Lectia De Comunicare - Interpretari Ale Tacerii

INTERPRETĂRI ALE TĂCERII

Comunicarea este adeseori considerată a fi cea mai grea lecţie pe care cineva poate aspira să o înveţe vreodată: mai grea decât operaţiile matematice, fizica sau chimia. Oare de ce? Pentru că ai nevoie de ceva mai mult decât de nişte reţete general valabile ale unor specialişti consacraţi care să te ghideze pas cu pas pe drumul labirintic al comunicării. Poţi învăţa reguli, axiome, tehnici de exprimare, dar acestea nu îţi garantează că vei trece proba de foc a confruntării faţă în faţă cu realitatea şi provocările pe care ea ţi le poate rezerva din punct de vedere comunicaţional. Mai trist este faptul că la tot pasul suntem înconjuraţi de oameni care cred cu tărie că stăpânesc arta comunicării, când de fapt toată experienţa lor se rezumă la jocul cu un număr limitat de cuvinte...tuturor acestora nu pot decât să le spun că greşesc, nedându-şi seama că tot ceea ce îi înconjoară sunt forme diverse şi nebănuite ale comunicării: banale gesturi, tăceri înţelepte, priviri iscoditoare, zâmbete fără sens...toate acestea pot transmite – pentru cine înţelege cu adevărat mecanismele naturii umane – zeci, sute, mii, milioane de taine şi înţelesuri în comparaţie cu nişte simple cuvinte articulate în grabă. De multe ori mi s-a întâmplat ca aflându-mă într-o situaţie dificilă sau mai puţin favorabilă (o discuţie contradictorie cu un coleg sau chiar cu un necunoscut) să nu doresc să exprim ce simt în momentul respectiv prin intermediul cuvintelor, gândidu-mă că oricum nu maş putea face înţeleasă de interlocutorul meu, care crede că Pământul se va învârti întotdeauna în jurul său. Tăcerea nu înseamnă neapărat că nu ai replică, ci mai degrabă că persoana căreia nu-i răspunzi, nu merită acel răspuns definit prin parametri verbali...Poate că nu merită nici să-ţi citească pe faţă ironia sau dispreţul pentru sufletul mărunt pe care îl ascunde. Dacă nu-i răspunzi cu aceeaşi monedă la cuvintele lipsite de sensibilitate şi bun simţ, este pentru că vezi, dincolo de faţada fragilă şi frumos împodobită, un suflet sterp, o minte goală, care oricum nu ar putea înţelege nimic din explicaţiile tale. Cuvintele pot răni uneori, dar tăcerea în faţa lor este un răspuns care provoacă o rană netratabilă...Cel care a vorbit a spus tot ce-a avut de spus şi ce a ştiut să spună, a rămas fără cuvinte pentru că este sărac din punct de vedere spiritual, cel care a tăcut şi-a exprimat dispreţul şi ironia, şi din priviri a oprit avalanşa de vorbe goale. Tăcerea reprezintă poate cea mai potrivită soluţie de comunicare într-o luptă în care adversarul tău are impresia că va controla totul până la sfârşit. „Tăcerea e de aur” pentru că ea nu poate fi mereu tradusă ca o renunţare la luptă, ca o expresie a sentimentului de teamă faţă de cel din faţa ta, faţă de reacţia lui violentă la cuvintele

tale; ea nu înseamnă neapărat o acceptare a teoriilor, greşelilor, presupunerilor sau al omului de lângă tine, care îţi tulbură discret sau uneori foarte grav liniştea cugetului. Tăcerea poate fi considerată o formă de manifestare a ironiei sau a dispreţului unei persoane faţă de un semen al său care nu înţelege ordinea firească a lucrurilor, a desfăşurării evenimentelor şi persistă în acţiuni iresponsabile de modelare forţată a acestora până ce creează o lume întoarse pe dos. Aşadar, tăcerea nu este un fenomen care conduce individul la izolare. O persoană care alege să nu se exprime prin cuvinte, nu încetează să comunice cu ceilalţi, doar că va comunica cu cei care sunt pregătiţi să o înţeleagă, să înţeleagă întrebările, răspunsurile, reproşurile sau sfaturile rostite într-o altă limbă, mai cuprinzătoare şi mai subtilă.