Despre Rugaciuni Care Nu Se Ridica Dincolo De Tavan

19

Despre rugăciuni care nu se ridică dincolo de tavan

L

ui Florin îi plăcea să se roage. A venit într-o seară pe la mine, pentru că locuiam atunci în Poiana Câmpina, aproape de gară, iar a doua zi el urma să plece devreme. Şi când s-a făcut târziu, l-am lăsat în camera alăturată gata pentru rugăciunea de culcare. Intru peste cinci minute să-l mai întreb ceva, iar el era pe genunchi. Încerc peste alte cinci minute, dar Florin încă se ruga. Mai aştept precum porumbelul lui Noe, alte cinci minute şi întredeschid uşa. Florin era tot pe genunchi, sprijinit de pat. Am rămas uimit. Eram sigur că nu simulează doar că să mă impresioneze pe mine cu „ia-uite-ce-bun-creştin-sunt-e u-măi-păcătosule”, ci că îi plăcea să se roage, să stea de vorbă cu Dumnezeu. Putea să o facă şi întins în pat, cu ochii închişi dar, de teama somnului şi dintr-o obişnuinţă sănătoasă, prefera altfel. Până atunci, rugăciunea era pentru mine un ritual care trebuia împlinit pentru că doream să ajung în cer. Nu îmi plăcea să mă rog, dar o făceam seara, deoarece îmi dădeam seama că fără rugăciune, şansele mele la judecata de apoi vor fi foarte mici. Rugăciuni de un minut acasă, că doar ce să Îi mai spun eu Omnipotentului şi

172

OVIDIU RĂDULESCU

Omniscientului ceea ce El deja ştie mai bine. Observasem şi la alţii din biserică, rugători specialişti, „tehnicile”: durată, poziţie şi număr de cuvinte pe minut. De multe ori trăgeam concluzia că astfel de rugăciuni nu se ridică decât până la tavan. Bine, dar ale mele nu se ridicau nici deasupra podelei… Cum să fac? Să flaşnetez spre cer pagini din cărţi de rugăciuni? Să ascult cum se roagă „veteranii”? Fraze gen: - strânge-ne în banda iubirii... - Tu, care eşti sus şi pretutindeni de faţă, cercetează-ne fără deosebire... - dă-ne, fă-ne, ia-ne, du-ne Tu, pune Tu, împacă-i Tu, drege Tu, scapă Tu, vizitează Tu… Îi facem noi program Domnului, Îl trimitem pe El în lucrare, iar noi stăm la birou şi Îi cerem rapoarte şi dări de seamă cu cât a făcut din ceea ce I-am trasat ca sarcină: „Hai, la treabă, Doamne. Şi nu uita ce Ţi-am spus în legătură cu capra vecinului: să-i dai impertinentului o lecţie usturătoare, ca să ştie să se poarte mai umil cu mine, pe viitor.” Aproape că renunţasem să mă mai rog, şi lucrul acesta m-a uşurat pentru o vreme. Mă mulţumeam cu cititul Bibliei şi cu predicile auzite săptămânal. La urma urmelor nu sunt Fariseu. Atunci ce sunt? Ce pot fi altceva decât Saducheu autentic. Căldicel şi cu gândul la profit atunci când Îi propun Domnului câte un târg. „Dacă Tu îmi dai asta şi asta, atunci şi eu o să îţi dau 10% din beneficiu, plus ceva laude pe la sfârşitul rugăciunilor mele…” Doar şi Iacov a făcut asta când a visat scara cerului. „Dacă vrei zecime de la mine, să fii atent cum mă protejezi, domnule Doamne. Dacă îmi dai, îţi dau. Dacă nu, nu! Nu-i aşa că nu ai încotro?” (Genesa 28:20-22) Dar cât timp poţi să te numeşti creştin şi să nu te rogi decât formal şi ocazional? Există oare o experienţă a rugăciunii de care să te poţi bucura, care să îţi aducă plăcere în viaţă? Sau spunem, precum părintele Gala Galaction, „Sunt un om al bisericii, dar nu unul bisericos”? Se răspândea tot mai mult vestea despre El, şi oamenii se strângeau cu grămada ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Iar El Se ducea

DILEMELE UNUI ÎNGER

173

în locuri pustii şi Se ruga. (Luca 5:15-16) Exemplul lui Iisus raportat de multe ori pe paginile Bibliei. În loc să Se roage atunci când era văzut, precum făceau fariseii şi învăţătorii legii, Iisus a ales întotdeauna o relaţie intimă cu Tatăl. Sunt lucruri care se spun numai în doi. Cele mai importante. Motive pentru a fi nemulţumiţi de viaţa de rugăciune prezentă: - Poate că am încercat să ne spunem rugăciunea în loc de a vorbi pur şi simplu cu Iisus. - Poate că am ajuns să privim rugăciunea ca pe un inconvenient necesar al vieţii de creştin („nu uita să te speli pe dinţi”, îmi spunea mama la culcare, iar apoi adăuga „şi să te rogi”). - Poate că am fost revoltaţi de rugăciuni păgâne auzite de la creştini. Fie lungi de tot, fie monotone, fie scurte şi neglijente, fie părtinitoare gen „Mulţumim că nu suntem ca cei păcătoşi sau ca păgânii” (ba tocmai pentru ei a murit Christos!). - Poate că experienţele noastre nefericite în rugăciune ne-au descurajat. Am aşteptat altfel de răspunsuri sau răspunsurile pur şi simplu încă nu au venit... - Sau poate că chiar nu ştim cum să ne rugăm, cum au constat şi ucenicii, după ce Iisus i-a uimit cu conversaţiile intime dintre El şi Tatăl. Dacă ne încadrăm la vreunul dintre aceste puncte, avem nevoie să schimbăm complet viaţa noastră spirituală haotică. Pentru că nimic nu este mai plăcut şi mai folositor pentru un creştin decât rugăciunea de plăcere – conversaţia cu Prietenul. Rugăciunea de plăcere Două lucruri nu îmi plăceau în copilărie: 1. salata de vinete la micul dejun şi 2. rugăciunile la biserică… Ca să ajungă să îmi placă, a trebuit să îmi explic ce sunt şi ce nu sunt de fapt cele două. Cu salata de vinete a fost uşor: am venit într-o seară acasă lihnit de foame, mai ceva decât Esau de la vânătoare. Şi cum surorile mele nu erau prin preajmă ca să le ofer dreptul meu de întâi născut de a tunde iarba şi a căra gunoiul,

174

OVIDIU RĂDULESCU

contra ceva de-ale gurii, am atacat frontal singurul sortiment disponibil din frigider. Salata de vinete care de dimineaţă mi se păruse insuportabilă, a devenit de atunci favorita din meniu. Am descoperit şi rugăciunea urmând acelaşi algoritm, de la obligaţie la necesitate în cazuri de urgenţă şi după aceea, plăcere. - Rugăciunea nu este lampa lui Aladin frecată ca să apară spiritul făcător de minuni. - Rugăciunea nu reprezintă semnale cu fum sfânt făcute unei zeităţi, precum indienii Sioux lui Manitu, Marele Spirit. - Rugăciunea nu este un discurs către secretarul general al partidului cerului, tovarăşul Dumnezeu. - Rugăciunea înseamnă a vorbi cu Dumnezeu. Nu „lui Dumnezeu”, ci „cu Dumnezeu”... Punctul de plecare: imaginea pe care o avem cu interlocutorul nostru este esenţială. Într-un fel vorbim cu primul-ministru şi în alt fel cu un terchea-berchea care ne-a lovit maşina în parcare şi încearcă să plece cu nesimţire... Asocierea lui Dumnezeu cu un bătrân şi ursuz preot/pastor/prezbiter care ameninţă cu focul cel veşnic ne va tăia orice avânt în a ne împrieteni cu El. „Iisus: romanii L-au crucificat într-un singur fel, dar creştinii Îl chinuie şi-L răstignesc în nenumărate feluri”, parafraza într-o împrejurare Petre Ţuţea. Este o greşeală să asociem imaginea pe care o avem despre Dumnezeu cu o persoană pe care o cunoaştem; dimpotrivă, ar trebui să Îl percepem bazaţi doar pe imaginea Fiului Său, aşa cum apare în Biblie. Trebuie să studiem viaţa lui Iisus ca să-L vedem pe Tatăl căruia ne rugăm. Creştinism: a purta Numele lui Christos şi a-L aştepta să revină, fără convorbiri cu El? Imposibil. Vărsaţi-vă inimile înaintea Lui: Psalmul 62:8.