Ioan Slavici

IOAN SLAVICI – MOARA CU NOROC Nuvela Moara cu noroc a fost publicată în anul 1881 în volumul Novele din popor. Este o nuvelă realistă prin tematică, modalităţi de catacterizare a personajului şi de investigare psihologică, rolul conflictului interior. Din punctul de vedere al apartenenţei la un curent literar, este o nuvelă realistă. Tema nuvelei o reprezintă consecinţele dezastruoase pe care banul le aduce în viaţa omului. Conflictul nuvelei este unul interior şi unul exterior. Cel interior constă în oscilaţiile lui Ghiţă între dorinţa de a câştiga bani şi de a ramâne, totuşi, cinstit şi devotat familiei, iar conflictul exterior este relaţia antagonică dintre cârciumarul Ghiţă şi Lică Sămădăul. Ca formulă de incipit (începutul nuvelei) remarcăm scena în care bătrâna soacră a lui Ghiţă îl îndeamnă pe acesta să nu plece din satul lui, că numai liniştea propriului cămin îl face fericit. Ghiţă era cizmar, dar se săturase de cârpit cizmele oamenilor, nu câştiga bine şi s-a hotărât să plece la Moara cu noroc, pt a-*şi schimba destinul. Acolo, pentru un timp, lui Ghiţă şi familiei lui le mergea bine, câştigau mult, erau respectaţi, peste săptămână munceau, iar duminica mergeau la biserică toţi 4, Ghiţă, soţia lui, Ana, cei doi copii ai lor şi bătrâna soacră. Hanul şi moara erau situate într+un loc ciudat, de multe ori noaptea se auzeau sunete ciudate. Pe lângă han treceau porcarii cu turmele. Într-o zi, la han, şi-a făcut apariţia Lică Sămădăul, şeful porcarilor. Din discuţii, Ghiţă şi-a dat seama că şederea lui la Moara cu noroc va depinde de Lică. Încetul cu încetul , sămădăul pune stăpânire pe viaţa lui Ghiţă : trimite oameni la crâşmă, aceştia nu plătesc, vine în curtea lui Ghiţă când vrea, iar Ghiţă îşi cumpără câini şi pistoale. Lică momeşte câinii, iar de pistoale nu se teme, pt că este un om încercat. Tot ce-i mai rămâne lui Ghiţă este sa se alăture afacerilor necurate ale lui Lică. El trebuia să-i spună lui Lică cine a trecut pe la han şi să cunoască semnele porcilor, Lică vindea porci furaţi , o parte din câştig o avea şi Ghiţă. Cârciumarul îşi ascunde adevăratele intenţii faţă de familie, e mai dur. Pe de o parte ştie că nu face lucruri cinstite, dar nu l-ar denunţa pe Lică pt că este încântat de perspectiva câştigurilor obţinute în tovărăşia lui. La un moment dat, Ghiţă devine complicele lui Lică. Este bătut un arendaş , iar o femeie poposită la han este ucisă împreună cu copilul ei. Ghişă este reţinut de jandarmi, dar este apoi eliberat pe chezăşie. Hotărăşte să îl denunţe pe Lică. Prilejul se iveşte, pt că apare Pintea, un jandarm, fost

sămădău şi hoţ de codru, care a stat în în închisoare din cauza lui Lică. Se făcuse jandarm numai ca să se răzbune pe Lică. Ghiţă nu este sincer în totalitate cu Pintea, pt că îl denunţă pe Lică numai după ce ia o parte din banii acestuia. La sărbărotile Paştelui, Ghiţă îşi oferă nevasta drept momeală pt a-l prinde pe Lică. Merge să îl anunţe pe Pintea să vină ca să-l prindă pe Lică cu banii furaţi asupra lui. Scîrbită de soţ şi de tot ce se întâmpla, Ana i se dăruieşte lui Lică. Întors acasă, Ghiţă observă că onoarea lui familială a fost întinată şi o ucide pe Ana. Este ucis de sluga lui Lică, Răuţ. Lică incendiază Moara cu noroc şi pleacă, se aruncă cu capul într-un stejar. Moara cu noroc arde, focul distrugând păcatele care au năpădit acel loc. Finalul nuvelei este simetric. Bătrâna s-a întors cu copiii, găseşte totul distrus, şi pune totul sub semnul destinului: asa le-a fost data. Finalul are rol moralizator, pt ca banul şi orgoliul nemăsurat au consecinţe grave. Slavici îşi pedepseşte exemplar personajele, pt că ele sunt tipuri caracteristice societăţii şi lumii în general. Caracterizarea personajelor Ghiţă este personajul principal al nuvelei. Este un personaj care ţâşneşte din propria lui luptă, dar care nu se poate împotrivi destinului. La început era un cizmar sărac, care trăia liniştit cu soţia şi cei doi copii. El vrea să îşi depăşească condiţia şi să le asigure soţiei şi copiilor un trai mai bun.la Moara cu noroc dă de gustul banilor şi ar vrea să aibă xcât mai multţi. Relaţia cu soţia se schimbă, devine ascuns, nu-i mai pasă de ea şi de copii. În suletul lui se duce o luptă continuă, între dorinţa de a fi cinstit şi dorinţa de a câştiga bani. Ajunge să regrete că are familie, ca să poată face ce vrea. Ştie de nelegiuirile sămădăului, dar nu îl denunţă din laşitate, cât şi din faptul că el doreşte câştigul cu orice preţ. Banul îl dezumanizează şi îl face să îşi pună soţia drept momeală în braţele lui Lică. În acest moment, el nu mai are sentimente pt ea, nici grija, doar banul îl interesează. Chiar dacă ştie că sămădăul e un om rău, diabolic, el îl urmează, pt că să câştige bani prin orice mijloace. Momentul în care îşi ucide soţia este unul plin de cruzime. Ghiţă a pierdut în acel moment tot, a realizat că îşi pierde sufletul, dar nu mai putea da înapoi. Sfârşitul lui este simbolic pt că acest om şi-a pierdut simţul măsurii , iar dorinţa exagerată de bani sfârşeşte întotdeauna rău. Este un tip de personaj caracteristic lumii mercantile a sfârşitului secolului al XIX-lea. Modalităţi de caracterizare : -caracterizarea directă : autorul îl caracterizează ca pe un om de 36 de ani, puternic, doritor de a-şi schimba soarta -caracterizarea indirectă : +aautocaracterizare : d-apoi daca asa m-a făcut Dumnezeu ?

-vorbe şi fapte : din discuţiile cu Ghiţă rezultă dorinţa de a câştiga, îi dezaprobă gesturile, dar îl şi atrage personalitatea sămădăului -punctul de vedere al altor personaje : Ana, când nu îl mai iubeşte, îl numeşte muiere în pantaloni. Este, aşadar, un personaj tipic pt societatea în care trăieşte. Gesturile lui sunt observate cu minuţiozitate şi interpretate. Ana , soţia lui Ghiţă , este o femeie de la ţară, cuminte, crescută în spiritul respectului faţă de familie şi al supunerii faţă de bărbat. Îşi iubeşte soţul , drept care îl şi urmează la Moara cu noroc, încearcă să îl înţeleagă şi să îl ajute. Când acesta se îndepărtează de ea, Ana suferă foarte mult, dar hotărăşte să fie lângă el până la capăt. Când dragostea încetează, în sufletul Anei se aprinde dispreţul. I se dăruieşte lui Lică din nevoia de protecţie, nu din iubire. Dorinţa ei de viaţă e mare, de aceea strigă în final :nu mă omorî. Modalităţi de caracterizare : -caracterizarea directă : Ana era cuminte şi deşteaptă, fragedă şi subţirică -caracterizarea indirectă : din vorbele ei, reiese dragostea adâncă ce i-o poartă soţului ei : tin la tine Ghiţă. ţin cu toată inima mea. Lică este cel mai controversat personaj. Şef al porcarilor, este cel mai temut om, influent şi bogat. El este un bun cunoscător de oameni, aşa că îşi dă seama de patima pt bani a lui Ghiţă de când acesta ajunge la Moara cu noroc. Este stăpân pe el, ştie ce vrea, intră în sufletul celorlalţi pe cre-i manipulează cum vrea. Nu are prieteni, nici superiori, ci doar oameni de care să se folosească. Intuind patima de bani a lui Ghiţă, Lică face afaceri cu acesta, profită de el. Lipsa de scrupule a personajului se face observată în multe rânduir : cănd o ucide pe femeia de la han, când singur îşi declară plăcerea de a ucide sau când intră călare în biserică. Pe Ana nu o iubeşte, doar îl atrage instinctual, de aceea nu vine să o salveze de la moarte, la strigătele acesteia. Pentru el, orgoliul e totul, vrea să controleze pe toată lumea şi exercită o atracţie diabolică asupra celor slabi. Sfârşitul lui este sfârşitul omului cu orgoliu nemăsurat, care trece peste orice ca să îi fie lui bine. Modalităţi de caracterizare : -caracterizare directă : un bărbat cu privire tăoioasă, înalt, puternic, cu cămaşă albă ca floricelele şi pieptar cu bumbi, bici de carmajin. -caracterizare indirectă : din vorbe şi fapte reies :cruzimea, lipsa de scrupule, plăcerea de a ucide, gândirea rudimentară -punctul de vedere al altor personaje_ Ana spune că este om rău şi primejdios. Ghiţă rercunoaşte spiritul său diabolic :tu nu eşti om, Lică, eşti diavol. Este un personaj linear, cu trăsături neschimbate de-a lungul nuvelei.

Realizare artistică : Modurile de expunere au o valoare mare, predomină naraţiunea, dar apare descrierea (descrierea locului unde este situat hanul, descrierea turmelor de porci, hora) , de asemenea şi dialogul. Naraţiunea este obiectivă, lipsesc mărcile subiectivităţii, de aici, impresia de stil cenuşiu. Descrierea fixează cadrul acţiunii şi măreşte interesul pt desfăşurarea epică. Dialogul, vorbirea indirectă servesc la caracterizarea personajelor, la relaşţiile dintre personaje. Monologul interior şi stilul indirect liber sunt foarte utilizate. Limbajul este specific ardelenesc, limbajul popular, oralitatea, redată de zicasle, proverbe populare, replici-sentinţe, rostite de bătrână la începutul şi finalul nuvelei. Intervenţia în evoluţia personajelor o dă chiar desfăsurarea evenimentelor, Ana se schimbă, Ghiţă, doar Lică rămâne neatins. Deci, nuvela Moara cu noroc este o creaţie importantă a nuvelisticii româneşti, cu personaje bine realizate, cu o psihologie determinată de mediul lor de viaţă.