Draft Glosar Definitii.docx

  • April 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Draft Glosar Definitii.docx as PDF for free.

More details

  • Words: 625
  • Pages: 2
DIRECȚIA GENERALĂ EVALUARE IMPACT ȘI CONTROLUL POLUĂRII SERVICIUL EVALUARE IMPACT

HOTĂRÂRE Nr. 445 din 8 aprilie 2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului environmental agreement = acord de mediu = actul administrativ emis de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului prin care sunt stabilite condiţiile şi, după caz, măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui proiect; development consent = aprobare de dezvoltare = decizia autorităţii sau autorităţilor competente, care dă dreptul titularului proiectului să realizeze proiectul project = proiect = executarea lucrărilor de construcţii sau a altor instalaţii ori lucrări; alte intervenţii asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implică exploatarea resurselor minerale; public = public = una sau mai multe persoane fizice sau juridice şi, în concordanţă cu legislaţia ori cu practica naţională, asociaţiile, organizaţiile sau grupurile acestora public concerned = public interesat = publicul afectat sau potenţial afectat de procedură ori care are un interes în cadrul respectivei proceduri; în sensul acestei definiţii, organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia mediului şi care îndeplinesc condiţiile legale sunt considerate ca având un interes; report concerning the environmental impact = raport privind impactul asupra mediului = documentul care conţine informaţiile furnizate de titularul proiectului potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) şi ale art. 13; project holder = titularul proiectului = solicitantul aprobării de dezvoltare pentru un proiect privat sau autoritatea publică care iniţiază un proiect

Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86 din 10 mai 2000 Party = parte = în cazul în care textul nu prevede altfel, o parte contractantă la prezenta convenţie; public authority = autoritate publică = a) guvern la nivel naţional, regional sau la alt nivel; b) persoane fizice sau juridice care îndeplinesc funcţii administrative publice conform legislaţiei naţionale, inclusiv sarcini specifice, activităţi sau servicii în legătură cu mediul;

DIRECȚIA GENERALĂ EVALUARE IMPACT ȘI CONTROLUL POLUĂRII SERVICIUL EVALUARE IMPACT

c) orice altă persoană fizică sau juridică având responsabilităţi ori funcţii publice sau care asigură servicii publice în legătură cu mediul sub controlul unui organism sau al unei persoane care se înscrie în prevederile subpunctelor a) sau b) ale prezentului articol; d) instituţiile oricărei organizaţii de integrare economică regională la care se face referire în art. 17 şi care este parte la prezenta convenţie. Prezenta definiţie nu include organisme sau instituţii care acţionează ca autoritate judecătorească sau legislativă; environmental information = informaţie de mediu = orice informaţie scrisă, vizuală, audio, electronică sau sub orice formă materială, privind: a) starea elementelor de mediu, cum ar fi aerul şi atmosfera, apa, solul, pământul, peisajul şi zonele naturale, diversitatea biologică şi componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic şi interacţiunea dintre aceste elemente; b) factori, cum ar fi: substanţele, energia, zgomotul şi radiaţia şi activităţile ori măsurile, inclusiv măsurile administrative, acordurile de mediu, politicile, legislaţia, planurile şi programele care afectează sau pot afecta elementele de mediu amintite la subpunctul a), analizele cost -beneficiu sau alte analize şi prognoze economice folosite în luarea deciziei de mediu; c) starea sănătăţii şi siguranţei umane, condiţiile de viaţă umană, zonele culturale şi construcţiile şi modul în care acestea sunt sau pot fi afectate de starea elementelor de mediu ori de factorii, activităţile sau măsurile cuprinse în subpunctul b); public = public = una sau mai multe persoane fizice sau juridice şi, în concordanţă cu legislaţia sau cu practica naţională, asociaţiile, organizaţiile sau grupurile acestora; public concerned = public interesat = publicul afectat sau care poate fi afectat ori care are un interes în deciziile de mediu; în scopul acestei definiţii organizaţiile neguvernamentale care promovează protecţia mediului şi îndeplinesc cerinţele legii naţionale vor fi considerate ca având un interes

Related Documents

Glosar
June 2020 9
Glosar Termenigen
November 2019 16
Glosar Religios
August 2019 8
Glosar Religios
December 2019 3