Drept Procesual Civil

DREPT PROCESUAL CIVIL - SUMAR PARTEA I 1. Principiile fundamentale ale dr.pr.civ. 2. Participanţii la procesul civil. a) intervenţia b) chemarea în judecată a altor persoane 3. Acţiunea civilă. 4. Competenţa instanţelor judecătoreşti. 5. Actele de procedură. 6. Termenele de procedură. 7. Sancţiuni procedurale. 8. Cheltuielile de judecată. PARTEA II - Desfăşurarea judecăţii în faţa primei instanţe 1. Etapa pregătitoare. 2. Dezbaterea cauzei în şedinţă publică. 3. Deliberarea şi pronunţarea hotărârii judecătoreşti. PARTEA III - Căile de atac. 1. Apelul. 2. Recursul. 3. Contestaţia în anulare. 4. Revizuirea. 5. Recursul în interesul legii. PARTEA IV - Proceduri speciale 1. Procedura necontencioasă. 2. Procedura arbitrajului privat. (scoasă) 3. Ordonanţa preşedinţială. 4. Procedura refacerii înscrisurilor şi hotărârilor dispărute. 5. Procedura ofertei reale. (scoasă) 6. Procedura divorţului. 7. Procedura împărţelilor judiciare. 8. Procedura acţiunilor posesorii. (scoasă) 9. Procedura de soluţionare a litigiilor comerciale. (scoasă) PARTEA V – Executarea silită (scoasă)

PRINCIPIILE

DREPTULUI PROCESUAL PENAL

a) p. legalităţii (normă constituţională); b) p. independenţei judecătorului şi supunerii lui numai faţă de lege – controlul judiciar nu constituie o imixtiune în activitatea de judecată, deoarece acesta intervine după pronunţarea hotărârii; c) p. inamovibilităţii judecătorilor; d) p. adevărului; e) p. rolului activ al judecătorului (art.129, 103, 295 )

1

f) P. egalităţii părţilor în faţa instanţei. g) P. desfăşurării proceselor în limba română; h) P. publicităţii; i) P. oralităţii; j) P. contradictorialităţii; k) P. dreptului la apărare; l) P. disponibilităţii – disponibilitatea materială (dr. de a se dispune de obiectul litigiului); disponibilitatea procesuală (dr. de a dispune de mijloacele procesuale de apărare); m) P. nemijlocirii – obligaţia instanţei de a cerceta în mod direct întregul material probatoriu (exc: comisiile rogatorii); n) P. continuităţii – imposibil de aplicat în practică, se reduce la jumătate – hotărârea judecătorească să se pronunţe de către acei judecători care au alcătuit completul de judecată (art.304.C.pr.) PARTICIPANŢII

LA PROCESUL CIVIL

A. Participanţii principali I. Instanţa II. Părţile III. Terţele persoane IV. Organele de executare B. Participanţii auxiliari – martori, experţi, interpreţi etc. PĂRŢILE

ÎN PROCESUL CIVIL

Coparticiparea procesuală Se mai numeşte şi litisconsorţiu procesual; Coparticiparea trebuie să aibă acelaşi obiect al pricinii şi să fie un drept/obligaţie comună părţilor. Formele coparticipării procesuale: a) după poziţia părţilor: activă, pasivă, mixtă (mai mulţi reclamanţi acţionează mai mulţi pârâţi); b) coparticipare iniţială (o dată cu cererea de chem în judecată), coparticipare ulterioară; c) facultativă, necesară; d) subiectivă, obiectivă (ex. cazul conexităţii acţiunilor, excepţia de litispendenţă) Efectele litisconsorţiului. - art.48 (litisconsorţiul facultativ) - acţionează regula că dovezile, odată administrate, sunt câştigate cauzei.

Condiţiile necesare pentru a fi parte în proces - capacitate procesuală de folosinţă; - calitate procesuală; - justificarea unui interes. Drepturile şi obligaţiile părţilor – abuzul de drept (art.723). Abuzul de drept are o latură subiectivă – reaua-credinţă şi o latură obiectivă – deturnarea dreptului de la finalitatea sa. Terţele persoane în proces – condiţii:

2

-

condiţii generale, similare oricărei părţi procesuale; condiţii specifice – existenţa unui proces pendent (în stare de judecată) şi existenţa unei legături între cererea principală şi cea de participare a terţului.

Formele de participare a terţului a) intervenţia (propriu-zisă), b) chemarea în judecată a altor persoane, c) chemarea în garanţie, d) arătarea titularului dreptului. INTERVENŢIA  Intervenţia voluntară (numită şi activă sau propriu-zisă) – atunci când terţul intervine din proprie iniţiativă: (a) intervenţia în interes propriu (intervenţie principală); (b) intervenţia în interesul uneia din părţi (intervenţie accesorie).  Intervenţia forţată: (a) chemarea în judecată a altor persoane; (b) chemarea în garanţie, (c) arătarea titularului dreptului. Intervenţia principală – este o acţiune prin care terţul formulează o pretenţie distinctă dar conexă cu cererea principală. Domeniul de aplicabilitate – nu se poate interveni în procesele cu drepturi strict personale (ex: divorţ). - se poate invoca până la etapa dezbaterii pricinii. Exc: in apel, cu permisiunea părţilor. Intervenţia principală se soluţionează în două etape: Admiterea în principiu; Soluţionarea cererii. Intervenientul va dobândi statutul de reclamant. Dar nu va putea rămâne în proces dacă reclamantul va renunţa la acţiune, căci intervenţia se judecă o dată cu acţiunea principală. Intervenţia produce aceleaşi efecte pe care le produce introducerea unei acţiuni în judecată (încetează buna-credinţă, creanţele produc dobânzi etc.) Intervenţia accesorie Are un domeniu de aplicabilitate mai larg decât intervenţia principală. Nu poate fi folosită în litigiile în care se soluţionează starea şi capacitatea persoanei. Prin intervenţia alături de una dintre părţi, terţul încearcă să-şi apere un interes al său, are ar fi lezat dacă o anume parte ar pierde procesul. Poate fi formulată în orice fază a judecăţii, inclusiv în recurs. Procedura intervenţiei accesorii - se introduce printr-o simplă cerere (vz. art.82 – formularea cererii) - împotriva cererii se poate depune întâmpinare de către oricare parte. CHEMAREA ÎN JUDECATĂ A ALTOR PERSOANE Este o acţiune introdusă de una din părţi, în scopul preîntâmpinării unui litigiu viitor, împotriva terţilor care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. Condiţiile chemării în judecată a altor persoane

3

- să existe posibilitatea ca terţul vizat să pretindă acelaşi drept ca şi reclamantul. Cel chemat în judecată va dobândi calitatea de intervenient în nume propriu. Intervenientul va fi introdus printr-o cerere de chemare în judecată (art.112). CHEMAREA ÎN GARANŢIE Partea poate chema în garanţie pe un terţ care este obligat a-l garanta (obligaţia de evicţiune), iar terţul, la rândul lui, poate chema pe cel de la care a dobândit. Dacă şi cel de la care a dobândit terţul ar putea să invoce excepţia de garanţie, acesta nu mai poate chema în garanţie pe un altul, ci va trebui să o facă printr-o cerere separată. Chemarea în garanţie este limitată. Condiţiile chemării în garanţie - să fie îndeplinită forma cererii de chemare în judecată, - să existe obligaţia de garanţie legală ori convenţională (sau a unei obligaţii de despăgubire), Domeniul de aplicare – revendicare, litigii născute din contracte de vânzare-cumpărare, indiviziune, litigii locative etc. Nu se poate introduce în cazul ordonanţelor preşedinţiale, a acţiunilor posesorii, acţiunilor personale nepatrimoniale, a litigiilor de muncă. Terţul introdus dobândeşte o poziţie procesuală independentă. Recursul sau apelul terţului repune în discuţie raporturile dintre reclamant şi pârât, deoarece terţul are interes în soluţionarea favorabilă a procesului. ARĂTAREA TITULARULUI DREPTULUI Dacă pârâtul deţine un lucru pentru altul sau dacă exercită în numele altuia un drept, acesta se poate apăra, arătând pe adevăratul titular. Domeniul de aplicabilitate – litigii ce au ca obiect drepturi reale, drepturi locative. REPREZENTAREA Asistarea se limitează la consultaţii, formularea unor acte la diferite autorităţi, îndeplinirea unor acte procedurale. Reprezentarea include asistarea. Numai avocatul are dreptul să pună concluzii. Excepţii: consilierul juridic în apărarea unei persoane juridice. - doctorii şi licenţiaţii în drept (dacă-i doctor e şi licenţiat) când sunt mandatari în cauza soţului ori a unei rude până la gradul IV (la toate instanţele). - asistarea unui avocat nu este cerută la judecătorii când partea este reprezentată de soţ ori rudă, gr.IV. Participarea procurorului Calitatea procesuală – procurorul este parte în proces (parte alăturată sau parte principală). Formele de participare: a) promovarea acţiunii civile – pe cale principală, când el este cel ce promovează acţiunea ori pe cale incidentă, când intervine într-un proces pendent. Procurorul va avea calitatea de intervenient şi intervenţia este limitată de art.45. când procurorul este cel ce promovează acţiunea, este obligatorie introducerea în cauză a titularului dreptului dedus judecăţii.

b) Intervenţia procurorului în proces – intervenţie facultativă şi intervenţie obligatorie. Cazuri de intervenţii obligatorii: încuviinţarea adopţiilor, participarea la soluţionarea unor contravenţii privind încălcarea ordinii publice, când contravenientul este reţinut, arestat ori minor, în interesul dispărutului, în soluţionarea cererilor de declarare a dispariţiei ori a morţii, în soluţionarea exproprierilor.

4

c) Exercitarea căilor de atac – termenul de apel/recurs curge de la pronunţarea hotărârii, cu excepţia cazului când procurorul a participat la soluţionarea cauzei, când termenul va curge de la comunicare.

d) Participarea procurorului la activitatea de executare silită – i se recunoaşte

procurorului dreptul de a solicita punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, limitat numai la hotărârile pronunţate în art.45 (1). ACŢIUNEA CIVILĂ

Accepţiunile cuvântului „acţiune”: cererea adresată unui organ juridic, în vederea apărării unui drept; săvârşirea unui fapt penal; identificarea diferitelor categorii de acţiuni (de ramură, de drept substanţial sau procesual). Def: Acţiunea este mijlocul legal prin care o persoană cere instanţei judecătoreşti recunoaşterea unui drept, încetarea unei tulburări de drept şi de fapt ori obligarea unei persoane la reparaţii în urma unui prejudiciu. Condiţiile de exerciţiu al acţiunii civile a) capacitatea de folosinţă; b) capacitatea procesuală de exerciţiu: - art.42: persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate; - persoanele care au capacitate de exerciţiu restrânsă trebuie să fie asistate de către ocrotitorii lor legali. Excepţii – minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, într-un proces de dreptul muncii sau cazul minorei căsătorite la 16 ani; - autorizarea: vizează împrejurările în care reprezentantul legal al unei persoane are nevoie de autorizarea unui organ competent pentru îndeplinirea unor acte de dispoziţie (renunţarea la drept, achiesarea, tranzacţia); - sancţiunea: nulitatea relativă. c) afirmarea unui drept subiectiv. Elementele acţiunii civile I. Subiectele acţiunii civile – reclamantul, pârâtul; terţii; procurorul. II. Obiectul acţiunii civile – acţiunea are ca obiect protecţia unui drept afirmat în justiţie sau a unei situaţii ocrotite de lege. Obiectul acţiunii nu se confundă cu obiectul subiectiv, dedus judecăţii. III. Cauza Clasificarea acţiunilor: a) civile – penale – mixte; b) în realizarea dreptului – în constatare – constitutive (sau în transformare de drepturi) - în realizarea dreptului: pot fi aduse la îndeplinire prin executare silită. - În constatare: acţiuni declaratorii – se solicită instanţei să se stabilească dacă există sau nu un drept; acţiuni interogatorii – reclamantul cheamă în judecată o persoană care ar putea să-i revendice/conteste mai târziu un drept al său; acţiuni provocatorii – o persoană care ridică pretenţii în mod public cu privire la dreptul unei alte persoane este chemată să-şi valorifice afirmaţiile. Acţiunile în constatare nu pot fi îndeplinite pe calea executării silite. - Constitutive: au caracter constitutiv de drepturi – se urmăreşte desfiinţarea unor raporturi juridice şi constituirea unora noi. Produc efecte numai pentru viitor (acţ. de divorţ, de punerea sub interdicţie, declararea dispariţiei etc.).

5

c) acţiuni reale – personale – mixte; d) mobiliare – imobiliare e) posesorii – petitorii ASIGURAREA

ACŢIUNII CIVILE

A. Sechestrul asigurător (art.591) – măsură menită să indisponibilizeze bunurile mobile sau imobile ale pârâtului până la terminarea procesului. Sechestrul asigurător se aplică numai atunci când obiectul acţiunii constă în plata unei creanţe. Condiţii: 1) creanţa să fie constatată printr-un înscris (în lipsa lui se depune o cauţiune în valoare de ½ din creanţa reclamată); 2) creanţa să fie exigibilă; 3) să fie intentată acţiunea civilă; Excepţii - creanţa nu a ajuns la scadenţă dar: a) debitorul micşorează asigurările date creditorului, când există pericolul sustragerii de la urmărire. Reclamantul este obligat să depună o cauţiune, fixată de instanţă. Procedură: decizia sechestrului asigurător se ia în camera de consiliu, de urgenţă, prin încheiere executorie şi poate fi recurată în 5 zile de la comunicare. Sechestrul se poate ridica dacă cererea principală de încuviinţare a măsurii de asigurare a fost anulată, perimată ori respinsă prin hot. irevocabilă. B. Sechestrul judiciar (art.598) – se indisponibilizează bunul care face obiectul litigiului, acesta fiind încredinţat spre păstrare şi administrare, de regulă, unui terţ. Condiţii: 1) să existe un proces cu privire la proprietatea sau posesiunea bunului, obiect al judecăţii; 2) sechestrul să fie cerut, iar instanţa să considere necesară măsura de asigurare; 3) reclamantul să depună cauţiune (măsură facultativă, lăsată la aprecierea instanţei) Excepţii: se poate sechestra un alt bun dacă: a) debitorul oferă alt bun pentru liberarea celui în litigiu; b) nu există un proces, dar creditorul are motive temeinice să creadă că bunul va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul lui actual; c) asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanţia creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului sau când se teme că debitorul va fugi ori va distruge bunul. Procedură – sechestrul judiciar este întotdeauna discutat cu citarea părţilor. O dată cu aprobarea sechestrului, se numeşte şi un administrator-sechestru (depozitar), prin acordul părţilor sau din oficiu. C. Poprirea asiguratorie (art.597) – indisponibilizarea sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale, urmăribile, datorate debitorului de către un terţ ori care vor fi datorate în viitor. Subiecţii popririi: creditor popritor, debitorul poprit, terţul poprit, între care se nasc două raporturi juridice şi un raport procesual între creditor şi terţ.

6

COMPETENŢA INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI COMPETENŢA GENERALĂ A INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI Prin competenţa generală se desemnează acea instituţie procesuală prin intermediul căreia se delimitează activitatea instanţelor judecătoreşti de atribuţiile altor autorităţi statale sau nestatale. - Curtea Constituţională – instituţie politico-jurisdicţională; - Curtea de Conturi – colegii jurisdicţionale şi Secţia jurisdicţională; - organele arbitrare – arbitrajul privat; - notariatele – competenţă necontencioasă, în materie succesorală etc.; - fondul funciar – comisii locale, comisii judeţene; - conflictele de muncă – Lg.168/99 COMPETENŢA JURISDICŢIONALĂ A INSTANŢELOR COMPETENŢA MATERIALĂ A INSTANŢELOR JUDECĂTOREŞTI Competenţa materială funcţională – ratione oficii – se stabileşte ierarhia instanţelor, în sensul delimitării organelor care desfăşoară jurisdicţia de fond de cele care exercită controlul ordinar şi extraordinar. Se mai stabileşte care instanţe pot cumula judecata în fond cu judecata în apel sau recurs.

-

judecătoriile au plenitudine de jurisdicţie în fond; tribunalele au plenitudine de jurisdicţie în materie de apel şi competenţă de excepţie în fond şi în recurs; curţile de apel au plenitudine de jurisdicţie în materie de recurs şi competenţă de excepţie în fond şi în apel.

Competenţa materială procesuală – determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite instanţe. - vezi C.pr.civ. COMPETENŢA TERITORIALĂ A INSTANŢELOR Competenţa teritorială generală - instanţa în raza căreia îşi are domiciliul pârâtul, sediul principal al persoanei juridice, domiciliul preşedintelui unei asociaţii, domiciliul reclamantului în pricinile împotriva statului. Competenţa teritorială alternativă - rămâne la aprecierea reclamantului unde formulează acţiunea – instanţa prevăzută în contract, locul plăţii, locul săvârşirii faptei, locul plecării sau al sosirii în contractele de transport, în materie de asigurare – domiciliul asiguratului, locul bunurilor asigurate, locul accidentului. Competenţa teritorială excepţională sau exclusivă a. instanţa imobilului, b. ultimul domiciliu al defunctului, c. sediul principal al societăţii, până la sfârşitul lichidării în fapt, d. sediul principal al debitorului în materia reorganizării judiciare şi a falimentului. Competenţa teritorială convenţională sau facultativă - contractuală COMPETENŢA ABSOLUTĂ ŞI COMPETENŢA RELATIVĂ Competenţa absolută – aspecte:

7

-

-

poate fi invocată de oricare dintre părţi, de procuror şi de instanţă din oficiu, poate fi invocată în orice fază a procesului, nu se poate deroga de la regulile de competenţă absolută.

Competenţa relativă – aspecte: - poate fi invocată numai de partea în favoarea căreia a fost creată norma de competenţă, - poate fi invocată nu mai târziu o dată cu întâmpinarea sau la prima zi de înfăţişare, - părţile pot conveni să deroge de la normele competenţei relative. Necompetenţa este de ordine publică (art.159) – când pricina nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, când pricina este de competenţa unei instanţe de acelaşi grad, dar părţile nu o pot înlătura. Extinderea competenţei instanţei sesizate asupra apărărilor pârâtului Chestiunile prejudiciale (incidente de procedură) – exemple: 1. judecata în civil se suspendă până la judecarea cauzei penale; 2. invocarea excepţiei de neconstituţionalitate; 3. suspendarea cauzei dacă dezlegarea cauzei atârnă de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul altei judecăţi – art.244, pct.1 4. altele ţin de procedura verificării scriptelor, incompatibilitatea sau recuzarea etc. – excepţii invocate de una dintre părţi. Judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei. PROROGAREA COMPETENŢEI INSTANŢEI Prorogarea legală de competenţă – art.17 - cererile accesorii - ex: cererea de pensie într-o acţiune în stabilirea paternităţii, cererea de despăgubiri, cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată etc. - cererile incidentale - ex: acţiunea reconvenţională, intervenţiile terţilor, chemarea în garanţei. - Nu se poate proroga acţiunea care se deduce competenţei exclusive a altei instanţe. Prorogarea judiciară (judecătorească): - delegarea altei instanţe; - recuzarea tuturor judecătorilor unei instanţe sau unuia singur, fără de care completul nu se poate alcătui; - strămutarea procesului; - administrarea unor dovezi prin comisie rogatorie; - casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la o altă instanţă. Prorogarea voluntară sau convenţională Posibilă numai în cazul normelor de competenţă relativă, prin convenţia părţilor. Excepţia de necompetenţă Instanţa acţiunii principale se pronunţă asupra excepţiei de necompetenţă invocată de una din părţi, astfel: 1. prin încheiere, dacă respinge excepţia de necompetenţă. Se poate ataca în apel sau recurs, dar numai o dată cu fondul. 2. prin hotărâre, dacă admite cererea de necompetenţă – hotărâre de declinare a competenţei – atacabilă cu recurs în 5 zile. Actele îndeplinite de instanţa necompetentă sunt nule, probele administrate sunt câştigate cauzei şi se păstrează.

8

Conflictele de competenţă – hotărârea, prin care se decide asupra conflictului de competenţă, poartă denumirea de regulator de competenţă. Incompatibilitatea – art.24 Recuzarea şi abţinerea – motive întemeiate pe legătura de rudenie, urmărirea unui interes, raporturi de duşmănie, orgoliul profesional (afirmaţiile anterioare înlătură obiectivismul judecătorului) Strămutarea cauzei la altă instanţă Delegarea altei instanţe ACTELE DE PROCEDURĂ  Clasificarea actelor procedurale;  Cererile – nulitatea nerespectării întocmirii acestora;  Citaţiile - nulitatea nerespectării întocmirii acestora;  Procesul–verbal de predare a actelor procedurale la domiciliul părţilor - nulitatea nerespectării întocmirii acestuia;  Darea şi luarea termenului în cunoştinţă – art.153:  se acoperă ipoteza luării termenului în cunoştinţă cu prilejul depunerii cererii de chemare în judecată şi ipoteza luării termenului în cunoştinţă pe parcursul judecăţii;  luarea termenului în cunoştinţă nu operează în următoarele condiţii exprese: a) cazul redeschiderii judecăţii după ce a fost suspendată; b) cazul stabilirii unui termen pentru chemarea la interogatoriu; c) când procesul se repune pe rol; d) cazul militarilor în termen şi al deţinuţilor.  Comunicarea actelor de procedură – comunicarea se face din oficiu când legea prevede expres obligativitatea comunicării (ex: copii după cereri, întâmpinări, cereri reconvenţionale, cereri de apel, recurs, copii după înscrisuri-dovezi, după hotărâri judecătoreşti etc.) TERMENELE PROCEDURALE - clasificarea şi calcularea termenelor. SANCŢIUNILE PROCEDURALE - principalele sancţiuni procedurale: 1. nulitatea, 2. decăderea, 3. perimarea 4. amenda judiciară, 5. cheltuielile de judecată. NULITATEA ACTELOR DE PROCEDURĂ Def: Nulitatea este sancţiunea care loveşte actele de procedură săvârşite fără respectarea regulilor de drept procesual. Clasificare: 1. Nulităţi absolute - sunt nulităţile de ordine publică: - pot fi invocate în orice fază a procesului; de către oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă, din oficiu; nu pot fi acoperite. Nulităţile relative (art.108). 2. Nulităţi exprese şi nulităţi tacite (virtuale).

9

3. D.p.d.v. cauzal: nulităţi proprii – nulităţi derivate (art.106) 4. Nulităţi de drept – nulităţi judiciare Condiţiile generale ale nulităţii desprinse din art.105 (2) Actele încheiate de judecătorul necompetent sunt nule necondiţionat; Actele încheiate cu nesocotirea dispoziţiilor legale ori încheiate de un funcţionar necompetent sunt nule dacă au produs o vătămare uneia din părţi, ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. Excepţii: art.160 – actele administrate rămân câştigate judecăţii Invocarea nulităţilor: - se face prin excepţia de nulitate şi prin invocarea căilor de atac. Îndreptarea neregularităţilor (evitarea nulităţii) se face prin: a) refacerea actului: înlocuirea acestuia cu un act nou; b) remedierea actului: completarea, modificarea sau rectificarea actului existent. DECĂDEREA (art.103) Def: – drept substanţial: neexercitarea unui drept subiectiv într-un interval de timp stabilit expres. Decăderea este presupusă ori de câte ori legea stabileşte un termen pentru exercitarea unui drept subiectiv/procesual. Def: decăderea este sancţiunea care constă în pierderea exerciţiului unui drept ca urmare a nerespectării unui termen imperativ (peremtoriu). Excepţii: neexercitarea dreptului din motive fortuite creează beneficiul repunerii în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. Decăderea: • este invocată pe calea excepţiei sau pe cale de atac; • nu operează de drept , fiind sancţionată numai prin intervenţia judiciară; • are ca efect stingerea unui drept procedural, blochează dreptul procesual la acţiune; • afectează exerciţiul acestui drept, nu dreptul în sine; • prescripţia paralizează dreptul la acţiune în instanţă, decăderea paralizează exerciţiul unui drept subsecvent introducerii acţiunii. PERIMAREA (art.248-254) Sancţiune care se răsfrânge asupra întregului proces civil şi care este determinată de lipsa de stăruinţă a părţii interesate în soluţionarea litigiului. - are un caracter mixt: sancţionator; de prezumţie de desistare de la judecată; - perimarea provine dintr-o atitudine pasivă şi dintr-o culpă a părţii interesate; - perimarea acţionează de drept pentru lăsarea în nelucrare a acţiunii timp de 1 an, respectiv 6 luni în comercial; - cazuri de suspendare: suspendarea judecăţii hotărâtă de instanţă; împiedicarea părţii de a participa la proces; cazurile prevăzute de art.243. - se invocă numai pe cale de excepţie (nu şi în apel sau recurs ca pentru prima dată); - respingerea se pronunţă într-o încheiere; - admiterea se pronunţă într-o hotărâre, cu recurs în 5 zile; - perimarea stinge acţiunea dar nu are putere de lucru judecat, astfel, partea interesată poate introduce o nouă cerere timbrată şi se poate folosi de actele administrate anterior, dacă sunt considerate utile; - dată cu stingerea acţiunii, se stinge şi punerea în întârziere, iar pârâtul redevine de bunăcredinţă. AMENZILE JUDICIARE (art.1081 - 1085) - amenda şi despăgubirile se stabilesc prin încheiere executorie;

10

- împotriva încheierii se poate formula o cerere de reexaminare (în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii), prin care se poate solicita, motivat, revenirea asupra amenzii ori despăgubirii sau a cuantumului acestora.

CHELTUIELILE DE JUDECATĂ (art.274-277) Reprezintă ansamblul sumelor de bani, pe care trebuie să le suporte părţile în legătură cu activitatea procesuală. Clasificarea cheltuielilor de judecată: taxe de timbru, plata experţilor, despăgubirea martorilor, onorariile avocaţiale, alte taxe de procedură şi impozit; alte cheltuieli, pe care partea demonstrează că le-a făcut în legătură cu litigiul. Taxele de timbru (Lg.146/1997) - se timbrează toate cererile şi acţiunile promovate în faţa instanţei, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă ÎCCJ; - taxele de timbru se percep anticipat de către cel interesat; - contestaţiile la executarea silită se taxează la jumătatea valorii bunurilor urmărite şi contestate, fără ca suma să depăşească 1.500.000lei; - acţiunea căilor ordinare de atac se taxează cu 50% din valoarea acţiunii principale; - clasificarea acţiunilor ce nu se timbrează; - cazurile în care este posibilă restituirea taxei de timbru; Netimbrarea atrage anularea cererii, prin invocarea excepţiei de netimbrare a acţiunii sau necorespunzător timbrate.  Cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la solicitarea părţii interesate, solicitare ce poate fi făcută şi mai târziu, cu prilejul dezbaterii cauzei în fond;  Cheltuielile de judecată se pot obţine şi prin introducerea unei acţiuni separate în pretenţii;  Cheltuielile de judecată nu sunt imputabile pârâtului care a recunoscut creanţa/dreptul reclamantului şi care n-a fost pus în întârziere. Nu se cumulează cele 2 principii ale sancţiunii la plata cheltuielilor: culpa părţii şi acoperirea prejudiciului părţii câştigătoare  Cheltuielile de judecată se pot şi compensa – art.276: când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte.  Cheltuielile de judecată se plătesc de fiecare parte în litigiile a căror rezolvare profită deopotrivă părţilor – partaj, divorţ cu înţelegere, grăniţuire, etc.  Cheltuielile de judecată se stabilesc printr-o hotărâre, în care se vor regăsi şi menţiuni privitoare la modul de lichidare a cheltuielilor de judecată.  Cheltuielile de judecată se stabilesc printr-o încheiere dacă reclamantul renunţă la acţiune, iar renunţarea intervine după comunicarea cererii de chemare în judecată. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ Etapele judecăţii sunt: I. Etapa scrisă pregătitoare II. Etapa dezbaterii cauzei III. Etapa deliberării şi pronunţării hotărârii judecătoreşti

11

A. B. C. D.

I. ETAPA Cererea de chemare în judecată Întâmpinarea Cererea reconvenţională Citarea părţilor

SCRISĂ PREGĂTITOARE

CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ – art.112 Art.133 – Cererea va fi nulă dacă nu menţionează numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei şi nu este semnată. Semnătura se poate acoperi ulterior la prima zi de înfăţişare sau când este prezent, imediat în faţa instanţei. Efectele cererii: 1. cererea de chemare în judecată investeşte instanţa cu soluţionarea litigiului; 2. cererea de chemare în judecată determină cadrul procesului cu privire la obiect şi părţi, excepţie făcând introducerea ulterioară a terţilor în proces; 3. cererea de chemare în judecată întrerupe prescripţia; • prescripţia nu se consideră întreruptă dacă cererea a fost respinsă, anulată, dacă s-a perimat ori dacă cel care a formulat-o a renunţat la ea (Decrt.167); • nulitatea de formă a cererii nu afectează întreruperea prescripţiei (art.1870 C.civ.) 4. cererea de chemare în judecată creează starea de litispendenţă; 5. cererea de chemare în judecată face să înceteze buna-credinţă a posesorului, dă naştere la dobânzi pentru sumele de bani; • dobânzile se datorează din ziua chemării în judecată, chiar dacă ele nu s-au cerut prin cererea chemării, ci ulterior acesteia (art.1088 C.civ.) 6. cererea de chemare în judecată produce efectul transmiterii anumitor acţiuni strict personale asupra moştenitorilor. ÎNTÂMPINAREA – art.115  permite pârâtului să răspundă pretenţiilor reclamantului, la toate capetele de acuzare, să propună dovezi în apărarea sa;  să invoce excepţiile de procedură (excepţii procedurale – ex: lipsa semnăturii, excepţii de fond – ex: prescripţia acţiunii);  întâmpinarea se depune cu cel puţin 5 zile înaintea termenului stabilit pentru înfăţişare;  întâmpinarea este obligatorie, exceptându-se cazurile prevăzute de lege; CEREREA RECONVENŢIONALĂ – art.119  se formulează dacă pârâtul ridică pretenţii, la rândul său, împotriva reclamantului;  cererea reconvenţională se formulează în litigiile patrimoniale, dar şi în litigii cu caracter strict personal, ex: divorţ. Prin ea se poate obţine o compensaţie judiciară între pretenţie părţilor sau paralizarea acţiunii reclamantului;  în lipsa unei cereri reconvenţionale, reclamantul poate pierde procesul dar instanţa nu-l poate obliga la executarea unei obligaţii faţă de pârât. S-ar încălca principiul disponibilităţii procesuale;  cererea reconvenţională se depune o dată cu întâmpinarea sau cel târziu la prima zi de înfăţişare, sub sancţiunea judecării separate a pretenţiilor pârâtului;  cererea reconvenţională se poate introduce şi împotriva unei cereri de intervenţie principală (care se comportă ca o veritabilă acţiune în justiţie).

12

II. DEZBATEREA

CAUZEI ÎN ŞEDINŢĂ PUBLICĂ

Desfăşurarea şedinţei de judecată

• • • • • •

în cazul în care instanţa ia act de împăcarea părţilor ea va pronunţa o hotărâre de expedient; se soluţionează cu precădere excepţiile invocate de părţi; după excepţii şi administrarea probelor se formulează concluzii în fond – sinteze ale dezbaterilor cu privire la probe şi la motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţiile părţilor; concluziile pot fi completate de note scrise (concluzii scrise), depuse la dosar – art.146; dacă instanţa se consideră lămurită. Va declara dezbaterile închise şi se va pronunţa, dacă se cer mai multe lămuriri, instanţa va repune cauza pe rol – art.150,151; pentru fiecare şedinţă se va întocmi o încheiere de şedinţă.

Prima zi de înfăţişare – art.134 - prima zi de înfăţişare este ziua în care părţile pot pune concluzii, când se depun întâmpinări sau cereri reconvenţionale ori se invocă excepţii. Este termenul limită în care reclamantul îşi poate schimba cererea sau obiectul litigiului, poate propune noi dovezi; - art.132 – cazurile în care cererea nu se consideră modificată. Excepţiile procedurale – art.137 a) excepţii de procedură; b) excepţii de fond – lipsuri privitoare la exerciţiul dreptului la acţiune; c) excepţii dilatorii (de întârziere) – peremptorii/dirimante (înlătură pretenţiile reclamantului) – declinatorii (de competenţă); d) excepţii absolute (de ordine publică) – relative (încălcarea unor norme cu caracter dispozitiv); Procedura de soluţionare a excepţiilor

•

instanţa va soluţiona cu precădere excepţiile invocate, fără a le uni cu fondul – art.137(2).

PRINCIPALELE EXCEPŢII DE PROCEDURĂ 1. Excepţia de litispendenţă - condiţii:  existenţa unei identităţi de părţi, obiect şi cauză;  cele două cauze să se afle pe rolul unor instanţe române deopotrivă competente;  pricinile să se afle în faţa instanţelor de fond, dar şi dacă se află, una în fond şi alta în apel.  Litispendenţa este o excepţie absolută.  Trebuie invocată la instanţa cea din urmă învestită cu soluţionarea cauzei şi retrimisă instanţei care a judecat prima ori instanţei mai mare în grad, dacă instanţele învestite nu au acelaşi grad.  Instanţa va da o hotărâre pentru admiterea excepţiei de litispendenţă, cu recurs în 5 zile şi o încheiere pentru respingerea ei, atacabilă numai împreună cu fondul. Excepţia de conexitate – condiţii:

13

  

existenţa unei strânse legături de obiect şi cauză, între două sau mai multe procese. Acţiunile conexate sunt şi rămân distincte, doar judecata lor se face împreună; să existe două sau mai multe cauze pendinte la aceeaşi instanţă ori la instanţe de acelaşi grad, în care să figureze cel puţin o parte comună; să nu se încalce regulile imperative de competenţă a instanţelor.

Excepţia puterii lucrului judecat – condiţii:  identitate de părţi, obiect şi cauză;  nu se poate aplica dacă temeiul juridic al celor două acţiuni este diferit;  hotărârea judecătorească se bucură de puterea lucrului judecat dacă: - e pronunţată de o instanţă română; - e pronunţată în materie contencioasă; - a dezlegat fondul cauzei (n-a fost dată pentru a lămuri fapte incidentale).  puterea de lucru judecat sa hotărârii penale: - hotărârea să aparţină unei instanţe penale (nu unui alt organ jurisdicţional penal); - hotărârea să fi rămas definitivă; - hotărârea să fi soluţionat fondul cauzei; - hotărârea penală să fie anterioară celei civile. Administrarea probelor - probele se administrează înaintea începerii dezbaterilor pe fond. A. Înscrisurile  sunt considerate înscrisuri şi declaraţiile scrise ale părţilor cu privire la anumite fapte sau acte juridice;  valoare probatorie a înscrisurilor nu se alterează cu trecerea timpului;  instanţa este obligată să dispună înfăţişarea înscrisului:   

când înscrisul este comun ambelor părţi; când însăşi partea adversă s-a referit la acel înscris; când obligaţia înfăţişării este prevăzută de lege.  Instanţa este obligată să respingă proba înscrisului:

  

când cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale; când înfăţişarea încalcă obligaţia păstrării secretului; când înfăţişarea ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a altei persoane, ori ar expune partea dispreţului public. B. Mărturia  cazurile în care anumite persoane nu pot fi ascultate ca martori; -

rude şi afini gradul III, precum şi soţul, chiar despărţit; interzişii şi incapabilii; cei ce au fost condamnaţi pentru mărturie mincinoasă.  cazurile în care anumite persoane sunt scutite de a depune mărturie.

-

cei obligaţi prin lege să păstreze secretul profesiunii, precum şi funcţionarii publici ce deţin secrete prin puterea exercitării funcţiei - cei care, prin mărturie, s-ar expune urmăririi penale ori dispreţului public. C. Prezumţiile

14





prezumţiile legale absolute (combătută numai prin mărturisire, şi nu în toate cazurile), legale relative, legale mixte (pot fi răsturnate numai prin proba contrarie, în anumite condiţii şi de anumite persoane); prezumţiile simple (judecătoreşti); D. Asigurarea dovezilor (ancheta in futurum) Condiţii: a) urgenţa asigurării dovezilor; b) acordul pârâtului.

INCIDENTE ÎN DESFĂŞURAREA PROCESULUI Renunţarea reclamantului • renunţarea la judecată nu afectează cererile incidente, care au dobândit caracter de sine stătător (intervenţia principală, cererea reconvenţională, dacă au apucat să fie admise, renunţarea înainte de admiterea acestora le anulează implicit); • renunţarea se înfăţişează ca un act unilateral, de dispoziţie. Achiesarea • achiesarea (parţială sau totală) la pretenţiile reclamantului – devine executorie de drept (vz. execuţia vremelnică); • achiesarea la hotărârea judecătorească – se face prin neapelare, nerecurare. Ea poate fi totuşi atacată prin contestaţie în anulare pentru viciu de consimţământ. Tranzacţia judiciară • poate interveni în orice fază a procesului civil; • tranzacţia se pronunţă printr-o hotărâre de expedient, care poate fi atacată prin contestaţie în anulare (nu şi prin revizuire). Suspendarea procesului civil Suspendarea voluntară • intervine când amândouă părţile o cer sau când nici una dintre părţi nu se prezintă şi se soluţionează înaintea excepţiei de netimbrare, astfel, chiar dacă acţiunea nu se timbrează dar se constată cazurile de suspendare voluntară, instanţa va suspenda cauza; • suspendarea nu se poate aplica dacă părţile au dispus să fie judecate în lipsă (cererea poate fi formulată şi ulterior cererii de chemare în judecată/de întâmpinare); Suspendarea legală – de drept: • intervine prin moarte, interdicţie, deschiderea procedurii de reorganizare/faliment asupra reclamantului; Suspendarea legală – facultativă (judecătorească) • când dezlegarea pricinii atârnă de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi; • când a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire asupra cauzei civile; • suspendarea se pronunţă printr-o încheiere, atacabilă cu recurs; • suspendarea îndelungată conduce spre perimarea cauzei (vz. art.250) -

Încheierea de şedinţă (art.147) încheieri premergătoare (preced hotărârea finală) încheieri ulterioare (ex: de îndreptare a greşelilor); încheieri preparatorii - nu administrarea unor probe);

leagă

instanţa,

15

ea

putând

reveni

asupra

lor

(ex:

-

încheieri interlocutorii – prin care se adoptă măsuri decisive, şi anticipează decizia finală, instanţa este legată prin acestea (ex: respingerea excepţiei de lucru judecat, a intervenţiei voluntare); III. DELIBERAREA

 

    a) b) c) d)

a) b) c) d)

ŞI PRONUNŢAREA HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI

Deliberarea judecătorilor întrunirea majorităţii legale, rejudecarea în complet de divergenţă, în maximum 5 zile. Întocmirea dispozitivului după deliberare se întocmeşte minuta (dispozitivul hotărârii), semnată de judecătorii completului; Pronunţarea dispozitivului se pronunţă de preşedinte, în şedinţă publică; Redactarea hotărârii se redactează în 2 exemplare originale 9la dosarul cauzei; la dosarul cu hotărâri) hotărârea se comunică părţilor în copie; hotărârea ţine loc de act autentic. Clasificarea hotărârilor încheieri - sentinţe – decizii; propriu_zise – provizorii; nedefinitive - definitive – irevocabile în constatare – în realizarea dreptului – constitutive de drepturi. Hotărârea se compune din partea introductivă (practicaua); considerente (motivele); dispozitivul. Clasificarea hotărârilor după efecte hotărâri cu termen de graţie învestirea cu formulă executorie execuţia vremelnică îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârilor judecătoreşti

Clasificarea căilor de atac a) căi ordinare: apelul (cale exercitată de oricare dintre părţi, pentru orice motiv); b) căi extraordinare: recursul, contestaţia în anulare, revizuirea, recursul în interesul legii; c) căi de atac de reformare – sunt soluţionate de o instanţă superioară, în virtutea controlului judiciar; d) căi de atac de retractare – în competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată: contestaţia în anulare şi revizuirea; e) căi de atac devolutive – permit rejudecarea cauzei în fond (în drept şi în fapt): apelul şi recursul, în anumite condiţii exprese; f) căi de atac suspensive de executare – numai apelul este suspensiv de executare; g) căi de atac nesuspensive de executare – celelalte căi de atac.





APELUL Caractere cale de atac ordinară, devolutivă (permite rejudecarea cauzei), de reformare, suspensivă de executare. Apelul judecă: hotărârile date în primă instanţă la judecătorii sunt supuse apelului la tribunal;

16



anumite hotărâri sunt declarate expres neapelabile (art.2821);  Aderarea la apel (sau apelul incident) - art.293 – Intimatul poate adera la apelul făcut de partea potrivnică. Apelul incident se introduce cel târziu până la prima zi de înfăţişare. Importanţa constă în aceea că dacă s-a făcut în termenul de apel, iar apelantul (adversarul) îşi retrage apelul, apelul intimatului se va considera apel principal. Dacă s-a introdus după expirarea termenului de apel, ca aderare la apel, retragerea apelului principal va stinge şi apelul incident.  Procurorul poate exercita calea apelului indiferent dacă a participat sau nu la judecata în primă instanţă.  Termenul de apel este un termen de decădere, astfel curge continuu, fără întrerupere, cu următoarele excepţii – art.285 – –

 



  

  



moartea părţii; moartea mandatarului.

Condiţiile cererii de introducere a apelului: sancţiunea nulităţii – arătarea hotărârii care se atacă şi lipsa semnăturii; sancţiunea decăderii – lipsa arătării motivelor de fapt şi de drept din cererea de apel şi nearătarea dovezilor invocate în susţinerea apelului. Instanţa este obligată să examineze toate motivele invocate de apelant prin cererea sa, ea nu va putea refuza discutarea acestor motive pe considerentul că ele au fost discutate deja în primă instanţă. Art.292 – mijloacele de apărare. instanţa se pronunţă asupra mijloacelor de apărare invocate în primă instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Efectele apelului: Efectul suspensiv de executare; Învestirea instanţei de apel cu judecarea cauzei, Efectul devolutiv al apelului. Are un caracter deplin, adică aduce în discuţie toate împrejurările de fapt şi de drept ale judecăţii. Soluţiile ce se pronunţă în instanţa de apel menţinerea/păstrarea hotărârii atacate înseamnă respingerea apelului; modificarea hotărârii reprezintă regula; desfiinţarea se alică atunci când (1)prima instanţă nu a judecat fondul, respingând sau anulând cererea de chemare în judecată, iar instanţa de apel a admis apelul şi evocă fondul, judecând procesul; (2)dacă instanţa de apel a constatat necompetenţa primei instanţe care s-a pronunţat crezându-se competentă; respingerea ca inadmisibilă dacă se constată că cererea nu intră în competenţa unei instanţe judecătoreşti, ci a altui organ cu atribuţii jurisdicţionale. CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC

RECURSUL  Recursul judecă hotărârile date fără apel, cele date cu apel, hotărârile altor organe jurisdicţionale.  Recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege nu se prevede altfel, de asemenea, hotărârile care sunt supuse numai recursului, se judecă de instanţa imediat superioară.  Recursul suspendă de drept executarea hotărârii numai în următoarele cazuri:

17

 

   

 când sunt implicate construcţii de imobile, terenuri; Recursul suspendă la cerere executarea hotărârii numai după depunerea unei cauţiuni; Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în condiţiile prevăzute de art.304, excepţie făcând hotărârile atacate cu recurs, care nu au putut fi atacate cu apel; În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor. Instanţa poate admite recursul, îl poate respinge, anula ori poate constata perimarea lui; Hotărârile date în recurs sunt irevocabile (art.377); La judecata cu trimitere prin casare nu pot participa judecătorii care s-au pronunţat anterior în primă instanţă.

CONTESTAŢIA ÎN ANULARE  Este o cale extraordinară de atac de retractare în care părţile sau procurorul pot obţine desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile, pronunţate cu încălcarea unor norme procedurale. Clasificare A. Contestaţia în anulare obişnuită (comună) Poate fi exercitată împotriva oricărei hotărâri rămase irevocabile pentru următoarele cazuri, numai dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.  dacă procedura de citare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită,  dacă hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei absolute (încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privind competenţa),  dacă, deşi ele au fost invocate prin cererea de recurs, instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fond ori instanţa a respins recursul fără a-l judeca pe fond. B. Contestaţia în anulare specială Se exercită numai împotriva deciziilor pronunţate de instanţele de recurs (unde se poate alege una dintre formele de contestaţie), în următoarele cazuri.  când dezlegarea dată de o instanţă de recurs este rezultatul unei erori materiale;  când instanţa respingând recursul ori admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare.  Contestaţia poate fi introdusă numai de părţi (si procuror), persoanele străine de pricină nu pot cere contestaţia în anulare, chiar dacă ar dovedi un interes.  Contestaţia în anulare poate fi exercitată şi împotriva unor hotărâri de procedură specială, cu condiţia ca acestea să fi rămas irevocabile – ordonanţa preşedinţială, hotărârea de expedient, hotărâri de perimare.  Contestaţia se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, în tot timpul executării hotărârii, până la ultimul act de executare, iar dacă hotărârea nu este supusă executării silite, contestaţia se depune în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de când hotărârea a rămas irevocabilă.  Contestaţia nu suspendă executarea hotărârii, dar instanţa, la cerere şi cu depunerea unei cauţiuni, poate suspenda executarea hotărârii.  În caz de admitere a contestaţiei, instanţa va rejudeca fondul pricinii. REVIZUIREA

18

-

Este o cale extraordinară de atac de retractare şi are ca obiect numai hotărârile definitive sau irevocabile care au fost date prin săvârşirea unor greşeli de fapt, de natură a pune la îndoială obiectivitatea şi calitatea judecăţii. Subiecţii revizuirii: revizuient – intimat. Obiectul revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare (hotărâri prin care s-a soluţionat fondul cauzei); hotărârile pronunţate de instanţele de recurs şi prin care s-a evocat fondul cauzei chiar şi rejudecarea cu păstrare prin casarea hot. Motivele revizuirii sunt precizate de art.322. Revizuirea se îndreaptă către instanţa care a soluţionat cauza cu excepţia cererii de revizuire pentru existenţa a 2 hotărâri date în situaţie de identitate de cauză, obiect şi părţi, când revizuientul se va îndrepta către instanţa superioară celor 2 instanţe care au pronunţat hotărârile în cauză. Dacă se admite cererea de revizuire instanţa va modifica hotărârea ori, dacă nu poate rezolva dintr-o dată fondul cauzei, fiind necesară administrarea unor dovezi, ea va pronunţa o încheiere de admitere în principiu, după care va administra probe şi va pronunţa o hotărâre nouă.

RECURSUL

ÎN INTERESUL LEGII

(MATERIA, PROCEDURA GRAŢIOASĂ) – art.331-339 constituie atât un act administrativ prin natura sa cât şi unul jurisdicţional prin formă şi procedură; condiţia este să nu existe interese contrare, un drept potrivnic (ex: eliberarea unui înscris); instanţa va respinge cererea dacă va constata că obiectul ei este contencios; încheierea de admitere este executorie şi nu are puterea lucrului judecat, ea este supusă apelului şi recursului, care se judecă în camera de consiliu; sunt considerate ca necontencioase cererile prin care se cer luarea unor măsuri de supraveghere, măsuri de ocrotire ori asigurare, obţinerea unor autorizaţii; împotriva încheierii se poate exercita şi calea acţiunii în anulare de către cei care nu au luat parte la proces.

PROCEDURA NECONTENCIOASĂ

     

PROCEDURI SPECIALE ORDONANŢELE PREŞEDINŢIALE Este un act procedural prin care instanţa, la cererea unei părţi, dispune anumite măsuri cu caracter vremelnic pentru cazuri de urgenţă ce privesc păstrarea unor drepturi ce s-ar pierde, prevenirea unor pagube, înlăturarea unor piedici ce s-ar putea ivi cu prilejul unei executări. Condiţiile ordonanţei preşedinţiale:  urgenţa;  măsura să fie vremelnică;  măsura să nu prejudece asupra fondului.  cercetarea fondului este incompatibilă cu natura ordonanţei, totuşi posibilitatea de a cerceta de partea cui este aparenţa dreptului;

instanţa are

 Urgenţa este prezumată în anumite cazuri: încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere, alocaţia pentru copii şi folosirea locuinţei (art.6132).

19

 Ordonanţa are natură contencioasă, împotriva ei se poate face cerere reconvenţională, dar care să privească numai problema măsurii vremelnice cerute;  Terţii nu pot apela la procedura ordonanţei preşedinţiale, excepţie făcând numai intervenientul în nume propriu;  Ordonanţa se poate ataca cu recurs în 5 zile;  Termenul de recurs curge de la data pronunţării ordonanţei dacă s-a dat cu citarea părţilor (indiferent dacă acestea au fost sau nu prezente) sau de la comunicare dacă termenul s-a dat fără citarea părţilor;  Împotriva executării ordonanţei se poate face contestaţie în executare, dar şi contestaţia în anulare.

Caracterele ordonanţei: a) vremelnicia măsurii luate; b) puterea executorie – ordonanţa este executorie de drept, deci nu trebuie învestită cu formulă executorie şi, de asemenea, fără să fie precedată de o somaţie sau de un termen; c) puterea relativă a lucrului judecat – ordonanţa are autoritate de lucru judecat numai asupra altei ordonanţe, nu şi asupra acţiunii de judecare a fondului, căci numai hotărârile ce soluţionează fondul pricinii au putere de lucru judecat. PROCEDURA DIVORŢULUI  Numai părţile pot sesiza instanţa cu o acţiune de divorţ, acţiunea fiind strict personală.  Instanţa competentă este, în ordine: domiciliul comun, domiciliul pârâtului, domiciliul reclamantului;  Soţul interzis poate introduce divorţul în momentele sale de luciditate;  Părţile au obligaţia de a se afişa personal în faţa instanţei;  Lipsa nejustificată a reclamantului la un termen de judecată duce la respingerea ca fiind nesusţinută a cererii de divorţ;  În cazurile în care există copii, instanţa are obligaţia să citeze autoritatea tutelară şi să primească concluziile acesteia cu privire la traiul soţilor, educaţia copiilor, cât şi propunerile privind măsurile de ocrotire a minorilor.  Minorul de 10 ani trebuie ascultat – art.42;  Hotărârea prin care se ia act de împăcarea părţilor nu se poate ataca;  Interogatoriul poate fi folosit pentru combaterea motivelor de divorţ şi pentru soluţionarea unor cererii accesorii, dar nu poate fi cerut pentru dovedirea motivelor de divorţ;  Procedura divorţului permite audierea rudelor ca martori;  În materia divorţului, pârâtul care recunoaşte pretenţiile reclamantului la prima zi de înfăţişare nu este exonerat de cheltuielile de judecată, deoarece declaraţia pârâtului nu poate justifica, prin ea însăşi, soluţia de admitere a acţiunii de divorţ;  Faţă de terţi divorţul produce efecte (ex: efectele patrimoniale) de la data când s-a făcut menţiunea de divorţ pe marginea certificatului de căsătorie sau când a cunoscut divorţul pe altă cale.  Divorţul poate fi atacat cu apel şi recurs, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii.  Divorţul nu este susceptibil de revizuire:

20

 Divorţul prin acord se poate cere dacă a trecut cel puţin 1 an de la căsătorie şi dacă nu există copii minori din căsătorie. Cererea de divorţ astfel formulată va fi semnată de ambii soţi şi îi va scuti de motivarea ei şi de administrarea probelor şi ascultarea martorilor.

21