G.docx

G. F. Ciaușanu, Glosar de cuvinte din județul Vâlcea, Imprimeria Națională, Bucureșt, 1931. p. 12 „ Zice-ți-ar pop ape cap!” = murire-ai!

Vasile Breban et alli, Dicționar de expresii și locuțiuni românești, București, Editura Științifică, 1969. p. 43 (blestem) „A-și face blestem cu cineva” = a trata rău pe cineva, a-l chinui, a-l maltrata” ex. „Acum cred că nu ți-I mai face blăstăm cu mine, mi-I da drumul… că tare mare treabă mai am (Creangă)”. Tudor Vianu, Probleme de stil și artă literară, București, Editura de Stat Pentru Literatură și Artă, f.a. (1955): cap. Cercetarea stilului p. 199: faptul stilistic/de stil = fapte de limbă care adaugă comunicării unei știri expresia reacțiunii individuale a autorului comunicării față de știrea comunicată. - determinările care însoțesc un cuvânt formează expresia stării de sensibilitate a autorului p. 199-200 „Distingem deci în faptele de limbă un nucleu al comunicării și o zonă înconjurătoare a expresiei individuale” Lucia Wald, Dan Slușanschi, Introducere în studiul limbii și culturii indo-europene, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1987. p. 288 „În mentalitatea indo-europeană, omul este considerat drept muritor și pământean, în opoziție cu zeii – nemuritori și cerești. Această concepție, cristalizată în mituri și legende ale diverselor triburi IE, este confirmată și de faptul că principalii termeni pentru noțiunea om provin din rădăcinile pentru ’moarte’ sau ’pământ’.” p. 289 „credințe adânc înrădăcinate atribuiau unor organe însușiri augurale sau forțe magice”. Lucian Blaga, Geneza metaforei și sensul culturii, București, Fundația Pentru Literatură și Artă «Regele Carol» II, 1937. Ovid Densusianu, p. 231 „Cu privire la expresivitatea descântecelor nu trebuie să uităm ceea ce singure descântătoarele recunosc că dă rostirei lor ceva aparte.” Mărturisirea unei descântătoare (preluată de la R. Pexl): „Acum vorbesc ca și la o nuntă, dar atunci când descânt cuvântul meu e trăsnet, privirea-mi fulger, mâna mea furtună” ; de aici reiese că descântecele au notă particulară când sunt spuse. „Cuvintele trebuind să aibă efectul lor și însoțite de mimică, de anumite gesturi, sunt nedespărțite de descântece. Și cum felul de exprimare îl provoacă adeseori ceea ce îndeplinește descântătoarea când vorbește în același timp, ne arată bine acest cântec de ursită, cu lămuririle ce se dau la textul lui: „Descântătoarea ia un cuțit, păr de porc și sămânță de cânepă, învălește focul cu cuțitul și zice: Unde-o fi ursitorul – Să-l iei și să-l izbești… Să plesnească – Să trăsnească – Și la dânsul să pornească (pune pe foc câteva semințe de cânepă)”; punerea semințelor de cânepă pe foc face pe descântătoare să spună: „Să plesnească…”. Motive concrete de asocieri de care trebuie să ținem samă, pentru că ele vin să explice o parte din expresivitatea descântecelor”.