Elemente De Istoria Familiei

Elemente de istoria familiei în spaţiul occidental şi românesc

Surse posibile pentru investigarea istoriei familiei • • • • • •

Foi de zestre; Contracte maritale; Testamente; Arhive bisericeşti şi juridice; Pravile; “Topografii medicale” (gen lansat în 1778 de Academia de Medicină din Paris);

Surse posibile pentru investigarea istoriei familiei • • • • •

Pomelnice; Corespondenţă; Însemnări ale călătorilor străini; Istorii de familie, jurnale, memorii; Texte folclorice care păstrează urme ale ritualurilor maritale (oraţiile de nuntă); • Iconografia ş. a.

• În antichitate, instituţia familiei avea caracter de instituţie PUBLICĂ, iar relaţiile familiale serveau drept model al relaţiilor sociale şi politice; • Tatăl (despotul, pater familias, capul familiei) îşi exercita autoritatea absolută asupra membrilor familiei (în rândul acestora erau incluşi şi sclavii);

• În antichitate, tatăl avea drept de viaţă şi de moarte asupra copiilor, soţiei şi sclavilor lui. • Ca şi în cazul regilor, relaţia cu supuşii (cu familia) nu avea caracter contractual; • Tatăl transmitea autoritatea soţului fiicei sale, după săvârşirea căsătoriei;

Adopţiile în Roma antică • Erau o chestiune publică, în care nu era implicat un cuplu, ci doar bărbatul care adopta; • Adesea erau adoptaţi copii din propria familie (un nepot de soră, un nepot pe linie descendentă); • De asemenea, un pater familias avea dreptul să excludă de la moştenire, dând spre adopţie, pe unul dintre fiii / nepoţii săi;

• Adopţia nu era decât apanajul cetăţenilor liberi, străinii şi sclavii nu aveau dreptul să o practice; • Adopţia se făcea în atrium-ul casei şi necesita prezenţa a 5 martori (cetăţeni romani), ca şi participarea unui “purtător de balanţă”; • Adopţia era privită ca un substitut al filiaţiei naturale (cf. Manualului de drept al împăratului Iustinian, publicat în anul 533 d. Hr.).

• Până în sec. III-II î. d. Hr., adopţia era şi o modalitate de schimbare a statutului social (un sclav putea deveni om liber şi cetăţean roman, prin adopţie);

• Adopţia era cel mai adesea una “incluzivă”, căci cel adoptat putea păstra legătura cu familia de origine.

Basorelief, altarul păcii ridicat de August la Roma, în anul 13 î. d. Hr.

Familia şi căsătoria sub auspiciile creştinismului • Sf. Augustin, De bono coniugali, bunurile conjugale sunt: • Naşterea de prunci (bonum prolis); • Fidelitatea între soţi (bonum fidei); • Sacramentul (bonum sacramenti). • Familia – “o societate a afecţiunii”

Creştinismul impune o serie de criterii referitoare la căsătorie • Interzicerea consangvinităţii; • Săvârşirea ritualului marital numai în anumite perioade temporale (Interzicerea căsătoriilor în “vremea sfinţită” – în timpul posturilor; în zilele de miercuri şi vineri, în ziua Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul şi în ziua Înălţării Sf. Cruci)

Lucas Cranach, Hristos îi binecuvintează pe copii (detaliu), cca 1537

Problema consangvinităţii În unele spaţii culturale (Grecia antică, zone ale Orientului Mijlociu, Egiptul antic), căsătoria între fraţi era nu numai permisă, ci şi preferată Ex: Cleopatra a fost “produsul” a 11 generaţii de căsătorii frate-soră sau alte rude apropiate în interiorul dinastiei ptolemeice.

Ritualul matrimonial Binecuvântarea nupţială era cunoscută la Roma încă din veacul al V-lea; În dreptul roman, consensus facit nuptias (era suficient consimţământul celor 2 parteneri); Sec. XII, Petru Lombardus include căsătoria între cele 7 Taine ale Bisericii; Elaborarea ritualului marital creştin: sec. IX-XIII; Căsătoria creştină – s-a impus în Occident în sec. al XIII-lea (Michel Sot);

• În ritualul marital, femeia este “o monedă de schimb” între bărbaţi (cf. Claude Lévi-Strauss): tatăl îşi DĂ fata unui ginere care o IA de soţie (soţul devine protectorul, “tutorele” soţiei); • Intervalul între DESPONSATIO (logodnă) şi NUPTIAE (nuntă) este variabil; • În medievalitate, erau acceptate şi căsătoriile între copii (peste 7 ani); • Sistemul medieval interzice căsătoria între veri până la al IV-lea neam (COGNAŢIUNE)

Evul mediu • Familia-trunchi (casa transmisă din generaţie în generaţie era simbolul acesteia); • În această casă, trăiau deopotrivă moştenitorul legal cu soţia şi copiii lui, fraţii necăsătoriţi ai acestuia şi servitorii. Toţi se supuneau autorităţii capului familiei.

Evul mediu • Modele de căsătorie şi de familie erau puternic diferenţiate în funcţie de statutul social; • Reprezentanţii elitelor erau adesea obligaţi să se căsătorească de timpuriu şi numai cu persoane situate pe acelaşi nivel social; • Existau legi referitoare la pedeapsa soţilor adulteri, care le discriminau pe femei (jus occidendi).

Sentimentul intimităţii în viaţa de familie • Reprezentanţii claselor inferioare ale societăţii nu dispuneau de locuinţe suficient de mari pentru a putea beneficia de intimitate (adesea, dormeau în acelaşi pat mai multe persoane); • Reprezentanţii claselor superioare ale societăţii erau înconjuraţi în casele lor de o întreagă pleiadă de servitori şi de vizitatori care îi împiedicau să trăiască un autentic sentiment al intimităţii cu soţiile şi copiii lor.

Sentimentul intimităţii şi al pudorii

• Începe să se afirme abia în veacul al XVIII-lea şi devine element definitoriu al gândirii din veacul al XIX-lea, în spaţiul european.

Istoria familiei în spaţiul românesc (chestiuni terminologice) • Lat. familia – • 1. “fămeaie” (moştenit în lb. veche); • 2. “familie” (împrumut pe cale cultă, sfr. sec. XVII). • Alţi termeni: “casă”, “neam”. • Conceptul de “blagorodnie” – calitatea neamului de a fi bun

Practici matrimoniale (spaţiul românesc al sec. XVII-XIX) • 1. alegerea partenerului (aspecte importante: vârsta, gradul de rudenie, religia, statutul social); • 2. pecetluirea înţelegerii între cele 2 familii prin acceptarea foii de zestre de către ginere; • 3. celebrarea logodnei (“arvuna”; schimbarea inelelor; sărutarea tinerilor);

Practici matrimoniale (spaţiul românesc al sec. XVII-XIX) • “Arvuna” se referă la o veche practică existentă în biserica bizantină, înscrisă în Codul de legi al împăratului Justinian; • Reprezintă darurile pe care le schimbă logodnicii ca semn al înţelegerii stabilite; • 4. Taina Cununiei (administrată de Biserică).

Taina Cununiei • • • • • •

Bis. CATOLICĂ Conciliul de la Trento (1536) – decret prin care se proclama: Caracterul sacru al căsătoriei; Monogamia şi indisolubilitatea căsătoriei; Celibatul preoţilor; Calendarul liturgic al căsătoriei; Judecarea problemelor matrimoniale numai de instanţe ecleziastice.

Bis. ORTODOXĂ • Sunt recunoscute 3 căsătorii, cu dezlegarea preotului; • A patra căsătorie nu este recunoscută de biserică, iar preotul care a oficiat-o este caterisit.

Bibliografie orientativă Edward SHORTER, The making of the Modern Family, New York, Ed. Basic Books, 1975; Jean-Louis FLANDRIN, Familles. Parenté, maison, sexualité dans l’ancienne société, Paris, Ed. Hachette, 1976; Paul VEYNE, Sexe et pouvoir à Rome, Paris, Ed. Tallandier, 2005.

Bibliografie orientativă • Violeta BARBU, De bono coniugali. O istorie a familiei din Ţara Românească în secolul al XVIIlea, Bucureşti, Ed. Meridiane, 2003; • Violeta BARBU (coord.), De la comunitate la societate. Studii de istoria familiei din Ţara Românească sub Vechiul Regim, Bucureşti, Ed. Institutului Cultural Român, 2007; • Sorina Paula BOLOVAN, Familia în satul românesc din Transilvania. A doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, Cluj-Napoca, Ed. Fundaţia Culturală Română, 1999.