Curs 7 - Raporturi Dintre Cauzalitate Si Final It Ate

Raporturi dintre cauzalitate si finalitate Finalismul a interpretat finalitatea ca fiind de esenţă supranturală iar determinismul mecanicist nu recunoaşte un asemenea fenomen pentru ca îl consideră incompatibil cu relaţia cauzală obiectivă . Cu timpul însă , finalitatea n-a mai putut fi exclusă din înţelegerea unor fenomene ; unele ştiinţe precum biologia , psihologia , ştiinţele sociale , trebuind să ţină seama de ea ca fiind un fenomen real . Determinismul pobabilistic care s-a impus treptat in ştiinţă şi în filosofie a rezolvat presupusa antinomie dintre cauzalitate si finalitate , considerând-o şi pe aceasta din urmă la o formă specifică de cauzalitate . În primul rând înţelegerea şi explicarea fenomenelor umane si sociale cereau luarea în considerare a scopurilor urmarite de oameni în procesul muncii şi în întreaga lor activitate care sunt o formă specifică de finalitate . Conştiinţa l-a diferenţiat însă pe om , scopul fiind celula acesteia . Tot omul este cel care a introdus succesiunea de finalitaţi şi în maşinile complexe , făurite de el sub forma programului prevăzut in funcţionarea lor . Conexiunile inverse proprii sistemelor cibernetice ne dezvăluie schema logică a finalităţii . Finalitatea nu mai are astfel nimic comun cu supranaturalul si cu predestinarea , ci este vorba de autodeterminare specifică sistemelor vii si socio-umane . Destinul ni-l făurim fiecare atunci când dobândim prin educaţie simţul valorilor şi acţionam conform lor , dar şi pentru îmbogăţirea acestora . Destinul e deci legat de om ca fiinţă capabilă de creaţie , el nu e prescris , cum se spunea adeseori , el este scris pe măsură ce se împlineşte . Destinul nu e decât viitorul pe care ni-l făurim fiecare şi toţi împreună , dar care nu e înscris nicăieri . Categoria de lege Legea e un raport general , necesar , esenţial între fenomene sau între laturile interne ale acestora . Dacă principiul cauzalitătii răspunde la întrebarea “De ce?” , legile ne arată mai ales cum se produc şi cum evoluează fenomenele. Scopul ştiinţei nu e numai de a explica , cauzele fenomenelor , ci şi de a descoperi si formula legile . Legile diferă în primul rând prin gradul de generalitate şi de aplicabilitate , unele fiind universale sau cu o arie foarte extinsă . Legile fizice şi chimice au o arie mai largă de acţiune decât cele biologice , iar acestea sunt mult mai generale decât legile sociale . Legile dinamice actionează la nivelul fiecărui caz în parte ; astfel de legi sunt cele ale mecanicii newtoniene . Raportul dintre necesitate si întâmplare Necesar – e ceea ce nu are si nu poate avea alternativa , ceea nu poate să nu fie sau e imposibil să nu fie . Întâmplător – ceea ce e posibil sa fie , dar şi să nu fie , adică ceea ce are alternative. Necesitatea se referă la relaţii relativ constante si repetabile dintre fenomene . Legea este principala formă a necesitaţii in ştiinţă . Dimpotrivă , întâmplarea se referă la raporturi variabile , fluctuante , care nu sunt constante şi irepetibile între fenomene . Întâmplarea este strâns legată de însuşirile individuale , esenţiale , fenomenale ale proceselor şi mai ales de caracteristicile structurale ale unor fenomene de masă .

Ştiinţa contemporana pune in evidenţă relativitatea distincţiei dintre necesar si întâmplător , dintre necesitate si hazard , ele trecând unul în altul , completându-se reciproc , formând o adevarată buclă ce se închide . Posibilitatea si probabilitatea În evoluţia si dezvoltarea lor , fenomenele parcurg diferite etape , trecând de la starea de posibilitate si potenţialitate la cea de realitate . Posibilitatea se referă la stările virtuale ale unui sistem . Pâna la efectul care urmează să se produca cu necesitate in urma acţiunii cauzei va rămâne doar o simplă posibilitate , dacă sunt întrunite si anumite condiţii care favorizeaza si declanşază producerea lui . Viitorul însuşi constituie o suma de posibilităţi şi virtualităţi din care se realizeaza numai una si anume cea care are cele mai multe şanse şi pe care o ajută să se realizeze atât condiţiile interne si externe favorabile dar şi optiunea , voinţa si acţunea umana , când este vorba de fenomene sociale şi acţiuni ale omului . Putem afirma că omul este fiinţa care sta cel mai mult sub semnul posibilului , şi deci al incertitudinii .