Cum Sa-ti Gasesti Iubirea Vietii 1

  • May 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Cum Sa-ti Gasesti Iubirea Vietii 1 as PDF for free.

More details

  • Words: 4,048
  • Pages: 8
Cum sa-ti gasesti iubirea vietii de Richard Krejcir Cum sa-ti gasesti iubirea vietii Partea 1 Pregatirea mariajului in care sa ai atitudinea si mentalitatea corecta Toti ne dorim iubirea si cautam compania care sa umple golul care credem ca-l avem in viata. Pentru unii dintre cei necasatoriti acesta reprezinta impulsul dominant al vietii lor, asa cum a fost odata si pentru mine. Dar pentru noi ca si crestini, scopul principal al vietii inseamna sa-i slujim lui Dumnezeu si sa-l glorificam, sa implinim chemarea destinului pe care El ni l-a harazit. Asta se traduce in cine suntem si cum ar trebui sa fim. Lucrul acesta este valabil in domeniul relatiilor si in gasirea iubirii vietii noastre. Asa ca avem nevoie sa aflam ce plan are Dumnezeu pentru aceste relatii si apoi sa-l respectam. Pare simplu la prima vedere si chiar este. Necazul este ca din cauza dorintelor pe care noi le avem si a obiceiurilor noastre culturale am pierdut din vedere acel plan al lui Dumnezeu. Modelul actual al iesitului impreuna aplicat de majoritate, incepand de la adolescenti la adultii mai avansati in varsta, este in cel mai bun caz ineficient, iar in cel mai rau de-a dreptul periculos. Traditiile "dating-ului" nostru produc o rata de peste 50% divorturi, atat in lumea seculara cat si in biserica. Iar mariajele care rezista unite sunt in mare masura dificile si disfunctionale, astfel ca ceva este fara indoiala gresit aici. Vreau acum sa evidentiez ca ceea ce voi scrie aici nu le va placea multora deoarece va fi opusul conceptiilor si al experientei populare. Cu toate acestea, indiferent ce credem noi despre ceva, s-ar cuveni sa cautam sa urmam modelul lasat de Dumnezeu. In plus, avem nevoie sa urmam acel model fiindca este calea sigura spre implinirea si fericirea noastra. In acelasi timp, intentia mea de aici nu este sa va stric ziua sau sa va fac sa renuntati la relatia curenta. Poate doar sa va dati un pas in urma, sa cercetati Cuvantul si apoi sa decideti ce vi se potriveste mai bine. Doar facand asa veti intretine relatia care se cuvine si veti avea parte de toate oportunitatile vietii, de bucuriile ei complete. Scopul meu din acest articol este de a pune in perspectiva principiile biblice care sa te ajute sa decizi ce este bine sau gresit in gasirea iubirii. Daca insa esti deja familist, vei avea si tu ocazia sa privesti la ce-ai facut gresit si apoi sa corectezi debarasandu-te de eventuale conceptii eronate sau de un comportament gresit. Ce nu incerc sa fac este sa formulez doar un set de reguli, niste "ai voie" sau "nu ai voie". Regulile sunt exact acel lucru impotriva caruia incapatanarea si firea noastra se vor lupta, vor respinge si sfida. De aceea, voi expune ratiunile gasite pentru ca voi singuri sa le cantariti atent, voi examina Scriptura ca voi sa ajungeti la o perceptie mai buna a ce inseamna relatia sexuala, burlacia, sau aventura, apoi sa stiti cum sa intemeiati niste relatii proprii crestinului, relatii care sa reziste o viata, incluzand atingerea acelui deziderat al gasirii "iubirii" vietii tale.

Eu unul nu m-am trezit intr-o buna zi ca sunt casatorit! Majoritatea vietii de adult mi-am petrecut-o necasatorit si nefericit, nutrind ideea ca doar o sotie imi va aduce fericire. Doar atunci cand am descoperit ca trebuie sa ma multumesc cum sunt si cu relatia mea cu El, Dumnezeu mi-a scos in cale iubirea vietii mele. Asa ca dupa ani de zile in care n-am priceput cum sta treaba, ani in care eu eram cel care-i invata pe cei necasatoriti cum sa se poarte, m-am prins in cele din urma. Asa ca am niste sfaturi sa va dau! Primul lucru pe care trebuie sa-l intelegeti este ca lui Dumnezeu chiar ii pasa si ca are un plan pentru tine, desi tu poate nu-l distingi pe moment. De aceea, fiti intelepti in alegerea partenerului vostru. Studiati Cuvantul, urmariti intelepciunea, fiti prudenti, si incredeti-va in puterea Domnului! Aceste lucruri nu va sunt date din intamplare, ci ele vin in urma cunoasterii si ascultarii lui Hristos (Proverbe 12:4; 28:20; 31:10). Iar telul in gasirea iubirii vietii tale sa devina a demonstra un devotament si o ascultare fara rezerve fata de Domnul Isus Hristos. El sa fie Domnul, adica stapan in toate domeniile vietii tale. Asta inseamna ca viata ta sa reflecte gloria lui Dumnezeu si sa slujeasca de exemplu intr-o lume de rele si tentatii. Sa fii in stare sa iei hotarari sanatoase si intelepte fiindca Domnul, cu ajutorul Cuvantului si al Duhului Sau, iti este sfatuitorul, nu mas-media, prietenii, patimile tale sau sa faci doar ceea ce sentimentele dicteaza. Vei fi in stare sa discerni cine ti se potriveste, iar deciziile gresite nu vor caracteriza viata ta decat daca te aventurezi deliberat in chin si mizerie. Daca insa esti implicat emotional de mai mult timp intr-o relatie cu cineva, sau tocmai ai cunoscut persoana visurilor tale nu inseamna ca trebuie sa te casatoresti imediat cu acel om. Casatoria este o relatie minunata si extraordinara incheiata exact cu acea persoana pe care Dumnezeu ti-a pregatit-o dinainte, iar o relatie buna va aduce glorie lui Dumnezeu si va oglindi legatura existenta dintre Isus si Mireasa Lui, Biserica (Efeseni 5:23-32). La urma urmei, cat de greu poate fi sa-ti gasesti iubirea vietii, sa te bucuri de o relatie intima si serioasa cu cineva? Pentru multi aceasta ramane totusi problema numarul unu a vietii! Sa realizam totusi ca in zilele noastre multi raman necasatoriti, fie datorita cultivarii unei cariere, de teama responsabilitatii, fie din cauza unui stil de viata excesiv de petrecaret, sau poate provin dintr-o familie divortata si nu vor sa treaca si ei prin ce-au trecut parintii lor. Pentru acestia intervine un moment cand observa ca ceasul lor biologic bate ora 12 si brusc incep sa se simta singuri si parasiti. Dupa ce la 20 de ani s-au dovedit prea ocupati sau prea pretentiosi cu privire la un eventual partener, vine varsta de 30 cand ii apuca disperarea. Atunci se aleg cu relatii nefericite care nu se potrivesc cu ceea ce Dumnezeu le-ar fi dat. Atunci care ar fi calitatile pe care sa le cautam la un partener de suflet? Ce ar trebui sa evitam la acela si cum descoperim dragostea care tine o viata? Inseamna oare a fi doar norocos sau a te gasi in momentul potrivit la locul potrivit? Se poate ca cineva sa-ti "fure" iubitul, sau sa-ti "fure" iubita? Oare chiar ii pasa lui Dumnezeu cu adevarat si ti-a "rezervat" acea persoana deosebita de care tu ai nevoie? Cum afli asta?

Ce ar trebui atunci sa facem, la ce ar trebui sa ne gandim si ce sa evitam? Pentru aflarea raspunsurilor haideti sa patrundem in Cuvantul scump al lui Dumnezeu si sa examinam atent Scripturile pentru a afla voia Lui. Deci... Ce invata Biblia despre sex si celibat? 1. Intoarcere la Dumnezeu si confesiune (Romani 12:1-3, 2Corinteni 5:9-11, Coloseni 1:10, 1Tesaloniceni 4:1-2). In primul rand, trebuie sa-mi recunosc propria mea natura pacatoasa. Intreaga omenire este despartita de Dumnezeu si ca prin urmare noi oamenii suntem stricati atat in gandire cat si in purtare, si pana ce harul lui Dumnezeu nu se revarsa asupra noastra iar efectul lui asupra vietilor noastre este demonstrat si accentuat, vom continua sa gresim. Natura noastra pacatoasa are o influenta directa asupra optiunilor noastre sexuale si a gasirii unei iubirii adevarate. De aceea, fiecare avem nevoie sa fim serios angajati intr-o constanta marturisire a acestui aspect al vietii noastre. Cuvantul din Noul Testament tradus ca "pofta" provine din grecescul "epiphemaho" care se refera la o dorinta sexuala devianta, la o fantezie sau o intentie de aceeasi natura. Imaginati-va acum cat de ofensati au fost "impostorii" acei piosi, liderii religiosi ai vremii cand Isus le-a spus in fata ca au o "problema" cu puritatea sexuala! Iar Isus nu-i indemna, "acum daca ati comis adulter in inima voastra, puteti foarte bine sa-l savarsiti si fizic, fiindca este unul si acelasi lucru!" Nu, ci El dorea sa arate ca adulterul se caracterizeaza prin tot ce este gresit in pofta inimii, la care se mai adauga o seama de alte pacate cum ar fi inselarea celuilalt, tradarea, incalcarea cuvantului, distrugerea familiei, etc. Cu alte cuvinte, Isus spune: daca crezi ca esti perfect din punct de vedere sexual si nu ai nevoie de pocainta fiindca ai evitat comiterea fizica a adulterului, mai gandeste-te! El inseamna mult mai mult de atat. Este un pacat complex care implica o gandire eronata si care duce la fapte gresite. In final, a cui sexualitate a fost denaturata de intrarea pacatului in lume? A tuturora! Ca prin urmare, trebuie sa luam hotararea de a recunoaste natura noastra pacatoasa si de a fi gata sa ne confesam pacatul si sa ne caim de el, care inseamna sa nu-l mai facem. Mai consta din a gasi pe cineva care sa te traga la raspundere, iar tu sa-ti marturisesti pacatele lui Dumnezeu. Atunci cand nu dam socoteala pentru noi, suntem complet liberi sa pacatuim, atragand asupra noastra dezastre fizice si sociale. Ne vom scufunda in pornografie, in flirt, vom cunoaste pofte nestapanite si gelozii, apoi vom trece la experiente sexuale si ulterior vom ajunge la adictie sexuala. Ne vom trada sotul, sotia, pe Domnul, chiar vom contracta o boala si vom muri! Totul poate incepe de la a citi o revista proasta, sau a intra intr-o camera de hotel cu cine nu trebuie. In schimb, a trai o viata disciplinata de crestin inseamna a cauta sa afli voia Domnului si a-l glorifica. 2. Dumnezeu a inventat sexele (Geneza, cap.2, Matei 19:4). Trebuie sa-mi dau seama, sa accept, chiar sa ma arat recunoscator ca Dumnezeu m-a inzestrat cu sexualitate. Ne-am nascut cu organe, trasaturi fizice si conceptii care sunt specific masculine sau feminine. In Matei 19:4 ni se spune ca la un moment dat Isus a intrebat: "Oare n-ati citit ca Ziditorul, de la inceput i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca...?". Cu alte cuvinte El, "nu se

stie oare ca Dumnezeu i-a facut pe oameni parte barbateasca si parte femeiasca? Nu pricepeti ca Dumnezeu a inventat sexele?" Cand Dumnezeu a adus-o pe Eva la Adam, acesta nu a reactionat spunand "sunt convins ca are o personalitate minunata". Va amintiti ce-a spus el atunci? "Ea este os din oasele mele si carne din carnea mea" (Gen.2:23). In jargon modern acest lucru poate s-ar traduce sub forma, "super Doamne!". De aceea fii multumitor pentru darul lui Dumnezeu si pentru cum te-a facut. Trebuie sa ajungem in stare sa spunem, "multumim Doamne pentru ca ne-ai inzestrat cu un trup. Multumim pentru ca ne-ai dat puterea de a deveni una prin legamantul casatoriei". Desigur, acest lucru nu inseamna deloc sa facem ce dorim cu trupurile noastre fiindca Dumnezeu de la bun inceput a hotarat ca relatia sexuala sa fie rezervata institutiei casatoriei! Daca insa ai fost o victima a abuzului, a incestului, sau suferi de vreo alta trauma (si nu poti sa te arati multumitor), va trebui sa apelezi la un ajutor autorizat venit din partea unui pastor crestin sau consilier. Daca n-o faci, durerea ta nu va disparea si risti sa-ti cari respectivul "bagaj" intr-o posibila casnicie. 3. Dumnezeu nu este impotriva sexului (Cantarea Cantarilor, Matei 5:27). Asa cum deja am afirmat, El l-a creat! Dumnezeu este insa impotriva abuzarii si denaturarii lui. In Predica de pe munte Isus face niste afirmatii foarte raspicate cu privire la ce inseamna sa fii curat din punct de vedere sexual. Acele cuvinte ale Sale ar trebui sa ne vina imediat in minte ori de cate ori cautam sa aflam care este planul lui Dumnezeu si cine ar fi partenerul nostru potrivit. Daca nu, atunci ne aventuram pe o cale plina de hartoape, una presarata de conflicte si certuri, consfintiind o legatura care mai degraba va fi un rod al pacatului decat unul al sfinteniei. Sigur ca si in acest caz Dumnezeu poate aduce vindecare si poate ierta, chiar poate sa repare situatia in favoarea ta. Cu toate acestea, drumul drept ti-ar fi fost mult mai bun si mai placut, fiind crutat de necazul si durerea care te vor chinui nu doar pe tine ci si pe toti din jurul tau pentru multe generatii la rand. Doresc acum sa enumar cinci decizii ce sunt derivate din invatatura lui Isus, niste angajamente personale care sa ne ajute sa atingem neprihanirea in domeniul puritatii sexuale si sa produca in noi intelepciunea necesara pentru luarea hotararilor cuvenite in vietile noastre. 4. Pazeste standardele lui Dumnezeu (Rut 4:10; 1Petru 3:7-12). 1Tesaloniceni 4:3 ne declara ca, "voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra: sa va feriti de curvie (mai modern spus, de imoralitatea sexuala!)". Asta inseamna ca relatia sexuala trebuie rezervata pentru conditia permanenta si irevocabila a casatoriei. Astfel ca Dumnezeu a intentionat ca relatia sexuala sa intervina intre sotul si sotia care s-au daruit definitiv unul celuilalt deoarece doar in contextul unui angajament stabil intimitatea cuiva se poate exprima real, sincer si la adapost. Acolo unde insa intervine intimitatea fizica in lipsa acelui angajament permanent si statornic, durerea rezultata il va afecta pe Dumnezeu, pe tine, si chiar pe un viitor sot, sau o viitoare sotie! De aceea, ia hotararea aceasta mai inainte de a ajunge in situatia in care sa fii "ispitit", pentru ca atunci va fi prea tarziu. Nu-i vei rezista! In societatea asta usurinta cu care se incalca voia lui Dumnezeu este atat de mare incat tu trebuie sa fii hotarat mai inainte de a fi pus in situatia de a o incalca la randul tau. 5. Investeste intr-un viitor mariaj al tau (1Corinteni 7:3-4; Efeseni 5:25-33). Va trebui sa poti sa-ti cinstesti viitoarea sotie, sau viitorul tau sot. Chiar daca mai pot trece multi

ani pana sa te casatoresti, ce anume faci acum iti va afecta in timp calitatea relatiei cu sotul sau sotia ta. Chiar daca nu l-ai cunoscut, sau nu ai cunoscut-o inca, asigura-te sa poti sa-i slujesti acestui viitor partener al tau de casnicie si sa-i oferi dragoste pe toata linia si durata casniciei voastre, inclusiv in relatia fizica si crezurile voastre. "Barbatul sa-si implineasca fata de nevasta datoria de sot, si tot asa sa faca si nevasta fata de barbat. Nevasta nu este stapana pe trupul ei, ci barbatul. Tot astfel, nici barbatul nu este stapan peste trupul lui, ci nevasta." Aceste cuvinte sunt minunate deoarece afirma ca satisfactia sexuala isi atinge implinirea doar in contextul casatoriei dintre un barbat si o femeie. Dumnezeu a hotarat asa si considera aceasta implinire atat de importanta incat o numeste de fapt, "datorie". In consecinta, ia hotararea de a investi in implinirea maxima a unui posibil mariaj al tau (in viitoare ta casnicie!). Daca n-o faci, iti tradezi propriul interes si ignori ce are mai bun sa-ti ofere planul lui Dumnezeu. 6. Invata (adica, pregateste-te!) (Proverbe 1:5-7; 3:11-12). Trebuie sa fii gata sa-ti descoperi personalitatea, partile care trebuie sa se imbunatateasca sau sa se schimbe la tine. Asculta-ti parintii! In majoritatea cazurilor ei te cunosc mai bine decat te cunosti tu. Nu te baza pe prietenii tai, mai ales daca sunt mai necopti decat tine, nici chiar pe cei mai in varsta carora le poti vorbi. La randul lor parintii trebuie sa le vorbeasca copiilor lor despre sexualitate si despre voia lui Dumnezeu in acest domeniu. Deuteronomul 6:6-7 spune: "Si poruncile care ti le dau astazi, sa le ai in inima ta. Sa le intiparesti in mintea copiilor tai...". Poruncile la care se face referire aici sunt cele "zece porunci" in care se afla incluse chiar si cea referitoare la sexualitate si la care face Isus aluzie in Predica de pe munte. Asadar voia lui Dumnezeu este ca educatia sexuala sa aiba loc in familie. Asta insa nu inseamna doar sa se vorbeasca despre realitatile vietii sexuale si discutia sa se incheie acolo. Inseamna a purta cu copiii o continua discutie despre corpul lor, despre transformarile fizice pe care le cunosc, despre aventura, mariaj, despre ce simt vizavi de persoanele de sex opus si a oferi raspunsuri la intrebarile care se pun. Apoi, la fiecare stadiu de dezvoltare fizica a lor discutia sa capete turnura potrivita. Daca lucrul acesta nu se intampla, de fapt, rareori se intampla, gasiti un bun mentor crestin de acelasi sex cu voi caruia sa ii puteti vorbi si de la care sa aveti ce invata. 7. Urmariti plinatatea (Marcu 7:1-13; Matei 5:6; 16:24-27; Romani 6:19-23; 12; Galateni 2:20-21; 5:19-21). A cunoaste cine esti in Hristos si ce anume El a facut pentru tine pe cruce este primordial. Cu respectiva cunostinta vei putea avea atitudinea cuvenita si discernamantul necesar pentru a lua hotarari bazate in voia lui Dumnezeu, punand intrebarile potrivite si urmarind plinatatea, nu implinirea. Implinirea sau satisfactia o cauti atunci cand vrei ca cineva sa-ti implineasca nevoile si dorintele, o persoana care sati satisfaca poftele si placerile tale! Ce ar trebui mai degraba sa faci este sa cauti sa-l glorifici pe Dumnezeu si sa gasesti persoana care sa-ti fie un ajutor potrivit in slujire si in lucrarea care sa-i aduca Lui glorie. Asta inseamna plinatate! Atunci cand cautam doar sa ne facem noua pe plac ne aratam egoisti si suntem neglijenti fata de valorile eterne ori fata de slujirea Domnului nostru. Asa cadem de fapt si intr-o capcana, insa nu din cauza maniei lui Dumnezeu, ci intr-una creata de faptul ca noi nu am facut ce se cuvenea. In consecinta, urmarile isi vor face efectul asupra noastra. Randuielile lui Dumnezeu urmaresc binele nostru si sunt menite sa ne ocroteasca, reprezentand binele nostru suprem, adica exact ce si-ar dori niste buni parinti pentru copiii lor. Plinatatea acorda unei

relatii un caracter real si o intemeieaza in preceptele lui Dumnezeu. De partea cealalta, implinirea inseamna a obtine ce vrem care adeseori nu este spre binele nostru. Inseamna a umple un gol cu un surogat, nu cu originalul. Iar a cauta implinire sau satisfactie ne va da nastere la un sentiment de desertaciune, sau de zadarnicie, exact lucrul de care sa te feresti. Insa plinatatea va cauta sa transpuna in realitate dragostea descrisa in cap. 13 din 1Corinteni si sa te faca sa vrei sa imparti aceasta viata deplina cu celalalt. Daca urmaresti numai ce poti obtine intr-o relatie, vei sfarsi negresit in disperare! Nu veti fi in stare sa va completati unul pe celalalt deoarece nu urmaresti decat ceea ce poti primi si nu ceea ce poti darui relatiei voastre. Iar ce daruiesti trebuie sa vina din umplerea ta cu Hristos. Fie ca esti implicat profesional in slujirea Bisericii, fie nu, treaba noastra a tuturor crestinilor este sa ducem vestea Cuvantului. De aceea, cauta sa gasesti pe cineva care sa faca sa iasa la iveala partile tale bune, cineva care sa-ti devina acel partener si tovaras din calatoria aventuroasa si entuziasta care se numeste viata. Daca respecti aceste principii si iti recunosti natura ta pacatoasa, duci o viata responsabila si esti caracterizat de cainta, atunci adu-i multumire lui Dumnezeu pentru acest dar nemaipomenit al sexualitatii tale. Hotaraste-te sa pazesti standardele Lui in purtarea ta cu persoanele de sex opus, investeste din timp in viitorul tau mariaj, fii gata sa inveti si sa primesti, iar daca sunteti parinti, puneti-va serios pe treaba in informarea si inzestrarea copiilor vostri cu cunostintele necesare pentru a-l cinsti si asculta pe Dumnezeu si-n aceasta privinta. Doar facand asa va veti gasi in situatia de a lua decizia corecta si de a fi placuti Lui! Apoi, veti putea gasi si omul potrivit, adica iubirea vietii voastre! Astfel, ca in biserica, in cadrul trupului lui Hristos voi veti putea descoperi acea insula de echilibru si ratiune in mijlocul unui ocean involburat de haos sexual. Punerea cap la cap a indiciilor Biblia detine adevarul pentru viata, inclusiv cum si cu cine sa ne intemeiem o familie. Daca crezi ca Biblia nu reprezinta standardul tau de crez si practica vei fi sigur dezamagit si descurajat in aceasta viata. Perspectiva pe care sa ne-o formam este de a ne dori ceea ce Dumnezeu ne doreste, si nu ceea ce noua ne-ar place. Atentia noastra sa ne fie indreptata asupra Lui, deoarece planul cel mai bun in ce ne priveste este planul Sau! Fara atitudinea corecta si o perspectiva sanatoasa asupra vietii, fara a urmari sa-l glorifici pe Dumnezeu si sa-i asculti voia, nu vei putea gasi o adevarata iubire a vietii tale. In zilele noastre intalnirile date prin Internet, cluburile pentru necasatoriti si anunturile matrimoniale cunosc o mare explozie de popularitate. Prinsi de treburi in societatea rapida a vremurilor noastre, oamenilor nu le mai ramane deloc timp pentru intalnire si curtare. Daca asa stau lucrurile si-n ce te priveste atunci nici tu nu vei avea timpul necesar intemeierii unei legaturi serioase. Asadar, pune-ti intai prioritatile in ordine si dupa aceea sa pornesti in cautarea cuiva! Va trebui sa-ti faci loc in viata ta pentru o relatie serioasa, daca acest lucru ti-a fost dat de Dumnezeu si arati dorinta de a te casatori. Si mai intreaba-te: "stau la munca prea mult?Exista alte lucruri care-mi ocupa timpul, lucruri gresite care trebuiesc eliminate? Am probleme nerezolvate? M-am despartit definitiv de trecut?"

Acest subiect este unul foarte discutat astazi pe Internet si in multe biserici. Dar in cel mai bun caz se cred o multime de lucruri gresite, niste erezii scandaloase se emit in cel mai rau caz. Ca prin urmare, in cele ce urmeaza voi devota acestui subiect o serie de patru studii pentru a afla ce are de spus Cuvantul lui Dumnezeu despre el. Iar in luna urmatoare voi vorbi si despre curtare. Aceste studii te vor ajuta sa-ti formezi un caracter biblic ales si te vor pregati pentru un mariaj reusit si statornic. Apoi, in celelalte luni voi vorbi despre pregatirea in vederea unei casatorii reusite si intemeierea unei bune relatii. Intrebari si chestiuni de discutat Te-ai intrebat vreodata, sau te-ai luptat cu impresia ca Dumnezeu este "un hot al bucuriei" (adica, ne strica placerea)? Texte biblice: Gen1:26-31; 2:18-25; Exod.20:14; Matei 19:4-6; Gal.5:19-20; Filip.2:3-4; Evrei 13:4 Crezi ca Biblia nu mai corespunde valorilor de azi? De ce, sau de ce nu? Este pacat o relatie sexuala avuta inainte de casatorie? Care crezi tu ca ar fi un procentaj al adolescentilor de azi care au relatii sexuale inaintea casatoriei? Dar al adultilor care sustin ca Hristos este Domnul lor? Oare Dumnezeu isi doreste ca tu sa te simti singur si disperat? Crezi ca tu posezi o buna intelegere a relatiei sexuale? Daca da, iti propui sa stabilesti niste bariere si limite cand iesi cu cineva pentru ca sa nu fii pus in situatia de a a fi "ispitit"? La ce ar fi de folos acestea? Citeste Gen.1:26-31; 2:18-25. In ce fel ii descrie Biblia pe oameni? Care este planul lui Dumnezeu pentru noi? Daca Dumnezeu ne-a creat pe noi si a creat relatia sexuala, declarand ca este ceva bun, de ce vrea ca noi sa asteptam? Citeste Matei 19:4-6; care sunt consecintele nesocotirii planului lui Dumnezeu? Retineti bine ca atunci cand avem o relatie sexuala cu cineva, intre noi si respectivul, ori respectiva, se naste o legatura care nu poate fi distrusa cu usurinta. De aceea, abuzul sexual este atat de dureros chiar si dupa zeci de ani trecuti de la savarsirea lui! Prin relatia sexuala se creeaza o legatura cu o persoana de care-ti vei aminti si dupa ce ajungi la 80 de ani! Cum vei putea trai atata vreme in gand cu cineva de care te-ai despartit? Iti poti imagina ca un fost prieten sau o fosta prietena sa locuiasca in mintea ta inca mult timp

dupa ce v-ati despartit, in plus, sa va mai si urati reciproc? De aceea exista atatea legaturi bolnavicioase in zilele noastre! Citeste Exodul 20:14 si Galateni 5:19-21; care ar fi alte consecinte negative? (juramantul casatoriei este incalcat, depresia, co-dependenta, pierderea increderii, boala, o sarcina nedorita, etc.) Citeste Filipeni 2:3-4; cum te-ar putea ajuta acest verset? Poti sa enunti in mod rezumat ce vrea Dumnezeu ca tu sa faci in planul sexualitatii tale? Ai fi in stare sa-i multumesti pentru regulile Sale, sau crezi ca Dumnezeu vrea sa-ti rapeasca placerea si bucuria vietii? Citeste Evrei 13:4; esti oare acum in stare sa iei o hotarare inaintea lui Dumnezeu de a ramane pur(a) pana la casatorie? © 1988, 1998, 2002 R. J. Krejcir Into Thy Word Ministries www.intothyword.com Tradus de Teo Macavei

Related Documents