Eminescu Revedere

20. EMINESCU POEZIA DE INSPIRAŢIE FOLCLORICĂ REVEDERE —

—

• Folclorul izvor de inspiraţic pentru Erninescu • Poezia Revedere prelucraie de doină, dialog între om simbol al destinului trecător şi codru sirnbol al cternităţii naturii • Revedere şi Ce te legei elegii în stil popular cu mesaj filozofic cult -

-

-

-

• Puţini sunt scriitorii care să fi cunoscut atât de profund creaţia anonimă (névtelen) a poporului ca Eminescu. Din copilărie a fost atras de frumuseţea cântecelor populare şi a adunat de-a 1ungu1 scurtei sale vieţi un nurnăr impresionant de poezii lirice şi epice basme, proverbe. Continuând tradiţi a (hagyomány) paşoptiştilor. Eminescu s-a îndreptat spre folclor cu interesul cercetorului, care descoperea în acest domeniu un vast rnaterial de studiu, dar şi cu pasiunea artistului, care descoperea în el un nesecat (kiapadhatatlan) izvor de inspiraţie. În 1874 scria într-o scrisoare Veronicăi Micle: “Trecutul m-a fascinat (lenyűgözött) întotdeauna. Cronicile şi cântecele formeaiă în clipa de faţă, un material din care culeg fondul inspiraţiunilor.” Poetul preţuia chip deosebit poezia populară, capacitatea ei de a exprima intr-o formă simplă, natuirală, sufletul omenesc: “Farrnecul poeziei populare îl găsesc în faptul că ea este expresia cea mai scurtă a simţământului şi a gândirii”. Considerând că “o adevărată literatură trainică (maradandó) nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru, pe tradiţiile, obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui” Eminescu a scris o serie de creaţii inspirate din folclor: poeziile De-aş avea, Revedere, Ce te legeni, La mijloc de codru, poemele Călin Nebunul, Călin (File din poveste) şi basmul în proză Făt-Frunios din lacrimă. • Poezia Revedere publicată în “Convorbiri literare” în 1879, sintetizează (ötvöz) mai multe doine populare, pe care le combină, cu uşoare modificări, într-un dialog între om, fiinţă trecătoare şi codru, simbol al permanenţei (állandóság). Punctul de plecare este o doină populară. Omul, călător al timpului, se adresează codrului, element al veşniciei (örökkévalóság): “Codrule, codruţule Ce mai faci drăguţule, Că de când nu ne-am văzut Multe vreme au trecut”. Răspunsul codrului este sinteza ideilor filozofice ale poetului cult, cutremurat (megrendülve) de eternitatea (örökkévalóság) universului, de măreţia naturii veşnice (órok), al cărui simbol este codrul. Pentru codru este firesc că anotimpurile şi fiinţele se supun (alávetik magukat) legii crude a timpului. Pentru om trecerea vremii este prilej de meditaţie filozofică, uneori de disperare (kétségbeesés). Construită pe antiteza dintre soarta de muritor (halandóság) şi eternitatea naturii, poezia se încheie cu versurile: “Numai omu-i schimbător, Pe părnânt rătăcitor, Iar noi locului ne ţinem Cum am fost aşa rărnânen-i: Marea şi cu râurile, Lumea cu pustiurile, Luna şi cu soarele Codrul cu izvo~e1e”. • Tot elegie filozofică este .$~oezia Ce te 1egeni~. Dacă în Revedere natura este un simbol al permanenţei (dllandăsdg) materiei, insensibilă (kozombbs) Ia scurgerea

timpului, în Ce te le-geni codrul însuşi este afectat (~rintett) de timp, toamna îmbătrâneşte, iarna n-ioare: “Şi mă lasă pustiit, Veştejit şi amorţit”. Răzbate (ăttiZnik) din ambele elegii ~conso1area (vigasztalăs) că moartea este o reîntoarcere în natură, în permanenta transformare a universului şi mişcare a matenei. Poeziile prelucrate din folclor sunt fermecătoare datorită influ-enţei binefăcătoare (j6t~kony hatăs) a versificaţiei populare. Ambele elegii au ritm trohaic, rimă împerecheată, vocabular popular şio mu~ica1itate duioasă de doină~ care adâncesc caracterul meditativ, elegiac. -.

-