Funeraliile Marii Actrite Marga Barbu

Funeraliile marii actrite Marga Barbu

NUNTA IN CER Discursul domnului Corneliu Vadim Tudor

Indoliata adunare, de fiecare data cind vin la inmormintarea unui om drag, imi propun sa nu tin un necrolog, sa nu vorbesc, pentru ca marile dureri sint mute. Cu atit mai putin as putea vorbi azi, cind am avut atitea inmormintari de la inceputul anului. in noaptea de Anul Nou 2009 nici prin minte nu mi-a trecut ca imi va fi harazit sa petrec pe ultimul drum oameni atit de apropiati, oameni care nu dadeau nici o veste ca vor muri. intii s-a prapadit un fost deputat al nostru, si scriitor, Dumitru Balaet. Apoi, marele poet crestin si patriot Grigore Vieru. Parca a fost un blestem. A avut aceeasi soarta pe care au avut-o alti prieteni ai nostri de dincolo de Prut, eminentii artisti Doina si Ion Aldea Teodorovici. Cine si-ar fi imaginat ca blindul, fragilul, angelicul Grigore Vieru va muri strivit intr-un necrutator accident de masina? El, care era usor ca o papadie, tocmai el, care era fragil ca o coaja de ou de Pasti. Dupa aceea s-a stins din viata fostul nostru senator si mare ziarist Eugen Florescu. Pe urma, a murit un alt fost senator, scriitorul, criticul si istoricul literar de mare curaj si de o respectabila verticalitate Mihai Ungheanu. Si, de parca toate acestea nu ar fi fost de ajuns, ca intr-un virtej al timpului, ca intr-un sorb al acestui an blestemat, a murit si vestitul rapsod popular Ion Dolanescu. Unde se va opri aceasta ,,serie neagra,, a culturii romane? Iata ca acum se afla aici, dinaintea noastra, pe un pat de flori, pe care stralucesc trandafirii galbeni, rozele de Ispahan,

care atit de mult ii placeau sotului sau, Eugen Barbu, actrita-unicat Marga Barbu. La aproape toti oamenii despre care am vorbit pina acum am rostit cite un necrolog. Aproape nu mai am ce sa spun. Sint viscolit sufleteste. Sint ravasit. Ce semne ne da Bunul Dumnezeu prin luarea la El a acestor oameni atit de dragi? Biblia ne spune ca Dumnezeu ii ia la El pe cei mai buni dintre noi. Bine ca traiesc procletii, nelegiuitii, oamenii fara Dumnezeu, facatorii de rele, tilharii poporului. Iar cei care au adus atita fericire la milioane si milioane de oameni se duc. Dar tocmai de aceea sintem crestini, pentru ca avem convingerea si avem dovezile din vechime ca moartea nu-i sfirsitul, ca Dumnezeu recupereaza lumina pe care a sadit-o in om. Iar acum, eu sint convins ca are loc o nunta in cer, ca Eugen Barbu o asteapta pe mireasa vietii lui, pe femeia vietii lui, pe marea dragoste a vietii lui. Asa dupa cum se stie, ei nu au avut copii. E de prisos sa va spun ca eu am fost ca si copilul lor. Am fost chiar mai mult decit copilul lor: am fost confidentul lor, am fost sfetnicul lor mai tinar. Si iata cum se aleg caracterele! Iata ca pe unii oameni care au profitat enorm de pe urma geniului scriitoricesc al lui Eugen Barbu, care a fost exemplar in toate domeniile in care a activat, si ca romancier, si ca nuvelist, si ca dramaturg, si ca scenarist de film, si ca facator de gazete - nu-i vad in aceasta capela. Dar eu le-am ramas ciine credincios. Cum suna decoratia pe care a primit-o cu vrednicie Marga Barbu, ,,Serviciul Credincios,,, drept pentru care afara se afla o garda militara de onoare, care va da onorul si va purta sicriul pina la groapa, unde se va alatura osemintelor sotului sau, tot asa am fost si eu: ciine credincios. Niciodata nu m-am dezis de acesti oameni. De ce? Pentru ca erau frumosi la suflet. Erau oameni de caracter. Erau adevarata nobilime si aristocratie romaneasca. Eugen Barbu impunea respect oriunde se ducea, atit in tara, cit si in strainatate. Am fost cu el pe mai multe meridiane ale lumii, inclusiv cind i s-a decernat prestigiosul Premiu International ,,Herder,,, in mai 1978. Se facea loc gol in jurul lui Eugen Barbu. Pentru ca venea marele om Eugen Barbu, venea omul inflexibil, omul care nu a facut compromis cu propria sa constiinta, omul pentru care Patria a fost mai presus decit orice, omul care L-a slujit pe Isus Christos cu condeiul lui de aur mai mult decit oricine, de la Mihai Eminescu incoace. Si tocmai de aceea, cind el s-a stins din viata, in septembrie 1993, m-am luptat sa fie inmormintat la picioarele idolului sau, pentru ca el a avut un cult fata de Mihai Eminescu. Si iata ca ne-a ajutat bunul Dumnezeu si el este inmormintat acolo, linga omul deplin al culturii romane, linga cel fara de care poate noi nu mai vorbeam limba romaneasca. Si poate ca nu mai eram romani, asa cum sintem in parametrii de astazi. Si s-a mai adaugat unui om pe care l-a respectat foarte mult, iar eu am o stringere de inima cind ma duc simbata cu fetitele mele, intr-o lectie de religie naturala, sa le ingrijim mormintele, sa le aprindem un crimpei de luminare, sa le punem o floare proaspata la capatii. E vorba de Nichita Stanescu. Oh, de cite ori am stat linga ei, la masa, unde se intimpla sa mai batem politichia, sa mai vorbim cite in luna si-n stele. Ce frumos era dialogul dintre Eugen Barbu si Nichita Stanescu! Si ultima oara, tin minte ca era inaintea Craciunului �81 sau �82. Nu conteaza unde, aproape de casa lui Nichita Stanescu. Viscolea de prapad afara. Si-a intrat Nichita cu viscolul in spate, prin usile cu vitralii colorate ale acelui micut restaurant. El nu stia ca sintem acolo. il trimisese sotia lui sa cumpere ceva de-ale gurii, pentru ca avea oaspeti. Si cind l-am vazut� ,,Nichita ce faci tu aici?,, ,,Am venit sa cumpar ceva de mincare,,. N-avea bani decit

de doua sticle de vin. Eugen Barbu i-a spus: ,,Nichita ia loc cu noi, cumparam noi, tot ce ai nevoie,,. Ne-a invitat la el, acolo, si a fost o seara de vis, pina in zori am stat. Iar acum ii vad, mormint linga mormint, ca in rafturile unei biblioteci uriase, stau oamenii acestia care au tinut sus torta culturii romane si care au lasat o dira luminoasa in urma lor si fara de nu se poate concepe cultura romana. Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu s-o aducem pe sora si draga noastra Marga Barbu aici, in Pantheonul in aer liber al Culturii Nationale, la Cimitirul Bellu. Putina lume stie ca el a fost inaugurat acum 150 de ani, in 1859, cu mormintul unui pruncut, cum ar fi zis un alt amic al nostru, Ioan Alexandru, copilul de 4 anisori al lui C.A. Rosetti. Primul mormint din Cimitirul Bellu, coconul de marmura in jurul caruia s-a dezvoltat acest Pantheon, unic in Europa, este mormintul acelui copil al lui C.A Rosetti. incet, incet aveau sa se alature si alte morminte, iar, in iunie 1889, mormintul lui Mihai Eminescu. Nici un alt loc nu era potrivit pentru Marga Barbu. Locul ei era linga barbatul care a facut-o celebra in tara si in lume. Va marturisesc ca mi-a crescut inima de mindrie in decembrie 1986. Mergeam la capatul lumii, la Tokyo, nu conteaza pentru ce, un hobby al meu, cu echipa de fotbal Steaua Bucuresti. Si am facut escala de o zi si-o noapte la Pekin, si-am dormit la Ambasada Romana din Pekin. Si seara, la Televiziunea Chineza, ce credeti ca se transmitea? Filmul ,,Trandafirul galben,,. L-am auzit pe bunul meu amic de-o viata, de mai bine de 30 de ani, Florin Piersic, aici prezent, ca sa-si ia ramas-bun, un ultim adio de la cea cu care a facut un tandem legendar in cinematografia europeana, declarind presei, inainte de slujba religioasa, ca il titrasera in limba chineza. Asa este, dar ce frumosi erau pe micul ecran. Mergeti acum acasa si deschideti la intimplare un post de Televiziune. Nu se poate sa nu se dea un film cu Florin Piersic si cu Marga Barbu, pe scenariul lui Eugen Barbu. in urma lor ramin bijuterii veritabile. De ce nu se mai fac asemenea filme in ziua de astazi? Toti se bat cu pumnii in piept. Sint importanti. Ne zornaie niste tinichele zgomotoase de premii internationale. Dar spiritul public tine cu acea cultura adevarata. Noi, la asemenea tezaure ne uitam fara incetare. Eu nu ma satur niciodata uitindu-ma la asemenea filme. Dar Marga Barbu a fost o asemenea actrita totala, cum spuneam, pentru ca ea a jucat si teatru. A fost o mare actrita de teatru. Si tin minte ca am vazut-o, prin anii �80, pe scena Teatrului Bulandra, intr-o capodopera a sotului sau, ,,Labirintul,, se chema. Ce piesa frumoasa, ce parabola extraordinara! De ce nu se mai reia acea capodopera? insa, neindoielnic, rolul vietii sale in cinematografie a fost ,,Domnisoara Aurica,,. Ea atunci a aratat ca poate juca orice, cu intelepciune si cu modestie. Pentru ca Marga a fost o femeie foarte frumoasa. O femeie dupa care toata lumea intorcea capul. Marga n-a avut virsta. Uitati-va, si acum e ca o papusa! A acceptat sa joace acel rol al unei fete batrine. Barbu a scris rolul si filmul acela pentru ea. Un film exceptional. Ar fi multe de spus, dar va rog sa ma credeti ca-mi adun cuvintele cu mare greutate. Ce omagiu as mai putea aduce aceleia care mi-a fost ca o mama, ca o sora, ca o prietena desavirsita? Niciodata n-am avut motiv sa fiu suparat pe un om ca Marga Barbu. intotdeauna a avut o vorba inteleapta, cu diplomatie, a avut o eleganta desavirsita in tot ceea ce facea. Si sa nu neglijam urmatorul fapt, Eugen Barbu n-ar fi scris cartile vietii sale daca nu avea climatul de liniste, de echilibru sufletesc in gospodaria tinuta de o mare doamna. Dar ea l-a ajutat si in viata lui sociala. Ea a fost ceea ce se cheama un poliglot, ea vorbea, la perfectie, 5 limbi de

circulatie internationala, cu o usurinta extraordinara. Nu stiu cum putea face ea asa ceva. Revin la amicul nostru Nichita Stanescu, care, ca orice mare scriitor, nu prea vorbea limbi straine si zicea: ,,Noi sintem poligloti de limba romana,,. L-am intrebat: ,,Cum, Nichita, esti tu poliglot de limba romana?,, Zice: ,,Noi vorbim limba romana de 5 ori mai bine decit ei.,, Ei bine, Marga l-a ajutat mult pe Eugen Barbu in turneele lui internationale. Ea a avut prietenie la Casa Alba, in Congresul American, pentru ca toata lumea percepea specia rara pe care o reprezenta aceasta doamna. Ne luam astazi ramas-bun de la o femeie care era programata genetic sa traiasca mult mai mult. in anii �90 am fost la inmormintarea iubitei sale mame, undeva, intr-un cimitir de tara, in zona Poiana Tapului, sub munte. Era un frig de crapau pietrele. Era intr-o bluzita, usoara ca un fluture, ca o crisalida era, ca o zina era. Acea femeie care a nascut doua surori, care s-au iubit atit de mult in viata. Ea a murit dincolo de 90 de ani. imi pare rau c-o spun, dar reproduc ce mi-a zis indoliata ei sora, Pia: ,,Marga mai avea zile. Marga a avut parte de o ingrijire deficitara,,. Din pacate, unele spitale romanesti s-au transformat din uzine ale vietii, in uzine ale mortii. Tot acolo s-a prapadit si tatal meu, tot la 80 de ani. Si nici in cosmarul meu cel mai teribil nu-mi imaginam ca-l duc pe picioare si ca il iau asa cum l-am luat, mort. Dar, poate asta a fost vointa lui Dumnezeu. Mor ei Patriarhii biblici. C-o moarte toti sintem datori. Important este ce ramine in urma noastra si important este sa credem in invierea Domnului nostru Isus Christos. Dumnezeu a vrut s-o ia la El pe Marga Barbu in Postul Mare al Pastelui. E un semn ceresc. E un semn ales. Vreau sa multumesc tuturor celor care au contribuit la savirsirea acestor funeralii, aici, la Cimitirul Bellu. Vreau sa multumesc primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, care a fost foarte receptiv la un telefon tirziu, in jurul orei 12 noaptea l-am sunat. Si i-am zis: ,,Uite ce nenorocire ne-a lovit. Ajuta-ne, ca nu stim ce sa facem,,. Vreau sa multumesc si vicepresedintelui Uniunii Scriitorilor, fostul nostru coleg de Senat, Varujan Vosganian, cu care am vorbit ieri de mai multe ori, pentru ca, in sfinta noastra birocratie dimboviteana, trebuia o aprobare ca sotia sa fie inmormintata linga sotul ei. Trebuia o aprobare, fiindca nu avea voie sa fie inmormintata. Dar, pina la urma, s-a invins si acest baraj birocratic. Vreau, de asemenea, sa multumesc soborului de preoti, care este condus de un tinar sacerdot, parintele Emil Caramizaru, paroh la Biserica Sfintul Gheorghe Nou, unde se afla trupul descapatinat al lui Constantin Brancoveanu si unde a fost prohodit poetul national atunci cind s-a savirsit din viata, Mihai Eminescu. Si, nu in ultimul rind, vreau sa multumesc corului ,,Divina Armoniae,,, de la Biserica Sfintul Gheorghe Nou, condus de inegalabila Paula Ciuclea. in incheiere, dati-mi voie sa citesc ceva, in amintirea acestei femei exceptionale, care a fost Marga Barbu si cu greu se vor mai naste astfel de exemplare de romance adevarate. Asa era mama mea, dintr-o alta generatie. O data se incrunta daca jignea cineva tara asta. O data nu mai intra nimeni in voia ei daca iesea din tiparul iubirii de tara. Astfel de femei au tinut tara pe umeri, astfel de femei au dus mai departe datinile noastre de crestini. Din pacate, moare o lume, dar nu se mai naste alta in loc!