Limitele Universului Observabil Pdf

  • Uploaded by: Paul Dolea
  • 0
  • 0
  • December 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Limitele Universului Observabil Pdf as PDF for free.

More details

  • Words: 1,187
  • Pages: 5
Timp si spatiu:limitele Universului observabil INTRODUCERE In cadrul acestei lucrari voi incerca sa prezint ipoteza mea referitoare la un posibil model de Univers, structurat pe nivele spatiale ierarhice, in care timpul propriu de desfasurare a unui eveniment depinde de “rangul”spatiului in care se desfasoara acel eveniment. Voi utiliza in cele ce urmeaza cativa termeni pe care incerc sa-i definesc mai mult intuitiv decat principial: -amplitudinea unui eveniment este zona spatiala in care evenimentul produce efecte sesizabile. -spatiul este spatial fizic ce ne inconjoara si in care evenimentele remarcabile pot fi puse in evidenta prin simturile noastre sau cu o aparatura nu foarte sofisticata; -subspatiul este spatiul fizic in care evenimentele remarcabile nu pot fi puse in evidenta cu mijloacele utilizate in spatiu sau hiperspatiu deoarece “amplitudinea” acestor evenimente este mult mai mica decat a celor ce se desfasoara in spatiu; -hiperspatiul este spatiul fizic in care evenimentele remarcabile nu pot fi puse in evidenta cu mijloacele utilizate in spatiu sau subspatiu deoarece “amplitudinea” evenimentelor remarcabile este mult mai mare decat a celor ce se desfasoara in spatiu. Voi considera ca viteza luminii nu depinde de “scara“ la care se desfasoara evenimentele, adica este aceeasi in subspatiu, spatiu, si hiperspatiu.

CE VREAU SA AFIRM As vrea sa arat ca timpul este dependent nu atat de viteza de deplasare a unui “observator relativist “, cat de “scara “ la care se desfasoara evenimentul respectiv, cu alte cuvinte, timpul “curge “ diferit in subspatiu, spatiu sau hiperspatiu,iar dependenta relativtsta a timpului propriu a unui observator este caz particular al teoriei mele.

S1 )

S2

Mai concret, as vrea sa gasim forma unei functii f si semnificatia fizica a termenului S, astfel incat T = f (S,c) Unde T este “timpul propriu” de desfasurare a unui eveniment S “scara “la care se desfasoara evenimentul ( o sfera determinata de raza sa r) c este viteza luminii. Cu alte cuvinte, daca un eveniment remarcabil in subspatiu se desfasoara intr-un timp oarecare T (masurat de un observator aflat in acel subspatiu), acelasi eveniment se va desfasura intr-un timp T’<>T” pentru un observator aflat in spatiu. In al doilea rand, as vrea sa afirm ca aceasta structura este repetitiva , adica subspatiul este hiperspatiu pentru o structura de rang inferior acelui subspatiu, iar hiperspatiul este subspatiu pentru o structura de rang superior acelui hiperspatiu.. CE PUTEM OBSERVA Evenimentele remarcabile ce se desfasoara la scara subatomica au o durata extrem de scurta, iar durata lor poate fi determinata doar prin metode indirecte de masurare. Evenimentele remarcabile ce se desfasoara la scara universului cunoscut au o durata extrem de lunga, iar durata lor poate fi determinata doar prin metode indirecte de masurare . “Deplasarea spre rosu” a spectrelor emise de stele indepartate a fost explicata prin efectul Doppler datorat “expansiunii” Universului Voi porni de la relatii matematice binecunoscute cu care voi ajunge la o alta interpretare a observatiilor astronomice. In spatiul ( S1 ) avem ∆E=hν1

(1)

h ∆E= — T1

sau

(2)

In spatiul (S2 ) avem ∆E=hν2

(3)

h ∆E= — T2

(4)

sau

iar explicatia lui Hubble pentru ”deplasarea spre rosu“ a liniilor spectrale s-a bazat pe efectul Doppler: c ν1 — = ——— ν0 c + v1

(5)

c ν2 — = ——— ν0 c + v2

(6)

si

din relatiile (5) si (6) gasim ν2 c + v1 — = ——— ν1 c + v 2

(7)

T1 c + v1 — = ——— T2 c + v2

(8)

sau

dar

v1=H0·r1

(9)

si v2=H0·r2

(10)

(conform legii Hubble, in care H0 este constanta lui Hubble) Inlocuind formula (9) si (10) in (8) vom gasi

si

Daca notam

T1 c + H0·r1 — = ——— T2 c + H0·r2

(11)

T1 c/ H0 + r1 — = ——— T2 c/ H0 + r2

(12)

c/ H0 =R 0

(13)

( R 0 , lungimea Hubble) vom gasi

T1 R0 + r1 — = ——— T2 R0 + r2

(14)

R0 + r2 T2 = T1 ——— R0 + r1

(15)

sau

Formula (15) arata dependenta timpului propriu dintr-o structura de rangul acelei structuri. a)

Daca

r1~ r2

T2 = T1

In spatii de acelas rang,timpul “curge” b)

Daca

r2 > r1

c)

Daca

r2 < r1

d)

Daca

r2 → ∞ ,

la fel

T2 > T1

,

,

T2 < T1 avem

R0 + r2 T∞ = lim T1 ——— = ∞ R0 + r1 r2→ ∞ e)

Daca

r2 → 0

(16)

, avem

R0 + r2 R0 T0 = lim T1 ——— = T1 ——— r2→ 0 R0 + r 1 R0 + r1

(17)

CONCLUZII Universul are o structura ierarhizata de tip S(-n),S(-n+1),…,S(-1), S, S(1), …,S(n-1), S(n) si este nu numai nemarginit ca intindere ,ci si ca numar de elemente structurale .Oricare element din spatiu poate fi considerat centrul unei astfel de structuri. Trecerea de la o structura de rang inferior la alta de rang superior (sau invers) se face treptat, fara sa existe delimitari ce pot fi puse in evidenta. Ceasurile unor observetori aflati in structuri de rang diferit nu sunt sincrone, astfel incat intr-o structura de rang superior timpul “curge” mai lent decat decat intr-o structura de rang inferior. “Dilatarea timpului” din teoria relativitatii restranse este efectul deplasarii unui observator ce trece treptat, pe masura cresterii vitezei sale, in structuri spatiale de rang din ce in ce mai mare. “Deplasarea spre rosu a liniilor spectrale ale stelelor indepartate se explica prin faptul ca noi comparam spectrul unui eveniment ce se desfasoara in hiperspatiu cu spectrul unui eveniment ce se desfasoara in spatiu, iar orologiile proprii acestor evenimente “bat” diferit. Nu este necesara folosirea unor modele de Univers in expansiune cu un moment initial de tip “big bang” ci putem concepe din nou un Univers infinit in timp si spatiu

Paradoxul Olbers care se refera la faptul ca, Universul fiind infinit si omogen, in orice directie am privi si intr-un unghi solid oricat de mic, ar trebui sa vedem cel putin o stea , drept pentru care cerul noptii ar trebui sa fie stralucitor si alb va fi rezolvat in modul urmator : cu cat privim la distante mai mari spre “marginile Universului” cu atat trecem in structuri de spatiu cu rang mai inalt iar timpul corespunzator evenimentelor observate va "curge" din ce in ce mai incet. Lumina vizibila va aluneca spre rosu, rosul spre infrarosu si asa mai departe, spre lungimi de unda tot mai mari. Trecand de o anumita limita, “dilatarea timpului” va fi atat de mare incat informatia nu va mai ajunge la punctul nostru de observare si cerul va deveni tot mai intunecat. Putem spune ca, pentru noi care suntem observatori in spatiul de rang "r", spatial de rang " r+n" din care informatiile pe care le primim vin atat de lent incat nu le mai putem prelucra reprezinta limita universului observabil.

Cluj-Napoca , 03decembrie 2007 Varianta revizuita si completata in 10 ianuarie 2009 fiz.PAUL DOLEA

Related Documents


More Documents from ""