Object snap – se referă la o funcţie prin care cursorul în cruce este obligat să sară exact la un anumit punct sau la un obiect existent. Unul din avantajele principale ale utilizării acestei metode este acela că nu trebuie să alegem cu exactitate un punct. Modurile object snap se pot selecta şi din meniul cursor, ţinând apăsată tasta SHIFT în timp ce se utilizează butonul din dreapta al mousului. Meniul cursor apare în poziţia în care se găseşte cursorul în cruce. ENDpoint – selectează punctul final al unui obiect; MIDpoint – selectează mijlocul unei drepte sau arc de cerc; INTersection – cursorul sare în punctul de intersecţie a două obiecte; Acest mod permite fixarea şi pe un punct de intersecţie imaginar ( în cazul in care intersecţia ar exista dacă obiectele ar fi extinse ) PERpendicular – se utilizează atunci când este necesar să se traseze o dreaptă perpendiculară pe obiectul selectat; TANgent – se localizează punctele de tangenţă pe arce sau pe cercuri ; NEArest – se poate fixa cursorul pe o dreaptă, un cerc, arc sau alt obiect care este cel mai apropiat de centrul cutiei cursorului; FROm – aceasta permite să se utilizeze orice poziţie de pe ecran ca bază pentru introducerea coordonatelor relative;
Sistemul de coordonate Sistem de coordonate utilizator – UCS – pictograma indică originea sistemului de axe. Introducerea coordonatelor absolute: sistemul de coordonate absolute localizează toate punctele în funcţie de originea care se presupune a fi : 0,0,0 . Introducerea coordonatelor relative: coordonatele relative se utilizează pentru a localiza punctele în funcţie de punctul anterior şi nu de origine. Coordonatele relative sunt introduse precedate de @, de ex. @6,3 . Introducerea coordonatelor polare: coordonatele polare pot fi definite ca distanţa şi unghiul faţă de un punct specificat. În mod prestabilit programul măsoară unghiurile în sens invers al acelor de ceasornic, cu unghiul 0 în lungul axei x. Introducerea coordonatelor polare absolute: pentru a desemna o coordonată polară absolută se introduce mai întâi distanţa şi apoi unghiul. Toate coordonatele polare absolute se măsoară din punctul de origine.
Introducerea coordonatelor polare relative: aceste coordonate se măsoară în funcţie de ultimul punct introdus sub forma unei distanţe şi a unui unghi. Pentru a se specifica coordonata polară se precede distanţa şi unghiul de simbolul @. Desenarea liniilor Line : comanda poate fi accesată cu pictograma Line din bara cu instrumente Draw, cu comanda Line din meniu sau de la tastatură. După apelarea comenzii apare următorul dialog: _line Specify first point: Specify next point or [Undo]: Specify next point or [Undo]: Specify next point or [Close/Undo]: Opţiunea c :( close ) se închide poligonul u : ( undo ) înlătură linia desenată anterior. Desenarea figurilor geometrice fundamentale Desenarea dreptunghiurilor Comanda Rectangle : prin această comandă se creează un dreptunghi, şi este necesar să se selecteze primul colţ şi colţul opus. Programul îl consideră ca fiind un singur obiect, numit polilinie. Pentru a se modifica el trebuie descompus cu comanda Explode sau cu Modify→Polyline . Desenarea cercurilor Comanda Circle : Programul oferă următoarele posibilităţi de desenare a unui cerc: Center, Radius ( centru, rază ): se specifică întâi centru şi apoi raza cercului; Center, Diameter ( centru, diametru): se specifică întâi centru şi apoi diametrul cercului; 2 Points ( 2 puncte ): se specifică cele două puncte care definesc diametrul cercului; 3 Points ( 3 puncte ):se definesc trei puncte de pe circumferinţa cercului; Tangent, Tangent, Radius ( tangentă, tangentă, rază ): se specifică două obiecte care vor fi tangente la cerc şi raza cercului; Tangent, Tangent, Tangent ( tangentă, tangentă, tangentă ): se specifică trei obiecte care vor fi tangente la cerc; Desenarea arcelor Comanda Arc : Programul oferă următoarele posibilităţi de desenare a unui arc de cerc: 3 Points : se desenează un arc de cerc prin trei puncte, care trebuie introduse în ordine, atât în sensul acelor de ceasornic cât şi invers;
Start, Center, End : în momentul în care se selectează punctul de început şi centrul se selectează raza. Punctul de sfârşit furnizează lungimea arcului de cerc. Start, Center, Angle : se selectează punctul de început şi centrul care vor defini raza arcului. Unghiul pozitiv va desena un cerc în sens trigonometric şi invers. Start, Center, Length : Cuvântul length se referă la lungimea corzii. O coardă este un segment de dreaptă care uneşte două puncte pe un arc. Start, End, Angle : Unghiul inclus se referă la unghiul ocupat de arc. Start, End, Radius : Se introduce valoarea razei arcului definit de inceputul şi sfârşitul său. Start, End, Direction : Direcţia se referă la direcţia de rotaţie a arcului, în grade. Distanţa dintre punctul de început şi de sfârşit al arcului şi numărul de grade determină poziţia şi mărimea acestuia. Center, Start, End : Este o variantă pentru Start, Center, End utilizată atunci când este mai uşor să se descrie arcul începând cu poziţia punctului de centru. Center, Start, Angle : Este o variantă pentru Start, Center, Angle utilizată atunci când este mai uşor să se descrie arcul începând cu poziţia punctului de centru. Center, Start, Length : Este o variantă pentru Start, Center, Length utilizată atunci când este mai uşor să se descrie arcul începând cu poziţia punctului de centru. Continue : Se poate continua un arc din cel desenat anterior. Atunci când folosiţi această metodă, fiecare arc tangent la arcul anterior. Punctul de început şi direcţia sunt identice cu punctul de sfârşit şi direcţia arcului sau dreptei anterioare. Desenarea poligoanelor Poligomul este o figură închisă mărginită de trei sau mai multe segmente de dreaptă. Se pot desena poligoane de tip regulat. Un poligon desenat este o polilinie închisă şi de aceea este considerat un obiect. El nu se poate modifica decât după descompunerea în părţi componente. Comanda poligon permite crearea unei figuri cu până la 1024 de laturi. Comanda Polygon : Pentru cazul în care se specifică centrul cercului în care este înscris poligonul instrucţiunile sunt: _polygon Enter number of sides <4>: 4 Specify center of polygon or [Edge]: Enter an option [Inscribed in circle/Circumscribed about circle] : i Specify radius of circle: Pentru cazul în care un colţ al acestuia trece print-un punct oarecare instrucţiunile sunt: _polygon Enter number of sides <4>: Specify center of polygon or [Edge]: e Specify first endpoint of edge: Specify second endpoint of edge: Utilizarea poliliniilor Poliliniile sunt cele mai versatile obiecte din AutoCAD. Ele pot înlocui obiectele de bază ( linii, arce, etc ).
Comanda Pline : Pentru o polilinie formată din trei linii instrucţiunile sunt: _pline Specify start point: Current line-width is 0.0000 Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]:c Opţiunile comenzii Pline Close – această opţiune închide automat polilinia, conectând ultimul punct de capăt selectat, la primul punct, apoi se închide comanda. Halfwidth – se specifică jumătatea din grosimea totală a poliniei ( dacă nu se specifică o valoare aceasta este 0). Programul cere să se specifice jumătate din grosimea de început şi de sfârşit. Length – se specifică lungimea următorului segment de dreaptă şi îl desenează pe aceeaşi direcţie cu cel anterior. Undo – se şterge ultimul segment desenat. Width – se permite să desenaţi polilinii late. Practic opţiunile halfwidth şi width au acelaşi efect. Diferenţa constă în faptul că în ultimul caz nu se dublează valoarea introdusă. Arc – Comanda de desenare a unei polilinii sub formă de Arc este: _pline Specify start point: Current line-width is 0.0000 Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]: a Specify endpoint of arc or [Angle/CEnter/CLose/Direction/Halfwidth/Line/Radius/Second pt/Undo/Width]: Opţiunile sunt: CEnter – se creează un segment de arc pentru o polilinie prin precizarea centrului; Direction – se permite modificarea direcţiei spre care va porni arcul, prin selectarea unui punct pe direcţia dorită; Radius – se desenează un arc prin precizarea razei acestuia; Second pt – se desenează un arc prin trei puncte; Desenarea poliliniilor de contur Este un instrument care permite să se creeze o regiune închisă sau o polilinie, dintr/un număr de obiecte separate. Una dintre utilizările comenzii este idendificarea unei zone delimitate de obiecte neregulate, inclusiv curbe. După identicare, polilinia rezultată poate fi afişată sau poate sta la baza calculului ariei sau perimetrului, cu comanda Tools→Inquiry→Area .
Comanda Boundary Comenzile pentru desenarea unei regiuni şi calculul ariei şi a perimetrului sunt: _boundary Select internal point: Selecting everything... Selecting everything visible... Analyzing the selected data... Analyzing internal islands... Select internal point: 1 loop extracted. 1 Region created. BOUNDARY created 1 region Command: AREA Specify first corner point or [Object/Add/Subtract]: o Select objects: Area = 4849.4631, Perimeter = 269.5126