Mic, Mare, Cuvinte Dacice

MARE, MIC, cuvinte DACICE, nu ROMANE. Minciuni grosolane în lingvistica românească. Trebuie să fii miop rău ca să nu bagi de seamă că strămoşii noştri daco-geţi sunt trataţi de către Academia Naţională cu altă măsură decât îşi tratează alte popoare străbunii. Motivul acestui dezinteres este obscur, fie intenţia de a ne tăia rădăcinile, scontând pe o globalizare cu succes a românilor, fie lehamitea pentru naţiunea română în sine, concepută în coadă de peşte, pe criterii lingvistice, cu o identitate heterogenă sau mai bine zis fără nicio identitate, permiţând epitete prea puţin măgulitoare la adresa Neamului Românesc. Numai faptul că ai scris cu majuscule neamul românesc şi deja te-ai ales cu eticheta de protocronist, termen ce astăzi are conotaţia de reacţionar, naţionalist şovin, anti-orice şi oricine, deşi eventuala ta intenţie este doar de a scrie poveşti de adormit copiii. La baza acestor demersuri mai poate sta, eventual şi teama de a nu se descoperi că de fapt noi nu ne tragem din faimoşii romani ori ceva şi mai rău, de a descoperi că aceşti destoinici războinici ai Romei se tăgeau ei înşişi din neamul românesc, făcându-ne de râsul lumii, cu constatările noastre, obraznice, megalomanice, ţignite, emanate de un popor neisprăvit, ajuns în coada Europei, ca o capră râioasă şi cu coada în sus. Cei care au dat verdicte pe această temă, sunt lingviştii români. Ei ne-au înfiinţat şi ei ne desfiinţează, trecutul şi poate chiar şi viitorul. Se poate pune însă întrebarea, cu ce drept şi pe ce temei? O fi oare MARE, un cuvânt roman sau o slovă moştenită din neam în neam, pe aceste plaiuri, de dinaintea războaielor cu ei? Dex online dă 128 definiții pentru mare (apă), mare (amplu), măre, mâră MÁRE1, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile obișnuite; II.(Indică cantitatea)1.Însemnat, mult ,numeros. III. (Arată rezultatul dezvoltării ființelor). IV. durata;V. (Indică intensitatea). VI. (Arată calitatea, valoarea) . – Probabil lat. mas, maris. De ce o fi mai probabil roman decât dacic, de vreme ce românii nu au prea moştenit nimic altceva de la romani, deât aceste îndoielnice lexeme. MÁRE2, mări, s.f. Nume generic dat vastelor întinderi de apă stătătoare, adânci și sărate, de pe suprafața Pământului. – Lat. mare, -is. Ruşii zic MORIA la MARE şi nu au fost cuceriţi de romani. Oare ei au învăţat de la romani sau de la românii daco-geţi, care erau mai în vecini? Româna are morfemul stem M*R = dimensiuni extreme = MARE, MĂR-unt. MĂRUNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus. Chestiunea este o traducere nu o etimologie.

MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. -Probabil lat. *miccus. http://en.wiktionary.org/w/index.php?title=Special%3ASearch&search=mi... Nimeni nu a auzit de acest *miccus, roman şi cu atât mai puţin dacogeţii în război cu imperatorul Traian. N-o fi mai convingător faptul că românii au morfemul M*C (M*G) = dimensiuni extreme = MIC cât un bob de MAC şi mare cât o gămălie de MAC; MĂG-ăoaie, MAG-herniţă , MIG-ăli-tură. MAC2, maci, s.m. 1. Numele mai multor plante cu semințe mărunte, închise într-o capsulă (Papaver). – Din bg. mak, scr. mak. E normal să ne ruşinăm de aşa strămoşi ce i-au aşteptat pe bulgari ca să-i întrebe cum se cheamă macul şi pe unguri cum se cheamă gămălia. GĂMĂLÍE, gămălii, s.f. Parte îngroșată în formă de sferă mică de la capătul unui ac, al unui chibrit etc. – Din magh. gomoly. MĂGĂOÁIE, măgăoi, s.f. (Pop.) 1. 2. Ființă enormă . [Var.: magaoáie s.f.] – Et.nec. MAGHÉRNIȚĂ, maghernițe, s.f. 1. Casă mică. – Din bg. magernica. MIGĂLITÚRĂ, migălituri, s.f. Lucru executat cu migală. – Migăli + suf. -tură MIGĂLÍ, migălesc, vb. IV. A lucra cu minuțiozitate; – Et. nec. LEHÁMITE s.f. (Pop.) Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (față de cineva sau de ceva). ♢ (În expr.) A-i fi (sau a i se face) cuiva lehamite (de ceva) = a-i fi (cuiva) silă, a se dezgusta, a se scârbi (de ceva). [Var.: lehámete s.f. – Din bg. liha mi ti „mi-e silă, m-am săturat”. Oare noi suntem bulgari sau ei sunt români, de avem în comun 1000 de etimoane? Nu este oare limpede că aceste cuvinte "bulgăreşti" fac şi ele parte din substratul daco-getic al limbii române, ca şi cele "albaneze", "latine", "greceşti" şi "turceşti" (frigiene, misiene, hittite din teritoriul antic al Turciei)?