Definirea Normalitatii

Definirea normalităţii Majoritatea creştinilor socotesc că pentru a deveni om al lui Dumnezeu trebuie să faci cutare sau cutare lucru, să te lupţi ca să obţii cutare virtute, sau altele din acest gen. Ori Duhul Sfânt ne-a spus că noi trebuie doar să lăsăm normalitatea din noi să se manifeste natural. Să lăsăm ca dragostea şi bunul simţ native să crească şi să rodească, fără să le negăm, sau să credem că nu le avem. Iar moştenirea ce o vom avea este ceea ce era şi este al nostru de drept şi de fapt. Dar poate exista o definiţie a normalităţii ? Hai să ne punem problema ce înseamnă normal ? După experienţele avute eu gândesc ca aş fi un om normal daca m-aş manifesta liber, natural după îndemnurile sufleteşti fără să fiu manipulat, asuprit şi condus de ceva sau cineva din afara mea, şi fără să fiu robul unui tipar de gândire artificial. Aşa aş vedea eu propria mea normalitate. Hai să definim aceasta normalitate personală a omului cu un cerculeţ.

Adam in paradis Desigur lumea mi-a spus : acasă la tine poţi să faci ce-ţi place. (şi într-un fel au dreptate căci numai când eşti cu sufletul ACASĂ poţi să o faci). Aici pe Terra la Serviciu însă te supui regulilor colectivului. Statul vine cu un set de legi , Biserica vine cu un alt set de canoane şi dogme, Şcoala te învaţă de mic să te supui regulilor , Firma are şi ea propriul ei regulament, Nevasta şi părinţii au şi ei propriul lor set de condiţionări. Încât omul devine o chestie de forma :

Soţia/soţul

Biserica

Părinţi Şcoala Serviciu Omul normal după standardele societăţii. Acuma hai oleacă să comparăm imaginea omului normal după Dumnezeu cu imaginea omului normal după societatea actuală (după lume).

Eu sunt cel ce sunt

Eu sunt ce-au vrut alţii

Desigur ca daca un om mort (adormit) nu este afectat de cele prezentate mai sus, deoarece morţii au creat acest Sistem, totuşi pentru un om viu (treaz) normalitatea socială înseamnă o nefericire şi o supunere la această nefericire acceptată cu scopul de a putea trăi în această lume. În cazul în care omul se încăpăţânează şi încearcă să reziste şi nu vrea să se adapteze la viaţa lumească şi vrea să rămână normal fără să ţină cont de realitatea lumii atuncea rigorile vieţii îl vor lovi din plin şi omul va suferi , iar daca suferinţa continuă fără adaptare în final omul va fi sfărâmat psihic.

Inadaptabil

Aproape nebun

În aceste cazuri el este expus unui alt set de riscuri cum ar fi consumul excesiv de alcool, droguri, alte practici prin care caută să-şi estompeze sau să-şi amorţească suferinţa, sau devine fie agresiv, fie se închistează într-o carapace tot ca o măsura de protecţie împotriva fricilor şi suferinţelor induse de ceilalţi, precum şi o altă serie întreagă de consecinţe dramatice. Se poate ajunge şi la cazul în care se observă o asemenea inadaptare încât să se ceară intervenţia medicului psihiatru care acţionează imediat prin intermediul unor pastile ca să ajute omul. De fapt acele pastile iţi scad capacitatea de gândire te fac mai prost şi în consecinţă mai liniştit. Te fac mai flexibil şi mai fluid psihic încât să fii mai uşor de manipulat. Fiindcă nu mai gândeşti prea mult atuncea începi să faci ce ţi se spune. Mai precis spus te transformă din om cu o conştiinţa puternica într-un sclav supus şi blând. Care Desigur poate trăi în colectivitate şi încă este apreciat de toata lumea şi de un patron şi de un partener de viaţă. Devii un om minunat… Devii aşa cum întotdeauna şi-ar fi dorit … alţii să fii.

Încăpăţânat social

voinţă înfrântă cu pastile

redat societăţii perfect normal

Desigur există şi alte metode de tratament a normalităţii divine şi de instituire a sclaviei. Omul este dus la biserică unde i se explică clar şi detaliat de către un Ierarh spiritual că însuşi Dumnezeu vrea ca omul să se supună acestei stări de fapt a lumii şi cel ce nu se supune va fi aruncat şi uitat într-un iad unde i se prescriu nişte chinuri care bat orice film horror. Dacă sentimentul de libertate persistă se procedează la exorcizări sau spălări de creier, după caz. Apoi unii oameni mai caută soluţii adoptând nişte surogate care să le facă suferinţa mai acceptabilă. De pildă prin găsirea unui serviciu plăcut care să-l pasioneze ori prin găsirea

unui partener pe care să-l poată manipula, ori prin câştigarea uşoară de bani , sau caută să fie ei nişte ţepuşe pentru alţii şi să fie nişte Şefi care duc pe alţii in robie, etc. Au mai apărut şi alte variante cum ar fi călugăria spre exemplu. Aceasta metodă presupune eliminarea cauzelor care produc suferinţa. Adică eliminarea nevoii de a face bani sau proprietăţi (că de astea se ocupa alţii pentru ei), a nevestei , serviciului , şi a tuturor celorlalte seturi de reguli. Adică omul scapă de toate ţepuşele alea din desen. Dar mai rămâne totuşi una singură cea a Bisericii. Insă omul simţindu-se eliberat de celelalte se simte mai fericit fiindcă are doar un singur set de reguli impuse din afara sa de urmat. Capătă astfel o formă a sufletului mai apropiată de normalitatea divina în care a fost creat.

Inadaptat social

scoaterea ţepuşelor sociale călugăr novice

schimbarea sufletului călugăr adaptat

Desigur această forma este mult mai apropiată de normalitatea divină fiindcă priviţi :

Decât aşa…

e mult mai bine aşa …

fiindcă e mai apropiat de asta

Desigur nici una din acestea nu-i perfecţiunea vieţii, deoarece nici una nu tratează problema din interior ci omul îşi caută normalitatea în afara sa, schimbând situaţiile exterioare lui. Totuşi mai este o soluţie pentru un om aflat într-o asemenea situaţie. Să se retragă din lume. Unde ? În pustie. (Lu 3:2) Să se izoleze pur şi simplu complet de lume şi de toate problemele vieţii, adică să devină singur. Acest proces nu necesita o deplasare fizica ci important este fenomenul interior, deşi poţi să o faci şi fizic. În singurătatea vieţii omul îşi pierde din el toate sensurile şi spaimele de dinainte. Dacă reuşeşti să trăieşti în singurătate, atuncea începi să te vindeci sufleteşte de toate rănile vieţii. Te linişteşti . Acolo în pustie nu mai este nimic, nu mai este nici o regula de respectat şi nici o grijă de făcut. Acolo dispar condiţionările partenerilor de viaţă, ale şcolii, ale serviciului, nu te mai bat la cap părinţii, şeful, guvernul, biserica, eşti liber ca pasărea cerului.

Sfântul în pustie

Aici în această stare omul trece prin nişte încercări (cum a fost Iisus dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de satana). Important este ca să nu aduci aici în singurătatea ta nimic de la oameni, adică să faci ce ia cerut Iisus tânărului bogat: “vinde TOT ce ai” (uită TOT ce ştii). Aici îi lipsesc reperele de orice fel cu care să se compare, şi dacă ai ţinut în frâu realitatea minţii conectând-o la inimă (la subconştient în Duhul) şi ai trecut de nebunia lipsei reperelor, pe urmă ajungi la un nou tipar de gândire. Şi anume omul se întoarce la normalitatea intrinseca a fiinţei sale. Îşi găseşte programul originar după care a fost creat. Se întoarce la normalitatea de la început, primeşte ce este al lui de drept si devine el însuşi (adică EHYEH ASHER EHYEH). El se naşte din nou şi constată că în el nu mai există ierarhia sau nevoia de ierarhie. Obţii astfel un om cu suflet de copil, dar cu o minte puternic maturizată . Desigur pe urmă viaţa (în pustie) devine minunată, fiindcă sufleteşte ai obţinut pacea liniştea şi bucuria vieţii (adică cum zice Scriptura vin îngerii să-ţi slujească) . Problema apare la întoarcerea înapoi în lume. Reperele normalităţii din pustie nu mai corespund cu reperele lumii sociale, tiparul de gândire este altul decât cel al lumii. Adam umbla gol prin paradis însă dacă s-ar plimba aşa printr-un oraş ar fi imediat arestat şi răstignit. Nu mă refer aici la goliciunea trupului. Ci a sufletului. Un om care nu se mai îmbracă cu hainele minciunii şi ale politeţii de convenienţă, un om care practica nudismul sufletului şi spune adevărul acela este imediat marginalizat, pus deoparte şi interzis. Fiindcă este un pericol social. După ce omul s-a obişnuit să fie liber şi să facă ce-l îndeamnă inima, pe urma însă întors în societate se uită liniştit şi relaxat la unul care îi porunceşte autoritar Fă cutare ! Şi … foarte mirat o să-l întrebe : Da de ce ? Pentru care motiv ar trebui să facă ce i se spune ? Adică de ce să asculte el de cineva ? Ce nu tot om e şi celălalt ? Eu sunt om tu eşti om ! Cu ce drept îmi porunceşti tu mie ? R : Fiindcă eu sunt Superior Ierarhic ! Şi trebuie să mi te supui mie ! Trebuie ! Iar daca omul nu se supune , atunci el devine o problemă socială. Adică omul care a stat in singurătate (în pustie) devine un lider al lui însuşi. Asta înseamnă un lider neierarhic. Nu va porunci niciodată altora dar nici nu se va mai supune poruncilor. Se va considera egal cu orice om. Nu va pricepe nici inferioritatea şi nici superioritatea. Acest fel de lider nu va încerca niciodată să acapareze puterea asupra semenilor săi ci dimpotrivă el va încerca să le dea şi celorlalţi aceasta normalitate a fiinţei omeneşti pe care el însuşi a descoperit-o. Desigur orice autoritate de celălalt tip va vedea in acest lider nelider o extrem de mare ameninţare , îl vor vedea încă şi mai periculos decât un revoluţionar ierarhic. Fiindcă un asemenea lider nu urmăreşte să obţină puterea. Ci acesta o desfiinţează total . Nu prin revoluţie militara ci pur şi simplu prin ignorarea puterii. Fiindcă practic ce este puterea ? Este doar o convenţie. Daca convenţia dispare din capul tău atunci devii liber. Daca aşa se eliberează un om atunci de ce să iei arme în mâini şi să lupţi pentru libertate ? Adică ce ai vrea să câştigi cu armele ? Nu poţi sfărâma lanţurile ceţi înconjurau mintea cu toporul . Problema e ca odată câştigata libertatea după aia trebuie şi susţinuta. Vor fi consecinţe de plătit. Aicea intervine puternic credinţa în împărăţia cerurilor, credinţa în împlinirea visului ca odată oamenii se vor trezi la scară planetară şi vor da naştere unei lumi noi. Adevărat, acest vis este lucrul care poate elibera complet sufletul omului. Priviţi Creştinii în arena cu leii… oricum nu mai aveau alegere… Dar aveau visul. Erau liberi. Ştiau că alţii se vor trezi şi-i vor urma… chiar dintre cei ce priveau din tribune. Visul acesta te poate face să poţi rămâne tu însuţi indiferent de contextul în care te găseşti. Răsplata care se oferă aici pe pământ va consta în bucuria de a fi tu însuţi. Chiar şi în arena cu leii să fii, dar uite căci chiar şi în acele momente îngrozitoare omul tot poate să rămână in pace, lipsit de frica morţii. La ce le-ar fi folosit frica ? Crezi ca scăpau ? Nu ! Dar şi-ar fi irosit prosteşte ultimele clipe ale vieţii de aici în suferinţe şi spaime inutile. Ar fi

alergat răcnind şi urlând de groaza prin arenă. Aşa însă au privit liniştiţi lumea din jur , arena , şi au cântat privind pe norii cerului şi nu către leii de pe pământ. Chiar şi ultimele clipe ale vieţii le-au trăit în libertate fără să fie supuşi fricii. Deci iată o răsplata considerabilă chiar aici pe pământ. Ţi se oferă o viaţă întreagă lipsită de griji şi spaime… Ba mai mult în ceruri eşti Nemuritor, eşti cel ce era, cel ce este şi cel care va veni. Prin urmare după cum putem vedea scopul vieţii de aici este găsirea normalităţii şi a divinului din suflet, adică a vieţii însăşi. (Fa17:27-28). Putem spune ca Sfinţii Creştini sunt Marii Normali ai acestei lumi ? Pentru că şi-au găsit această normalitate interioară a sufletului. Sunt oare aceşti Sfinţi reperele normalităţii omeneşti ? Cam nu. Dar care este actualul reper de referinţa al societarii actuale ? Care este standardul de om normal social în aceasta lume ? Aşa precum Dumnezeu îşi are sfinţii săi , la fel şi satana are şi el nişte sfinţi . Avem oameni care trăiesc precum Adam în paradis şi care definesc un alt standard al normalităţii omeneşti. Opusul tipului “Sfânt In Pustie” este „Marele Lider”.

Înalt Prea Nesimţitul

Ce este un Înalt Prea Nesimţit ? Este orice conducător ierarhic. Fie el Patron de firmă, sau Director , Proxenet , Preşedinte , Cap de Familie , Teoctist, Sef de cult, Lider sectant, Sef de comitet , Lider de sindicat, General orice ar fi , ideea este că vorbim despre un conducător ierarhic care supune oamenii lui însuşi. Cu ce scop ii supune ? Ca să scape el însuşi de ţepuşele sociale, dar pe de altă parte le creează şi susţine pentru a-i putea manipula pe ceilalţi. Se înconjoară de oameni numai ca să-i pună pe ei in calea ţepuşelor sociale şi să-i sacrifice pe ei ca să scape el. Păstorul de la Dumnezeu care îşi iubeşte turma sa atunci când se întâlneşte cu lupii gândeşte : Mai bine mă pun eu in calea lupilor ca să mă mănânce pe mine şi astfel să scape turma mea. Dar păstorul de la Diavol gândeşte : Asta-i o prostie ! Dacă mor eu atuncea cine le va mai păstori pe oi ? Nici nu mă gândesc să mă dau eu lupilor ! Mai bine pun oile turmei în calea lupilor ca să scap eu fiindcă daca turma mă pierde pe mine atunci nu mai are cine să o conducă . Eu sunt mult prea important ca să mă sacrific. Adică liderul începe să se considere mai important decât turma. Ăsta este Ierarhul. Mai precis patronul de fabrica , terorizează mii de angajaţi cu scopul să-i mulgă de viaţă încât să trăiască el. Vieţile a mii de oameni sunt sacrificate într-o continuă muncă şi robie pentru ca el să trăiască liniştit şi ferit de toate grijile vieţii… Ne uităm uneori cu jind peste gardul vilelor somptuoase înconjurate de grădini edenice … în vreme ce noi ăştia care muncim abia dacă avem de-o pâine . De aia ne-am pierdut paradisul fiindcă din egoism şi din propria noastră cunoştinţă a binelui şi răului am inventat ierarhia . Fiindcă noi înşine suntem ierarhi cu cei ce sunt mai mici decât noi. Părintele este ierarh cu copiii săi. Asta ne face ca încă de mici de când deschidem ochii în lume să considerăm ierarhia ca pe ceva normal. Nici măcar nu ne mai dăm seama că-i falsă şi complet artificială aşa o gândire. Când vine un om de tipul Sfântului în Pustie care vrea să ne scoată mintea din gândirea ierarhică atunci îl considerăm nebun şi-l omorâm . Dar pe eliberatorul de tip Baraba ( Stalin) îl lăudam şi îl apreciem fiindcă acela gândeşte ca noi: “Nu desfiinţăm puterea! O luăm noi.”

Şi asta fiindcă orice ţepuşă are doua capete. La un capăt este agresorul, la celalalt este victima. Omul adormit gândeşte aşa: in aceasta lume poţi fi ori Victima ori Agresor. Nu exista cale de mijloc. Ori loveşti ori vei fi lovit. Cu toate că intr-o oarecare măsura s-a mai renunţat la violenţa fizică totuşi continuăm un măcel psihic şi spiritual . Atâta vreme cât are să fie ierarhie atunci are să fie şi luptă. Trebuie să înţelegeţi că Ierarhia este totuna cu Diavolul. Haita de lupi este modelul unei societăţi ierarhice. Turma de oi însă nu este o societate ierarhică. Nu au drept lider un berbec. Ci un păstor uman. Adică oile nu sunt conduse de alta oaie ca şi ele ci de o fiinţă total diferita de ele. Un conducător de la Dumnezeu nu va fi niciodată un Ierarh. Fiindcă ştiţi cine-i AntiHristul ? Este chiar Marele Ierarh. Pai nu Marii Ierarhi l-au răstignit pe Hristos ? Iată nişte definiri abstracte ale acestor lucruri :

Iisus (cel ce da) Diavol (cel ce ia ) (altruism, bunătate) (egoism, răutate) Cine a luat de la Iov totul ? Diavolul - cel ce ia. Şi cine a dat înapoi lui Iov totul ? Domnul - cel ce dă. Asta este diferenţa în abstract dintre Dumnezeu şi Diavol. Cel care supune şi înrobeşte este Diavol iar cel care eliberează este Domnul. Ierarhul nu eliberează niciodată pe nimeni ci caută să perpetueze sclavia sub orice forma fizică sau numai mentală. Unii se vor speria de această gândire zicând : Dacă lumea te va crede ? Ce va fi ? Copiii nu se vor mai supune părinţilor , muncitorii nu se vor mai supune patronului , elevii se vor ridica împotriva profesorilor , călugării împotriva Papilor … Asta înseamnă o revoluţie. Da, poate fi numită şi aşa, dar prefer să o numesc Evoluţie şi nu revoluţie., deoarece la revoluţie nu se înlătură Ierarhia ci se schimba doar Liderii, de regula revoluţionarii devin ei înşişi Lideri, adică Ierarhi. Deci nu este vorba despre aşa ceva, ci pur şi simplu evoluam spiritual de la Ierarhie la Prietenie. Adică de la primitivism spiritual şi social să evoluam spre o civilizaţie superioara. Practic să încetăm să mai fim nişte canibali spirituali care ne mâncăm unul pe altul. Hai să nu mai trăim în Ierarhie şi competiţie, şi să ne călcăm în picioare unii pe alţii ci hai să trăim în Prietenie unde să ne ajutam şi să ne respectam reciproc. Mulţi vor zice asta-i o utopie. Am mai văzut din ăştia… Insă eu va spun că dacă aceasta este o utopie, atunci şi viitorul acestei lumi este o utopie. În curând odată cu evoluţia tehnologică se va ajunge la situaţia în care orice om va putea avea dacă vrea câte o bombă. Orice om care s-a certat cu vecinul va putea distruge un întreg oraş uite aşa de ciudă… Aşa că ar fi mai bine să nu consideraţi Prietenia o Utopie. Ci o Necesitate vitala a lumii viitorului. O schimbare de mentalitate în relaţiile sociale este o Necesitate şi nu o Utopie. Desigur Marii Ierarhi vor învăţa lumea ca revoluţiile fie ele şi spirituale înseamnă un lucru rău şi periculos care de obicei duce la anarhie şi la suferinţe ale întregii omeniri. Adică atât revoluţionarii sunt zdrobiţi cât şi Ierarhii au de pierdut. Prin urmare revoluţiile … mai bine să nu fie. În principiu o revoluţie arata cam aşa :

Ierarhie

Revoluţionarul (Samson între coloane)

Anarhie (nimicirea tuturor)

Adică o revoluţie oriunde a fost în lume a sfârşit prin a face mai mult rău decât bine lumii. De ce ? Fiindcă revoluţia a încercat numai să schimbe Ierarhia însă fără a încerca să schimbe individul. Iar în condiţiile unor oameni cu mentalitate ierarhica atunci întotdeauna o revoluţie va degenera intr-o Anarhie şi se va întoarce înapoi la Ierarhie. Chiar în cazurile fericite în care o revoluţie reuşeşte ea tot nu schimba nimic în lume. Fiindcă atâta vreme cât oamenii rămân la fel, atunci nimic nu se va schimba. Atâta vreme cât omul rămâne ierarhic în sufletul său atuncea şi lumea din jurul său va fi o lume ierarhică indiferent de principiile politice ale organizării societăţii. Mulţi de-a lungul vremurilor au protestat vehement împotriva ierarhiei şi-au spus Să fim egali ! şi uite aşa s-a inventat comunismul care spre deosebire de capitalism este diferit prin aceea ca liderul este oleacă mai lat … adică mai puternic şi mai autoritar. Omul Perfect Comunism Capitalism

Este un exemplu de încercare de a construi o altă societate, fără a reda normalitatea naturală fiecărui om în parte. Este o construcţie nouă cu cărămizile rezultate din demolarea celei vechi. Desigur că ajunşi cu explicaţiile în faza aceasta se poate înţelege că este mai întâi necesar să schimbam modelul moral al omului (adică mentalitatea sau tiparul său de gândire), este necesar ca omul să-şi găsească chipul său cel real, adevărat (chipul divin). Dar aicea orice om, chiar creştini foarte convinşi vor protesta zicând: Nu putem schimba modelul normalităţii umane fiindcă asta ar însemna să distrugem societatea. Nu exista altă organizare socială decât cea Ierarhică. Nu a existat niciodată altceva şi nici nu va exista. Eu cred că totuşi a existat. A existat in vremuri străvechi de care nici nu ne mai aducem aminte, dar avem şi în istoria civilizaţiei actuale câteva exemple de organizare socială după alte principii decât cele ierarhice. Creştinismul este clar în această privinţă. La cei dintâi creştini Ierarhia nu exista! Ei erau o inima şi un suflet (adică egali) şi aveau toate de obşte. Iisus a spălat picioarele ucenicilor săi şi a desfiinţat astfel Ierarhia înlocuind-o cu Prietenia. Desigur Marii Ierarhi au corupt semnificaţia acestui gest explicând lumii ca Iisus a învăţat astfel pe oameni umilinţa …(şi indirect mai explică că umilinţa aceasta constă în a face ascultare de superiori). Eu cred însă că Iisus prin acel gest a învăţat pe oameni Prietenia şi nicidecum Umilinţa. El nu ne-a învăţat să ne umilim unii pe alţii, ci să ne iubim între noi. Dar avem şi alte cazuri de societate lipsita de ierarhie. Societatea evreilor după stabilirea in tara Canaanului. Nu aveau nici un conducător. Nici o autoritate. Nici măcar un poliţist. Cum de trăiau totuşi acei oameni ? O perioadă lungă de timp au trăit aşa lipsiţi de orice guvernare. Abia câţiva judecători care dacă erau întrebaţi răspundeau după lege. În caz de război Dumnezeu mai scotea câte un erou precum Ghedeon. Dar pe vremea lui Ghedeon nu exista împărat sau vre-un “Mare Sef” evreu. Şi el însuşi nu se gândea măcar la ideea de a fi Sef (jud 8:22-23). Ci îi vedea pe oamenii săi ca pe nişte prieteni nu ca pe nişte supuşi. Astfel au trăit multa vreme fără absolut nici o conducere şi având chiar o societate mult mai civilizată decât acum în care crimele şi nelegiuirile sunt pedepsite imediat. Mai este un caz de organizare socială în Prietenie. Regatul regelui Arthur . Cavalerii Mesei Rotunde. Care era rotunda cu scopul de a nu putea să stea nimeni în capul mesei. În jurul cui se adunau oamenii ? În jurul unor principii de viaţă. Prin urmare Cavalerii Mesei Rotunde se supuneau unor idei şi nu unui om.

Societatea Prieteniei

La scară mare este mai compus, ceva de genul:

Societatea Prieteniei

Societatea Ierarhică

Aşa probabil va fi…. Expun aicea viziunea despre cum cred eu ca ar trebui să fie o lume noua, o lume mai bună. Vreau să mai menţionez faptul ca Ierarhia se pretează pentru o conducere de tip militar şi este specializată pentru situaţia de război. Acolo sunt reprezentate nişte interese conflictuale şi este necesar ca să se ia decizii rapide şi nu este timp de deliberări la mese rotunde. Dar pe vreme de pace aşa o conducere nu se mai justifică prin nimic. Şi hai că guvernul ierarhic intro instituţie pământească mai treacă-meargă. Dar Biserica Ierarhică ? Păi ce facem ? Cu Evanghelia în mână împingem lumea pe calea Diavolului? Propovăduim împărăţia Păcii şi creăm instituţii războinice şi facilitam condiţii să ne războim unii cu alţii ? Dacă nici măcar Biserica nu mai este un reper al normalităţii sociale atuncea unde găsim reperul ? Măcar Biserica ar trebui să reprezinte un model de societate a prieteniei. Să demonstreze lumii că se poate trăi intr-o împărăţie a Păcii precum cea a lui Iisus. Aşa cum Iisus şi-a purtat crucea lui ca să înalţe Biserica Sa în lume , aşa acum şi Biserica trebuie să-şi ia crucea sa şi să schimbe întreaga lume. Dar realitatea este că Bisericile de tot soiul se dau după lume. Ce face lumea face şi biserica. A inventat lumea Birocraţia , Biserica repede hai şi noi cu acte ştampile şi tot felul de autorizaţii. A inventat lumea Ierarhia , Biserica repede şi ea cu ierarhie şi grade mai ceva ca la armată. A inventat lumea universităţile, Biserica a fugit repede după dânşii, lacomă după măriri şi titluri de slavă deşartă.

Nu poate să existe Prietenie în Ierarhie şi în subordonare oarbă ! Nu poţi fi prieten cu şeful ! Eu întotdeauna am fost foarte prietenos cu toţi foştii şefi … şi întotdeauna m-au ţinut la distanţă. Eu l-am considerat pe fiecare şef egalul meu dar el n-a vrut să fie egal cu mine . Numai Iisus a fost de acord să fie egal cu mine. Iisus este pentru mine singurul şef cu care pot fi Egal, pot fi Prieten şi este Frate cu mine … Acuma ne punem întrebarea cine o să facă legile in lumea Prieteniei ? Dacă fiecare face ce vrea şi toţi sunt egali … Fără guvern, fără conducere, fără politie… Cine va face şi cine va împlini legile societăţii (adică legislativul şi executivul) ? Pai dacă majoritatea oamenilor vor fi normali atunci eu cred ca nici măcar nu ar mai fi nevoie de legi. Ce este o Lege ? Este o regulă de oprire a unor agresiuni şi tendinţe de asuprire între oameni fie ele fizice ori spirituale. Dacă oamenii ar fi vii ar şti să se respecte reciproc şi s-ar iubi unii pe alţii. Atunci ar dispare toate agresiunile şi tendinţele belicoase date de sentimentul de superioritate dintre oameni. Dispărând agresiunile atunci legile ar deveni inutile . Intr-un grup de prieteni nu există legi. Nu ai nişte propoziţii scrise ştampilate şi aprobate de majoritatea grupului. Doar între duşmani există legi de convieţuire. Acolo unde domneşte iubirea nu este nevoie de ştampile şi coduri penale ori de coduri de familie, căci acolo dragostea face legea. Acolo unde în inimile oamenilor domneşte pacea nu va fi niciodată nevoie de tratate de pace. Tratatele şi acordurile de pace se încheie întotdeauna între beligeranţi. Cu cât ai mai multe legi cu atât va fi mai mare duşmănia între oameni. Fiindcă cu cât ai mai multe legi cu atât libertatea omului de a duşmăni pe un om va fi cu atâta mai puternică, căci legea aduce mânie (Ro4:15). Cum se combate acest Sistem al duşmăniei ? Forţând oamenii să-şi vadă limitele normalităţii intrinseci. Ignorând complet legile scrise ale lumii dar respectând legile nescrise ale fiinţei omeneşti. Mai poetic spus : într-o lume de arici , unul îşi leapădă complet ţepii. Orice atingere cu ceilalţi se sfârşeşte dezastruos într-o baie de sânge. Dar în acest fel aricii vor fi obligaţi să-şi vadă ţepii anormalităţii lor şi astfel vor fi obligaţi să-şi vadă şi normalitatea lor. Să vadă ca forma iniţială a ariciului era o fiinţă lipsită de ţepi. Numai lumea aceasta agresivă l-a obligat pe arici să-şi confecţioneze ţepii ca să se apere de atacurile celor din jurul său. Dacă şi alţi arici îşi vor lepăda ţepii atunci şi aceia vor suferi. Dar vor obliga în acest fel pe semenii lor să fie oleacă mai atenţi cu cei din jur. Să nu-i mai sfărâme chiar aşa. Prin lepădarea ţepilor proprii vor obliga astfel pe ceilalţi arici să-şi lepede şi ei ţepii dacă vor să trăiască în comunitate . Desigur legile scrise nu pedepsesc asemenea crime. Dar prin aşa un gest legile nescrise pe hartie (dar care sunt intiparite in inima omului dinlauntru) încep să vorbească lumii. Adică creştinul trebuie să facă ceva asemănător cu ce-a făcut Iisus. Să îşi găsească normalitatea fiinţei sale şi apoi să aducă lumii aceasta normalitate. Desigur lumea va refuza normalitatea şi îl vor prigoni . Cu cât îl vor lovi mai tare cu atât se va înalta mai tare devenind în final o adevărată bombă spirituală. Aici Hristos ne vorbeşte prin însăşi faptele sale: … după ce aţi dobândit această normalitatea interioara şi v-aţi asigurat că-i bună … pe urmă puneţi împreună cele doua normalităţi a lumii şi a creştinismului . O să facă BUM, o să ia foc ! Prin urmare Hristos cere ca omul să explodeze spiritual şi să împrăştie normalitatea în jurul său. Dacă nu face acest lucru atuncea toată munca interioara nu ia folosit decât lui, nu şi altora. Hristos sfătuieşte omul să rămână un inadaptabil adică “drept” dar să devină un inadaptabil puternic care să nu se lase înfrânt de Sistem. Care să spună adevărul împotriva oricăror adversităţi. Care să încerce să-şi impună normalitatea sa împotriva normalităţii lumii. Neapărat Sistemul va fi obligat să-l anihileze cumva , să-l facă să tacă. Fiindcă dacă vorbeşte prea mult şi dacă lumea începe să-l creadă se “distruge” societatea. Prin urmare un ucenic urmaş a lui Iisus este unul care “şi-o caută cu lumânarea” . Asta a fost Hristos şi asta au fost sfinţii săi. Ce i-a împins pe dânşii să predice tocmai în inima Ierusalimului ? Nu aveau o ţară întreagă de predicat ? De ce s-au dus tocmai acolo sub nasul Marilor Preoţi ? De ce au pus împreună normalitatea lor împreuna cu anormalitatea realităţii ?

Puteau oricând să plece de acolo să fuga , să scape. Dar ei nu , încă mai dinadins s-au băgat tocmai in inima pericolului. Fiindcă aşa se face o revoluţie spirituala :

1.Uite aşa trebuie să fiţi !

2. Blasfemie ! Omoraţi-l !

3.Omu ăla avea dreptate !

La prima vedere chiar şi ucenicii aveau impresia ca “Revoluţia” lui Hristos a fost înfrântă, şi călătoreau întristaţi spre Emaus. Dar după ce l-au omorât pe Hristos au ieşit alţii câteva zeci care predicau în locul lui. I-au omorât şi pe aceia , au venit apoi sute de alţi creştini. Au omorât şi pe ăia şi au ieşit mii de creştini. Atuncea Sistemul vechi al lumii a început să se clatine serios fiindcă omorau martiri creştini cu miile. S-au luat conducătorii cu mâinile de cap şi şi-au pus serios problema : Ce ne facem cu ăştia ? Cum scăpăm Ierarhia de pericolul creştin ? Fiindcă uite ce ar însemna Creştinismul pentru Ierarhie :

? Ierarhia şi Creştinismul

Eu ce fac ? Cad ?

Lumea Prieteniei

Apărând acest pericol îngrozitor ca toţi oamenii să conştientizeze ca Dumnezeu este în ei şi să se creadă egali între ei şi cu Iisus, fiindcă dacă Dumnezeu a fost om atuncea orice om poate să se creadă egal cu Dumnezeu. Asta era marea spaimă a Sistemului. Şi atuncea au atras pe unii de partea lor oferindu-le funcţii Ierarhice, iar cu alţii au făcut aşa cum facem noi cu deşeurile radioactive. Au confecţionat un container spiritual unde au băgat toate bombele spirituale care in contact cu realitatea ar fi explodat în martiri. Aşa autorităţile au inventat INSTITUŢIA bisericii şi mănăstirea . Nu cu scopul de a-l slăvi pe Hristos. Ci cu scopul de a-l izola. Aşa cum noi punem în carantină pe bolnavii de boli contagioase şi îi închidem în sanatorii şi azile, tot aşa şi cei bolnavi de creştinism sunt izolaţi în mănăstiri sau biserici. Acolo ei sunt trataţi cu doctorii de genul: “Dumnezeu este în cer şi nu vine deloc pe pământ pentru că voi sunteţi răi”, “Dumnezeu este sfânt şi nu locuieşte în oameni care neapărat sunt răi”. Iar dacă unii nu înghit ‘doctorii” din astea, sunt mutaţi la alte secţii unde li se administrează: “Dumnezeu mai vine din când in când în om dar pentru aceasta trebuie să îndeplineşti următoarele condiţii: şi aici i se înşiră o serie de imposibilităţi de genul că plopul trebuie să facă pere şi răchita micşunele”, astfel încât omul ajunge un făţarnic şi-un pervers spiritual care neagă viaţa şi se mutilează singur Tocmai în biserici este cimitirul unde este îngropat adevărul că Dumnezeu este deja în fiecare din cei 6 miliarde de oameni ai planetei, că absolut toţi au fost iertaţi încă de la început, şi vestea aceasta le-a fost adusă încă de acum 2000 de ani, şi că noi nu trebuie să facem nimic decât să credem aceasta şi să nu mai luăm în seamă (să uităm) ce ne învaţă lumea (adică să ne păstrăm neîntinaţi de lume).

Apoi ca nu care cumva să-şi mai amintească cineva ce înseamnă creştinismul, şi ca să încetăţenească în cât mai mulţi oameni nevoia de a fi Ierarhi, Sistemul Ierarhic a mai creat şi mii de Culte şi secte creştine care zăpăcesc lumea de cap şi învaţă oamenii tot felul de interpretări năstruşnice ale Evangheliei :

Acesta este Hristos !

Trăiască Hristos !

Ordine şi disciplină !

Toata lumea va zice: Desigur aşa-i ! Uite ce Şefi drăguţei ! Ne învaţă de bine: să nu dăm în cap…. Să nu fumăm…. Ce zic de rău ? Da am auzit că sunt undeva departe …nişte oameni răi … care fac lucruri îngrozitoare. Cine ştie ce Secte de peste hotare … Dar eu vă spun că dacă vreţi să-i vedeţi pe oamenii aceia răi care fac lucruri îngrozitoare atunci uitaţi-vă în oglindă. Voi sunteţi vinovaţi şi nimeni altcineva. Fiindcă voi aşteptaţi mereu ca “cei de sus” (Ierarhii) să schimbe Sistemul, fiindcă voi gândiţi că sunteţi prea mici ca să schimbaţi ceva, şi vouă vă revine rolul de robi. Voi socotiţi că sunteţi atât de dobitoci încât nu o să vă daţi seama singuri cum este cu datul în cap. Dar pot oare Ierarhii să schimbe propriul vostru suflet ? Ce-ar fi să credeţi uite aşa deodată Adevărul: că Iisus este în voi şi sunteţi mari, puternici şi deştepţi ca El? Şi să schimbaţi voi înşivă lumea ? Nu să tot aşteptaţi ca să vină Ierarhii să facă ceea ce voi trebuie să faceţi. Tocmai asta-i creştinismul: Să-l laşi pe Hristos să învieze în tine. Nu slujbele alea adormitoare a minţii care vă paralizează până şi gândirea proprie şi te face de ajungi să te înveţe Ierarhul ce pantaloni trebuie să îmbraci şi cum să mănânci. Desigur că el ca să-şi justifice necesitatea o să-ţi facă lege cum că aia e voie şi ailaltă nu e voie, şi o să-ti dea şi în scris cu ştampilă. Iar tu refuzând să gândeşti, rămâi uimit de deşteptăciunea Sefului, cazi în extaz şi spui: “Doamne iţi mulţumesc ca ne-ai dat aşa grozavi conducători (asupritori – n.a.). Fără ei, muream de foame că nu am fi ştiut cum să mâncăm şi umblam dezbrăcaţi că nu am fi ştiut cum să ne îmbrăcăm. Glorie ţie Doamne!” Sistemul s-a impus cu desăvârşire asupra creştinismului şi l-a corupt combătându-l prin absolut toate metodele imaginabile. L-au transformat pe Iisus dintr-un eliberator al sufletelor cum era iniţial, l-au făcut acuma un înrobitor al oamenilor. Biserica te învaţă că ajungi în împărăţia cereasca numai dacă te supui Sistemului. “Numai Mama Biserica dă Mântuirea” strigă Prostia în gura mare . Dar uite numai la ce Biserică sau Mănăstire doreşti: ţi se par liberi acei oameni ? Sunt ei aşa cum ar fi trebuit să-i facă Hristos nişte cunoscători şi grăitori neînfricaţi ai adevărului ? Păi asta-i scopul împărăţiei cereşti să-i dea curaj omului să rămână drept în suflet să spună întotdeauna ce gândeşte chiar dacă va plăti cu viaţa pentru libertatea de a gândi. Eu nu-i vad liberi pe cei mai mulţi. Stau ca-n armata : Drepţi ! La comanda Marilor Ierarhi! Înghiţiţi tot ce vă spunem noi, fără să cercetaţi ceva! Târâţi-vă în genunchi toată viaţa ! Supunere şi umilinţa ! Că aşa vă porunceşte Hristos ! Dar eu nu cred ca Hristos a îngenuncheat vreodată nici înaintea lui Caiafa şi nici a lui Pilat sau Irod. Omul acela a fost omorât tocmai fiindcă a rămas drept în fata autorităţilor şi n-a vrut să le recunoască drept superiori. Şi nici apostolii nu s-au pus vreodată în genunchi înaintea nimănui. Şi nici Sfinţii Martiri n-au picat in genunchi de spaimă înaintea Ierarhilor şi Împăraţilor. Când Ioan era in cer Îngerul îl opreşte să i se închine şi-i spune: fereşte-te să faci aşa ceva, noi suntem egali. Ucenicii au fost oameni cu un mare curaj dat tocmai de visul împărăţiei cereşti. Prin urmare Hristos cere de la om nu supunere faţă de om ci îndrăzneală.

Dar nu îndrăzneală prostească, îngâmfare şi obrăznicie. Ci îndrăzneala de a spune adevărul. Îndrăzneala de a rămâne curat cu inima şi de a nu deveni părtaş al Ierarhiei. Hristos a fost făcut acum principalul instrument al Sistemului de a menţine ordinea şi disciplina. Prin izolarea şi prigonirea valorilor prin modificarea semnificaţiilor Evangheliei şi în multe cazuri chiar a textului Scripturii , prin banalizarea simbolurilor, încetul cu încetul Hristos este îngropat într-o minciună călduţă convenabilă şi luminoasă. Este mult mai convenabilă pentru lume interpretarea preotului sau predicatorului duminical care iţi zice: “Hristos a murit pentru ca tu să ai noroc şi sănătate”, decât interpretarea mea care zic: “Hristos a murit ca să te facă să-l urmezi intr-o cruciadă idealistă, ca tu să continui ce a început El”. Şi asta nu o crezi fiindcă nu-i nici o răsplată pe pământ, care să-ti placă pentru cruciada idealistă. O cruciadă idealistă este un lucru foarte nesănătos. Nu-s nici bani de câştigat , nici poziţie socială, nici respectul lumii. Devii precum Hristos în Ierusalim : inamicul public numărul 1. Duşmanul societăţii ! Ori aşa ceva nu caută nimeni. Orice om caută slava şi respectul celor din jurul său. Nimeni nu caută dispreţul semenilor săi . Orice om critică pe cei criticaţi de toata lumea şi laudă pe cei lăudaţi de toata lumea. De ce ? Pentru că ei sunt CALUMEA. Trebuie să fii nebun să critici pe cei care sunt lăudaţi de toata lumea şi să lauzi pe cei batjocoriţi de toata lumea. Cândva să lauzi pe Hristos însemna eroism. Fiindcă Iisus era considerat în acele timpuri un rebel ce instiga lumea la schimbare. În acele vremuri Hristos era hulit de toată lumea. De asta era mare curaj ca să îndrăzneşti să-l lauzi. Acuma însă dacă îl lauzi pe Hristos devii fără să vrei un escroc. Fiindcă te alături unei întregi lumi de escroci care îl laudă şi-l slăvesc ca să scoată banul . De la copiii cerşetori care îl laudă şi afişează ostentativ iconiţe şi până la Înalţii şefi de culte şi papi oamenii se folosesc de Numele lui Iisus Hristos ca să manipuleze şi să-i determine pe alţii potrivit cu ce vor ei. Şi iată cum Creştinismul Autentic a fost transformat într-o religie pentru pocăiţi (a se citi „invechiti”) şi bunicuţe bisericoase ce-şi îndoapă nepoţeii cu anafură… sau alte texte mai simandicoase… În concluzie: Societatea aşa cum este ea concepută acum induce în mintea fiecărui copil care se naşte şi creşte în ea, o falsă identitate a sa, şi-l formează să vieţuiască după un program artificial. Practic în creierul omului sunt introduse informaţii şi idei care mai târziu se manifestă dar nu au nimic comun cu felul natural de A FI al omului. Astfel că noi suntem altceva decât ceea ce credem de regula că suntem. În cazul în care ne dăm seama că ceva nu este în regulă noi ne ostenim să fim altceva dar nu suntem nici aceea ce ne spun alţii că ar trebui să facem. Toate acestea s-au întâmplat de când omenirea a început să macine în moara mintii rodul cunoştinţei binelui şi răului, şi să-şi hrănească sufletul cu această pâine a morţii. Toată organizarea socială şi lumea aceasta s-a născut în mintea oamenilor şi a fost apoi materializată aşa cum o vedem. Lumea aceasta este produsul minţii oamenilor pe care Biblia îi numeşte morţi. Ge 2:17. Ea are un caracter iluzoriu deoarece s-a născut din percepte şi concepte iluzorii. Ca un exemplu pentru înţelegere dau următoarea pildă: În Univers există o Matrice informaţională (Cuvântul) cu identităţile tuturor entităţilor create, iar în ea toţi formează un întreg, sunt intercondiţionaţi şi Sistemul Matricei asigură integritatea tuturor fiind imposibilă distrugerea unei entităţi de către o alta. Toate creaturile îşi au Sistemul vegetativ şi nervos legat la Matrice. În cazul omului, acesta îşi are mintea conectată la acea Matrice prin intermediul inimii. Astfel că acţiunile fiecăruia sunt corelate cu Întregul. Omul s-a deconectat într-o oarecare măsura de la Matrice prin

cultivarea cunoştinţei binelui şi răului şi şi-a creat un bagaj de informaţii de tip egoist rezultat din analizarea informaţiilor provenite de la simţurile trupului (văz, auz, tactil, etc.) în contact cu lumea materială. Apoi suma egourilor oamenilor dintr-o anumită zonă sau cultură a format un gen de matrice separată de cea originară. Astfel că la scară planetară a apărut o matrice de tip ego planetar cu mai multe faţete, la care sunt conectate egourile individuale. Biblia numeşte aceasta „duhul lumii”, iar Matricea originară o numeşte „Duhul lui Dumnezeu” Pentru a ieşi din Sistem (din matricea lumii) şi aţi găsi normalitatea divină, ai nevoie de o resetare a minţii, aşa cum resetezi un calculator şi la repornire rulezi un alt soft. Adică îl închizi şi se şterge programul vechi, şi-l redeschizi rulând un nou program. Asta explicat pentru generaţia noastră, dar acum 2000 de ani apostolii spuneau: trebuie să mori faţă de vechea slovă şi să înviezi intr-un duh nou, sau să te naşti din nou, adica sa rulezi un alt program care este nou si bineinteles diferit de cel vechi. (Atentie a nu se intelege nasterea din nou cu sensul de „iarasi”) Priviţi la Iisus născut ca noi toţi sub robia Legii şi a învăţăturilor începătoare ale lumii, educat de lume, cum timp de 40 de zile şi-a golit mintea şi nu a mai măcinat absolut nimic la moara ei. Sufletul Său nu s-a hrănit nici măcar cu un mic gând sau idee. Şi vine egoul lumii şi spune: “tu nu poţi funcţiona (exista) fără mişcarea gândurilor, lasă mintea ta care a devenit nemişcată ca nişte pietre să nască ceva idei, să emită ceva gânduri de-ale oamenilor, că dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, gândurile tale trebuie să fie bune”. Insă Iisus ii răspunde liniştit: “Sufletul meu nu mai are nevoie de pâinea morţii, ci el se hrăneşte acum cu gânduri adevărate ieşite din gura lui Dumnezeu”. Astfel a găsit şi a devenit El pâinea vieţii, după ce s-a reconectat la Matricea Divina. Şi tot aşa o dă şi altora (apostolii au fost conectaţi la Matrice de Rusalii – cincizecime) Programul cel nou (Duhul nou) nu conţine conceptele de ierarhie, competiţie, inferior-superior, manipulare, frica, teama, speranţa, nevoie, etc. Deci rădăcina şi sursa suferinţei şi problemelor este în însăşi mintea oamenilor, minte care este structurată neînţelepţeşte, şi care se adapă de la o sursă contaminată. Lupta pentru libertate, egalitate, independenţă, dusă prin violenţă şi forţa armată sau civilă nu rezolvă niciodată problema, deoarece indivizii care compun societatea funcţionează după programul vechi care promovează ierarhia, asuprirea, silnicia şi moartea. De aceea lupta care trebuie dusă este una interioară a fiecărui individ. Când un număr critic de indivizi care compun societatea se va fi trezit la noua viaţă, se va produce o basculare la scară planetară deoarece însăşi duhul lumii (suma gândurilor celor lumeşti) va fi legat şi făcut fără putere. Este contraindicată orice fel de luptă directă împotriva ierarhiei de orice fel deoarece prin aceasta ea este întărită şi confirmată şi primeşte energie tocmai de la cei ce luptă împotriva ei şi dezvoltă noi moduri de supravieţuire, sau altfel spus iluzia nevoii de ierarhie este perpetuată (întreţinută). Noi nu luptăm împotriva ierarhiei ci milităm pentru o societate a prieteniei. Noi nu suntem împotriva războaielor ci milităm pentru pace. În acest sens spunea Pavel ca să respectăm Ierarhiile, nu că ele ar fi o necesitate, sau că noi ar trebui sa avem un suflet de tip ierarhic. Nu uitaţi orice sămânţă care moare aduce rod înmulţit. Nu-l omorâţi pe Cain căci în locul lui vor apărea 7 de Cain. Dacă aveţi în voi sămânţă Dumnezeiască lăsaţi-vă voi omorâţi. Adică lăsaţii pe ei să fie împotriva voastră, dar să nu fiţi niciodată împotriva lor. Ignoraţi Ierarhia şi să nu îi daţi de lucru sau vre-un motiv pentru care ea să-şi justifice necesitatea. Având Duhul lui Dumnezeu în voi sfătuiţi-vă cu El şi nu mai daţi apă la

moară Ierarhilor ca să aibă cu ce se băga în seamă. Oricum Ierarhii vă vor da sfaturi inspirate din duhul lumii. La fel nu uitaţi, dacă v-aţi născut din Duhul lui Dumnezeu voi nu veţi fi niciodată Ierarhi. Dacă în voi există dorinţa de a fi vre-un soi de şef peste alţii, de a-şi supune pe alţii sau de a porunci altora, de a manipula chiar şi inconştient pe alţii, de a fi admirat sau confirmat de alţii, probabil ca v-aţi înşelat cu privire la naşterea voastră din nou. Agape este o dragoste necondiţionată care se oferă în măsură egală tuturora, şi orice faptă născută din Agape este dezinteresată. Daca aveţi aşteptări de la cei cărora le-aţi oferit dragostea voastră sau există chiar şi numai o singură persoană pe care nu o puteţi iubi, verificaţi încă o dată naşterea voastră din nou deoarece s-ar putea să vă fi născut din voia firii voastre sau din voia vreunui om, şi nu din Dumnezeu (adica din nou). Daca însă v-aţi născut din Dumnezeu, rămâneţi aşa şi feriţi-vă de o alta naştere, iarasi, căci cea mai periculoasă este naşterea din împreunarea unui fiu de Dumnezeu cu o “frumoasă fiică” a oamenilor (hibridarea). Atunci aţi deveni un viteaz om cu nume, urmaş a lui Anac. Iar proorocul mincinos se naşte tot dintr-o combinaţie asemănătoare, când un prooroc al Domnului se combină cu o fiică dea oamenilor. (nu fizic bineînţeles, ci spiritual, adică se hibridează gena de tip Iisus) Luca 3:5 Orice vale va fi astupată, orice munte şi orice deal va fi prefăcut în loc neted; căile strâmbe vor fi îndreptate, şi drumurile zgrunţuroase vor fi netezite. Isa 2:12 Căci este o zi a Domnului mulţimilor împotriva oricărui om mândru şi trufaş, împotriva oricui se înalţă, ca să fie plecat: Evr. 8:10 Dar iată legământul pe care-l voi face cu ei, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. 11 Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau fratele său zicând: „Cunoaşte pe Domnul !”. Căci toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. Hristos n-a înviat ! E doar un idol mort, n-a înviat, Ci zace în pământ tot asteptând, Să se trezeasca morţii din mormânt şi să-l injure că i-a inşelat !

De tot mai crezi că-i viu şi stă pe nori, Pe stradă, doar o clipă te preumblă, Şi vei vedea cum omenirea umblă Azi, tot în umbra ierarhilor dihori.

Atunci abia, pe nouri va veni, Nemuritor şi fericit că iată, Soţia lui e vie şi-l asteaptă, Să facă nuntă-n veci, spre a-l iubi !

Hai, tot mai strigi că Domnul ţi-este viu Şi că-n biserici pline cu plăcinte, Prin gura fariseilor şi El ne minte, Spunând nu ştiu, la tot ce este ştiu ?

Dar pân-atunci, nu mai striga bezmetic, Că a-nviat sfinţenia din morţi, Ci plângi, râzând de rele dacă poţi, În trupul tău, spre cer închis ermetic .

Mi-i milă-atunci de tine dragă fată, Că crezi în baliverne şi-n prostii, Că îi confunzi pe morţi cu sfinţii vii, Şi pe Hristos cu-o ceată blestemată !

Nu a-nviat, ci-aşteaptă ca să moară În lume, orice veste de păcat, Să ştie toţi ca El i-a înviat Şi de se-ntoarce nime nu-l omoară !

Nu a-nviat, e mort, pe El mă jur! Că de-ar fi viu, frumos ar fi în lume, Şi n-ar mai fi nici rele, ci doar bune, De Dragostea ne-ar da iar fiu-i pur