Delta Dunarii - Rezervatie A Biosferei

Delta Dunării – Rezervaţie a biosferei „Între fluviile care au renume şi care sunt navigabile când vii de la mare este şi Istrul...” –nota Herodot din Halicarnas în Istorii (484-425 î. Hr.), cea mai veche descriere a ţinuturilor de la Dunărea de Jos; Publius Ovidius Naso(cca 10-15d. Hr.) remarca şi el că „...Danubiu-i cel mai mare,/Mai jos de Nil să fie, el nu vrea nicidecum”. Al doilea fluviu al Europei si al 26-lea din lume, cu aproape 2900km lungime, peste 800 000km2dimensiunea bazinului populat de cca 80 000 000 locuitori din opt ţări – aceasta ar fi cartea de vizită a generoasei căi de apă ce-şi îndeplineşte statornic de milenii rolul „drumului mare”cunoscut, apreciat şi „bătut” de barcaze feniciene, trireme greceşti, galere romane, corabii şi caravele bizantine, genoveze, galioane veneţiene, bolozane turceşti, siece cazaceşti, remorchere, şlepuri şi motonave în vremurile mai noi. „Istros” în limbajul argonauţilor si în mitologia de pe malurile Nilului, „Phisos” la fenicieni, „Danare”- „Donaris” la traco-geţi, „Istrus” - „Histr”„Danubius” pentru romani, „Rio Divino” de la curtea lui Carol Quintul şi „Le roi des fluves de l’Europe” în opinia lui Napoleon Bonaparte, Dunărea străbate pe teritoriul României ultimii 1075km încheindu-ţi calea prin Deltă – cea mai reprezentativă de pe bătrânul continent şi una dintre cele mai complexe din lume. „Intrată pe pământurile ţării noastre ca printr-un monumental arc de triumf, prin Deflieul Cazanelor, Dunărea o părăseşte prin uriaşul, somptuosul, mirificul evantai al deltei”(Geo Bogza). Este un capăt de lume original, unic în felul său: cel mai tânăr pământ al Europei vecin unora dintre cei mai bătrâni munţi ai planetei(Măcin, masiv hercinic, cca 400 milioane de ani) – petec de ape şi pământ veşnic în luptă, mereu altfel, păienjeniş de canaluri, grinduri, gârle, păduri cu aspect tropical, dune fluvio-marine într-o amplă, permanentă metamorfoză. Nu-i de mirare aşadar că informaţiile de ordin istoric diferă: acelaşi Herodot credea că Dunărea se împarte la vărsare în 5 braţe, relatare susţinută de Eratostene din Alexandria şi de greculPolybiu (272-120 Î. Hr.), contrazisă la începutul mileniului al erei noastre de geograful Strabon din Pont care număra 7 braţe, de romanul Pliniu cel Bătrân convins că erau 6, de egipteanul Claudiu Ptolemeu(cca90-168 d. Hr.) revenit la 7 braţe de vărsare ale Dunării în mare, inclusiv „Gura sfântă”; Hărţile Evului Mediu nu sunt nici ele mai consecvente, Dunărea se vărsa ba în Marmara, ba în Dardanele, iar dacă-şi adună totuşi apele în Marea Neagră i se desenează fie un braţ-două, fie vreo 5-6, câte unul rătăcit şi prin portul Constanţa... Abia în 1856 căpitanul Engley Spratt întocmeşte o hartă mai aproape de realitate; adică de contemporaneitatea sa, pentru că astăzi lucrurile stau deja altfel: farurile instalate la malul mării în 1802 (Sulina) şi 1865 (Sf. Gheorghe) se află acum la 2-3km inapoia ţărmului.

I.Populaţia şi aşezările Populaţia Deltei are un mod de viaţă neschimbat de secole. Implantarea unamă discretă a permis supravieţuirea uimitoarelor ecosisteme din Deltă. Întinderea mare a apei explică numărul mic al locuitorilor (în jur de 22000 de locuitori), cu toate că sporul natural este mult peste media ţării(7-80/00). Mobilitatea teritorială a cunoscut deplasări definitive şi deplasări temporare pentru lucru, studii etc. Populaţia Deltei este grupată în 15 localităţi rurale şi 2 oraşe: Tulcea şi Sulina. Tulcea: poarta de intrare în Deltă, oraş cu puţin sub 100 000 locuitori, construit pe locul aşezării geto-dace Aegyssus, datat acum 2600 de ani, menţionat cu actualul nume în 1595 pe harta lui Paolo Giorgici. Este un oraş cu funcţie navală, industrială şi turistică. Sulina: cel mai estic oraş al ţării, situat la gura braţului Sulina, oraşul românesc cu cea mai mică altitudine (3,5 m), port de intrare a vaselor maritime pe Dunăre. II.Vegetaţia În Delta Dunãrii predominã vegetaţia de mlaştinã stuficolã, care ocupã cca. 78% din suprafaţa totalã. Principalele specii sunt stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia piticã şi numeroase alte specii. Vegetaţia de sãrãturi ocupã 6% din total, dezvoltându-se pe soluri salinizate şi solonceacuri marine. Specificul este dat de prezenţa speciilor : Salicornia patula, Juncus marinus, Juncus littoralis, Plantago cornuti. Zãvoaiele sunt pãduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate şi se dezvoltã pe 6% din totalul suprafeţei. Sunt specifice deltei fluviale, unde dau nota caracteristicã peisajului. Întâlnim patru tipuri de zãvoaie : • zãvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase - sunt inundate cea mai mare parte a anului şi sunt formate mai ales din Salix alba si Salix fragilis; • zăvoaiele care cresc pe grindurile mai înalte formate din Salix alba, Populus alba, Populus canescens; • zăvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile cele mai înalte foarte rar inundate, formate din plop (Populas canescens şi P.alba) la care se adaugã speciile plantate : plopul negru hibrid, arţarul american şi frasinul de Pensilvenia ; • un tip de zãvoi mai rar este arinişul (predominã Alnus glutinosa) care apare pe grindurile fluviatile din delta marinã.

Vegetaţia pajiştilor de stepã nisipoasã este extinsã pe 3% din totalul deltei, dezvoltându-se mai ales pe câmpurile marine Letea, Caraorman şi Sãrãturile. Sunt specifice speciile Festuca bekeri, Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra distachya. Vegeaţia pajiştilor mesofile de grind se dezvoltã pe cca. 3% din totalul suprafeţei deltei, în special pe grindurile fluviale supuse inundãrii periodice. Predominã Glyceria maxima, Elytrigia repens. Vegetaţia acvaticã din ghioluri, bãlţi şi japse ocupã 2% din totalul deltei. Pentru vegetaţia submersã sunt specifice speciile Ceratophyllum submersum, Myriopyllum verticillatum, Potamogeton sp., Helodea canadensis.Vegetaţia plutitoare este mai variatã. Predominã Lemna minor, Salvinia natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides peltata, Nymphaea alba, Nuphar luteum, Trapa natans. Vegetaţia emersã este dominatã de stuf (Phragmites australis), papurã (Typha latifolia şi T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus lacustris).

Vegetaţia tufişurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe ţãrmurile marine active se extind numai pe 1% din totalul suprafeţei deltei şi sunt dominate de Tamarix ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides. Pãdurile de pe câmpurile marine Letea şi Caraorman sunt şleauri de silvostepã, numite local haşmace, cu stejar brumãriu (Quercus pedunculiflora), stejar pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurãtor (Populus tremula), ulm (Ulmus foliacea), şi cu plantele agãţãtoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix. Reprezintã numai 0,8% din totalul suprafeţei DelteiDunării. Plaurul. Formaţiune specificã stufãriilor masive, plaurul este un strat gros de 1 - 1,6m format dintr-o împletiturã de rizomi de stuf şi de rãdăcini ale altor plante acvatice în amestec cu resturi organice şi sol. Iniţial fixat, plaurul se desprinde de fundul ghiolurilor şi bãlţilor transformându-se în insule plutitoare cu diferite mãrimi care, împinse de vânt, se deplaseazã pe suprafaţa apei. Vegetaţia plaurului diferã de restul stufãriilor. Stuful (Phragmites australis) se dezvoltã aici în cele mai bune condiţii, fiind mai înalt şi mai gros. Alãturi de stuf întâlnim rogozul, menta, feriga de apã (Nephrodium thelypteris), cucuta de apã, troscotul, salcia

piticã, precum şi plantele agãţãtoare Calystegia sepium şi Solanum dulcamara. Pe plaur se formeazã coloniile de pelicani comun şi creţ. Tot pe plaur trăiesc porcul mistreţ, câinele enot, bizamul, lutra, nurca, vulpea. Cercetãrile recente au dus la identificarea a 955 specii de cormofite spontane, reprezentând: elemente eurasiatice (28%) estice (24%) europene (14%) cosmopolite si adventive Din punct de vedere ecologic numai un sfert dintre specii (26%) sunt legate de mediul acvatic (hidrofile, higrofile si higromezofile), restul fiind mezofile, xerofile, eurifile, halofile, psamofile. Nota dominantã o dau stuful, papura, sãlciile, plantele plutitoare (nuferii, cornacii, cosorul). În deltã îşi gãsesc refugiul o serie de specii rare, cum sunt : Ephedra distachya, Carex colchica, Nymphaea candida, Convolvulus persicus. III.Fauna Delta Dunãrii este un adevãrat paradis faunistic. Aici vieţuieşte 98% din fauna acvaticã europeanã, întreaga faunã de odonate, de lepidoptere acvatice şi de moluşte gasteropode de Europa şi tot aici îşi gãsesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra şi Felis silvestris. Vertebratele care, prin prezenţa lor, dau nota specificã faunei deltei. Amfibienii sunt reprezentaţi prin 2 specii de caudate şi 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea şerpi (4 specii). Peştii sunt prezenţi prin 65 specii, cei mai mulţi de apã dulce (60%), restul migrând primãvara din Marea Neagrã. Între aceştia din urmã, sturionii şi scrumbiile au rol important, atât ştiinţific, cât şi economic. Pãsãrile sunt cele care au creat faima deltei, cunoscutã, încã de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se datoreazã celor 327 specii pe care le putem întâlni în deltã si care reprezintã 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibãresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin deltã si rãmânând diferite perioade de timp toamna, iarna şi primãvara. Cele care doar „vizitează”delta provin din 5 zone diferite: zona mediteraneeană, cea europeană, cea siberiană, cea mongolă şi cea chineză. Pãsãrile acvatice sunt cele mai numeroase : cuibãresc 81 specii şi trec prin deltã 60 specii, în total 141 specii, ceea ce reprezintã 82% din avifauna acvaticã europeanã. Avifauna acvaticã din Delta Dunãrii este alcãtuitã dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adãugã, speciile accesorii şi speciile

cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 specii a cãror viaţã este legatã de prezenţa apei. Acestea se grupeazã în 5 tipuri ecologice principale : specii strâns legate de apã, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani, unele anatide), specii de stufãrii (toate speciile de paseriforme acvatice), specii de ţãrmuri (stârci, lopãtari, ţigãnuşi, unele anatide), specii de pajişti hidrofile cu vegetaţie bogatã continuate cu stufãrii (ralide), specii de ţãrmuri marine (unele laride). Multe specii, mai ales dintre raţe, gâşte, pescãruşi, apar frecvent în diferiţi biotopi. Speciile accesorii sunt cele care se integreazã secundar în avifauna acvaticã, devenind din ce în ce mai numeroase pe mãsura transformãrii ecosistemelor acvatice. Zãvoaiele sunt populate de silvii, muscari, filomele, piţigoi, cinteze, la care se adaugã, în timpul cuibãritului, raţe, cormorani şi stârci. În pãdurile de pe câmpurile marine Letea şi Caraorman cuibãresc 64 specii tipice avifaunei pãdurilor nemorale (silvii, mierle, ciocãnitori, mãcãleandru, piţigoi, graur, precum şi codalbul (Haliaetus albicilla), gaia brunã, acvila piticã, vulturul pescar etc. Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus prin colonizare populaţia dezvoltânduse rapid. În pajiştile de stepã nisipoasã sunt specifice potârnichea, prepelita, ciocârliile, pasãrea ogorului (Burchinus oedicnemus). În satele deltei, pe lângã gospodãrii, sunt frecvente guguştiucul, vrabia de casã, rândunica, barza, lãstunul, coloniile de cuibãrit. O serie de specii acvatice se asociazã în timpul cuibãritului formând colonii care sunt aglomerãri de cuiburi pe spaţii, în general mici. Cauzele asocierii sunt legate de penuria suprafeţelor de constructie a cuiburilor, precum şi de avantajele oferite de prezenţa unui numãr mare de pãsãri în apãrarea cuiburilor cu ouã sau pui. Coloniile de cuibãrit au reprezentat dintodeauna atracţia deltei. Miile de cuiburi construite pe crengile zãvoaielor de salcie sau în stufãrii, zgomotul infernal, atmosfera specificã altor ere geologice, zborul sãgetãtor al miilor de pãsãri care îşi hrãnesc puii, transformã coloniile de pãsãri într-un rai nu numai al ornitologilor, dar şi al oricãrui iubitor al naturii. În Delta Dunãrii sunt mai multe tipuri de colonii : de stârci, lopãtari, ţigãnuşi şi cormorani, de pelicani şi cormorani, de pescãruşi, de avoazete şi ciocânitor şi de chirighite, de chire. Colonia de pelicani din zona cu regim de protectie integralã Rosca-Buhaiova este cea mai mare din Europa şi este un exemplu de colonie mixtã. Aici se asociazã mai multe mii de perechi de pelican comun, cu zeci, pãnã la sute de perechi de pelican creţ şi cormoran mare, într-un peisaj care de aminteste de Jurasic Park. Accesul în apropierea coloniilor este permis numai specialiştilor, care au autorizaţii speciale.

Pe lângă impresionantul numar de păsări care îl adăposteşte, Delta Dunării reprezintă unul dintre ultimele refugii europene ale nurcii şi a altor mici carnivore. IV.Economia Pescuitul reprezinta o constantă a activităţii umane din regiune, participând cu 3/4 din producţia internă de peşte. Domnul profesor universitar, Ion Sârbu, în "Geografia Fizica", precizează că "un hectar de trestie dă atâta celuloză cât dau 10ha de molid". Rezultă că reexploatarea stufului şi papurei constituie o altă ramură a activităţii umane. Pe unele grinduri se practică cultura plantelor, pe altele există islazuri pentru creşterea animalelor. Navigaţia pe braţe şi trasportul pe canale este o altă preocupare a localnicilor. Caleidoscop al unor peisaje mereu inedite, paradisul păsărilor şi trestiilor, al puzderiilor de peşti, Delta Dunarii este o regiune de mare frumuseţe turistică şi de un real interes ştiinţific. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării se află pe locul 5 între zonele umede ale Terrei şi pe locul 1 în Europa cu o suprafaţă de 580 000ha, dar ca importanţă ecologică este a 3-a din lume. Importanţa biodiversităţii deltei este recunoscută pe plan internaţional. Astfel a fost declarată rezervaţie a biosferei în septembrie 1990, un teren Ramsar în mai 1991, şi mai mult de 50% din suprafaţa ei a fost trecută pe lista „moştenirilor” lumii în 1991. Pentru caracteristicile sale morfohidrografice specifice, cât şi pentru diversitatea şi originalitatea florei şi a faunei, în perimetrul Rezervatiei au fost constituite rezervaţii naturale strict protejate ce însumează 9% din teritoriu, în număr de 16: -Roşca - Buhăiană - Hrecisca - rezervaţie faunistică de 15.400ha în jurul lacului Matiţa între grindurile Letea şi Chilia. Aici se cuibăreste cea mai mare colonie de pelicani din Europa, colonie de egrete, lopătari şi stârci galbeni; -Perişor - Zatoane - rezervaţie faunistică de 14.200ha, în estul lacului Dranov la sud de Sf. Gheorghe. Aici cuibăresc cele mai multe lebede, pelicanul creţ etc.; -Periteasca - Leahova - rezervatie faunistică de 3.900ha situată în complexul lagunar Razim - Sinoe, pe grinduri nisipoase, cea mai populată regiune cu păsări de coastă; -Padurea Caraorman - rezervaţie forestieră pe grindul Caraorman - asemănătoare cu Letea; -alte rezervaţii: Popina - rezervatie faunistică, Uzlina - rezervaţie faunistică, Grindul Lupilor - rezervaţie faunistică etc.; Deşi au apărut numeroase amenajări turistice şi posibilităţi pentru deplasare, Delta Dunării (ocupând o suprafaţă de 43 400 ha) reprezintă un potenţial turistic şi economic de o deosebită valoare, ce aşteaptă să fie valorificat în toate valenţele sale.