Decolonizarea.docx

“COLEGIUL ECONOMIC DIMITRIE CANTEMIR SUCEVA” ELEV: CIOBAN BENIAMIN IONICĂ CLASA A XI-A B PROF. COORDONATOR: CRAMARIUC CEZAR

[DECOLONIZARE] [ESEU]

DECEMBER 13, 2018 [CIOBAN BENIAMIN] [ISTORIE]

0

Context................................................................................................................................... 2 Independeța colonială ........................................................................................................... 3 Impactul celui de al doilea război mondial .......................................................................... 3 Decolonizare și naționalism ..................................................................................................4 STATELE UNITE ȘI UNIUNEA SOVIETICĂ ........................................................................4 CONCLUZIE .......................................................................................................................... 5 Bibliografie: .............................................................................................................................6

PAGE 1

CONTEXT

În același an în când Războiul Rece era în desfașurare, a avut loc o schimbare politcă uriașă – decolonizarea. Între anii 1945 și 1965 treizeci de state din Asia și Africa și-au căpătat autonomia și dreptul deplin la independeță față de conducătorii coloniali europeni. Nu a existat niciun proces de decolonizare în anumite regiuni, în ordine și fără confilcte. În schim în multe alte state, independeța a fost câștigatădupa o revoluție îndelungată. Doar puține noi țări independente și-au dobândit un guvern stabil imediat după decolonizare, iar alte state au fost în continuare conduse de dictatori militari pentru decenii sau au îndurat lungi războaie civile. Câteva guverne europeane au format o nouă relație cu fostele lor colonii; iar altele s-au impus decolonizării militare. Procesul de colonizare a coincis cu noul Război Rece dintre Uniunea Sovietică și Statele unite și cu dezvoltarea timpurie a noilor State Unite. Decolonizarea a fost de-obicei afectată de competiția superputerilor statatale din acea perioada și a avut un impact bine definit în evoluția competiției. De-asemenea a schimbat semnificativ tiparul relatilor internaționale într-un sens mai general. Apariția a atât de multe țări; unele dintre ele ocupau locații strategice, altele posedau resurse naturale semnificative, iar majoritatea erau foarte sărace, a alterat compoziția Statelor Unite și complexitatea politică din fiecare regiune de pe glob. La mijlocul secolului al XIX-lea, puterile europene au colonizat o mare parte din Africa și Sud-Estul Asiei. În timpul deceniilor de imperialism, puterile industrial Europene au văzut în continetele Africa și Asia rezvoare de materie primă, muncă, și teritoriu pentru ăsezări viitoare. În majoritatea cazurilor, oricum, dezvoltarea semnificativă nu a întârziat să apară iar așezările europeane în aceste colonii nu au întârziat să apară sporadic. În orice caz, coloniile, au fost exploatate , uneori brutal, pentru resurse naturale și de muncă, și în unele cazuri pentru recrutare militară. În plus, introducerea legei coloniale a trasat arbitrar granite naturale care nici una dintre ele nu existase până atunci, împarțind grupurile etice și lingivstice și trăsături naturale, șî stabilirea fundației pentru crearea a numeroase state care nu au o afinitate geografică, lingvistică, etnică sau politică.

PAGE 2

INDEPENDEȚA COLONIALĂ

În aproape toate coloniile, existau mișcări anticoloniale naționaliste care luptau pentru independeță. Între cele doua războaie mondiale a avut loc Congresul Național Indian ce afost condus de Mahatma Gandhi și Hawharial Nehru. Prin intermediul acestuia, s-a construit o mișcare în masă în India, colonie britanică la vremea respectivă, pentru a rezista legii britanice. Acestă mișcare s-a manifestat prin boicoturi, greve și alte metode non-violente. Ulterior în urma acestor mișcări colonia britanică a devenit două națiuni independente, India și Pakistan, în 1947. Reușita mișcării anticoloniale din India a inspirit și alți conducători anticoloniali din Africa și Asia să ia inițiativă. Așadar în timpul celui de al Doilea Război Mondial, Marea Britanie, Franța, Olanda, Italia și Japonia au pierdut controlul coloniilor. Prin urmare coloniștii occidental au înfruntat creșterea rezistenței naționale a coloniilor în deceniile ce au urmat după 1945, iar conducătorii lor au realizat că menținerea controlului cu armate din ce în ce mai mari era prea costisitor. În unele națiuni imperialiste, mulți dintre oameni au ajuns să realizeze că independența coloniilor trebuie acordată. IMPACTUL CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Cel de al Doilea Război Mondial a impus schimbări fiziologice ce au ajutat în decolonizarea Africii. Războiul a schimbat modul cum oamneii văd în fiecare zi viața, pe ei înseși, și oamenii din jurul lor. Acest război a schimbat și a modelat modul cum africanii vedeau europenii. Pentru secole, idea de superioritate a albilor existase în mintea africanilor, oamneii credeau ca europenii erau insurmontabili și nu puteau fi învinși. Însă după al Doilea Război Mondial, aceasta superioritate și mod de gândire a fost amenințată iar Africanii au început să-si dezvolte autentit speranța că libertatea nu era o fantezie, pentru prima data în secole, africanii au văzut că independența de sub jugul țarilor europene era posibilă. La începutul războiului, Marea Britanie pierdea în favoarea puterilor Axei, britanicii descoperind ca nu erau invicibili, au văzut ce poate face o cauză comună unei națiuni în acest scop au luat mai înserios naționalismul African. Din nefericire pentru britanici și alte țări europene ce au colonizat Africa, nu au mai putut să-și permită economic rezisteța mișcărilor naționaliste africane. În al Doilea Război Mondial S.U.A preconize eliberarea Filipinelor înainte ca să fie ocupate de japonezi în 1942. Odată cu eliberarea Filipinelor, SUA a reușit să garanteze formal independența în 1946. În anul 1941 a avut loc Charta Atlanticului unde SUA și Anglia au promis că nu vor anexa niciun teritoriu după PAGE 3

război și că vor recunoaște dreptul de autodeterminare al popoarelor și că vor decide forma lor guvernare. În timpul războiului Japonia, a câștigat o putere semnificativă imperiala, reușind să alunge puterile europene din Asia. După predarea japonezilor din 1945, mișcările naționale din fostele colonii asiatice au pledat pentru independeță în schimbul reîtoarcerii sub jugul colonial European. În multe cazuri, precum în Indonezia și Indochina Franceză, acestea erau gherile care luptau cu japonezii după predarea europenilor, sau erau foști membrii a coloniilor militare. Deasemnea aceste mișcări de independeță adesea au apelat la guvernul Statelor Unite penru suport. DECOLONIZARE ȘI NAȚIONALISM

Sfârșitul dominație străine și formarea noilor națiuni s-a manifestat în general, în trei moduri. Un prim mod este unul pașnic, unele colonii și-au obținut independența fără prea multă violență, cum ar fi Nigeria și Uganda, independența acordata de Marea Britanie în unrma mișcăriilor naționale din aceste țari care și-au exprimat acordul pentru ca afeceriștii să dețina în continuare plantațiile și minele. Se identifică un al doilea mod de decolonizare, preum Kenia Algeria și Rhodesia(Zimbabwe), care aveau mulți coloniști și care lupaseră din greu pentru a preveni decolonizarea deoarece dețineau pământuri și afaceceri, erau mențiunte sub guvernare colonială. În cadrul acestui mod s-a indentificat o lupta îdelungată pentru naționalizare ducând războaie sângeroase pentru ca fostele colonii să-și capete independență și autonomia. În cele din urmă e identifică și un al treilea tip al decolonizării, mod în care mișcările naționaliste au adoptat marxismul(=mișcare prin care naționaliștii doresc să schimbe integral economia și societatea conform principiilor socialiste și să-I alunge pe proprietarii străini). În cadrul acestui tip de decolonizare intră China, întrucât Parditul Comunist Chinez a luptat împotriva Partidului Național Chinez pentru controlul asupra acesteia; naționaliștii retrași pe insula Taiwan au declarant Republica Chineză. STATELE UNITE ȘI UNIUNEA SOVIETICĂ

Cât și SUA, dar și URSS, au urmărit în timpul Războiului Rece, dar și al decolonizării influențarea noilor națiuni independente întrucât fiecare putere credea că principiile sale trebuiau să ghideze politicile noilor națîuni, fiecare încerca să blocheze influentă celeilate superputeri. În plus democrația liberală și

PAGE 4

capitalismul (SUA) și comunsimul (URSS) aveau interese practice, fiecare dorind accesul la resursele și materiile prime ale noilor națiuni. În orice caz, cu cât competiția Războiului Rece cu Uniunea Sovietică a ajuns să domine problemele de politică externă americane la sfârșitul anilor 1940 respectiv 1950, administrațiile Truman și Eisenhower au devenit din ce în ce mai preocupate de faptul că puterile europene și-au pierdut coloniile sau le-au acordat independeță, iar părțile comuniste soviet ar putea să obțină putere în noile state. Acest lucru ar putea servi la schimbarea echilibrului international de putere în favoarea Uniunii Sovietice și va elimina accesul la resursele economice ale aliaților din SUA. Evenimente precum lupta indoneziană pentru independența față de Țările de Jos (1945-1950), războiul vietnamez împotriva Franței (1945-1954) și preluările socialiste naționaliste și pretense ale Egiptului (1952) au servit la consolidarea acestor temeri, chiar dacă noile guerse s-au legat direct de Uniunea Sovietică. Astfel, Statele Unite a folosit pachete de ajutor, asisteță tehnică șî uneori chiar intervențîe militarăpentru a îcuraja națiunile nou-independente din Lumea a treia să adopte guverne aliante la Occident. Uniunea Sovietică a desfășurat tactici similar într-un effort de a încuraja noi națîune să adere la blocul communist și a încercat să convingă țările nou decolonizate că comunismul era o ideologie economică și politică intrinsecă non-imperialistă. Multe dintre noile națiuni s-au opus preiunii de a se atrage în Războiul Rece, alăturându-se “mișcării nealiniate”, care s-a format după conferința de la Bandug din 1955 si s-a axat pe dezvolatera internă. CONCLUZIE În concluzie noile națiuni independente care au apărut în anii 1950 și 1960 au devenit un factor important în schimbarea echilibrului puterii în cadrul Națiunilor Unite. În 1946, in Statele Unite existau 35 de state membre; pe măsură ce noile națiuni independete din “lumea a treia” s-au alăturat organizației, până în 1970, numarul membrilor s-a umflat la 127. Noile natiuni au împins ONU să accepte rezoluții penru independeța statelor colonial și să creeze o comisie specialăprivind colonialismul, demostrând că, desi unele națiuni au continuat să lupte pentru independeță, în ochii comunității internaționale, epoca colonial se încheia. Așadar după lupte îndelungate pe o perioadă de aproximativ 20 de ani, fostele colonii imperiale și-au căpătat independeța reușind să scape rând pe rând de sub jugul occidentalilor prin căi diferite, decolonizarea jucând totodată un rol primordial în plan politico-social, dar a influențat enorm Războiul Rece deschizând astfel noi ere.

PAGE 5

Bibliografie: 1. 2. 3. 4. 5.

https://en.wikipedia.org/wiki/Decolonization http://www.did-clio.net/deco/decolonizare_nationalism.php https://2001-2009.state.gov/r/pa/ho/time/cwr/98782.htm https://chssp.ucdavis.edu/cww2-decolonization-with-cuba-1.pdf https://scholarworks.bgsu.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1048& context=africana_studies_conf

PAGE 6