Fapt divers Azi-noapte... Femeia care mă iubea O mică poemă-n proză din opera mea Mi-a-ncuiat odaia unde nopţi de-a rândul Amândoi dormisem Şi păcătuisem, După cum ne bătea gândul, Nervii Şi literatura, Când cu ochii, Când cu gura, Cînd cu trupul nesătul De orgia bizantină din Stambul Şi de tot ce ne-ntregea În odaia-n care ea, Profitind de faima mea, Mă iubea fără perdea Cu acelaşi "va urma", Îngrădit în ghilimele, Ca să stăm pe veci închişi în ele... Dar azi-noapte gluma unui tipograf Mica mea poemă-n proză Mi-a făcut-o... praf!... Şi...pe "banca verde unde doarme ploaia", Ca-ntr-o poezie de Henri Bataille, Mi-am culcat azi-noapte pentru prima oară Vechiul guturai Şi surpriza nouă C-aş putea dormi şi-afară, Chiar când plouă, Fără să regret nimic... Nici fresca de mozaic Ce-i împodobea odaia Balamuc de voluptate Şi păcate Perimate, Nici gura femeii care mă iubea Şi mă deştepta Cu aceleaşi buze roşii, de lalea, Răsărite peste noapte, printre perne, Din sofa!... Vai de mine!... Vai de ea!... Vai de manuscrisul meu neterminat, Fără "bun de imprimat"... Vai de buzele ei roşii,
Sărutate-n vis doar de cocoşii Iadului Suspect refren, Din Marşul funebru de Chopin... Cut-cu-ri-gu! ding... dong... ding... Lumânările de ceară din odaia ei se sting, Iar pe "banca verde", unde dorm cu ploaia Cântă cucuvaia!...
De ce-ai plecat? De ce-ai plecat?... Tu nu ştiai Că-n luna mai, Prin munţii cu păduri de brad, Oricine-ar fi - femeie sau bărbat Potecile te duc spre Iad, Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?... De ce-ai plecat Cu vântu-n părul tău vâlvoi, Când nici un glas nu te-a chemat?... Tu nu ştiai Că-n luna mai Potecile sunt încă pline de noroi?... De ce-ai plecat?... Tu nu ştiai Că-n luna mai E luna primului păcat Păcatul care dintr-o glumă Te prinde-n laţ şi te sugrumă Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie, În lada cu gunoaie?... Opreşte-te!... Priveşte-n jurul tău... Şi dacă nu ţi-ai murdărit Pantofii de noroi, Fă-ţi cruce Şi întoarce-te napoi!... Fă-ţi cruce Fiindcă n-ai păcătuit Decât în vis... Şi visul s-a sfârşit!...