George Calinescu

GEORGE CALINESCU – ENIGMA OTILIEI Romanul Enigma Otiliei are ca principala tema imaginea societatii bucurestene de la inceputul sec. al douazecilea. Eroul martor si actor al romanului este Felix Sima,un tanar de la Iasi, venit sa studieze in Bucuresti medicina. Incipitul romanului il prezinta pe Felix ajuns in casa unchiului sau, batranul Costache Giurgiuveanu. Dupa ce moşul nu il recunoaste, Felix intra in casa lui Costache, unde face cunostinta cu Otilia, dar si cu membrii familiei Tulea: Aglae, sora batranului, sotul ei, Simion, copiii ei,Aurica, Olimpia si Titi, precum si ginerele ei, Stanica Ratiu. Cu ei se afla un domn batran si elegant, Leonida Pascalopol. Din acest moment, se contureaza cele doua probleme ale romanului: mostenirea si iubirea. • Problema mostenirii este foarte importanta in roman. Mos Costache are o suma de bani, pe care mama Otiliei i-o lasase fiicei ei, bani pe care Costache trebuia sa i-i dea acesteia la majorat. Acesti bani i s-ar fi cuvenit Otiliei de drept. Mostenirea ar hotarî mai multe destine: al lui Felix, care era orfan si ar fi avut nevoie de bani, al Auricăi, care voia să se mărite, al Aglaei şi al lui Stănică. Moş Costache ezită să pună banii la bancă, primeşte o scrisoare prin care este sfătuit să nu o înfieze pe Otilia ,apoi se îmbolnăveşte. Pe bani va pune mâna Stănică Raţiu, care îi provoacă bătrânului un atac cerebral. El îşi părăseşte soţia , pe Olimpia, şi se va însura cu Georgeta, femeie de condiţie uşoară. Otilia va pleca din casă şi se va mărita cu Pascalopol. Intuim un prim aspect al conflictului, de natură socială. • Problema iubirii – romanul Enigma Otiliei poate fi considerat un roman de dragoste. Dragostea dintre Felix şi Otilia este adolescentină. Pentru Felix, Otilia este un ideal, ar face orice pentru ea. Otilia este convinsă că femeile nu trăiesc decât 30 de ani şi din cauza asta au nevoie de un om matur. Pe Felix îl iubeşte adolescentin, pe Pascalopol pt că e un bărbat şic şi singur. Ea iubeşte în mai multefeluri. Fuge cu Pascalopol după moartea lui Moş Costache, pt că are nevoie de siguranţă. Se poate observa conflictul erotic dintre tinereţea lui Felix şi mintea matură a lui Pascalopol. Un fragment sugestiv este cel descris în scena de la moşie, in care Felix observă că moşierul petrece mult timp cu Otilia.Pascalopol îi va spune că nu poate distinge sentimentul lui pt Otilia, fiindcă o cunoaşte de multă vreme. O iubeşte ca tata, dar se poartă şi ca un iubit. În roman, real sau imaginar, toţi pot deveni parteneri: Felix şi Otilia, dar şi Otilia-Pascalopol, FelixLili, Felix-Aurica, Ana-Titi. Aurica, fiica mai mică a Aglaei, are obsesia măritişului. Ea merge la vrăjitoare, la preot, s-ar mărita cu Pascalopol, cu Felix, cu oricine, iar moştenirea ar fi ajutat-o. Cum rămâne fără moştenire, nu-şi va împlini visul. Concluzie: într-o lume dominată de puterea banului, suflete pure ca Felix şi Otilia nu se pot realiza. Caracterizarea personajelor: Moş Costache este tipul avarului. El este portretizat de autor drept un omuleţ ciudat, cu un început de calviţie, mic şi bâlbâit. Se îmbracă sărăcăcios, cu ghete vechi, haină ponosită şi ciorapi de gumilastic. Gesturile lui sunt contradictorii: pe de o parte, ar vrea să-I dea averea Otiliei, o iubeşte, iar pe de alta, ezită de teamă. Teama de oameni, caracteristică avarului, e justificată de comportamentul familiei Tulea. Ei sunt “pu-pungaşii” care-I stau în cale.Gesturile lui sunt caricaturale: Felix îl surprinde

stand pe oala de noapte şi umblând la cutia cu bani. Cu Felix se poartă frumos, dar clanul Tulea îl distruge. El îşi ascunde sentimentele, profitând de defectul său de vorbire. Faptul că îşi ascunde sentimentele îi va fi fatal. Caracterizare directă: făcută de autor Caracterizarea indirectă: din vorbe şi fapte rezultă caracterul său nehotărât şi avar. Alte personaje: Aglaei îi pare un ciudat,, rede că şi-a pierdut minţile; Felix şi Otilia îl consideră un om bun, le este ilă de el; Pascalopol îl ajută şi îl respectă. Este un avar, inrudit cu personajele Harpagon al lui Molliere sau Grandet al lui Balzac, precum şi cu Hagi Tudose al lui Delarancea, numai că are şi o latură umană prin iubirea faţă de Otilia. Aglae este baba absolută, capabilă de ură. Mărginită şi incultă, vrea să aibă doar ea dreptate. Vrea sa işi aranjeze copiii şi e capabilă să o distrugă pe Otilia în favoarea lor. Este foarte rea, îl dispreţuieşte pe Felix, iar când acesta îi meditează fiul, ea spune că fiul ei nu are nevoie de carte. Asediază pur şi simplu casa bătrânului când acesta e bolnav, îşi lasă soţul să moară în ospiciu.Portetul ei făcut de autor: o doamnă în vârstă, înaltă, cu bluză neagră cu cerculeţe. Caracterizarea indirectă: dialogurile pe care le are cu Felix, cu Costache etc o arată plină de ură.Alte personaje: Stănică o numeşte baba, Pascalopol o numeşte maliţioasă, pt Felix e răutatea întruchipată. Titi este debilul mintal.El merge în Cişmigiu să asculte muzica militară, se leagănă, nu este în stare să citească şi să reţină ceva. Se crede mare artist, dar copiază după illustrate şi cântă după ureche. Se însoară, pus de mama lui şi divortează tot la porunca ei. Se apără de oameni cu expresia “va spun la mama!”.Alte personaje îl văd ca pe un aiurit, dar familiei I se pare un artist. Simion, soţul Aglaei, e tot un maniac, are vedenii, se crede Iisus. În famiia Tulea problema psihică e ereditară. Stănică Raţiu, avocat fără procese, este tipul parvenitului(arivistului). Este viclean, linguşitor, ştie să intre sub pielea altuia. Cu Aglae este amabil, o ia in braţe, pe Otilia o tratează politicos, lui Felix îi prezintă fete(Georgeta şi Lili).Pt el, orice mijloc de a iesi în faţă e bun, nu îl interesează nimic. Sufletul e pentru el o noţiune inexistentă. Nu îşi iubeşte soţia, stă cu ea pt zestre, iar când pune mâna pe bani, o lasă. Nu îi pasă de copilul lui, nu are grijă de el, dar după moartea aestuia, pozează în tată îndurerat. E omul fără scrupule, căruia nimic nu-I rezistă, singurul care îi ţine piept Aglaei. Caracterizarea directă: autorul îl prezintă ca pe un domn la 40 de ani, îmbrăcat bine, cu privire vicleană. Caracterizarea indirectă : gesturile lui trădează lipsa de scrupule, ca în scena în care toţi stau la căpătâiul lui moş Costache, fiecare discută despre propriile obsesii, iar Stănică manâncă şi bea. Faptul că trimite scrisoarea nesemnată la moş Costache sau cum îşi părăseşte soţia arată caracterul personajului. Clanul Tulea îl consideră un deştept, soţia sa îl mai corectează uneori când exagerează. Felix şi Otilia îl consideră un om de nimic, iar moş Costache, un pungaş. Este o figură de arivist bine realizată, comparabil cu Dinu Păturică al lui N. Filimon. Pascalopol este tipul aristocratului, dar şi al tatălui nerealizat. Este un domn politicos, cu mult bun gust, aşa cum îl prezintă autorul la început. O iubeşte pe Otilia, dar ezită între tată şi iubit. Când I se pare că este prea bătrân pt ea, îi va oferi libertatea. Este măsurat în vorbe, nu răspunde jignirilor Aglaei, îl înţelege pe Felix şi

îşi dă seama că tânărul e o posibilă opţiune pt Otilia.Cu bătrânul Costache e înţelegător. Este unicul personaj respectat de toţi ceilalţi protagonişti Felix este tipul intelectualului. El trăieşte o poveste de dragoste, vede fata iubită ca pe un ideal. Venit în Bucureşti, face cunoştinţă cu o lume nouă, necunoscută. Va trebui să înfrunte avariţia lui Costache şi figurile Aglaei. Episodul cu Georgeta îi va accentua iubirea faţă de Otilia. E abiţios, vrea să devină un medic mare. Îl ajută pe batrân cu priceperea a de student. Iubirea pt Otilia, moartea lui Costache sunt evenimente care îl vor maturiza. În epilog, când îl va revedea pe Pascalopol, va vedea fotografia Otiliei şi îşi va da seama că peste dragostea lui s-a aşternut uitarea. În lumea lui Stăniă Raţiu, Felix nu s-ar fi putut realiza. Otilia este tipul feminităţii imprevizibile. Este o fată cochetă, impresionabilă, cu idei proprii despre viaţă. Aşa cum se autocaracterizează, Otilia e un temperament dificil, suferă când este contrariată. Şti să-I ţină la distanţă pe membiii familiei Tulea, convinsă fiindcă aceştia nu-I vor binele. Bunătatea ei este dozată în funcţie de ceilalţi. E drăguţă cu Felix, dar pleacă cu Pascalopol când se simte ameninţată.Otilia stârneşte cele mai diverse reacţii: Pascalopol o vede ca pe o mică ştrengăriţă,Felix, ca pe un ideal, Stănică o numeşte “fată faină”, Aglae spune că e o stricată, Aurica o invidiază.Otilia poartă cu ea enigma femiităţii imprevizibile. Toată această galerie de personaje reprezintă imaginea soietăţii româneşti dintr-o perioadă bine determinată. George Călinescu îşi construieşte personajele şi în funcţie de etica lor. Astfel, unii actanţi sunt dominaţi de moralitate (Felix, Otilia, Pascalopol), iar alţii - de interese meschine (Aglae, Stănică). Această viziune este una antitetică. Spre exemplu, inteligenţa lui Felix este în contrast cu imbecilitatea lui Titi, iar feminitatea misterioasă a Otiliei - cu urâţenia Auricăi. Alte procedee folosite în realizarea personajelor sunt: comportamentismul ( prin care se transmit exclusiv datele concrete, obiective ale comportamentului, fără a se cunoaşte gîndurile personajelor, cu excepţia celor dezvăluite de ele însele) şi interesul pentru procesele psihice deviante (alienarea-Titi, senilitatea-Simion) În ceea ce priveşte tehnica narativă, discursul îi aparţine unui narator omniscient, omniprezent, care relatează la persoana a treia, controlând traiectoriile existenţei personajelor sale. Deşi naratorul pare a nu se implica în acţiune, el face mai mult decât atât, comentează permanent evenimentele, ceea ce a şi determinat observaţia că autorul îşi prelungeşte mijloacele criticii în literatură. O tehnică ce ţine de modernitatea romanului constă în introducerea în naraţiune a unor secvenţe tipice genului dramatic, cum este aceea a jocului de cărţi la căpătâiul lui moş Costache care agoniza. Prin intermediul monologului interior, sunt evidenţiate gândurile personajelor prezente, fiecare preocupat de o altă problemă, niciunul sensibil la drama muribundului. De asemenea, umorul este un alt element al originalităţii lui G. Călinescu, romanul fiind considerat comic prin folosirea unor procedee caracteristice: tipologia redusă la esenţă, personajele – caricaturi (Simion), prezenţa unor teme şi motive specifice comediei.

Limbajul este uniformizat, ceea ce trădează faptul că naratorul se ascunde în spatele personajelor sale. Sunt utilizate aceleaşi mijloace ligvistice, indiferent de situaţia socială sau de cultura acestora. În concluzie, “Enigma Otiliei” este un roman realist balzacian, obiectiv. Naratorul prezintă viaţa societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, folosind procedee specifice ca realizarea de tipologii, tehnica detaliului, a focalizării, motivul paternităţii, veridicitatea, depăşind însă modelul realismului clasic, prin elementele de modernitate (spiritul critic şi polemic, ambiguitatea personajelor, reflectarea poliedrică).