Maruska -pop Irimie Pompei

MARUSKA Realizarea regizorală a monologului rămâne la latitudinea fiecăruia. Importante sunt însă schimbările de stare şi evidenţierea stărilor bipolare prin care trece Maruska. Deci monologul este unul al virtuţiilor actoriceşti până la urmă, depinzând în mare măsură de calitatea actoricească a interpretei. Maruska iasă din casă. Închide uşa. Ea are impresia că închide usa cu un sistem sofisticat de închidere (vocalizează acest lucru), de fapt tot sistemul de închidere nu este nimic altceva decât niste sârme. Începe să se deplaseze în scenă Sunt afară din nou. Oare de ce mă pedepseste Dumnezeu? Încă o zi. Dumnezeu? ... Dar eu oricum nu cred în Dumneazeu. Dar cred în ceva, trebuie să existe CEVA. Hm! Dar, de ce mă gândesc la acel CEVA că m-ar pedepsi? Eu până la urmă iubesc viaţa. Cel puţin o iubeam!! DA!DA! uită-te la mine. Ai ce vedea. DA! Sunt nebună! Dar oare chiar sunt nebună? Mi-e foame! Şi as bea o cafea. Uite că am ajuns în staţia de autobuz. Aici sunt mulţi oameni. Trebuie să ţip, să mă vadă că exist. AAAAAAAAAAAAAA! (oamenii de pe stradă, la fel de bine pot să fie şi vocii în off)Maruska! Maruska! Aşa, cel puţin acum stiţi că exist. Ah! Uite, oamenii, beau cafea la terase. Ce bună e cafeaua, cel puţin la ora asta! Ajunge la o terasă, stă lângă o masă pe care se alfă diferite lucruri rămase după diferiţi consumatori. Până la urmă ridică un pahar pe jumătate plin şi îl bea dintr-o sorbitură. Uite un pahar de cafea pe jumătate plin uitat pe masă. Hmmm, dar ce e gustul ăsta amar în gura mea?? Oare ăsta să fie gustul cafelei?? Dar eu nu am de unde să ştiu! Eu nu beau cafea niciodată! La dracu! Nu reusesc să îmi aduc aminte dacă îmi plăcea cafeaua sau nu. Dar oare EU beam cafea ÎNAINTE! Începe să se deplaseze din nou. Ajunge în faţa unei statui ale latinităţii. (Este statuia cu lupoaica împreună cu Romulus şi Remus copii).

În timp ce vorbeste se învărte în jurul statui din ce în ce mai repede şi parcă înfăptuieşte un ritual. Ah! Şi uite că am ajuns şi în Centru... E frumoasă clădirea asta a PRIMĂRIEI. Hm, uite că scrie PREFECTURĂ pe ea. A dracului treabă. Se pare că nu am mai fost de mult pe aici... Şi ce statuie frumoasă au pus aici în faţa PRIMĂRIEI. O lupoaică cu 2 copii care „sug din ea”!?! Cu siguranţă că stiam ce înseamnă şi asta, am citit despre asta... UNDEVA, CÂNDVA... Dar oare de ce de câte ori mă duceam în bucătăria cantinei femeile de acolo mă întrebau daca am venit în control sau dacă mi-e foame. Până la urmă şi eu eram una de a lor. Oare?? (oamenii de pe stradă, pot fi vocii din off)-Maruska! Maruska! De ce mă strigă oamenii Maruska, Maruska?? Pe mine mă cheamă Raluca Adela Simona. Dar pentru cine îndeplinesc oare eu aces ritual de ploaie african în jurul statui?!? Se opreşte, pune jos plasele din mână, dar nu foarte departe de ea, le ţine sub ea, ca şi o closcă care îşi protejează pui. Începe să caute frenetic în ele. Chiar şi aşa nimic nu se împrăstie în scenă din ele, dacă cumva ceva se împrăştie în scenă, ea le va aduna cu foarte mare viteză. Ah, uite şi copii care se întorc de la scoală. S-a făcut deja amiază. (râde) Trebuie să fie ciudat să vadă o femeie cu 9 plase pline ochii de prostii care dansează în jurul statui latinităţii. Se opreşte dintr-odată. Devine foarte tristă. Mâinile îi rămân în plase. Dar oare copilaşi mei ce fac? La dracu, nu îmi aduc aminte prea bine nici măcar feţişoarele lor. Poate ar trebui să încetez să mai caut prin plase. Şi apoi de unde ştie o biată bucătăreasă de ritualurile de ploaie africane şi de statui ale latinităţii?? Oare să aibă legătură cu faptul că soţul meu îmi spunea mereu că ar fi trebuit să mă fac bibliotecară?? Dar de ce bibliotecară şi nu altceva? Dar eu cu ce mă ocup? Unde lucrez?? (oamenii de pe stradă)-Maruska! Maruska! De ce mă strigă oameni Maruska? Pe mine mă cheamă Lidia Simona Ioana. Oare?

Uite că sa întunecat! (panicată, îşi scoate mâinile din plase) Vai, iaraşi nu am ajuns acasă la timp să termin mâncarea pe când ajung copilaşi şi soţul meu acasă. Ia plasele în mână, începe să alerge înspre direcţia de unde a venit. Lasă Maruska! Recuperezi TU! Întotdeauna ai fost puternică! Te revansezi tu într-un mod sau în altul. (veselă) Aşa, uite că fug spre casă. Dintr-o dată se opreşte la pronunţia cuvântului casă, cade dintr-o dată şi rămâne întinsă pe jos. Casă??... Casă?!?????! Dar... oare s-ar putea? Ar fi posibil să regăsesc totul acolo? Casă?? Cât timp voi mai putea oare să mă întorc acolo? Degeaba stai întinsă pe asfalt. Nu rezolvi nimic. Şi mai apoi îmi este teribil de foame. Mergem acolo şi mâncăm. Se ridică şi se deplasează din nou. Ajunge până la urmă pe o bancă. Da cum îi spune oare acelui cuvânt repetat obsesiv acum câteva minute?? Ahh, casă! Sunt sigură că mai există un cuvânt pentru asta, un cuvânt mai cald, un cuvânt care mă făcea foarte fericită înainte. Oricum nu îmi aduc aminte de el, ŞI MAI APOI CINE MAMA DRACULUI MAI VREA SĂ FIE FERICITĂ?! Hmm! Uite, toţi vecini sunt în geam... mă urmăresc, probabil le este frică de ce aş putea face. Sper numai să nu cheme salvarea şi de data asta. Deşi serurile pe care le injectează ei în mine mă fac fericită. NU! NU! (ţipăt puternic) Serurile lor mă fac să văd din nou lumea aceea nebună!! Hai curaj! (rugătoate) Să urcăm! Şi astăzi cu siguranţă casa va fi la fel ca şi ieri. NU MAI SPERA! Şi totuşi nu mă pot să mă opresc, nu pot să nu SPER! Dar nu e aşa că pot să sper? (vorbeste ca şi cu propria reflexie în oglindă) Şi asta numai dacă nu mai îmi dau din serul nebuniei. Hai sus. Până nu cheamă ăstia salvarea. Se ridică de pe bancă şi intră în casă. Uite! Ţi-am spus că e la fel ca şi ieri!!! Am auzit că dacă îţi gătesti poţi să şi mănânci! Gătit? Oare asta cum se face?

Ah! Uite chestia aia pătrată, cu 4 butoane pe ea. Foloseşte la gătit (iară-şi ca şi spre reflexia ei) Şi chestia aia rotundă de pe ea foloseşte tot la gătit. Ah! Uite, mi-am adus aminte. Sunt în ea nişte tăiţei şi nişte apă. DA! Şi dăm drumul la aragaz... DA! Aşa îi spune! (reflexia) aragaz, de la butoanele cele mici şi drăguţe. Interesante butoane, 3 albe şi unul roşu. Şi uite că scrie ceva pe ele, 0, 1 şi ½. Poate dacă mă forţez, îmi aduc aminte şi de alte lucruri asemănătoare cu ½. Dar e ciudat că numai un buton e pe ½. (agitată) Şi mai apoi sunt destul de sigură că EU nu sunt o persoană de jumătăţi de măsură. (veselă, fericită) Vezi, ţi-a venit fără să clipesti! DA! Aşa! Toate pe 1! Dar ăsta roşu strică tot aspectul! Aşa, afară cu el! Totuşi nu ştiu de ce am senzaţia că am uitat ceva. Ceva ce ar trebui să fie esenţial la chestia asta cu gătitul, şi sunt destul de sigură că are de a face şi cu butoiul ăsta pătrat şi cu numerele astea. Şi tot la fel de sigură sunt că acel… CEVA… de care am uitat are şi legătură cu tăiţei mei care sunt cam tari… şi mă fac să ma doară dinţii… Iar eu cred în acel CEVA. CEVA tot trebuie să fie… Aşa, să întindem pătura lângă tine butoiaş dragă… (râde) chiar dacă esti pătrat… şi să ne punem să dormim. Poate!… Cine ştie…. Cine ştie unde ne putem trezi?… …Şi acolo am să reusesc să vă găsesc în sfârşit!! (zâmbeste evident fericită).