Filozofie 2

FILOZOFIA

Fiecare ştiinţă s-a născut din necesitatea de a satisface o nevoie vitală a omului. Astronomia ajută la orientare, fizica în construcţia de mecanisme, etc. Filozofia nu ajută şi nu îmbunătăţeşte cu nimic viaţa omului. Filozofia este cunoaştere de dragul cunoaşterii, cu toate acestea filozofia este una dintre cele mai vechi preocupări ale omului. Un răspuns este dat de însăşi termenul ce este filozofia care provine din cuvintele greceşti filos ( iubire, prieteni ), sofia ( înţelepciune, cunoaştere, autentică) astfel filozofia este de înţelepciune sau filozofia este calea pe care trebuie s-o urmeze gândirea pentru a ajunge la cunoaştere în acest fel ea devine şi un mod de a trăi pentru că prin filozofie contemplăm, medităm iar aceste operaţii determină caracterul uman. Înţelesul filozofiei a fost diferit în decursul timpului. 1) PLATON ( 428-348 î. h.) considera că filozofia se naşte din uimirea şi contemplaţia asupra realităţii. Prin filozofie considera Platon că se petrece o orientare a omului către esenţa sa. Filozofia a fost comparată cu echilibrarea privirii către soare. Într-o peşteră oameni legaţi privesc pe un perete umbrele produse de obiecte ce se mişcau prin faţa unui foc. Nevăzând altceva prizonierii consideră umbrele adevărata realitate, acestea însă nu sunt decât aparenţa realităţii, ceea ce spunea Platon este fals, neesenţial. Numai dezlegarea unui prizonier şi eliberarea lui către cunoaşterea focului care produce umbrele şi a soarelui din afara peşterii simbolizează esenţa sufletului anume contemplarea inteligibilului.

2) SPINOZA ( 1632-1677) Gânditorii creştini consideră că mântuirea şi nemurirea sufletului se ating prin cunoaştere. Cunoaşterea filozofiei asigură libertatea şi fericirea omului. Potrivit aceeaşi gândiri Dumnezeu este cauza existenţei lumii şi a oamenilor. Spinoza demonstrează că Dumnezeu este identic cu lumea, adică toate lucrurile sunt în Dumnezeu iar Dumnezeu este o fiinţă necesară astfel că tot ceea ce există se supune naturii umane a lui Dumnezeu. Necesitatea astfel înţeleasă nu este absenţa libertăţii căci ea poate fii convertită în libertate printr-o înţelegere adecvată a legilor divinităţii.

06-10-05 Filos – Dragoste Sofia – Înţelepciune Deşi sugestivă această traducere nu spune totul despre filozofie pentru că filozofia a dobândit de-a lungul timpului noi dimensiuni. Dincolo de simpla reflecţie asupra existenţei umane în zilele noastre există o relaţie strânsă între filozofie şi ştiinţă. Spre deosebire de ştiinţele obişnuite, filozofia nu studiază legi sau reguli precum matematica, fizica nici dimensiunea biotică a omului şi temerile existenţei în general inclusiv existenţa umană şi sensul vieţi. Ea încearcă să răspundă la întrebări ca: ce reprezintă viaţa? are început şi sfârşit? în ce constă fericirea? dreptatea? adevărul? care sunt criteriile adevărului? Axiologia asociază teoria valorii ce este bine, ce este rău, ce este moral şi imoral, ce ne este permis să facem şi ce nu este permis să facem, prin urmare şi filozofia este o formă de cunoaştere pentru că viaţa poate fi trăită în două moduri: în neştiinţă, în întuneric, în amestecul societăţii cu aparenţă soci trăirea în lumină în capacitate de a ne descoperii pe noi înşine şi prin noi lumea aşa cum spunea Platon filozoful grec „Suişul sufletului către locul inteligibilului”. Filozofia greacă în special Platon consideră că începutul gândirii filozofice a fost uimirea şi este uimirea pentru că fiecare om ce va fi întrebat mirat ce este el, ce reprezintă în existenţa realităţii, aşa înţeleasă filozofia este parte constitutivă a vieţii umane filozofiei devine o educaţie a firii umane. Platon compară filozofia cu eliberarea privirii către soare într-o peşteră , oameni legaţi privesc pe un perete umbrele produse de obiecte ce trec prin faţa unui foc. Aceste umbre pentru prizonieri sunt singura realitate pentru că ei n văd de fapt obiectele acestea este aparenţa, adică ceea ce omul percepe prin simţuri la acest nivel falsitatea se confundă cu adevărul. În momentul în care un prizonier este legat el va vedea şi obiectul care a făcut umbra şi focul sau soarele. Focul sau soarele simbolizează între înţelepciunea, gândirea, fiecare om are această zestre şi capacitate de a accede spre lumină. Încercarea de a ajunge în acest punct , aspiraţiile omului şi mai ales întrebările, problemele pe care încearcă să le rezolve sunt filozofia. În perioada modernă filozofia dobândeşte alte sensuri, filozofi creştini consideră că mântuirea şi nemântuirea sufletului se ating prin cunoaştere, prin filozofie. Spinoza 1632-1677 considera că filozofia este o ştiinţă privilegiată întrucât cunoaşterea filozofică asigură libertatea şi fericirea omului. Dumnezeu este cauza existenţei lumii adică lumea este parte a Dumnezeirii. Dumnezeu este identic cu lumea, este în toate lucrurile deci este o fiinţă necesară, în acest fel necesitatea poate fii considerată în libertate ( ea nu înseamnă numai supunere ) prin înţelegerea adecvată a legilor necesare, iată cum filozofia în cele din urmă înseamnă acelaşi efort sau travaliu al omului către cunoaştere, lumină care în cele din urmă înseamnă ridicarea lui spre ceva superior. Filozofia este astfel cunoaşterea sau explicaţia temerilor existente ( cazul lui Spinoza a creatorului lui Dumnezeu)

13-10-05

Omul Preocuparea omului pentru cunoaşterea de sine este permanentă aceasta, se poate realiza pe cale ştiinţifică „ Biologia studiază organismul” , „ Economia – ocupaţiile sau activităţile oamenilor” , „ Psihologia – sentimentele ( comportamentul )” , „ Istoria – trecutul societăţii omeneşti „ A doua cale este cea filozofică speculativă care se bazează pe cunoaşterea ştiinţifică şi încearcă să ofere o perspectivă de ansamblu a problematicii existenţei umane. Întrebările la care trebuie să răspundă filozofia sunt:Ce este omul, În ce constă natura umană, Care este sensul vieţii, răspunsurile la aceste întrebări sunt legate de natura umană, filozofia nu oferă răspunsuri definitive pentru aceste întrebări dar explicarea existenţei umane este esenţială. Ex: Diferenţa dintre om şi lumea animală Despre natura umană sau format două teorii filozofice: una politică şi una metafizică. 1) Teoria politică consideră că trăsătura esenţială a omului este capacitatea acestuia de a trăi în mediul social de a fii parte a unui sistem guvernamental. 2) Teoria metafizică tratează gândirea şi capacitatea omului de reflectare a lumi şi propriei existenţă. Filozoful grec Aristotel 384-322 î. Hr. Explică natura umană prin teoria teleologică, potrivit căreia existenţa unui lucru se explică raportându-l la altul care îi serveşte drept scop. Natura la creat pe om iar omul este scopul naturii. Scopul omului este acela de a trăi la olaltă cu semenii săi. Viaţa bună în care întâlnim valori morale şi intelectuale se poate obţine dacă oamenii sunt părţi ai unui stat, a unei comunităţi de fiinţe înzestrate cu simţirea binelui şi a răului, a dreptului şi a nedreptului. Cu alte cuvinte natura umană este una socială întrucât în fiecare dintre noi există instinctul pentru formarea comunităţilor şi numai într-un stat existenţa umană se împlineşte. În perioada modernă filozoful Francez J.J. Rousom 1712-1778 a depăşit explicaţiile anterioare potrivit cărora omul este o fiinţă socială care îndeplineşte o misiune, se supune ordinii sociale trăind alături de semenii săi în acest mediu ( cadru social ) sufletul omului este modelat. J.J. Rousseou îşi punea întrebarea dacă această modificare cauzează fericirea sau nefericirea omului. Evoluţia omului şi a societăţii devine incert din punct de vedere al fericirii pentru că la începutul existenţei umane starea naturală în care toţi oamenii erau egali era una fericită. Starea actuală una artificială impune inegalitatea dintre oameni să implice nefericirea pentru că omul se supune inegalităţilor politice şi sociale. Pentru Ruso toţi factorii sociali, morali politici denaturează existenţa umană.

20-10-05

Fericitul Augustin ( 354-430 ) a avut preocupări despre fiinţa umană şi mai ales despre restul omului în lume, el face parte pleiada de sfinţi canonifaţi de Biserică în perioada paleistică în care sau fundamentat direcţiile credinţei creştini şi rugăciunile şi orientările fundamentale. Filozofia Sf. Augustin este una simplă ca elaborare pentru că porneşte de la un om şi explică fiinţa umană prin ea însăşi. Una din cele mai importante lucrări „CONFESIUNI „ spunea „ Aş vrea ca oamenii să se gândească că trei lucruri vor afla în ei înşişi. Cele 3 lucrări sunt: existenţa, cunoaşterea şi voinţa”. Dintre cele 3 lucrară cel mai important este existenţa deoarece „ Pentru că eu sunt, eu cunosc şi eu vreau”. Dacă naş exista naş pute nici cunoaşte şi nici vrea. Cele 3 lucrări sunt tot unitar o viaţă unică, un suflet unic ori o esenţă unică. Omul este creaţia divinităţii este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, prin urmare omul este o imagine a lui Dumnezeu. Dumnezeu este o fiinţă întreită astfel că apare întrebarea care dintre cele 3 ipoteze ale divinităţii este reflectată de om. În explicaţia sa, Sf. Augustin distinctive între omul interior şi cel exterior, omul interior se înţelege sufletul şi intelectul, omul exterior este omul ierna perisabil. Cum Dumnezeu este etern, numai omul introduce structurat în cele 3 dimensiuni ( existenţa, cunoaşterea, voinţa ) reflectă divinitatea. Virtuţile omului ( binele, adevărul ) izvorăsc tot din interiorul fiinţei umane pentru că numai în acest fel aceste virtuţi pot provenii din divinitate. Omul le poate practica ca urmare a creaţiei sale dar şi ca trăire în Dumnezeu. Depărtarea de Dumnezeu înseamnă şi înoportarea, renunţarea la aceste virtuţi ( adevăr, iubire, dragoste ).

05-11-05 Sensul existenţei şi cultura Deseori ne punem întrebarea de ce exist sau care este sensul existenţei şi scopul vieţii mele. Viaţa are sens sau nu pentru a înţelege şi pentru a răspunde la asemenea întrebări trebuie lămurit înţelesul temerilor. În general prin existenţă desemnăm felul de a fi al omului spre deosebire de cel al animalelor ( ele trăiesc nu există ). Pentru unii filozofi omul este prin excelenţa creator de cultură de valori care conturează o existenţă proprie faţă de animalul preocupat de supravieţuire, omul este creator de cultură în care-şi găseşte rolul. În al doilea rând prin sens desemnăm scopul unei situaţii iar prin sensul existenţei numim acel fapt care determină împlinirea posibilităţilor existente. O filozofie originală şi profundă despre sensul existenţei a creat-o L. Blaga 1895-1961 care consideră omul nu doar o treaptă ci o fiinţă cu o existenţă destinată, privilegiată. Creaţiile de cultură sunt pentru Baga revelări ale misterului în care este situată existenţa umană. Omul încearcă să cunoască misterul şi să-l reveleze prin creaţii de cultură în timp ce existenţa animalului este fixată pe sesizarea imediată şi asigurarea securităţii, existenţa omului întrun mister şi pentru relevare căci omul este capabil să jertfească propria

existenţă pentru creaţia de cultură. Prin urmare cultura este forma finală, împlinirea sensului existenţei umane.

Albert Carvus 1913-1960 A dezvolta o teorie interesantă şi originală despre existenţa umană spre deosebire de filozofi şi gânditori care abordează problematica sensului existenţei analizând raportul om cultură. Carvus consideră că prin filozofie trebuie să se răspundă la întrebarea dacă viaţa merită sau nu să fie trăită. Interogaţia se deplasează astfel de la un domeniu abstract spre unul concret. Iar întrebarea pe care şi-o pune Carvus în cele din urmă, este sinuciderea o soluţie pentru problema sensului vieţii? Răspunsul lui are ca punct de plecare necunoaşterea climatului absurdităţii în care se desfăşoară existenţa umană. O lume în care cunoaşterea adevărată este imposibilă căci induce oboseala şi spaima în faţa timpului se înstrăinează în faţa existenţei şi este lipsită de sens. Sentimentul absurdului este cel care caracterizează abordarea omului la lume. Între o existenţă oxidă de sens şi o lume opacă şi străină se instaurează un conflict, o soluţie aparentă ar fi sinuciderea care însă, este doar mărturisirea că viaţa te depăşeşte. Prin urmare nu există soluţie pentru situaţii absurde şi acest conflict trebuie menţinut pentru că prin el obţii conştiinţa perpetuă cât şi sentimentul de revoltă împotriva absurdului lumi. Omul absurd este un om revoltat, liber în faţa lumi şi pasionat în trăirea experienţei absurde a lumii. Libertatea este unul dintre cuvintele cele noi folosite, folosite în împrejurări şi ca înţelesuri diferite. Filozofia nu poate ocolii asemenea teorii, problemă pentru că fiecare om se întreabă ce este libertatea, dacă este liber şi mai mult, libertatea comportă o stare este o practică cotidiană poate chiar o provocare, este ceea ce gândim sau suntem la un moment dat prin urmare libertatea ca şi fericirea, dreptatea nu sunt doar abstracţii termeni greu de explicat ci sun trăiri, atitudini, aspiraţii, sentimente, etc. Sunt lider? Ce înţeleg prin libertate? Prin termenul sunt liber înţeleg libertatea de a-mi exprima gândurile, sentimentele. Prin libertate se înţelege modul de expunere de gândire fără a afecta pe alţii. Destin, libertatea celorlalţi determină: - Libertatea interioară - Libertatea ca necesitate înţeleasă - Libertatea în sens politic - Libertatea trebuie înţeleasă şi explicată în legătură cu termeni de responsabilitate. - Libertatea este absenţa limitelor. Deşi de cele mai multe ori ne considerăm liberi, această libertate este raportată la existenţa imediată atunci când ne raportăm la un context noi larg esenţial considerându-ne un efect, creaţia mixă iar acţiunile noastre pot fi explicate ca voinţa unei forţe anterioare nouă. Dacă negăm creaţia divină afirmăm libertatea absolută. Omul este liber în acţiunile sale dar va descoperii

că este responsabil pentru ceea ce face prin urmare omul este liber şi responsabil în acelaşi timp.

Libertate şi necesitate şi liber arbitru Filozofia creştină consideră că lumea şi omul sunt creaţii ale divinităţii prin urmare omul inclusiv libertatea sunt ale acestei creaţii, dar omul nu-şi poate să-şi modifice orcât ar fi proprietatea naturală. În acest fel omul poate să devină liber doar înţelegând natura divină prin urmare filozofia creştină converteşte necesitatea în libertate şi omul poate fii liber numai datorită faptului că înţelege necesitatea. Această înţelegere este posibilă numai datorită intelectului. Totodată intelectul are un rol esenţial şi-n explicarea sau definirea liberului arbitru. Filozofii creştini Sf. Vasile cel Mare, Sf. Augustin au explicat necesitatea divină şi libertatea umană prin acest termen. Astfel Dumnezeu a creat lumea, în lume există şi bine şi rău prin urmare apare întrebarea:Este Dumnezeu autorul binelui şi a răului? Dumnezeu nu este sursa răului din lume întrucât este înzestrat cu raţiune, intelect şi poate să distingă, poate să aleagă între bine şi rău prin urmare răul este alegerea greşită a oamenilor şi oamenii sunt învinovăţiţi atunci când fac rău. În perioada modernă mai mulţi filozofi au dezvoltat ordinea divină a universului în sensul că omul este limitat în acţiunile sale. Spinoza afimând că universul este creat după legi divine şi ordinea acestuia este atât de perfectă încât nici nu ne putem imagina că ar putea fii altfel. R. Descartes abordând problema libertăţii spunea că omul este între Dumnezeu şi neant. Fiecare influenţând fiinţă umană în felul următor: Dumnezeu se regăseşte în om prin voinţa infinită iar neantul defineşte

limitele gândirii. Limitele gândirii menţin omul într-o stare de limite.

Libertate şi voinţă Unul dintre cei mai mari filozofi ai sec. XIV-lea, Friedrich Nitzsche conceptul de libertate în filozofia creştină este legat de cuvântul interdicţie. Libertatea nu poate fi gândită în afara constrângerii sau a pedepsei , aceasta pentru că morala creştină pune semnul egalităţii între supunere şi penitenţă. Nitzsche demonstrează că religia şi morala creştină sunt născute din resentiment. La baza înstrăinării de realitate a renunţării la libertate propovăţuită de religie se află dorinţe nesatisfăcute de putere, de senzualitate, de libertate. Nesatisfacerea acestor dorinţe provoacă o degradare a valorilor râvnite astfel religia creştină ( religia voinţelor slabe ) înferează ( respinge ) tot ceea ce nu poate poseda puterea, libertatea sau voinţa puternică. La sfârşitul sec. XIV-lea şi începutul sec. XX-lea filozofia se focalizează asupra a două concepte: lumea şi existenţa.

Filozoful francez Joan Paul Sartre consideră că „ omul este libertate „. Omul devenea brusc preocuparea tuturor ştiinţelor, prin ştiinţe omul cunoaşte că există într-o lume şi că această existenţă este unică , irepetabilă. Astfel apare o limitare a cunoaşterii numită indeterminare. Indeterminarea este caracteristica principală a lumii în care trăieşte omul sec. XX-lea. Fiecare om deţine un spaţiu şi un timp propriu. Acestea îi garantează libertatea, însă existenţa, realitatea în care trăieşte omul este una incertă de aceea responsabilitatea este caracteristica principală a existenţei umane în sec. XXlea. Omul trebuie să aleagă, să decidă. Fiecare alegere deschide perspectiva unor noi posibilităţi astfel, în orice situaţie omul este înconjurat de libertate faţă de care este responsabil iar responsabilitatea pentru o anumită decizie este în acelaşi timp şi responsabilitate pentru propria persoană.