Frondainliteraturainterbelica

Studiu de caz Frondă în literatura interbelică

Introducere →Sensurile termenului frondă. Fronda a fost o miscare social-politică de la mijlocul secolului al XII−lea, din Franta îndreptată împotriva absolutismului monarhic. Prin extindere de sens a ajuns să însemne răzvrătire, uneori batjocorire, la adresa conventiilor, formelor prestabilite dintr-un anumit domeniu. Perioada interbelică a însemnat pentru literatura română o înnoire fundamentală ,în primul rând prin refuzul modelelor traditionale si în, al doilea rând, prin multiplicarea tendintelor estetice, fiind epoca în care s-au manifestat numeroase curente: simbolismul, futurismul suprarealismul, constructivismul. Toate acestea s-au născut dintr-o frondă fată de tiparele consacrate si din nevoia afirmări libertăti de creatie. →Directii ale frondei în literatura interbelică . ■ Proza. Dintr-o revoltă fata de tematica idilic-rurală si fată de lipsa de intelectualitate a constructiei poeziei, în perioada interbelica s-a impus romanul ca specie care a concentrat atentia publicului si a criticii. Modelele s-au diversificat si asa au apărut mari nostri prozatori fronda extremă a fost reprezentată de fronda lui Urmuz considerat un precursor absolut al avangardismului. În 1922 publică primele scrieri: Pâlnia si Stamate si Ismail si Turnavitu. Celelalte scrieri apar postum , Sasa Pană fiind acela care a editat , 1930 un volum cu antumele amintite si cu alte titluri:Algazy & Gumer, Plecarea în străinătate, Cotadi si Dragomir,După furtună,Fuchsiada. Încă din opera Pâlnia si Stanate subintitulată ironic roman în patru părti, Urmuz dinamitează toate structurile românesti consacrate. ■Poezia. Poezia interbelică a reprezentat poate cel mai bine fronda literară, fiindcă modernismul care domină epoca este o expresie a revoltei fata de modele. Lirismul ocupă locul central în poezie, construindu-se pe categorii negative cum spunea Hugo Friedrich, ele însele metode prin care se distrug tipare. Toate marile nume ale perioadei interbelice –George Bacovia, Lucian Blaga Tudor Arghezi ion Barbu - sunt tot atâtea exemple de refuz al vechiului model literar. Poezia avangardistă a fost însă acea voce prin care , pragmatic, s-a produs o disolutie a formelor literare, stergându-se granitele dintre arte, exaltându-se libertatea exacerbându-se ludicul. Caracterul cosmopolitan al avangardei a marcat nu numai o sincronizare a curentului cu miscările europene ci chiar prioritatea unor programe estetice,asa cum este cazul dadaismul. ■Teatru. Teatrul românesc interbelic a fost si el marcat de varietate în constructia dramatică, fiind influentat de miscările artistice ale vremii. Camil Petrescu a fost creatorul dramei românesti prin piese ca Act venetian, Jocul ielelor, Suflete tari, dar si prin scrieri teoretice precum Modalitatea estetică a teatrului, lucrare despre modernitatea artei spectacolului . Lucian Blaga va impune drama expresionistă , o dramă de idei, care a mutat accentul de pe

actiune pe exprimarea unor concepte sau simboluri, lectura unor piese precum Mesterul Manole, Zamolxe,Arca lui Noe, Anton Pann făcându-se si dintr-o perspectivă poatică. Comedia a reprezentat de asemenea o desprindere de modelele traditionale, apărând tipuri noi, asa cum era „comedia tragică” inventată de Mihail Sorbul . Mihail Sebastian a creat o comedie lirică influentată de conceptiile dramaturgului francez Jean Giraudoux, după care teatrul este iluzie .piesele sale sunt un amestec de comic si duios, usor lirice si imaginând situatii în care personajele pot evada un timp din lumea lor, asa cum se întâmplă în Jocul de-a vacanta, Steaua fără nume, Ultima oră. Fără o inventivitate deosebită câtiva dramaturgi ai perioadei interbelice vor impune în comedie tipul omului comun ,cinstit si simpatic. Este vorba de Tudor Musatescu autor al pieselor Titanic vals,Escu.., Victor Ion Popa prin comedia Take,Ianke si Cadâr,Gheorghe Ciprian prin Omul cu mârtoaaga. Dar piesa care a reprezentat cu adevărat o frondă în peisajul teatral Românesc al epoci a fost Capul de rătoi a lui Gheorghe Ciprian ,farsă burlescă în trei acte care este rezultatul orientărilor avangardiste .

Proza Autori: ►Urmuz(Demetru Demetrescu-Buzău). -Biografie . În tinereţe visa o carieră de compozitor, citea literatură ştiinţifico-fantastică, descrieri de călătorii. Face studii de drept şi, după luarea licenţei, funcţionează ca judecător în judeţele Argeş, Tulcea şi la Târgovişte. După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este numit grefier la Înalta Curte de Casaţie .Începe să scrie, aparent fără conştiinţa că produce literatură, numai pentru a-şi distra fraţii şi surorile, parodiind cu nişte false automatisme academismul prozei curente. Textele lui îi atrag atenţia lui Tudor Arghezi, care îi găseşte pseudonimul şi îi publică, în 1922, în două numere consecutive din Cugetul românesc, Pâlnia şi Stamate, "antiproză" intitulată ironic "roman în patru părţi", în care face o serie calambururi de esenţă sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor: oamenii coboară nu pe scări, ci din maimuţă; o masă fără picioare bazată pe calcule şi probabilităţi; pereţii sunt, conform obiceiului oriental, sulemeniţi în fiecare dimineaţă, alteori măsuraţi cu compasul, pentru a nu scădea la întâmplare. Absurditatea cea mai izbutită este Ismail şi Turnavitu, premergătoare teatrului lui Eugen Ionescu: "...Ismail este compus din ochi, favoriţi şi rochie... Se plimbă însoţit de un viezure de care se află strâns legat cu odgon de vapor şi pe care în timpul nopţii îl mănâncă crud şi viu, după ce mai întâi i-a rupt urechile şi a stors pe el puţină lămâie...".Alte scurte scrieri sunt: cunoscuta "fabulă" Cronicarii, Algazy & Grummer, Plecarea în străinătate, Cotadi şi Dragomir .În anul următor, 1923, se sinucide la 23 noiembrie, în Bucureşti, fără să lase vreo explicaţie asupra funestului său gest. Voia să moară în chip original, " fără nici o cauză".Scrierile lui - puţine la număr - cunosc o glorie postumă, care nu a încetat să se consolideze. Ele au avut o neaşteptată înrâurire asupra literaturii româneşti de avangardă şi au contribuit la lărgirea conştiinţei estetice. Saşa Pană îi tipăreşte în 1930 o ediţie a scrierilor, iar Geo Bogza scoate o revistă Urmuz. Eugen Ionescu va explora mai târziu filonul literaturii absurdului, considerându-l pe Urmuz unul din precursorii "tragediei limbajului". Mai aproape poate de spiritul dadaist - deşi nu pare să fi avut cunoştinţă de existenţa curentului Dada - prin gustul primejdios pentru hazardul creator de personaje mecanomorfe, insidios monstruoase, decât de suprarealismul adversar principial al lucidităţii, Urmuz a întreprins o critică în esenţă grotescă, unică în felul ei, a literaturii, căreia nu-i lăsa nici o

speranţă de supravieţuire. De aceea, în ciuda aparenţei hilare, de bufonerie a scrierilor sale, i se opune, într-o tensiune abia mascată, un fond tragic, dizolvant. Pâlnia si Stamate Romanul "Pâlnia si Stamate" este structurat în patru părti, fiecare de un simbolism aparte, marcând sărăcia lumii materiale, putinătatea "omului-masina" ("l homme-machine"), văzut ca un conglomerat de tuburi si de organe degradabile. Umorul negru al prozei lui Urmuz este construit prin persiflarea cliseelor limbii si din specularea sensului echivoc al unor cunte. Referindu-se la aceste modalitati, Nicolae Manolescu defineste maniera urmuziana printr-un exemplu concret, dar foarte sugestiv: "Urmuz nu foloseste pur si simplu cliseul, dar, schimbandu-i intentionat contextul uzual, atrage deodata atentia asupra lui. Un lucru asemanator se intampla cand cineva poarta un costum profesional in afara profesiei sale: un scafandru mergand pe strada in costumul sau subacvatic". De altfel, din marturiile surorii lui, se pare ca Urmuz se amuza observand la trecatorii de pe strada asemanari surprinzatoare cu diferite obiecte: "Ia uita-te la cel de colo, nici nu se poate tine in pozitie verticala, pare ca ar avea o imbracaminte de sita" (bucata subtire de lemn folosita la captusirea si acoperirea caselor taranesti, a cabanelor-/?.«.), ori despre un functionar incompetent de la tribunal, spunea: "Decat sa-si piarda timpul mazgalind in acte, mai bine ar ser de ventilator". Asadar, este vorba de procedeul utilizarii cuntelor cu sensul lor propriu care este strans legat de perceptia concretului, a unui univers reificat (reificarea este procesul in care relatiile sociale imbraca forma unor relatii intre obiecte concrete, iar omul insusi dene, din subiect al proceselor sociale, obiectul acestora, asemenea unui hicru-n.w.). Altfel spus, intre sensul urat si cel propriu al cuvantului se produce o confuzie voita, care conduce la formula estetica a reificarii, a dominatiei obiectelor asupra sentimentelor, a starilor afective, a omului in general. Nicolae Manolescu defineste modalitatea de a da ata "himerelor lui grotesti" printr-o afirmatie extrem de sugestiva: "Literalul acapareaza literarul", iar Perpessicius remarca in proza urmuziana "un joc voluntar si amuzant".In proza "Palnia si Stamate", Urmuz respecta riguros forma traditionala a romanului,, insa in locul continutului coerent, pe care-l elimina total, asaza aparenta unei eti de familie obisnuite, banale, iar personajele nu mai sunt motivate logic, ci au relatii si comportament aberante. (Structura discursului narativ) "Palnia si Stamate", subintitulat "Roman in patru parti", are o structura extrem de redusa, continutul fiind concentrat la maxim, intreaga opera avand numai cateva ini. Cele patru parti sunt numerotate si structurate ca in orice opera epica, avand toate elementele traditionale asezate in ordine fireasca, astfel: prima parte descrie locul desfasurarii actiunii, partea a doua prezinta personajele, a treia parte este actiunea propriu-zisa, iar ultima ilustreaza deznodamantul. (Constructia subiectului) Partea I descrie apartamentul familiei Stamate, "compus din trei incaperi principale", cu terasa si sonerie, cu un "salon somptuos", in care se gaseste biblioteca "strans infasurata in cearceafuri ude". Atentia este atrasa de o masa fara picioare, "bazata pe calcule si probabilitati", pe care se afla "un vas ce contine esenta eterna a «lucrului in sine», un catel de usturoi, o statueta ce reprezinta un popa (ardelenesc) tinand in mana o sintaxa si 20 de bani bacsis". Absurdul este prezent, asadar, inca de la inceput, mai intaiprin masa ce se sprijina pe calculul probabilitatilor, apoi printr-un popa care tine in mana nu un obiect concret, ci abstracta sintaxa. Camera este intunecoasa, nu are nici usi si nici ferestre, singura legatura cu lumea dinafara se face cu ajutorul unui tub,prin care noaptea se pot vedea "cele sapte emisfere ale lui Ptolemeu", iar in timpul zilei poti observa "doi oameni cum coboara din maimuta", un sir nesfarsit de bame si "Auto-Kosmosul infinit si inutil". A doua camera este decorata in stil oriental, "cu mult fast", cu numeroase covoare, sute de arme vechi, "inca patate de sange eroic", iar peretii, "sulemeniti in fiecare dimineata", sunt uneori masurati Cu un compas,

"pentru a nu scadea la intamplare". Din aceasta incapere, se ajunge prifttr-o trapa din stanga "in subtpamanta ce formeaza sala de receptie", iarprin dreapta se intra, cu "ajutorul unui carucior pus in miscare cu manivela", intr-un canal, care are un capat ce se termina "nu se-stie unde", iar celalalt capat da intr-o camera "scunda, cu pamant pe jos", in mijlocul careia exista un tarus, de care "se afla legata intreaga familie Stamate". A doua parte prezinta personajele si statutul lor social, pe Stamate, un domn "unsuros si de forma aproape eliptica", membru in consiliul popular, din care cauza este excesiv de nervos si mesteca toata ziua "celuloid brut", pe care-l scuipa apoi in capul baietelului sau. Bufty este un copil de patru ani, "gras, blazat", care, din "pietate filiala", se preface ca nu observa gestul tatalui si trage dupa sine "o mica targa, pe uscat". in acest timp, mama, "sotia tunsa si legitima a lui Stamate", compune madrigale, pe care le semneaza "prin punere de deget", participand astfel la bucuria familiei. Obositi dupa atatea ocupatii, membrii familiei se relaxeaza aruncand cu cocoloase din miez de paine sau cu niste coceni de porumb "in Nirvana (care se afla situata in aceeasi circumscriptie cu dansii, incepand langa bacania din colt)". Alteori, dadeau drumul robinetelor din sala de receptie si, stand in apa pana "in dreptul ochilor", trag "focuri de pistol in aer", de bucurie. Stamate, "personal", are un hobby special, acela de a fotografiaprin biserici "instantanee" ale sfintilor mai in varsta, pe care le nde apoi, cu pret redus, "credulei sale sotii si mai ales copilului Bufty", posesor al unei averi personale. Autorul ironizeaza astfel gustul estetic indoielnic si succesul facil al artistilor pe care-i intereseaza numai comercializarea produselor artistice, satirizand astfelliteratura de consum a epocii. Partea a treia cuprinde desfasurarea actiunii propriu-zise, prin prezentarea existentei clandestine a lui Stamate, aceea de filozof, caruia i se pare ca a pus mana "si pe cealalta jumatate a «lucrului in sine»", cand destinul il sageteaza direct in inima printr-o voce femeiasca, "de sirena". Alergand la "tubul de comunicatie", Stamate vede corpul seducator si lasciv al unei sirene ce statea lungita pe nisipul fierbinte al marii. Luptand din toate puterile impotriva tentatiilor, Stamate fuge cu o corabie, dar sirena dene "tot mai provocatoare", il urmareste "cu gesturi perverse" impreuna cu o duzina de fapturi mitologice fabuloase (Driada nimfa padurilor; Nereida - nimfa marilor; Triton - zeitate marina-n.w.) ispitindu-l pe sobrul barbat si depunand "gratios" o "palnie ruginita" in preajma locuintei sale. Asadar, ul de seductie pus la punct de "zanele marii" reuseste, iar Stamate, "confuz, innebunit, dezagregat", abia are timp "sa apara cu caruciorulprin canal". Fara a-si pierde cu totul sangele rece, barbatul acopera palnia cu tarana, mananca pentru fortificare "putina fiertura de stee", apoi se arunca la pamant, eu fata in jos, "ramanand astfel in nesimtire timp de opt zile libere, termenul necesar ce, dupa procedura cila, [] trebuia sa treaca pentru a putea fi pus in posesiunea obiectului". Stamate isi reia ocupatiile zilnice si "pozitiunea verticala", parca mai regorat, deoarece el nu cunoscuse inca "dinii fiori ai dragostei". De cate ori se uita la palnie se simte "mai bun, mai ingaduitor" si o ingrijeste ungandu-i "gaurile mai principale" cu tinctura de iod. Iubirea fulgeratoare pentru palnie il emotioneaza profund pe Stamate, ii da curaj sa treaca "o data printr-insa, ca fulgerul" si sa ii fure o sarutare. De atunci, barbatul se simte atras irezistibil de palnia care dene un simbol al femeii, silind cu ea, pentru prima oara, o relatie perfecta prin tubul de comunicatie, care-l satisface erotic si intelectual. Stamate incepe sa uite "sacrele indatoriri de tata si de sot" si, in fiecare noapte, isi taie cu foarfeca "legaturile ce-l tineau atasat de tarus", dand frau liber "dragostei sale netarmurite". Trece din ce in ce mai des prin interiorul palniei, "facandu-si vant in ea de pe o trambulina [] cu o iuteala vertiginoasa". Partea a patra incepe printr-o maxima referitoare la faptul ca "fericirile mari sunt totdeauna de scurta durata", asa ca, intr-o noapte, cand Stamate voia "a-si face obisnuita-i datorie sentimentala", constata cu mirare ca orificiul palniei se ingustase atat de mult, incat "orice comunicatie prin el era imposibila". Nedumerit si suspicios, Stamate se asaza-la panda si ramane inmarmurit cand il vede pe Bufty foarte tulburat si-si da seama, brusc, ca si baiatul "fusese lasat sa intre si sa treaca" prin palnie. Dezamagit de tradarea iubitei, impietrit de

durere, Stamate se duce sa se lege de bunavoie de tarusul familiei. A doua zi insa el isi imbratiseaza "sotia devotata", ii da repede cu o vopsea apoi "o cusu intr-un sac impermeabil" pentru a pastra traditia culturala a familiei. Dupa aceea, intr-o noapte rece si intunecoasa, ia palnia si pe Bufty si-i arunca "cu dispret in Nirvana" (Nirvana - concept budist care defineste "repaosul absolut", adica stoparea reincarnarilor si eliberarea definitiva de suferinta prin contemplatie si asceza-w.n.). Mustrandu-l apoi constiinta ca isi aruncase fiul, Stamate reuseste, cu ajutorul calculelor si al combinatiilor chimice, sa-i ofere, acolo, lui Bufty "un post de subsef de birou". Ramas singur, dezlegat de "tarus", Stamate priveste, cu superioritatea si detasarea filozofului, Kosmosul pe care il paraseste "cu ironie si indulgenta". Se urca apoi in caruciorul cu manivela si se indreapta hotarat spre celalalt capat al canalului, acela misterios, despre care "nu se stie unde se termina" si spre care mai alearga - poate - si astazi, "nebun, micsorandu-si mereu volumul, cu scopul de a putea odata patrunde si disparea in infinitul mic'*. Acest gest final, care sugereaza sinuciderea, este melodramatic, inscriindu-se in cliseul romanelor siropoase si pasionale, cu formule prefabricate ale tehnicii narative, folosite de scriitorii manieristi ai vremii. (Semnificatii ale prozei absurde) Urmuz sugereaza, cu umor negru, ticurile, cliseele epice ale romanelor comerciale, precum si manierismul, devenit aproape reflex al unor scriitori de literatura tipizata, adica o "scriitura" fada, incremenita in niste tipare anoste. Deznodamantul acestei proze parodiaza romanul patetic si pasional, care releva aceleasi elemente epice, devenite banale: "o ata de familie meschina, o mare pasiune inselata, crima si sinuciderea protagonistului" (Nicolae Manolescu). Personajele simbolizeaza omul comun, lipsit de orizonturi superioare, cu o ata prozaica, incapabil sa iasa din banalul cotidian si supus in permanenta pericolului uniformizarii terne. Urmuz ilustreaza absurdul existentei omului mediocru, a carui gandire logica este tocita, limitata, inflexibila si intepenita in mecanismul banalitatii cotidiene, de unde nu se poate sustrage din cauza incapacitatii sale intelectuale si spirituale, oamenii fiind adevarate marionete ale societatii. Prozatorul denunta o societate superficiala cu pretentii elitiste, o creatie literara subintelectuala dominata de infatuare, folosind mijloacele avangardiste ale parodiei si bufoneriei, construind un comic cu totul aparte, umorul negru: "Orice transcendenta morala fiind abolita, aceasta alta fata a societatii burgheze aratata de Urmuz seamana cu o imparatie de obiecte agresive, de reactii mecanice, insa olente, in care deci totul, de la eros la crima si de la negustorie la politica, este reificat." (Nicolae Manolescu - "Arca lui Noe"). Referindu-se la constructia prozei "Palnia si Stamate", Nicolae Manolescu afirma ca "romanul in patru parti" este extrem de concentrat si redus la esenta, "asa cum, prin deshidratare, zarzavaturile se transforma intr-un praf iar oala de supa intra irttr-un plic. [] Gesturile tipice si momentele rituale ale melodramei sunt conservate, dar continutul e altul, in detaliu, totul e absurd, in ansamblu, coerenta e perfecta. [] «Palnia si Stamate» este, in raport de romanul parodiat, ca un automobil arhaic scos la o cursa contemporana, a carui caroserie amuzant de demodata ascunde un motor modern". (Limbajul artistic) Imaginea societatii contemporane arata o alta fata a lumii, care pastreaza toate aparentele societatii capitaliste, dar fiind cu totul reificata. Averea, snobismul, incompetenta, superficialitatea, alienarea, olenta sunt conturate prin simple obiecte banale, fara niciun fel de importanta in existenta umana, ceea ce conduce, ineil, la o ata absurda, ilogica si, de ce nu, inutila, golita de continut, la care Urmuz priveste cu un umor negru. Faptul ca ideile si sentimentele umane sunt redate prin obiecte dintre cele mai obisnuite, deoarece acestea nu sunt cu adevarat valori spirituale, ci falsuri, fac din Urmuz un abstractionist, caruia George Calinescu ii atribuia na de a incalca legile etii si ale logicii, cultivand excesiv absurdul: "Cand

spunand cuiva: te iubesc! ni se raspunde: sapte, am inteles ca universul a inceput sa se desfaca" ("Abstractionismul muzical").In contradictie cu George Calinescu, Nicolae Manolescu este de parere ca nu se poate zugra "o lume pe cale sa se desfaca, sa-si iasa din tatani, s-o ia razna, recurgand la mijloacele traditionale ale prozei". Astfel, exemplificand cu textul operei si anume fragmentul ce continua sa descrie interiorul apartamentului in care locuieste familia Stamate, fraza: "O masa fara picioare, la mijloc, bazata pe calcule si probabilitati, suporta un vas ce contine esenta eterna a «lucrului in sine», un catel de usturoi, o statueta ce reprezinta un popa (ardelenesc) tinand in mana o sintaxa si20 de bani bacsis" are o constructie sintactica perfecta si familiara, descriind o incapere oarecare in care obiectele enumerate fac parte din universul casnic obisnuit. Masa, catelul, bibelourile se gasesc in permanenta in casa oricarui om, dar absurdul interne atunci cand percepem ilogica, nefirescul universului nostru, al etii absurde pe care o traiesc oamenii, deoarece masa se sprijina pe formulele abstracte ale probabilitatilor, catelul este unul de usturoi, iar popa (fie el si ardelenesc) este o banala statueta, element al gustului indoielnic, un kitsch, ca insasi existenta umana. in plus, el este simbolul credintei, sugerand snobismul si aparentele dupa care se ascunde falsitatea posesorului statuetei si tine in mana "o sintaxa", reper al abstractului desavarsit, dar si foarte des intalnim! "bacsis", simbol al unui concret obsesiv si enervant, toate acestea ilustrand foarte sugestiv o ata compusa din nimicuri cotidiene si de aceea fada, banala si terna. "Remarcam la nivelul compozitiei romanului ceea ce remarcam inainte la nivelul lingstic: romanul e ca o fraza sintactic corecta si familiara, dar al carui sens e absurd" (Nicolae Manolescu - "Arca lui Noe").In concluzie, Urmuz creeaza un roman despre nimic, un roman corintic prin caricatura ironica, prin confuzia subiect-obiect, prin ambiguitate, copiind literatura vremii, copiind ata insasi. Poezia Autori: ►Tristan Tzara. Biografie. (n. 16 aprilie 1896 Moineşti - d. 25 decembrie 1963 Paris) este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet şi eseist evreu român, născut în Moineşti, România şi stabilit mai târziu în Franţa, cofondator al mişcării culturale dadaiste care a condus la o revoluţie majoră în artele plastice şi literatură. In 1912, pe cînd era incă în liceu, publică Revista "Simbolul" împreună cu Marcel Iancu şi Ion Vinea, cu binecuvîntarea lui Alexandru Macedonski şi ajutorul lui Iosif Iser. In această perioada semnează cu pseudonimul S. Samyro, pe care îl va schimba mai tîrziu in Tristan Ruia şi în final Tristan Tzara. In realitate numele de "Tristan" nu e ales pentru rezonanţa particulară pe care o are numele în română sau ca omagiu către opera lui Wagner - o referinţă importantă pentru simboliştii care l-au influenţat puternic pe tînărul poet, ci, după cum spunea Colomba Voronca (sotia lui Ilarie Voronca si sora lui Claude Sernet) datorită faptului că exprima starea de spirit a tânărului poet "trist în tară" (sursa: Heinrich Stiehler în "Tristan Tzara zwischen Peripherie und Zentrum").Mişcarea dadaistă îşi are originea în oraşul elveţian Zürich în timpul Primului Război Mondial. Tzara ajunge acolo în toamna lui 1915 şi curînd se alătură unui grup de tineri intelectuali care pun la cale "happening-urile" de la Cabaret Voltaire. Astfel s-a născut celebra mişcare Dada, care nu e o invenţie exclusivă a lui Tzara, dar "nu ar fi devenit niciodată ceea ce a devenit fără eforturile de popularizare şi diplomaţia lui" (parafrază după R. Huelsenbeck). In 1919 se mută la Paris într-o încercare de a lansa Dada pe o scenă cu adevărat universală. Mulţi critici consideră totuşi că perioada cu adevărat inovativă a mişcării încetează odată cu acest "transfer". Fiind la Paris s-a angajat în activităţi tumultuoase cu André Breton, Philippe Soupault şi Louis Aragon pentru a şoca publicul şi a dezintegra structurile limbii.

Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sînt: La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine (1916; Prima aventură cerească a domnului Antipyrine) şi Vingt-cinq poèmes (1918; Douăzeci şi cinci de poeme), respectiv manifestele mişcării: Sept manifestes Dada (1924; Şapte manifeste Dada). În a doua parte a anului 1929, sătul de nihilism şi distrugere, intră în activităţile mai constructive ale Suprarealismului. Şi-a consumat mult timp pentru reconcilierea Suprarealismului cu Marxismul şi a intrat în Rezistenţa Franceză în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi în Partidul Comunist Francez în 1947, când a devenit cetăţean francez. Va demisiona din partid în 1956, ca protest împotriva suprimării revoltelor din Ungaria de către Uniunea Sovietică. Aventurile lui politice îl vor apropia de fiinţele umane şi gradat se va transforma într-un poet liric. Poemele lui Tristan Tzara revelează durerile sufletului prins între revoltă şi uimirea datorată tragediilor zilnice ale condiţiei umane. Lucrările sale de maturitate încep cu L'Homme approximatif (1931; Omul aproximativ) şi continuă cu Parler seul (1950; Vorbind singur) şi La Face intérieure (1953; Faţa interioară). În acestea, cuvintele aleatoare ale lui Dada sunt înlocuite cu un dificil, dar umanizat limbaj. A murit la Paris şi a fost înhumat acolo în Cimetière de Montparnasse. La Moineşti există o statuie dedicată lui Tristan Tzara, a cărui inaugurare a fost făcută de Alexandru Piru. Manifest despre amorul slab si amorul amar.

Powered by http://www.e-referate.ro/ Adevaratul tau prieten