Matilda Caragiu.docx

Matilda Caragiu-Marioţeanu

Matilda Caragiu, sora actorului Toma Caragiu. a fost un lingvist român, specialistă în dialectologie, istoria limbii române, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române din anul 1993 și membru titular din 2004. S-a născut la 20 iulie 1927, în orăşelul Hrupişti (Aryos Orestikon), provincia Macedonia din Grecia, din părinţi aromâni (macedo-români, macedo-vlahi): Nico Caragiu (1899-1977) şi Athina Parastere (1900-1984), care împreună cu bunica maternă Dhafna Pupti (1873-1953) au transmis urmaşilor lor dragostea şi bogăţia limbii aromâne, “moştenire sfântă lăsată de străstră-strămoşii de 2000 de ani”. Este sora celebrului actor Toma Caragiu (1925-1977) şi a sculptoriţei geta Caragiu (n. 1929). În 1928 familia Caragiu se stabileşte în România, în comuna Sarsânlar, jud. Durostor, între anii 1940 şi 1947 familia Caragiu a locuit, succesiv, la Olteniţa, Bacău, Ploieşti, după care s-a stabilit la Bucureşti. A făcut studiile liceale la Silistra, Bacău şi Ploieşti (1939-1947), după care urmează Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti (specializarea: filologia română şi cea franceză, 1947-1951), luându-şi licenţa cu teza “Influenţa dacoromână asupra graiului unei familii aromâne din R.P. Română”, publicată în 1958. În 1967 susţine doctoratul în filologie (conducător ştiinţific – acad. Al. Rosetti), cu teza “Fonomorfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală”, publicată un an mai târziu, la Editura Academiei Române. Din 1993 este membru corespondent al Academiei Române, iar din anul 2000 – membru corespondent al unui prestigios for ştiinţific străin, cum e Société de Langue et Littérature Wallones (Belgia). Cariera profesională i-a fost determinată întrucâtva de ascensiunea în ierarhia didactică: preparator (fiind încă studentă, 1950-1951); asistent (1950-1958), lector (1958-1968), conferenţiar (din 1968 şi până la pensionare, în 1982). Pentru îndelungata şi prestigioasa activitate didactică şi ştiinţifică, la 1 octombrie 1999 Senatul Universităţii din Bucureşti i-a acordat Matildei Caragiu-Marioţeanu titlul de Profesor Universitar Onorific. A predat, neîntrerupt, mai bine de 30 de ani, la Universitatea din Bucureşti diverse cursuri şi seminarii: istoria limbii române, dialectologia română, gramatica istorică/descriptivă, limba română contemporană, gramatica comparată a limbilor romanice. A acordat 70 de grade didactice I profesorilor de limba şi literatura română din Ţară. La Cursurile de vară de la Sinaia, organizate de Universitatea din Bucureşti, a ţinut în anii 1960-1968 prelegeri şi seminarii de limbă şi civilizaţie română pentru străini. A predat, de asemenea, cursuri teoretice şi practice de română ca profesor-invitat la Universitatea din Salzburg, Austria (1970-1973) şi Frankfurt pe Main, Germania (1983). În străinătate a mai prezentat diverse conferinţe la congrese, colocvii şi simpozioane, din 1965 până în 1995, în prestigioase centre universitare şi de cercetare din Polonia, Austria, fosta Iugoslavie, Malta, Danemarca, Germania, Olanda, Canada, Italia,

Bulgaria. Dintre subiectele tratate dincolo de hotarele patriei, s-au evidenţiat prin originalitate şi inedit cele privind dialectul aromân şi civilizaţia aromână în ansamblu. Bibliografia lucrărilor ştiinţifice semnate de Matilda Caragiu-Marioţeanu, publicate în ţară sau în străinătate, include peste 10 volume (unele în colab.), care au beneficiat de circa 30 de recenzii; peste 60 de studii şi articole; aproape 20 de recenzii inserate în reviste, anale sau culegeri de specialitate. La acestea se adaugă zeci de articole de cultivare a limbii române, publicate în ziare şi reviste nefilologice (România literară, Tribuna României, Cinema etc.); ciclurile de emisiuni radiofonice (rubricile “Odă limbii române”, “Fonoteca de aur” ş.a.) şi, mai ales, televizate (rubricile “Mult e dulce şi frumoasă”, “Cuvinte potrivite”, “Limba română”, “Viaţa spirituală” ş.a.), a căror prezentatoare a fost constant pe parcursul a mai bine de 30 de ani. Tematic, lucrările ştiinţifice ale dnei M. Caragiu-Marioţeanu, s-ar grupa astfel: a) dialectologie română (“Fonomorfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală”, 1968; capitolul “Dialectul aromân” în lucrarea colectivă “Crestomaţie romanică”, 1968; “Compendiu de dialectologie română (nord- şi sud-dunăreană”, 1975; “Dialectologie română” (în colab., 1978), capitolul despre dialectul dacoromân al limbii române în lucrarea colectivă de proporţii “Lexikon der romanistischen Linguistik”, Vol. III, Tübingen, 1989; studiul “Un Dodecalog al aromânilor...”, 1993, cu mai multe reeditări şi traduceri în limbi străine; “Dicţionar aromân (macedo-vlah). A - D”, 1997); b) manuale şi studii de limbă română pentru străini (“Cours de langue roumaine. Introduction à l’étude du roumain à l’usage des étudiants étrangers” – în colab., 1967; cu ediţii revăzute şi completate – în 1972, 1978, 1981); o variantă în engleză a aceluiaşi manual (1969, 1980); cursul “Rumänisch für Sie” (în colab., München, 1976-1979; revăzut şi adăugit în 2 vol., München-Bucureşti, 1993, 1996, 1997); c) istoria limbii române (capitolul “Româna comună”, în colab., din studiul “Istoria limbii române”, II, 1969; capitolele “Româna comună” şi “Dialectul aromân”, pentru “Tratatul de istorie a limbii române”, vol. I, II - manuscris aflat în posesia Institutului de Lingvistică din Bucureşti). M. Caragiu-Marioţeanu abordează cele mai diferite aspecte ale dialectologiei, foneticii, structurii gramaticale, istoriei limbii române (inclusiv despre aportul unor personalităţi de vază ale lingvisticii şi filologiei române), romanisticii, contactelor lingvistice ale românilor cu alte popoare etc. în studii şi articole publicate în volume tematice (“Studii de gramatică”, 1957; “Omagiu lui Iorgu Iordan”, 1958; “Omagiu lui Al. Graur”, 1960; “Fonetică şi dialectologie”, 1962; “Omagiu lui Al. Rosetti”, 1965, 1975 (în lb. fr.); “Elemente de lingvistică structurală”, 1967; “Logos Semantikos – Studia linguistica in honorem Eugenio Coseriu”, 1981; “Limba română şi varietăţile ei locale”, 1994, 1995; “Studi romeni e romanzi”, Padova – Italia, 1995 etc.), în reviste de specialitate (Studii şi cercetări lingvistice, Limba română, Revue roumaine de linguistique, Revista de istorie şi teorie literară, Academica de la Bucureşti, Dacoromania din München; alte buletine sau anuare de lingvistică din Florenţa,

Tübingen, Heidelberg, Viena, Berna, Atena, Berlin, Paris, Madrid, New York ş.a.); în publicaţii de cultură (Tribuna României, Caiete critice şi, în special - România literară). Un loc distinct în această listă îl ocupă cercetările vizând graiul matern – aromâna, tipărite atât în publicaţii de specialitate din ţară şi dincolo de hotarele ei, cât şi în ziare şi reviste de expresie aromână: Deşteptarea şi Zborul a nostru. De fapt, de-a lungul activităţii sale, M. Caragiu-Marioţeanu a studiat, sub toate aspectele, aromâna, având reputaţia unei fine cunoscătoare a acestui dialect (considerat de unii specialişti şi ca o limbă aparte), pe care o apreciază ca “extrem de bogată”. Pe lângă lucrările în volum amintite, a publicat cercetări-descrieri fonologice, morfologice, lexicale, tipologice, caracteristici individualizatoare, literatură aromânească, scrieri despre personalităţi aromâne ş.a. A editat cel mai vechi text, cu conţinut religios, scris în aromână – “Liturghier aromânesc, manuscris anonim inedit” (1962, Premiul Ministerului Învăţământului), descoperit la Biblioteca Naţională din Tirana, localizat cu aproximaţie la Moscopole, începutul sec. XVIII. În volumul “Fonologie aromână. studiu de dialectologie structurală” (1968) a elaborat cea dintâi descriere a sistemului fonologic al aromânei şi o descriere structurală a părţilor de vorbire la nivel morfematic. Volumul “Compendiu de dialectologie română (nord- şi sud-dunăreană)”, tipărit în 1975 şi distins cu Premiul “T.Cipariu” al Academiei (1977), reprezintă o sinteză a aspectelor fundamentale ale dialectologiei în general şi ale celei române în special. “Dodecalogul aromânilor...”, cu traduceri în franceză şi în engleză, ce i-au asigurat o largă răspândire în lume, conţine 12 “adevăruri incontestabile” privind istoria, limba, geografia, tradiţiile şi credinţa conaţionalilor săi, nişte axiome formulate argumentat şi emoţionant, în ultima din ele spunându-se tranşant că “Aromânii (macedo-vlahii) trebuie să aibă un singur scop: să-şi cultive (a se citi: să-şi perpetueze, V.P.) limba maternă şi tradiţiile lor”. Nimic mai actual şi pentru noi, românii din stânga Prutului, expuşi de vitregia istoriei unor primejdii asemănătoare celor prin care le-a fost aromânilor dat să treacă. Solidul “Dicţionar aromân (macedo-vlah)” (DIARO), comparativ, contextual, normativ şi modern, dotat cu un extrem de bogat material ilustrativ, este dedicat “nu numai fiicei” (Brânduşa-Mihaela Niro, n. 1956, trăitoare acum în S.U.A. - V.P.), “dar şi soţului Constantin Marioţeanu” (1915-2000), “care mi-a fost alături la bine şi la rău, cu dragoste şi devotament”; “familiei mele şi tuturor aromânilor (...), mai ales tinerilor (...), care sper să găsească în DIARO un bun instrument de lucru şi o sursă de informaţie şi chiar de bucurie”. A repovestit în română basme aromâne, care au fost publicate în mai multe rânduri (în volumele colective “Basme nemuritoare”, 1967; “Din cele mai frumoase basme ale lumii”, II, 1991 etc.). Este semnatara unei plachete de poeme (unele apărute mai întâi pe un disc Electrecord: “Di nuntru şi-di nafoarâ. Stihuri armâneşti/Din năuntru şi din afară. Stihuri aromâne” (1994; cu o reeditare în 1999, în Belgia, incluzând traduceri juxtaliniare în franceză, efectuate de autoare). Dovadă a calităţii şi finalităţii acestor şi altor lucrări ştiinţifice de Matilda Caragiu-Marioţeanu stă şi numărul mare de recenzii, consemnări, analize – în majoritate, favorabile şi elogioase. Altă dovadă a înaltei aprecieri a eforturilor de cercetătoare ale ei ne-o oferă multele premii, diplome şi ordine ce i s-au acordat pe parcursul anilor de muncă. Pe lângă distincţiile amintite

mai sus, am mai consemna: Premiul “George Murnu” al Fundaţiei cultural-ştiinţifice “Magazin istoric” – pentru DIARO (1998, oferit de familia Monica şi Dimitrie Sturdza); Premiul “Teohar Mihadaş” al Fundaţiei cultural-ştiinţifice “Andrei Şaguna” – “trâ tutâ activitatea dipusâ trâ aromânisticâ (...) tra s-nu chiarâ, ma s-creascâ şi s-tiniseascâ limba armâneascâ, limba a l’ei mumă” (1998). Deţine Diploma de onoare “Ehren Urkinde”, principala distincţie a Uniunii Culturale Aromâne, din Freiburg, Germania (1987) – pentru întreaga activitate de studiere şi propagare a aromânei; “Diploma of Excellence”, acordată de Radio România Internaţional (1999), Diploma de onoare “Marian Papahagi”, oferită de Fundaţia “Cuza Vodă” şi Muzeul Literaturii Române din Bucureşti (1999); Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de comandor, acordat prin Decret prezidenţial, de Ziua Naţională a României (1 Decembrie 2000). În 1997, la aniversarea savantei, în semn de recunoaştere şi preţuire a meritelor sale în românistică, a fost tipărit un număr special “Omagiu Matildei Caragiu-Marioţeanu” al publicaţiei Revue roumaine de linguistique. Sensibilă la situaţia conaţionalilor din afara actualelor frontiere ale României, receptivă la problemele de ordin lingvistic şi cultural din R.Moldova, M.Caragiu-Marioţeanu a redactat şi a semnat numeroase declaraţii şi memorii vizând recunoaşterea oficială a denumirii corecte a limbii vorbite la noi şi punerea în drepturi a limbii române în spaţiul, dezechilibrat sub aspect lingvistic, de la est de Prut. În prezent, M. Caragiu-Marioţeanu continuă munca la DIARO; are pregătită pentru tipar o carte de amintiri despre zbuciumata viaţă şi fulminanta carieră artistică a lui Toma Caragiu. La această aniversare, la Bucureşti a văzut lumina tiparului placheta “Neuri / Zăpezi / Nieges”, incluzând 13 poeme, scrise de Matilda Caragiu-Marioţeanu în trei idiomuri ce i-au marcat atât de puternic viaţa, activitatea şi credinţa: aromâna, româna şi franceza.

Bibliografie selectivă:

CARAGIU-MARIOŢEANU, MATILDA. Compendiu de dialectologie română (nord- şi suddunăreană). – Bucureşti: Ed. şt. şi encicl., 1975. CARAGIU-MARIOŢEANU, MATILDA. Aromânii în mileniul III: o abordare prospectivă//România literară. – 2001. – 15-21 aug. – P. 14-15. BALACCIU, JANA. Caragiu-Marioţeanu, Matilda// Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu. Dicţionar de lingvişti şi filologi români. – Bucureşti: Albatros, 1978. – P. 92. Matilda Caragiu-Marioţeanu: Scurtă biografie//Caragiu-Marioţeanu, Matilda. Dicţionar aromân (macedo-vlah). – Bucureşti, 1997. – P. 455. Pohilă, Vlad. Revista Limba Română (Nr. 4-6, anul XII), 2002

RUSU, DORINA N. Caragiu-Marioţeanu, Matilda//Rusu, Dorina N. Membrii Academiei Române: 1866 – 1999: Dicţ. – Bucureşti, 1999. – P. 104-105.