EFECT NEASTEPTAT Sami Katschke cu Lefteros În voiaj s-au întâlnit. Şi în tren, din vorbă-n vorbă, S-au şi împrietenit. Ca să le mai treacă vremea, Şi-au spus snoave, şi-au spus glume. Voiajoru-i totdeauna, Cel mai vesel om din lume. - Domnu’Samy, - a spus Lefteros Noi, deşi lui Christ adepţi, Totuşi, v-admirăm poporul, Că sunteţi oameni deştepţi! Biblică să fie taina? Că mă-ntreb adeseori: Cum se face, că în multe Ne sunteţi superiori? - Dragul meu, - răspunse Samy Este un secret, fireşte! Noi, să fim la minte ageri, Ne hrănim numai cu peşte! În alimentarea noastră, Nu numai la restaurant, Peştele prăjit deţine Locul cel mai important. - Peşte? Asta-i culmea! Peşte? Am umblat din ţară-n ţară Şi-am văzut minuni, dar asta O aud întâia oară! - Totuşi, m-am convins! De pildă Să am gândul limpezit, În voiaj îmi iau provizii Şi puţin peşte prăjit! Nu c’aş fi un ipohondric, Dar, pe cât îmi amintesc, Când mănânc peşte, e sigur Că-n afaceri reuşesc! Ca să-ţi dovedesc că nu mint, Şi să nu ai vreo surpriză, Vezi şi dumneata, cât peşte Am cu mine în valiză. - Dacă e, cum zici matale, C’are o astfel de tărie, Fii amabil, domnu’Samy Şi oferă-mi o felie!
- Cu plăcere! Iţi dau şi două, Si de vrei, îţi dau şi trei, Dar, te fac atent, că una Costă douăzeci de lei. Las’ să coste, că şi face!Zise el, cu veselie – Şi, cum am proces cu Iani, Taie-mi încă o felie! Şi, în trenul care zboară, Şi mai stă, şi mai porneşte, Samy povesteşte snoave, Iar Lefteros, gustă peşte. După ce-a mâncat vreo patru, Şi-a plătit şi una’n plus, Nu ştiu cum, însă Lefteros A rămas pe gânduri dus. - Ia ascultă, domnu’Samy, Iţi vorbesc prieteneşte: Ce afacere făcut-am? Dar, cât costă un kil de peşte? Mi-ai luat o sută-n grabă Pentru nişte felioare… Ce? E peşte cu briliante? Are solzi, mărgăritare? -Ai văzut? – exclamă Samy Eu ţi-o spun cu tot respectul, C-a şi început să-şi facă Peştele prăjit, efectul! (Ion Pribeagu)