Diagnosticul De Hipertrigloceridemie

Diagnosticul de hipertri-gliceridemie se stabileste prin masurarea nilului plasmatic de lipide dupa un post de o noapte. Datorita certitudinii mai mici legate de asocierea trigliceridelor cu boala cardiaca coronariana (ativ cu LDL colesterolul), concentratiile plasmatice mai mari de 90-95 fata de procentul corespunzator varstei si sexului au fost folosite pentru a defini hipertri-gliceridemia. Cresterile izolate ale trigliceridelor plasmatice se pot datora cresterii nilului de VLDL (tip IV) sau combinatiei VLDL si chilomicroni (tip V). Rareori, numai nilul chilo-micronilor este crescut (tip I). In general, plasma este clara cand trigliceridele sunt 1000 mg/dl) (respectiv, cand este prezenta chilomicronemia). La astfel de niluri inalte ale trigliceridelor, vasele retiniene pot aparea cu o culoare portocaliu-galbena (lipemia retiniana). Pancreatita reprezinta riscul major asociat unui nil plasmatic al trigliceridelor de >11 mmol/1 (>1000 mg/dl). Cresterea trigliceridelor plasmatice se asociaza frecnt cu cresterea sintezei si secretiei de VLDL trigliceride de catre ficat. Sinteza hepatica de trigliceride este reglata de fluxul de substrat (disponibilitatea de acizi grasi liberi), de balanta energetica (nilul de glicogen depozitat in ficat) si de statusul hormonal (balanta dintre insulina si glucagon). Obezitatea, consumul exagerat de zaharuri simple si de grasimi saturate, sedentarismul, consumul de alcool si rezistenta la insulina sunt frecnt asociate cu hipertrigliceridemie. In multe din aceste situatii, fluxul crescut de acizi grasi liberi din tesutul adipos catre ficat stimuleaza asamblarea si secretia de VLDL. Cand nilul de trigliceride VLDL este marcat crescut [>11 mmol/l-(>1000 mg/dl)], LPL poate fi saturat, chiar daca nu exista o afectiune genetica subiacenta care sa necesite dezvoltarea deficitului de LPL in timpul perioadei postprandiale. Aditia chilomicronilor in circulatie poate determina cresteri dramatice ale trigliceridelor plasmatice. Hipertrigliceridemia familiala Hipertrigliceridemia familiala pare sa se transmita ca o afectiune autosomal dominanta, dar mutatia (mutatiile) de baza nu a fost identificata. Fiziopatologia este complexa; au fost raportate atat scaderea caolismului lipoproteinelor bogate in trigliceride, cat si supraproductia de VLDL. Cresterile nilului plasmatic a jeun al trigliceridelor in limite de 2,3-8,5 mmol/1 (200-750 mg/dl) sunt frecnt asociate cu cresterea izolata a nilului de trigliceride VLDL. Cand trigliceridele VLDL sunt marcat crescute (indiferent de etiologie), chilomicron trigliceridele pot fi de asemenea prezente chiar si dupa 14 ore de post. Aceasta afectiune pare sa nu creasca riscul de BCC, fie pentru ca lipoproteinele mari bogate in trigliceride nu sunt aterogenice, fie pentru ca pot fi generate numai cantitati normale de LDL. Deficitul familial de lipoprotein lipaza Aceasta afectiune autosomat recesiva se datoreaza alterarii sau absentei LPL, o consecinta fiind acumularea de cantitati masi de chilomicroni in plasma. Manifestarile apar din copilarie si includ pancreatita, xantoame erupti, hepatosplenomegalie, infiltratia cu celule spumoase a madui spinarii si, cand trigliceridele sunt mai mari de 11 mmol/1 (1000 mg/dl), lipemie retiniana. Ateroscleroza nu este accelerata. Diagnosticul este suspectat prin depistarea unui strat cremos (chilomicroni) la suprafata plasmei care a fost incubata peste noapte la 4°C si confirmat prin demonstrarea faptului ca nilul plasmatic al LPL nu creste dupa administrarea de heparina (care in mod normal elibereaza LPL de la nilul suprafetelor endoteliale). Manifestarile se reduc dramatic cand pacientul este supus unei diete fara grasimi. Nilurile LPL sunt in limite normale la cei mai multi pacienti cu hipertrigliceridemie moderata (2,8-5,6 mmol/1 — 250-500 mg/dl), dar mutatiile heterozigote in gena LPL sunt prezente la 5-l0% din indivizii hipertrigliceridemici; activitatea LPL poate fi redusa cu 20-50% la acesti heterozigoti. Deficitul familial de apoproteina Cil Aceasta afectiune rara, autosomal recesiva determina un deficit functional al LPL si manifestari clinice care sunt similare cu cele ale deficitului familial de LPL. Deficitul de apoproteina Cil altereaza hidroliza chilomicronilor si VLDL astfel incat se acumuleaza in sange fie una, fie ambele lipoproteine. Diagnosticul este

suspectat la copin sau adultii care prezinta atacuri recurente de pancreatita si confirmat prin demonstrarea absentei apo CU prin electroforeza pe gel si demonstrarea taptului ca transluzia de plasma (care contine cantitati mari de apo Cil) determina scaderea dramatica a trigliceridelor plasmatice. Heterozigotii prezinta jumatate din valorile normale de apo Cil, pot aa cresteri moderate ale trigliceridelor si sunt asimptomatici. Restrictia dietetica in grasimi trebuie mentinuta toata viata. Deficitul de lipaza hepatica Deficitul total de HTGL este o afectiune rara, autosomal recesiva care altereaza cao-lismul final si/sau remodelarea VLDL si IDL mici. Subiectii cu deficit de HTGL prezinta adesea niluri crescute ale resturilor de VLDL, iar nilul de HDL2 poate fi crescut de vreme ce HTGL participa la conrsia HDL2 in HDL3. Activitatea HTGL este frecnt crescuta in hipertrigliceridemie, dar sensul acestei asocieri este neclar.