Editorial

  • June 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Editorial as PDF for free.

More details

  • Words: 577
  • Pages: 2
EDITORIAL

ARGUMENT „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.” (Eclesiastul I,9)

O revistă şcolară! O altă revistă şcolară! Pentru ce ne folosesc atâtea reviste şcolare! Avem atâtea de spus, câte reviste şcolare există? Aşa gândesc pesimiştii, invidioşii, nihiliştii, egoiştii. Le răspundem cu hotărâre: DA, O NOUĂ REVISTĂ ŞCOLARĂ! Dar, de data asta, una perenă, născută din pasiune, din dragostea pentru glia străbună, din iubirea nedisimulată faţă copiii pe care-i educăm, nu dintr-o nebunească goană după un „efemer meteor” (puncte necesare obţinerii unor avantaje pecuniare). O revistă şcolară, în special (o carte, în general) reprezintă un prieten de nădejde, care nu te va trăda niciodată. În ea vei găsi nostalgia vremurilor apuse, ea îţi va trezi gânduri plăcute despre lucruri şi persoane sau personaje momentan uitate, ea îţi va aminti concepţiile, prejudecăţile şi tabu-urile epocii respective, a oamenilor care populează un anumit teritoriu, a conducătorilor care, vremelnic, ocupă o funcţie sau alta. Pentru a-şi atinge obiectivele propuse, această demnă urmaşă a invenţiei lui Gutenberg trebuie să ajungă în biblioteca fiecărui elev şi a fiecărui cadru didactic al şcolii pe care cu deosebită preţuire şi onoare o slujim! Editarea unei reviste şcolare reprezintă o provocare, atât pentru iniţiatorii proiectului cât şi pentru potenţialii cititori. Consider că mulţi elevi, educatoare, învăţători, profesori şi-au dorit s-au îşi doresc o revistă a şcolii în care îşi desfăşoară activitatea care să reflecteze viaţa comunităţii din care fac parte. Revista şcolară trebuie să fie o fotografie fidelă a tuturor activităţilor ce se desfăşoară în şcoală, a tuturor preocupărilor ,,învăţăceilor” şi ,,magiştrilor”, a atitudinii comunităţii faţă de educaţie, a colaborării între şcoală şi autoritatea locală, a parteneriatelor încheiate cu diverse oragnizaţii. Viaţa şcolară actuală trebuie prezentată aşa cum este în prezent, pentru ca peste un secol sau mileniu, cei ce vor citi aceste rânduri să-şi poată face o imagine despre STROIEŞTI-ul anului 2008. Ne exprimăm speranţa că şi atunci ,,cea mai plăcută zăbavă” să fie ,,cetitul cărţilor” după cum afirma cronicarul. Această revistă apare în preajma aniversării a 90 ani de la Marea Unire din 1918 (15/28 noiembrie 1918 – Consiliul Naţional Român din Bucovina hotărăşte unirea Bucovinei cu România şi 18 noiembrie/1 decembrie 1918 – Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, întrunită la Alba Iulia …decretează Unirea acestor acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România). 2

EDITORIAL

Comuna Stroieşti a făcut parte din Imperiul Habsburgic timp de 143 ani (7 mai 1775 – 15/28 noiembrie 1918). Documentele oficiale ale şcolilor din această parte a ţării erau redactate în limba germană. Entuziasmul generat de unirea Bucovinei cu patria mumă (15/28 noiembrie 1918) se regăseşte în însemnările făcute de dascălii acestor meleaguri care scriau în româneşte plini de mândrie patriotică că unirea cu România s-a realizat pe vecie. În această revistă, cei ce se vor simţi „chemaţi” îşi vor exprima gândurile, ideile, proiectele, preocupările, împlinirile, temerile, bucuriile, satisfacţiile, tristeţile legate de cea mai frumoasă etapă a vieţii: copilăria şi adolescenţa. Să încercăm, prin comportamentul nostru, să ne păstrăm puritatea de copil, să ne păstrăm dorinţa de a visa, să credem în darurile aduse de „Moş Nicolae” şi „Moş Crăciun”, să aspirăm la idealuri măreţe, să fim convinşi că, în viaţă, totul e posibil, să ocolim greutăţile vieţii, să fim acoperiţi numai de glorie şi succese, să demonstrăm lumii că suntem inteligenţi, harnici, creativi, competitivi! Succes! Director prof. Coroamă Aurel

3

Related Documents

Editorial
May 2020 28
Editorial
November 2019 60
Editorial
June 2020 26
Editorial
June 2020 32
Editorial
June 2020 24
Editorial
June 2020 27