Istoria Dreptului Romanesc

Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc Macheta-3

PROGRAMA ANALITICĂ Denumirea disciplinei

ISTORIA DREPTULUI ROMÂNESC

Codul disciplinei

Semestrul

Facultatea

DE DREPT „SIMION BĂRNUŢIU”

Profilul

JURIDIC

Specializarea

DREPT

I

Numărul de credite Numărul orelor pe semestru/activitati Total

SI

TC

AT

AA

Categoria formativă a disciplinei DF-fundamentală, DG-generală, DS-de specialitate, DE-economică/managerială, DU-umanistă

DG

Categoria de opţionalitate a disciplinei: DI-impusă, DO-opţională, DL-liber aleasă (facultativă)

DI

Discipline Anterioare

Obligatorii (condiţionate)

Recomandate

Obiective

Conţinut (descriptori)

 înţelegerea de către studenţii anului I a mecanismelor şi etapelor istorice de apariţie şi transformare a dreptului românesc; acomodarea cu sistemul de drept actual; acumularea conceptelor şi noţiunilor fundamentale ale limbajului juridic Organizarea social-politică a dacilor în epoca prestatală; statul şi dreptul getodac; statul şi dreptul în Dacia romană; Obştea sătească şi normele ei de conduită; Ţările şi legea ţării (sec. IV-XIV); Domnia şi legea ţării; Legea ţării şi instituţiile sale (sec. XIV- XVII); Domnia şi legea ţării; legea ţării şi instituţiile sale (sec. XIV- XVII); Ţara românească şi Moldova sub regimul turco-fanariot; organizarea de stat şi evoluţia dreptului; Revoluţia de la 1821; organizarea de stat în perioada 1821-1848; evoluţia dreptului; revoluţia de la 1848 ; organizarea de stat în perioada 1848-1859; Organizarea de stat şi dreptul în Principatul Transilvaniei în perioada 1691-1848; Organizarea de stat şi dreptul României moderne: epoca lui Cuza (1859-1866); Organizarea politică şi evoluţia dreptului în perioada 1866-1918; Transilvania în timpul liberalismului austriac şi dualismului austro-ungar (1861-1918); Statul şi dreptul în perioada 1918-1938; Statul şi dreptul în perioada 1938-1948

Forma de evaluare (E-examen, C-colocviu/test final, LP-lucrari de control) 1

E

Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc Stabilirea notei finale (procentaje)

- răspunsurile la examen/colocviu/lucrari practice

60%

- activitati aplicative atestate /laborator/lucrări practice/proiect etc

-

- teste pe parcursul semestrului

20%

- teme de control

20%

Bibliografia

1. Manuel Guţan, Istoria dreptului românesc. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2004 2. Emil Cernea, Emil Molcuţ: Istoria statului şi dreptului românesc, Şansa SRL, Bucureşti, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 1999; 3. Liviu P. Marcu: Istoria dreptului românesc, Lumina Lex, Bucureşti, 1997; 4. Dumitru V. Firoiu: Istoria statului şi dreptului românesc, 2 vol., Argonaut, Cluj-Napoca, 1998 5. Colectiv: Istoria dreptului românesc, 3 vol., Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1981-1987

Lista materialelor didactice necesare

Suport de curs în format electronic; curs tipărit

Coordonator de Disciplină

Grad didactic, titlul, prenume, numele

Semătura

LECTOR DR. MANUEL GUŢAN Legenda: SI-studiu individual, TC-teme de control, AT-activitati tutoriale, AA-activitati aplicative aplicate

2

Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc

ISTORIA DREPTULUI ROMÂNESC NOŢIUNI DE BAZĂ, AUTOTESTARE ŞI BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ pentru uzul studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă Obiectivele cursului sunt: înţelegerea de către studenţii anului I a mecanismelor şi etapelor istorice de apariţie şi transformare a dreptului românesc; acomodarea cu sistemul de drept actual; acumularea conceptelor şi noţiunilor fundamentale ale limbajului juridic I. DREPTUL ÎN SOCIETATEA DACICĂ 1. Dreptul în societatea dacică a evoluat în strânsă legătură cu evoluţia organizării politice. Apariţia statului dac al lui Burebista (82 ? î.Hr.) –în contextul teritorializării obştii gentilice dacice şi a instituţionalizării/personalizării puterii politice- a permis o împletire a formelor de exprimare a dreptului: cutumelor deja existente li s-au alăturat (posibil) legi emise de autoritatea statală centrală şi impuse cu ajutorul clerului. 2. Dreptul perioadei statale are în centru instituţia proprietăţii private funciare –în continuă dezvoltare-, a familiei monogame şi norme juridice penale marcate profund de magic şi religios. Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen: 1) Cum s-a format statul dac ? (a se vedea manual, pp. 10-12) 2)Cum era organizată administraţia publică locală în statul dac ? (idem, pp. 16-17) 3)Cum erau reglementate proprietatea şi familia în dreptul dac ? (idem, pp. 18-19) II. DREPTUL ÎN DACIA ROMANĂ (106-275) 1. Cucerirea şi includerea în imperiul roman a unei părţi din statul dac al lui Decebal a însemnat introducerea pe acest teritoriu a instituţiilor statale mult superioare ale dreptului public roman şi prezenţa, alături de cutumele dacice, a unui drept scris mult superior ca tehnică şi conţinut. 2. Imediat după cucerire, Dacia a intrat în procesul de integrare administrativă, economică şi militară, aşa cum prevedeau normele dreptului public roman. Conform acestor norme, ea a fost organizată ca o provincie distinctă, cu organe administrative, militare şi fiscale proprii: un guvernator, o Adunarea provincială, un procurator financiar (procurator Augusti), un procurator aurariarum. În Dacia romană au existat două tipuri de aşezări 3

Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc umane cu caracter civil, constituind tot atâtea tipuri de unităţi administrativ-teritoriale în cadrul provinciei Dacia: oraşele – municipiile şi coloniile- şi aşezările rurale – pagi şi vici. 3. Dreptul roman –ius civile- s-a aplicat în Dacia romană doar cetăţenilor romani, în timp ce băştinaşilor daci –transformaţi în peregrini- li s-a aplicat dreptul ginţilor (creat de romani pentru a se aplica raporturilor comerciale dintre cetăţeni şi peregrini sau peregrinilor între ei) şi dreptul cutumiar dac, în măsura în care a fost recunoscut de către guvernatorii Daciei romane. Învecinarea dintre dreptul dac şi cel roman a condus, în final, la îmbinarea celor două într-o sinteză ce va influenţa mai târziu dreptul cutumiar medieval românesc. Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen: 1) Cum erau organizate oraşele Daciei romane ? (idem, pp. 27-29) 2) Ce drept s-a aplicat în Dacia romană ? (idem, pp. 30-33) 3) Cum era reglementat dreptul de proprietate în Dacia romană (idem, pp.34-35) III. ÎNCEPUTURILE DREPTULUI MEDIEVAL 1. Retragerea aureliană a avut ca principal efect dispariţia statului în spaţiul nord-danubian, decăderea treptată a vieţii urbane şi ruralizarea vieţii pe aceste teritorii. În cadrul obştilor vicinale romanice devenite, în timp, româneşti dreptul a dobândit o formă de exprimare exclusiv cutumiară în cadrul aşa-numitului sistem normativ vicinal. Acesta cuprindea diverse norme juridice ce reglementau raporturile de putere în cadrul obştii, organele de conducere ale acesteia precum şi raporturile fundamentale legate de munca în comun a pământului. Proprietatea privată funciară se dezvoltă tot mai puternic fiind marcată de apariţia gardului şi a instituţiei preemţiunii. 2. În sec. VII-XIII obştea vicinală/sătească românească suferă un proces de integrare în formaţiuni politice tot mai vaste, de tipul ţărilor, care, la nivelul cnezatelor şi voievodatelor, se constituie în formaţiuni statale incipiente. În acelaşi timp, procesul de destrămare a obştii, ce debutează tot în această perioadă, marchează instaurarea raporturilor de dependenţă personală de tip feudal. 3. În epoca ţărilor apare şi aşa-numita Lege a Ţării formată din cutume ale sistemului normativ vicinal recunoscute de noile centre de putere cărora li s-au adăugat cutume noi create pentru a reglementa raporturi de drept public în cadrul noilor formaţiuni statale rudimentare. Legea Ţării aplicată în enclavele româneşti aflate pe teritoriul altor state medievale a purtat denumirea de Ius Valachicum. 4

Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen: 1) Cum era organizată politico-administrativ obştea vicinală românească? (idem, pp. 4041) 2) Cum erau reglementate dreptul de proprietate şi succesiunea în obştea vicinală românească ? (idem, pp. 42-43) 3) Ce reprezenta Legea Ţării ? (idem, pp. 49-51) IV. DREPTUL ÎN EVUL MEDIU DEZVOLTAT (SEC. XIV-XVII) 1. În evul mediu dezvoltat dreptul românesc a cunoscut un sistem juridic pluralist, eterogen, format din grupe de drept distincte ca sursă, sferă şi intensitate de aplicare. Formarea marilor state feudale Ţara Românească şi Moldova, conturarea unei autorităţi domenşti din ce în ce mai puternice precum şi prezenţa Bisericii Ortodoxe Române ca Biserică de stat, după modelul bizantin, şi-au spus cu toate cuvântul în privinţa evoluţiei dreptului românesc în epoca Evului Mediu dezvoltat. Ca urmare a lipsei unei autorităţi domneşti capabile să edicteze dreptul, în prima parte a epocii, Legea Ţării s-a menţinut şi după sec. al XIV-lea. Biserica Ortodoxă a stat la baza receptării, în colaborare cu statul, a unui drept nomocanonic, cunoscut sub denumirea de lege dumnezeiască precum şi a unui drept bizantin laic, cunoscut sub denumirea de lege împărătească. În sfârşit, consolidarea autorităţii centrale a transformat domnia într-un izvor de drept nou, domnesc. 2. Statul medieval românesc (Moldova şi Ţara Românească în sec. XIV-XVII) a fost o monarhie având în frunte un domn recrutat printr-un (păgubos) sistem electivo-ereditar şi dotat cu largi atribuţii. S-a realizat şi la noi o trecere de la o monarhie fărâmiţată –cu accente particulare- bazată pe contractul vasalic la o monarhie a stărilor bazată pe un partaj al puterii statale între domn şi stări în cadrul căruia stările s-au manifestat mai puţin ca elemente de control ale domniei cât ca partenere de guvernare acceptate de către domnie. Sfatul domnesc, Adunarea de stării şi marii dregători au reprezentat elemente de sprijin ale domniei în conducerea ţării. Organizarea administrativ-teritorială s-a remarcat prin uniformitate a marilor unităţi administrativ-teritoriale (judeţe în Ţara Românească şi ţinuturi în Moldova) şi prin prezenţa unor oraşe aflate cu domnia în raporturi contractuale de tip medieval. Sub aspectul raporturilor de drept internaţional, ţările române s-au aflat, între sf. sec. al. XIV-lea şi începutul sec. al XVI-lea, în aşa-numita „casă a armistiţiului” în raporturile cu imperiul otoman, pentru ca de la începutul sec. al XVI-lea să intre în aşanumita „casă a protecţiei tributare”. 3. Raporturile de tip feudal între marii proprietari de domenii (boierii şi biserica) s-au concretizat într-o structură specifică a domeniului seniorial –rezerva feudală + loturile aflate în folosinţa ţăranilor dependenţi- şi obligativitatea achitării rentei feudale în muncă, natură şi bani faţă de stăpânul feudal. Instituţiile dreptului privat –proprietatea, familia, 5

Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc căsătoria, succesiunile, obligaţiile, contractele- au fost reglementate de Legea Ţării cu puternice influenţe din partea bisericii ortodoxe. Dreptul penal a fost puternic influenţat de dreptul bizantin receptat prin intermediul pravilelor. 4. Datorită cuceririi de către coroana maghiară, Transilvania a cunoscut un destin juridic şi politic diferit de cel al ţărilor române extracarpatice. Între anii 1176-1541 ea a luat forma unei entităţi politico-administrative întegrate regatului maghiar dar dominată de puternice accente de independenţă. În fruntea ei se afla un voievod –de unde şi denumirea de voievodat- numit de regele maghiar şi dotat cu atribuţii diverse în administrarea Transilvaniei. Aducerea pe acest teritoriu a saşilor şi a maghiarilor alături de băştinaşii români a condus la apariţia unei diversităţi atât în plan administrativ cât şi în plan juridic. Fiecare etnie şi-a avut o organizare adminsitrativ-teritorială proprie şi norme juridice proprii care au fost, treptat, codificate. Intrarea Transilvaniei sub suzeranitatea turcească a marcat debutul principatului autonom (1541-1683). Încadrată în rândul teritoriilor aflate sub protecţie tributară, Transilvania era o monarhie de stări unde principele era împărţea puterea şi era controlat de către stări. Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen: 1) Cum a evoluat dreptul românesc medieval ? (idem, pp. 53-57) 2) Care au fost forma de guvernământ şi regimul politic în Ţara Românească şi Moldova? (idem, pp. 58-61) 3) Cum a funcţionat sistemul electivo-ereditar de recrutare a domnului ? (idem, pp. 62-64) 4) Cum erau organizate dregătoriile centrale ? (idem, pp. 70-72) 5) Cum erau organizate oraşele şi târgurile ? (idem, pp. 85-90) 6) Care a fost statutul juridc internaţionakl al ţărilor române ? (idem, pp. 90-91) 7)Cum era reglementat dreptul de proprietate în Legea Ţării ? (idem, pp. 96-100) 8) Cum era organizată administrativ-teritorial Transilvania în epoca voievodatului ? (idem, pp. 110-116) 9) Care era forma de stat a Transilvaniei sub suzeranitatea otomană ? (idem, p. 117) 10)Cum a evoluat dreptul în Transilvania medievală ? (idem, pp. 122-124) V. DREPTUL ÎN EPOCA ABSOLUTISMULUI LUMINAT. TRECEREA DE LA DREPTUL MEDIEVAL LA DREPTUL MODERN 1. Epoca fanariotă a reprezentat pentru Ţara Românească şi Moldova o perioadă de involuţie economică şi politică dar şi o perioadă de evidente evoluţii în materie juridică şi administrativă. În ceea ce priveşte dreptul, se remarcă o creştere a importanţei dreptului scris în defavoarea cutumei, un debut al codificării dreptului, o laicizare accentuată a acestuia şi debutul unui proces de receptare juridică dinspre apusul Europei. În amteria administraţiei publice, în ciuda generalizării şi absolutizării venalităţii slujbelor şi a 6

Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc atingerii unor cote de corupţie nemaiîntâlnite, s-au pus în această perioadă bazele administraţiei publice moderne. 2. Desfiinţarea raporturilor de aservire personală dintre ţărani şi proprietarii feudali (1746 în Ţara Românească şi 1749 în Moldova) a condus la transformarea fostului ţăran aservit într-un om liber dar lipsit de pământ şi la obligarea acestuia să muncească în continuare pământul boieresc şi mănăstiresc pe baze contractuale (clăcăşia). În acelaşi timp, evenimentul a declanşat procesul de trecere de la proprietatea fărâmiţată de tip feudal la proprietatea absolută de tip modern. 3. Intrarea Transilvaniei sub suzeranitate austriacă (1689-1867) a permis o menţinere pur formală a autonomiei acesteia şi la transformarea organelor statale proprii în simple executante ale deciziilor luate la Viena. În materie juridică, intrarea imperiului austriac în epoca absolutismului monarhic a condus la o diminuarea a incidenţei dreptului transilvănean fără ca acesta să fie, totuşi, eliminat. Un regim juridic aparte a cunoscut viaţa românilor ce au făcu parte din regimentele grănicereşti. Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen: 1) Cum a debutat modernizarea dreptului în Ţările Române? (idem, pp. 130-132) 2) Cum a evoluat fenomenul venalităţii slujbelor ? (idem, pp. 135-136) 3)Cum a evoluat dreptul de proprietate în epoca fanariotă? (idem, p. 146) 4) Ce regim juridic s-a aplicat în cadrul regimentelor grănicereşti româneşti ? (idem, pp. 156-157) VI. EPOCA MONARHIEI NEO-ABSOLUTISTE ŞI MODENIZAREA DREPTULUI 1. Modernizarea dreptului românesc la începutul sec. al XIX-lea s-a făcut în condiţiile controlului tot mai strâns pe care l-a exercitat imperiul ţarist asupra ţărilor române. În bună parte, modenizarea dreptului românesc s-a datorat Regulamentelor Organice aplicate sub ocupaţie rusească începând cu 1831-1832. În acelaşi timp, modenizarea statului sia dreptului în genere s-a datorat şi numeroaselor programe şi proiecte de reformă care, începând cu revoluţia lui Tudor Vladimirescu, s-au succedat neîncetat. Regulamentele Organice au introdus în premieră, cel puţin formal, separaţia puterilor în stat în cadrul unui regim politic marcat încă de tarele feudalismului. Un rol important au jucat Regulamentele în modernizarea administraţiei publice centrale şi locale, a justiţiei şi a finanţelor. 2. Revoluţia de la 1848 a urmărit în ţările române înlăturarea regimului regulamentar care prin jocul atribuţiilor organelor statale degenerase în neo-absolutism şi a militat pentru consacrarea regimului reprezentativ unicameral şi a regimului parlamentar. Înfrângerea ambelor revoluţii şi Convenţia de la Balta-Liman (1849) au condus la menţinerea, cu unele 7

Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc modificări, a Regulamentelor Organice. În Transilvania revoluţia de la 1848 a avut şi un pronunţat caracter naţional. 3. Adunările ad-hoc din 1857 şi Convenţia de la Paris din 1858 vor pune capăt abuzurilor regimului parlamentar şi vor deschide porţile instaurării monarhiei constituţionale şi regimului parlamentar în ciuda impreciziei şi neclarităţii textului convenţional. 4. Modernizarea dreptului a continuat, făcându-se tot mai clare contururile sistemului modern de drept românesc. Ramurile dreptului se diversifică şi se conturează prin norme juridice proprii, adeseori codificate. Importul juridic dinspre apusul european, mai ales din spaţiul de limbă franceză, a continuat şi s-a generalizat. Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen: 1) Care sunt caracteristicile Regulamentelor Organice? (idem, pp. 162-164) 2) Ce importanţă a reprezentat revoluţia de la 1848 pentru evoluţia constituţionalismului românesc? (idem, pp. 174-176) 3) Cum reglementa Convenţia de la Paris organizarea statală a ţărilor române? (idem, pp. 178-181) 4) Cum a evoluat dreptul civil în această perioadă? (idem, pp. 182-183) VII. EPOCA LUI CUZA ŞI AŞEZAREA BAZELOR DREPTULUI ROMÂNESC MODERN (1859-1866) Epoca lui Cuza a însemnat realizarea primului pas spre unitatea statală a tuturor românilor, o epocă de incertidudine sub aspectul regimului politic şi aşezarea dreptului românesc pe fundamente noi, moderne. În ciuda prevederilor Convenţiei de la Paris, în 1859 s-a realizat uniunea reală a celor două principate române iar la 1862 s-a realizat statul român unitar. Epoca s-a evidenţiat prin mari reforme în materie administrativă, a proprietăţii funciare, a sistemului electoral etc. Au fost adoptate acum cele 4 coduri importante (civil, penal, de procedură civilă şi de procedură penală) care au revoluţionat complet sistemul de drept românesc. Construcţia acestor coduri s-a fcăut printr-un import juridic mai mult sau mai puţin raţional realizat din legislaţia occidentală, mai ales de limbă franceză. Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen: 1) Cum au evoluat ramurile dreptului în această epocă? (idem, pp. 187-188) 2) Cum a organizat statul Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris? (idem, pp. 189191) 3) Cum a evoluat dreptul civil? (idem, pp. 195-196) 8

Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc VIII. VECHIUL REGAT AL ROMÂNIEI ŞI PROCESUL DE „ADAPTARE” A DREPTULUI (1866-1918) Aşezată în cadrul mai larg al problemei identităţii culturii româneşti, problema impoerturilor juridice masive realizate în epoca lui Cuza s-a conturat într-o adevărată dispută a „formelor fără fond”. Conştientizând în cele din urmă necesitatea receptării juridice, atenţia juriştilor s-a concentrat asupra modului în care instituţiile importate au fost asimilate de către societatea românească. Sub aspectul organizării statale, Constituţia de la 1866 (preluată după constituţia belgiană din 1831) a consacrat monarhia constituţională parlamentară, regimul parlamentar, monarh străin recrutat pe cale ereditară pe baza principiului primogeniturii (fapt care excludea luptele pentru tron) şi un parlament bicameral. Din nefericire, practica vieţii constituţionale româneşti a transformat mecanismele regimului parlamentar într-un aşa-numit regim guvernamental în cadrul căruia guvernul proaspăt adus la putere de regele Carol I îşi recruta prin manipularea alegerilor un parlament majoritar. Deşi neconsacrat constituţional, consiliul de miniştri a fost organizat şi a funcţionat în baza unor cutume constituţionale. Administraţia publică locală a fost formal organizată în baza principiilor descentralizării şi desconcentrării administrative însă nici unul dintre acestea nu s-a regăsit concret la nivelul vieţii administrative româneşti. În ceea ce priveşte celelalte ramuri ale dreptului, procesul de adaptare a instituţiilor importate s-a realizat, uneori, printr-o abatere intenţionată de la spiritul şi litera acestora – cum s-a întâmplat în cazul legislaţiei învoielilor agricole ce se abătea flagrant de la principiile Codului civil din 1865. Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen: 1) Cum s-a reflectat în domeniul istoriei dreptului românesc problema „formelor fără fond”? (idem, pp. 199-202) 2) Ce reprezintă monarhia constituţională parlamentară? (idem, pp. 202-203) 3) Cum a fost organizată administraţia publică locală în această perioadă? (idem, pp. 209-211) 4) Care sunt reglementările perioadei ce s-au abătut flagrant de la principiile Codului civil din 1865? (idem, p. 213) IX. TRANSILVANIA DE LA LIBERALISM LA DUALISM (1861-1918) Constituţiile imperiale din octombrie 1860 şi februarie 1861 au reorganizat Marele Principat al Transilvaniei pe baza egalităţii naţionale şi confesionale. Dieta convocată la 9

Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc Sibiu în 1863 în baza principiului proporţionalităţii a fost motorul fundamental al epocii considerată liberală. Dominată de românii majoritari ea a reuşit să adopte o legislaţie reparatorie faţă de naţiunea română în materie de egalitatea în drepturi, recunoaşterea limbii române ca limbă oficială, în materie judecătorească şi electorală. Din nefericire, instaurarea dualismului austro-ungar a pus capăt acestei epoci de afirmare a autonomiei transilvănene şi de îndreptăţire egală a naţiunii române. Instaurarea dualismului austro-ungar (1867) a determinat dispariţia Transilvaliei ca principat autonom şi încorporarea ei ca o simplă diviziune administrativ-teritorială la regatul Ungariei. În perioada scursă până la 1918 autorităţile maghiare de la Budapesta au adoptat o legislaţie menită să contribuie la deznaţionalizarea etniilor transilvănene şi maghiarizarea acestora. Încadrată în statul maghiar, Transilvania a pierdut toate instituţiile specifice autonomiei sale, teritoriul său fiind organizat administrativ-teritorial uniform. Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen: 1) Care a fost legislaţia Dietei de la Sibiu în epoca liberalismului? (idem, pp. 218-219) 2) Care a fost legislaţia de deznaţionalizare şi oprimare a minorităţilor în epoca dualismului austro-ungar? (idem, pp. 222-223) X. PERIOADA INTERBELICĂ ŞI PROBLEMELE UNIFICĂRII DREPTULUI (1918-1938) În condiţiile în care, după unirea din 1918, pe teritoriul României se aplicau nu mai puţin de patru legislaţii diferite, unificarea dreptului a devenit una din priorităţile legislativului de la Bucureşti. Soluţionarea problemei nu era simplă, ca dovadă ca ani buni s-a aplicat o legislaţie diferită pentru aceleaşi raporturi sociale. Dintre cele două modalităţi de unificare –extinderea legislaţiei din Vechiul Regat şi adoptarea de noi acte normative care să sintetizeze ceea ce era mai bun în cele patru legislaţii- s-a apelat cel mai adesea la prima soluţie. Organizarea statală a fost reglementată de Constituţia din 1923 care păstra principiile celei de la 1866 la care adăuga votul universal (cu excluderea femeilor), naţionalizarea bogăţiilor subsolului, exproprierea pentru utilitate publică şi controlul de constituţionalitate. Mecanismele regimului parlamentar erau consacrate în condiţiile reglementării clare a instituţiei Consiliului de miniştri. Administraţia publică centrală a cunoscut o uniformizare a organizării serviciilor ministeriale iar în administraţia publică locală lupta pentru descentralizare, desconcentrare, regionalizare şi depolitizare nu a condus la rezultate notabile sub nici un aspect.

10

Manuel Guţan – Istoria dreptului românesc Dreptul civil a cunoscut o revigorare constantă a legislaţiei care să o îl pună de acord cu evoluţia vieţii economico-sociale. Sunt de remarcat reglementările în materia proprietăţii, a persoanelor juridice şi a obligaţiilor. În materia dreptului penal unificarea şi adaptarea la noile realităţi s-au realizat prin punerea în vigoare, în 1937, a unui nou Cod penal alături de unul de procedură penală. Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen: 1) Cum s-a soluţionat problema unificării dreptului după 1918? (idem, pp. 228-229) 2) Cum aevoluat dreptul civil în această perioadă? (idem, pp. 236-238) 3) Cum a evoluat dreptul penal în această perioadă (idem, pp. 238-239) XI. DREPTUL ÎN EPOCA DICTATURILOR DE DREAPTA (1938-1944) Instaurarea dictaturii regale, adoptarea Constituţiei din 1938 şi desfiinţarea partidelor politice au determinat sfârşitul democraţiei moderne şi al regimului parlamentar în România. Constituţia acorda regelui mari puteri, în ciuda păstrării formale a separaţiei puterilor în stat, şi aşeza la baza recrutării membrilor parlamentului corporaţiile profesionale. Demn de remarcat este faptul că acum, pentru prima dată, femeile au primit dreptul de a vota şi de a fi votate. Regimul dictaturii antonesciene (septembrie 1940-august 1944) a dat o lovitură definitivă democraţiei româneşti. Constituţia a fost suspendată, puterea trecută în întregime în mâinile mareşalului Ion Antonescu, devenit Conducătorul statului, iar regele a primit un rol pur decorativ în stat. Legislaţia adoptată în această perioadă prin intermediul decretelorlege a fost, nu rareori, marcată de tendinţele antisemite şi xenofobe ale regimului. Întrebări/cerinţe pentru autoevaluare minimală şi examen: 1) Care au fost coordonatele cosntituţionale ale regimului dictaturii regale? (idem, pp. 243-244 2) Cum au evoluat principalele ramuri ale dreptului în această perioadă? (idem, pp. 247254) Bibliografie minimală: Manuel Guţan, Istoria dreptului românesc, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2004

11