Introducere.docx

Cuprins

Introducere…………………………………………………………............…...…...…..pag.3 1.1.

Aspecte teoretice privind controlul propriu………………….......................…pag.4

1.2.

Formele proprii de control a entităților economice……………..…...........…..pag.7

1.3.1

Auditul situațiilor financiare ale Agenției Turismului efectuat de Curtea de

Conturi............................................................................................................................pag.14 1.3.2 Auditul situațiilor financiare ale Oficiului Avocatului Poporului efectuat de Curtea de Conturi...........................................................................................................pag.15 Concluzii și recomandări……………………………………..………………...…..pag.16 Bibliografie…………………………………………………….………….........………pag.17

1

Introducere 

Actualitatea temei: Sistemul de control economico-financiar în Republica Moldova este organizat și funcționează în mod unitar cuprinzând mai multe tipuri de control financiar, dintre care și controlul propriu.



Scopul și obiectivele temei: Detaliere noțiunii de control propriu și enumerare formelor acestuia.



Obiectul studiului: Îl prezintă conceptul noțiunii de control financiar în general, dar și control propriu.



Baza informațională: este bazată pe Legea cu privire la controlul financiar intern Legea cu privire la controlul de stat asupra activității de întreprinzător Reviste științifice Manuale



Cuvinte-cheie: control, control financiar, obiectivele controlului, direcțiile esențiale a le controlului financiar, rolul statului în conducerea societății, funcțiile specifice ale controlului financiar, funcțiile particulare ale controlului financiar, criterii de delimitare a formelor controlului financiar, structura controlului economico-financiar, control propriu, formele controlului propriu, control ierarhizat, control financiar preventiv, control gestionar.

2

1.1. Aspecte teoretice privind controlul propriu În conformitate „privind controlul financiar public intern”, noțiune de „ audit intern sau audit propriu”, este definit prin activitate independentă și obiectivă de asigurare și consiliere, destinată să adauge valoare şi să îmbunătăţească activitatea unei entități publice. Auditul intern ajută entitatea publică în îndeplinirea obiectivelor sale printr-o abordare sistematică şi metodică, evaluând şi îmbunătăţind eficacitatea proceselor de management al riscului, control și guvernanță. Cerințele generale ale controlului propriu: 

asigurarea îndeplinirii obiectivelor generale prin evaluarea sistematică şi menţinerea la un nivel considerat acceptabil a riscurilor asociate structurilor, programelor, proiectelor sau operaţiunilor;



asigurarea unei atitudini cooperante a personalului de conducere şi de execuţie, acesta având obligaţia să răspundă în orice moment solicitărilor conducerii şi să sprijine efectiv controlul intern;



asigurarea integrităţii şi competenţei personalului de conducere şi de execuţie, a cunoaşterii şi înţelegerii de către acesta a importantei şi rolului controlului intern;



stabilirea obiectivelor specifice ale controlului intern, astfel încât acestea să fie adecvate, cuprinzătoare, rezonabile şi integrate misiunii instituţiei şi obiectivelor de ansamblu ale acesteia;



supravegherea continuă de către personalul de conducere a tuturor activităţilor şi îndeplinirea de către personalul de conducere a obligaţiei de a acţiona corectiv, prompt şi responsabil ori de câte ori se constată încălcări ale legalităţii şi regularităţii în efectuarea unor operaţiuni sau în realizarea unor activităţi în mod neeconomic, ineficace sau ineficient.

Cerințele specifice ale controlului propriu: a)

reflectarea în documente scrise a organizării controlului intern, a tuturor operaţiunilor instituţiei şi a tuturor evenimentelor semnificative, precum şi înregistrarea şi păstrarea în mod adecvat a documentelor, astfel încât acestea să fie disponibile cu promptitudine pentru a fi examinate de către cei în drept;

b)

înregistrarea de îndată şi în mod corect a tuturor operaţiunilor şi evenimentelor semnificative;

3

c)

asigurarea aprobării şi efectuării operaţiunilor exclusiv de către persoane special împuternicite în acest sens;

d)

separarea atribuţiilor privind efectuarea de operaţiuni între persoane, astfel încât atribuţiile de aprobare, control şi înregistrare să fie, într-o măsură adecvată, încredinţate unor persoane diferite;

e)

asigurarea unei conduceri competente la toate nivelurile;

f)

accesarea resurselor şi documentelor numai de către persoane îndreptăţite şi responsabile în legătură cu utilizarea şi păstrarea lor.

Atributele controlului propriu •

Eficacitatea – gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activități și raportul dintre efectul proiectat și rezultatul efectiv al activității respective;

•

Eficiența – maximizarea rezultatelor unei activități în relație cu resursele utilizate;

•

Legaliatea – caracteristica unei operațiuni de a respecta toate prevederile legale care-i sunt aplicabile;

•

Oportunitatea – caracteristica unei operațiuni de a servi în mod adecvat, în circumstanțe date, realizării obiectivelor asumate;

•

Regularitatea – caracteristica unei operațiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor și normelor procedurale si metodologice care sunt aplicabile categoriei de operațiuni din care face parte. Nu trebuie făcută nici o confuzie între controlul propriu, ca ansamblu de măsuri la

dispoziţia conducătorului instituţiei, menit să asigure buna funcţionare a instituţiei şi auditul intern, care fiind tot un control de tip endogen, este un control de tip evaluare, şi mai ales este un control final, ultimul din seria controalelor efectuate de structurile proprii ale instituţiei în cauză. În continuare sunt enumerate criterii de delimitare a controlului propriu, față de auditul propriu, în tabelul nr. 1.

4

Tab. 1: Criterii de delimitare a controlului propriu față de auditul propriu

Criterii Statut

Audit intern

Control propriu

Integrat societății comerciale Integrat societății comerciale sau

poate

fi

o

firmă

specializată externă

Poziționarea funcției

Organizat la cel mai înalt Organizat la fiecare nivel al nivel

Obiective

conducerii gestiunii Elaborează politici, norme și

Supravegherea societății

și

legalității

verificarea proceduri

pentru

buna

situațiilor funcționare a entităților și

financiare. Evaluează și face eliminarea riscurilo. recomandări adecvate pentru îmbunătățirea procesului de guvernanță

Benecii

Acționarii,

consiliul

Administrație

de Conducerea entității de la

salariații, toate nivelele

directorii

Cui raportează

Adunarea

generală

sau Raportează șefului ierarhic și

consiliul de Administrație

nu la cel mai înalt nivel al conducerii.

Măsuri întreprinse

Verifică sesizările de către Face

constatări,

acționari, emite recomndări. răspunderi

și

stabilește urmărește

Întocmește rapoarte de audit valorificarea constatărilor intern

privind

gestiunea

societății.

Motodologia utilizată

Are

o

stabilită, evaluarea

metodologie efecifică, riscurilor

adăugarea de valoare.

5

clar Nu

are

o

metodologuie

vizînd specifică, ci se bazează pe și respectarea legale sau proprii

prevederilor

1.2. Formele proprii de control a entităților economice Sistemul de control economico-financiar în Republica Moldova este organizat și funcționează în mod unitar cuprinzând următoarele următoarea structură: -

Controlul de Stat

-

Controlul Propriu

-

Controlul Independent

-

Control Obștesc

-

Control Cetățenesc Noţiunea de control propriu semnifică faptul că el se organizează şi se exercită din

interiorul unităţilor economico-sociale sau de la nivelurile ierarhice imediat superioare ale acestora, fără a putea depăşi cadrul sistemului organizatoric respectiv. Dintre formele proprii de control, cele mai reprezentative sunt: controlul ierarhizat (operaţional, managerial sau de compartiment), controlul financiar preventiv şi controlul gestionar. Formele controlului propriu din cadrul agenţilor economici se corelează între ele şi se completează reciproc, integrându-se şi cu sarcinile ce revin altor organisme de control. Controlul ierarhizat (operaţional, managerial sau de compartiment) este un atribut de bază al funcţiilor de conducere din cadrul agenţilor economici. El se exercită în cadrul atribuţiilor sau obligaţiilor normale de serviciu de către toate persoanele cu funcţie de conducere (care au în subordinea lor unităţi sau subunităţi de producţie, sectoare de activitate, compartimente specializate, formaţiuni de lucru sau grupuri de persoane). În practica agenţilor economici, controlul ierarhizat poate îmbrăca forma asistenţei de specialitate, având ca suport autoritatea adoptării deciziilor operative, dobândind astfel un caracter de îndrumare şi sprijin nemijlocit în realizarea sarcinilor curente. În acest caz, controlul ierarhizat are o sferă de acţiune foarte largă, cuprinzând de fapt toate laturile activităţilor desfăşurate. Dar, cum aceste activităţi sunt structurate pe subdiviziuni sau compartimente specializate, controlul se realizează în cadrul lor, motiv pentru care el este cunoscut şi sub numele de control de compartiment. Persoanele cu funcţie de conducere, indiferent de nivelul organizatoric la care acţionează, au o suită de obligaţii specifice, cum sunt: •

să exercite un control direct şi nemijlocit asupra compartimentelor din subordine, precum şi un control inopinat în locurile unde se păstrează şi se vehiculează valori materiale şi băneşti;

6

•

să dezvolte autocontrolul şi controlul mutual sau reciproc în munca curentă a personalului din subordine, asupra tuturor operaţiunilor, lucrărilor şi tranzacţiilor efectuate;

•

să stabilească fiecărui subordonat (care îndeplineşte, la rândul său, o funcţie de conducere) atribuţiile de control ierarhic, condiţiile de exercitare a acestora şi răspunderile ce îi revin pentru modul concret de îndeplinire a lor.

În virtutea acestor obligaţii generale şi ţinând cont de activităţile şi operaţiile care necesită obligatoriu un control periodic, în cadrul fiecărui agent economic se poate trece la organizarea propriu-zisă a controlului ierarhizat, în acest scop fiind emise ordine sau decizii cu caracter intern. În aceste documente, conducerea sau consiliul de administraţie stabileşte atribuţiile nominale de control repartizate diferitelor niveluri ierarhice, precizând activităţile şi operaţiunile ce fac obiect al controlului, periodicitatea exercitării controalelor, obiectivele urmărite şi persoanele în sarcina cărora cade îndeplinirea lor. În cazul activităţilor şi operaţiunilor nominalizate (prin ordin sau decizie), controlul urmează a se efectua inopinat, la faţa locului, prin verificări faptice sau documentare, în totalitate sau prin sondaj, iar rezultatele se consemnează în scris şi se comunică organelor în drept (celor din ierarhia superioară). În celelalte cazuri, controlul ierarhizat se finalizează prin măsuri imediate şi directe care vizează înlăturarea abaterilor, tragerea la răspundere a vinovaţilor şi prevenirea repetării în viitor a stărilor de lucruri necorespunzătoare. Din punctul de vedere al exercitării lui, controlul ierarhizat poate îmbrăca mai multe forme (de natură faptică sau documentară), utilizându-se, în acest scop, diferite metode şi mijloace tehnice de realizare, cum sunt: a) inspectarea sau observarea directă, la faţa locului, a compartimentelor sau sectoarelor de activitate, în scopul cunoaşterii modului în care se îndeplinesc sarcinile curente, comparativ cu prevederile iniţiale, cu normele de muncă sau cu reglementările în vigoare; b) informarea personală sau organizarea unor discuţii (şedinţe operative) între conducători şi subordonaţi, scopul cunoaşterii şi analizei operative a realizării sarcinilor, rezultatelor obţinute, factorilor de influenţă,greutăţilor întâmpinate etc.; c) folosirea unor mijloace rapide de comunicare şi informare (telefon, interfon, aparate de emisie-recepţie, sisteme de telecomandă) sau utilizarea televiziunii cu circuit închis;

7

d) întocmirea şi înaintarea periodică a unor rapoarte, situaţii operative, documente centralizatoare sau comparative, dări de seamă de diverse tipuri; e) stabilirea anticipată a unor sarcini concrete sau cifre de control, care urmează să fie verificate sau confruntate periodic. În condiţiile economiei de piaţă, larga autonomie a agenţilor economici conduce inevitabil la extinderea ariei şi la creşterea rolului controlului ierarhizat, care devine un instrument de bază al eficientizării prin cointeresarea tuturor salariaţilor în succesul organizaţiei în care lucrează. Numai repartizarea echilibrată a autorităţii şi exercitarea responsabilă a acesteia, numai descentralizarea reală a structurilor şi controlul inerent ei diminuează riscurile şi conduc la rentabilitate şi profit. Controlul financiar preventiv este un atribut al funcţiei financiar-contabile din cadrul agenţilor economici şi un instrument de bază al gestiunii previzionale. El are drept scop preîntâmpinarea unor fenomene negative, utilizarea cât mai eficientă a resurselor, întărirea ordinii şi disciplinei în administrarea patrimoniului şi creşterea gradului de răspundere a celor ce adoptă decizii economico-financiare privind angajarea şi efectuarea cheltuielilor în cadrul unităţilor patrimoniale. Necesitatea acestui control decurge din faptul că într-o economie concurenţială sunt incompatibile cheltuielile supradimensionate, plăţile nelegale ori nedatorate, proasta gospodărire, risipa şi alte forme de ştirbire a proprietăţii, indiferent de natura acesteia, situaţii care afectează potenţialul şi forţa agenţilor economici. Controlul financiar preventiv este organizat şi funcţionează în mod unitar pe toate treptele şi în toate compartimentele economiei naţionale. În cazul regiilor autonome şi al instituţiilor publice, organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv se stabileşte prin norme ale Ministerului Finanţelor, aprobate prin hotărâre a guvernului. În cazul celorlalţi agenţi economici, modul concret de organizare şi exercitare se stabileşte prin statutele proprii sau este lăsat la latitudinea organelor de conducere (consiliilor de administraţie), fără a se putea încălca, însă, prevederile legale în vigoare. În contextual general al organizării actuale a economiei, sarcinile de bază ale controlului financiar preventiv vizează cu prioritate preîntâmpinarea încălcării normelor juridice şi a producerii de pagube sau prejudicii, iar conţinutul acestei activităţi este dat de examinarea, pe bază de documente, a operaţiunilor economico-financiare ce urmează a se produce în viitor, sub cele cinci aspecte esenţiale ale lor: legalităţii, realităţii, necesităţii, oportunităţii şi economicităţii.

8

Pentru unităţile cu activitate economică (societăţi naţionale), în categoria acestor operaţiuni sunt cuprinse: încheierea contractelor cu partenerii interni şi externi; încasările şi plăţile de orice natură, efectuate în numerar sau prin bancă, în lei sau în valută, cu persoane fizice sau juridice; trecerea pe cheltuieli, pe fondurile speciale sau pe rezultate a unor sume care conduc la diminuarea profitului sau a capitalului social; închirierea, concesionarea sau gajarea de bunuri, subunităţi sau unităţi componente. În mod analog, la unităţile cu profil bugetar, controlului financiar se supun preventiv proiectele de operaţiuni ce privesc: angajamente legale şi bugetare; deschiderea şi repartizarea de credite bugetare; modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare a creditelor aprobate, inclusiv prin virări de credite; ordonanţarea cheltuielilor; efectuarea de încasări în numerar; constituirea veniturilor publice, în privinţa autorizării şi stabilirii titlurilor de încasare; vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale; concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale; alte tipuri de operaţiuni, stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor. Aceste operaţiuni vor putea fi adaptate şi completate, în funcţie de specificul activităţii şi de structurile de organizare ale fiecărei unităţi. Toate documentele ce conţin operaţiuni din categoria celor enumerate mai sus, însoţite de actele justificative corespunzătoare şi semnate de şefii compartimentelor de la care emană sau care urmează să efectueze operaţiunea în cauză, se prezintă obligatoriu organelor în drept, pentru viza de control financiar preventiv. Organizarea controlului financiar preventiv trebuie corelată cu cerinţele actualului mecanism economic-financiar şi cu necesităţile concrete de administrare eficientă a patrimoniului public şi privat. Asta înseamnă că organizarea controlului financiar preventiv nu trebuie limitată la unităţile pentru care obligativitatea este stabilită prin norme legale. Toate persoanele juridice care desfăşoară activităţi economico-sociale sunt cel puţin interesate să exercite în interiorul lor un control preventiv exigent şi eficient, care poate fi organizat pe modelul celui impus pentru sectorul public al economiei şi al administraţiei de stat.Ca principiu general, controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită în cadrul tuturor unităţilor patrimoniale care au personalitate juridică şi organe proprii de contabilitate. Particularităţi întâlnim la instituţiile publice, unde controlul financiar preventiv se organizează şi se exercită în următoarele forme: • controlul financiar preventiv propriu; • controlul financiar preventiv efectuat de Serviciul Revizie şi Control. 9

Entităţile publice la care se organizează controlul financiar preventiv sunt: autorităţile publice şi autorităţile administrative autonome; instituţiile publice aparţinând administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile publice din subordinea acestora; companiile sau societăţile naţionale; societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deţine capitalul majoritar; Ministerul Finanţelor, pentru operaţiunile de trezorerie, datorie publică, realizarea veniturilor statului; autorităţile publice executive ale administraţiei publice locale, pentru operaţiunile de datorie publică şi realizarea veniturilor proprii. Entităţile publice au obligaţia de a organiza controlul financiar preventiv propriu şi evidenţa angajamentelor în cadrul compartimentului contabil. În raport de natura operaţiunilor, conducătorul entităţii publice poate decide extinderea acestuia şi la nivelul altor compartimente de specialitate în care se iniţiază, prin acte juridice, sau se constată obligaţii de plată sau alte obligaţii de natură patrimonială. Conducătorii entităţilor publice au obligaţia să stabilească proiectele de operaţiuni supuse controlului financiar preventiv, documentele justificative şi circuitul acestora. Controlul financiar preventiv propriu se exercită, prin viză, de persoane din cadrul compartimentelor de specialitate, desemnate în acest sens de către conducătorul entităţii publice. Actul de numire va cuprinde şi limitele de competenţă în exercitarea controlului financiar preventiv propriu. Persoanele desemnate să efectueze această activitate sunt altele decât cele care iniţiază operaţiunea supusă vizei. Numirea, suspendarea, destituirea sau schimbarea personalului care desfăşoară activităţi de control financiar preventiv propriu se face de către conducătorul entităţii publice, cu acordul entităţii publice superioare, iar în cazul entităţilor publice în care se exercită funcţia de ordonator principal de credite al bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat sau al bugetului oricărui fond special – cu acordul Ministerului Finanţelor. Persoanele desemnate cu exercitarea activităţii de control financiar preventiv propriu trebuie să aibă competenţele profesionale solicitate de aceasta activitate. Ele vor respecta un cod specific de norme profesionale, elaborat de Ministerul Finanţelor, care va cuprinde condiţiile şi criteriile unitare pe care entităţile publice trebuie să le respecte în cazul numirii, suspendării, destituirii sau schimbării personalului care desfăşoară această activitate. Organizarea efectivă a activităţii de control financiar preventiv va înregistra unele particularităţi de la o unitate la alta, în funcţie de mărimea şi nivelul acestora, de complexitatea operaţiunilor patrimoniale şi de condiţiile specifice, dar va păstra o linie generală de comportament, valabilă pentru toţi agenţii economici.

10

Activitatea de control financiar preventiv prezintă o importanţă deosebită pentru corecta administrare a patrimoniului public şi privat. Din această cauză, legislaţia noastră stabileşte nu doar obligaţii, dar şi răspunderi şi sancţiuni ce cad în sarcina tuturor persoanelor care participă, într-un fel sau altul, la declanşarea, avizarea, aprobarea, efectuarea şi înregistrarea operaţiunilor economice patrimoniale. Constatarea abaterilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către organele de control financiar ale Ministerului Finanţelor, de către organele proprii de audit intern şi chiar de către conducătorul compartimentului financiarcontabil. Controlul gestionar este un control complex care vizează în principal administrarea corectă a patrimoniului din cadrul fiecărui agent economic, indiferent de forma juridică şi de modul concret de organizare a respectivilor agenţi. El acţionează ca un sistem de autoapărare şi este, în esenţa lui, un control de factură contabilă sau o revizie contabilă, fără a se limita însă la verificarea rezultatelor finale şi, eventual, a celor intermediare ale operaţiunilor din contabilitate. Necesitatea acestui control decurge din cerinţa ca fiecare agent economic (în totalitatea lui), precum şi fiecare subdiviziune din structura organizatorică şi fiecare gestiune relativ independentă să fie supuse periodic unui control analitic (cunoscut şi sub denumirea control de fond). Spre deosebire de celelalte forme ale controlului propriu (care au caracter de continuitate şi se exercită de organe din interiorul sistemului controlat), controlul gestionar sau de fond se efectuează, de regulă, o singură dată pe an, cuprinzând totalitatea operaţiunilor economice şi financiare care au avut loc de la precedenta verificare până la zi şi se exercită de organe situate la un nivel superior în ierarhia sistemului. Pe de altă parte, în vederea evitării unor confuzii care se mai produc în teoria şi practica noastră economică, subliniem distincţia ce trebuie făcută între controlul gestionar (de fond) şi controlul gestiunilor de valori materiale sau băneşti. Controlul gestionar are o arie mult mai largă de cuprindere, înglobând toate problemele care se referă la activitatea economică şi financiară a agenţilor economici, în timp ce controlul gestiunilor se limitează la inventarierea bunurilor şi, eventual, la verificarea operaţiunilor de primire, păstrare, conservare şi eliberare a lor. În aceste condiţii, controlul sau verificarea gestiunilor reprezintă doar o parte sau o latură a controlului gestionar (de fond). Conţinutul controlului financiar de gestiune este dat de obiectivele sale, care vizează în principal respectarea normelor legale cu privire la: existenţa, integritatea, păstrarea şi paza 11

bunurilor şi valorilor de orice fel şi deţinute cu orice titlu; utilizarea valorilor materiale în activitatea unităţii, inclusiv operaţiunile de casare şi declasare a bunurilor; efectuarea încasărilor şi plăţilor de orice natură, în numerar sau prin cont, în lei sau în devize, inclusiv a salariilor şi a reţinerilor din acestea; întocmirea şi circulaţia documentelor primare, documentelor tehnic-operative şi contabile. Prin actele de dispoziţie de ordine interioară ministerele, departamentele, prefecturile, instituţiile şi regiile autonome pot detalia aceste obiective în funcţie de specificul activităţii şi de structura lor organizatorică, putându-le chiar completa cu obiective noi, cum ar fi de exemplu: •

efectuarea inventarierilor periodice şi corecta înregistrare a rezultatelor inventarierii;

•

respectarea statutului juridic al documentelor cu regim special;

•

încadrarea gestionarilor şi constituirea garanţiilor materiale;

•

aplicarea măsurilor preventive în administrarea patrimoniului;

•

realizarea măsurilor preventive în administrarea patrimoniului;

•

realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor băneşti, financiare şi fiscale;

•

îndeplinirea măsurilor dispuse cu ocazia controalelor anterioare.

Controlul financiar de gestiune se exercită cel puţin o dată pe an şi se efectuează în totalitate sau prin sondaj în raport de volumul, valoarea şi natura bunurilor, tentaţiile şi posibilităţile de sustrageri, condiţiile de păstrare şi gestionare, precum şi de frecvenţa abaterilor constatate anterior, cuprinzându-se un număr reprezentativ de repere şi documente care să permită stabilirea unor concluzii temeinice asupra respectării actelor normative din domeniul financiar, contabil şi gestionar.

12

1 .3. 1 Auditul situațiilor financiare ale Agenției Turismului efectuat de Curtea de Conturi Misiunea de audit a avut drept scop obținerea unei asigurări rezonabile precum că situațiile financiare ale Agenției Turismului nu sunt afectate de denaturări, cauzate de fraude sau erori, precum și emiterea unei opinii. Probele de audit acumulate pe parcursul misiunii de audit au determinat expunerea opiniei contare privind raportul financiar al entității la situația din 31 decembrie 2017. Opinia de audit a fost determinată de efectul unor erori, condiționate de prezența unui management defectuos și de neinstituirea unui control intern funcțional și eficient, în special cu referire la:  deficiențele aferente valorii mijloacelor fixe, cu circa 0,2 milioane lei, care au fost condiționate de neelaborarea politicii contabile, ceea ce a compromis principiile de inteligibilitate, credibilitate și plenitudine;  contabilizarea necorespunzătoare și, respectiv, neincluderea informațiilor privind activele nemateriale gestionate în Notele informative, ceea ce a generat diminuarea veniturilor și cheltuielilor în materie de amortizări provenite din surplusurile identificate la inventariere, ca rezultat al unei inventarieri formale, cu raportarea neveridică și incompletă a situațiilor patrimoniale;  erorile la stabilirea duratei de funcționare utilă și la aplicarea neconformă a prevederilor cadrului normativ-regulator aferent modului de calculare a uzurii mijloacelor fixe și amortizării activelor nemateriale, care au condiționat denaturarea informațiilor relevante ale situațiilor financiare cu circa 0,2 milioane lei;  aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor în vigoare privind compensarea cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu peste hotarele țării, ceea ce a determinat suportarea unor cheltuieli nejustificate de circa 0,3 milioane lei. În aspectul asigurării continuității activității și asigurării conformării politicii contabile a entității la prevederile cadrului legal în vigoare, în cursul misiunii de audit au fost identificate carențe privind:  neasigurarea gestionării oportune și adecvate a unor bunuri de valoare ale statului, ceea ce atentează la integritatea patrimoniului naționalcultural;

13

 lipsa registrului patrimoniului turistic, fapt ce creează premise de ratare a oportunităților și beneficiilor economice pasibile și dezavantajează dezvoltarea ramurii propriu-zise;  nerespectarea procedurilor în procesul de achiziții publice.

1 .3. 2 Auditul situațiilor financiare ale Oficiului Avocatului Poporului efectuat de Curtea de Conturi Misiunea de audit a avut ca scop exprimarea unei opinii cu privire la faptul că situațiile financiare ale Oficiului Avocatului Poporului prezintă o imagine corectă și fidelă, în conformitate cu cadrul de raportare aprobat. Probele de audit obținute au fost suficiente și adecvate pentru a servi drept bază la formularea opiniei cu rezerve asupra situațiilor financiare ale Oficiului Avocatului Poporului, la situația din 31 decembrie 2017. Opinia de audit a fost determinată de efectul deficiențelor aferente:  majorării cu 0,5 milioane lei a cheltuielilor efective aferente uzurii mijloacelor fixe, condiționată de recunoașterea și menținerea mijloacelor fixe neexploatate în valoare de 0,7 milioane lei, urmare a lipsei unui sistem de control fiabil;  limitării auditului în obținerea probelor suficiente și adecvate în cuantificarea și determinarea mărimii și formei de partajare a costurilor în cadrul proiectelor de asistență tehnică, ceea ce compromite veracitatea creanțelor raportate, în valoare de 1,3 milioane lei;  raportării eronate, în condițiile unei inventarieri formale, a valorii bunurilor patrimoniale mijloace fixe neutilizate, în valoare de 0,2 milioane lei. De asemenea, pe parcursul misiunii de audit au fost constatate carențe care nu au influențat opinia de audit, dar pot servi ca subiect de interes pentru utilizatorii raportului. Astfel, cadrul regulator ambiguu și lipsa prevederilor interne, precum și controlul intern insuficient au generat:  cheltuieli nejustificate la acordarea premiilor unice pentru zilele profesionale și zilele nelucrătoare;  depășirea cu 42,8 mii lei a plafonului-limită al premiilor unice acordate Avocatului Poporului, urmare a prevederilor incerte aferente retribuirii muncii conducătorilor entităților bugetare cu funcții de demnitate publică;  nerespectarea prevederilor regulamentare privind procedurile de achiziții publice. 14

Concluzii și recomandări Din timpuri îndepărtate, ființa umană a fost nevoită să-și controleze bunurile proprii și pe cele ale grupului din care făcea parte, motiv pentru care a existat un tip de control pentru a evita delapidarea. Datorită unei astfel de situații, este necesar ca o companie să stabilească un control propriu, deoarece aceasta îmbunătățește situația financiară, administrativă și juridică. Controlul propriu este un instrument care rezultă din necesitatea imperativă de a acționa proactiv pentru eliminarea și / sau reducerea semnificativă a numărului de riscuri care pot afecta diferite tipuri de organizații, fie ele private, publice sau non-profit. Pornind de la acest punct vom evidenția importanța obiectivelor controlului sunt: -

Protejarea resurselor companiei sau ale afacerii, evitând pierderile cauzate de fraudă sau neglijență.

-

Asigurarea exactității și veridicității datelor contabile și extracontabile utilizate de conducere în vederea luării deciziilor.

-

Promovarea eficienței exploatării resurselor companiei sau afacerii.

-

Stimularea urmăririi practicilor ordonate de conducere.

-

Promovarea și evaluarea siguranței, calității și îmbunătățirii continue.

-

Supravegherea tuturor activităților și resurselor companiei pentru ca acestea să fie îndreptate spre îndeplinirea obiectivelor entității.

-

Asigurarea eficienței și a bunului mers economic în toate operațiunile.

-

Definirea și punerea în aplicare a măsurilor pentru prevenirea riscurilor, detectarea și corectarea abaterilor care apar în companie și care pot afecta îndeplinirea obiectivelor sale.

-

Verificarea existenței proceselor și mecanismelor de planificare adecvate pentru proiectarea și dezvoltarea organizațională a companiei.

15

Bibliografie 1. Legea Nr. 229 din 23.09.2010 privind controlul financiar public intern; 2. Legea Nr. 131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător; 3. Revista Științifică a Universității de Stat din Moldova, „NECESITATEA

CONTROLULUI

PROPRIU

AL

2012, nr.2(52), UNITĂŢILOR

PATRIMONIALE”,Caprian Iulia, Ulian Galina; 4. Carauş M. Curs: Revizie şi Control. - Chişinău: ASEM, 1990; 5. Chita M. Controlul financiar şi expertiza contabilă. - Bucureşti, 2003; 6. Crăciun Şt. Controlul şi auditul financiar, expertiza contabilă. - Bucureşti, 2008. 7. www.ccrm.mdttp://www.ccrm.md/storage/upload/reports/postari/173/pdf/978a7b4c13ee713ba31057 8448c4ff21.pdf

16