La Anumite Perioade De Timp.docx

La anumite perioade de timp, Hanu se golea și se golea și se umplea de lume. Poveștile curgeau una după alta și umplea locul de bună voie. Oamenii râdeau sau se întristau când un răzeș sau vreun fost ispravnic își depăna amintirile din tinerețe în fața hanului. Toamna cea pe terminate îi chema pe toți să se adune și să închine un pahar de vorbă în cinstea vreunei amintiri sau a vreunui domn care acum e oase și ulcele. Cu mult timp în urmă căci de atunci au trecut trei ani, îmi aduc aminte: un lucru necurat pusese stăpânire pe întreg ținutul Moldovei și stând la masă iaca aud cum vântul s-a oprit și caii legați încep a necheza. -Asta-i sămn rău, zise Ancuța,uitându-se pierdută la focul care ardea tăcut în vatră. Iaca atunci ușa se deschise și o namilă de om intră. Era cufundat în întuneric și chipul bălan nu i se vedea. Doar două mustăți întoarse i se zăreau de pe sub haina care îi acoperea chipul. Se sprijină cu o mână de peretele de la intrare și face semn cu mâna să i se puie un scaun langă el că îl dor picioarele, pesemne o fi vreun om bătrân adus aici de bunul gust al vinului. Când își dăduse postavul jos, am putut sa observ haina cusută cu fir de aur și cizmele lăcuite. În privirea lui se citea o tristețe adâncă. După ce se mai încălzi puțin, Ancuța îi dete o ulcică de vin roșu adus din dara de jos. Omul gustă, dar tot pe gânduri rămăsese. Moș Leonte ca să rupă tăcerea, îl intrebă ce îl aduce aici pe bărbat. Acesta se uită pierdut la oamenii din jur și răspunse că: -Viața m-a adus aici. Moș Leonte, îndrăzneț din fire,îl trase pe necunoscut și îl intrebă care e povestea lui. Acestă oftă și își drese glasul: -Cu mult timp în urmă am fost tăietor de lemne și îmi plăcea la nebunie ceea ce făceam, zise necunoscutul. -Și ce e rău în asta? spuse Leonte. -Nu-i rău, dar dorind să am mai mult, am căzut în mâna balaurului. -Ce balaur, omule? Zise speriată Ancuța. - Cel ce le știe pe toate și atunci mi-am dat ceea ce-i mai de preț, zise omul cu mustăție negre. Am vrut să-mi pun capăt zilelor, continuă necunoscutul. Ancuța tresări. Mergând așa alene, m-am întâlnit cu diavolul care îmi propusese la schimb ceea ce îmi va ieși prima dată în cale, când mă voi întoarce acasă, în schimbul tuturor bogătiilor de pe Pământ. -Vai de mine, omule! Și ce ai făcut? Zise călugărul Gherman. -Am crezut că ajuns acasă, câinele îmi va ieși în drum, dar ce să vezi, nu a ieșit el, ci fata mea, scumpa mea fata, Ana, care mi-a spus ce minune a făcut bunul Dumnezeu cu noi și cu bordeiul nostru: paiele de sub capră și inul de pe podea s-au prefacut în aur. A doua zi am făcut cum îmi ceruse diavolul și am duso pe Ana în pădure și acolo am lăsat-o. De multe ori, ea îmi apare în vis și-mi spune că nu e supărată pe mine pentru că în loc să o găsească diavolul, a găsit-o Maica Domnului. -Omule, să te ierte Dumnezeu, de ce ți-a trebuit să te încurci cu necuratul? zise Ancuța -Atunci ia aminte de visul tău și crede că Ana e în cer lângă Maica Domnului. Am să mă rog pentru sufletul tău, continuă călugărul. Unde te vei duce?

-În lume, căci casă n-am, nici familie, zise omul. -Atunci ia de aici zece galbeni și du-te cu Dumnezeu îi zise Ancuța. -De bani nu am nevoie căci mi-au distrus viața. Omul iese fără să mai spună ceva. Se întunecase, iar ceasul bătea ora 12.