Doina Aldea.docx

Doina Aldea Teodorovici Născută la 15 noiembrie 1958, Chișinău, fost o cântăreață din Republica Moldova,este dintr-o familie de intelectuali Eugenia și Gheorghe Marin. Tatăl său a fost scriitor și jurnalist, iar mama – profesoară de limbă și literatură română, director adjunct la școala nr.1 din Chișinău (azi Liceul Teoretic Român-Francez „Gheorghe Asachi”). Talentul artistic al Doinei s-a manifestat încă din copilărie. Astfel, începând cu vârsta de 6 ani și până în clasa a 8-a, Doina participă la dublarea filmelor în română la Studioul "Moldova-Film". Concomitent studiază muzica în particular. De la vârsta de 14 ani ani activează în ansamblul "Moldoveneasca" cu care întreprinde turnee în toate republicile unionale, dar și în Mongolia, Algeria, Germania, Cipru, la festivalul tineretului din Cuba. În 1975 a absolvit școala nr.1 româno-franceză din Chișinău și tot în acest an, împreună cu Iuri Nikolaev, a fost moderatoare la emisiunea „Șire krug”. În 1979 absolvește Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Filologie, specialitatea limba și literatura română.[1] Din 1979 până în 1988 a lucrat în calitate de profesoară de literatură universală la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. A fost căsătorită cu Ion Aldea-Teodorovici, cu care a format un duet, începând din 1981. La 5 august 1982 se naște fiul lor, Cristofor Aldea-Teodorovici. Din 1982, Doina își descoperă o altă latură a talentului său, cea de interpretă de estradă. Din acest an, ea este nedespărțită atât în viață, cât și pe scenă, de compozitorul și interpretul Ion Aldea-Teodorovici. În anul 1991, împreună cu soțul său, câștigă premiul presei la Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia – 91”. În 1992 a fost protagonista filmului „Dragostea ce mișcă sori și stele” și în același an, împreună cu Ion este diplomată la Festivalul „Cerbul de aur” de la Brașov. În 1993, Doinei Aldea-Teodorovici i se acordă Ordinul Republicii, postmortem. Doina Aldea-Teodorovici a decedat împreună cu soțul său, în urma unui accident rutier de pe șoseaua DN2 în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. Era însărcinată și aștepta o fetiță. Ion și Doina Aldea-Teodorovici au lăsat în urmă un copil orfan de numai 10 ani, Cristofor, care a continuat activitatea muzicală a părinților.

Versuri Ion Si Doina Aldea - Teodorovici –

Două lacrimi gemene Bucuresti, oras frumos, Merge-as la tine pe jos, Sa te vad si sa te-ascult, Cat n-ar fi sa merg de mult. Chisinau, oras de flori, Te sarut pe trei culori, Iti sarut si inima Care este ca si-a mea. Doua lacrimi gemene, Doua lacrimi gemeneChisinau si Bucuresti, Bucurii asemene, Bucurii asemenePe dragi plaiuri romanesti. Bucuresti, preasfinta zi, Noi n-avem ce imparti! ,

Avem numai ce-aduna Graiul, Doina, Datina. Chisinau, tu vis ranit, De straini si-nstrainit Vindecat cu flori de tei, Si de tristi rapsozii tai. Bucuresti, splendoarea ta, Eu mereu o voi canta, Cat va curge lacrima Si-mi va bate inima. Chisinau, oras sublim, De-o vecie ne iubim, Desi suntem frati si neamCe tirziu vazutu-ne-am!!!

Eminescu La zidirea soarelui se ştie, Cerul a muncit o veşnicie, Noi, muncim întocmai, neam ales cu, Ne-am ales cu domnul Eminescu, Domnul cel de pasăre măiastră, Domnul cel de nemurire a noastră Eminescu. Suntem în cuvânt şi-n toate Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice. De avem sau nu dreptate, De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece. Mi-l furară, Doamne, adineauri Pe înaltul domn cu tot cu lauri,

Mă uscam de dor, în piept cu plânsul Nu ştiam că dor mi-era de dânsul, Nu ştiam că doina mi-o furară Cu străvechea şi frumoasa ţară Eminescu.

Acum am şi eu pe lume parte: Pot îmbrăţişa maiastra-ţi carte, Ştiu că frate-mi eşti şi mieşti părinte, Acum nimeni nu mă poate minte. Bine ai venit în casa noastră, Neamule, tu floarea mea albastră Eminescu.

Iartă-mă Iartă-mă, ţi-e părul alb inzăpezit, Iartă-mă, că lângă tine eu nu sânt, Iartă-mă, cu ochii stai mereu la drum, Iartă-mă, de-atâta timp nu ne văzum. Rozele nu ţie, mamă ţi le-am dus, Pozele nu pe-ale tale-n rămi le-am pus, Cântece nu pentru tine eu am scris, Iartă-mă, pe alta o visai in vis. Iartă-mă, se duc ţipând cocoarele, Iartă-mă, asfinte rece soarele, Iartă-mă, e timpul nu ştiu cum grăbit, Iartă-mă, nu îndeajuns eu te-am iubit. Rozele nu ţie, mamă ţi le-am dus, Pozele nu pe-ale tale-n rămi le-am pus, Cântece nu pentru tine eu am scris, Iartă-mă, pe alta o visai in vis.

Pentru ea Pentru ea la Putna clopot bate Pentru ea mi-i teamă de păcate Pentru ea e bolta mai albastră Pentru limba, pentru limba noastră Pentru ea ninsori se cern din spații Pentru ea puternici sunt Carpații Pentru ea e caldă vatra poamei Pentru limba, pentru limba mamei Dumnezeu prima oară când a plâns printre astre El a plâns peste țară cu lacrima limbii noastre Pentru ea noi văruim pereții Pentru ea mai sunt răniți poeții Pentru ea cresc florile visării Pentru limba, pentru limba țării

Tu cauţi o inimă simplă Iubirile nu seamănă-ntre ele Precum pe cer nu seamănă nici stele. Iubirile nu-s asemănătoare Cum nu-i la fel nici floare lângă floare. Ca o cireaşă neagră de pădure Pe care-o mierlă tristă va so fure Iubirea-i dulce, dar şi amăruie, Iubire fără suferinţă nu e. Tu cauţi o inimă simplă Ca lumina de zi, Tu cauţi o inimă simplă Ce nu te-ar necăji! Dar inima mea iubeşte, Cum alta nu va iubi Dar inima mea iubeşte Ea simplă nu poate fi! Iubirea e în sulfet o rănire, Dar tot iubirea e tămăduire.

Iubirea ce de taină este plină Cu noapte ce hrăneşte şi lumină. Ca o cireaşă neagră de pădure Pe care-o mierlă tristă va so fure Iubirea-i dulce, dar şi amăruie, Iubire fără suferinţă nu e.