UNIVERSITATEA BUCURESTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI
Identitatea profesionala si familiala in stadiul tineretii
Student: VOINEA BEATRICE PSIHOLOGIE I.D AN 2
Angajările fundamentale ale tinerilor în profesie, în viaţa socială, în cea de familie consolidează şi îmbogăţesc structura personalităţii Zilnic oamenii fac alegeri cale le influenteaza viata. De accea petrec mult timp preocupandu-se de alegerile importante, cum ar fi profesia. Experienta arata ca alegerea unei profesiuni se face adesea la intamplare, aceasta constituind principala cauza a aparitiei multor cazuri de inadaptare, schimbari ulterioare a profesiei sau de cariere ratate, cu consecinte extrem de grave asupra echilibrului psihic al indivizilor. Motivele reale exprima dorinta de realizare de sine, ceea ce presupune ca analiza si selectarea alternativelor ocupationale este dependenta de structurile motivationale ale persoanei, in stransa corelatie cu imaginea de sine, raportata la profesie. Daca o profesie este apreciata ca fiind foarte apropiata de imaginea Eu-lui actual – ipostaza in care individul se recunoaste foarte bine – valoarea ei de stimulent motivational este maxima. tinerii sunt interesaţi de sarcinile creative şi de ocaziile de manifestare a disponibilităţilor lor. Factori de orientare profesionala: 1.ATITUDINEA:este o componenta care se dobandeste prin invatare scolara,observatie si experienta. 2.TREBUINTELE UMANE:sunt foarte variate si in general oamenii incearca sa le satisfaca,de la cel mai simplu caz-hrana,pana la cele mai complexe,cum ar fi nevoia de a te autoperfectiona ,de invatare continua. 3.STIMULAREA amenii au nevoie de provocari,au nevoie de scopuri care sa ii provoace,astfel facultatea ar deveni un mediu stimulator,cognitiv si comportamental. 4.AFECT:sentimentele ocupa un rol central in viata fiecarei persoane.Emotiile sunt cela cere uneori ne ghideaza comportamentul,gandirea…Astfel ca atunci cand ne
mutam ca sa ne continam studiile departe de familie si prieteni,putem sa fim determinati ca sa renuntam,pentru ca a fi aproape de cei dragi e mai important. 5.COMPETENTA:este un factor motivational major,defineste dorinta noastra de a lua initiativa,de a incerca sa obtinem realizari,de a deveni competent si de a arata acesta competenta. 6.INTARIREA: poate fi POZITIVA si NEGATIVA.Poate spori un comportament sau sa-l reduca.De exemplu daca educatia ne-a adus satisfactii si am fost apreciati de ceilalti datrita intelectului si culturii noastre este foarte probabil sa mergem la facultate pentru a ne continua studiile. Alegerea profesiei are la baza o serie de motive.Unii isi aleg profesii care sa le dea sentimentul de putere,de crestere profesionala,altii vor sa aiba multi bani…La baza alegerii profesie stau mai multe motivatii. Tinerii au unele trăsături dominante cum ar fi : energie şi dinamism, orientare expresă spre nou şi viitor, aspiraţii înalte, generozitate şi încredere în alţii, curaj şi temeritate etc. Atasamentul fata de locul de munca este sustinut de mai multi factori. Întelegerea motivelor care determina loialitatea pentru serviciul oferit a devenit un subiect important de cercetare. Discutia se concentreaza asupra factorilor care influenteaza manifestarile comportamentale ale loialitatii. Definitiile oferite loialitatii de diverse dictionare accentueaza supunerea credincioasa fata de un suveran, guvern, persoana, cauza, ideal sau obicei; aderenta la o unitate sociala; membru devotat al unui grup; adeziunea la normele unui grup etc. Desi este agreat faptul ca succesul grupului este determinat în mare masura de loialitatea membrilor, psihologii au manifestat un interes scazut pentru factorii si consecintele loialitatii. Componentele loialitatii sunt diferentiate la niveluri diferite: nivelul afectiv (emotii, sentimente etc.); nivelul cognitiv (analiza obligatiilor, echitatii - raportul dintre costuri si beneficii); atitudini, credinte (atasament fata de profesie, norme, grup, unitate); comportament (actiuni congruente). “Integrarea si adaptarea initiala in profesie permite dobandirea unei reale identitati de sine in sfera ocupationala. Exista acum posibilitatea de a proba cu adevarat capacitatile
de care dispune fiecare,de a trai reusitele si esecurile si de a ajunge la o eveluare mai obiectiva a propriei fiinte.”(Cretu Tinca,2001, Psihologia varstelor,pg 335-338) Varsta dintre 20-25 de ani se caracterizeaza printr-o pronuntata amprenta eterogena in manifestari, atitudini si comportamente. Trebuie remarcat ca inadaptatile profesionale,familiale se mentin relative ridicate in perioada tineretii. Pe acest plan, incidenta infractionismului, care este accentuate intre 25-30, deregleaza adaptarea tanarului si dezvoltarea armonioasa a personalitatii sale. Ulterior, spre sfarsitul tineretii (35 de ani) are loc o repliere spre situatiile de liniste, comfort si implicare in activitate. Educatia si conditiile de viata pe care le traverseaza tanarul joaca un rol important in dezvoltarea unor structuri de personalitate implicate in procesul adaptarii si integrarii. Integrarea in societate este facilitate si de faptul ca tanarul a devenit deja constient de necesitatea convietuirii in colectivitate si de posibilul sau aport la imbunatatirea valorilor sociale. Pentru aceasta , el se implica intr-o activitate complexa, plina de daruire si perseverenta, de apreciere a calitatilor altora.tanarul prezinta interese conturate pentru aptitudini si stiluri personale de comportament, verbale, actionale.”(Bonchis Elena, Secui Monica,2004,pg 396-400). “Angajarile fundamentale ale tinerilor in profesie, in viata sociala, in cea de familie consolideaza si imbogatesc structura personalitatii. Asa de exemplu, in planul identitatii de sine, cautarile si constructia sudidentitatilor:profesionala, maritala si socioculturala continua de-a lungul acestui stadiu.”.(Bonchis Elena, 200, pag 212).
“In spatiul vietii de familie, motivele principale sunt legate de buna intelegere in cadrul cuplului conjugal, dobandirea unei locuinte proprii, dotarea corespunzatoare a unui nivel de trai satisfacator, sanatate, dezvoltare buna a copiilor,etc. identitatea maritala este in plin process de cristalizare si consolidare. Se parcurge o etapa de maturizare a sentimentelor in cadrul cuplului si se precizeaza si clarifica rolurile fiecaruia si apar, se manifesta si se indeplinesc cele de parinte.”(Cretu Tinca,2001. pag 337-338) „Succesul în viaţă nu constă atât de mult în găsirea persoanei care să te facă fericit, afirmă celebrul scriitor şi profesor Charles Swindoll, cât în evitarea acelora care ţi-ar putea face viaţa un chin.” Majoritatea cuplurilor discută despre căsătorie înainte ca o propunere oficială să fi fost făcuta. Cu toate acestea, lucrurile nu trebuie tratate ca şi cum
ar fi de la sine înţelese. Fiecare partener trebuie să se convingă că celalalt înţelege şi este de acord cu intenţia de a se căsători. “La prima vedere, problematica alegerii unui partener este explicat in totalitate de trairea sentimentului pur al iubirii fata de partener. Insa studiile arata ca optiunea pentru un anumit partener nu este atat de libera precum pare, fiind influentata de o varietate de factori.”(Schipu Ursula Verzea Emil,pg 275). “Opinia cu privire la familie a fost relative nuantata la tineri.problemele cosatoriei constituie o situatie de anxietate latenta si de solicitare a integrarii. Relatiile de casatorie sunt din cele mai complexe. Institutia casatoriei este foarte solida dar pune probleme de adaptare a mentalitatii celor doi parteneri, a caracteristicilor dobandite, gusturi,deprinderi, stil de viata etc. in ultimii aproximativ 20 de ani se manifesta mai mult interes pentru preparatia casatoriei. S-au constituit firme specializate de consiliere privind casatoria. Si decizia de a avea primul copil este incarcata de anxietate latenta. In acelasi timp exista, mai ales la tinere, o mai puternica dorinta de a avea un copil ca un fel de suplimentare a legaturilor affective din casnicie si atragere a sotului in responsabilitati mai complexe. Desigur dupa nasterea copilului incepe o perioada relative lunga de griji legate de dezvoltarea copilului. Planul adaptarii parintilor in prezenta copilului este animat chiar de acesta prin inflatia tot mai mare a dorintelor, a atractiei obiectelor, a curiozitatii etc. aceasta eruptie a subiectivitatii a copilului se izbeste de disponibilitatile de timp si independenta a mamei mai ales. ( Bonchis Elena, 2000, pag 288-290). Comisia Europena abordeaza problema concilieriii vietii profesionale cu cea de familie, mai ales in cazul femeilor. Tarile care au politici orientate catre familie sunt si mai performante din punct de vedere economic si au somaj redus. In Romania au loc campanii de informare pe aceasta tema. Comunicarea analizeaza felul in care europenii pot dobandi un echilibru intre viata profesionala si cea de familie. Aceasta analizeaza deopotriva modalitile optime de sustinere a familiilor in a putea avea cati copii isi doresc – rata foarte scazuta a natalitatii reprezinta deja un motiv de ingrijorare pentru multe dintre statele membre si studiile continua sa arate ca europenii isi doresc mai multi copii. Din ce in ce mai multi barbati, dar in special femeile europene inca au dificultati in a alege intre viata de familie si o cariera de success. Pentru a sustine europenii in a-si gasi echilibrul intre munca si viata de familie, comunicarea evidentiaza trei domenii in care
statele membre, parteneri sociali si societatea civila, impreuna cu UE, ar putea juca un rol extrem de important: - Sustinere financiara pentru a putea face fata costurilor cresterii copiilor - Calitatea serviciilor privind asistenta copiilor si a persoanelor in varsta -Program de lucru flexibil, adecvat privind atat orele de lucru cat si concediile In Romania, Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati (ANES) are o Strategie Nationala pentru Egalitatea de Sanse, pentru perioada 2006-2009. In planul de implementare al acestei strategii, pentru anul 2007 este prevazuta "incurajarea tatilor de a se implica in cresterea si ingijirea copiilor, inclusiv prin solicitarea de concedii paternale si parentale". Anual, ANES isi mai propune sa informeze in privinta protectiei maternitatii la locul de munca.