Iasiul Turistic 1923.docx

Iaşul turistic de odinioară Ca şi în zilele noastre, vara intre cele două războaie era vremea când lumea oraşelor simţea nevoia să iasă din casă, să plece în viligiatură. Acei cu bani se duceau la Paris, Viena, Roma şi în alte locuri faimoase, alţii căutau locurile balneare româneşti, ieşenii mulţumindu-se să meargă la mănăstirile nemţene sau la staţiunea Slănic, aflată sub oblăduirea Epitropiei Spitalului Sf. Spiridon, unde se călcau pe picioare şi se plimbau seara, `ntre cişmele, cu paharul de apă in mână, ca pe Lăpuşneau. Mulţi se duceau la ţară, la părinţi, la bunici sau la neamuri, încât adesea oraşul rămânea pustiu de băştinaşi. Asta doar la prima vedere căci negustorii, hotelierii, locantierii şi dregătorii nu stăteau cu mâinile in sân.

Cu toţii se ocupau, intens, de atragerea vizitatorilor

Aşa cum se observă din parcurgerea vechilor gazete, cu toţii se ocupau, intens, de atragerea vizitatorilor de pe alte meleaguri: din ţară sau de peste graniţe. Hramurile vechilor ctitorii voievodale ca şi al Sfintei Parascheva, făcute cunoscute, aduceau mulţimi de credincioşi, săteni şi locuitori din Ţara de Sus şi din aceea de Jos, şcolile oraşului chemau în vizită şcolile rurale şi din alte târguri, Universitatea făcea schimburi de vizitatori cu altele din ţară, iar turneele artistice străine făceau coadă la scena Teatrului Naţional şi a Teatrului Trianon (cinematograful Republica, puţin folosit în zilele noastre, deşi are o sală încăpătoare şi frumoasă).

Un mijloc eficace de atragere a vizitatorilor în marile centre europene fiind organizarea expoziţiilor culturale-industriale-agricole, nu lipseau nici de la Iaşi, începând cu aceea din 1884 organizată de Congresul Cooperatorilor, urmată de altele cu specific viticol şi continuată cu marea „Expoziţie agricolă, viticolă şi de industrie casnică a Moldovei întregite” din anul 1923.

Venind apoi criza economică cu şomaj, curbe de sacrificii şi mari probleme sociale, ieşenii făceau din expoziţiile cu vânzare mijloace de atenuare a lipsurilor şi ieşirea parţială din starea de lâncezire economică, dând avânt producţiei de bunuri, înlesnind contactele, schimburile comerciale, desfacerea directă a mărfurilor către miile de vizitatori, determinând reluarea unor activităţi stopate şi provocând consumul atât de necesar vieţii economice. Atrăgând mii de vizitatori din diferite zone, expoziţiile dădeau indirect dezvoltare şi turismului, promovat şi prin unele pavilioane cu asemenea profil. Astfel, expozi]ia deschisă la 29 septembrie 1935, în parcul Expoziţiei de pe dealul Copoului (anume înfiinţat în anul 1923) şi intitulată Luna Iaşilor se desfăşura sub îndemnul „Cu concursul tuturor, să facem din Iaşi un mare centru de producţie, artă şi cultură”, ministrul Victor Iamandi aducând salutul guvernului şi promisiunea generoas\: „Totul pentru Iaşi”.

Iaşii, „Lipsca României”

Succesul obţinut fiind de mare răsunet, cu efecte de înviorare a vieţii economice din Moldova, în anul 1936 se organizau chiar două astfel de targuri: unul în primăvară şi altul, toamna. Organizatorii, oamenii cu preocupări economice şi Consilul Municipal ţineau ca Iaşii să devină „Lipsca României” cu expoziţii economice-târg de două ori pe an, ca la Leipzig.

O scrisoare a Primăriei din 15 februarie 1936, adresată ieşenilor, invitaţilor şi forurilor competente, glăsuia: „Municipiul Iaşi, în preocuparea ce o are de a atenua pe cât posibil greutăţile provocate de criza economică şi-a propus ca şi anul acesta să organizeze în cursul lunilor mai şi septembrie expoziţii agricole, viticole, industriale, artistice culturale, pe lângă scopul de a ameliora într-o măsură lipsurile, dar şi de a da un imbold participanţilor la o mai deosebită realizare din punct de vedere calitativ şi artistic a produselor lor.”

La cererea organizatorilor, Direcţia Generală CFR, înţelegătoare şi interesată şi ea de clientelă pentru trenurile prin care băteau vânturile, acorda reducere de 50% călătorilor spre Iaşi între 15 mai-15 iunie cât şi între 15 septembrie-15 octombrie 1936, urmând ca doritorii s\ plătească numai biletul de dus, valabil şi la întoarcere cu viză în staţia Iaşi. Înlesnirea ceferistă dădea prilej locuitorilor din întreaga ţară să pornească în pelerinaj la „Ieşi”.

Luand aminte la citatul celebru din scrisoarea profesorului N. Iorga pus intr-o ramă din sala de sedinţe a Conciliului: „Iaşul este mai mult decât o fostă capitală a Moldovei; printre zidurile sale sălăşluiesc comori de artă şi de istorie naţională pe care nici o alta urbe a României de azi nu le posedă cu atâta îmbelşugare,” comorile pomenite se bucurau de mare atenţie şi grijă. Pentru ca zidirile istorice şi culturale să fie uşor de găsit şi elegant puse in evidenţă, s-au executat indicatoare şi plăci smălţuite albastre cu numele străzilor şi ale clădirilor însemnate, conducătorii tuturor instituţiilor, organizaţiilor comerciale şi locatarii fiind îndemnaţi să-şi aducă aportul la ridicarea Iaşilor la rangul ce-l merită.

Cazare pentru toate buzunarele

Dorindu-se ca vizitatorii sa aibă cât mai bune condiţii de şedere, locantierii erau chemaţi să asigure condiţii de cazare confortabile şi acceptabile pentru toate buzunarele. Ştiindu-se că turismul nu se face numai cu câţiva vizitatori înstăriţi, care pot suporta preţuri mari, ci cu cei mulţi, ale căror posibilităţi pecuniare sunt mai mici (tineri, elevi, studenţi, intelectuali, funcţionari, lucrători, pensionari), Iaşul de odinioară avea peste 20 hoteluri, în mare majoritate populare, cu pre]uri reduse, calculate după veniturile majoritare, de lux fiind unul sau două. Atunci când aveau grad mic de ocupare, ca să nu stea goale suportând cheltuieli de întreţinere, după o anumită oră, noaptea şi acestea coborau pretenţiile. Pentru cointeresare şi stimulare concurenţială „Monitorul comunal”, „Curierul” de odinioară, publica lista lor şi a preţurilor.

Dorind să ajute la ospeţia musafirilor şi cunoaşterea ctitoriilor strămoşeşti, unele mănăstiri şi chiar biserici cu spaţii disponibile ofereau şi ele cazare pelerinilor şi chiar meniuri călugăreşti, Cetăţuia, Galata, Golia şi Bărboi având cea mai mare căutare, datorita aspectului medieval şi vieţii cucernice dintre străvechile ziduri.

Şcolile cu internat asigurau de asemenea cazare grupurilor de elevi, iar pe strada Gării, funcţionând vreo opt hoteluri cu preţuri potrivite tuturor buzunarelor, rari erau călătorii care să stârmocească noaptea prin sălile de aşteptare sau prin parcuri.

În general, negustorii de odinioară lucrau după deviza „Mai puţin de la mai mulţi”, cu comision de câteva procente, practicându-se afişarea adausului comercial la case şi in magazine, cu efect atractiv în activitatea micilor prăvălii.

Îndemnate să aibă preţuri modice, acceptabile şi cetăţenilor cu venituri mici, toate restaurantele şi chiar acele luxoase ofereau meniuri fixe la preţuri mici pentru elevi studenţi, turişti şi clienţi cu posibilităţi materiale reduse cât şi abonamente ademenitoare.

Berarii si cofetarii cu abonament

Aşa că Iaşii de odinioară fremătau de viaţă iar localurile şi berăriile, vreo cinci-şase din Piaţa Unirii, cât şi cofetăriile, vreo trei, erau pline de abonaţi şi vizitatori încât uneori mesele se întindeau până la picioarele statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, deşi dânsul, cum nota un gazetar glumeţ, nu fusese băutor ci numai iubitor de ochi frumoşi.

Cele doua sau trei agenţii turistice, ”Vagon Lits”, „ONT” ori „Europa”, aduceau vizitatori din ţară sau din străinătate. Fiindcă regina Natalia a Serbiei a fost moldoveancă, agenţia ”Europa” se specializase in schimburi de turişti cu Belgradul, aducând la Iaşi cârduri de sărbi curio[i să vadă locurile pe care a copilărit şi a trăit frumoasa lor suverană.

Preluând la Bucureşti turişti francezi din faimosul tren Orient Express, de pe traseul Paris-Istanbul, tot agenţia „Europa” îi transporta la Iaşi sa vadă meleagurile unde au trăit marile lor figuri istorice. Nu mai vorbim de cârdurile de greci aduşi cu acelaşi scop.

Fiindcă pe vremuri nu erau autocare elegante, turul oraşului se săvârşea cu trăsurile in şirag pitoresc şi ghizii pe scări, cum se procedează şi acum în unele centre turistice englezeşti şi austriece.

Între Viena şi Iaşi funcţionând un tren accelerat cu vagoane de dormit, acesta purta `n ambele sensuri sumedenie de călători şi aducea mulţime de turişti austrieci şi polonezi dornici să vadă Moldova şi să petreacă câteva zile de toamnă în bogatele vii ale Socolei şi Buciumului, Galatei şi Copoului.

Pentru plăcuta petrecere la Iaşi, se organizau bătăi cu flori ale tinerilor defilând pe străzile Lăpuşneanu – Copou, baluri mascate şi întreceri ale gospodinelor `n prepararea dulceţurilor, peltelelor şi prăjiturilor bătrâneşti, desfăşurate după tradiţii – cum au şi început `n zilele noastre.

Existau de asemenea acţiuni turistice la cules cireşe, la struguri sau la must cu vizite în livezile şi viile Socolei, Tomeştilor, Comarnei sau Cotnarilor cât şi ieşiri la o harbuzărie bogată pe valea Bahluiului sau la o stână pentru o gustare de caş dulce.

Vizitarea satelor pitoreşti şi a obiectivelor istorice din judeţ era la ordinea zilei, efectuându-se în tururi duminicale.

Agenţiile turistice de odinioară făcând schimburi turistice cu partenerele de peste graniţe şi aducând vizitatori străini, contribuiau din plin la promovarea Iaşilor în circuitul turistic european, fapt pentru care Primăria le premia pe cele mai destoinice cu diplome de mare prestigiu.

Multe dintre aceste activităţi s-ar putea relua.

Ion Mitican

Sursa: curierul-iasi.ro