Hhh.docx

REД.:

CATEDRA DE ODONTOLOGIE, PARODONTOLOGIE ȘI PATOLOGIE ORALĂ

1

DATA:

Pag. 1/3 Hg

Hjv

1. 2. 3. 4. 5. 6.

+Endodonția.Noțiune.Sarcinile ei. Etapele tratamentului endodontic. +Topografia dinţilor incisivi și canini. Crearea accesului endodontic. +Topografia premolarilor în aspect endodontic. Crearea accesului endodontic. +Topografia molarilor în aspect endodontic. Crearea accesului endodontic. +Spaţiul endodontic. Caracteristica conului dentinar şi cimentar. +Noţiuni de apex anatomic, fiziologic şi radiologic. Importanţa practică a lor. Apexul anatomic se afla la niveluil zonei de trecere a dentinei canaluilui redicular in cimentul radicular, unde se termina canalul radicul la virful radacinii formeaza apexul extem.Uniori foramenul apexului extern se localizeaza lateral,vestibular

sau lingual-pe peretele radicular,si nu pe- apex Apexul fiziologic-este localizata in regiunea ingustari constrictei apicale interiora,la o distanta 1- 1,5 mm de la apexul radiologic. Acesta constructie se afla in interiorul canalului anterior de joctiune cemento -dentinara, si se mareste pe masura maturizari dintelui. Odata cu virsta ea indepateaza de apxul radiologic ca urmatoare depunere de dentina secundara.puctul limitat a interventi edodontice trebuie sa fie anume aceasta constrictie apicala fiziologica,deoarice acesta este trecerea tesutului pulpii radiculare in tesut pereodontal 7. Noţiune de rădăcină cu apexul neformat. 8. Caracterele zonei de creştere a rădăcinii dintelui. Caracteristica zonei de crestere a radacinii dintelui. O data terminata formarea coroanei, incepe dezvoltarea radacinii la marginea inferioara a mugurelui dentar prin proliferarea unei lame epiteliale duble, formata din prelungirea stratului adamantin extern, cu eel intern (fara stratul intermediar §i fara pulpa smal^ului) numita "teaca radiculara Hertwig" §i careia ii revine rolul de a ini^ia formarea radacinii.Teaca radiculara epiteliala create )a inceput in direc^ie orizontala fa^a de axul coroanei, formand diafragma epiteliala, al carei loc ramane relativ fix in tot cursul dezvoltarii ulterioare §i evolu^iei coroanei spre suprafa^a. Concomitent cu formarea radacinii, un rol important in procesul erup^bi revine unei forma^iuni de fibre puternice. dedesubtul diafragmei epiteliale, care poarta numele de "ligamentul in hamac al lui Skher".Ligamentul in hamac censtituie o baza relativ fixa, in care germenele dentar se gase§te suspendat ca intr-un hamac §i gra^ie careia cre§terea in lungime a radacinii impinge" dintele spre cavitatea bucala. Dupa ce radacina a atins lungimea sa definitiva teaca lui Hertwig se dezintegreaza lasand astfel dentina radiculara primara in contact direct cu ^esutul conjunctiv inconjurator al sacului folicular. In acest moment apexul este inca larg deschis (23 mm). Dentina radiculara are influenza inductoare asupra ^esutului mezenhimal inconjurator pe care-l diferen^iaza cu apari^ia celulelor inalt specializate: cementobla§tii pentru formarea cementului, osteobla§tii care vor produce os alveolar, fibrobla§tii care vor produce ligamentele periodontale. Regiunea apicala larga este bine vascularizata §i are un potential celular activ care contribuie in ca^iva ani la cre§terea treimii apicale a radacinii §i inchiderea apexului ^ apexogeneza (proces fiziologic care presupune existen^a pulpei vii) ^ in cadrul tratamentului endodontic trebuie sa fie pastrate resturile pulpare vii. Prin apexul larg se produce in cazul parodontitelor apicale contaminarea permanenta cu germeni din canal a zonei apicale §i invadarea permanenta a canalului cu secre^ii din zona periapicala ^ dificultatea reducerii secre^iilor prelunge§te tratamentul medicamentos §i amanarea obtura^iei de canal. 9. Structura histologică şi fiziologică a pulpei dentare. A. HISTOARHITECTONIA PULPARĂ -

-

-

componenta centrală a dintelui constituită dintr-un ţesut conjunctiv moale, lax, nemineralizat, bine vascularizat şi inervat 1. Generalităţi ocupă spaţiul pulpar, care prezintă două compartimente individualizate: - porţiunea coronară, denumită cameră pulpară  pulpă coronară - porţiunea radiculară, denumită canal radicular  pulpă radiculară 2. Teritorii celulare în arhitectonia pulpei dentare celulele – dispuse într-o manieră particulară  aspect histologic specific în MO de la periferie spre centru se descriu patru zone: - zona odontoblastică;

- zona acelulară Weil (stratul subodontoblastic); - zona bogat celulară; - miezul pulpei - primele trei zone, care includ şi plexul capilar subodontoblastic, alături de plexul parietal nervos  teritoriul odontogenic (pulpa periferică) - zona liber celulară şi zona bogat celulară se definesc pe măsură ce dintele intră în ocluzie 2.1. Zona odontoblastică - formată din odontoblaste, aşezate într-un strat continuu care tapetează periferia pulpei dentare şi trimiţând o expansiune citoplasmatică (prelungirea odontoblastică) în dentină - forma şi dimensiunile odontoblastelor variază în funcţie de localizarea coronară sau radiculară şi de gradul de diferenţiere: - în coroana dintelui matur, datorită migrării centripete a odontoblastelor (dentinogeneză) – dispunere în “palisadă”, pe mai multe rânduri (3-5 celule)  aspect artefactual - “coarne” pulpare – celule prismatice înalte (50 μm), cu nuclei ovali, bazali - lateral şi cervical faţă de “coarnele” pulpare – celule cuboidale, cu nuclei rotunzi, centrali - pulpa radiculară, spre foramen apical – celule aplatizate, pavimentoase - corespondenţă între talia celulară şi gradul de diferenţiere, fapt reflectat şi în cantitatea de dentină corespunzătoare depusă: - odontoblastele prismatice sunt cele mai diferenţiate - odontoblastele turtite sunt cel mai puţin diferenţiate 2.2. Zona acelulară Weil - subjacent zonei odontoblastice  spaţiu “liber” celular (celularitate extrem de redusă) - zonă este mai evidentă în pulpa coronară - conţine: fibre de colagen, fibre nervoase amielinice şi vase sanguine - fibrele nervoase şi vasele sanguine se ramifică şi pătrund în stratul odontoblastic 2.3. Zona bogat celulară - subjacent zonei acelulare Weil, spre interiorul pulpei dentare - conţine: o populaţie celulară densă, neuniformă, elemente vasculare şi nervoase - celularitatea este mai marcată la nivel coronar decât la nivel radicular  la nivel coronar se poate aprecia cu uşurinţă limita de separare dintre zona acelulară Weil şi zona bogat celulară, iar la nivel radicular, această limită este mai puţin evidentă - celularitatea creşte odată cu înaintarea în vârstă Tipurile de celule: celulele Hohl (posibil cu capacitate de diferenţiere în odontoblaste mature, în urma unei lezări), celule nediferenţiate ectomezenchimale, fibroblaste, fibrocite, limfocite 2.4. Miezul pulpei - masa cea mai internă a pulpei – regiunea pulpei centrale - diferenţă faţă de zona bogat celulară – densitate celulară mult mai scăzută - conţine vasele sanguine mari şi trunchiurile nervoase ale pulpei dentare Tipurile de celule: celule nediferenţiate ectomezenchimale, fibroblaste, fibrocite, macrofage, limfocite, mastocite, plasmocite, polimorfonucleare B. ODONTOBLASTUL - complexul dentinopulpar: corelaţii strânse între pulpa dentară şi dentină, deoarece embriologic şi structural ele au la bază acelaşi ţesut  fapt reflectat în elementele de funcţionalitate şi în interpretarea evenimentelor clinice - odontoblastele - responsabile de formarea dentinei - evoluţie: - diferenţierea celulelor ectomezenchimale ale papilei dentare în odontoblaste

 -

-

 -

-

necesită acţiunea inductoare a epiteliului intern al organului smalţului, exprimată direct prin diverşi factori de creştere (IGF, TGFβ, BMP2) - celulele ectomezenchimale stelate devin ovalare sau prismatice înalte, mari, şi se divid, transformându-se în preodontoblaste, care nu se mai divid - preodontoblastul – celulă polarizată, nucleu situat central; cantitatea de organite celulare redusă - trecerea la forma de odontoblast matur  marcată de apariţia extensiei citoplasmatice la nivelul polului apical – prelungirea odontoblastică - odontoblastul matur: dezvoltarea marcată a organitelor celulare şi declanşarea proceselor secretorii intracelulare  odontoblastul secretor stadiu tranziţional – odontoblastul tranziţional celula îmbătrânită – odontoblast în repaus 1. Odontoblastul secretor origine în crestele neurale morfologia sa indică o activitate funcţională importantă, cu etape de sinteză activă alternând cu etape de repaus Corpul celular formă alungită, prismatică sau piriformă (înălţime 50 μm) la nivelul coroanei, cuboidală spre zonele cervicale şi radiculare, aplatizată spre apex nucleul unic, fie oval şi bazal (la odontoblastele prismatice), fie rotund şi central (la odontoblastele cuboidale), cu cromatina abundentă dispersată şi, uneori, până la 4 nucleoli membrana plasmatică prezintă interdigitaţii laterale citoplasma, slab bazofilă, conţine organite celulare implicate în sinteza proteică bine reprezentate şi elemente de citoschelet ME: - mitocondriile sunt numeroase, dispersate în toată citoplasma - RER extrem de bine dezvoltat, cisternele conţinând un material fin granular, din care se vor forma vezicule de transport, care se vor orienta spre complexul Golgi - complexul Golgi – iniţial dispersat difuz, apoi elementele sale devin concentrate în regiunea centrală a celulei, perinuclear, spre faţa dentinară; elaborează vezicule secretorii care se dispun spre baza prelungirii odontoblastului - alte vezicule alungite, electrondense şi delimitate de membrane, similare ca aspect cu lizozomii - elemente de citoschelet: filamente şi microtubuli Prelungirea odontoblastică la nivelul polului apical, secretor, expansiune citoplasmatică ce se îngustează gradat rămâne inclusă în dentină, în interiorul tubulului dentinar, care se edifică în jurul ei. patru zone: - la nivelul pulpei dentare - la nivelul predentinei - la nivelul frontului de mineralizare - inclusă în dentina circumpulpară zona de trecere dintre corpul celular şi prelungire prezintă un cadru terminal plasmalema polului apical şi plasmalema de la baza prelungirii odontoblastice prezintă specializări structurale legate de funcţiile de exo şi endocitoză desfăşurate la acest nivel citoplasma nu conţine organite celulare majore sunt prezente vacuole de secreţie de tip vezicule “cu manta” (care pot fuziona cu membrana celulară) şi câteva mitocondrii (mai frecvent în zona de predentină) specific: reţeaua de microtubuli şi filamente intermediare (actină, vimentină, tubulină)

organizate într-un model liniar, în continuitate cu citoscheletul corpului celular - gradul de extindere în tubulul dentinar, respectiv în dentină – discutabil: - ME de baleiaj, de transmisie, IHC (cu anticorpi monoclonali antiproteine de citoschelet) – controverse  unele prelungiri odontoblastice traversează în totalitate dentina, iar altele numai parţial - joncţiuni: zonula occludens (strânse), zonula adherens (centri de adeziune), desmozomi şi gap 2. Variante ale odontoblastului Odontoblastul tranziţional -

stadiu celular identificabil doar în ME: - celula se îngustează, nucleul apare migrat de la polul bazal, cu cromatina condensată, RER diminuă, apar vacuole autofagice – markeri de reorganizare citoplasmatică Odontoblastul în repaus/bătrân - celulă mai puţin înaltă (45 μm) - citoplasma redusă, nucleul intens bazofil, situat spre polul apical - ME: - organitele celulare reduse cantitativ apar aglomerate, constituind o regiune subnucleară proeminentă - citoplasma supranucleară – lipsită de organite celulare şi granule secretorii, dar persistă elementele de citoschelet şi apar vacuole mari, pline cu lizozomi Celule odontoblast-like - durata de viaţă a odontoblastului – egală cu cea a dintelui viabil - lezarea dentinei, expunerea pulpei dentare  proces de reparare, cu formare de dentină nou  bazat pe celule odontoblast-like - existente în stare latentă în zona bogat celulară subodontoblastică - pot fi stimulate în anumite condiţii - produc o dentină reparativă C. PULPA DENTARĂ CENTRALĂ – ŢESUT CONJUNCTIV LAX - varietate de ţesut conjunctiv: formată din două componente: - matricea extracelulară: matrice amorfă, fibre - celulele pulpei dentare 1. Matricea extracelulară nefibrilară (matricea amorfă, substanţa sundamentală) - gel coloidal omogen extrem de bogat în apă (conţinut până la 90%), în care există o serie de macromolecule în suspensie şi dispersate: glicozaminoglicani, proteoglicani şi glicoproteine - caracterizare morfologică este redusă: - datorită conţinutului crescut în apă, matricea amorfă este extrasă prin fixarea şi deshidratarea ţesutului, astfel încât se pierde în secţiunile de rutină HE - evidenţiată prin tehnici speciale de prelucrare (secţiuni păstrate prin uscare la gheaţă sau secţiuni congelate) şi prin metode speciale de colorare  PAS pozitivă (datorită conţinutului important în molecule glucidice), albastru alcian pozitivă în grade diferite (în funcţie de cantitatea de glicozaminoglicani şi de gradul lor de sulfatare) şi metacromatică - ME: relativ amorfă, cu densitatea electronică moderată şi aspect fin granular, fiind prezente mici structuri filamentoase 1.1. Glicozaminoglicanii - lanţuri polizaharidice lungi, neramificate, liniare, neflexibile - formate din unităţi dizaharidice repetitive - o unitate dizaharidică conţine întotdeauna o hexozamină (N acetil-glucozamina /galactozamina) şi un acid uronic (glucuronic/ioduronic)

două tipuri: - nesulfataţi (acidul hialuronic) - sulfataţi (keratansulfat, heparansulfat, condroitin-4-sulfat, chondroitin-6-sulfat, dermatansulfat) 1.2. Proteoglicanii - glicozaminoglicanii sulfataţi - uzual legaţi covalent cu molecule proteice  formează proteoglicani - formare: - miezul proteic al proteoglicanilor – sintetizat în RER fibroblastelor - grupările de glicozaminoglicani sunt ataşate covalent de elementele proteice în aparatul Golgi fibroblastic - tot în aparatul Golgi are loc şi sulfatarea şi rearanjarea diferitelor grupări în jurul atomilor de carbon a unităţilor zaharidice - aspect comparat cu o perie: - miezul proteic este tija - glicozaminoglicanii orientaţi lateral, tridimensional, sunt ţepii periei - acidul hialuronic nu formează legături covalente cu molecule proteice, pentru a forma proteoglicani - prin intermediul unor molecule speciale de legare, proteoglicani deja formaţi se pot lega indirect de acidul hialuronic, formând macromolecule gigante, numite proteoglicani agregaţi – aggrecan compus. - clasificare în două categorii - extracelulari - asociaţi suprafeţei celulare - cei mai frecvent întâlniţi proteoglicani:  decorinul  sindecanul  versicanul  perlecanul  CD44 - rol proteoglicani: - se opun forţelor de compresiune externe - prin structura lor, încetinesc mişcarea microorganismelor sau a celulelor migrate şi, în asociere cu membranele bazale, formează filtre moleculare (cu pori de dimensiuni diferite şi cu distribuţie variată de sarcină electrică) care facilitează selecţia macromoleculelor circulante - prin prezenţa situsurilor de legare pentru anumite molecule semnal (de exemplu TGFβ întârzie sau împiedică deplasarea acestor molecule la locul de acţiune, obstrucţionându-le activitatea, sau le concentrează într-un anumit teritoriu, accentuând astfel rolul lor 1.3. Glicoproteinele de adeziune - mediază capacitatea celulelor de a adera la componentele matricei, prin prezenţa domeniilor de recunoaştere, caracterizate printr-o secvenţă de aminoacizi - cel puţin un domeniu de recunoaştere se leagă de proteinele de suprafaţă celulară din familia integrinelor, un alt domeniu – de fibrele de colagen şi un altul – de proteoglicani - cele mai întâlnite glicoproteine de adeziune sunt: fibronectina, laminina, entactina şi fibrilina 2. Matricea extracelulară fibrilară Fibrele caracteristice: -

-

colagen tip I şi tip III fibre elastice – exclusiv la nivel vascular

raportul colagen tip I/ tip III: 55%/45%  constant de la începutul dezvoltării dintelui, până la totala sa maturitate  colagenul dentinar, de tip I, este sintetizat exclusiv de odontoblaste şi nu apare ca urmare a intervenţiei productive, în paralel, a fibroblastelor pulpare E. CORELAŢII ÎNTRE TERITORIILE CELULARE PULPARE ŞI FUNCŢIILE PULPEI DENTARE -

-

-

-

-

-

-

integrarea pulpei, alături de dentină, în complexul pulpodentinar, este susţinută şi de funcţiile de bază ale pulpei dentare: formativă, nutritivă, protectivă, defensivă, reparativă şi inductivă 1. Funcţia formativă constă în formarea dentinei, în cursul procesului de dentinogeneză elementul celular principal – odontoblastul se păstrează capacitatea de a elabora dentină şi după maturizarea dintelui, prin sinteza şi mineralizarea dentinei secundare fiziologice 2. Funcţia nutritivă asigurată prin elementele de vascularizaţie, menţine vitalitatea dintelui rol deosebit – plexul capilar subodontoblastic şi capilarele care pătrund chiar până în apropierea odontoblastelor  aprovizionează direct corpul celular şi prelungirea odontoblastică, deja “sechestrată” în tubulul dentinar 3. Funcţia protectivă asigurată prin elementele nervoase care realizează inervaţia pulpei dentare şi care, parţial, pot penetra dentina fibrele nervoase, stimulate în anumite condiţii  responsabile de senzaţia de durere şi de sensibilitatea pulpei dentare şi a dentinei terminaţiile nervoase  implicate direct în reglarea fluxului sanguin la nivel pulpar 4. Funcţia defensivă modalitatea de răspuns a pulpei dentare la acţiunea unui anumit tip de stimuli iritativi intervin celulelor cu rol de apărare, se desfăşoară reacţii imune pulpa dentară reacţionează cu semnele clasice de inflamaţie: dilatarea vaselor sanguine, creşterea permeabilităţii vasculare, edemul, migrarea transvasculară a leucocitelor exsudatul  determină creşterea presiunii exercitate asupra terminaţiilor nervoase  instalarea durerii stimularea de intensitate medie şi de scurtă durată, în cazul în care sistemele de apărare sunt funcţionale şi eficiente, duce la modificări reversibile stimularea de intensitate medie sau crescută dar cronică, corelată cu depăşirea capacităţii funcţionale a sistemelor de apărare, determină modificări nereversibile (moarte celulară, necroză locală) 5. Funcţia reparativă producerea şi depunerea de dentină nouă, ca răspuns la o lezare fizică sau chimică, ori de câte ori este necesar 6. Funcţia inductivă se exercită în perioada de dezvoltare a dintelui ţesutul mezenchimal/ectomezenchimal care va constitui papila dentară (viitoarea pulpă dentară) are rol inductiv asupra diferenţierii epiteliului oral în lamina dentară şi ulterior în formarea organului smalţului 10. Modificări în pulpă în sinescenţă şi în stările patologice.

D. MODIFICĂRI MORFOLOGICE ALE PULPEI DENTARE 1. Calcificările pulpare - rezultatul unor procese de mineralizare atipică

apar frecvent, în dinţii sănătoşi, erupţi sau neerupţi, la nivelul pulpei sau la marginea dentinei - clasificare - denticuli sau pulpoliţi (“pietrele” pulpei) - calcificări difuze 1.1. Denticulii - aspectul unor mase calcificate, în care raportul Ca/P este similar cu cel existent în dentină - unici sau multipli - prezenţi la un dinte, în mai mulţi dinţi sau în toţi dinţii unui individ (ceea ce indică o predispoziţie genetică) - localizare frecventă: în zona de planşeu a camerei pulpare, în interiorul canalului radicular sau la apex - liberi în ţesutul conjunctiv al pulpei (“piatră liberă”) - ataşaţi de dentină/predentină, fie prin unirea cu acestea, fie prin înglobarea de către dentina secundară (“piatră ataşată”) - două tipuri principale de denticuli: denticuli reali şi denticuli falşi Denticulii reali - structură internă de tubuli dentinari în matrice dentinară - înconjuraţi la suprafaţă de celule “osteoblast-like” Denticulii falşi - compuşi din straturi concentrice, lamelare sau uneori radiare, de matrice dentinară mineralizată - depunerea are loc în jurul unor fibre de colagen densificate, a unor trombi de sânge sau a unor celule în curs de degradare/complet degradate - nu conţin tubuli dentinari - pe suprafaţa lor, ocazional, pot fi ataşate celule aplatizate sau fuziforme - apar datorită unor arii neregulate de calcificare distrofică, în special în pulpa centrală 1.2. Calcificările difuze - apar atât în zona de pulpă coronară, cât şi radiculară - dispoziţie liniară, asociată cu vascularizaţia: de jur-împrejurul vaselor, în pereţii acestora - proces degenerativ analog cu ateroscleroza, posibil declanşat de microtraumatisme ale pulpei dentare 2. Transformările în relaţie cu vârsta - determină o rezistenţă mai crescută la factorii agresivi din mediu - înaintarea în vârstă scade capacitatea de reparare a pulpei 2.1. Reducerea dimensiunilor pulpei dentare - cea mai evidentă transformare, datorată procesului continuu de depunere a dentinei, chiar dacă rata de depunere este mult încetinită - constă în scăderea volumului camerei pulpare şi a canalului radicular - o depozitare inegală de dentină secundară la nivelul camerei pulpare determină o reducere asimetrică în mărime  consecutiv, o modificare a camerei şi vârfurilor pulpare  clinic: retragere pulpară  identificabile radiologic, rol important în stabilirea formei de preparare a cavităţii, în anumite proceduri de restaurare 2.2. Transformările ţesutului conjunctiv - celulele scad numeric, progresiv, astfel încât în jurul vârstei de 70 de ani populaţia celulară este redusă la jumătate - nu se înregistrează o creştere a conţinutului în fibre de colagen - uneori  creştere semnificativă a colagenului, care se dispune în fascicule groase, compacte  scleroză pulpară - localizată -

-

- generalizată fibrele nervoase mielinizate şi amielinizate degenerează şi se pierd  scădere a sensibilităţii 11. Termenii de erupţie și de formare a rădăcinilor dinţilor permanenți. Debutul Terminarea Terminarea Eruptia pe mineralizarii mineralizarii Dinte cresterii arcada partii partii radiculare dentara coronare coronare Permanenti Dinti Varsta Incisiv 41central 3-4 luni 4-5 ani 9-10 ani 6-7 31 superior Incisiv 11central 7-8 21 inferior Incisiv 12lateral 10-12 luni 4-5 ani 10-11 ani 8-9 22 superior Incisiv 32lateral 3-4 luni 4-5 ani 7-8 42 inferior Canin 134-5 luni 6-7 ani 12-15 ani 11-12 superior 23 Canin 439-10 inferior 33 Premolar 1 141 ½ ani 5-6 ani 12-13 ani 10-11 superior 24 Premolar 1 3410-12 inferior 44 Premolar 2 152- 2 ½ ani 6-7 ani 12-14 ani 10-12 superior 25 Premolar 2 4511-12 inferior 25 Molar 1 16la nastere 2 ½ -3 ani 9-10 ani 6-7 superior 26 Molar 1 466-7 inferior 36 Molar 2 172 ½ - 3 ani 7-8 ani 14-16 ani 12-13 superior 27 Molar 2 3711-13 inferior 47 Molar 3 187-10 ani 12-13 ani 18-25 ani 17-21 superior 28 Molar 3 3817-21 inferior 48 12. Particularităţile anatomo-fiziologice ale periodonţiului.

Este o formatiune de origene conjuctiva situata in lamela compacta alviolei dentare si cimentul radacinei dintelui si se afla in contact cu osul maxilarelor prin orificiul apical -cu pulpa dentara iar la marginea alviolei cu gingia si cu periostul maxilarelor. Prima data periodontiu se opserva in stadiu folicular de dezvoltare a dintelui , odata cu inceputul formari radacinelor si simultan cu constituirea lamelei corticale a alviolei.periodontiul difinitiveza aproximativ peste un an dupa termenul de dezvoltare apexul radacinei dentare,grosimea echivaleaza 0,200,25mm in dintele format dar care nu a erup de 2 ori mai putin -la mandibula e putin mai subtire 0,15-0,22 mm maxila0,20-0,25 mm . Periodontiu este format din tesut conjuctiv si fibre colagene Tesut conjuctiv-este penetrat de vase sanguine si linfatice,nervi. In portiunea apicala tesut fibros si mai mult tesut conjuctiv. Tinind seama de orentare si organizarea de varianta a fasciculilor de fibre colagene ele pot fi clasificate in felul urmator Clasificarea fibrelor are la baza modalitatea de orientare, punctul de plecare §i punctul de ancorare; 3 Fasciculele de fibre principale, care conecteaza cementul §i osul alveolar, sunt reunite in grupul dentoalveolar; Acestui grup i se adauga, fara a apar^ine direct ligamentului parodontal, un grup gingival In raport cu localizarea, se descriu 5 grupuri diferite: - grupul crestei alveolare; - grupul orizontal; - grupul oblic; - grupul apical; grupul interadicular 13. Modificările de vârstă şi funcţiile periodonţiului. 14. Elementele celulare ale periodonţiului. Rolul relictelor epiteliale în patologia periodonţiului. *Fibroblasti-desemnate in tot spatiu periodontal au fuctia de a produce noi fibre. *cimentoblasti- la suprafata cimentului secreta matrice organica a cimentului find dispuse mai ales in zonele active apex si furcatia radiculara. *osteoblasti- secreta tesut osteoid care ulterior se mineralizeaza. *osteoclasti- celule gigante polinucliare secreta enzime poliolitice care lizeaza trauma organica a osului ele dispar odata cu reabsorbtia osoasa. * celule epiteliale(reticle epiteliale) provin din segmentu teci hertwig care a initiat formarea radacini. Intre fibrele de tesut conjuctiv in periodontiu se afla elimente celulare fibroblasti cu nucleu oval si citoplasma de culoarea deschisa in tesutul conjuctiv se gaseste mastocite si histocite(celule migratoare) cu nucleu colorat mai pregnant de dimensiuni mai mici si citoplasme granulata in apropierea vaselor si capilarelo periodontiului se costata cu histocite advetitiale perivasculare si mastocite.Mastocitele sunt de forma atit ovala cit si olongata. celule plasmatice se localizeaza mai alturi de zona de colet.Aceste sint de o forma ovala cu citoplasma bazofila,cu nucleul sferic si caracteristica acorpuscoli de cromatina.In regiunea periodontiului care se afla la cimentul radacini se afla cimentocitele-ciment dotat cu fucti plastice in constituirea cimentului secundar, iar in zonele de linga alviola sint situate osteoblaste celule constructoare de tesut osos al alviolei. elementele celulare in diferite zone ale periodontiului este variata.Un numar mare de celule tinere slab defirentiate este caracteristi pentru zonele periapicale si pericervicale ale periodontiului iar la dinti pluri radiculari aceasta zona se afla la bifurcatie radacinelor.Iportiunea medie a fisurii periodontale predomena forme mature de fibroblaste.Celulele de origene conjuctiva aproape de ciment sint formatiuni epiteliale reticle.In regiune preapicala sunt reticle insulare aglomeratede loa teaca apicala preridicularaiar in regiunea de colet acestea sunt vestigii ale lame dentare. rolul reticlelor:cea mai mare cantitate de reticle epiteliale se constata in periodontiul omenilor in virsta de la 10-20 ani .O cantitate importanta de aceste celule de acest gen se contine in periodontiu omului 21-30 ani iar la persoane de

peste 50 ani numarul lor scade tot odata de modifica si structura morfologica a acestor reminescente. 15. Metodele de examinare clinică a pacientului cu afecțiuni pulpare. 16. Metode paraclinice de examinare a pacientului cu afecțiuni pulpare. 17. Electroodontometria. Rolul ei în practica stomatologică. 18. Etiologia şi patogenia pulpitelor. 19. Clasificarea pulpitelor. 20. Tabloul clinic, diagnosticul diferenţial şi tratamentul pulpitelor acute de focar. Pulpita acută de focar simptomatologie (pulpitis acuta focalis). Bolnavul acuză o durere vie, intensă, localizată la un anume dinte. Provocata de excitanţi termici, mai ales la rece – şi nu trece după suspendarea excitantului. Dureri spontane. Crizele dureroase, mai rare la început, devin cu timpul mai frecvente. Durata lor de la 10 la 30 de minute (nu depăşesc o oră). Accesul de dureri cedează locul unei perioade indolore, ea poate fi câteva ore. Durerile pot să apară seara şi noaptea. Criza dureroasa poate ceda de la sine, doar mai des este necesar administrarea calmantelor (trigan, baralgină, analgina etc.). Examenul obiectiv un dinte de coloraţie normala, cu o cavitate carioasă profundă şi un depozit bogat de dentina alterată. După îndepărtarea, cu prudenţă (atenţie) a dentinei ramolite, vidăm un strat subţire de dentină pigmentată. Sondarea dureroasa mai aproape de cornul pulpar (provoacă o reacţie dureroasa imediată şi puternică). Percuţia în ax, nici transverala nu este dureroasă. Teste la vitalitate – cele termice – cu apă rece, se produce durere, imediată şi nu trece cu înlăturarea excitantului. Teste electrice (electro excitabilitatea pulpei) – este redusă la 20-30 µA (răspunsul este pozitiv, electro excitabilitatea este scăzută). Cercetarea radiologică este indicată în caz – pentru a determina localizarea cavităţii carioase (sub coroană cavitatea, sau pe suprafaţa de contact, etc.). Diagnostic pozitiv: Durere vie, spontană sau provocată, de la 20-30 minute până câteva ore. Caracterul localizat al durerii. Teste de vitalitate pozitive (la rece şi curent electric). Existenţa unui proces caries profund, fără deschiderea camerei pulpare (hipersensibilizaţii la atingerea fundului cavitaţii). Diagnosticul diferenţial: Pulpita acuta de focar se va diferenţia de: Carie profundă; De pulpite acute difuze; Pulpita cronică fibroasă 21. Tabloul clinic, diagnosticul diferenţial şi tratamentul pulpitei acute difuze. Simptomatologie. Bolnavul acuză accese îndelungate de dureri, cu intervale indolore mici (30-40 min). Criza dureroasă provocată de un agent extern de la început violentă, intensitatea durerilor poate fi progresivă. Durere spontană cu un caracter progresiv, brutal. Caracterul cumplit al suferinţei provocate de o pulpită a dus la clasificarea ei, de autori francări, sub denumirea “turbarea dinţilor”. Durerea nu este localizată, iradiază pe traectorul ramurilor nervului trigemen. În pulpita dinţilor maxilarului (molarii) în regiunea temporală, supraorbitală, zigomatică, în regeunia mandibulară, şi în dinţi sănătoşi.

În caz pulpitei în canini şi incizivi superiori durerea iradiază în nas, în zona suborbitala, supraorbitală, în ochi, poată iradia şi în regeunia temporală. În caz de pulpită a dinţilor arcadei inferioare – durerea iradiază în regeunia occipitală, la ureche, în regeunia submandibulară, temporală şi în dinţii maxilarului superior. În caz de pulpită a dinţilor frontali (incizivi) durerea iradiază în partea opusă. Iradierea durerii nu apare de la început, doar în faza ei de mare intensitate atunci pacientul nu poate localiza dintele afectat, ce poate determina confuzii de diagnostic. Analgezicii în caz de folosire au o eficienţă redusă (temporar scade intensitatea durerii şi nici un caz dispariţia ei). 8 February 2015 5 V.Nicolaiciuc * Lecture for 4 Year Students №1 Obiectiv: Se constată existenţa unui proces carios profund, cu dentină alterată, resturi alimentare. Sondarea provoacă dureri şi poate duce la deschiderea camerei pulpare, şi provoacă durere violentă (de aceia examinarea cu sonda se face foarte atent fără presiuni). Cercetarea cu sonda poate discuperi un punct de comunicare – şi se observă o hipersensibilitate a pulpei (în aşa caz este contraindicat teste de vitalitate, care pot provoca crize dureroase deosebit de puternice). Percuţia - în ax a dintelui este dureroasă (procesul inflamator a cuprins toată pulpa. Diagnostic pozitiv: Durere de mare intensitate; Sensibilă percuţia în ax; Testul de vitalitate termică – hiper sensibilitate. Diagnostic diferenţiară: Pulpita acuta difuză va fi diferenţiata: 1. De pulpita acuta de focar; 2. Pulpita cronică acutizată; 3. De periodontita acută apicală; 4. De periodontită cronică acutizată; 5. De nevralgiile nervului trigemen; 6. De sinuzita; 7. Alveolita (durerile alveolare).

22.Tabloul clinic, diagnosticul diferenţial şi tratamentul pulpitei cronice gangrenoase. Deseori se dezvoltă din pulpita cronica fibroasă, când în pulpă pătrund microorganisme, sau din pulpită acută de focar. Dacă cavitatea dintelui este deschisă dureri spontane nu apar. Ele pot apărea dacă cavitatea dintelui este închisă. În aşa caz poate apărea durere spontană, de oarece exsudatul care se formează nu se elimină şi duce la acutizarea procesului. La majoritatea pacienţilor cavitatea dintelui este deschisă, şi umplută de produse putrifice, care se produc în pulpă în urma gangrenei. Specific este un miros fetit (gangrenos). Durerile apar de la fierbinte în timpul alimentării, pacientul simte incomodităţi în dinte. Acuza: Dureri sâcâitoare de la diferiţi excitanţi, mai ales de la fierbinte: Durere de la schimbarea t° aerului – la inspiraţie ieşind în stradă şi invers. Pot lipsi acuze de dureri. Miros fetid din gură.

În trecut acuză dureri puternice. 8 February 2015 5 V.Nicolaiciuc * Lecture 4 * 3 Year * 6 semester * ROM Simptomatologie: O cavitate carioasă profundă. Cavitatea dintelui larg deschisă. Sondarea: dureri în pulpă şi singerare În pulpită gangrenoasă de evoluţie trenantă pulpă coronară are o culoare cenuşie (histoliza deplină), parţial vie, se păstrează în întregime pulpa radiculară. În aşa caz sondarea superficială indoloră, profundă doloră (în orificiul canalului) şi sângerează.De la excitant cald – durere care trece încet. Radiologic – Modificări distructive în periodontium – dilatarea ale fisurii periodontale, focar de ramoliscenţă. Elecroexcibilitatea dintelui redusă – 50-80 µA (necroza pulpei coronare) Diagnosticul pozitiv: Dureri de la fierbinte; Miros fetid din dinte; Sondarea superficială indoloră; Sondarea profundă dureroasă; Comunicare largă cu cavitatea dintelui. Diagnostic diferenţial: 1. De Pulpită fibroasă cronică. 2. Periodontite apicale cronice (fibroasă, granulantă şi granulomatoasă). Patomorfologic: În pulpă să constată zone de necroze cu microorganisme, mase a histologice, acizi graşi, cristale, pigmenţi sangvini, ce este caracteristic pentru inflamaţie gangrenoasă.

23.Diagnosticul diferenţial între pulpitele acute şi cronice. 24.Tabloul clinic, diagnosticul diferenţial al pulpitei cronice fibroase. Pulpita cronica fibroasă se întâlneşte mai des, şi provine din pulpită acută. În caz când organismul este imuno-biologic rezistent şi datele imunologice a pulpei sunt la un nivel înalt, atunci pulpa învinge inflamaţia acută şi ea trece în cronică. La pacienţi, cu reactivitate scăzută a organismului pulpita cronică fibroasă apare sinestătator (nu trece prin perioada de inflamaţie acută). Ca causa principală este comunicarea cavităţii carioasă cu cavitatea dintelui, în aşa caz exsudatul se elimină, se micşorează presiunea intra pulpară, se ameliorează trofica. Semne subiective: Pacientul prezintă acuze: • Dureri de la excitanţi termici, • Dureri de la excitanţi chimici, durerea nu trece cu înlăturarea excitantului, • Dureri de la excitanţi mecanici, • Dureri paroxistice în dinte. În caz dacă cavitatea dintelui nu comunică cu cavitatea carioasă durerile de vin sâcâitoare, trenante, durerile se declară de la deferiţi excitanţi şi continuă după înlăturarea excitantului. Durerile pot să se declare de la schimbarea temperaturii

aerului. 8 February 2015 3 V.Nicolaiciuc * Lecture 4 * 3 Year * 6 semester * ROM În caz dacă cavitatea dintelui comunică cu cavitatea carioasă. În anamneză bolnavul menţionează că a avut dureri puternice în trecut, apoi durerile sau micşorat şi senzaţii de durere în timpul masticaţiei pe dinte. Pacienţii acuză senzaţii neplăcute în dinte, şi durerile apar în timpul alimentării, de la rece, în timpul aspirării (sugere) din dinte. Din anamneză cunoaştem că în dinte au fost dureri acute în trecut. Este caracteristică durere la schimbul temperaturii (trecerea dintre încăpere caldă la rece) şi invers. Semne obiective: Examinarea pacientului: Cavitate carioasă profundă cu resturi alimentare, dentină rămulită. Se constată orificiu de comunicare între cavitatea carioasă şi cavitatea dintelui. Pulpa de o culoare cenuşie, cu o nuanţe cianotică. Sondarea provoacă o hemoragie neînsemnată, şi o durere nepronunţată, care repede trece. Proba termică la rece durere nepronunţată care trece încet. Percuţia indoloră. Palpaţia indoloră. Electro excitabilitatea pulpei scăzută - 35 mkA. Însă după datele lui L. Rubin în 30% din cazuri poate fi în limite normale. Mai greu de a stabili diagnoza în caz când cavitatea carioasă nu comunică cu cavitatea dintelui. Anatomie patologică a pulpitei cronice fibroase: Proliferarea intensă a elementelor fibroase, Diminuarea numărului de celule.

25.Tabloul clinic, diagnosticul diferenţial şi tratamentul pulpitei cronice hipertrofice. Este reprezentată de o formaţiune polipoasă. Această formă a pulpitei mai deseori se întâlneşte la copii şi tineri. În anamneză în trecut dureri acute. Pacienţii prezintă acuze: Dureri sâcâitoare in timpul alimentării de la masticaţie a alimentelor dure (carne, posmag, nucă etc). Eliminarea sângelui în timpul alimentării din dinte (trauma). Dureri în timpul „aspirării” din dinte. Pacientul spune că în dinte a crescut carne „sălbatică”. Semne obiective: La inspecţie descoperim un dinte cu proces carios extins în suprafaţă şi profunzime, camera pulpare deschisă. În cavitatea dintelui observăm o formaţiune polipoasă, suprafaţa ei poate fi: Muriformă, culoare roşie – violacee, acoperit cu depozite de fibrină parţial. Aspect muriform - culoare roşie – violacee, acoperit cu insule de epiteliu, suprafaţa netedă lucioasă, de culoare roz. Suprafaţa polipului acoperită în întregime de epiteliu, polipul este neted, lucios şi are coloraţie roz. Polipul prezintă în partea superioară o mobilitate, şi poate fi deplasat. Inferior el face corp comun cu pulpa.

Polipul pulpar se implantează în cavitatea carioasă din cavitatea dintelui şi canalul radicular. Sondarea - Înţeparea cu sonda a polipului nu provoacă sensibilitate, decât în regiunea mai profundă şi provoacă o sângerare abundentă. Percusia în ax indoloră. Palpare – polipul este elastic, depresibil (după încetare presiunii se revine la formă) Radiografic – modificări nu se observă. Elecroexcibilitatea pulpei – pozitivă la intensitate mare ale excitantului (hipo excibilitate). Diagnostic pozitiv: Carie profundă cu deschiderea camerei pulpare. Formaţiunea polipoasă în continuarea pulpei dentare, cu sângerare la sondare. Diagnostic diferenţial: Polipul gingival (apreciem cu sonda trecând-o pe marginea exterioară a cavităţii carioase). Cu ţesut granular din periodontium (sudarea nu produce durere). Cu perforaţia zonei bifurcaţiei şi trifurcaţii rădăcinilor (pe datele radiografice).

26.Diagnosticul diferenţial al pulpitei hipertrofice, papilitei şi perforaţiei interradiculare. 27.Diagnosticul diferenţial al pulpitelor. Zonele de iradiere a durerilor în pulpită. Daca maxila sau mandibula eu asta stiu 28.Tabloul clinic, diagnosticul diferenţial şi tratamentul pulpitei cronice exacerbate. Durere paroxistică în dinte, cu caracter spontan. Durere vie îndelungată pe ramurile nervului trigemen. Sau durere sâcâitoare în timpul muşcării pe dinte Cavitatea dintelui în majoritate este deschisă. Sondarea pulpei este dureroasă. Percuţia – dureri uşoare. Electroexcitabilitatea pulpei este scăzută. Radiografic – se vizualizează o fisura periodontală dilatată sau ostioliză. Diagnostic diferenţial: 1. Cu formele acute ale pulpitei. 2. Cu periodontita acută apicală. 3. Cu periodontita acutizată. 29.Metodele de diagnosticare ale pulpitelor. Percutia sondarea clinic paraclinic am poze 30.Periodontita apicală. Etiologie. Patogenie. Clasificare. Periodontitele apicale - prezinta inflama^ii ale {esuturilor ce inconjoara apexul radacinii dintelui ca reac^ie de raspuns la ac^iunea agen^ilor microbieni, traumatici sau chimico-toxici, ce depa§esc bariera biologica a

apexului dentar etiologia Factorul traumatic (microtraumatisme) Induse de aparatele ortodontice dirijate; Lucrarile protetice defectuoase ce ac^ioneaza prin: trac^iune asupra din^ilor, cu mobilizarea lor, supraancarcarea ocluzala, anomalii dento-maxilare cu blocaje in mi§carile mandibulei, bruxism, traumele endodontice. Agen^ii chimici ce ajung la nivelul periodon^iului pe doua cai: 1. Endodontica ( EDTA, arsenicul, tricrezolul); 2. Prin pungile parodontale Factorul microbian (cel mai frcvent): prin canalul radicular, punga parodontala, plaga a mucoasei. CLASIFIACREA 4 . PERIODONTITA APICALA ACUTA: 1. faza de intoxicate; 2. faza de exudate: a) seroasa; b) purulenta. PERIODONTITA APICALA CRONICA: 1. pt. apicala cr. fibroasa 2. pt. apicala cr. granulanta 3. pt. apicala cr. granulomatoasa III. PERIODONTITA APICALA CRONICA EXACERBATA IN FAZA DE ACUTIZARE (fibroasa, granulanta, granulomatoasa). Initial procesul inflamator intereseaza numai spa^iul periodontal apical, printr-o reac^ie vasculara hiperemica, dupa care la scurt timp se declan§eaza faza exudativa de tip seros: PATOGENIA Create foarte mult tensiunea intratisulara,in special cea intraosoasa; Ligamentele alveolo-dentare sufera un proces de inhibi^ie seroasa; Dintele devine mobil; Tensiunea apicala create, se intensifica §i durerea; Sub infulen^a edemului inflamator §i a Ph-lui acid local incepe demineralizarea corticalei interne, la aceasta contrbuie §i osteoclastele din spa^iul periodontal (demineralizarea este de intensitate redusa §i reversibila); Datorita vascularizarii periodon^iului de tip neterminal (se pot stabili comunica^ii derivate), inflama^ia se poate stopa in evolu^ie (vindecare spontana), spre deosebire de pulpite (vindecare spontana nu exist

31.Periodontita acută apicală. Morfopatologie. Clinica. Diagnosticul diferenţial. Tratamentul. ACUZE: Ca urmare a gangrenei pulpare: - durere la atingerea dintelui; - egresiune (presiune) în dinte; - durerea încetează la presiunea exercitată pe dinte; De cauză iritativ-mecanică (ace rupte, obturaţie de canal cu depăşire) - durere de intensitate crescută; - suportabilă, persistă ziua şi noaptea - nu se calmează decât parţial la antialgice (dacă intensitatea agresorului este mare-peste 3-4 zile procesul evoluează spre formele exudative). De cauză mixtă (fizică, chimică şi microbiană): - faza de intoxicaţie are o durată scurtă, uneori nici nu poate fi surprinsă clinic; - poate trece rapid către o formă exudativă; - dureri violente, iradiante, continui DATE OBIECTIVE: Dinte modificat în culoare, cu proces carios profund plin cu dentină alterată; Camera pulpară deschisă; Sondarea camerei pulpare şi a canalelor radiculare-fără sensibilitate şi hemoragii; Percuţia în ax este pozitivă; Testul de vitalitate – negativ (100 mkA); În unele cazuri depistăm un dinte cu obturaţie provizorie, ce vorbeşte despre aflarea acestui dinte în tratament endodontic; Radiologic, modificări nu sunt. DIAGNOSTIC POZITIV - Jenă dureroasă la atingerea dintelui; - Sensibilitate la percuţie în ax; - Apariţia durerei după un tratament endodontic; - Dinte cu toate semnele gangrenei pulpare; - Examenul radiografic - modificări în zona apicală nu sunt, dar poate pune în evidenţă: ace rupte dincolo de apex, obturaţie de canal cu depăşire, existenţa sau inexistenţa unei periodontite apicale cronice anterioare. DIFERENTIAL Pulpita acută difuză - semnele ce trădează existenţa Pt. apicale (faza de intoxicaţie) sunt: percuţia dureroasă şi dispariţia ei la încleştarea dinţilor, testul de vitalitate pozitiv, dar cu hiper- şi hiposensibilitate; - Periodontita apicală acută exudativă seroasă cu: dureri violente, continue, iradiante, ce nu se calmează la antialgice, se exacerbează la atingerea dintelui. Apar semne loco-regionale (edem, tumefacţie în zona dintelui respectiv), alterarea stării generale (uneori febră), lipsa oricăror semne de vitalitate; - Periodontita apicală cronică reacutizată - durere numai la atingerea dintelui, nu se calmează la presiune pe dinte, radiologic-periodontită cronică preexistentă.

32.Periodontita apicală cronică fibroasă. Morfopatologia. Clinica. 33.Periodontita apicală cronică granulantă. Morfopatologia. Tabloul clinic. 34.Periodontita apicală cronică granulomatoasă. Morfopatologia. Tabloul clinic.

35.Periodontita apicală cronică în stadiul de acutizare. Tabloul clinic. Diagnosticul diferenţial. 36.Metode de examinare a pacientului în periodontita apicală acută şi cronică 37.Clasificarea metodelor de tratare a pulpitelor. 38.Metoda biologică de tratare a pulpei. Indicaţii 39.Preparatele medicamentoase folosite pentru tratamentul pulpitelor prin metoda biologică. 40.Deschiderea accidentală a camerei pulpare şi tratamentul ei. 41.Noţiune de coafaj direct şi indirect. Preparate medicamentoase. Clasificarea preparatelor medicamentose în coafajul direct și indirect. Indicații și contraindicații. 42.Indicaţii şi contraindicaţii în tratamentul pulpitelor prin metoda biologică, conservatoare. 43.Indicaţii şi contraindicaţii în aplicarea metodei de amputaţie a pulpei. 44.Indicaţii şi contraindicaţii în aplicarea metodei de extirpare a pulpei.. 45.Tratamentul pulpitelor prin metoda devitală. 46.Tehnica de aplicare a pastei arsenicale. Mecanismul de acţiune. Complicaţiile. Componenţa pastelor arsenicale. 47.Tratamentul pulpitei într-o singură vizită. 48.Tratamentul medicamentos a canalului radicular după extirparea pulpei. 49.Etiologia și patogenia periodontitelor apicale. Clasificarea periodontitelor apicale. Factorul traumatic (microtraumatisme) - Induse de aparatele ortodontice dirijate; - Lucrările protetice defectuoase ce acţionează prin: tracţiune asupra dinţilor, cu mobilizarea lor, supraâncărcarea ocluzală, anomalii dento-maxilare cu blocaje în mişcările mandibulei, bruxism, traumele endodontice. Agenţii chimici ce ajung la nivelul periodonţiului pe două căi: 1. Endodontică ( EDTA, arsenicul, tricrezolul); 2. Prin pungile parodontale Factorul microbian (cel mai frcvent): prin canalul radicular, punga parodontală, plagă a mucoasei. MORF OPAT OLOGIA Modificari vasculare: Vasele sunt dilatate, au pere^i sub^ia^i Sunt mai multe la numar decat normal; Plasmexodia-ie§irea din vase a serinelor §i globulelor; Diapedoza leucocitara-parasirea vaselor de catre neutrofile §i limfocite. Modificari fibrilare: Ligamentele alveolare sunt ingro§ate datorita inhibi^iei seroase §i depolimerizarii ( pe alocuri disocieri fibrilare). Modificari osoase: Corticala interna se demineralzeaza §i prezinta un contur neregulat;

Dilatarea spa^iilor intertrabeculare (datoria presiunii §i exudatului seros). Modificari celulare: Aglomerarea celulelor gazda de aparare (histiocite, limfocite §i celule endoteliale) , ce cresc datorita factorilor chimiotactici.

50.Principii acute.

de diagnostic şi tratament ale periodontitei

apicale

Îndepărtarea cauzelor inflamaţiei; Asigurarea unei căi de drenaj; Combaterea durerei; Ameliorarea stării generale Menţinerea procesului inflamator în zona periapicală și excludera răspândirii în zona maxilo-facială; - A contribui la refacerea funcţiei periodonţiului; - Excluderea acţiunii infecţiono-toxice şi alergice din această zonă asupra întregului organism ETAPELE: Anestezia – în funcție de localizarea dintelui (infiltrativă, trunculară).  Se utilizează anestezice înalt efective,cu o toxicitate minimă (2-4% ultracaină forte, 4% alfacaină, 4% ubistezină, 2% xilină, etc.). TREPANAREA DINTELUI (înlăturarea obturaţiei provizorii sau de durată) ŞI PREPARAREA CAVITĂŢII CARIOASE (cu respectarea tuturor etapelor).  La realizarea acestei etape se utilizează piesa turbină cu freze diamantate şi din aliaj dur de dimensiuni corespunzătoare (dintelui) Deschiderea camerei pulpare şi înlăturarea tavanului: Înlăturarea pulpei coronare necrotizate şi prelucrarea antiseptică – utilzând excavatorul ( la necesitate) şi substanţe antiseptice ( H2O2-3%, hipoclorid de sodiu 3%, chloramină 2%) Reperarea orificiilor canalelor radiculare (cu sonda dentară) şi lărgire lor sub formă de pâlnie – utilizând freza sferică.  Scopul:  - De a înlătura toate marginile abrupte şi denticlii de pe orificiile canalelor radiculare;  - De a permite instrumentului endodontic pătrunderea liberă în canalul radicular;  - De a evita fracturarea instrumentelor endodontice pe canal. Înlăturarea pulpei radiculare necrotizate din canalul(ele) radicular(e)  - Se efectuează cu extractoare de nerv;  - Strict pe etape (1/3, 1/2, 2/3, toată lungimea);  - Mişcările extractorulul de nerv – pe perete, cu jumate de turaţie şi neapărat sub băiţe din antiseptice ( irigații periodice, intre etape). Determinarea lungimii de lucru Instrumentalizarea canalului radicular Se efectuiază prin două metode:  Manuală;  Mecanică (utilizând piesa endodontică şi sistemul ultrasonoric). La această etapă pot fi aplicate două procedee: STEP-BACK (un pas inapoi) şi STEP-DOWN (un pas in jos),cu spălături abundente pe canal cu sol.hipoclorid de sodiu 2,5%-3%.

51.Periodontita apicală medicamentoasă. Tabloul clinic. Diagnosticul diferenţial. Tratamentul. Faza de intoxicate - dureaza de la cateva ore pana la 2-3 zile T.Clinic ACUZE: Ca urmare a gangrenei pulpare: durere la atingerea dintelui; Egresiune (presiune) in dinte; durerea inceteaza la presiunea exercitata pe dinte; De cauza iritativ-mecanica (ace rupte, obturate de canal cu depa§ire) durere de intensitate crescuta; suportabila, persista ziua §i noaptea nu se calmeaza decat partial la antialgice (daca intensitatea agresorului este mare-peste 3-4 zile procesul evolueaza spre formele exudative). De cauza mixta (fizica, chimica §i microbiana): faza de intoxicate are o durata scurta, uneori nici nu poate fi surprinsa clinic; poate trece rapid catre o forma exudativa; dureri violente, iradiate, continui. DATE OBIECTIVE: Dinte modificat de culoare, cu proces carios profund plin cu dentina alterata; Camera pulpara deschisa; Sondarea camerei pulpare §i a canalelor radiculare-fara sensibilitate §i hemoragii; Percu^ia in ax este pozitiva; Testele de vitalitate - negative (100 mkA); In unele cazuri depistam un dinte cu obturate provizorie, ce vorbe§te despre aflarea acestui dinte in tratament endodontic; Radiologic, modificari nu sunt DIAGNOSTICUL DIFERENJIAL Pulpita acuta difuza - semnele ce tradeaza existen^a Pt.apicale (faza de intoxicate) sunt: percu^ia dureroasa §i dispari^ia ei la incle§tarea din^ilor, testele de vitalitate pozitive, dar cu hiper- §i hiposensibilitate; Periodontita apicala acuta exudativa seroasa cu:dureri violente, continue, iradiante, ce nu se calmeaza la antialgice, se exacerbeaza la atingerea dintelui. Apar semne loco-regionale (edem, tumefac^ie in zona dintelui respectiv), alterarea starii generale (uneori febra), lipsa oricaror semne de vitalitate; Periodontita apicala cronica reacutizatadurere numai la atingerea dintelui, nu se calmeaza la presiune pe dinte, radiologicperiodontita cronica preexistenta 52.Diagnosticul diferențial al periodontitelor acute și cronice exacerbate. 53.Tratamentul periodontitei apicale acute. 54.Principii de diagnostic şi tratament în periodontitele apicale cronice. 55.Sisteme de izolare a câmpului de lucru (diga). 56.Metoda de amputare vitală a pulpei. 57.Tratamentul pulpitei în câteva vizite. 58.Metoda de extirpare vitală a pulpei.Esența. 59.Indicații și contraindicații pentru aplicarea metodei de extirpare vitală a pulpei. 60.Anestezii utilizate în metoda extirpării vitale.

61.Complicații posibile în tratamentul pulpitei prin metoda de extirpare vitală. 62.Instrumentarul endodontic. Caracteristica. Clasificarea. 63.Indexarea instrumentelor endodontice după ISO. 64.Determinarea lungimii de lucru în tratamentul endodontic. 65.Metode de permeabilizare a canalelor radiculare. Instrumente şi utilizarea lor. 66.Prepararea instrumentală a canalului radicular după tehnicile ,, step-back,, și ,,crown-down,,. 67.Metode fizice în tratamentul pulpitelor. 68.Probleme în realizarea metodelor de tratament vitale și devitale, extirpaționale și amputaționale ale pulpitelor 69.Profilaxia complicaţiilor în tratamentul pulpitelor. 70.Materiale pentru obturaţii de canal. Clasificare. 71.Materiale pentru obturația de canal dure. Termofilele. 72.Condensarea laterală în obturarea canalelor radiculare. 73.Condensarea verticală în obturarea canalelor radiculare 74.Tehnica de obturare a canalelor radiculare prin metoda injectării cu gutapercă plastificată. 75.Instrumente necesare pentru obturarea canalelor. Selectarea lor. 76.Complicaţiile care pot apărea în tratamentul pulpitei. 77.Etapele tratamentului local al periodontitei apicale acute. 78.Etapele tratamentului local al periodontitei apicale cronice exacerbate. 79.Tratamentul general în periodontitele acute și cronice exacerbate. 80.Tratamentul periodontitei apicale cronice fibroase. 81.Tratamentul periodontitei apicale cronice granulante. 82.Tratamentul periodontitei apicale cronice granulomatoase. 83.Metode conservativ-chirurgicale de tratament ale periodontitelor apicale. 84.Date clinico-radiologice ale periodontitelor apicale cronice. 85.Metode de sterilizare a canalelor radiculare. 86.Metode și tehnici de irigare a spațiului endodontic.Soluții (antiseptici). 87.Preparatele utilizate în tratamentul medicamentos al canalelor radiculare.Grupele.Cerințele. 88.Metode fizico-terapeutice în tratamentul periodontitelor apicale. 89.Tratamentul medicamentos al canalelor radiculare în periodontitele apicale. 90.Erori şi complicaţii în tratamentul periodontitelor apicale. 91.Dezobturarea canalelor radiculare. Indicaţii. Metode.