Metafora Terapeutica -teorie

CUPRINS 1.

PRECIZARI TERMINOLOGICE 1.1. METAFORA CA PROCEDEU ARTISTIC 1.2. METAFORA CA INSTRUMENT PSIHOTERAPEUTIC

2.

POVESTILE, CA FORME INCIPIENTE ALE METAFOREI TERAPEUTICE

3.

MODERNE METAFORA CA MODALITATE DE ACCESIBILIZARE A DISCURSULUI

4.

PSIHOTERAPEUTIC METAFORA IN DISCURSUL UNOR SCOLI TERAPEUTICE 4.1. METAFORA SI PSIHANALIZA 4.2. METAFORA SI NEUROPROGRAMAREA LINGVISTICA 4.3. METAFORA SI TERAPIA FAMILIEI 4.4. METAFORA SI PSIHOTERAPIA ERICKSONIANA 4.4.1. METAFORA ERICKSONIANA CA MIJLOC DE STIMULARE A EMISFEREI DREPTE 4.4.2. METAFORA ERICKSONIANA CA MIJLOC DE COMUNICARE CU INCONSTIENTUL 4.4.3. METAFORA ERICKSONIANA CA MIJLOC DE SCHIMBARE TERAPEUTICA 4.4.4. STRATEGII DE COMUNICARE METAFORICA ERICKSONIANA 4.4.5.

PARTICULARITATI

ALE

ABORDARII

METAFORICE

EICKSONIENE 4.4.6. INFLUENTA ABORDARII ERICKSONIENE ASUPRA ALTOR 5.

TERAPII FUNCTIILE METAFOREI TERAPEUTICE 5.1. FUNCTIA DE OGLINDIRE 5.2. FUNCTIA REGRESIVA 5.3. FUNCTIA DE MODEL 5.4. FUNCTIA DE MEDIATOR 5.5. FUNCTIA DE DEPOZITARE 5.6. FUNCTIA DE RESEMNIFICARE 5.7. FUNCTIA DE TRANSMITERE A TRADITIILOR 5.8. FUNCTIA TRANSCULURALA

6.

REGULI DE ALCATUIRE SI UTLIZARE A METAFOREI CA INSTRUENT PSHIOTERAPEUTIC 6.1. COLECTAREA DE INFORMATII RELEVANTE PSIHOTERAPIEI 6.2. CONSTRUIREA METAFOREI TERAPEUTICE 6.3. RELATAREA METAFOREI IN STARE DE VEGHE SAU HIPNOTICA

“Maestrul vorbea frecvent in parabole si ii placea sa dea ca exemplu diferite povestiri. Cineva din afara manastirii l-a intrebat pe un discipol de unde le scoate. - De la Dumnezeu, a venit raspunsul. Daca Dumnezeu doreste sa fii vindecator, iti trimite pacienti. Daca Dumnezeu doreste sa invatator, iti trimite elevi. Daca vrea sa fii Maestru, iti trimite povestiri” (Anthony de Mello- “Absurditati la minut”)

“- Ce vi se pare original la acest om? a intebat vizitatorul. In fond nu face decat sa relateze povesti, proverbe si zicatori preluate de la alti maestri. O femeie - discipol a zambit. Ea a inceput sa povesteasca: am avut candva o femeie care facea o tocatura de carne – ceva nemaipomenit! I-am spus odata: - Cum Dumnezeu o faci, draga mea? Trebuie neaparat sa-mi dai reteta! Fata femeii a inceput sa straluceasca de mandrie: - Va spun, cucoana, cum sa nu... Carnea n-ar fi nimic, piperul nici atat, verdeturile – un fleac... dar cand ma arunc pe mine in tocatura si incep sa o framant...Asta-i tot secretul!” (Anthony de Mello- “Absurditati la minut”)

“Maestrul le vorbea discipolilor in parabole si povestioare, pe care acestia le ascultau cu placere, dar si cu frustrare, caci ar fi dorit sa auda ceva mai profund. Maestrul a ramas insa de neclintit. La toate obiectiile, el le raspundea: -Dragii mei, trebuie sa intelegeti ca cea mai scurta distanta dintre un om si Adevar este o istorioara. Altadata le-a spus: - Nu priviti parabolele cu usurinta. O modeda de aur este gasita cu ajutorul unei lumanari care

nu costa decat cativa gologani. Adevarul cel mai profund poate fi gasit cu ajutorul unei povestiri simple. (Anthony de Mello- “Intelepciune la minut”)

1. PRECIZARI TERMINOLOGICE 1.1.Metafora ca procedeu artistic Metafora, una dintre cele mai vechi notiuni ale stiintei limbajului (prima sa descriere a fost facuta de Aristotel), este definita in retorica traditionala ca “o figura de stil prin care un cuvant sau o expresie denotand un tip de obiect sau actiune este folosit in locul altuia pentru a sugera o asemanare sau analogie intre ele” si presupune “ transferul relatiei dintre un set de obiecte si celalalt set in scopul unei explicatii succinte”. Deci, metaforele sunt acele figuri de stil ce desemneaza un obiect printr-un cuvânt sau expresie care este propriu altuia (ex: durere „fulgeratoare”, „povara” gândurilor, „primavara” vietii etc. ) Importanta metaforei in actul comunicarii a fost subliniata de multi lingvisti si filozofi, deoarece ea: -

permite evidentierea semnificatiilor ascunse rationalitatii;

-

verbalizarea unor realitati psihologice, strict individuale.

-

topesc distanta lingvistica dintre oameni si netezesc asperitatile comunicarii Totusi, metaforele sau simbolurile descrise de filosofi sau lingvisti nu vizeaza decat descrierea unui

lucru sau a unei fiinte si iau, de cele mai multe ori, forma unei expresii sau fraze. Evenimentele sau procesele mai complexe cu greu ar putea fi surprinse de astfel de formulari metaforice.

1.2.Metafora ca instrument psihoterapeutic Ceea ce numim astazi “metafora terapeutica” nu corespunde nici definitiei pe care o dadea acestui termen retorica traditionala, nici celei pe care i-au impus-o lingvistica si filosofia contemporana. Metaforele terapeutice sunt unele din mijloacele cele mai elegante pentru transformare existente pentru asistarea oamenilor la transformarea personala, vindecare si crestere. Ele sunt povestiri mai mult sau mai putin complexe, si care se apropie ori se identifica cu ceea ce retorica numeste “alegorie”, “fabula” si “parabola”. (De aceea, in cadrul prezentei lucrari, de cele mai multe ori, termenul e “metafora terapeutica” si “poveste terapeutica” vori fi considerati echivalenti.)

Metaforele terapeutice sunt create pe masura nevoilor individuale si structurilor interne ale clientului si nu trebuie sa dovedeasca neaparat calitati literare, poetice sau filosofice. Ele capata valoare terapeutica doar in masura in care mijlocesc stabilirea unei relatii intre terapeut, pacient si problema acestuia. Deci , metafora terapeutica , prin constructia sa, evidentiaza un conflict si un mod, uneori neasteptat, de rezolvare a acestuia. Când conflictul din poveste se aseamana cu ceea ce traieste clientul, atunci solutia 1

propusa poate sugera un nou cadru de rezolvare a problemelor sale. Atitudinile si asteptarile clientului sunt cele care dau, in mod principal metaforei terapeutice forta de transfer a semnificatiilor, impingandu-l in acest fel, catre cautarea unei semnificatii mai profunde. Metafora, inteleasa in acest sens, devine practic nelipsita din majoritatea sistemelor teoretice si tehnicilor de interventie psihoterapeutica.

2

2. POVESTILE, CA FORME INCIPIENTE ALE METAFOREI TERAPEUTICE MODERNE (valoarea lor informativa, formativa si curativa, relevata de-a lungul existentei umane) Exista inca tendinta actuala de a privi povestile, basmele, povestirile, miturile si parabolele, fie ca domeniu specific copiilor, fie ca un domeniu specific batranilor intelepti, acestia insa apartinand unui trecut indepartat de omul contemporan. Ambele mentalitati evidentiaza tot mai mult indepartarea tot mai clara a societatii actuale de principiile intuitiei si fanteziei, si apropierea sa de principiul asa zisei realizari rationale. Cu caracterul lor jucaus si apropierea de fantezie, intuitie si rationalitate, povestile sunt in mod clar in contrast cu modelele rationale si tehnologice ale societatii industriale moderne. Orientarea spre realizare a acesteia din urma contrazice esenta povestilor. Se acorda prioritate realizarilor, calitatea relatiilor umane fiind exilata in fundal. Ratiunea si intelectul sunt mai pretuite decat fantezia si intuitia. Omul modern uita insa ca: •

Povestile si-au dovedit semnificatia pedagogica inca de la inceputurile omenirii, prin integrarea lor in diferite religii, religia reprezentand problabil, insusi cadrul originar si de referinta al povestilor. (“Imi voi deschide gura in pilde, voi spune lucruri ascunsede la intemeierea lumii” (Matei,13,35); “Imi voi deschide gura si voi vorbi in pilde, voi vesti lucruri ascunde de mult, ceea ce am auzit, ce stim, ce ne-au istorisit parintii nostri (Psalmul 78,2-3)).

•

Multa vreme, povestile au fost folosite in mod traditional in educatia occidentala si orientala. Ele erau mijloace prin care se transmiteau si se ancorau in constiinta umana valori, conceptii morale si modele de comportament. Tocmai valoarea lor considerabila de divertisment le-a facut potrivite pentru acest lucru. Ele erau “mierea” ce indulcea chiar si ce mai amara lectie, facand-o interesanta. Continutul povestilor oferea auditorului si membrilor comunitatii forta si siguranta, sugerand solutii pentru problemele traditionale existente intr-un cerc cultural, social sau politic si satisfacand asrfel nevoia majora de informare, identificare si sprijin in tratarea problemelor vietii.

3

•

Povestile din diverse culturi furnizeaza informatii despre regulile si conceptele importante, prezinta alte idelologii si fac posibila largirea repertoriului de concepte, valori si solutionari a conflictelor. Tocmai de aceea, povestile se leaga de un alt proces, si anume, eliminarea limitelor emotionale si a prejudecatilor referitoare la diferitele moduri de gandire si sentimente care fac ca elementul strain (politic /cultural/ social/ personal) sa se perceapa ca ceva agresiv, periculos si sa creeze o defensiva, acolo unde ar trebui sa existe intelegere. De exemplu, cand un occidental sau un american vine seara acasa, vrea pace si liniste. Cel putin aceasta este regula generala. Se aseaza in fata televizolului, isi bea berea castigata cu truda si isi citeste ziarul, ca si cum ar spune : “Lasati-ma in pace. Dupa ce am muncit, din toate puterile am dreptul la acesta”. Pentru el, aceasta inseamna “relaxare”. In Orient, un om se relaxeaza altfel. Pana sa ajunga acasa, sotia lui deja are invitati cativa oaspeti, rude sau prieteni de familie si de afaceri. Discutand cu musafirii lui, se simte relaxar, de parca motuo-ul sau ar fi “Oaspetii sunu un dar de la Dumnezeu”. Nu exista o definitie fixa pentru tot ceea ce constituie “relaxarea”. Oamenii se relaxaza asa cum au invatat, iar felul cum au invatat este cel obisnuit in familia sau in grupul lor sau in cercul social in care apartin. La fel ca timpul liber si relaxarea, si obiceiurile, deprinderile si valorile au multe fatete. Aceasta nu inseamna ca un model este mai bun decat altul, ci mai degraba inseamna ca sisteme variate de valori au multe de spus unele altora. Prejudecatile si resentimentele se pot elimina cu ajutorul povestilor transculturale, ele putand fi considerate o abordare decisiva pentru dezvoltarea empatiei si modificarea constientei, premisa pentru orice schimbare in politica, economie si comportamentul fata de mediul inconjurator

•

Povestile au fost utilizate ca elemente de terapie populara, s-au ocupat de conflictele interioare cu mult inainte ca psihoterapia sa devina o disciplina stiintifica. Exista nenumarate exemple cum povestile au fost folosite pentru a trata problemele vietii si, in sensul cel mai larg al cuvantului, ca psihoterapie. Probabil cel mai cunoscut caz din lume dintre aceste exemple este colectia de povesti O mie si una de nopti, a caror poveste-ramă arata cum povestile erau folosite pentru a ajuta la vindecarea unui conducator bolnav psihic. Povestea poate fi privita din doua puncte de vedere: in primul rand, este tratamentul cu succes al sultanului bolnav de catre Seherezada. In al doilea rand, povestile sunt tratamente pentru cititori si ascultatori, care, pe masura ce retin continutul povestilor, trag invataminte din ele si le incorporeaza in propriile ganduri. Ca o intarire a fortei curative a povestilor, prezentam cateva ritualuri si experiente terapeutice din diferite zone geografice si culturale: *In Sutrele hinduse in care sunt mentionate tot felul de reguli pentru ceremoniile domestice se pot citi urmatoarele randuri: “Cand un membru al familei sau un guru moare, sau cand suntem doborati de o 4

mare nenorocire, trebuie sa stam linistiti cu familia sau cu prietenii toata noaptea si sa ne spunem povesti unui altuia”. *In timpul Evului Mediu, savantii arabi au alcatuit pentru medici ghiduri traduse in latina si in alte limbi, cunoscute sub denumirea de Tables de santé, Tacinum sanitatis. Astfel, intr-unul din aceste ghiduri scrise de Ibn Bada este scris: “Fiecare familie trebuie sa desemneze o persoana cu rolul de « confabulator »“; acest “confabulator” era foarte necesar pentru mentinerea sanatatii. El trebuia sa fie cineva cu simtul umorului si sa cunoasca multe povesti si fictiuni pentru delectarea spiritualui si pentru a provoca rasul Deci, “confabulatorul” trebuia sa aiba capacitatea de a scurta sau lungi aceste povesti, sa le amplifice sa le selectioneze in functie de situatie; de asemenea, era necesar sa aiba maniere alese si sa stea treaza toata noaptea. *In America Centrala, populatia bastinasa, pana in sec XVII-XVIII, foloseau niste papusi ciudate in tratarea unor boli. Conform ritualului lor, cand un copil sau un adult se imbolnavea psihic, era adus la un vindecator, barbat sau femeie. Acesta facea papusi mici ce reprezentau membrii familiei sau animale si, dupa ce lua o bucata de panza din imbracamintea bolnavului, reconsituia povestea acestuia, facand-o mai putin infricosatoare; vindecatorul ii spunea bolnavului: “spune in soapta ce te tulbura si pune in papusile in cutie”; apoi cutia era arsa, ascunsa sau ingropata, dupa care i se spunea bolnavului: “Problemele vietii tale au luat sfarsit”. *Practici terapeutice se gasesc si in traditiile populare romanesti. De foarte multe ori, descantecele iau forma unot metafore care astazi ar putea fi numite povesti terapeutice. Iata cateva tipuri de astfel de povesti: ”se povesteste, in putine cuvinte, ca boala insotita de altceva a plecat incotrova; ca acel ceva s-a intors, iar boala nu s-a mai intors la pacient” ”in descantece mai lungi, se povesteste cum s-a mantuit bolnavul de boala prin ajutorul unor fiinte care savarsesc oarecare actiuni menite sa indeparteze sau sa nimiceasca boala”  “se povesteste despre lucruri ce nu se pot intampla, lucruri absurde; dupa cum aceste lucruri sunt imposibile, tot asa si boala este pentru pacient (ex: “a manca fara gura”, “a taia fara cutit” ) Si alte povesti au acelasi efect, indiferent daca vin din zona occidentala, europeana sau din alte zone. •

Povestile permit crearea legaturii dintre intelepciunea si gandirea intuitiva a Orientului Mijlociu si noile metode psihoterapeutice din Occident. Forta limbajului simbolic al metaforelor este vectorul principal utilizat de filosofiile Orientului in transmiterea adevarurilor profunde promovate de ele. Intelegand faptul ca limbajul logic, rational, prin insasi rigoarea si disciplina la care forteaza mintea umana, promoveaza o serie de limite si este, prin aceasta, inadecvat intelegerii unor adevaruri mai profunde privind unitatea om-natura-univers, gandirea 5

orientala integreaza metaforele si povestile in discursuri rafinate, ce au ca scop vehicularea de paradoxuri menite sa saprga automatismele gandirii logice. Utilizarea intentionata si constienta a metaforelor, ca mijloc de accesare a resurselor inconstiente le- au transformat pe acestea in instrumente extrem de eficiente in tratamentul psihoterapeutic modern. •

Exista inca o apropiere indubitabila intre psihismul uman si arta de a comunica prin intermediul povestilor– visele din timpul somului, atractia pentru anumite cantece, texte, expresii cotidiene etc. ce corespund, macar partial, evenimentelor si problemelor cu care omul se confrunta la un moment dat. (De exemplu, multe dintre expresiile din viata de zi cu zi sunt metafore : “timpul inseamna bani”, “a fi direct la ţintă”, “a demola pledoaria celuilalt” etc.). Este foarte interesant de observat că, în timpul proceselor de socializare sunt achiziţionate metafore care, de fapt, nu faciliteaza adaptarea la realitatea obiectiva lumii, ci la realitatea minţii altora. Apare astfel un proces permanent de schimb si de transormare a metaforelor cotidiene, in efortul de a apropia realitatea celuilalt la realitatea proprie si invers (De exemplu: „Viaţa este ca o vacanţă”, „Şansa este ca un tren”, „A prins ultimul tren!”, „Cărţile sunt cel mai bun prieten al omului!” etc.)

6

3. METAFORA CA MODALIATE DE ACCESIBILIZARE A DISCURSULUI PSIHOTERAPEUTIC Multe din sistemele simbolice promovate de psihoterapie, sfarsesc in cele din urma prin a deveni ideologii ce utilizeaza un limbaj unidimensional, inadecvat exprimarii si rezolvarii problemelor cotidiene, precum: relatiile cu celalalt, relatia cu timpul, cu sexul cu moartea etc. Astfel, multi oameni aflati in dificultate se simt excesiv de impovarati cand se confrunta cu concepte abstracte si cu teorii psihoterapice pe care nu le pot integra in viata lor obisnuita. Povestea urmatoare ilustreaza consecintele negative ce pot aparea, ca urmare a nepotrivirii registrelor conceptuale a partenerilor implicati in terapie: “Maestrul, dorind sa arate discipolilor consecintele neadaptarii discursului la nevoile si perceptia celuilalt, a spus urmatoarea parabola: - Fierarul satului a gasit un ucenic dornic sa munceasca din greu pentru un salariu foarte mic. Fierarul a inceput imediat sa il instruiasca pe baiat: «Dupa ce scot fierul incins din foc, il asez imediat pe nicovala. Cand vezi ca dau din cap, loveste-l cu ciocanul». Ucenicul a facut exact ceea ce intelesese el ca i s-a spus. A doua zi, el era noul fierar al satului.” De vreme ce psihoterapia nu se desfasoara doar intre specialisti, ci reprezinta o punte pentru clientii nespecialisti, este esential ca psihoterapia sa devina comprehensibila pentru acestia. O modalitate extrem de eficienta prin care comprehensiunea poate fi stimulata in psihoterapie este utilizarea metaforei, tocmai pentru pentru ca ea pastreaza in construnctia sa legaturi intime cu semnificatiile si evenimentele umane, sociale si spirituale, oferind posibile solutii la problemele vietii. Astfel prezentarea unor noţiuni de terapie (ce se doresc a fi intelese de catre client), într-o forma metaforei, poveştii, pildei, face posibilă asimilarea usoara su profunda a lor, tocmai pentru ca se evita confruntarea cu conceptele prea abstracte care, nu sunt pe înţelesul oricui. De asemenea, fiind independenta de lumea nedeslusita a clientului si nedeclansandu-i rezistenta la dezvaluirea slabiciunilor lui, metafora folosita constient in terapie, ajuta clientul sa dezvolte o noua atitudine fata de problemele sale.

7

4. METAFORA IN DISCURSUL UNOR SCOLI TERAPEUTICE 4.1. Metafora si psihanaliza Propunandu-si sa descrie arhitectonica complexa a personalitatii, precum si tehnicile de influentare terapeutica ale acesteia, Freud a utilizat in mod frecvent metaforele. De altfel, majoritatea conceptelor utilizate de Freud sub expresia condensata a metforei: complexul lui Oedip, complexul castrarii etc. Prelegerile de psihanaliza contin multe metafore referitoare la inconstient, rezistenta, interpretare. Manifestarile clinice, simptomele pacientilor nu sunt altceva decat exprimari metaforice ale continuturilor psihologice refulate. Inconstientul – concept central al teoriei psihanalitice – are o structura metaforica; el se serveste de un anume simbolism, care uneori variaza de la o persoana la alta, dar care prezinta trasaturi generale si se reduce la anumite tipuri de simboluri , asa cum le regasim in mituri si basme. In aceste conditii, travaliul psihanalitic, ce-si propune constientizarea si integrarea continuturilor psihice refulate, utilizeaza in mod frecvent o comunicare de tip metaforic. Insa, comunicarea metaforica a psihanalizei se supune unei limitari. Si acesta limitare vine din faptul ca ea nu face diferentierea dintre nivelul literal si metaforica al mesajelor clientului. Pornind de la una dintre celebrele reflexii asupra comunicarii “harta nu este teritoriul”, psihanaliza reprezinta o teorie care confunda harta cu teritoriul, vazand drama oedipiana nu ca o metafora, o harta ci ca un fapt literal, un teritoriu. Analizand locul metaforei in comunicarea terapeutica pshihanalitica, constatam totusi ca psihanaliza copiilor presupune deseori jocuri de rol, in cursul carora copilul si terapeutul joaca scenarii propuse de copil. Desi in tehnicile initiale, analogiile evidente intre dorintele si temerile personajelor imaginare si cele ale copilului care le-a imaginat nu-i sunt direct comunicate acestuia, practicile recente, indeosebi cele de inspiratie kleiniana, includ, deseori, comunicarea analogiilor si a interpretarilor scenariilor pacientuluiautor.

8

4.2. Metafora si neuroprogramarea lingvistica Initiatorii programarii neurolingvistice (P.N.L) , Bandler si Grinder, considerau ca prin metafora se regasesc principalele idei promovate de M.Erickson si de Scoala de la Pao Alto. Combinand observatiile personale cu cele efectuate asupra activitatii lui Erickson in clinica sa, acestia propun un mecanism ce ar putea explica modul de operare al metaforei. Acesta presupune treceri (modificari) succesive ale limbajului metaforic prin trei stadii diferite: 1) Nivelul semnificatiilor exterioare – metafora reprezinta o structura exterioara (de suprafata) a intelesului in cuvintele povestirii; 2) Aceasta actualizeaza o strcutura asociata, mai profunda a intelesurilor, care este indirect relevata ascultatorului 3) La randul ei, aceasta structura activeaza o structura profunda regenerata a intelesurilor care este direct revelata ascultatorului. Cele trei stadii ale limbajului metaforic evidentiaza faptul ca metafora nu “vorbeste” prin ea insasi, ci intelesul ei trebuie sa intre in rezonanta cu universul personal al ascultatorului pentru a

capata cu

adevarat valoare terapeutica. Acest proces poate fi reprezentat ca in figura de mai jos: Sructura semnificatiilor exterioare: “X si Y se despart”

Podul conexiunii personale: (structura profunda regenerata) “Am fost trist la moartea tatalui meu” Deci, o metafora este in esenta o constructie ce plaseaza “realitatea” clientului la un anume nivel,

Sructuri profunde asociate: “Despartirile sunt triste”

dand posibilitatea unei perceptii extinse a realitatii. Semnificatia acesteia insa nu sta in evenimentele specifice ce formeaza continutul (“structura de suprafata” a acesteia), ci mai degraba in tiparele subiacente sau principiile pe care le transmite (“structura asociata”), actiunea povestii servind doar ca o vizibila punte de legatura intre ascultator si mesajul ascuns al povestii. Daca principiile indirecte ale metaforei (“structura asociata”) determina clientul sa parcurga si cea de-a treia etapa - activarea acel tip de cautare, prin care relationeaza metafora cu el insusi, generand intelesul cel mai relevant pentru experienta sa actuala (“structura profunda regenerata”), atunci metafora capata cu adevarat putere terapeutica. Fara corelatiile invizibile ale cercetarii personale, mesajul nu trece niciodata “podul”. O data conectarea realizata, se stabileste o relatie interactiva intre poveste si lumea interioara a ascultatorului, prin care povestea traieste si se dezvolta in continuare. 9

In concluzie, in viziunea neuroprogramarii lingvistice, metaforele terapeutice incurajeaza oamenii sa se focalizeze pe relatiile de structura profunda intre realitatea lor si cea a povestii, Valoarea terapeutica a acesteia constand in similaritatea structurii sale de profunzime cu structura de profunzime a problemei (proprietatile formale) chiar si atunci cand aspectele de la nivelul de suprafata si detaliile (continutul) sunt foarte diferite.

4.3. Metafora si terapia familiei In acord cu teoria psihanalitica, psihoterapia familiei considera ca simptomul, comportamentul “problema”, poate fi metafora sau simbol altor comportamente sau relatii din sistemul familial. In psihoterapia familiei trebuie evitata confruntarea dintre modelul propus de terapeut si cel al familiei, prin adoptarea unei perspective interactioniste de tip evolutiv in care cele doua modele se transforma reciproc pana la atingerea echilibrului concretizat intr-un model ce apartine in egala masuracelor doi termeni ai relatiei. Pentru ca doua sisteme sa fie realmente in interactiune in cadrul unui proces creativ, trebuie ca intre ele sa existe o discontinuitate, o marja de indecidabilitate (un teren al nimanui, un loc in care nimeni nu ia decizii definitive). Dintr-o astfel de perspectiva, povestea terapeutica joaca rolul de a marca metaforic acest spatiu “indecidabil” care se poate numi spatiu terapeutic. Ea, povestea terapeutica, introduce o articulatie supla a modelelor prezente (ale terapeutului si ale familiei) si impiedica blocajul ce ar putea rezulta dintr-o situatie de monopol. Ea ocupa spatiul terapeutic ca “obiect flotant” care nu apartine in mod propriu nici familiei, nici terapeutului, dar care are o linie de apartenetna la ambii termeni. Prezentam cateva strategii prin care metafora este utilizata in aceasta orientare psihoterapeutica: •

Spre desosebire de alte abordari in care povestea utilizata de terapeut vehiculeaza in acelasi timp atat problema, cat si alternativele de solutionare, in cazul psihoterapiei familiale, clientii isi pot crea propriile metafore si tot ei pot gasi solutiile adecvate.

•

Pentru evitarea rezistentelor, psihoterapia familiala utilizeaza insusi demersul terapeutic, la nivel metaforic. Astfel, terapeutul selecteaza cele mai importante elemente ale situatiei pe care le translateaza in echivalente metaforice si le prezinta ca ingrediente ale unei povesti probleme sau ale unui joc pe care cuplul sau individul le vor dezvolta. Astfel, de pilda, fiecare din cei doi membri ai cuplului pot primi spre rezolvare o problema care este o metafora a dificultatilor cu care cuplul se confrunta. Povestea apartine astfel, in egala masura terapeutului care a construi-o, dar si familiei care i-a furnizat materialul psihologic necesar si care o va completa. Ambele parti au aceleasi drepturi de a o contesta, modifica sau apara.

10

•

O alta modalitate de utilizare a metaforei in psihoterapia familiala o constituie prescrierea unor acte simbolice. Prin acestea, clientul devine chiar protagonistul povestii si trebuie sa ia atitudine in raport cu mediul simbolic. Aceasta strategie, aplicata mai ales la persoanele cu comportamente compulsive autodestructive, implica infaptuirea repetitiva, de catre client, a unor acte simbolice autodestructive, dar fara consecinte autodestructive. (Astfel, clientul poate fi pus sa loveasca un obiect sau sa urce un portiune de scari sau sa stinga un foc etc.). Comportamentele de acest tip sunt de obicei incercari de a pedepsi pe cineva care nu manifesta suficienta dragoste si atentie pentru client. De aceea, actul simbolic trebuie sa implice o anumita pedepsire simbolica a acestora (De exemplu, in cazul unei persoane bulimice, terapeutul poate aranja ca familia sa cumpere tot ceea ce prefera ea sa manance si, in prezenta familiei, aceasta sa amestece si sa striveasca toate alimentele cu mainile sale, pentru a simboliza ce se intampla cu stomacul sau cand difera mancarea. Dupa amestecarea mancarii, aceasta este aruncata la toaleta. Daca toaleta se infunda, membrul familiei pe care pacienta doreste sa il pedepseasca simbolic ca nu ii acorda atentia sau dragoste solicitata, este singurul care desfunda toaleta.).Actul simbolizeza astfel, nu numai ce-si face clientul lui insusi, dar si situatia in care isi pune familia.

•

O modalitate deosebita de utilizare a metaforei in psihoterapia familiala este de a face apel la un obiect metaforic. Deseori, acesta este concretizarea materiala a unei metafore verbale,a unor semnificatii simbolice atribuite acestuia de familie si de terapeut (De exemplu, un plic ce semnifica problema ascunsa despre care evita clientul sa vorbeasca, un plic cu un “secret”). Obiectul metaforic apartine deopotriva universului obisnuit al familiei, dar si noii realitati pe care o creeaza relatia terapeutica dintre familie si terapeut. El exprima intr-o maniera vizibila si concreta relatiile, regulile, comportamentele familiei sau ale unuia din membrii sai. La fel ca povestea terapeutica, obiectul metaforic permite terapeutului sa evite absorbtia lui intr-o situatie dificila si confuza, ramanand in exteriorul unui proces care implica in mod direct obiectul metaforic si familia. Decentrarea terapeutului – favorizata de obiectul metaforic – are mecanisme asemanatoare inductiei hipnotice. Astfel, la fel cum hipnotizatorul se serveste de un obiect pentru a provoca o stare de transa, terapeutul se foloseste de obiectul metaforic pentru a provoca in interiorul sistemului o stare de curiozitate si tensiune in crestere. Actiunea se concentreaza asupra obiectului metaforic, permitand terapeutului sa se decentreze. Obiectul metaforic permite astfel sa introduca un cod nou in definirea si interpretarea faptelor petrecute, cod ce va provoca o serie de procese de redefinire intre diferiti membri ai familiei si intre acestia si terapeut. La virtutile terapeutice ale metaforei, deja evidentiate pana in prezent, obiectul metaforic adauga una 11

deosebita: prezenta sa materiala in timpul sedintei. Astfel, prezenta fizica a obiectului metaforic permite teraputului:  sa stabileasca un scop terapeutic comun si membrilor familiei sa verbalizeze anumite probleme care ii implica emotional pe toti ceilalti  sa impuna o directie pe car eo doreste, negand, in aprenta, orice forma de implicare; cand un membru al familiei nu urmeaza directia dorita sau rezista, obiectul este trecut altcuiva pentru a-l ajuta pe primul;  sa se retraga din joc cand situatia devine periculoasa, sau sa creeze un impas, relansand mingea in terenul familiei si verificand, din exterior, ceea ce se intampla;  sa elimine factorii de interferenta pe linia interventiei programate si sa solicite revenirea la aceasta la sfarsitul fiecarei paranteze interactive Insa, pentru a fi eficient, obiectul trebuie plasat intr-un anume moment al terapiei, in functie de obiectivele acesteia. In caz contrar, se poate ajunge nu numai la esecul metodei, ci si al intregii terapii.

4.4. Metafora si psihoterapia ericksoniana Milton Erickson, maestru in domeniul metaforei, obisnuia sa spuna povesti fara raport direct cu problema pacientului, sau, pur si simplu, povesti absurde, care aveau ca scop destabilizarea sau dezorganizarea constientului. Astfel, repeta fraze precum: „Exista lucruri pe care le stiti, dar nu stiti ca le stiti. Când veti stii ceea ce nu stiti ca stiti, atunci va veti schimba.” Acest tip de formulare misterioasa si fascinanta provoaca pacientul sa caute in el insusi resursele necesare schimbarii asteptate. Abordarile sale terapeutice abundau in metafore, unele bazandu-se pe experienta personala, altele inspirate din experienta pacientilor sai. Utilizarea inovativa a metaforelor in psihoterapie de catre Erickson nu a fost initial apreciata ca atare. Erickson insusi nu a teoretizat aspectele referitoare la utilizarea metaforelor terapeutice, cand, cum si dece acestea influenteaza schimbarea terapeutica. Colaborarea ulterioara cu E.Rossi a condus la elaborarea unor teoretizari in acest domeniu, ce au valorificat experienta lor in domeniul metaforelor si sugestiilor indirecte precum si cercetarile psihofiziologice privind functiile celor doua emisfere cerebrale, si comunicarea cu inconstientul. 4.4.1. Metafora ericksoniana ca mijoc de stimulare a emisferei drepte Studiile indica faptul ca cele doua jumatati ale creierului, cele doua emisfere, opereaza in conformitate cu doua sisteme distincte de procesare a informatiei. Emisfera stanga este raspunzatoare pentru concluziile logice, pasii analitici si componentele verbale ale comunicarii. Cu alte cuvinte, emisfera stanga este orientata spre relatia cu mediul, spre realizari fiind reprezentantul comprehensiunii logice si al ratiunii. Emisfera dreapta, care de obicei nu este dominanta, asigura imaginea de ansamblu, 12

comprehensiunea unificata, perspectivele metaforice si asocierile emotionale, mai putin cenzurate. Emisfera dreapta este astfel orientata spre modelarea emotionala, fiind “locul” intuitiei si al fanteziei, al gandirii euristice. Astfel, avand in vedere ca emisfera dreapta este mult mai implicata decat cea stanga in medierea proceselor emotionale si imagistice, s-ar putea afirma ca simptomele psihosomatice inconstiente sunt procesate de functii cerebrale apartinand emisferei drepte. Si daca simptomele sunt expresii ale limbajului emisferei drepte, utilizarea limbajului metaforic ar putea fi un mod de a comunica direct cu emisfera dreapta in propriul sau limbaj si nu indirect, prin apelul la comunicarea logica a emisferei stangi (care, de multe ori, nu reuseste sa scoata suficient de des clientul din problemele sale.)

Valoarea metaforei in terapie rezulta deci, tocmai din faptul ca ea poate ocoli rezistenta constienta, servind la a stimularea creativitatii si a gandirii laterale in relatie cu o problema a clientului. Ea ofera exemple ale procesului de gandire in noi moduri. Desi pare sa contrazica logica si obisnuinta, metafora permite persoanei sa faca un salt enorm afara din rigizii algoritmi ai problemelor sale si a solutilor deja incercate. Iata de ce, de multe ori, abordarea metaforica (care apeleaza la emisfera dreapta) are o eficienta mai rapida decat cea psihanalitica. Deci, pornind de la teoria asimetriei functionale a celor doua emisfere, metafora capata in psihoterapie valori noi - stimularea si eliberarea intentionata in procesul terapeutic a intuitiei si fanteziei clientului-, facilitand astfel: comunicarea pozitiva, empatia, schimbarile de perspectiva, acceptarea si stimularea de noi alternative. Aceste aspecte devin extrem de importante din punct de vedere terapeutic, atunci cand numai judecata si ratiunea nu pot surmonta problemele clientului. 4.4.2. Metafora ericksoniana ca mijoc de comunicare cu inconstientul M.Erickson a fost foarte talentat in ceea ce ulterior s-a numit “comunicarea pe doua nivelui” – constienti / inconstient. In timp ce constientul era ocupat cu prelucrarea mesajului (in forma conceptelor, ideilor, imaginilor), un alt mesaj putea fi strecurat de catre terapeut in inconstient, folosind implicatiile, analogiile. Gandirea metaforica ofera un pasaj subtil intre constient si inconstient, fiind asemeni unui Cal Troian. M.Erickson a pus accent acest tip de comunicarea indirecta, asa numit “inconstienta”, prin utilizarea anecdotelor si a metaforelor pentru schimbarea cadrului de referinta experiential, acestea activand asociatiile inconstiente ce intrerup vechiul raspuns comportamental prin generarea de noi intelesuri care, la randul lor, produc noi raspunsuri comportamentale. Se initia astfel un proces circular autogenerativ ce construia schimbarea terapeutica intr-un ritm propriu fiecarui client. In preocuparile sale pentru dezvoltarea comunicarii cu inconstientul clientului, M.Erickson utiliza 13

frecvent expresiie lingvistice ascunse (marcate la nivel inconstient) si experienta de transa (ea insasi vazuta ca o metafora generalizata), pentru a modifica subtil reperele constientei, fiind vizate in acest proces, nu continuturile experientei trecute (cum ar fi, de exemplu, dezvaluirea materialului traumatic reprimat), ci structura unor anumite experiente de crestere tipice copilariei sau altor varste; este ceea ce Rossi a numit “Seturi de experiente timpurii”). Hipnoza conversationala, cea naturalista ca si interactiunea strategica, metaforele, temele paradoxale precum si calitatile lui personale si creative au fost uneltele sale majore ale psdihoterapeutului M.Erickson. Urmatoarea poveste vine sa intareasca viziunea ericksoniena asupra calitatii comunicarii cu subconstientul: “Intr-o zi Maestrul a spus: - Faptele facute de subconstient sunt superioare celor facute de vointa constienta. Acesta afirmatie a provocat o furtuna de intrebari, dar Maestrul s-a retras, asa cum facea intotdeauna cand considera ca nu e timpul pentru a raspunde la ele. Cu o alta ocazie, toata lumea s-a dus sa participe la concertul unui pianist faimos. Maestrul i-a soptit vecinului sau: - Miscarile degetelor acestui om pe claviatura nu sunt o expresie a vointei sale constiente. O activitate de o asemenea calitate trebuie lasata pe seama subconstienului.” 4.4.3. Metafora ericksoniana ca mijloc de schimbare terapeutica Un aspect important al comunicarii hipnotice ericksoniene il reprezinta modul in care metaforele si sugestiile indirecte faciliteaza schimbarea terapeutica, fara ca clientul sa fie constient de aceasta. Erickson sublinia faptul ca nu transa hipnotica in sine este cea care vindeca, ea doar facilitand reasocierea unor experiente de viata ale clientului. Subliniind importanta reasocierilor, Erickson spunea ca insight-ul asupra problemelor trecute poate avea un anumit rol educational, insa acesta nu schimba decisiv viziunea clientului asupra trecutului. Doar metaforele si sugestiile indirecte au puterea de a facilita accesul la sfera de alegeri a unor noi modele comportamente adaptative. Pardaoxal, acest lucru e posibil, tocmai prin faptul ca ele nu au drept scop in sine schimbarea clientului, ci crearea cadrul in care acesta sa se poata modifica in felul sau propriu. Astfel, metafora este mult mai eficienta decat clasicul insight, pentru ca ea isi intalneste si pregateste clientul pentru schimbare chiar pe “terenul” sau, pornind atat de la grila proprie de percepere a lumii, cat si de la comportamentul sau simptomatic. Metafora, acceptand initial actualul sistem de referinta al clientului, intra treptat in relatie cu acesta si ii activeaza (prin mecanisme specifice) acele resurse interioare care sa-l sprijine pe client in acceptarea unor noi optiuni /cadre de referinta la problema existenta. 14

Principalele mecanisme psihologice pe care s bzeaza metafora i producerea schimbarii sunt: •

Misterul

•

Suspansul

•

Socul sau surpriza Caracterul dramatic al povestitilor metaforice declanseaza clientului o atitudine de expectatie, care

faciliteaza schimbarea. Schimbarile produse de metafora pot fi la nivel atitudinal, comportamental si afectiv, toate cu influente in plan social. Un exemplu de metafora ce urmareste sa produca modificari atitudinale si perceptive este Fabula lui Esop (despre ciobanasul caruia ii placea sa atraga atentia asupra lui strigand “Vine lupul!” si care pana la urma a fost mancat de lup pentru ca satenii nu l-au mai crezut cand a strigat dupa ajutor). Prin aceasta metafora, se astepta ca ascultatorul sa-si modifice perceptiile si atitudinile egocentrice, provocand analiza pozitiei protagonistului, mai inati din punctul sau de vedere, apoi din punct de vedere al celorlalti si apoi, in final, examinandu-se consecintele pozitive si negative ale acestor atitutdini. In felul acesta, clientul este influentat sa isi schimba sistemul de referinta de la propria persoana la un sistem de referinta social (care sa tina seama de atitudinile celorlalti). Un exemplu de metafora ce urmareste sa produca modificari comportamentale este Parabola bunului samaritean (care sugereaza ca cineva trebuie sa se comporte ca samariteanul, care l-a ajutat pe calatorul aflat in impas si nu ca preotul sau levitul, care au trecut pe langa el fara sa il bage in seama). Regula in admninistrarea povestilor metaforice pentru schimbarea comportamentului consta in a accentua mai putin motivatia comportamentuli personajelor si a accentua mai mult asupra comportamentului descris si asupra consecintelor acestuia. Insa, a determina pe cineva sa isi schimbe comportamentul este mult mai dificil decat a provoca o schimbare de atitutidine. Aceasta pentru ca modificarile comportamentale sunt influentate de mai multi factori: statututl social, implicarea afectiva a clientului, ingrijorarea fata de consecinte, presiunea sociala si modalitatile de a face fata diverselor situatii. Cat despre metaforele ce urmareste sa produca modificari afective, un exemplu evident il reprezinta povestile cu stafiicare, produc reactii de evitare pe termen lung (ex: ocoleste casele “bantuite”) sau modifica expectatiile cu privire la informatia senzoriala (ex: ascultand povestile, parca se aud pasi in camera alaturata) 4.4.4. Strategii de comunicare metaforica ericksoniana Prezentam cateva din strategiile de comunicare metaforica utilizate de M.Erickson in pregatirea comunicarii cu inconstientul clientului: *M.Erickson isi incepea deseori terapiile prin povesti ce evidentiau capacitatile de invatare ale fiintei 15

umane, fapt ce facilita stabilirea unei bune relatii terapeutice, cat si pregatirea clientului pentru un anumit tip de raspuns, de atitudine. Caci este, intr-adevar, dificil de refuzat ideea cconform careia am inceput sa invatam de cand ne-am nascut – desi acest lucru nu a fost totdeauna usor. De cate ori nu am cazut inainte de a putea merge, cate confuzii, greseli nu am facut inainte de a invata sa vorbim, sa scriem etc....! Intrucat “am invatat sa invatam”de cand ne-am nascut, suntem capabili sa invatam pana la sfarsitul vietii noastre, chiar daca inceputul fiecarei invatari este mai dificil. Dezvoltand aceasta tema (prin apelul la soc, surpriza, confuzie, cu folosirea generoasa a intrebarilor si umorului jucaus), el “planta” sugestii indirecte in aceste povesti terapeutice de invatare, inducand idei pozitive asupra evolutiei terapiei. *Deseori, M.Erickson, “pregatea terenul” spunand povesti complet absurde, care aveau ca scop destabilizarea sau dezorganizarea constientului (De exemplu: “Exista lucruri pe care le stiti, dar nu stiti ca le stiti. Cand veti sti ceea ce nu stiti, atunci va veti schimba”). Aceste tipuri de formulari absurde provoca clientul sa isi caute in el insusi resursele necesare schimbarii asteptate. *M.Erickson obisnuia, de asemenea sa relateze metafore, povesti, fara raport direct cu problema pacientului. El ilustra experiente pe care dorea ca ai lui clienti sa si le aminteasca, in timp ce atentia constienta le era captata de linia de actiune din povestea spusa despre altcineva. Astfel, clientii aveau libertatea sa-si creeze intelesul personal din stimulul-metafora oferit si chiar sa aiba invataturi care ar fi fost prea dureroase ca sa fie tolerate de mintea constienta. Astfel, o metafora devenea un cadru modificat prin care clientul avea posibilitatea sa dobandeasca experiente noi. * Cu cat rezistentele clientului erau mai intense, cu atat apelul lui Erickson la metafora era mai ridicat; si de multe ori acestea, asa cum am mai spus, pareau indepartate de problema clientului (De exemplu, Erickson, in cazul unei femei frigide careia ii era teama sa vorbeasca despre sexualitatea sa, fara sa o intrebe de amanuntele acestei probleme, a provocat-o sa ii povesteasca in cele mai mici detali felul in care proceda pentru a-si dezgheta frigiderul). * In mod frecvent la M.Erickson, abordarea metaforica a simptomului lua forma prescriptiilor metaforice, simbolice, insotite de ritualuri (De exemplu: arderea, distrugerea, ingroparea sunt actiuni ce fac parte din prescriptiile simbolice, din cele de doliu in special – indiferent de ce fel de tip de doliu e vorba (Doliul nu se refera in mod necesar la pierderea unei persoane iubite, ci la orice fel de pierdere in general, ca pierderea unui obiect sau faptul ca un obiect a devenit nerealizabil). * De asemenea, Erickson isi construia discursul metaforic, in functie de planul in care dorea sa se produca schimbarea: planul atitudinal, planul compoertamental sau cel afectiv. 4.4.5. Particularitati ale abordarii metaforice ericksoniene Ceea ce il deosebeste pe Erickson de alti terapeuti este faptul ca s-a abtinut in a interpreta clientului 16

semnificatiile metaforei utilizate, el considerand ca metafora vorbeste prin ea insasi. Conscevent cu principiile enuntate mai sus, Erickson considera ca nu este nevoie sa “traduca” comunicarea “inconstienta” intr-o forma constienta. Daca pacientul comunica intr-o froma metaforica, Erickson raspundea in acelasi registru. Utilizand povestile, actiunea interpersonala si si prescriptiile, el lucra in cadrul oferit de metafora pentru a provoca o schimbare, evitand transformarea mesajului ori a actiunii metaforice intr-un discurs rational, constient, ce ar putea dauna rapiditatii si profunzimii schimbarii. Povestea urmatoare, ilustreaza cel mai bine viziunea lui M.Erickson asupra dilemei explicarii sau nu clientului a metaforei terapeutice: “Intr-o zi, discipolul se plangea maestrului sau: «Nu inteleg totdeauna semnificatiile povestilor tale, de ce nu mi le explici?». Maestrul i-a replicat: «Cum ai reactiona daca cineva ar mesteca un fruct inainte de a ti-l da? ».” 4.4.6. Influenta abordarii ericksoniane asupra altor terapii Psihiatru neortodox, medic de familie agreabil, psihoterapeut strategic ingenios si hipnoterapeut maestru, Milton Erickson a revolutionat psihoterapia vestica. Prin munca sa inovativa, el a facut mai mult decat orice alta persoana din acest secol, in a schimba modul in care este practicata hipnoterapia. Datorita abordarii lui creatoare, hipnoza a fost scuturata de superstitie si acum este recunoscuta ca una dintre modalitatile de schimbare cele mai puternice. Numeroasele studii de caz din carti ca “Terapie neobisnuita” si subtilele abordari metaforice in povestirile lui din “Vocea mea va merge cu tine”, au permis si permit accesul oricarui terapeut la abordarea hipnotica ericksoniana. M. Erickson a rafinat utilizarea metaforei, a paradoxului, a confuziei, a temelor terapeutice, recadrarea si multe alte tehnici terapeutice. Multe din metodele lui de comunicare cu inconstientul, folosind metafore si structuri sofisticate, sunt recunoscute astazi ca dezirabile si esentiale pentru schimbarea efectiva a clientului in terapie. In acelasi timp, M. Erickson a fundamentat si inspirat terapii inovative precum: programarea neurolingvistica a lui Bandler si Grinder, terapia focalizata pe solutii a lui Steve de Shazer, abordarea interactionalista a lui Halley, Watzlawick, Fisch, terapia scurta.

17

5. FUNCTIILE METAFOREI TERAPEUTICE 5.1.Functia de oglindire Abundenta imaginilor din metafore face acest continut al lor sa para mai apropiat de Ego, ajutand astfel clientul sa se identifice cu ele mai usor. Clientul isi poate proiecta nevoile in metafora si ii poate modela semnificatia intr-un fel care sa se potriveasca cu propriile structuri psihice din acel moment. Asociindu-se cu o metafora, clientul vorbeste despre sine, conflictele si dorintele sale. Aceste reactii pot deveni obiecte ale muncii terapeutice. Metaforele, fiind distincte de lumea nemijlocita a experientei, pot ajuta clientul sa capete o relatie distantata fata de conflictele sale. Clientul nu mai este victima propriei boli si poate lua o pozitie cu privire la conflictele sale si la solutiile obisnite, care sunt, ele insele, conflictuale. Astfel, procesul intrapsihic generat de situatia problematica, odata externalizat, devine mai accesibil unui examen rational, cand este reprezentat de personajele si evenimentele metaforei. Observatie: Comprehensiunea si receptivitatea la metafore sunt facilitate prin apropierea de fanteziile si amintirile pacientului.

5.2.Functia regresiva In contextul terapeutic, metaforele permit adultului sa abandoneze temporar comportamentul corespunzator varstei sale si sa experimenteze (prin fantezie, intuitie sau umor) idei si atitudini de la varstele precedente. Adultii sunt obisnuiti cu o comunicare clara, logica, respingând mesajele redundante si având o oarecare rezerva fata de poveste ca mijloc de comunicare. De multe ori, când acestia se indoiesc de cele auzite, replica este: „Nu-mi spune povesti!”. Astfel, in conceptia maturului, orientat spre realizare, intoarcerea la fantezie si intuitie propusa de povesti dobandeste semnificatia unei regresii catre o faza mai timpurie de dezvoltare, catre copilarie. Psihoterapia ofera un cadru securizanr al acestei forme de regresie, cand, in calitate de copil, ii este ingaduit sa se abata de la normele standard ale realizarii si i se da acces la o gandire metaforica, si creativa, la o reactie lipsita de teama fata de continuturile fantastice. Prin metafore, se face apel la resursele creative ale clientului, evitând rezistentele constiente. Mai mult decat atat, prin aceasta metoda nu este fortat inconstientul sa faca lucruri specifice, ci este 18

doar invitat sa vada noi sensuri, noi intelesuri, lasandu-l apoi sa aleaga cea mai potrivita „cale”.

Metaforele joaca rol de intermediari intre realitate si dorintele clientului. Ele construiesc astfel o punte spre dorintele si scopurile personale din viitorul apropiat sau indepartat, facand loc utopiilor – ca alternative la realitate.  Regresia in perioadele timpurii de dezvoltare este ghidata fie de temele metaforelor, fie chiar de discursul introductiv al terapeutului. J.A.Malarewicz propune chiar o “metafora-tip” pe care o introduce in cadrul terapiei in urmatoarea formula: “Este vorba despre o poveste pe care as dori sa o povestesc fetitei (baietelului) care se afla in tine. Deoarece doar fetitele (baietii) pot intelege aceasta poveste si pot sa il ajute, peste cateva zile probabil, pe adultul care se afla in tine si care relateaza dificultatile despre care imi vorbesti”.

5.3.Functia de model  Metaforele promoveaza invatarea prin intermediul unui model. Ele sunt, deci, solutii posibile de rezolvare a unor situatii de conflict cu care se confrunta pacientul. Dar modelul / solutia oferita nu este rigida, ci contine un numar de interpretari posibile si de conexiuni cu situatia existenta a clientului, permitandu-i acestuia sa exploreze si sa gaseasca solutii proprii, chiar inedite.

5.4.Functia de mediator  Metaforele pot juca rolul functional de filtru dintre convingerile clientului si cele ale terapeutului Clientii tin mult la ideile lor fundamentale si la mitologiile lor personale. In mod concret sau nu, aceste idei ii ajuta, in cele din urma, sa se impace cu conflictele existente. (Acest lucru devine mai evident mai ales atunci cand clientul nu e chiar sigur ca terapeutul ii poate oferi ceva de valoare egala sau mai mare). Atacul mai mult sau mai putin frontal al terapeutului la conceptiile eronate ale clientului pot provoca mecanisme de rezistenta din partea acestuia din urma (tacere, intarziere, absenta de la sedinte, comentarii despre cheltuielile legate de terapie, diferite solicitari etc.), rezistente ce pot stingheri procesul terapeutic pe de-o parte, dar pot si sa asigure accesul la conflictul intrapsihic al clientului, daca sunt recunoscute suficient de clar. In situatia terapeutica, confruntarea dintre terapeut si client este inlaturata de prezenta povestilor ca intermediar intre cele doua parti. Este un semn de respect fata de client si se adreseaza dorintelor sale narcisice. Prin metafore, subiectul conversatiei nu este clientul, care ar putea avea un comportament simptomatic, ci eroul povestii. Astfel, incepe un proces in trei parti: pacient – metafora – terapeut. Pentru client, metafora reprezinta un scut care, cel putin temporar, ii permite sa se lipseasca de mecanismele de aparare conflictuale. In acelasi timp, terapeutul, fara a ataca clientul sau ideile sale, 19

sugereaza o schimbare de pozitie, care, la inceput, are mai mult caracterul unui joc. Aceasta schimbare de pozitie ii permite in cele din urma clientului sa-si vada ideile unilaterale in raport cu altii, sa le interpreteze si sa le extinda.

Metaforele ofera clientului sansa de a se exprima pe sine intr-o forma pe care in mod normal nu o are la dispozitie foarte des

5.5.Functia de depozitare Metaforele, prin imagismul si pluritatea de sensuri potentiale, pot fi retinute cu usurinta si puse in practica de client si in alte situatii decat cea vizata de procesul terapeutic. Metaforele sunt prezente atat in tratamentul sau terapeutic, cat si in viata sa cotidiana. El poate interpreta diferit metafora, in functie de circumstanele pe care le traieste. In acest sens, metafora functioneaza ca un depozit. Metaforele, afectandu-l (constient sau inconstient) pe client pentru o perioada mai lunga de timp decat terapia, ii mobilizeaza resursele interioare si il fac independent fata de terapeut

5.6.Functia de resemnificare O metafora schimba perspectiva si cadrele de referinta, dezvaluind noi semnificatii si oferind o imagine mai completa asupra problemelor clientului Metaforele incurajeaza schimbarile de perspectiva si experimentarea de solutii noi, neobisnuite. Dar scopul principal nu este acela ca un client sa-si retracteze punctul de vedere (e liber sa continue sa-l sustina), ci sa-l faca sa realizeze ca situatia existenta poate fi privita dintr-un unghi nou, (insa nu neaparat opus). Nimic nu este in mod absolut bine sau rau. “Lucrurile nu sunt bune sau rele, gandurile noastre le fac astfel”, spunea Shakespeare. Aceasta perspectiva este intalnita si in psihologia populara : “Rau cu rau, dar mai rau fara rau” (Proverb ce sugereaza ca, “raul” suferit la un moment dat de un individ, de fapt l-a ferit de un alt “rau” mai mare. Insusirile, caricaturale la prima vedere, ale unor personaje din basmele populare (de exemplu: Setila, Gerila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila) se dovedesc a fi, in cele din urma, calitati, “resurse” surpriza care i-au aSigurat succesul eroului principal. In terapie, de exemplu, incapacitatea clientului de a vorbi in prezenta unor persoane mai putin cunoscute, poate fi expresia unei calitati pe care el nu o constientizeaza: capacitatea de a asculta! Acest lucru ii poate fi sugerat clientului prin zicala : “Vorba este de argint, tacerea este de aur!”. In ciuda acestui adevar, de multe ori dorinta generala este de a invata sa vorbim si mai putin sa tacem!

5.7.Functia de transmitere ale traditiilor 20

Metaforele pot transmite traditia, in orice forma posibila: culturala, familiala, religioasa, sociala O poveste poate depasi vietile individuale, efemere, si transmite ganduri, reflectii si asocieri. Transmise din generatie in generatie, povestile par intotdeauna la fel. Metaforele pot transmite atitudini si pattern-uri

de comportament ce fundamenteaza conflicte

intrapsihice ale tulburarilor psihice Un exemplu concludent este “complexul lui Oedip”, in care povestea lui Oedip, inspirata din modele traditionale, este in primul rand o metafora comportamentului fata de autoritate(a) paterna. Metafora a fost ulterior aplicata la teoria psihanalitica a complexului lui Oedip.

5.8.Functia transculturala Povestile, aducand informatii despre regulile si conceptele importante din diverse culturi, demoleaza barierele emotionale ale clientului legate de largirea repertoriului propriu de concepte, valori si solutii. Povestile, prin continutul lor, reflecta reguli, concepte si norme de comportament acceptate de o anumita cultura. Daca aceste continuturi ar fi prezentate intr-o varianta directa unui client dintr- alta cultura, ele ar putea fi percepute ca agresive sau amenintatoare. Dar asa, in forma povestilor (ca alternative de solutii si nu ca norme impuse) continuturile stimuleaza rceptiviatea clientului spre feluri noi de gandire.

21

6. REGULI DE ALCATUIRE SI UTILIZARE A METAFOREI CA INSTRUMENT PSIHOTERAPEUTIC Scopul major al metaforei terapeutice este de a insoti experienta individuala a clientului si de a-l stimula pe acesta in a cauta si gasi acele experiente-resursa care, in mod obisnuit, nu sunt accesibile sau nu sunt puse in legatura cu contextul unei anumite probleme. Accesarea acestor resurse va duce implicit la anumite schimbări (comportamentale, atitudinale, emotionale) în starea psiho-comportamentală a participantului. Dar, metafora nu este un panaceu universal in psihoterapie. In putine cazuri ea singura a fost suficienta pentru rezolvarea terapeutica. Tocmai de aceea, in interventia terapeutica, este recomandata utilizarea acestui tip de interventie in asociatie cu alte tehnici. Insa, construita si utilizata adecvat, metafora este un instument terapeutic puternic si eficace in producerea schimbarii clientului. Comunicand direct cu mintea inconstienta a acestuia si ocolind facultatile critice ale mintii sale constiente, metafora este una din metodele terapeutice care faciliteaza drumul catre noi moduri de gandire, simtire si comportament. Astfel, pentru ca metafora terapeutica sa devina un punct central al efortului de vindecare, este absolut necesar ca ea sa fie folosita la timpul potrivit, in forma (varianta) potrivita si in doza potrivita. Se poate afirma ca utilizarea ei are multe aspecte in comun cu tratamentul medicamentos. Folosita la corect, metafora poate deveni avea forta terapeutica si poate duce la schimbari de atitudine si comportament. Dar, data in dozaj gresit, spusa intr-un fel nesincer si moralizator, folosirea ei poate fi periculoasa. Principalele reguli si etape de alcatuire si utilizare eficienta a metaforei in procesul psihoterapeutic sunt: 6.1. COLECTAREA DE INFORMATII RELEVANTE PSIHOTERAPIEI •

Psihoterapeutul trebuie sa inceapa demersul interventii metaforice numai dupa ce are o informatie anamnestica buna. Povestea urmatoare ilustreaza importanta fazei intitale de adunare de informatii in vederea formularii corecte a problemei clientului si, implicit a scopurilor terapeutice: 22

“Cand un discipol si-a declarat intentia de a deveni predicator, Maestrul nici nu a vrut sa auda. El o tinea una si buna: - Asteapta, caci nu esti pregatit. A trecut mai intai un an, apoi doi, cinci, zece, dar Maestrul nu a renuntal la interdictie. Intr-o zi discipolul i-a spus: - Nu as putea sa fac ceva bun, chiar daca nu sunt complet pregatit ? - Ce rezultate crezi ca poate obtine un vanator care trage inainte de a avea glontul pe teava? i-a replicat Maestrul.” Deci, in cazul utilizarii metaforei terapeutice, este absolut necesara cunoasterea: - motivului consultatiei psihologice, - istoria cazului, a familiei: incidenta tulburarilor psihice la rudele apropiate, evenimentele importante din viata clientului - identificarea persoanelor importante implicate si a relatiilor dintre ele - descrierea cat mai amanuntita a simptomelor sale - precizarea elementelor caracteristice situatiei problema si a felului in care evolueaza problema (calibrare) - precizarea transformarilor urmarite de client (scopul), avand grija sa fie formulate si in domeniul controlat de client •

identificarea incercarilor clientului de rezolvare a problemei si a limitelor acestor incercari.

Toate informatiile despre client ii vor perminte psihoterapeutului sa inteleaga si sa formuleze corect problema clientului. (De multe ori clientul vine cu probleme vag definite sau, mai mult, gresit formulate. Daca psihoterapeutul nu va acorda suficienta atentie gasirii si formularii corecte a problemei clientului, terapia se poate transforma intr-un esec).

Dialogul umoristic urmator ilustreaza rolul psihoterapeutului in reformularea problemei clientului: “Un om se duce la doctor si ii spune: - Doctore, ma doare totul. Cand imi pun degetul pe cap, ma doare. Cand mi-l pun pe burta, la fel. Cand imi pipai genunchiul, la fel; cand imi pipai glezna, ma doare. Ce sa fac? Cum sa scap de durere? Doctorul il consulta si ii spune: - Esti sanatos tun. Doar ca ti-ai rupt degetul.” (Dialog din filmul “Gustul Ciresei”, regia si scenariul: Abbas Kiarostami) 23

•

Se recomanda de asemenea, investigarea tipului de simboluri si metafore pe care le cunoaste si le accepta clientul, conform educatiei si nivelului sau de dezvoltare. Deci, psihoterapeutul trebuie sa se familiarizeze cu problematica si registrul de simboluri si credinte ale clientului. Utilizarea testelor proiective, a celor grafice, a interviului investigativ, analiza viselor etc., pot fi utile inainte de introducerea metaforelor, sondandu-se cu ele nivelul subconstient al clientului caruia se va adresa mai tarziu mesajul terapeutic. Eventuala aplicare a acelorasi teste dupa introducerea metaforelor, pot semnaliza sau intari modificarile produse prin interventia terapeutica, devenind astfel un mijloc de control al eficientei.

6.2. CONSTRUIREA METAFOREI TERAPEUTICE •

Dupa familiarizarea cu problematica si registrul de simboluri si credinte ale clientului si dupa revizuirea intregii colectii de metafore terapeutice, psihoterapeutul va trebui sa aleaga sau sa construiasca o metafora care se potriveste cel mai bine cazului. Povestea urmatoare ilustreaza importanta alegerii / constructiei metaforei care sa intre in acord cu reprezentarea clientului privind problema sa: “Maestrul a povestit odata cazul unei femei care i-a spus pentru a treia oara dentistului sa ii de jos dantura pentru ca “nu se potriveste”. - Ma tem ca orice as face, dintii nu se vor potrivi mai bine in gura dumneavostra. - Cine a spus ceva de gura? a intrebat, iritata, femeia. -Eu am spus ca dantura mea nu se potriveste in pahar. Dupa care Maestrul a conchis: « Poate convingerile voastre se potrivesc cu mintea pe care o aveti, dar se potrivesc ele si cu mintea celuilat?»”

a) Alegerea unei metafore care se potriveste cel mai bine cazului. O alegere neadecvata a metaforei terapeutice poate determina clientul sa asculte fara interes, sa ignore relatia cu terapeutul, sa se plictiseasca, demersul terapeutic fiind astfel definitiv compromis. Dimpotriva, o alegere reusita va diminua starea de anxietate a clientului generata de problema / de relatia terapeutica, ameliorandu-i capacitatea de intelegere si rezolvare a propriilor dificultati cu mai multa flexibilitate. Dupa selectionarea setului de metafore adecvate clientului, psihoteraputul trebuie sa adapteze anumite elemente flexibile ale metaforei la situatia cazului. Aproape fiecare caz solicita transformari. b) Construirea unei metafore care se potriveste cel mai bine cazului Constructia particularizata a metaforelor va duce la oglindirea in simboluri si imagini proprii 24

clientului , fapt ce va determina un efort mai mic de acceptare din partea acestuia a mesajului terapeutic. Desi metafora (clasica sau conceputa de terapeut) are in principiu sarcina sa reproduca experienta prin care tocmai trece pacientul – principiul izomorfismului, ea trebuie astfel elaborata, incat clientul sa nu poata stabili foarte usor legatura dintre poveste si propria sa problema. Eroii si actiunea povestirii constituie, evident, personificari ale proceselor psihice (pozitive sau negative) implicate, dar solutia trebuie inregistrata mai ales de subconstient, conducand la schimbarea pozitiva de comportament, asteptata. Etapele construirii unei metafore: 1) Alegerea unui context 2) Alegerea personajelor si a actiunii metaforei astfel incat acestea sa fie izomorfe cu situatiaproblema descrisa de client. 3) Stabilirea solutiei problemei – finalul povestii. 4) Resemnificarea problemei – invatarea implicita in urma interiorizarii metaforei Detalierea celor mai importante etape in conceperea unei metafore: 2) Alegerea personajelor si a actiunii metaforei astfel incat acestea sa fie izomorfe cu situatiaproblema descrisa de client. Fiindca este necesara o recunoastere, mai mult sau mai putin constienta a clientului in personajele si evenimentele povestii metaforice, izomorfismul urmareste stabilirea de similitudini intre comportamentele, relatiile si situatiile clientul si personajul simbolic al metaforei. Deci, prin izomorfism se vizeaza nu numai persoanele si faptele situatiei problematice a clientului, ci si relatiile dintre acestea. Cand se aleg personajele, nu are importanta ce sunt, ci in ce relatie se gasesc unele cu altele. De exemplu, M. Erickson relata cum a folosit un izomorfism cand lucra cu un cuplu care avea dificultati maritale legate de comportamentul lor sexual. El le-a vorbit despre obiceiurile lor alimentare, realizand ca obiceiurile lor alimentare erau similare cu comportamentele lor sexuale ce cauzau dificultati: Sotul era tipul “carne - cu- cartofi” si sărea direct la felul principal in timp ce sotiei ii placea sa zaboveasca la aperitive si delicatese. Pentru terapie Erickson a planificat pentru ei o masa “de la supa la desert” in care amandoi sa fie satisfacuti. Cuplul nu a avut bineinteles nici o idee despre semnificatia terapeutica a evenimentului, dar au fost placuti surprinsi sa constate ca viata lor sexuala s-a imbunatatit considerabil ulterior. Prezentam si un alt exmplu de izomorfism intre o situatie problematica si metafora, izomorfism, cu grade de accesibilitiate, de data aceasta, atat pentru subconstient, cat si pentru constient : Situatia problematica Tatal ↓

→

Metafora Capitan pe un vas ↓ 25

Mama ↓ Fiul ↓ Familia ↓ Tatal este rar acasa ↓

→

Fiul greseste cu ceva

→

→ → →

↓ Mama il apara pe fiu

→

↓ Tata afla, se infurie si pleaca

→

↓ Nici o rezolvare, problema apare → mereu Rezolvare

←

Secund ↓ Matelot ↓ Echipajul ↓ Capitanul sta retras in cabina ↓ Matelotul desfasoara o panza de care nu are nevoie ↓ Secundul corecteaza situatia si incearca sa desfasoare panza de care are nevoie ↓ Capitanul afla, e furios ca nu i s-a spus nimic si se retrage in cabina ↓ Nici o rezolvare, problema apare mereu ↓ Rezolvare

3) Stabilirea solutiei problemei – finalul povestii. Aceasta va trebui sa includa, in conformitate cu informatiile utilizate de client, o strategie de reechilibrare, rezultatul dorit Orice metafora trebuie sa propuna a solutie. Aceasta poate fi ori expresia intuitiei terapeutului, ori construita din elementele furnizate de client. De cele mai multe ori, clientii cunosc solutia, dar raman blocati cand trebuie sa realizeze “podul” dintre situatia problematica si finalul dorit. Metafora nu va face altceva decat, departand putin clientul de elementele cotidiene ale problemei, sa ii ofere o imagine mai clara, o alta perspectiva, asemeni unei harti de care are nevoie pentru a iesi din labirint. In general, solutia are doua componente: scopul si strategia. Formularea corecta a problemei implica si formularea corecta a scopului. De aceea, in continuare, vom insita asupra strategiei. In mod evident, clientul a incercat deseori sa-si aringa scopul. Faptul ca se afla la psihoterapeut dovedeste ca nu a reusit. Strategia de legatura este “podul” pe care terapeutul trebuie sa il formuleze metaforic si care ii va permite clientului trecerea de la situatia problematica actuala la solutia dorita. Strategia de legatura are la baza o buna intelegere a situatiei-problema. Conceptele de “calibrare” si “recalibrare”, propuse de Gordon, sunt foarte utile pentru realizarea acestui fapt: *Calibrare: De cele mai multe ori problematica se repeta. Configuratii identice sau asemanatoare 26

de evenimente se repeta, ducand de fiercare data la experiente conflictuale nedorite. Dar elementele situatiei problematice, desi pot fi mereu prezente, nu provoaca “explozia” decat atunci cand ating un anumit “prag critic”. Prin urmare, transformarea situatiei problematice in problema este o chestiune de “calibrare”. *Recalibrare: Recalibrarea cuprindeprocesul prin care pacientul este ajutat sa constientizeza momentul in care proporti diverselor elemente ale situatiei tinde sa alcatuiasca “un amestec exploziv” si apoi este invatat sa utilizeze diverse mijloace pentru a controla elementele situatiei, astfel incat sa nu se atinga acest prag. Prin recalibrare, clientul intrerupe vechiul model ce conduce de fiecare data la aparitia problemei. Iata un exemplu: “Cand Maria privi in urma, constata ca ceea ce o suparase nu era faptul ca mama o rugase sa faca anumite lucruri – pentru ca luate in parte le-ar fi facut cu placere - , ci faptul ca mama dorea sa le faca imediat”.

Ca si scopul, strategia va fi cuprinsa aproape intodeauna in descrierile clientului privind problema sa. Desigur ca exista mai multe posibilitati de a atinge acelasi scop, dar cea mai buna cale va fi cea care ne este indicata, de cele mai multe ori intr-o maniera implicita, de clientul insusi. Atunci cand clientul descrie esecurile sale in rezolvarea problemelor cu care se confrunta, el indica deopotriva atat modelul sau de rezolvare, cat si limitele pentru a ajunge la o strategie eficienta. Iata exemplul unui client care isi agraveaza problema pentru ca nu poate discuta cu sotia sa, de teama ca aceasta va rade de el. Strategia implicita pe care ne-o indica clientul este depasirea acestei temeri si realizarea comportamentului dorit – discutia cu sotia (comportament care, la randul lui, i-ar putea dovedi faptul ca frica lui era complet neintemeiata!). 4) Resemnificarea problemei – invatarea implicita in urma interiorizarii metaforei Metafora trebuie sa propuna clientului o noua lectura a realitatii, prin evidentierea altor cadre de referinta. Ea va trebui sa perimita “disocierea” clientului de realitatea sa, in general greoaie si invalidanta, pentru a-l plasa la un nivel unde alternativele posibile capata contur. Astfel, pacientul poate invata, de pilda, ca tristetea si teama - de care vrea sa scape, au si aspecte pozitive, iar exprimarea lor poate fi utila! 6.3. RELATAREA METAFOREI IN STARE DE VEGHE SAU HIPNOTICA •

La fel de important este ca, in adaptarea sau constructia metaforica, sa fie utilizate notiuni pe care clientul le intelege si chiar le prefera. Deci, terapeutul trebuie sa isi puna urmatoarea intrebare: “Ce fel de cuvinte utilizez, cum povestesc, pentru ca metafora sa declanseze in la client cautarea 27

transedrivationala ce-l va duce, in cele din urma, la solutia “unica” a problemei sale? Izomorfismul metaforei este expresia imaginii pe care terapeutul si-a facut-o despre problema clientului. De cele mai multe ori insa, psihoteraputul nu stie exact ce simte si gandeste clientul. De aceea, modelul propus de metafora poate intalni modelul clientului, doar in masura in care notiunile utilizate lasa o anumita libertate de proiectie, de semnificare. Si cum metafora a fost construita pentru client, singura interpretare adecvata, “corecta” este cea propusa de client. •

Metafora trebuie introdusa (in stare de veghe sau in transa hipnotica) intr-o maniera cat mai lejera, oferind clientului o motivatie care sa para logica pentru introducerea metaforei (Ex: “Discutia noastra de saptamana mi-a amintit de o poveste despre...” / “Am o poveste frumoasa ce parca iti mangaie sufletul si te ajuta sa te simti mai bine...” / “Stiu ca copilului tau interior ii placpovestile frumoase. Am sa ii spun una dintre ele...” );

•

Metafora trebuie prezentata (in stare de veghe sau in transa hipnotica) intr-o maniera naturala, sustinuta si nuantata emotional. Ca si alte forme de comunicare, o mare parte a influentei metaforei terapeutice vine din mesajele metaverbale ce insotesc prezentarea orala. Inflexiunea vocii, gesturile si expresia faciala sunt folosite pentru a transmite o mare parte din mesajul metaforei. Cuvintele sau expresiile cheie pot fi marcate prin schimbari ale tonului vocii sau tempoului. Mesajele continute, marcajele analogice, lingvistice si non-lingvistice, pot fi de asemenea folosite in contextul unei metafore, pentru a spori impactul rezultatului.

•

Se recomanda evitarea anumitor capcane in utilizarea metaforei terapeutice: -

incarcarea listei cu cat mai multe metafore intr-o sedinta. Nu se recomanda ca lista metaforelor sa fie prea lunga pentru a nu incarca sau banaliza mesajul terapeutic si de asemena, pentru a nu obosi sau plictisi clientul; Povestea urmatoare ilustreaza cele mentionate mai sus: “Pentru a le explica discipolilor echilibrul la care trebuie sa ajunga pentru a putea preda invataturile asimilate, Maestrul le-a povestit urmatoarea parabola: Un predicator intra intr-o sala unde vru sa tina o predica. Sala era goala, cu exceptia unui tanar grajdar, asezat in primul rand. Predicatorul, cumpanind daca sa vorbeasca sau nu, in cele din urma ii zise grajdarului:« Esti numai tu singur aici. Crezi ca ar trebui sa vorbesc sau nu?» Grajdarul ii spuse: «Invatatorule, eu nu sunt decat un om simplu si nu inteleg lucrurile acestea. Dar, daca as intra in grajduri si as vedea ca toti caii au fugit si a mai ramas doar unul, l-as hrani totusi». 28

Predicatorul puse la inima acestea si incepu sa predice.Vorbi mai mult de doua ore. Dupa aceea, se simti in culmea fericirii si vru ca audienta sa ii confirme cat de buna fusese predica lui. Intreba: «Ti-a placut predica?» Grajdarul raspunse: «Ti-am spus deja ca sunt un om simplu si nu inteleg foarte bine aceste lucruri» -

tendinta de a pune intrebari pacientului despre felul in care a inteles mesajul, respectiv de a raspunde la intrebarile sale despre semnificatia metaforei. Se recomanda ca la orice tip de intrebare pe care o pune clientul, raspunsul psihoterapeutului sa fie ceva de genul: “Tu ce crezi...?”. Deci, pentru ca mesajul sa alunece in zona subconstientului, terapeutul nu trebuie sa cerceteze imediat daca clientul a inteles sau nu mesajul, ci sa lase libera forta de explorare si descoperire a acestuia. El trebuie sa pastreze in minte ca pacientul are capacitatea interna de a se expune acestui mesaj, de a-l intelege in ritmul sau propriu si in acelasi timp, e imposibil sa reziste influentei pe care mesajul metaforic o are asupra lui. Povestea urmatoare ilustreaza cele mentionate mai sus: “Intr-o zi, discipolul se plangea maestrului sau: «Nu inteleg totdeauna semnificatiile povestilor tale, de ce nu mi le explici?». Maestrul i-a replicat: «Cum ai reactiona daca cineva ar mesteca un fruct inainte de a ti-l da? ».”

-

utilizarea metaforei atunci cand clientul se afla in plin eveniment traumatizant. De obicei, in aceste momente, ele se dovedesc a fi ineficiente.

-

manifestarea unei anumite rigiditati in revizuirea interventiei metaforice, in cazul in care se constata, ca cele utilizate nu sunt cele mai adecvate cazului si clientului. Povestea urmatoare ilustreaza cele mentionate mai sus: “In tinerete, Maestrul fusese un activist politic si condusese un mars de protest impotriva guvernului. Mii de oameni si-au parasit caminele ca sa-l urmeze. Nici nu a inceput bine marsul, ca el a anulat totul. - Pur si simplu nu poti face asa ceva. Marsul a fost planificat de luni de zile si oamenii au facut mari sacrificii ca sa participe la el. Vei fi acuzat de neseriozitate, iau strigat colaboratorii sai agitati. Dar Maestrul a ramas neclintit. -Eu nu m-am angajat sa fiu serios, a spus el, ci sa urmez Adevarul.”

•

Pentru a-si dovedi eficienta in aplicarea tehnici metaforice, psihoterapeutul trebuie sa aiba sau sa isi cultive anumite calitati: sa fie un bun observator al realitatii, sa fie echilibrat, creativ, cu o capacitate empatica excelenta, sa descopere si sa simta farmecul metaforei, dar mai ales, sa se centreze pe client, fara a-l judeca. 29

Povestea urmatoare ilustreaza ultima calitate mentionata mai sus: “- Am pretentia ca sunt un foarte bun judecator al caracterului uman. - Si crezi ca acesta este un motiv de mandrie? a intrebat Maestrul. - Pai, nu este? - Nu. Exista un defect comun pe care il impartasesc deopotriva un judecatorbun si unul rau. Amandoi judeca.

30