Dante Alighieri 21. Cantul Xxi

CANTUL XXI Cercul al optulea: Bolgia a cincea. Cei care îşi însuşesc bunul obştesc. Ameninţările diavolilor. Umorul dantesc.

Astfel, din punte'-n punte povestind de câte toate-i de prisos2 să spun, ajuns-am sus pe-un pod; şi poposind, am cercetat lăcaşul de surghiun şi zvonul surd de plâns şi de durere; negru-l găsii ca fundul de ceaun. Cum fierbe la Veneţia3 pe şantiere în miezul iernii smoala pe cărbuni ca să lipească luntri ori galere pe drumuri lungi crăpate de furtuni şi care dreg şi care-astup cu spargă4 şampana moştenită din străbuni5, care la pupă ori la proră-aleargă, cârpeşte pânze, vâsle noi îşi scoate ori funii răsuceşte la catargă, aşa şi-aici prin har ceresc6 clocoate o smoală lipicioasă bulbucind, ce năclăie străfundurile toate. Vedeam în ea băşicile dospind, dar altceva nimic decât catran ce se umfla şi recădea pufnind. Şi-n timp ce-astfel nesăţios priveam, Virgil strigând: „Fereşte7 sub arcadă!" mă trase lângă el de unde stăm. 107 Cum cel ce vrea cu dinadins să vadă un lucru nou, dar înfricat apoi nu prea cutează într-un loc să şadă, aşa şi eu, privind din mers-napoi, văzui un drac8 venind în fuga mare şi hăulind pe punte după noi. Cumplit era la chip şi-nfăţişare cum se-apropia ca să ne poată-ajunge, cu-ntinse-aripi şi iute de picioare. Culcat pe-un umăr ce părea că-mpunge, ducea un duh şi mi-l strângea-n lăboi de-ai fi crezut că-i gata-gata a-l frânge. „Hei, fraţilor, strigă de lângă noi, pe ăst fruntaş adus din sfânta Zită9 să-l daţi10 la fund, că eu mă-ntorc-napoi în urbea sfintei", de pungaşi ticsită: numai Bonturo12 e cinstit, căci toţi fac da din nun când vorba li-e plătită." Zvârli14 degrabă-n smoală pe pohoţ şi-apoi fugi cum n-am văzut vreodată dulău să se repeadă după hoţ. Duhul pieri ca să se-ntoarcă-ndată cu spata-n sus15, dar diavolii: „Să ştii, răcneau, c-aici icoane nu se-arată şi nu ca-n Serchio16 va să-noţi aci: de vrei să scapi de-mbârligata gheară, la faţa apei nu-ncerca să vii." Cu zeci de căngi apoi îl sfârtecară, zicându-i: „Jocul, dacă poţi, sub smoală şi-ascunde-te de vrei să ieşi afară!" 108 Aidoma17 şi bucătarii-şi scoală rândaşii ca să-ndese cu ţepuşa slănina-n zeama care fierbe-n oală. „Ca nu cumva să-ţi dea de urmă-acuşa, grăi Virgil, te-ascunde după-un stei, şi-ascuns rămâi, cât timp ne strâng cu uşa. Să nu te temi de s-or vădi mişei cu-a mea făptură; le cunosc eu soiul căci şi-alteori18 m-am războit cu ei." Trecu pe punte-apoi şi când şuvoiul ceilalte văi i se-arătă şi răii19, trebuinţă-i fu să-şi întărească boiul. Cum sar şi latră ca turbaţi dulăii la cerşetor când poarta stă s-o-mpingă, la fel văzui ţâşnind din fundul văii mulţimi de draci şi toţi dădeau să-ntingă ţăpuşele spre el, dar drept răspuns Virgil le spuse: „Nimeni să m-atingă! Nu vă pripiţi, ci vie-ntâi un uns20 să-i spun ce am de spus şi-abia apoi să ţineţi sfat de-s vrednic de străpuns." Strigară dracii: „Meargă Codârloi21!" şi dintre ei se smulse-atunci năpastă un drac grăind: „Ce naiba vrei cu noi?" Şi-atunci Virgil: „Crezi oare, minte proastă, c-am coborât trecând de pragul porţii, la adăpost de vrăjmăşia voastră, fără-ajutorul cerului şi-al sorţii? Ne lasă drum, căci Cel-de-sus voieşte22 să duc un viu prin tainiţele morţii." 109 Răzbită-i fu trufia-atunci fireşte şi, lepădând ţepuşa jos, cu pică: „Lăsaţi-l!" auzii că porunceşte. Grăi maestru-atuncea: „Te ridică de unde stai a-una cu pământul23 ascuns pe jos şi vino fără frică." Pornii grăbit când i-auzii cuvântul, dar tartaroţii alungiră paşii, încât crezui că nu-şi ţin legământul24. La fel cu mine25 tresăriră-arcaşii când dând să iasă din Caprona lor văzură-n jur puzderie vrăjmaşii. Tot trupul mi-l lipii de-nvăţător, dar nu puteam privirea să-mi desprind de chipul lor de rău prevestitor. Ţinteau spre mine furcile rânjind şi „Să-l ating?" strigă un drac turbat, iar ceilalţi: „Dă-i!" urlau, privind cu jind. Ci tartorul care ţinuse sfat cu domnul meu se răsuci grăbit şi „Staţi domol!" le spuse înciudat. Iar nouă-apoi: „Cărarea ce-aţi pornit nu duce jos; degeaba-i daţi târcoale, căci puntea şasea-n fund s-a năruit. Dar dacă totuşi vă-ndemnaţi Ia cale, pe malul râpei vă porniţi oricum, căci altă punte26 vă va duce-n vale. Chiar ieri27, cinci ore mai târziu c-acum

o mie două sute şaizeci şase de ani s-au strâns de când s-a frânt în drum. 110 Trimit cu voi vreo câţiva draci cu coase ca să-i atingă pe nişte mişei niţel: dar n-o s-aveţi a trage voi ponoase. Hei, Zbate Aripi, ieşi cu Farfarel, prinse-a răcni, şi tu, Căţoi, te-arată, vă mâie Barbă-creaţă la măcel. Hai, Libicoane, mişcă, Forforoată, sai, Rât-de-porc, Drăcilă, Gheare-ntinde, şi tu Roşcate, hai, ieşiţi din gloată. Păziţi cuprinsul văii clocotinde şi-i duceţi teferi pe-ăştia doi prin schei, pe puntea care-ntreg străfundu-l prinde." „Ce văd, maestre? S-o pornim, de vrei, mai bine singuri28, zis-am drept răspuns, căci bucuros m-aş lepăda de ei. Tu, care29 pururi toate le-ai pătruns, nu vezi că mă pândesc a bună seamă şi că spre noi rânjesc cu gând ascuns?" „Rânjească, de poftesc, nu-ţi fie teamă, grăi Virgil30, căci nu spre noi ei cată, ci către cei ce clocotesc în zeamă." Cotiră-atunci la stânga dracii roată şi spre fruntaş văzui că toţi se-ntoarnă şi-un sfârc de limbă printre dinţi iarată, drept care31 el făcu din curu-i goarnă. 111