Emilian Marinescu - Amalgam_3

Amalgam_3 de Emilian Marinescu E cald în deşert, chiar şi noaptea ... gândi generalul în subconştient şi organismul lui începu automat să transpire. La cei 49 de ani nu avea pic de grăsime excedentară, singurul loc unde putea să se adune sudoarea fiind pe ... chelie. Generalul îşi scoase deci cascheta cu mâna stângă şi batista cu cea dreaptă. Ochelarii de protecţie Perspex se desfăcură de pe cozoroc şi căzură în nisipul rece obligându-l să se aplece după ei. De aici toate lucrurile au luat-o razna .... Dinspre poziţiile inamice bubuiră 2 salve de antiaeriană. Locotenentul Wilfried intră imediat în procedura de urgenţă. Avea 1,98 metri si 110 kg. Procedura de urgenţă consta doar în punerea la adăpost a ofiţerului de care răspundea. În loc de mâini avea nişte cazmale cu care se mai distra în timpul liber doborând dobermanii din zbor. Locotenentul execută deci o lovitură – secerare care avea menirea să culce superiorul cu nasul în pământ în ...siguranţă. Doar că generalul fiind în aplecare după ochelari, lovitura lopeţii – antidoberman o recepţionă în plină ţestă..... tunsă regulamentar de altfel. Următorul minut nu s-a întâmplat nimic. Wilfried A. fusese numit aghiotant – translator abia de 13 zile într-un post pe care îl visase de aproape 1 an şi părea să aibă perspective strălucite ... Acum stătea şi se uita încremenit la idolul său, generalul Erwin R. care zăcea lat cu mâinile şi picioarele larg desfăcute, cu ochii deschişi, privind fără să vadă, spre nenorociţii ăia de ochelari pe care nu apucase să-i ...recupereze. Dinspre Egipt se iveau zorile, tunurile englezeşti încetaseră şi vântul rece precum şi spiritul german al datoriei îl treziră pe locotenent din şoc. Aplică imediat cele 3 proceduri, de resurecitare, de transport şi de asigurare. Altfel spus îşî pipăi generalul de cucuie, îl luă în braţe şi-l cără 2 km până la statul major avansat unde îl lăsă în grija infirmierilor. Apoi, plin de remuşcări, încercă să-şi închipuie viaţa din batalioanele disciplinare de pe frontul rusesc unde bănuia că-l va prinde săptămâna viitoare... ...................................................................................................................... Gerneralul maior Rommel s-a trezit puţin (?) buimac în dimineaţa zilei de 19 ianuarie 1942 acuzând doar o mică (?) migrenă. A parcurs programul obişnuit , exerciţii fizice , spălat, mic dejun frugal (toate în 10 minute) apoi s-a grăbit spre cartierul general. Cartierul general era o baracă de tablă rămasă de la italieni, o construcţie ce avea un singur merit şi acela simolic. De aici , la 28 iunie 1940 trei ofiţeri superiori din Supermarina (marina de război italiană) confirmaseră doborârea cu succes de către antiaeriană a ... mareşalului Italo Balbo aflat săracul într-un zbor de inspecţie asupra liniilor proprii. Cei trei ofiţeri au fost trimişi în Rusia iar Balbo a rămas în memoria colectivă împrumutându-şi post-mortem numele unor şosele. Una din ele fiind chiar această via Balbo ce urma ţărmul Mediteranei din Tripoli până în Benghazi, cu prelungiri până în Cirenaica spre Derna şi Tobruk. Mareşalul o gândise ca o lungă linie de aprovizionare ce unea porturile maritime prin care avea să renască în Africa spiritul (şi eventual imperiul) roman. Deocamdată însă italienii pierduseră Cirenaica în urma unei ofensive engleze gândite prost şi executate şi mai prost. Ofensiva (nume de cod Crusader noiembrie 41) avusese succes. Generalul englez Auchinlek campion la cricket în India o imaginase ca pe o lovitură de ciocan în bilă şi .... i-a mers. Rommel aflat în defensivă s-a trezit depăşit de coloanele engleze; vrând totuşi să se bată a atacat ariergarda britanicilor şi ....i-a mers şi lui. Cele două armate uimite de propriile lor victorii încremeniseră în aşteptare. Nici nu ştiau ce aşteaptă ! În baracă, generalul Bayerlein, şeful statului major îi prezentă raportul, îi dădu la semnat documentele de aviz şi îl întrebă ce dispune în privinţa aghiotantului. Rommel îşi strâmbă nasul borcănat. Spre dreapta .Ofiţerii din preajmă înţeleseră imediat că şeful Africakorps nu pricepuse ceva. Apoi Rommel s-a prins că era vorba de incidentul din cursul nopţii, a dat din mână agasat, a zâmbit, a ţinut chiar să-i mulţumească aghiotantului W.A. şi a trecut la situaţia tactică. Frontul era liniştit. Englezii nu au chef de bătaie, se ştiu superiori în oameni şi armament mulţumindu-se doar

să stea la pândă. De partea cealaltă Kesselring stăpâneşte Mediterana din ce în ce mai bine şi un convoi aduce primele întăriri corpului expediţionar german din Africa. Erau numai 55 de tancuri şi un batalion de pionieri dar era un început ce părea promiţător. Nu putea fi însă vorba să se lanseze în vreo aventură. ...................................................................................................................... Pe 21 ianuarie Johannes Erwin Eugen Rommel lansează o incredibilă ofensivă ce avea să-i arunce pe englezi înapoi cu 300 de km. Incredibilă pentru că a fost executată într-un timp scurt cu o forţă militară mult inferioară în oameni şi logistică. Incredibilă pentru că a fost condusă măestru de câtre o mână de ofiţeri de şcoală veche, neobişnuiţi cu noul tip de război în mişcare. Incredibilă pentru că Rommel a dat directivele de start cu doar o zi înainte, pe 20, în ziua în care a băgat de seamă că îi creşte coada. ...................................................................................................................... Alt timp. Un peisaj mirific, o cascadă limpede şi semeaţă între piscuri înverzite, un peisaj din filmele de pe Discovery. Chiar lângă căderea de apă, pe un mic platou stâncos stau 2 lupi. Sau 2 câini . Unul alb, celălalt negru, varianta canină din filmele lui Kusturica. Comunică între ei deşi nuşi mişcă boturile şi nici nu ....mârâie printre colţi. Cel alb (cred) spuse : - Pentru un observator din afară ar mai trebui să precizezi că nici Rommel nu a înţeles ce se întâmplă încă vreo 3 săptămâni până când şi-a început iniţierea.... - Vorbe goale dar ...bine. Pe 15 februarie 1942 Rommel pleacă la Berlin şi timp de o lună (oficial) nimeni nu ştie unde se află. Ei bine el este luat în primire de acea organizaţie Thule ce se pretindea ocultă şi care începe să-l înveţe despre noua lume în care a intrat. Îl învaţă să nu se sperie când se transformă (dealtfel transformarea e doar de formă), îl învaţă cum să-şi folosească eficient puterile din timpul transei (şi nu să se repeadă ca apucatul în prima noapte cu lună plină pe care o simte). Comisia doctorului Hoffman îl duce apoi în Tibet, în ceea ce numeau ei Shamballa unde mai trăia un vechi transformat, acum călugăr budist; acesta era singura descoperire a organizaţiei pentru care stricaseră vreo 5 milioane de mărci ; el spunea (şi era plătit pentru asta) tuturor ce mari puteri avusese şi ce loopinguri frumoase executa el pe vremea când putea să zboare. Înapoi în Germania cei din Thule i-au arătat apoi prototipurile farfuriilor zburătoare construite după planurile altui transformat care însă între timp era „cazat” într-un ospiciu. Omului îi era frică să spună că nu mai ştia nimic despre cum naiba desenase el acele schiţe aşa că făcea pe nebunul ca să tragă de timp. Şi îi plăcea şi morfina..... - Cam cât a ţinut toată povestea ? îl întrerupse celălalt din divagaţie. - Acum lasă-mă să termin. Se întoarce în Africa după 15 martie, în aprilie stă cuminte (se antrenează ?) dar în mai, la următoarea lună plină reia ofensiva spre linia Gazala. Pe 21 iunie intră în Tobruk, capturează 30.000 de prizonieri şi cantităţi uriaşe din preţiosul carburant care îi era atât de necesar. Pe 22 primeşte bastonul de mareşal de câmp. Pe 30 este oprit la Alamein. - Nu vreau istorie !! Cât a ţinut toată povestea ? repetă celălalt. - În iulie 1944, este rănit grav în timpul unui bombardament (asta era deja în Franţa), îşi revine dar pierde capacităţile speciale. Pentru a-i închide gura Hitler îl forţează să se sinucidă pretextând o implicare a mareşalului în atentatul cu bombă. Ca să-şi salveze familia de represalii Rommel se sinucide şi iese din istorie. - Eşti un criminal ! conchise lupul alb rânjind şi ciulind urechile. Un peşte auriu săgetă aerul şi se întoarse în adâncuri. Cum naiba l-ai făcut să creadă că noaptea în Sahara e cald ??? ......................................................................................................................

Prin aburii groşi Poetul se întoarse icnind, cu burta în jos, pe scândurile lustruite ale băii publice. Închise ochii şi începu să viseze. Cu doar doi ani în urmă toată Roma, centrul universului, era la picioarele lui... aplauze, ovaţii, hetaire, femei, băieţi, ce mai ... viaţă de zeu. Deasupra lui era doar Augustus... Azi se chinuie în Tomis un puturos oraş de provincie, friguros şi sălbatic. Îi lipsea existenţa aceea strălucitoare, îi lipseau femeile reale sau imaginare (vezi iluzoria Corinna), îi lipseau circurile cu gladiatori transpiraţi, îi lipseau băieţeii fragezi şi dulci. (Precum se vede vechii latini preluaseră de la greci indiferenţa faţă de ceea ce numim azi perversiune....) .Publius Naso era acum un bătrân obez de 52 de ani ce se ruga lunar de împărat să-l ierte. Pofticios era cuvântul care îl caracteriza . Scrisese 6 cărţi din Metamorfoze până în momentul când fusese iniţiat şi apoi ....exilat. Plănuia încă 6, în care să descrie pe larg despre fiinţele venite din Alcyon, despre cum îi pot ele influenţa pe oameni, despre sfincşi şi piramide. Mai visa şi la Corinna lui căreia mai nou îi crescuse o blăniţă fină în jurul .... şi între..... Cele 6 cărţi nu au mai fost scrise ... sau cel puţin nu au fost găsite de Vitellius fostul vechi prieten care l-a moştenit. Ovidiu a murit prin AD 17 după ce 7 ani a fost crezut nebun. Nu şi-a mai revenit după accidentul din saună. Băieşul care venise să-l maseze cedase unui ciudat (oare ?) impuls şi îl pipăise pe fesele goale roz şi ... super voluminoase. Poetul tresărise şi alunecase pe cimentul ud pocnindu-se cu capul de banca de lemn. Peste două săptămâni când a descoperit că nu se mai transformă a început să .... urle la luna cea plină. Dar de data aceasta doar în piele umană ! ...................................................................................................................... .... Peştişorul îşi cam făcea de cap. Ţâşnea din râu se răsucea în aer şi se înfigea înapoi în apă cu un clipocit vesel. Lupul cel alb îi numărase deja 5 salturi. - Pentru un observator din afară ar trebui .... începu cel negru dar fu imediat întrerupt. Dintre cei doi albul părea şeful. - Ştiu ce s-a întâmplat ... eu am fost acolo !! - Noi am fost acolo !! - Noi sau eu ....acelaşi lucru acum ... nu crezi ? - Nu ştiu dacă trebuie să dezvolt vreo teorie . Am fost o singură entitate, am ajuns aici în două .... bucăţi ... o să văd ...o să vedem noi cum ne descurcăm ... Ironic lupul-pereche întrebă după o scurtă pauză. - Ce fac....ce facem... dacă un observator din afară notează toate astea ? Ne poate afecta cu ceva ? - Au făcut-o deja destul de mulţi !! S-a tot scris dintotdeauna despre indivizi ce se transformă în diferite animale şi primesc odată cu aceasta puteri, capacităţi superioare. S-au făcut şi filme. Şi ce dacă ?? Rămân doar nişte poveşti neexplicate. Şi la urma urmei observatorul anonim poate oricând să ia una după ceafă ! Peştişorul auriu mai execută un salt fantastic apoi imaginea se şterse. ...................................................................................................................... Ieri, 30 mai, am fugit din spital. M-au localizat în 24 de ore. Acum sunt sus pe acoperişul blocului şi nu mai am timp să scriu , le aud paşii tropăind pe scări. Trupe speciale, Mossad, CIA, FSB şi alte chestii din astea ca-n filmele de acţiune. Super. O să ascund aceste însemnări sub luminator. O să testez codiţa şi caninii să văd dacă sunt la locul lor şi o să încerc apoi să planez 44 de etaje. N-ar trebui să am probleme. Mă voi întoarce la sanatoriu. Dar vreau şi eu fir-ar să fie un pachet de ţigări adevărate !! Emilian Marinescu Brăila 2007