (II Petru 3,16), pentru tâlcuirea cărora este nevoie de pregătire specială. Un alt exemplu ni-l dă famenul etiopian. Sfinţii Apostoli erau plini de înţelepciune ( F.A. 6, 3 ); Îl primiseră Duhul Sfânt ( F.A. 2, 17 ), Cel promis de Hristos că-i va învăţa toate ( In. 14, 26 ). Deşi promovează o aşa zisă formă de simplitate în exprimarea teologică, privită ca o consecinţă a lipsei unei pregătiri prealabile a celor ce-şi doresc să fie preoţi, sectele patronează, ele însele, şcoli teologice, facultăţi şi chiar universităţi. 3. Exagerare: Domnul condamnă titulatura de învăţător şi părinte, rabi şi Avva ( Mt. 23, 8-10 ), de „cucernic”, „cuvios”, „sfinţit”. 3. Învăţătura ortodoxă: Cuvintele Domnului sunt adresate fariseilor şi cărturarilor, care, lipsiţi de modestie pretindeau să fie numiţi „învăţători”, după modelul preoţilor din religiile naturiste. Adevăraţii „părinţi” sunt membrii ierarhiei sacramentale, care deţin harul preoţiei prin hirotonie, corespunzător celor trei trepte. Tot după cele trei trepte sunt şi titulaturile amintite, care arată respectul credincioşilor faţă de harul deţinut de cel căruia i se adresează. 4. Afirmaţie eretică: Domnul condamnă o anumită ţinută sau uniformă preoţească: haine lungi cu ciucuri, potcap, barbă şi păr bogate (Mt. 23, 5; 1 Cor 11, 14). 4. Învăţătura ortodoxă: Fariseii exagerau anumite aspecte ale ţinutei lor pentru a fi trataţi de oameni cu o cinste deosebită. În realitate, multe categorii sociale poartă o vestimentaţie adecvată ( exemplu: justiţia, armata etc. ). La fel şi preoţii. La slujbe, veşmintele au semnificaţii legate de cult. Reverenda arată sobrietate şi distincţie. La preoţii români, reverenda este un element nou apărut: până în secolul al

63

XX-lea preoţii, mai ales la ţară, se îmbrăcau la fel ca poporul, deosebirea fiind dată de portul „patrafirului”. 5. Afirmaţie eretică: Păcatele şi viciile preoţilor arată falsitatea considerării lor ca treaptă ierarhică ( 1 Tim. 3, 2-6; Tit 1, 7 ). 5. Învăţătura ortodoxă: Păcatele unor slujitori nu pot afecta tagma preoţească. Pentru cei căzuţi, există fie cale de pocăinţă, fie judecată în consistoriu, cu sentinţe mergând până la caterisire. Şi între Apostoli a fost Iuda şi cu toate acestea Evanghelia s-a răspândit la toate neamurile ( Mc. 16, 15 ). 6. Afirmaţie denigratoare: Preoţii nu fac nimic fără bani, încălcând porunca Domnului: în dar aţi luat, în dar să daţi ( Mt. 10, 8 ) 6. Învăţătura ortodoxă: Cei în cauză sunt urmaşii lui Simon Magul, Anania şi Safira ( Fapte cap. 5 şi 8 ) şi ai fiilor lui Eli ( 1Regi 2, 14 ) şi a preoţilor Baalilor ( 3 Regi 18, 19 ). Biserica nu impune taxe, ci sunt contribuţii benevole. Sectele au, în schimb, zeciuieli, iar liderii lor sunt renumiţi evazionişti ai obligaţiilor fiscale. Cel ce slujeşte la altar, de aici trebuie să şi mănânce ( 1 Cor. 9, 13), dar fără a le impune credincioşilor acest lucru, ci primind cu bucurie ce şi cât i se oferă. 7. Sentinţă radicală: Toţi membrii ierarhiei trebuie să fie căsătoriţi, inclusiv episcopii ( după textele 1 Tim. 3, 2; Tit. 1, 6 ). 7. Învăţătura ortodoxă: Biserica Ortodoxă n-a oprit chemarea episcopilor pentru familie, dar în practică s-a încetăţenit din secolul al IVlea alegerea arhiereilor dintre monahi şi văduvi. Celibatul trebuie să fie o opţiune personală, legată de evlavie şi chemarea celui în cauză ( 1 Cor. 7, 32 ). 8. Afirmaţie eretică: Femeile pot fi hirotonite (ordinate) să fie preoţi sau pastori. Dumnezeu a poruncit: “Umpleţi pământul şi-l

64

stăpâniţi” ( Fc. 1, 28 ). Este o discriminare faptul de a opri femeile de la propovăduire. 8. Învăţătura ortodoxă: Cuvântul Scripturii este categoric: Femeia să tacă în Biserică ( 1 Cor. 14, 34-35 ). Ea poate ajuta în diaconie (slujire) însă este exclusă de la preoţie. Au existat diaconiţele în istorie (Fibi - Rm. 16, 1, martira Tatiana, Olimpiada – uceniţa Sf. Ioan Gură de Aur). De asemenea au fost diaconiţe stareţele în vârstă. Această practică a existat până în secolul al XIV-lea. Niciodată în istorie femeile nu au fost preoţi sau episcopi, datorită slăbiciunilor trupeşti şi sufleteşti care fac femeia „un vas mai slab” ( 1 Ptr. 3, 7 ). Femeia are bine definit rolul de mamă şi soţie supusă. Însăşi Maica Domnului n-a fost nici apostol, nici uceniţă, nici diaconiţă, ci a rămas la vocaţia ei de Mamă şi Fecioară, îndemnând : „de El să ascultaţi” ( In 2, 5 ). Femeile pot fi, astăzi, membre în comitetele parohiale, ligi creştine, fundaţii etc. şi ar trebui să aibă un rol social bine definit. Taina Sfântului Maslu 1. Afirmaţie eretică: Maslul nu este Taină. Nu a fost practicat, nici instituit de Hristos. 1. Învăţătura ortodoxă: Maslul a fost instituit de Mântuitorul prin vindecările (minunile ) săvârşite. Tot el îndeamnă: “Luaţi Duh Sfânt…. ” (In. 20, 22-23 ), „pe bolnavi mâinile să vă puneţi şi bine le va fi …”( Mc. 16, 18 ). Încă din timpul activităţii pământeşti a lui Hristos, ucenicii „scoteau mulţi demoni, ungeau pe bolnavi cu untdelemn şi-i vindecau” (Mc. 6, 13 ). Mântuitorul nu putea alcătui slujba Maslului, pentru că forţa vindecării şi confirmarea Tainei au venit după înviere: “cei bolnavi să cheme preoţii Bisericii...” ( Iacov 5, 14-15 )

65

2. Justificare eretică: Maslul este o practică aflată în toate religiile, preluată şi încreştinată. 2. Învăţătura ortodoxă: În Vechiul Testament a fost prefigurată: jertfele de expiere - “ stropi-mă-vei cu isop...” ( Ps. 50, 8 ). Şi în alte religii avem astfel de prefigurări. Sfântul Maslu oferă „darul vindecării” (I Cor. 12, 9 ) prin puterea Duhului Sfânt. 3. Afirmaţie eretică: Vindecările se fac prin cuvânt, prin rugăciune, fără untdelemn, cum arată Domnul: prin punerea mâinilor (Mc. 16, 18 ). 3. Învăţătura ortodoxă: Mântuitorul, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, putea săvârşi orice vindecare fără elementele folosite de Biserică. Şi slăbănogul a fost purtat de prietenii săi şi a fost vindecat (Mc. 2, 3 ) – deci contează şi credinţa celor de aproape. 4. Justificare exagerată: Nu toţi bolnavii se vindecă la Maslu, unii chiar mor. 4. Învăţătura ortodoxă: Nici la spital nu se vindecă toţi bolnavii, deşi primesc acelaşi tratament pentru boală. Vindecarea depinde foarte mult şi de credinţa bolnavului, şi de voia lui Dumnezeu. În caz de apostazie nu se poate vorbi de mântuire ( Mc. 6, 6 ). Credinţa curată „mută munţii” ( Mt. 17, 20 ). Scopul imediat al Maslului este iertarea păcatelor, căci bolile sunt cauzate de acestea: “vezi să nu mai greşeşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău” ( Ioan 5, 14 ). Chiar dacă bolnavul moare, efectul tainei este asupra sufletului, dacă nu cade în deznădejde. 5. Afirmaţie denigratoare: Săvârşirea Maslului ocazionează strângerea de prinoase de către preot: făină, untdelemn, etc. 5. Învăţătura ortodoxă: Din ofrandele aduse, credincioşii duc şi acasă, pentru sfinţirea familiilor şi prietenilor. În mănăstiri, se folosesc la agape, pentru pelerini şi străini, unii ei înşişi bolnavi. 66

Ierurgii 1. Afirmaţie eretică: Riturile şi simbolurile din viaţa creştinilor îi împiedică pe aceştia să mai creadă şi n-au rost, pentru că nimic nu este spurcat (Fapte 10, 15). 1. Învăţătura ortodoxă: Căzând în păcat, omul a influenţat şi natura înconjurătoare (Facere 3, 18) şi are obligaţia de a o reface. Eroarea pleacă de la concepţiile catolică şi protestantă care absolutizează starea primordială a omului (fie consecinţa darului supraadăugat, fie a însăşi naturii umane aflată în stare de absolută perfecţiune, anterioară căderii abisale). Toate riturile şi simbolurile au temeiuri scripturistice clare (ex.: tămâierea – Mt. 2,11, Apoc. 5,8, anafura – prefigurată de pâinile puneriiînainte – Ieşire 25, 30, Lev. 24, 5, de firmiturile rămase în urma minunii înmulţirii pâinilor (Ioan 6, 12), agapele (Fapte 2, 46). În plus, toate acestea se săvârşesc pentru înlăturarea influenţei satanice, diavolul fiind vrăjmaşul vieţii (Ioan 8, 44), stăpânitorul răutăţii lumii (Ioan 12, 31). 2. Afirmaţie eretică: Ierurgiile sunt invenţii ale ierarhiei, pentru bani, ceea ce este condamnat în Biblie ( Mt. 10, 9; F.A. 20, 33 ). 2. Învăţătura ortodoxă: Ierurgiile sunt mijloace de binecuvântare care nu se confundă cu Sfintele Taine, ci caută să ridice blestemul pământului ( Fc. 3, 17 ) să mângâie firea aflată în suferinţă ( Rm. 8, 20 ) s-o sfinţească prin cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciune ( 1 Tim. 4, 4-5 ). Curs 9 Eshatologia A. Parusia

67

1. Afirmaţie eretică: La început, ucenicii şi primii creştini n-au înţeles data Parusiei, dar, odată cu venirea Duhului, Acesta le-a vestit cele viitoare ( Ioan 16, 13 ). 1. Învăţătura ortodoxă: Pentru sectanţi, Duhul Sfânt nu este dătător de viaţă şi de sfinţenie; de aceea toate calculele lor privind Parusia sunt fanteziste. Ni se cere să fim veghetori, căci nu ştim ziua şi ceasul… să ne asemănăm fecioarelor înţelepte ( Mt. 25, 1 ). Dacă am cunoaşte data celei de-a doua veniri, de ce ar mai fi nevoie de priveghere? Hristos avertizează că data o ştie numai Tatăl ( Mc. 13, 32 ). 2. Afirmaţie eretică: Semnele pregătitoare Parusiei s-au împlinit, de aceea ea este foarte aproape, iar data ei se poate calcula, luând ca reper elemente de „aritmetică biblică”. 2. Învăţătura ortodoxă: Numerele prezente în Scriptură au semnificaţie istorică sau simbolică. În nici un caz nu pot fi utilizate pentru a calcula data Parusiei, întrucât Biblia nu este un joc enigmatic, un limbaj cifrat, ci cuvântul lui Dumnezeu. Nici un temei scripturistic nu justifică alăturarea de ani şi date din diverse epoci, precum şi operaţiile aritmetice dintre acestea. Mai mult, pentru a ajunge la rezultatul dorit, sectanţii se folosesc şi de elemente ilogice sau neştiinţifice ( cum ar fi, de pildă, rotunjirea anului la 360 de zile ). Pendulează penibil între interpretarea literală şi simbolică în privinţa textelor care arată veşnicia lui Dumnezeu (1000 de ani ca o zi şi invers - Num. 14, 34, Iez. 4,6 ). „Semnele” identificate de secte au fost dintotdeauna. Hristos arată că ele vor fi extraordinare, copleşitoare. Cutremure, războaie, boli au existat şi în trecut, dar nu li se făcea publicitate. 3. Afirmaţie eretică: Antihristul este Papa, care va amăgi pe oameni 1260 de ani ( Ap. 13, 5, Daniel 7, 25 ): din 558, când Justinian îi dă papei puteri depline şi până în 1818 – epoca lui Napoleon, care refuză încoronarea ca împărat de către papă. VICARIUS FILII DEI = 666. 68

3. Învăţătura ortodoxă: Nu toţi papii au avut pretenţia că-L înlocuiesc pe Dumnezeu. Au păcatele lor (sprijinirea inchiziţiei, de pildă), dar Biserica i-a înlocuit pe papii şi patriarhii nevrednici. Biserica singură îşi face dreptate ( 2 Tes. 2, 8 ). Dacă vreun papă ar fi fost potrivnic Bisericii (Antihrist), ar fi fost înlăturat. Domnia lui Antihrist este de 3 ani şi jumătate (pentru secte, expresia „o vreme, vremuri şi jumătate de vreme” restrânge sensul pluralului „vremuri” în dual, pentru a rezulta 3 ani şi ½) adică 42 de luni, şi -cu aproximaţie- 1260 de zile. Acestea la rândul lor trebuie “convertite” tot în “ani” pentru a se ajunge la rezultatul dorit – lucru care contravine în mod logic textului iniţial care nu vorbeşte de 3 ani şi jumătate, ci de „o vreme, vremuri şi jumătate de vreme”. Au existat Antihrişti, la modul general vorbind: ereticii de toate nuanţele ( 1 Ioan 2, 22 ). Ca personaj apocaliptic şi întruchipare a răului, Antihrist este descris în Apocalipsă capitolul 13; în urma acestei descrieri, reiese că îşi va însemna adepţii cu semnul său ( Ap. 13, 16-17 ), lucru care, clar, nu s-a întâmplat până în prezent. 4. Afirmaţie eretică: Parusia va fi precedată de un război final între bine şi rău, numit Armaghedon. Pământul va fi purificat, astfel, de elementele negative. 4. Învăţătura ortodoxă: Harmaghedon – este locul unde se va petrece acest război spiritual ( Muntele Meghido – Ap. 16, 16 ). Cosmosul va fi transfigurat: “cer nou şi pământ nou” ( II Ptr. 3, 13 ). 5. Afirmaţie eretică: Unele grupări ( adventiştii, iehoviştii ) vorbesc de o Parusie spirituală: Hristos a venit deja în cer curăţind sanctuarul ceresc ( Daniel 8, 14 ). 5. Învăţătura ortodoxă: Este consecinţa eşecurilor calculelor “profetice” ale Parusiei. Pentru că Hristos n-a venit în mod vizibil, se spune că El a veni pe nori, ca un fur.

69

Textul de la Daniel 8, 14 nu vorbeşte de un sanctuar ceresc. Este forţat, rupt din context ( trec 2300 de seri şi dimineţi până când Templul îşi va avea din nou rostul său – este profeţită profanarea templului de către Antioh IV Epifanul şi curăţirea lui de către Macabei). 6. Afirmaţie eretică: Iehoviştii leagă Parusia spirituală de o lucrare a lui Hristos de alungare a demonilor din cer pe pământ şi de strângere a unui “guvern” format din 144.000 de aleşi ( Ap. 7, 4 ). 6. Învăţătura ortodoxă: Prezenţa diavolilor a fost simţită dintotdeauna pe pământ ca ispititori ( II Ptr. 5, 8: „ca un leu răcnind şi căutând pe cine să înghită” ), sau posedând suflete ( Mc. 5, 9 ). Strângerea aleşilor este o interpretare forţată: mântuirea este oferită de Hristos ca dar tuturor celor ce cred în El şi urmează poruncile lui ( In. 3, 16 ). Judecata Particulară şi cea Universală 1. Afirmaţie eretică: Nu există judecată particulară; abia după Parusie vor învia “cei buni pentru învierea vieţii, cei răi pentru învierea osândirii” ( Ioan 5, 29 ). Această afirmaţie eretică se combină, de obicei, cu cea care neagă nemurirea sufletului. 1. Învăţătura ortodoxă: Textul invocat nu anulează existenţa judecăţii particulare, ci se referă la cea universală. Faptul că există judecata particulară este de netăgăduit (parabola bogatului şi a săracului Lazăr – Luca 16, 19-31 ). 2. Afirmaţie eretică: Hristos pe nori efectuează o lucrare de judecată: curăţirea sanctuarului ceresc, adică ştergerea din memoria divină a celor păcătoşi. 2. Învăţătura ortodoxă: Hristos anunţă judecata ca pe o acţiune publică şi ca pe un dialog personal cu drepţii şi păcătoşii ( Mt. 25, 31-46).

70

Este inadmisibilă o astfel de judecată “în lipsă”: oamenii, “trecuţi în nefiinţă” de către detractorii nemuririi sufletului, nu pot participa la ea. 3. Afirmaţie eretică: Judecata este de natură spirituală, întrucât după moarte oamenii rămân spirite. Pentru faptele lor, aceste spirite sunt judecate în sensul întoarcerii lor în trupuri, pentru vieţi noi, evoluate sau involuate, după caz. În Biblie se găsesc dovezi pentru reîncarnare: Ilie este Ioan Botezătorul ( Luca 1, 17 ), Ioan este Ilie ce va să vină ( Matei 11, 14; Maleahi 3,23 sau 4,4 ), Ilie a şi venit ( Mt. 17, 12). Hristos recomandă naşterea din nou ( Ioan 3, 3 ). Cine a greşit: el sau părinţii lui? ( Ioan 9, 2 ). 3. Învăţătura ortodoxă: Primele texte, invocate trunchiat, se referă la misiunea Sfântului Ilie. Acesta suscită interes pentru faptul că s-a înălţat cu trupul la cer, iar misiunea lui ca persoană plină de sfinţenie continuă în vremea lui Hristos ( la Transfigurare ). Se va încheia în timpurile apocaliptice, când va suferi moarte martirică alături de Enoh (Ap. 11, 3-12 ), pentru că toţi oamenii sunt datori să cunoască moartea – plata păcatului ( Rom. 6, 23 ). Versetul Ioan 3, 3 este de asemenea trunchiat: naşterea din nou este din apă şi din duh – se referă clar la botez. Textul din Ioan 9, 2 este lămurit de Însuşi Mântuitorul: Orbul s-a născut aşa ca să se arate puterea lui Dumnezeu ( In. 9, 3 ). Bagajul ereditar se poate referi şi la anumite înclinaţii sufleteşti ( „Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii” - Ieremia 31, 29; Iezechiel 18, 2 ), dar asta nu justifică reîncarnarea. Rai şi Iad 1. Afirmaţie eretică: Nu există rai şi iad decât după Parusie şi Judecata de Apoi. Atât Şeolul, cât şi Hadesul – locuinţa morţilor sunt

71

locuri figurative, care denumesc memoria divină, „cartea de pomenire” (Maleahi 3, 16 ). 1. Învăţătura ortodoxă: Pilda cu bogatul şi săracul Lazăr (Luca 16, 19-31); „Astăzi vei fi cu mine în rai...” ( Lc. 23, 43 ). 2. Afirmaţie eretică: Paradisul este o împărăţie pământească de 1000 de ani ( Ap. 20, 1-14; 1Tes. 4, 14-16 ). 2. Învăţătura ortodoxă: Termenul din greacă („ta hilia eti”) se traduce „mii de ani” (plural neutru); textul paulin se referă la ordinea evenimentelor de la Parusie: mai întâi va fi învierea morţilor, iar apoi „răpirea” celor aflaţi în viaţă pentru întâmpinarea Domnului. Cele două morţi şi cele două învieri se explică astfel: moartea 1 este cea fizică; moartea a II-a este cea veşnică; prima înviere este cea a botezului, cea de-a doua este la Parusie. Diac. Prof. Dr. Petre David numeşte mileniul “noul purgatoriu”. La sfârşitul mileniului, după unii sectanţi are loc o nouă judecată ( a 2-a ), inclusiv pentru diavol, care este legat în această perioadă. 3. Afirmaţie eretică: În paradisul pământesc, oamenii trăiesc ca familii edenice, putând chiar procrea. 3. Învăţătura ortodoxă: „Nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii” ( Luca 20, 35-36 ). 4. Afirmaţie eretică: Nu există iad şi munci veşnice. Iadul este raiul şi invers. În rai ne-am plictisi. 4. Învăţătura ortodoxă: Bogatul se chinuia (Luca 16, 19-31); de asemenea şi ceilalţi condamnaţi la “întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” ( Mt. 8, 12 ). În rai nu poate fi plictiseală ( ceva rău ), pentru că raiul este comuniunea cu Hristos – Binele Suprem. În iad nu poate exista binele pentru că şederea celor de aici reprezintă opţiunea lor liberă pentru rău.

72

5. Afirmaţie eretică: Dumnezeu este iubire ( 1 Ioan 4, 8 ), este bun şi iertător, deci nu poate accepta un iad veşnic ca pedeapsă pentru o viaţă de păcat limitată în timp. 5. Învăţătura ortodoxă: Omul optează pentru rai sau iad în cunoştinţă de cauză, ştiind că acestea sunt veşnice. Dumnezeu este drept şi răsplăteşte fiecăruia după faptele lui. În această viaţă, omul face o alegere liberă a binelui sau răului, pe care Dumnezeu o respectă. Părintele Stăniloaie afirmă: „nu Dumnezeu creează iadul, acesta este produsul libertăţii omului, iar veşnicia chinurilor lui este o neputinţă cronicizată de a crede, o opacizare, o impermeabilitate, o împietrire”. Relaţia dintre Biserica Luptătoare şi cea Triumfătoare. Cultul morţilor 1. Afirmaţie eretică: Pomenirile morţilor nu ajută la nimic ( sunt invenţii ale preoţilor ). Nu există suflet nemuritor; acesta fie moare odată cu sufletul, fie se reîncarnează. „Oare morţii te vor lăuda?”( Ps. 87, 11 ). 1. Învăţătura ortodoxă: Nici saducheii nu credeau în suflet, nici în înviere ( Mc. 12, 18 ). Ne rugăm pentru cei de aproape ai noştri, inclusiv pentru cei plecaţi la Domnul, pentru a împlini porunca sfântă a iubirii. Şi Hristos s-a rugat, chiar pentru chinuitori ( Lc. 23, 34 ), asemenea şi Sfântul Ştefan ( F.A. 7, 60 ). „Nu numai pentru ei mă rog, ci pentru toţi cei ce vor urma” ( In. 17, 20 ). Cei ce refuză rugăciunea pentru aproapele se seamănă prietenilor falşi ai lui Iov sau celor ce şi-au luat sufletul în râs – „în deşert” ( Ps. 23, 4 ). Rugăciunea pentru morţi exprimă credinţa că aceştia n-au trecut în nefiinţă, că sufletul lor există în continuare. Toţi cei ce nu refuză mântuirea, pot fi ajutaţi să şi-o obţină chiar şi după moarte.

73

2. Afirmaţie eretică: Dumnezeu îi osândeşte pe cei ce se roagă pentru alţii: „blestemat este cel care nădăjduieşte în oameni” (Ieremia 17, 5). 2. Învăţătura ortodoxă: Versetul are o altă semnificaţie în context: nădejdea mântuirii va veni de la Mesia, nu de la oameni. Nu se poate aplica celor răposaţi, pentru că aceştia nu-şi mai pot exprima, după moarte, opţiuni referitoare la viaţa lor pământească ( a se vedea pilda cu bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr ). Dimpotrivă, cei de pe pământ pot interveni pentru uşurarea celor mutaţi. În privinţa rugăciunii pentru alţii, Hristos însuşi spune: „Eu pentru aceştia mă rog” ( In. 17, 9 ) şi Sfântul Pavel îndeamnă: “Rugaţi-vă pentru noi” ( Col. 4, 3 ) şi „pentru toţi oamenii” ( I Tim. 2, 1 ). 3. Afirmaţie eretică: Dumnezeu este drept şi judecă pe oameni cu dreptate ( II Cor. 5, 10 ). După ce hotărăşte dreptatea sau pedeapsa, cum se mai poate răzgândi? 3. Învăţătura ortodoxă: Există două judecăţi: particulară şi universală. Cea particulară se face doar sufletului omului, după despărţirea de trup, deci are caracter relativ şi provizoriu. Numai cea universală va fi definitivă şi veşnică. În starea dintre cele două judecăţi, sufletul aşteaptă învierea cu trupul, petrecând în rai sau în iad. Din iad se poate îndrepta prin rugăciunile şi mijlocirile semenilor. În Corint, unii chiar se botezau pentru morţi ( I Cor. 15, 29 ). 4. Afirmaţie eretică: Rugăciunile pentru morţi sunt tardive – nu mai au nici un folos. Cele cinci fecioare nebune merg să cumpere untdelemn, dar ajung prea târziu ( Mt. 25, 10 ). Între rai şi iad este prăpastie adâncă, de netrecut ( Lc. 16, 26 ). 4. Învăţătura ortodoxă: Pildele au rol moralizator. Mesajul lor este limpede: să ne agonisim faptele bune cât trăim pe pământ şi să nu ne bazăm pe lucrarea celor rămaşi în urma noastră. Această lucrare nu poate 74

decât împlini ceea ce noi trebuie să începem încă din viaţa pământească: progresul spre asemănarea cu Dumnezeu. La o analiză atentă, ambele pilde nu au pretenţia de generalizare a situaţiilor prezentate, ci doar avertizează asupra lor: Fecioarele neînţelepte nu pot cumpăra, dar li s-ar fi putut oferi untdelemn, dar nu de către fecioarele înţelepte („ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă…” - Mt. 25, 9 ). Prăpastia de netrecut – din pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr – este tot o creaţie a lui Dumnezeu, pe care o poate transforma în orice moment, pentru că la El „toate sunt cu putinţă” ( Mt.19, 26 ). Să reţinem: cei neputincioşi să treacă prăpastia sunt Avraam şi Lazăr, nu Dumnezeu.

75